MARTURII VOL.VI - Sectiunea a doua:CONSTRUIREA DE CASE DE RUGÃCIUNE

Când se trezeste un interes într-o localitate sau într-un oras, interesul acela ar trebui sã fie continuat. Locul ar trebui sã fie pe deplin lucrat pânã când un modest locas de închinare va sta acolo ca un semn, ca un monument de aducere-aminte a Sabatului lui Dumnezeu, o luminã în mijlocul întunericului moral. Aceste monumente de aducere aminte urmeazã sã stea ca mãrturie pentru adevãr. În îndurarea Lui, Dumnezeu a prevãzut ca solii Evangheliei sã meargã în toate tãrile, la toate limbile si popoarele, pânã când stindardul adevãrului va fi înfipt în toate pãrtile locuite ale lumii.

Ori de câte ori se formeazã o grupã de credinciosi, ar trebui sã se construiascã o casã de rugãciune. Lucrãtorii sã nu pãrãseascã localitatea pânã ce nu au fãcut lucrul acesta.

În multe locuri, unde solia a fost predicatã si sufletele au primit-o, credinciosii sunt strâmtorati si nu pot contribui decât cu foarte putin în vederea procurãrii mijloacelor care ar da putere lucrãrii. Adesea, lucrul acesta face foarte grea extinderea lucrãrii. Când diferite persoane încep sã se intereseze de adevãr, li se spune de cãtre deserventii altor biserici, si cuvintele acestea sunt repetate de membrii bisericii, cã: "Oamenii acestia nu au bisericã, si voi nu aveti locas de închinare. Sunteti o grupã micã, sãraci si neînvãtati. Dupã putinã vreme, predicatorii vor pleca, si atunci interesul se va stinge. Atunci veti pãrãsi toate ideile acestea noi pe care le-ati primit".

Ne putem noi închipui cã aceasta nu va fi o ispitã puternicã pentru aceia care înteleg motivele credintei noastre si sunt convinsi de Duhul lui Dumnezeu cu privire la adevãrul prezent? A fost necesar sã se repete adesea cã dintr-un mic început se poate dezvolta un interes mare. Dacã noi vom da pe fatã întelepciune, si o judecatã sfântã, cum si o conducere iscusitã în dezvoltarea intereselor Împãrãtiei Mântuitorului nostru, vom face tot ce ne stã în putere pentru a-i asigura pe oameni cu privire la stabilitatea lucrãrii noastre. Se vor ridica sanctuare modeste, unde aceia care primesc adevãrul pot gãsi un loc unde sã se poatã închina lui Dumnezeu, potrivit cu îndemnurile propriei lor constiinte.

Ori de câte ori este posibil, locasurile comunitãtilor noastre trebuie sã fie consacrate lui Dumnezeu, libere de orice datorie. Când se înfiinteazã o comunitate, membrii sã se ridice si sã zideascã. Sub îndrumarea unui pastor, care este cãlãuzit de sfatul colegilor sãi pastori, noii convertiti trebuie sã lucreze cu propriile lor mâini, zicând: "Avem nevoie de o casã de adunare si trebuie sã o avem". Dumnezeu îl cheamã pe poporul Sãu sã facã eforturi voioase si unite pentru lucrarea Lui. Sã se facã lucrul acesta si în curând se va auzi glasul multumirii: "Vedeti ce a fãcut Domnul" ?

Sunt totusi unele cazuri când o comunitate tânãrã poate cã nu este în stare sã suporte de îndatã întreaga povarã a construirii unui locas de închinare. În cazurile acestea, fratii din alte comunitãti trebuie sã-i ajute. În unele cazuri, poate ar fi mai bine sã se ia mai degrabã bani cu împrumut decât sã nu se construiascã. Dacã cineva are bani, si, dupã ce a dat ce poate, va da din banii sãi cu împrumut, fãrã dobândã sau cu o dobândã micã, va fi bine sã se foloseascã banii pânã ce datoria se va plãti. Dar, repet, dacã e cu putintã, locasurile comunitãtilor ar trebui sã fie consacrate fãrã datorii.

În comunitãtile noastre, locurile de pe scaune nu trebuie sã fie închiriate. Bogatii nu trebuie sã primeascã o cinste mai mare ca sãracii. Sã nu se facã deosebire "Voi toti sunteti frati".

În nici una din clãdirile noastre nu ar trebui sã facem lucrare pentru a ne fãli, deoarece aceasta nu va contribui la înaintarea lucrãrii. Spiritul nostru de economie trebuie sã dea mãrturie despre principiile noastre. Noi ar trebui sã folosim metode de lucru care nu sunt trecãtoare. Totul trebuie sã fie fãcut solid, pentru timp si vesnicie.

Mi-a fost prezentat modul delãsãtor în care unele comunitãti intrã si rãmân în datorii. În unele cazuri, o permanentã datorie stã asupra casei lui Dumnezeu. Trebuie sã se dea pe fatã un interes continuu. Lucrurile acestea n-ar trebui si nu este nevoie sã existe. Dacã se dã pe fatã întelepciunea, tactul si zelul, manifestate pentru Domnul si pe care le cere Dumnezeu, va avea loc o schimbare în lucrurile acestea. Datoriile vor fi lichidate. Dumnezeu solicitã daruri din partea celor care pot sã dea si chiar membrii sãraci pot da din putinul lor. Tãgãduirea de sine îi va face pe toti în stare sã facã ceva. Atât tineri, cât si bãtrâni, pãrinti si copii, trebuie sã-si manifeste credinta prin faptele lor. Sã se înscrie cât se poate de categoric în mintea tuturor membrilor comunitãtii necesitatea ca fiecare sã aibã o parte de îndeplinit. Fiecare sã facã tot ce poate mai bine. Atunci când e bunãvointã de a lucra, Dumnezeu va deschide calea. El nu doreste ca lucrarea Lui sã fie prinsã în plasa datoriei.

Dumnezeu cere sacrificiu de sine. Aceasta va aduce prosperitate financiarã si spiritualã. Tãgãduirea de sine si sacrificiul de sine vor sãvârsi minuni pentru înaintarea spiritualitãtii bisericii.

Lui Dumnezeu Îi este neplãcut ca bisericile, comunitãtile noastre, sã fie împovãrate de datorii. "Al Meu este argintul, si al Meu este aurul, zice Domnul ostirilor" (Hag. 2,8). Atunci când acest aur si argint este folosit pentru scopuri egoiste, pentru satisfacerea ambitiei sau a mândriei, sau a dorintei dupã îngãduinte egoiste, Dumnezeu este dezonorat. Atunci când poporul ales de Dumnezeu îsi înfrumuseteazã propriile lor case si investesc banii Sãi în satisfactii egoiste, lãsând lucrarea Lui sã ducã lipsã, ei nu pot fi binecuvântati.

Atunci când dati Domnului locul cel dintâi si când vã hotãrâti de a nu mai lãsa casa Lui sã fie dezonoratã din cauza datoriei, Dumnezeu vã va binecuvânta. În fiecare sãptãmânã, strãduiti-vã sã puneti ceva deoparte pe lângã zecimea voastrã. În scopul acesta, sã aveti o cutioarã. Explicati copiilor cã este cutia lepãdãrii de sine, în care puneti fiecare leu si fiecare bãnut care nu este absolut trebuincios pentru nevoile vietii. Aceasta este pentru casa Domnului, pentru a ridica de deasupra locasului de închinare datoria care dezonoreazã cerul. Aducând darul acesta, fiecare membru al familiei va primi o binecuvântare.

Întrebarea de testare, pe care trebuie sã si-o punã fiecare crestin, este: "Am eu, în profunzimea sufletului meu, o supremã iubire pentru Hristos? Am eu iubire pentru locasul Sãu? Oare nu va fi onorat Domnul dacã fac din sfânta Lui institutie grija mea cea dintâi? Este iubirea mea pentru Dumnezeu si pentru Mântuitorul meu destul de puternicã pentru a mã duce la lepãdarea de sine? Atunci când sunt ispitit sã mã las în voia plãcerii si a multumirii egoiste, nu ar trebui oare sã spun: "Nu, nu voi cheltui nimic pentru propria mea satisfactie, în timp ce casa lui Dumnezeu este împovãratã de datorii" ?

Rãscumpãrãtorul nostru cere mult mai mult decât Îi dãm noi. Eul îsi impune dorinta de a i se da locul cel dintâi; dar Domnul cere toatã inima, toate sentimentele noastre. El nu vrea sã fie pe locul al doilea. Si nu ar trebui oare ca Hristos sã aibã cea dintâi si cea mai înaltã consideratie? Nu ar trebui ca El sã cearã acest semn al respectului si credinciosiei noastre? Lucrurile acestea stau în centrul vietii noastre, al familiei si al bisericii. Dacã inima, sufletul, puterea si viata sunt predate în totul lui Dumnezeu, dacã sentimentele sunt date Lui cu totul, Îi vom da Lui locul suprem în slujirea noastrã. Atunci când suntem în armonie cu Dumnezeu, gândul onoarei si gloriei Lui vine mai înainte de orice alt lucru. Nici o persoanã nu este preferatã înaintea Lui, în ce priveste darurile si ofrandele noastre. Ajungem sã ne dãm seama de ceea ce înseamnã sã fii pãrtas cu Hristos la aceastã lucrare.

Casa unde Dumnezeu Se întâlneste cu poporul Sãu va fi sfântã si scumpã pentru fiecare dintre copiii Sãi credinciosi. Ea nu va fi lãsatã sã fie schiloditã de datorii. A îngãdui lucrul acesta ar fi aproape ca o tãgãduire a credintei voastre. Voi veti fi gata sã faceti un sacrificiu mare si personal numai dacã ati putea avea o casã liberã de datorii, în care Dumnezeu poate sã Se întâlneascã cu poporul Sãu si sã-l binecuvânteze.

Fiecare datorie asupra fiecãrei case de închinare ar putea fi plãtitã, dacã membrii bisericii ar plãnui întelepteste si ar depune eforturi pline de râvnã si sârguintã pentru lichidarea datoriilor. Si, în fiecare caz când se terminã cu o datorie, sã se tinã o adunare de multumire, care sã fie ca o reconsacrare a casei Sale lui Dumnezeu.

Dumnezeu pune la încercare credinta poporului Sãu pentru a li se cunoaste caracterul. Aceia care în împrejurãri grele sunt gata sã facã sacrificii pentru El, sunt aceia pe care El îi va onora, numindu-i conlucrãtori cu El. Aceia care nu sunt dispusi sã practice lepãdarea de sine pentru a realiza planurile lui Dumnezeu vor fi pusi la încercare, pentru ca purtarea lor sã fie înaintea oamenilor asa cum este înaintea Aceluia care citeste inima.

Atunci când Domnul îl vede pe poporul Sãu, restrângându-si nevoile lui închipuite, practicând lepãdarea de sine, nu într-un spirit trist, plin de regrete, ca atunci când sotia lui Lot a pãrãsit Sodoma, ci plin de voie bunã pentru Hristos, lucrarea va merge înainte cu putere.