Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
SECTIUNEA A DOUA
ASIGURAREA PARTICIPĂRII
Pe când ne pregăteam să tinem o adunare în tabără, în apropierea unui mare oras unde ai nostri erau foarte putin cunoscuti, într-o noapte, se pare că eram într-o consfătuire convocată pentru alcătuirea de planuri cu privire la lucrarea ce era de făcut înainte de începerea adunării în tabără. Se propunea să se facă eforturi si cheltuieli mari pentru distribuirea de înstiintări si reviste. Se făceau aranjamente pentru punerea în practică a acestui lucru, când Cineva întelept la sfat a spus: "Ridicati-vă corturile, începeti adunările, si apoi faceti anunturile si se va realiza mai mult".
"Adevărul rostit de predicatorul viu va avea o mai mare influentă decât dacă aceleasi lucruri ar fi tipărite în ziare. Dar ambele metode combinate vor avea o fortă mai mare. Nu e cel mai bun plan de urmat, ca să se facă acelasi efort an după an. Schimbati ordinea lucrurilor. Când lăsati timp si oferiti ocazie, Satana e pregătit pentru a-si mobiliza fortele si el va lucra la nimicirea oricărui suflet cu putintă. Nu treziti împotrivirea înainte ca oamenii să fi avut prilejul să audă adevărul si să stie la ce se împotrivesc. Rezervati-vă mijloacele pentru a face o lucrare puternică, mai bine după adunare decât înainte. Dacă se poate asigura o tipografie, pentru a fi folosită în cursul adunării - tipărind foi, brosurele, înstiintări, reviste pentru a fi distribuite - aceasta va avea o influentă puternică".
La unele dintre adunările noastre din tabără, au fost organizate grupe puternice de lucrători, care au mers în oras si în suburbii, au distribuit literatură si au invitat oamenii la adunare. În felul acesta, în cursul ultimei părti a adunării, s-au asigurat sute de persoane ca participanti regulati, care altminteri nu s-ar fi gândit la asa ceva.
Noi trebuie să luăm orice măsură îndreptătită pentru a aduce lumina înaintea oamenilor. Să fie folosită presa si să fie întrebuintată orice agentie publicitară, care să atragă atentia asupra lucrării noastre. Lucrul acesta să nu fie socotit ca fiind fără însemnătate. La fiecare colt de stradă puteti vedea pancarte si afise atrăgând atentia la diferite lucruri care au loc, unele dintre ele fiind de cel mai josnic caracter, iar cei care au lumina vietii ar putea să fie oare multumiti cu eforturi slabe pentru a atrage atentia maselor la adevăr?
Cei care au ajuns să fie interesati au dat piept cu sofistăria si gresita reprezentare din partea deserventilor cultici ai bisericilor populare si ei nu stiu cum să răspundă la lucrurile acestea. Adevărul prezentat de predicator trebuie să fie publicat în forma cea mai condensată cu putintă si să fie larg răspândit. Pe cât e cu putintă, cuvântările mai de seamă, tinute la adunările noastre în tabără, să fie publicate în ziare. În felul acesta, adevărul care a fost pus în fata unui număr limitat de persoane poate să ajungă înaintea multor minti. Si acolo unde adevărul a fost gresit reprezentat, oamenii au ocazia să cunoască exact ce a spus predicatorul.
Puneti lumina voastră în sfesnic pentru ca să poată lumina tuturor celor care sunt în casă. Dacă adevărul ne-a fost dat, noi trebuie să-l facem cunoscut altora atât de lămurit, încât cei sinceri să-l poată recunoaste si să se bucure în razele lui strălucitoare.
Natanael s-a rugat să poată sti dacă Acela pe care-L anuntase Ioan Botezătorul, ca fiind Mesia, era Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Pe când înfătisa lui Dumnezeu nedumerirea sa si cerea lumină, Filip l-a chemat si, cu o voce serioasă si voioasă, a exclamat: "Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege, si proorocii; pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif" (Ioan 1,45).
Dar Natanael avea prejudecăti împotriva Nazarineanului. Din cauza influentei unor învătături gresite, necredinta s-a furisat în inima lui si a întrebat: "Poate iesi ceva bun din Nazaret?" Filip nu a încercat să combată prejudecata si necredinta lui. El a spus numai: "Vino si vezi!" Lucrul acesta a fost întelept, deoarece, îndată ce L-a văzut pe Isus, Natanael a fost convins că Filip avea dreptate. Necredinta lui a fost alungată, si sufletul lui a fost ocupat de o credintă tare si dăinuitoare. Isus a lăudat credinta plină de încredere a lui Natanael.
Sunt multi în aceeasi stare în care era Natanael. Ei au prejudecăti si necredintă din cauză că niciodată nu au venit în contact cu adevărurile speciale pentru aceste zile de pe urmă sau cu persoanele care le sustin si nu va fi nevoie decât de participarea la o adunare plină de Spiritul lui Hristos pentru a înlătura necredinta lor. Indiferent ce am avea de întâmpinat - orice împotrivire care ar abate sufletele de la adevărul de obârsie cerească - trebuie să facem publicitate credintei noastre, pentru ca sufletele sincere să poată vedea, auzi si să fie, personal, convinse. Lucrarea noastră este aceea de a spune asa cum a făcut Filip: "Vino si vezi!"
Noi nu avem o învătătură pe care dorim să o ascundem. Pentru aceia care au fost educati să tină ziua întâia a săptămânii ca pe o zi sfântă, lucrul cel mai respingător al credintei noastre este Sabatul poruncii a patra. Dar nu declară oare Cuvântul lui Dumnezeu că ziua a saptea este Sabatul Domnului Dumnezeului nostru? E adevărat, nu e un lucru usor a face schimbarea cerută de la ziua întâi la ziua a saptea. Aceasta implică o cruce. Se ciocneste cu preceptele si practicile oamenilor. Bărbati scoliti i-au învătat pe oameni traditia până când acestia au ajuns plini de necredintă si prejudecată. Totusi, noi trebuie să spunem acestor oameni: "Vino si vezi!" Dumnezeu cere de la noi să vestim adevărul si să-l lăsăm să dea pe fată rătăcirea.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA