MARTURII VOL.VI - Sectiunea a doua:LUCRAREA UNUI EVANGHELIST si LA DRUMURI SI LA GARDURI

Tinerea de lecturi biblice, rugãciunea în familii - constituie lucrarea unui evanghelist si lucrarea aceasta trebuie sã fie împletitã cu aceea de predicare. Dacã lucrarea aceasta este omisã, predicarea, în cea mai mare mãsurã, va fi un esec. Apropiati-vã de oameni prin lucrarea personalã. Învãtati-i cã iubirea lui Dumnezeu trebuie sã pãtrundã în sanctuarul vietii de familie.

Nu vã asumati nici un fel de glorie. Nu lucrati cu sufletul împãrtit, cãutând în acelasi timp sã serviti si eului, si lui Dumnezeu. Eul sã disparã. Cuvintele voastre sã-i conducã pe cei obositi si împovãrati sã-si aducã poverile la Isus. Lucrati ca unii care-L vedeti pe Acela care stã la dreapta voastrã, gata sã vã dea destoinicia si toatã puterea Sa în orice primejdie. Domnul este Sfetnicul vostru, Cãlãuza voastrã, Cãpetenia mântuirii voastre. El merge înaintea voastrã, biruitor si ca sã biruiascã.

Porunca lui Hristos pentru poporul Sãu este: "Iesi la drumuri si la garduri si pe cei ce-i vei gãsi, sileste-i sã intre, ca sã Mi se umple casa" (Luca 14,23).

Chemarea la ospãtul Evangheliei trebuie sã fie dusã mai întâi la drumuri. Ea trebuie sã fie prezentatã acelora care pretind cã se aflã pe drumurile vietii crestine: membrilor diferitelor biserici. "Cine are urechi, sã asculte ce zice Bisericilor Duhul" (Apoc. 2,7). În bisericile acestea sunt închinãtori adevãrati si sunt închinãtori falsi. Trebuie fãcutã o lucrare pentru aceia care au cãzut de la iubirea lor dintâi, care si-au pierdut râvna si interesul pentru cele spirituale. Noi trebuie sã-i avertizãm pe aceia care se dau drept crestini, dar care sunt cãlcãtori ai Legii lui Dumnezeu. Lor trebuie sã li se dea solia.

Domnul zice: "Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: 'Iatã ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: 'Stiu faptele tale, cã îti merge numele cã trãiesti, dar esti mort. Vegheazã si întãreste ce rãmâne, ce e pe moarte, cãci n-am gãsit faptele tale desãvârsite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ti aminte dar cum ai primit si auzit! sine, si pocãieste-te! Dacã nu veghezi, voi veni ca un hot, si nu vei sti în care ceas voi veni peste tine" (Apoc. 3,1-3).

Avertizarea pentru ultima bisericã trebuie, de asemenea, sã fie vestitã la toti cei care pretind a fi crestini. Solia laodiceanã, ca o spadã ascutitã, cu douã tãisuri, trebuie sã fie dusã tuturor bisericilor: "Stiu faptele tale: cã nu esti nici rece, nici în clocot. O, dacã ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcã esti cãldicel, nici rece nici în clocot, am sã te vãrs din gura Mea! Pentru cã zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogãtit, si nu duc lipsã de nimic, si nu stii cã esti ticãlos, nenorocit, sãrac, orb si gol, te sfãtuiesc sã cumperi de la Mine aur curãtit prin foc, ca sã te îmbogãtesti; si haine albe, ca sã te îmbraci cu ele, si sã nu ti se vadã rusinea goliciunii tale; si doftorie pentru ochi, ca sã-ti ungi ochii si sã vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnã dar, si pocãieste-te!" (Apoc. 3,15-19). Lucrarea noastrã este aceea de a vesti solia aceasta. Depunem noi toate eforturile pentru ca bisericile sã fie avertizate?

Noi avem o lucrare de fãcut pentru deserventii celorlalte biserici. Dumnezeu doreste ca ei sã fie mântuiti. Si ei, ca si noi, pot avea nemurirea numai prin credintã si ascultare. Noi trebuie sã lucrãm pentru ei cu râvnã, pentru ca sã o poatã obtine. Dumnezeu doreste ca ei sã aibã o parte de îndeplinit în lucrarea Lui specialã pentru acest timp. El doreste ca ei sã fie printre aceia care dau casei Sale hranã la timp. Pentru ce nu s-ar angaja ei la aceastã lucrare?

Predicatorii nostri ar trebui sã caute sã se apropie de deserventii celorlalte denominatiuni. Rugati-vã pentru si împreunã cu oamenii acestia, pentru care mijloceste Hristos. Ei au o rãspundere solemnã. Ca soli ai lui Hristos, noi ar trebui sã dãm pe fatã un interes profund si plin de zel pentru acesti pãstori ai turmei.

Invitatia, care trebuie sã fie adresatã celor de la "drumuri", sã fie adresatã tuturor acelora care au o parte activã în treburile lumii, învãtãtorilor si conducãtorilor poporului. Acelora care poartã rãspunderi grele în viata publicã - medici si învãtãtori, juristi si judecãtori, functionari publici si oameni de afaceri - ar trebui sã li se adreseze o solie clarã si distinctã. "Ce foloseste unui om sã câstige toatã lumea, dacã îsi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul sãu?" (Marcu 8,36-37).

Noi vorbim si scriem foarte mult despre sãracii trecuti cu vederea; dar n-ar trebui oare sã se dea o oarecare atentie si bogatilor trecuti cu vederea? Multi privesc la clasa aceasta ca fiind fãrã nãdejde si fac prea putin pentru a le deschide ochii acelora care, orbiti si zãpãciti de puterea lui Satana, au pierdut vesnicia din socotelile lor. Mii de oameni bogati au intrat în mormintele lor neavertizati, deoarece au fost judecati dupã aparente si au fost trecuti cu vederea, ca fiind persoane pentru care nu mai e nici o nãdejde. Dar oricât ar pãrea ei de nepãsãtori, mi s-a arãtat cã cea mai mare parte din grupa aceasta sunt cu sufletul împovãrat. Sunt mii de oameni bogati care sunt pe moarte din lipsã de hranã spiritualã. Multe dintre oficialitãti simt nevoia dupã ceea ce nu au. Putini dintre ei merg la bisericã, deoarece simt cã nu au nici un folos din aceasta. Învãtãtura pe care o aud nu le miscã sufletul. Sã nu facem oare nici un efort personal în favoarea lor?

Unii vor întreba: Am putea ajunge la ei prin publicatii? Sunt multi la care nu se va ajunge în felul acesta. Ceea ce le trebuie este efortul personal. Trebuie sã piarã ei fãrã o avertizare specialã? În vremurile trecute, n-a fost asa. Servii lui Dumnezeu au fost trimisi sã spunã celor din locurile înalte cã ei pot afla odihnã si pace numai în Domnul Isus Hristos.

Maiestatea cerului a venit în lumea noastrã pentru a mântui ce era pierdut, neamul omenesc cãzut. Eforturile Lui cuprindeau nu numai pe cei lepãdati, ci si pe cei din locurile de cinste. În chip iscusit, El a lucrat pentru a gãsi acces la sufletele din clasele de sus, care nu-L cunosteau pe Dumnezeu si nici nu tineau poruncile Lui.

Aceeasi lucrare s-a continuat dupã înãltarea lui Hristos la cer. Inima îmi este înduiosatã atunci când citesc despre interesul arãtat de Domnul fatã de Corneliu. Corneliu era un om dintr-o pozitie înaltã, un ofiter în armata romanã, dar trãia într-o strictã armonie cu toatã lumina pe care o primise. Domnul i-a trimis din cer o solie specialã si, printr-o altã solie, l-a îndrumat pe Petru sã-l viziteze si sã-i aducã luminã. Ar fi o mare încurajare pentru noi, în lucrarea noastrã, dacã ne-am gândi la mila si iubirea duioasã a lui Dumnezeu pentru aceia care cautã luminã si se roagã pentru ea.

Sunt multi care mi-au fost arãtati ca fiind la fel ca si Corneliu, oameni pe care Dumnezeu doreste sã-i punã în legãturã cu biserica Sa. Simpatiile lor sunt cu poporul Domnului, pãstrãtor al poruncilor. Dar firele care-i leagã cu lumea îi tin tare. Ei nu au curajul moral de a lua pozitie alãturi de cei smeriti. Noi trebuie sã facem eforturi speciale pentru aceste suflete, care au nevoie de o atentie specialã datoritã rãspunderilor si ispitelor lor.

Din lumina datã mie, stiu cã un lãmurit "Asa zice Domnul" ar trebui sã fie spus acum oamenilor care au influentã si autoritate în lume. Ei sunt ispravnici cãrora Dumnezeu le-a încredintat rãspunderi importante. Dacã ar accepta chemarea Lui, Dumnezeu i-ar folosi în lucrarea Sa.

Sunt în lume oameni cãrora Dumnezeu le-a dat putere de organizare, care este necesarã pentru ducerea mai departe a lucrãrii pentru aceste zile de pe urmã. Sunt necesari oameni care pot prelua administrarea institutiilor, oameni care pot sã lucreze ca educatori si conducãtori în conferintele noastre. Dumnezeu invitã oameni care pot sã priveascã înainte si sã-si dea seama de lucrarea care urmeazã sã fie fãcutã, care pot sã lucreze ca financiari credinciosi, bãrbati care vor sta tari ca stânca la principii, în orice primejdie si crizã s-ar ivi.

Lucrarea are nevoie acum, asa cum a avut nevoie si în anii trecuti, de talentele care erau în planul lui Dumnezeu sã le aibã. Dar atât de mult egoism a fost întretinut în institutiile noastre, încât Domnul nu a intervenit sã-i aducã în lucrarea Sa pe aceia care ar fi trebuit sã fie legati de ea. El a vãzut cã ei nu ar fi fost recunoscuti si apreciati dupã cum se cuvenea.

Dumnezeu cautã lucrãtori zelosi si smeriti, care vor duce adevãrul la clasele cele mai înalte. Nu prin contacte întâmplãtoare, accidentale, pot fi atrasi la Hristos cei bogati, cei iubitori de lume si cei care se închinã lumii. Un efort personal, hotãrât, trebuie sã fie fãcut de cãtre bãrbati si femei, plini de duh misionar, persoane care nu se vor lãsa si nu vor fi descurajate.

Noi ar trebui sã tinem adunãri de rugãciune, cerând ca Domnul sã deschidã calea, pentru ca adevãrul sã pãtrundã în cetãtuile în care Satana si-a asezat tronul si sã împrãstie umbra pe care el a aruncat-o de-a curmezisul cãrãrii celor pe care el cautã sã-i însele si sã-i distrugã. Noi avem asigurarea: "Mare putere are rugãciunea fierbinte a celui neprihãnit" (Iacov 5,16).

Solicitati rugãciuni pentru sufletele pentru care lucrati; prezentati-le înaintea bisericii ca subiecte pentru rugãciunile ei. Va fi exact ceea ce au nevoie membrii bisericii - ca mintea lor sã fie abãtutã de la micile lor necazuri, sã simtã o mare povarã, un interes personal, pentru un suflet care e gata sã piarã. Alegeti un alt suflet si încã unul, cãutând zilnic cãlãuzire de la Dumnezeu, asezând totul înaintea Lui în rugãciune cãlduroasã, si lucrând cu întelepciune dumnezeiascã. Când faceti lucrul acesta, Dumnezeu vã va da Duhul Sfânt pentru a convinge si converti sufletul.

Sunt unii care sunt pregãtiti în mod deosebit pentru a lucra pentru clasele de sus. Acestia ar trebui sã-L caute zilnic pe Dumnezeu, fãcând un studiu din modul în care trebuie sã se apropie de aceste persoane, nu numai sã facã o cunostintã întâmplãtoare cu ele, ci sã se prindã bine de ele prin efort personal si prin credintã vie, manifestând o adâncã iubire pentru suflete, o adevãratã preocupare si grijã, ca acestea sã aibã o cunoastere a adevãrului, asa cum este în Dumnezeu.

Pentru ca sã ajungã la clasele acestea, credinciosii însisi ar trebui sã fie epistole vii, "cunoscute si citite de toti oamenii" (2Cor. 3,2). Noi nu reprezentãm atât de deplin, cum am putea, caracterul înnobilator al adevãrului. Noi suntem în primejdia de a deveni mãrginiti si egoisti. Cu fricã si cutremur de a nu gresi, ar trebui sã ne aducem zilnic aminte de lucrul acesta.

Aceia care lucreazã pentru clasele mai de sus trebuie sã se poarte ei însisi cu adevãratã demnitate, amintindu-si cã îngerii sunt însotitorii lor. Ei trebuie sã pãstreze comoara mintii si a ini-mii bine umplute cu: "Stã scris". Agãtati în sãlile memoriei cuvintele scumpe ale lui Hristos. Ele trebuie sã fie pretuite cu mult mai mult decât aurul si argintul.

Noi nu trebuie sã ascundem faptul cã suntem adventisti de ziua a saptea. Adevãrul poate sã se rusineze de noi, datoritã faptului cã felul nostru de purtare nu este în armonie cu principiile lui curate; dar niciodatã noi nu trebuie sã ne rusinãm de adevãr. Când aveti prilejul, mãrturisiti credinta voastrã. Când cineva vã întreabã, arãtati motivele nãdejdii care este în voi, dar cu blândete si cu teamã.

Ceea ce ne face în stare sã atragem atentia altora la Mielul lui Dumnezeu care ridicã pãcatul lumii este faptul de a ne da totdeauna seama de valoarea deosebitã a jertfei ispãsitoare a Domnului Hristos. Noi trebuie sã devenim exponenti ai eficacitãtii sângelui lui Hristos, prin care pãcatele noastre au fost iertate. Numai în felul acesta putem ajunge la clasele mai înalte.

În lucrarea aceasta se vor ivi multe descurajãri, se vor face multe descoperiri sfâsietoare de inimã. Hristos a spus cã este mai usor pentru o cãmilã sã treacã prin urechile acului decât pentru un om bogat sã intre în Împãrãtia lui Dumnezeu. Dar la Dumnezeu totul este cu putintã. El poate lucra si va lucra prin instrumente omenesti asupra mintii celor bogati a cãror viatã a fost devotatã câstigului de bani.

Universul ceresc a asteptat multã vreme sã conlucreze cu instrumentele omenesti în lucrarea aceasta, pe care ei au evitat-o si au neglijat-o. Multi care au încercat sã facã lucrarea aceasta s-au lãsat de ea plini de descurajare, când, dacã ar fi stãruit, ar fi avut cel mai mare succes. Aceia care fac cu credinciosie lucrarea aceasta vor fi binecuvântati de Dumnezeu, neprihãnirea Domnului Hristos va merge înaintea lor si slava Domnului va fi ariergarda lor.

Urmeazã sã se sãvârseascã minuni de adevãratã convertire, minuni care acum nu sunt observate. Cei mai mari bãrbati ai omenirii nu sunt dincolo de puterea fãcãtoare de minuni a lui Dumnezeu. Dacã aceia care sunt împreunã lucrãtori cu El vor fi oameni care stiu sã foloseascã ocaziile, fãcându-si datoria cu curaj si credinciosie, Dumnezeu va converti oameni care ocupã locuri de rãspundere, oameni inteligenti si cu influentã. Prin puterea Duhului Sfânt, multi vor accepta principiile divine. Privindu-L pe Isus în frumusetea Lui, în lepãdarea si sacrificiul de Sine, bogatul plin de sine se va vedea, prin contrast, cã este nenorocit, sãrac, orb si gol si va ajunge atât de mic în ochii sãi, încât Îl va prefera pe Hristos propriei sale persoane si va apuca viata vesnicã.

Convertit la adevãr, el va deveni un instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a duce lumina mai departe. El va avea o povarã specialã pentru alte suflete din clasa aceasta neglijatã. El va simti cã i s-a încredintat o dispensatiune a Evangheliei pentru aceia care au fãcut din lumea aceasta totul pentru ei. Timp si bani vor fi consacrati lui Dumnezeu, mijloace vor fi aduse în tezaur, talente si influente vor fi convertite la adevãr si o nouã eficientã si putere se vor adãuga bisericii.

Hristos spune solilor Sãi sã meargã, de asemenea, si la cei de la drumuri si garduri, la cei sãraci si smeriti de pe pãmânt. Multi dintre acestia nu înteleg ce trebuie sã facã pentru a fi mântuiti. Multi sunt afundati în pãcat. Multi sunt în mizerie. Tot felul de boli îi fac sã sufere, atât trupeste, cât si sufleteste. Ei doresc sã afle o alinare pentru necazurile lor, si Satana îi ispiteste sã o caute în plãceri si pofte care-i duc la ruinã si moarte. Ei îsi cheltuiesc banii pentru ceea ce nu e pâine, si munca lor pentru ce nu saturã. Sufletele acestea nu trebuie trecute cu vederea.

Cu lucrarea de apãrare a poruncilor lui Dumnezeu si de dregere a spãrturii care a fost fãcutã în Legea Sa, noi trebuie sã împletim mila pentru omenirea suferindã. Trebuie sã dãm pe fatã cea mai mare iubire pentru Dumnezeu; trebuie sã înãltãm monumentul Lui de aducere aminte, care a fost cãlcat în picioare de(...) picioare nesfinte; si împreunã cu lucrarea aceasta trebuie sã dãm pe fatã îndurare, bunãtate si cea mai duioasã milã pentru cei suferinzi si pãcãtosi.

În orice loc unde este prezentat adevãrul, trebuie sã se facã de la început eforturi pentru a predica Evanghelia celor sãraci si a-i vindeca pe cei bolnavi. Lucrarea aceasta, fãcutã cu credinciosie, va adãuga la bisericã multe suflete ale celor ce urmeazã sã fie mântuiti.

Cei care se angajeazã în lucrarea din casã în casã vor gãsi prilej de a servi în multe feluri. Ei urmeazã sã se roage pentru bolnavi si sã facã tot ce pot pentru a-i scãpa de suferintele lor. Ei ar trebui sã lucreze printre cei umili, sãraci si apãsati. Noi ar trebui sã ne rugãm cu cei si pentru cei neajutorati, care n-au tãria si vointa de a-si stãpâni poftele pe care patima le-a degradat. Trebuie sã se facã eforturi serioase, stãruitoare, pentru mântuirea celor în a cãror inimã s-a trezit un interes. La multi se poate ajunge numai prin fapte de bunãtate dezinteresatã. Mai întâi, trebuie sã li se dea un ajutor în nevoile lor trupesti. Atunci când au dovezi ale unei iubiri neegoiste din partea noastrã, va fi mai usor pentru ei sã creadã în iubirea lui Hristos.

Asistentii medicali sunt cel mai bine calificati pentru lucrarea aceasta; dar ar trebui ca si altii sã fie uniti cu ei. Acestia, desi nu sunt special învãtati si formati pentru îngrijirea bolnavilor, pot învãta de la conlucrãtorii lor modul cel mai bun de a lucra.

Vorbãria, fariseismul si lauda de sine abundã; dar acestea în nici un caz nu vor câstiga sufletele la Hristos. Iubirea curatã si sfintitã, o iubire de felul celei manifestate în activitatea lui Hristos este un parfum sacru. Ca si vasul de parfum pe care Maria l-a spart, iubirea va umple întreaga casã cu mireasma ei. Elocventa, cunoasterea adevãrului, talente rare, amestecate cu iubire, sunt toate înzestrãri pretioase. Dar numai îndemânarea, numai cele mai alese talente, ele singure nu pot lua locul iubirii.

Iubirea aceasta trebuie sã fie manifestatã de lucrãtorii lui Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu si pentru aceia pentru care a murit Hristos va sãvârsi o lucrare pe care greu o putem pricepe. Aceia care nutresc si cultivã iubirea aceasta pot fi misionari cu succes.

Toti cei care se hotãrãsc de partea lui Hristos trebuie sã fie pusi la lucru pentru altii, care sunt morti în abaterile si pãcatele lor. Ori de câte ori s-a proclamat adevãrul si oamenii au fost treziti si convertiti, credinciosii a trebuit sã se uneascã îndatã în facerea de bine, în manifestarea iubirii. Ori de câte ori a fost prezentat adevãrul biblic, a trebuit sã înceapã o lucrare a evlaviei practice. Ori de câte ori se înfiinteazã o comunitate, trebuie sã se facã o lucrare misionarã pentru cei neajutorati si suferinzi.