MARTURII VOL.VI - Sectiunea a treia

Prin cuvânt si exemplu, învãtati tãgãduirea de sine, economia, mãrinimia si sprijinirea pe puteri proprii. Oricine are un caracter adevãrat va fi calificat sã facã fatã dificultãtilor si va fi gata sã urmeze un "Asa zice Domnul!" Oamenii nu vor fi pregãtiti sã înteleagã obligatia lor fatã de Dumnezeu pânã nu au învãtat în scoala lui Hristos sã poarte jugul Lui de restrictii si ascultare. Sacrificiul este adevãratul început al lucrãrii noastre pentru ducerea mai departe a adevãrului si pentru înfiintarea de institutii. El este o parte esentialã a educatiei. Sacrificiul trebuie sã devinã ceva obisnuit în formarea caracterului în viata aceasta, dacã vrem sã avem o casã care nu e fãcutã de mâini omenesti, ci vesnice, în ceruri.

Prin pãreri gresite cu privire la folosirea banilor, tinerii sunt expusi la multe primejdii. Ei nu trebuie sã fie întretinuti si alimentati cu bani, ca si cum ar fi un depozit inepuizabil din care pot scoate oricând pentru a-si satisface orice nevoi închipuite. Banii trebuie sã fie considerati ca un dar încredintat nouã de Dumnezeu, pentru a face lucrarea Lui, pentru a dezvolta Împãrãtia Lui, iar tineretul trebuie sã fie deprins a-si restrânge dorintele. Învãtati cã nici unul nu are dreptul sã-si ticãloseascã puterile prin satisfacerea plãcerilor si poftelor personale. Aceia pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu capacitatea de a câstiga bani au obligatia fatã de El de a folosi aceste mijloace prin întelepciune datã de cer, spre slava Numelui Sãu. Orice bãnut, irosit în satisfactii personale sau dat unor prieteni care îl vor cheltui pentru satisfacerea mândriei sau egoismului, jefuieste tezaurul lui Dumnezeu. Banii cheltuiti pentru haine spre a face impresie constituie o sumã care ar fi putut fi folositã pentru ducerea mai departe a lucrãrii lui Dumnezeu în locuri noi. O, dacã ar da Dumnezeu tuturor o dreaptã întelegere a aceea ce înseamnã sã fii crestin! Înseamnã sã fii asemenea cu Hristos, iar Hristos n-a trãit pentru a-Si plãcea Lui Însusi.

Conferintele asteaptã de la scolile noastre lucrãtori educati si bine instruiti si ele ar trebui sã acorde scolilor sprijinul cel mai cordial si cel mai inteligent. S-a dat în mod clar luminã cum cã aceia care slujesc în scolile noastre, predând Cuvântul lui Dumnezeu, tâlcuind Scripturile, educând pe elevi în cele ale lui Dumnezeu, trebuie sã fie întretinuti din zecime. Aceastã învãtãturã a fost datã cu multã vreme mai înainte, iar mai de curând a fost deseori repetatã.

Oriunde se înfiinteazã scoli, trebuie sã se gãseascã administratori întelepti, "oameni destoinici, temãtori de Dumnezeu, oameni ai adevãrului, vrãjmasi ai lãcomiei", oameni care vor face tot ce pot mai bine în diferitele rãspunderi ce le revin datoritã pozitiilor lor. Ei ar trebui sã aibã pricepere în probleme de afaceri, dar este de o si mai mare importantã sã umble smeriti cu Dumnezeu si sã fie cãlãuziti de Duhul Sfânt. Astfel de oameni vor fi învãtati de Dumnezeu si vor cãuta sfat de la fratii lor care sunt oameni ai rugãciunii.

Administratorii scolilor noastre trebuie sã lucreze din motive curate. În altruismul lor, ei nu vor uita cã si alte pãrti ale marelui câmp al secerisului au nevoie de aceleasi înlesniri pe care le are scoala de sub grija lor. În fiecare plan, ei îsi vor aminti cã egalitatea si unitatea trebuie sã fie pãstrate. Ei vor socoti cu grijã cheltuielile fiecãrui proiect si se vor strãdui sã nu absoarbã o sumã atât de mare de bani, încât sã lipseascã alte câmpuri de înlesnirile necesare.

Prea adesea au fost adusi predicatori ca sã poarte rãspunderi pe care nu erau nicicum pregãtiti sã le poarte. Puneti rãpunderile acestea asupra unor oameni care au tact si pricepere în afaceri, oameni care se pot consacra lucrãrilor administrative, care pot sã viziteze scolile si sã tinã la zi situatia financiarã, si care pot, la rândul lor, sã dea învãtãturã cu privire la tinerea contabilitãtii. Lucrarea scolii ar trebui sã fie verificatã de mai multe ori pe an. Predicatorii trebuie sã fie ca sfetnici, dar sã nu se aseze asupra lor rãspunderi financiare.

Lumina care mi-a fost datã de Domnul este aceea cã bãrbati întelepti, bãrbati priceputi în cele financiare, ar trebui sã viziteze scolile noastre din fiecare tarã si sã tinã în bunã rânduialã situatia financiarã. Lucrul acesta nu trebuie sã fie lãsat pe seama predicatorilor sau a membrilor comitetului, care nu au timp sã ia asupra lor povara aceasta. Profesorii nu trebuie sã fie împovãrati cu aceste rãspunderi. Aceste probleme ale administrãrii scolilor cer talente care nu au fost cultivate.

Dacã conducãtorii ar fi avut o judecatã clarvãzãtoare în anii trecuti, situatiile financiare descurajatoare, care au stânjenit atât de mult lucrarea în acesti ani, n-ar fi trebuit sã existe.

Dacã lucrarea noastrã de educatie ar fi fost adusã la îndeplinire în armonie cu învãtãtura datã pentru cãlãuzirea noastrã, umbra întunecoasã a datoriilor grele n-ar zãcea asupra institutiilor noastre.

Aceleasi principii care, dacã sunt urmate, vor aduce succes si binecuvântare scolilor si colegiilor noastre, ar trebui sã guverneze planurile si lucrarea noastrã pentru scolile comunitãtilor. Toti trebuie sã suporte cheltuielile. Comunitatea sã aibã grijã ca aceia care trebuie sã aibã parte de beneficiile ei sã participe la scoalã. Familiile sãrace sã fie ajutate. Noi nu ne putem numi adevãrati misionari, dacã îi neglijãm pe aceia care stau la propriile noastre usi, care sunt la vârsta cea mai criticã si care au nevoie de ajutorul nostru pentru a-si asigura cunostintele si experienta care-i va pregãti pentru slujba lui Dumnezeu.

Domnul doreste sã se facã eforturile cele mai mari pentru educarea copiilor nostri. Adevãrata lucrare misionarã fãcutã de profesorii care zilnic sunt învãtati de Dumnezeu ar aduce multe suflete la cunoasterea primitã. Sã dea oare membrii bisericii mijloace pentru înaintarea cauzei lui Hristos printre altii si sã-i lase pe proprii lor copii sã facã lucrarea si slujba lui Satana?

Atunci când se înfiinteazã scoli de comunitate, poporul lui Dumnezeu va vedea cã este o educatie valoroasã sã învete cum sã conducã scoala pe o bazã financiarã de succes. Dacã lucrul acesta nu se poate face, închideti scoala, pânã când, cu ajutorul lui Dumnezeu, se pot face planuri pentru functionarea ei fãrã a se face datorii. Bãrbati capabili în cele financiare ar trebui sã verifice registrele contabile o datã, de douã ori sau de trei ori pe an, pentru a se asigura cu privire la adevãrata situatie financiarã a scolii si sã ia seama sã nu existe cheltuieli enorme, care vor avea ca rezultat acumularea de datorii. Trebuie sã ne ferim de datorii asa cum ne ferim de leprã.

Multi dintre tinerii nostri care doresc sã-si facã o educatie sunt prea putin îngrijorati de intrarea în datorii. Ei privesc la studierea cãrtilor ca fiind principalul mijloc de educatie. Ei nu-si dau seama de valoarea unei educatii practice în probleme administrative sau de afaceri si sunt multumiti sã treacã prin anii de studiu pe banii altora, în loc sã caute ca muncind sã obtinã ei însisi mijloacele necesare pentru a studia. Ei nu privesc în mod critic la efectele acestui lucru. Ei nu analizeazã situatia de la cauzã la efect.

Adesea, rezultatul unei astfel de purtãri este o disproportionatã dezvoltare a corpului profesoral. Elevul nu-si întelege punctele slabe ale caracterului sãu; nu-si dã seama de propriile sale lipsuri. Depinzând de altii, el pierde o experientã de viatã practicã, pe care cu greu o va recâstiga. El nu învatã sã se sprijine pe propriile sale forte. Nu învatã cum sã-si exercite credinta. Adevãrata credintã va face în stare sufletul sã se ridice din starea nedezvoltatã si nedesãvârsitã si sã înteleagã care este adevãrata întelepciune. Dacã elevii îsi vor dezvolta în chip armonios creierul, oasele si muschii, ei vor fi mai bine în stare sã studieze si vor fi mai calificati sã facã fatã realitãtilor vietii. Dar, dacã vor urma propriile lor idei gresite cu privire la ceea ce constituie educatia, ei nu vor deveni bãrbati si femei care s-au ridicat prin propriile lor mijloace si deplin educati.

"Ferice de omul care gãseste întelepciunea, si de omul care capãtã priceperea! Cãci câstigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, si venitul adus de ea este mai de pret decât aurul; ea este mai de pret decât mãrgãritarele si toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. În dreapta ei este o viatã lungã; în stânga ei, bogãtie si slavã. Cãile ei sunt niste cãi plãcute, si toate cãrãrile ei sunt niste cãi pasnice. Ea este un pom de viatã pentru cei ce o apucã si cei ce o au sunt fericiti" (Prov. 3,13-18).