MARTURII VOL.VI - Sectiunea a treia:CÃTRE PROFESORI SI ADMINISTRATORI

Îi invit pe membrii corpului profesoral din scolile noastre sã facã uz de judecata sãnãtoasã si sã lucreze la un nivel mai înalt. Cunostintele noastre scolare trebuie sã fie curãtite de orice zgurã. Institutiile noastre trebuie sã fie conduse pe baza principiilor crestine, dacã vor sã triumfe asupra obstacolelor ce le stau împotrivã. Dacã sunt conduse dupã planuri lumesti, va fi lipsã în lucrare, lipsã de un profund discernãmânt spiritual. Starea lumii dinaintea primei veniri a lui Hristos este un tablou al stãrii lumii chiar înainte de a doua lui venire. Poporul iudeu a fost nimicit datoritã lepãdãrii soliei mântuirii trimise din cer. Oare oamenii din generatia aceasta, cãrora Dumnezeu le-a dat multã luminã si minunate prilejuri, vor merge pe urma acelora care au lepãdat lumina spre propria lor ruinã?

Multi au voaluri pe fetele lor. Voalurile acestea sunt alcãtuite din simpatia fatã de obiceiurile si practicile lumii, care ascund de ei slava Domnului. Dumnezeu doreste ca noi sã tinem ochii atintiti la El, pentru ca sã putem pierde din vedere lucrurile lumii acesteia.

Când adevãrul este adus în practica vietii, stindardul trebuie sã fie înãltat mai sus si tot mai sus, pentru a corespunde cerintelor Bibliei. Aceasta va necesita o împotrivire fatã de moda, obiceiurile, practicile si principiile lumii. Influentele lumesti, ca si valurile mãrii, lovesc în urmasii lui Hristos pentru a-i îndepãrta de la adevãratele principii ale blândetii si harului Sãu; dar noi trebuie sã stãm tari ca stânca, la principii. Pentru a face aceasta va fi nevoie de curaj moral, si aceia ale cãror suflete nu sunt tinute de Stânca Vesnicã vor fi luati si dusi de curentul lumii. Noi putem sta tari numai atunci când viata noastrã este ascunsã cu Hristos în Dumnezeu. Independenta moralã este cu totul la locul ei atunci când ne împotrivim lumii. Conformându-ne în totul vointei lui Dumnezeu, vom fi asezati pe un teren avantajos, si vom vedea necesitatea unei separãri hotãrâte de obiceiurile si practicile lumii.

Noi nu trebuie sã înãltãm stindardul nostru numai asa putin deasupra stindardelor lumii, ci trebuie sã facem ca deosebirea sã iasã bine în evidentã. Motivul pentru care am avut asa de putinã influentã asupra rudelor si cunostintelor necredincioase este acela cã a fost o deosebire atât de micã si nu atât de hotãrâtã între practicile noastre si acelea ale lumii.

Multi profesori îngãduie ca mintea lor sã apuce pe o cale prea îngustã si prea joasã. Ei nu tin continuu în minte planul divin, ci îsi fixeazã ochii asupra modelelor lumesti. Priviti în sus: "Acolo unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu" si apoi lucrati ca elevii vostri sã se poatã asemãna caracterului Sãu desãvârsit. Arãtati-le tinerilor scara cu opt trepte a lui Petru, si asezati-le picioarele nu pe treapta cea mai de sus, ci pe cea mai de jos, si apoi, cu îndemnuri stãruitoare, îmbãrbãtati-i sã urce pânã în vârful ei.

Hristos, care leagã pãmântul cu cerul, este scara. Piciorul scãrii este puternic fixat pe pãmânt, în natura Lui omeneascã; treapta din vârf ajunge la tronul lui Dumnezeu prin dumnezeirea Lui. Natura omeneascã a lui Hristos îmbrãtiseazã omenirea decãzutã, în timp ce natura Lui dumnezeiascã se prinde puternic de tronul lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiti urcând scara treaptã cu treaptã, privind la Hristos, prinzându-ne de Hristos, urcând treaptã cu treaptã pânã la înãltimea lui Hristos, care este fãcut pentru noi întelepciune, neprihãnire, sfintire si rãscumpãrare. Credinta, fapta, cunostinta, înfrânarea poftelor, rãbdarea, evlavia, dragostea de frati si iubirea de oameni sunt trepte ale acestei scãri. Toate aceste roade ale harului urmeazã sã se dea pe fatã în caracterul crestin, si "dacã faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodatã. În adevãr, în chipul acesta vi se va da din belsug intrare în Împãrãtia vesnicã a Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1,10.11).

Nu e lucru usor sã câstigi comoara fãrã de pret a vietii vesnice. Nimeni nu poate face lucrul acesta si sã se lase totusi dus de curentul lumii. El trebuie sã iasã din lume, sã fie despãrtit si sã nu se atingã de ce este necurat. Nimeni nu poate sã se poarte ca o fiintã lumeascã, fãrã a fi dus prin aceasta de curentul lumii. Nimeni nu va progresa fãrã un efort stãruitor. Acela care vrea sã biruiascã trebuie sã se prindã tare de Hristos. El nu trebuie sã priveascã înapoi, ci sã tinã privirea numai în sus, câstigând har dupã har. Vegherea individualã este pretul sigurantei. Satana joacã jocul vietii pentru sufletele voastre. Nu vã plecati nici un deget de partea lui, ca nu cumva el sã câstige avantaj asupra voastrã.

Dacã e sã ajungem vreodatã la cer, aceasta se va face legând sufletele cu Hristos, prin sprijinirea pe El, prin desfacerea de lume, de nebuniile si vrãjile ei. Din partea noastrã, trebuie sã fie o conlucrare spiritualã cu fiintele inteligente ale cerului. Noi trebuie sã credem, sã lucrãm, sã ne rugãm, sã veghem si sã asteptãm. În calitate de rãscumpãrati ai Fiului lui Dumnezeu, noi suntem proprietatea Lui, si fiecare trebuie sã aibã o educatie în scoala lui Hristos. Atât profesorii, cât si elevii trebuie sã-si facã în mod sârguincios lucrarea pentru vesnicie. Sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape. Acum este nevoie de bãrbati înarmati si echipati pentru a duce luptele lui Dumnezeu.

Noi nu trebuie sã-i înãltãm pe oameni, ci pe Dumnezeu, singurul Dumnezeu viu si adevãrat. Viata neegoistã, spiritul generos, plin de sacrificiu de sine, simpatia si iubirea acelora care detin pozitii de încredere în institutiile noastre, ar trebui sã aibã o influentã curãtitoare si înnobilatoare, care va fi în mod elocvent în favoarea binelui. Cuvintele lor de sfãtuire nu vor veni atunci dintr-un spirit multumit de sine si îngâmfat, ci virtutile lor pline de modestie vor fi mai de pret decât aurul. Dacã omul îsi însuseste natura dumnezeiascã, lucrând dupã tabla adunãrii, adãugând har dupã har la desãvârsirea caracterului crestin, Dumnezeu va lucra dupã tabla înmultirii. El zice în Cuvântul Sãu: "Harul si pacea sã vã fie înmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1, 2).

"Asa vorbeste Domnul: Înteleptul sã nu se laude cu întelepciunea lui, cel tare sã nu se laude cu tãria lui, bogatul sã nu se laude cu bogãtia lui. Ci cel ce se laudã, sã se laude cã are pricepere si cã Mã cunoaste, sã stie cã Eu sunt Domnul, care fac milã, judecatã si dreptate pe pãmânt! Cãci în acestea gãsesc plãcerea Eu, zice Domnul" (Ier. 9,23-24). "si s-a arãtat, omule, ce este bine si ce alta cere Domnul de la tine, decât sã faci dreptate, sã iubesti mila, si sã umbli smerit cu Dumnezeul tãu? Care Dumnezeu este ca Tine, care ierti nelegiuirea si treci cu vederea pãcatele rãmãsitei mostenirii Tale? El nu-Si tine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! (Mica 6,8; 7,18). "Spãlati-vã deci si curãtiti-vã! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati fãcut! Încetati sã mai faceti rãul! Învãtati-vã sã faceti binele!" (Is. 1,16-17).

Acestea sunt Cuvintele lui Dumnezeu pentru noi. Trecutul e cuprins în cartea în care sunt scrise toate lucrurile. Noi nu putem sterge raportul acesta, dar dacã vrem sã le învãtãm, atunci trecutul ne va învãta lectiile lui. Fãcând din el monitorul nostru, noi putem sã facem din el prietenul nostru. Când ne aducem aminte din trecut de ceea ce este neplãcut, aceasta sã ne învete sã nu mai repetãm aceeasi gresealã. Sã nu se înscrie nimic în viitor care sã ne facã cândva sã regretãm.

Noi putem evita acum aparentele rele. În fiecare zi, noi ne scriem propria noastrã istorie. Ziua de ieri este dincolo de puterea noastrã de îndreptare sau control; numai ziua de astãzi este a noastrã. De aceea, sã nu întristãm Duhul lui Dumnezeu, deoarece mâine vom fi în stare sã retragem ceea ce am fãcut. Astãzi va fi atunci ieri.

Sã cãutãm sã urmãm sfatul lui Dumnezeu în toate lucrurile, deoarece El este nemãrginit în întelepciune. Desi în trecut am rãmas în urmã în ceea ce am fi putut face pentru copiii si tineretul nostru, acum sã ne pocãim si sã rãscumpãrãm timpul. Domnul zice: "De vor fi pãcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zãpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face la lâna. De veti voi si veti asculta, veti mânca cele mai bune roade ale tãrii; dar de nu veti voi si nu veti asculta, de sabie veti fi înghititi" (Is. 1,18-20). Încurajarea: "înaintati" mai trebuie încã auzitã si repetatã. Împrejurãrile schimbãtoare care au loc în lumea noastrã cer un efort care sã facã fatã acestor evenimente deosebite. Domnul are nevoie de oameni care au o bunã si ascutitã vedere spiritualã, oameni care, fãrã îndoialã, primesc manã proaspãtã din cer. Duhul Sfânt lucreazã asupra inimii unor astfel de oameni, si Cuvântul lui Dumnezeu face sã tâsneascã luminã în mintea lor, descoperindu-le mai mult decât oricând pânã acum adevãrata întelepciune.

Educatia datã tineretului modeleazã întreaga structurã a societãtii. De la un capãt al lumii la celãlalt, societatea este în dezordine, si este necesarã o transformare deplinã. Multi presupun cã înlesniri scolare mai bune, o mai mare iscusintã si metode mai noi vor pune lucrurile în rânduialã. Ei mãrturisesc a crede si primi cuvintele vii; si, cu toate acestea, ei dau Cuvântului lui Dumnezeu o pozitie inferioarã în marea schemã a educatiei. Cel ce ar trebui sã aibã locul cel dintâi este subordonat inventiilor omenesti.

E asa de usor sã fim furati de planurile, metodele si obiceiurile lumesti si sã nu ne mai gândim la timpul în care trãim sau la marea lucrare ce trebuie sã fie adusã la îndeplinire. Suntem ca si oamenii de pe vremea lui Noe. Existã primejdia continuã ca educatorii nostri sã umble prin aceleasi locuri ca si iudeii, conformându-se obiceiurilor, practicilor si traditiilor pe care nu le-a dat Dumnezeu. Cu tenacitate si fermitate, unii se agatã de vechile obiceiuri si de dorinta de a face diferite studii care nu sunt trebuincioase, ca si cum mântuirea lor ar depinde de aceste lucruri. Fãcând astfel, ei se abat de la lucrarea specialã a lui Dumnezeu si dau elevilor o educatie deficitarã si gresitã. Minti sunt abãtute de la un clar "Asa zice Domnul", care cuprinde în sine interese vesnice, si sunt îndreptate cãtre teorii si învãtãturi omenesti. Adevãrul vesnic, nemãrginit, revelatia lui Dumnezeu sunt tâlcuite în lumina interpretãrilor omenesti, când numai Duhul Sfânt poate prezenta cele spirituale. Întelepciunea omeneascã este nebunie, deoarece ei îi scapã întreaga providentã a lui Dumnezeu, care priveste în vesnicie.

Reformatorii nu sunt distrugãtori. Ei nu vor cãuta niciodatã sã-i prãpãdeascã pe aceia care nu sunt de acord cu planurile lor si nu le seamãnã. Reformatorii trebuie sã înainteze, nu sã dea înapoi. Ei trebuie sã fie hotãrâti, fermi, stãruitori, neclintiti, dar fermitatea nu trebuie sã degenereze într-un spirit dominator. Dumnezeu doreste ca toti aceia care-I servesc sã fie tari ca stânca atunci când e vorba de principii, dar blânzi si smeriti cu inima, asa cum a fost Hristos. Atunci, rãmânând în Hristos, ei pot face lucrarea pe care ar face-o El, dacã ar fi în locul lor. Un spirit aspru, osânditor, nu este esential pentru eroism în reformele prezente. Toate metodele egoiste, folosite în slujba lui Dumnezeu, sunt o urâciune înaintea Lui.

Satana lucreazã pentru a face fãrã efect rugãciunea lui Hristos. El face eforturi continue ca sã creeze amãrãciune si discordie. Acolo unde este unire este si putere, o unitate pe care nici chiar toate puterile iadului nu o pot sfãrâma. Toti aceia care îi ajutã pe vrãjmasii lui Dumnezeu, aducând slãbiciune, întristare si descurajare asupra poporului lui Dumnezeu, prin propriile lor cãi si porniri stricate, lucreazã direct împotriva rugãciunii lui Hristos.