Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
SECTIUNEA A DOUA
PARTICIPAREA MEMBRILOR COMUNITĂTII
Este important ca membrii comunitătilor noastre să participe la adunările noastre în tabără. Vrăjmasii adevărului sunt multi si, deoarece numărul nostru e mic, ar trebui să prezentăm un front cât mai unit cu putintă. Voi personal aveti nevoie de foloasele acestor adunări, si Dumnezeu vă cheamă să vă numărati printre cei care sustin adevărul.
Unii vor zice: "Călătoria e costisitoare, si ar fi mai bine să economisim banii, si să-i dăm pentru înaintarea lucrării în locurile unde este atât de multă nevoie de ei". Nu judecati în felul acesta; Dumnezeu vă invită să vă ocupati locul în mijlocul poporului Său. Întăriti adunarea cât puteti mai mult prin prezenta voastră si a familiei voastre. Faceti sfortări în plus pentru a participa la adunarea poporului lui Dumnezeu.
Fratilor si surorilor, ar fi mult mai bine să lăsati ca treburile voastre să sufere decât să neglijati privilegiul de a auzi solia pe care Dumnezeu o are pentru voi. Nu prezentati nici o scuză pentru a fugi de câstigarea oricărui avantaj spiritual cu putintă. Aveti nevoie de fiecare rază de lumină. Aveti nevoie să vă calificati pentru a da răspuns cu privire la nădejdea care este în voi, însă cu blândete si teamă. Nu vă puteti permite să pierdeti nici un privilegiu de felul acesta.
Pe vremuri, Domnul a instruit pe poporul Său să se adune de trei ori pe an pentru a-i aduce închinare. La aceste adunări sfinte, copiii lui Israel veneau, aducând la casa lui Dumnezeu zecimile, jertfele pentru păcat si darurile lor de multumire. Ei se întâlneau pentru a povesti îndurările lui Dumnezeu, pentru a face cunoscut faptele Lui minunate si pentru a aduce laudă si multumire Numelui Său. Si ei trebuia să se unească în serviciul de aducerea jertfei, care arăta spre Hristos, ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. În felul acesta, ei urmau să fie feriti de spiritul lumesc si de idolatrie. Credinta, iubirea si recunostinta trebuia să fie păstrate vii în inima lor, si, prin strângerea lor laolaltă la serviciul sfânt, ei urmau să fie legati mai strâns de Dumnezeu si unul de altul.
În zilele lui Hristos, la aceste sărbători veneau mari multimi de oameni din toate tările; si, dacă ele ar fi fost tinute asa cum intentiona Dumnezeu, în spiritul adevăratului serviciu divin, atunci lumina adevărului s-ar fi putut transmite, prin ei, la toate natiunile lumii.
Pentru cei care trăiau departe de tabernacol, mai mult de o lună din fiecare an era folosită pentru a participa la aceste adunări sfinte . Domnul a văzut că aceste adunări erau necesare pentru viata spirituală a poporului Lui. Ei aveau nevoie să se abată de la grijile lor lumesti, să aibă comuniune cu Dumnezeu si să contemple realitătile nevăzute.
Dacă copiii lui Israel aveau nevoie de binele pe care-l aduceau aceste adunări pe vremea lor, cu cât mai mult avem noi nevoie de ele în aceste zile ale sfârsitului, pline de primejdii si de lupte! Si, dacă oamenii din lumea de atunci aveau nevoie de lumina pe care Dumnezeu o încredintase bisericii Sale, cu cât mai mult au ei nevoie de ea acum!
Acesta este un timp când fiecare trebuie să se hotărască să vină în ajutorul Domnului, să-L ajute pe Domnul împotriva celui tare. Puterile vrăjmasului se întăresc, si noi ca popor suntem înfătisati gresit înaintea oamenilor. Noi dorim ca oamenii să facă cunostintă cu doctrinele si cu lucrarea noastră. Dorim ca ei să stie ce suntem, si ce credem noi. Trebuie să ne găsim drumul la inima lor. Ostirea Domnului să fie la fata locului pentru a reprezenta lucrarea si cauza lui Dumnezeu. Nu căutati să vă scuzati. Domnul are nevoie de voi. El nu-Si face lucrarea fără să conlucreze cu instrumentul omenesc. Mergeti la adunarea în tabără, chiar dacă ar trebui să faceti un sacrificiu pentru aceasta. Mergeti cu hotărârea de a lucra - si faceti orice efort de a-i determina pe prietenii vostri să vină si ei, nu în locul vostru, ci să meargă cu voi, pentru a sta de partea Domnului si a asculta de poruncile Lui. Ajutati-i pe cei care sunt interesati să participe, dacă e necesar, chiar asigurându-le hrana si locuinta. Îngeri care sunt însărcinati să slujească celor ce sunt mostenitori ai mântuirii vă vor însoti. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său. El va binecuvânta orice efort de a onora cauza Lui si va face să înainteze lucrarea Sa.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA