« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL VI

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

SECTIUNEA A DOUA

LUCRAREA UNUI EVANGHELIST

 

        Tinerea de lecturi biblice, rugăciunea în familii - constituie lucrarea unui evanghelist si lucrarea aceasta trebuie să fie împletită cu aceea de predicare. Dacă lucrarea aceasta este omisă, predicarea, în cea mai mare măsură, va fi un esec. Apropiati-vă de oameni prin lucrarea personală. Învătati-i că iubirea lui Dumnezeu trebuie să pătrundă în sanctuarul vietii de familie. 

Nu vă asumati nici un fel de glorie. Nu lucrati cu sufletul împărtit, căutând în acelasi timp să serviti si eului, si lui Dumnezeu. Eul să dispară. Cuvintele voastre să-i conducă pe cei obositi si împovărati să-si aducă poverile la Isus. Lucrati ca unii care-L vedeti pe Acela care stă la dreapta voastră, gata să vă dea destoinicia si toată puterea Sa în orice primejdie. Domnul este Sfetnicul vostru, Călăuza voastră, Căpetenia mântuirii voastre. El merge înaintea voastră, biruitor si ca să biruiască. 

 

LA DRUMURI SI LA GARDURI

inceput SUS inceput

        Porunca lui Hristos pentru poporul Său este: "Iesi la drumuri si la garduri si pe cei ce-i vei găsi, sileste-i să intre, ca să Mi se umple casa" (Luca 14,23). 

Chemarea la ospătul Evangheliei trebuie să fie dusă mai întâi la drumuri. Ea trebuie să fie prezentată acelora care pretind că se află pe drumurile vietii crestine: membrilor diferitelor biserici. "Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul" (Apoc. 2,7). În bisericile acestea sunt închinători adevărati si sunt închinători falsi. Trebuie făcută o lucrare pentru aceia care au căzut de la iubirea lor dintâi, care si-au pierdut râvna si interesul pentru cele spirituale. Noi trebuie să-i avertizăm pe aceia care se dau drept crestini, dar care sunt călcători ai Legii lui Dumnezeu. Lor trebuie să li se dea solia. 

Domnul zice: "Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: 'Iată ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: 'Stiu faptele tale, că îti merge numele că trăiesti, dar esti mort. Veghează si întăreste ce rămâne, ce e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârsite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ti aminte dar cum ai primit si auzit! sine, si pocăieste-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hot, si nu vei sti în care ceas voi veni peste tine" (Apoc. 3,1-3). 

Avertizarea pentru ultima biserică trebuie, de asemenea, să fie vestită la toti cei care pretind a fi crestini. Solia laodiceană, ca o spadă ascutită, cu două tăisuri, trebuie să fie dusă tuturor bisericilor: "Stiu faptele tale: că nu esti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă esti căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea! Pentru că zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogătit, si nu duc lipsă de nimic, si nu stii că esti ticălos, nenorocit, sărac, orb si gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curătit prin foc, ca să te îmbogătesti; si haine albe, ca să te îmbraci cu ele, si să nu ti se vadă rusinea goliciunii tale; si doftorie pentru ochi, ca să-ti ungi ochii si să vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, si pocăieste-te!" (Apoc. 3,15-19). Lucrarea noastră este aceea de a vesti solia aceasta. Depunem noi toate eforturile pentru ca bisericile să fie avertizate? 

Noi avem o lucrare de făcut pentru deserventii celorlalte biserici. Dumnezeu doreste ca ei să fie mântuiti. Si ei, ca si noi, pot avea nemurirea numai prin credintă si ascultare. Noi trebuie să lucrăm pentru ei cu râvnă, pentru ca să o poată obtine. Dumnezeu doreste ca ei să aibă o parte de îndeplinit în lucrarea Lui specială pentru acest timp. El doreste ca ei să fie printre aceia care dau casei Sale hrană la timp. Pentru ce nu s-ar angaja ei la această lucrare? 

Predicatorii nostri ar trebui să caute să se apropie de deserventii celorlalte denominatiuni. Rugati-vă pentru si împreună cu oamenii acestia, pentru care mijloceste Hristos. Ei au o răspundere solemnă. Ca soli ai lui Hristos, noi ar trebui să dăm pe fată un interes profund si plin de zel pentru acesti păstori ai turmei. 

Invitatia, care trebuie să fie adresată celor de la "drumuri", să fie adresată tuturor acelora care au o parte activă în treburile lumii, învătătorilor si conducătorilor poporului. Acelora care poartă răspunderi grele în viata publică - medici si învătători, juristi si judecători, functionari publici si oameni de afaceri - ar trebui să li se adreseze o solie clară si distinctă. "Ce foloseste unui om să câstige toată lumea, dacă îsi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8,36-37). 

Noi vorbim si scriem foarte mult despre săracii trecuti cu vederea; dar n-ar trebui oare să se dea o oarecare atentie si bogatilor trecuti cu vederea? Multi privesc la clasa aceasta ca fiind fără nădejde si fac prea putin pentru a le deschide ochii acelora care, orbiti si zăpăciti de puterea lui Satana, au pierdut vesnicia din socotelile lor. Mii de oameni bogati au intrat în mormintele lor neavertizati, deoarece au fost judecati după aparente si au fost trecuti cu vederea, ca fiind persoane pentru care nu mai e nici o nădejde. Dar oricât ar părea ei de nepăsători, mi s-a arătat că cea mai mare parte din grupa aceasta sunt cu sufletul împovărat. Sunt mii de oameni bogati care sunt pe moarte din lipsă de hrană spirituală. Multe dintre oficialităti simt nevoia după ceea ce nu au. Putini dintre ei merg la biserică, deoarece simt că nu au nici un folos din aceasta. Învătătura pe care o aud nu le miscă sufletul. Să nu facem oare nici un efort personal în favoarea lor? 

Unii vor întreba: Am putea ajunge la ei prin publicatii? Sunt multi la care nu se va ajunge în felul acesta. Ceea ce le trebuie este efortul personal. Trebuie să piară ei fără o avertizare specială? În vremurile trecute, n-a fost asa. Servii lui Dumnezeu au fost trimisi să spună celor din locurile înalte că ei pot afla odihnă si pace numai în Domnul Isus Hristos. 

Maiestatea cerului a venit în lumea noastră pentru a mântui ce era pierdut, neamul omenesc căzut. Eforturile Lui cuprindeau nu numai pe cei lepădati, ci si pe cei din locurile de cinste. În chip iscusit, El a lucrat pentru a găsi acces la sufletele din clasele de sus, care nu-L cunosteau pe Dumnezeu si nici nu tineau poruncile Lui. 

Aceeasi lucrare s-a continuat după înăltarea lui Hristos la cer. Inima îmi este înduiosată atunci când citesc despre interesul arătat de Domnul fată de Corneliu. Corneliu era un om dintr-o pozitie înaltă, un ofiter în armata romană, dar trăia într-o strictă armonie cu toată lumina pe care o primise. Domnul i-a trimis din cer o solie specială si, printr-o altă solie, l-a îndrumat pe Petru să-l viziteze si să-i aducă lumină. Ar fi o mare încurajare pentru noi, în lucrarea noastră, dacă ne-am gândi la mila si iubirea duioasă a lui Dumnezeu pentru aceia care caută lumină si se roagă pentru ea. 

Sunt multi care mi-au fost arătati ca fiind la fel ca si Corneliu, oameni pe care Dumnezeu doreste să-i pună în legătură cu biserica Sa. Simpatiile lor sunt cu poporul Domnului, păstrător al poruncilor. Dar firele care-i leagă cu lumea îi tin tare. Ei nu au curajul moral de a lua pozitie alături de cei smeriti. Noi trebuie să facem eforturi speciale pentru aceste suflete, care au nevoie de o atentie specială datorită răspunderilor si ispitelor lor.

Din lumina dată mie, stiu că un lămurit "Asa zice Domnul" ar trebui să fie spus acum oamenilor care au influentă si autoritate în lume. Ei sunt ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredintat răspunderi importante. Dacă ar accepta chemarea Lui, Dumnezeu i-ar folosi în lucrarea Sa. 

Sunt în lume oameni cărora Dumnezeu le-a dat putere de organizare, care este necesară pentru ducerea mai departe a lucrării pentru aceste zile de pe urmă. Sunt necesari oameni care pot prelua administrarea institutiilor, oameni care pot să lucreze ca educatori si conducători în conferintele noastre. Dumnezeu invită oameni care pot să privească înainte si să-si dea seama de lucrarea care urmează să fie făcută, care pot să lucreze ca financiari credinciosi, bărbati care vor sta tari ca stânca la principii, în orice primejdie si criză s-ar ivi. 

Lucrarea are nevoie acum, asa cum a avut nevoie si în anii trecuti, de talentele care erau în planul lui Dumnezeu să le aibă. Dar atât de mult egoism a fost întretinut în institutiile noastre, încât Domnul nu a intervenit să-i aducă în lucrarea Sa pe aceia care ar fi trebuit să fie legati de ea. El a văzut că ei nu ar fi fost recunoscuti si apreciati după cum se cuvenea. 

Dumnezeu caută lucrători zelosi si smeriti, care vor duce adevărul la clasele cele mai înalte. Nu prin contacte întâmplătoare, accidentale, pot fi atrasi la Hristos cei bogati, cei iubitori de lume si cei care se închină lumii. Un efort personal, hotărât, trebuie să fie făcut de către bărbati si femei, plini de duh misionar, persoane care nu se vor lăsa si nu vor fi descurajate. 

Noi ar trebui să tinem adunări de rugăciune, cerând ca Domnul să deschidă calea, pentru ca adevărul să pătrundă în cetătuile în care Satana si-a asezat tronul si să împrăstie umbra pe care el a aruncat-o de-a curmezisul cărării celor pe care el caută să-i însele si să-i distrugă. Noi avem asigurarea: "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit" (Iacov 5,16). 

Solicitati rugăciuni pentru sufletele pentru care lucrati; prezentati-le înaintea bisericii ca subiecte pentru rugăciunile ei. Va fi exact ceea ce au nevoie membrii bisericii - ca mintea lor să fie abătută de la micile lor necazuri, să simtă o mare povară, un interes personal, pentru un suflet care e gata să piară. Alegeti un alt suflet si încă unul, căutând zilnic călăuzire de la Dumnezeu, asezând totul înaintea Lui în rugăciune călduroasă, si lucrând cu întelepciune dumnezeiască. Când faceti lucrul acesta, Dumnezeu vă va da Duhul Sfânt pentru a convinge si converti sufletul. 

Sunt unii care sunt pregătiti în mod deosebit pentru a lucra pentru clasele de sus. Acestia ar trebui să-L caute zilnic pe Dumnezeu, făcând un studiu din modul în care trebuie să se apropie de aceste persoane, nu numai să facă o cunostintă întâmplătoare cu ele, ci să se prindă bine de ele prin efort personal si prin credintă vie, manifestând o adâncă iubire pentru suflete, o adevărată preocupare si grijă, ca acestea să aibă o cunoastere a adevărului, asa cum este în Dumnezeu. 

Pentru ca să ajungă la clasele acestea, credinciosii însisi ar trebui să fie epistole vii, "cunoscute si citite de toti oamenii" (2Cor. 3,2). Noi nu reprezentăm atât de deplin, cum am putea, caracterul înnobilator al adevărului. Noi suntem în primejdia de a deveni mărginiti si egoisti. Cu frică si cutremur de a nu gresi, ar trebui să ne aducem zilnic aminte de lucrul acesta. 

Aceia care lucrează pentru clasele mai de sus trebuie să se poarte ei însisi cu adevărată demnitate, amintindu-si că îngerii sunt însotitorii lor. Ei trebuie să păstreze comoara mintii si a ini-mii bine umplute cu: "Stă scris". Agătati în sălile memoriei cuvintele scumpe ale lui Hristos. Ele trebuie să fie pretuite cu mult mai mult decât aurul si argintul. 

Noi nu trebuie să ascundem faptul că suntem adventisti de ziua a saptea. Adevărul poate să se rusineze de noi, datorită faptului că felul nostru de purtare nu este în armonie cu principiile lui curate; dar niciodată noi nu trebuie să ne rusinăm de adevăr. Când aveti prilejul, mărturisiti credinta voastră. Când cineva vă întreabă, arătati motivele nădejdii care este în voi, dar cu blândete si cu teamă. 

Ceea ce ne face în stare să atragem atentia altora la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii este faptul de a ne da totdeauna seama de valoarea deosebită a jertfei ispăsitoare a Domnului Hristos. Noi trebuie să devenim exponenti ai eficacitătii sângelui lui Hristos, prin care păcatele noastre au fost iertate. Numai în felul acesta putem ajunge la clasele mai înalte. 

În lucrarea aceasta se vor ivi multe descurajări, se vor face multe descoperiri sfâsietoare de inimă. Hristos a spus că este mai usor pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un om bogat să intre în Împărătia lui Dumnezeu. Dar la Dumnezeu totul este cu putintă. El poate lucra si va lucra prin instrumente omenesti asupra mintii celor bogati a căror viată a fost devotată câstigului de bani. 

Universul ceresc a asteptat multă vreme să conlucreze cu instrumentele omenesti în lucrarea aceasta, pe care ei au evitat-o si au neglijat-o. Multi care au încercat să facă lucrarea aceasta s-au lăsat de ea plini de descurajare, când, dacă ar fi stăruit, ar fi avut cel mai mare succes. Aceia care fac cu credinciosie lucrarea aceasta vor fi binecuvântati de Dumnezeu, neprihănirea Domnului Hristos va merge înaintea lor si slava Domnului va fi ariergarda lor. 

Urmează să se săvârsească minuni de adevărată convertire, minuni care acum nu sunt observate. Cei mai mari bărbati ai omenirii nu sunt dincolo de puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu. Dacă aceia care sunt împreună lucrători cu El vor fi oameni care stiu să folosească ocaziile, făcându-si datoria cu curaj si credinciosie, Dumnezeu va converti oameni care ocupă locuri de răspundere, oameni inteligenti si cu influentă. Prin puterea Duhului Sfânt, multi vor accepta principiile divine. Privindu-L pe Isus în frumusetea Lui, în lepădarea si sacrificiul de Sine, bogatul plin de sine se va vedea, prin contrast, că este nenorocit, sărac, orb si gol si va ajunge atât de mic în ochii săi, încât Îl va prefera pe Hristos propriei sale persoane si va apuca viata vesnică. 

Convertit la adevăr, el va deveni un instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a duce lumina mai departe. El va avea o povară specială pentru alte suflete din clasa aceasta neglijată. El va simti că i s-a încredintat o dispensatiune a Evangheliei pentru aceia care au făcut din lumea aceasta totul pentru ei. Timp si bani vor fi consacrati lui Dumnezeu, mijloace vor fi aduse în tezaur, talente si influente vor fi convertite la adevăr si o nouă eficientă si putere se vor adăuga bisericii. 

_______

Hristos spune solilor Săi să meargă, de asemenea, si la cei de la drumuri si garduri, la cei săraci si smeriti de pe pământ. Multi dintre acestia nu înteleg ce trebuie să facă pentru a fi mântuiti. Multi sunt afundati în păcat. Multi sunt în mizerie. Tot felul de boli îi fac să sufere, atât trupeste, cât si sufleteste. Ei doresc să afle o alinare pentru necazurile lor, si Satana îi ispiteste să o caute în plăceri si pofte care-i duc la ruină si moarte. Ei îsi cheltuiesc banii pentru ceea ce nu e pâine, si munca lor pentru ce nu satură. Sufletele acestea nu trebuie trecute cu vederea. 

Cu lucrarea de apărare a poruncilor lui Dumnezeu si de dregere a spărturii care a fost făcută în Legea Sa, noi trebuie să împletim mila pentru omenirea suferindă. Trebuie să dăm pe fată cea mai mare iubire pentru Dumnezeu; trebuie să înăltăm monumentul Lui de aducere aminte, care a fost călcat în picioare de(...) picioare nesfinte; si împreună cu lucrarea aceasta trebuie să dăm pe fată îndurare, bunătate si cea mai duioasă milă pentru cei suferinzi si păcătosi. 

În orice loc unde este prezentat adevărul, trebuie să se facă de la început eforturi pentru a predica Evanghelia celor săraci si a-i vindeca pe cei bolnavi. Lucrarea aceasta, făcută cu credinciosie, va adăuga la biserică multe suflete ale celor ce urmează să fie mântuiti. 

Cei care se angajează în lucrarea din casă în casă vor găsi prilej de a servi în multe feluri. Ei urmează să se roage pentru bolnavi si să facă tot ce pot pentru a-i scăpa de suferintele lor. Ei ar trebui să lucreze printre cei umili, săraci si apăsati. Noi ar trebui să ne rugăm cu cei si pentru cei neajutorati, care n-au tăria si vointa de a-si stăpâni poftele pe care patima le-a degradat. Trebuie să se facă eforturi serioase, stăruitoare, pentru mântuirea celor în a căror inimă s-a trezit un interes. La multi se poate ajunge numai prin fapte de bunătate dezinteresată. Mai întâi, trebuie să li se dea un ajutor în nevoile lor trupesti. Atunci când au dovezi ale unei iubiri neegoiste din partea noastră, va fi mai usor pentru ei să creadă în iubirea lui Hristos. 

Asistentii medicali sunt cel mai bine calificati pentru lucrarea aceasta; dar ar trebui ca si altii să fie uniti cu ei. Acestia, desi nu sunt special învătati si formati pentru îngrijirea bolnavilor, pot învăta de la conlucrătorii lor modul cel mai bun de a lucra. 

Vorbăria, fariseismul si lauda de sine abundă; dar acestea în nici un caz nu vor câstiga sufletele la Hristos. Iubirea curată si sfintită, o iubire de felul celei manifestate în activitatea lui Hristos este un parfum sacru. Ca si vasul de parfum pe care Maria l-a spart, iubirea va umple întreaga casă cu mireasma ei. Elocventa, cunoasterea adevărului, talente rare, amestecate cu iubire, sunt toate înzestrări pretioase. Dar numai îndemânarea, numai cele mai alese talente, ele singure nu pot lua locul iubirii. 

Iubirea aceasta trebuie să fie manifestată de lucrătorii lui Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu si pentru aceia pentru care a murit Hristos va săvârsi o lucrare pe care greu o putem pricepe. Aceia care nutresc si cultivă iubirea aceasta pot fi misionari cu succes. 

_________

Toti cei care se hotărăsc de partea lui Hristos trebuie să fie pusi la lucru pentru altii, care sunt morti în abaterile si păcatele lor. Ori de câte ori s-a proclamat adevărul si oamenii au fost treziti si convertiti, credinciosii a trebuit să se unească îndată în facerea de bine, în manifestarea iubirii. Ori de câte ori a fost prezentat adevărul biblic, a trebuit să înceapă o lucrare a evlaviei practice. Ori de câte ori se înfiintează o comunitate, trebuie să se facă o lucrare misionară pentru cei neajutorati si suferinzi. 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA