Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 30 (1881)
SLUJITORII LUI DUMNEZEU
Dumnezeu a ales pe Avraam ca trimis al Său prin care să comunice lumii lumină. Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el nu cu prezentarea de perspective măgulitoare, în această viată de mare indemnizatie, de mare apreciere si onoare lumească. Mesajul divin pentru Avraam a fost: "Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatălui tău, si vino în tara pe care ti-o voi arăta" (Gen. 12,1). Patriarhul a ascultat "si a plecat fără să stie unde se duce" (Evrei 11,8) ca purtător de lumină a lui Dumnezeu, pentru a păstra viu pe pământ Numele Lui. El a părăsit tara lui, căminul lui, rudele lui si toate plăcutele asocieri legate de viata lui de mai înainte, pentru a deveni un peregrin si un străin. Adesea este mai principal ca multi să înteleagă că asocierile de mai înainte trebuia să fie desfăcute pentru ca cei care urmează să vorbească "în locul lui Hristos" să poată sta într-o pozitie unde Dumnezeu îi poate educa si califica pentru lucrarea Lui cea mare. Rudele si prietenii au adesea o influentă pe care Dumnezeu vede că va stânjeni în mare măsură instructiunile pe care El intentionează să le dea slujitorilor Lui. Se vor da sugestii de către cei care nu sunt în strânsă legătură cu cerul care, dacă se tine seamă de ele, îi vor abate de la sfânta lor lucrare pe cei care trebuie să fie purtători de lumină pentru lume. Înainte ca Dumnezeu să-l poată folosi, Avraam trebuie să fie despărtit de fostele lui asocieri, pentru ca el să nu fie stăpânit de influentă omenească sau să se încreadă în ajutor omenesc. Acum, întrucât el a ajuns unit cu Dumnezeu, omul acesta trebuia ca de aici înainte să locuiască printre străini. Caracterul lui trebuie să fie distins, deosebindu-se de toată lumea. El nu putea nici măcar să explice cursul actiunii sale în asa fel încât să fie înteles de prietenii săi, pentru că ei erau idolatri. Lucrurile spirituale trebuie judecate spiritual, de aceea motivele si actiunile lui au fost peste capacitatea de întelegere a rudelor si prietenilor lui. Ascultarea fără murmur a lui Avraam a fost unul dintre cele mai remarcabile exemple de credintă si încredere în Dumnezeu care se află în Raportul sacru. Numai cu făgăduinta simplă că urmasii lui au să stăpânească Canaanul, fără cea mai mică dovadă vizibilă, el a mers înainte unde avea să-l conducă Dumnezeu, conformându-se pe deplin si sincer conditiilor din partea Lui si, încrezător că Domnul avea să împlinească cu credinciosie Cuvântul Său. Patriarhul a mers oriunde i-a arătat Dumnezeu că era datoria lui să meargă, el a trecut fără teamă, prin pustiuri, a mers printre natiunile idolatre, cu singurul gând: "Dumnezeu a vorbit; eu ascult de glasul Lui; Le mă va călăuzi; El m va ocroti." Mesagerii lui Dumnezeu de astăzi au nevoie exact de o astfel de credintă si încredere ca cea pe care a avut-o Avraam. Dar multi dintre cei pe care Domnul i-ar fi putea folosi nu vor să înainteze, să audă si să asculte de acel Glas mai presus de toate celelalte. Legătura cu rudele si prietenii, obiceiurile si asocierile de mai înainte, prea adesea au o influentă asa de mare asupra slujitorilor lui Dumnezeu, încât El nu le poate da decât putină instructiune, nu le poate comunica decât putină cunostintă despre scopurile Sale; si adesea, după un timp, El îi înlătură si cheamă pe altii în locul lor, pe care El îi probează si îi încearcă în acelasi fel. Dumnezeu ar face mult mai mult pentru slujitorii Săi, dacă ar fi pe deplin consacrati fată de El, pretuind slujirea Lui mai presus de legături le de rudenie, si de toate celelalte asocieri pământesti. Slujitorii Evangheliei au o lucrare sacră. Eu au de dus lumii o solemnă solie de avertizare - o solie care va fi o mireasmă de viată spre viată sau de moarte spre moarte. Ei sunt trimisii lui Dumnezeu pentru om si niciodată ei nu trebuie să piardă din vedere misiunea sau responsabilitătile lor. Ei nu sunt ca cei lumesti; ei nu pot fi ca ei. Dacă vor să fie credinciosi fată de Dumnezeu, ei trebuie să-si păstreze caracterul lor deosebit si sfânt. Dacă încetează să tină legătura cu cerul, ei sunt în pericol mai mare decât altii, si pot exercita o influentă mai puternică în directia cea rea, pentru că Satana este continuu cu ochii pe ei, asteptând să se dezvolte vreo slăbiciune prin care el să poată ataca cu succes. Si ce mai triumfă el când reuseste; pentru că atunci când unul, care este un ambasador al lui Hristos, nu veghează, prin el, vrăjmasul cel mare poate să câstige multe suflete pentru sine. Cei care sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu pot să nu fie prosperi în lucrurile acestei vieti; ei pot fi adesea greu încercati si năpăstuiti. Iosif a fost calomniat si persecutat pentru că si-a păstrat virtutea si integritatea lui. David, acel mesager ales de Dumnezeu, a fost urmărit ca o fiară de pradă de către vrăjmasii lui cei păcătosi. Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, pentru că a fost credincios si neclintit în supunerea lui fată de Dumnezeu. Iov a fost deposedat de averile lui lumesti si atât de năpăstuit în trupul lui, încât a fost privit cu dezgust de rudele si prietenii lui, totusi el si-a păstrat integritatea si credinciosia lui fată de Dumnezeu. Ieremia avea să rostească cuvintele pe care le-a pus Dumnezeu în gura lui, si mărturia lui lăuntrică a înfuriat în asa măsură pe împărat si pe printi încât a fost aruncat într-o groapă dezgustătoare. Stefan a fost omorât cu pietre pentru că vroia să predice pe Hristos, si pe El răstignit. Pavel a fost întemnitat, bătut cu bastoane, cu pietre si în cele din urmă, condamnat la moarte pentru că a fost un mesager credincios în ducerea Evangheliei la neamuri. Ioan cel iubit a fost exilat pe insula Patmos "din pricina Cuvântului lui Dumnezeu si din pricina mărturiei lui Isus Hristos" (Apoc. 1,9). Aceste exemple de statornicie omenească în tăria puterii divine sunt o mărturie pentru lume despre corectitudinea făgăduintelor lui Dumnezeu - despre continua prezentă a Lui si a harului sustinător. Când lumea priveste la acesti oameni umili ea nu poate discerne valoarea lor morală la Dumnezeu. Este o lucrare a credintei să te încrezi linistit în Dumnezeu în ceasul cel mai întunecat - oricât de sever încercat si bătut de furtună -să simti că Tatăl nostru este la cârmă. Numai ochiul credintei poate privi dincolo de actiunile timpului si poate simti să pretuiască valoarea bogătiilor vesnice. Marele comandant militar cucereste natiuni si zguduie ostirile a unei jumătăti de lume, dar el moarte dezamăgit si în exil. Filozoful care cutreieră prin Univers, dând peste tot de manifestările puterii lui Dumnezeu si delectându-se de armonia lor, adesea nu reuseste să vadă în aceste minuni uimitoare Mâna care le-a făcut pe toate. "Omul pus în cinste si fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai" (Ps. 49,20). Nici o sperantă de nemurire slăvită nu luminează viitorul vrăjmasilor lui Dumnezeu. Dar acei eroi ai credintei au făgăduinta unei mosteniri de o valoare mai mare decât orice bogătii pământesti - o mostenire care va satisface dorintele sufletului. Ei pot fi necunoscuti si neacreditati de lume, dar ei sunt înscrisi ca cetăteni în registrele cerului. Răsplata finală a celor pe care Dumnezeu i-a făcut mostenitori ai tuturor lucrurilor va fi o măretie slăvită, o trainică si vesnică greutate de glorie. Slujitorii Evangheliei trebuie să facă din adevărul lui Dumnezeu, subiectul de studiu, de meditatie si de conversatie. Mintea care stăruie mult asupra vointei descoperite a lui Dumnezeu pentru om va deveni tare în adevăr. Cei care citesc si studiază cu dorintă sinceră după lumină divină, fie că sunt pastori sau nu, vor descoperi curând în Scripturi o frumusete si armonie care vor captiva atentia lor, vor înălta cugetele lor, si le va da o inspiratie si o putere de argumentare care va fi puternică ca să convingă si să convertească suflete. Există primejdia ca pastorii care mărturisesc a crede adevărul prezent să rămână multumiti numai cu prezentarea teoriei, în timp ce sufletele lor nu simt puterea sfintitoare. Unii n-au iubirea lui Dumnezeu în inimă, care să îmblânzească, să modeleze si să înnobileze viata lor. Psalmistul declară despre omul cel bună că: "Îsi găseste plăcerea în Legea Domnului, si zi si noapte cugetă la Legea Lui" (Ps. 1,2). El se referea la propria lui experientă si exclamă: "Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea" (Ps. 119,97). "O iau înaintea străjerilor de noapte, si deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău" (Ps. 119,148). Nici un om nu este calificat să stea la amvonul sacru dacă n-a simtit influenta transformatoare a adevărului lui Dumnezeu asupra propriului său suflet. Atunci, si nu mai înainte, poate să reprezinte prin învătătură si exemplu, viata lui Hristos. Dar în lucrarea lor, multi se înaltă pe ei însisi mai degrabă decât pe Domnul lor, si oamenii sunt convertiti pentru pastor în loc de-a fi convertiti la Hristos. Sunt îndurerată să stiu că unii dintre cei care predică astăzi adevărul prezent sunt într-adevăr oameni neconvertiti. Ei nu sunt în legătură cu Dumnezeu. Ei au religia în cap, dar n-au inimă convertită si acestia sunt tocmai cei care sunt cei mai încrezuti în sine si cei mai îngâmfati si această îngâmfare va sta în calea câstigării acelei experiente care este esentială în a-i face lucrători în via Domnului. Doresc să pot trezi pe cei care pretind a fi străjeri pe zidurile Sionului, să-si dea seama de răspunderea lor. Ei trebuie să se trezească să ia o pozitie mai înaltă pentru Dumnezeu, pentru sufletele care pier din cauza neglijentei lor. Ei trebuie să aibă acea consacrare sinceră fată de Dumnezeu care îi va face să vadă cum vede Dumnezeu si să ia cuvintele de avertizare de la El si să sune alarma pentru cei care sunt în pericol. Domnul nu va ascunde adevărul Său pentru străjerul cel credincios. Cei care fac voia lui Dumnezeu vor cunoaste învătătura Lui. "Cei priceputi vor întelege", dar "cei răi vor face răul, si nici unul dintre cei răi nu va întelege" (Dan. 12,10)> Isus a spus ucenicilor Lui: "Învătati de la Mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima" (Mat. 11,29). As pleda pe lângă cei care au acceptat pozitia de învătători, ca mai întâi să devină învătăcei umili si să rămână mereu ca niste copii în scoala lui Hristos spre a primi de la Învătător lectii de blândete si smerenie a inimii. Smerenia duhului, combinată cu activitate serioasă va avea ca rezultat mântuirea sufletelor cumpărate atât de scump cu sângele lui Hristos. Pastorul poate să înteleagă si să creadă teoria adevărului, si să fie în stare să-l prezinte altora; dar aceasta nu este tot ceea ce i se cere. "Credinta fără fapte este moartă" (Iacov 2,26). El are nevoie de acea credintă care lucrează din iubire si curătă sufletul. O credintă vie în Hristos va aduce fiecare actiune a vietii si fiecare emotie a sufletului în armonie cu adevărul si dreptatea lui Dumnezeu. Iritarea, înăltarea de sine, mândria, patima si orice altă trăsătură ce caracter neasemănătoare cu Modelul sfânt, trebuie să fie biruite si atunci smerenia, blândetea si recunostinta sinceră fată de Isus pentru mântuirea Lui cea mare va curge continuu din fântâna curată a inimii. Glasul lui Isus trebuie să fie auzit în mesajul care vine din gura ambasadorului Său. Noi trebuie să avem un corp de pastori convertiti. Eficienta si puterea care însoteste pe pastorii cu adevărat convertiti va face ca ipocritii din Sion să tremure si păcătosii să se teamă. Stindardul adevărului si sfinteniei este târât în praf. Dacă cei care sună solemnele sunete de avertizare pentru acest timp ar putea să-si dea seama de răspunderea lor fată de Dumnezeu, ei ar vedea necesitatea pentru rugăciune fierbinte. Când orasele erau linistite în somnul miezului noptii, când fiecare om s-a dus la casa lui, Hristos, Exemplul nostru, avea să meargă pe Muntele Măslinilor si acolo printre copacii umbrosi, avea să petreacă toată noaptea în rugăciune. El, care Însusi era fără nici o întinăciune a păcatului - o comoară de binecuvântare, a cărui glas a fost auzit în a patra strajă din noapte de către ucenicii îngroziti pe marea furtunoasă, în binecuvântarea cerească; a cărui cuvânt putea să cheme pe morti din mormintele lor, El a fost Cel care a făcut rugăciune cu strigăt puternic si lacrimi. El nu S-a rugat pentru Sine, ci pentru cei pe care a venit să-i mântuiască. Când El a devenit unul care se roagă, căutând la bratul Tatălui Său provizii de putere proaspătă si, venind reîmprospătat si întărit ca înlocuitor al omului, El S-a identificat pe Sine cu omenirea suferindă si le-a dat o pildă despre necesitatea rugăciunii. Natura Lui era fără întinăciunea păcatului. Ca Fiu al omului, El S-a rugat la Tatăl Său, arătând că natura omenească are nevoie de tot sprijinul divin pe care-l poate obtine ca să poată fi întărit pentru însărcinare si pregătit pentru încercare. Ca Print al vietii, El avea putere la Dumnezeu si a extins-o peste poporul Său. Acest Mântuitor, care S-a rugat pentru cei care nu simt nevoie de rugăciune si a plâns pentru cei care nu simt nevoie de lacrimi, se află acum înaintea tronului, ca să primească si să prezinte Tatălui Său cererile celor pentru care El S-a rugat pe pământ. Exemplul lui Hristos este pentru noi ca să-l urmăm. Rugăciunea este necesară în lucrarea noastră pentru salvarea de suflete. Numai Dumnezeu poate face să crească sământa pe care o semănăm. Noi, de multe ori reusim pentru că nu ne dăm seama că Hristos este cu noi prin Spiritul Său tot atât de adevărat ca si atunci când, în zilele umilintei Lui, El a umblat vizibil pe pământ. Trecerea timpului n-a produs nici o schimbare în făgăduinta de plecare a Lui pentru ucenicii Săi când a fost luat de la ei în cer: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului" (Mat. 28,20). El a poruncit că trebuie să fie o succesiune de bărbati care obtin autoritatea de la primii învătători ai credintei pentru propovăduirea continuă a lui Hristos si El cel răstignit. Marele Învătător a delegat putere slujitorilor Lui, care "purtăm această comoară în niste vase de lut" (2 Tes.4). Hristos va supraveghea lucrarea ambasadorilor Lui dacă ei asteaptă după îndrumarea si călăuzirea Lui. Pastorii, care sunt într-adevăr reprezentanti ai lui Hristos, vor fi oameni ai rugăciunii. Cu o seriozitate si credintă care nu va fi negată, ei se vor ruga lui Dumnezeu să poată fi întăriti si împuterniciti pentru însărcinare si pentru încercare, si ca buzele lor să poată fi sfintite prin atingerea cărbunelui viu de pe altar, spre a rosti poporului cuvintele lui Dumnezeu. "Domnul, Dumnezeu Mi-a dat o limbă ascutită, ca să stiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeste în fiecare dimineată, El Îmi trezeste urechea să ascult cum ascultă niste ucenici" (Is. 50,4). Hristos a spus lui Petru: "Simone, Simone, Satana va cerut să vă cearnă, ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinta ta" (Luca 22,31.32). Cine poate pretui rezultatul rugăciunilor Mântuitorului lumii? Când Hristos va vedea rodul muncii sufletului Său, si va fi multumit, atunci se va vedea si se va întelege valoarea serioaselor Lui rugăciuni în timp ce divinitatea Lui era cuprinsă în natura omenească. Isus nu S-a rugat numai pentru unul, ci pentru toti ucenicii Săi: " Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine si aceia, pe care Mi i-ai dat Tu" (Ioan 17,24). Privirea Lui a străpuns vălul întunecos al viitorului si a citit istoria vietii fiecărui fiu si fiică a lui Adam. El a simtit poverile si durerile fiecărui suflet bătut de furtună, si acea rugăciune fierbinte a cuprins, împreună cu ucenici Lui în viată, pe toti urmasii Lui până la încheierea timpului. "Si Mă rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor" (Ioan 17,20> Da, acea rugăciune a lui Hristos ne cuprinde chiar si pe noi. Noi să fim îmbărbătati, gândindu-ne că avem un mare Mijlocitor în ceruri, care prezintă cererile noastre înaintea lui Dumnezeu. "Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit" (1 Ioan 2,1). În ceasul celei mai mari nevoi, când descurajarea va coplesi sufletul, atunci este când ochiul veghetor al lui Isus vede că avem nevoie de ajutorul Lui. Ceasul nevoii omului este ceasul ocaziei lui Dumnezeu. Când tot sprijinul omenesc nu reuseste, atunci vine Isus în ajutorul nostru, si prezenta Lui împrăstie întunericul si ridică norul de întunecime. În mica lor corabie pe Marea Galileii, în mijlocul furtunii si întunericului, ucenicii au muncit din greu să ajungă la tărm, dar au aflat că toate eforturile lor erau fără succes. Când i-a cuprins disperarea, Isus a fost văzut umblând pe valurile înspumate. La început, ei nu si-au dat seama nici chiar de prezenta lui Hristos, si groaza lor a crescut până ce glasul Lui, care a spus: "Eu sunt; nu vă temeti" (Mat. 14,27) a risipit temerile lor si le-a dat sperantă si bucurie. Atunci cât de dispusi au fost sărmanii ucenici obositi să înceteze eforturile lor si s-au încrezut toti în Domnul lor. Acest remarcabil incident ilustrează experienta urmasilor lui Hristos. Cât de des tragem din greu la vâsle, ca si când tăria si întelepciunea noastră ar fi îndestulătoare, până când descoperim că eforturile noastre sunt zadarnice. Atunci, cu mâini tremurânde si putere scăzută, predăm lucrarea lui Isus si mărturisim că nu suntem în stare s-o ducem la îndeplinire. Milostivul nostru Răscumpărător are milă de slăbiciunea noastră; si când, ca răspuns la strigătul credintei, El preia lucrarea pe care I-am cerut s-o facă, cât de usor îndeplineste El ceea ce nouă ni s-a părut atât de greu. Istoria vechiului popor al lui Dumnezeu ne procură multe exemple de rugăciune biruitoare. Când au venit amalecitii să atace tabăra lui Israel în pustie, Moise stia că poporul lui nu era pregătit pentru confruntare. El a trimis pe Iosua cu o trupă de ostasi să întâmpine pe vrăjmas, în timp ce el, cu Aaron si Hur, a ocupat pozitia lui pe un munte cu fata spre câmpul de bătaie. Acolo, bărbatul lui Dumnezeu a pus cazul înaintea Lui, singurul care era în stare să le dea biruinta. Cu mâinile întinse spre cer, Moise s-a rugat cu toată seriozitatea pentru succesul ostirilor lui Israel. S-a observat că în timp ce mâinile erau ridicate în sus, Israel era biruitor împotriva vrăjmasului, dar când, datorită oboselii li se îngăduia să cadă, biruia Amalec. Aaron si Hur au sprijinit mâinile lui Moise până ce victoria deplină si completă s-a întors de partea lui Israel si vrăjmasii lor au fost alungati de pe câmpul de luptă. Cazul acesta trebui să fie o învătătură pentru tot Israelul până la încheierea timpului că Dumnezeu este tăria poporului Său. Când triumfa Israel, Moise era cu mâinile ridicate spre cer si mijlocea în favoarea lor; tot asa, când tot Israelul lui Dumnezeu învinge, această este pentru că Cel Puternic reia cazul lor si luptă pentru ei. Moise n-a cerut sau crezut că Dumnezeu avea să învingă pe vrăjmasii lor, în timp ce Israel era inactiv, El aranjează toate fortele lui si le trimite să iasă asa de bine pregătite cum le-a putut situatia lor, si apoi aduce în rugăciune toată problema la Dumnezeu. Moise pe munte mijloceste la Domnul, în timp ce Iosua cu bravii lui urmasi este jos, făcând tot ce poate mai bine spre a înfrunta si respinge vrăjmasii lui Israel si ai lui Dumnezeu. Rugăciunea care vine dintr-o inimă sinceră, care crede, este rugăciunea eficace, fierbinte care câstigă mult. Dumnezeu nu răspunde totdeauna la rugăciunile noastre asa cum asteptăm noi, pentru că noi nu putem cere ceea ce ar fi spre cel mai mare bine al nostru; dar în iubirea si întelepciunea Lui nemărginită, El ne va da acele lucruri de care noi avem cea mai mare nevoie. Ferice de pastorul care are un Aaron credincios si un Hur spre a-i întări bratele când ajung obosite si să le tină în sus prin credintă si rugăciune. Astfel de sprijin este un ajutor puternic pentru slujitorul lui Hristos în lucrarea lui si adesea va face să triumfe în mod glorios cauza adevărului. După nelegiuirea lui Israel, prin facerea vitelului de aur, Moise mijloceste din nou la Dumnezeu în favoarea poporului său. El are ceva cunostintă despre cei care i-au fost dati în grija sa; el cunoaste perversitatea inimii omenesti si îsi dă seama de dificultătile cu care trebuie să lupte. Dar el a învătat să aibă putere de la Dumnezeu. Domnul citeste sinceritatea si scopul altruist al inimii slujitorului Său si consimte să comunice cu fiinta această slabă, fată către fată, cum vorbeste un om cu prietenul său. Moise se predă pe sine si aruncă cu desăvârsire toate poverile sale asupra lui Dumnezeu si îsi varsă de bunăvoie sufletul său înaintea Lui. Domnul nu mustră pe slujitorul Său, ci binevoieste să asculte rugămintile lui. Moise are un simt adânc al nevredniciei si nedestoiniciei lui pentru lucrarea cea mare la care l-a chemat Dumnezeu. El se roagă cu seriozitate intensă ca Domnul să binevoiască să meargă împreună cu el. Răspunsul vine: "Voi merge Eu Însumi cu tine, si îti voi da odihnă" (Exodul 33,14). Dar Moise nu socoteste că el se poate opri aici. El a câstigat mult, dar doreste să vină si mai aproape de Dumnezeu, să obtină o puternică asigurare a prezentei Lui permanente. El purta povara lui Israel; purta o coplesitoare greutate de responsabilitate; când poporul a păcătuit, el a suferit aspră mustrare de cuget, ca si când el însusi ar fi vinovat si acum apasă asupra sufletului său un simtământ al rezultatelor teribile, dacă Dumnezeu îl lăsa pe Israel în mizerie si nepocăintă de inimă. Ei n-ar fi ezitat să-l omoare pe Moise, si în iutimea si perversitatea lor în curând ar fi căzut pradă pentru vrăjmasii lor si astfel ar fi necinstit Numele lui Dumnezeu înaintea păgânilor. Moise stăruie în cererea lui cu o astfel de seriozitate si înflăcărare încât răspunsul vine: "Voi face si ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, si te cunosc pe nume" (Ex. 33,17). Acum, într-adevăr, încurajat de succesul lui, el îndrăzneste să vină si mai aproape de Dumnezeu, cu o intimitate sfântă care aproape că întrece capacitatea noastră de întelegere. El face acum o cerere pe care până aici n-a f cut-o nici o fiintă omenească: "Arată-mi slava ta" (Ex. 33,18). Ce cerere să vină de la omul mărginit si muritor! Dar este el respins? Îl mustră Dumnezeu pentru îndrăzneala lui? Nu, noi auzim binevoitoarele cuvinte: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusetea Mea" (Ex. 33,19). Slava descoperită a lui Dumnezeu nici un om n-ar putea s-o privească si să trăiască, dar Moise este asigurat că el va vedea atât de mult din slava divină cât poate el să suporte în starea lui muritoare prezentă. Acea mână care a făcut lumea, care tine muntii în locurile lor ia pe acest om din tărână - acest om de credintă puternică - si îl ascunde în crăpătura stâncii, în timp ce trece pe dinaintea lui toată slava lui Dumnezeu si toată bunătatea Lui. Ne mai putem mira că "slava minunată" reflectată de la Omniprezentă strălucea pe fata lui Moise cu asa strălucire încât poporul n-a putut s-o privească? Întipărirea lui Dumnezeu era asupra lui, făcându-l să apară ca unul dintre îngerii strălucitori de la tron. Experienta aceasta, mai mult decât orice altceva, asigurarea că Dumnezeu avea să asculte rugăciunile lui si că prezenta divină avea să-l însotească, a fost pentru Moise de mai mare valoare, ca conducător, decât stiinta Egiptului sau toate cunostintele din stiinta lui militară. Nici o putere pământească sau iscusintă ori stiintă nu poate înlocui prezenta imediată a lui Dumnezeu. În istoria lui Moise putem vedea de ce comuniune apropiată cu Dumnezeu are omul privilegiul să se bucure. Pentru cel nelegiuit este un lucru înfricosător să cadă în mâinile viului Dumnezeu. Dar Moise nu s-a temut să fie singur cu Autorul acelei legi care a fost rostită cu o asa grandoare înfricosătoare de pe Muntele Sinai, pentru să sufletul lui era în armonie cu vointa Făcătorului său. Rugăciunea este deschiderea inimii fată de Dumnezeu ca fată de un prieten. Ochiul credintei va discerne pe Dumnezeu foarte aproape si, cel care se roagă, poate obtine dovadă pretioasă a iubirii divine si a purtării de grijă pentru el. Dar de ce sunt atâtea rugăciuni care nu primesc răspuns niciodată? David spune: "Am strigat către El cu gura mea, si în dată lauda a fost pe limba mea. Dacă as fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul" (Ps. 66,17.18). Printr-un alt profet, Domnul ne dă făgăduinta: "Mă veti căuta, si mă veti găsi, dacă mă veti căuta cu toată inima" (Ier. 29,13). Din nou, el vorbeste despre unii care "nu strigă către Mine, din inimă" (Osea 7,14). Astfel de cereri sunt rugăciuni de formă, serviciu numai cu buzele, pe care Domnul nu le acceptă. Rugăciunea pe care a înăltat-o Natanael în timp ce era sub smochin venea dintr-o inimă sinceră si ea a fost auzită si a primit răspuns de la Domnul. Hristos a spus despre el: "Iată, cu adevărat un israelit în care nu este viclesug" (Ioan 1,47). Domnul citeste inimile tuturor si întelege scopurile si motivele lor. "Rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută" (Prov. 15,8). El nu va întârzia să audă pe cei care îsi deschid inimile fată de El, nu înăltându-se pe sine, ci simtind sincer marea lor slăbiciune si nevrednicie. Este nevoie de rugăciune - de cea mai serioasă, arzătoare si chinuitoare rugăciune - o astfel de rugăciune ca cea înăltată de David când a exclamat: "Cum doreste un cerb izvoarele de apă, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" (Ps. 42,1). Mi se topeste sufletul de dor după legile Tale" (Ps. 119,20> "Suspin după mântuirea ta" (Ps. 118,174). "Sufletul meu sustină si tânjeste după curtile Domnului, inima si carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu" (Ps. 84,2). "Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale" (Ps. 119,40). Acesta este spiritul rugăciunii luptătoare, asemenea celui de care a fost stăpânit psalmistul regal. Daniel s-a rugat la Dumnezeu nu înăltându-se pe sine sau revendicând vreo virtute: "Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! I-a aminte, Doamne! Lucrează si nu zăbovi, din dragoste pentru Tine" (Dan. 9,19). Acesta este ceea ce Iacov numeste rugăciune eficace si fierbinte. Despre Hristos este spus: "A ajuns într-un chin ca de moarte, si a început să se roage si mai fierbinte" (Luca 22,44). În ce contrast fată de această mijlocire din partea Maiestătii cerului sunt rugăciunile slabe, fără tragere de inimă care sunt înăltate către Dumnezeu. Multi sunt multumiti cu o slujire a buzelor si putini au o dorintă sinceră, serioasă si afectuoasă după Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu împărtăseste sufletului o cunoastere personală a vointei Lui. Dar multi care mărturisesc credinta nu stiu ce este adevărata convertire. Ei n-au simtit o experientă de comuniune cu Tatăl prin Isus Hristos, si niciodată n-au simtit puterea harului divin pentru sfintirea inimii. Rugăciune si păcătuire, păcătuire si rugăciune, viata lor este plină de răutate, înselăciune, invidie si iubire de sine. Rugăciunile acestei clase sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea adevărată angajează energiile sufletului si afectează viata. Cel care îsi varsă în felul acesta dorintele sale înaintea lui Dumnezeu simte nimicnicia oricărui alt lucru de sub cer. David a spus: "Doamne, toate dorintele mele sunt înaintea Ta si suspinurile mele nu-Ti sunt ascunse" (Ps. 38,9). "Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce si mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?" "Mi-aduc aminte, si-mi vărs tot focul inimii în mine" (Ps. 2,4). Pe măsură ce numărul nostru este în crestere, trebuie făcute planuri mai ample spre a veni în întâmpinarea crescândă a cerintelor vremii; dar nu vedem nici o crestere fierbinte a pietătii, a simplitătii crestine si a consacrării serioase. Se pare că biserica este multumită să facă numai primii pasi de convertire. Ei sunt mai gata pentru muncă activă decât pentru consacrare smerită, mai gata să se angajeze în serviciu religios pe din afară decât în lucrarea lăuntrică a inimii. Meditatia si rugăciunea sunt neglijate pentru agitatie si spectacol. Religia trebuie să înceapă cu golirea si purificarea inimii, si trebuie să fie hrănită prin rugăciunea zilnică. Progresul continuu al lucrării noastre si dezvoltatele noastre conditii favorabile, umplu inima si mintea multora din poporul nostru cu satisfactie si mândrie, care ne temem că va lua locul iubirii de Dumnezeu din suflet. Multa activitate din sectorul mecanic, chiar al lucrării lui Dumnezeu, poate să ocupe mintea încât rugăciunea să fie neglijată, si îngâmfarea si înfumurarea asa de gata să-si facă loc, să înlocuiască adevărata bunătate, blândete si smerenie a inimii. Poate să fie auzit strigătul zelos: "Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului" (Ier. 7,4). "Vino cu mine, si vei vedea râvna mea pentru Domnul" (2 Regi 10,16). Dar unde sunt purtători de poveri? Unde sunt tatii si mamele din Israel? Unde sunt cei care poartă pe inima lor povara pentru suflete si care vin în strânsă simpatie cu semenii lor, gata să se aseze în orice pozitie spre a-i salva de la ruină vesnică? "Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul ostirilor" (Zah. 4,6). Hristos zice: "Voi sunteti lumina lunii" (Mat. 5,14). Ce responsabilitate! Este nevoie de post, umilintă si rugăciune, spre a învinge declinul zelului si slăbirea spiritualitătii noastre. Iubirea multora se răceste. Eforturile multora din predicatorii nostri nu sunt ceea ce ar trebui să fie. Când unii, cărora le lipseste Duhul si puterea lui Dumnezeu, intră într-un câmp nou, ei încep să denunte alte denominatiuni, crezând că pot convinge pe oameni despre adevăr prin prezentarea nepotrivirilor bisericilor populare. Se poate să fie necesar ca în unele ocazii să se vorbească despre aceste lucruri, dar în general, aceasta creează numai prejudiciu împotriva lucrării noastre si închide urechile multora care altfel ar fi putut asculta de adevăr. Dacă acesti învătători ar fi strâns uniti cu Hristos, ei ar avea întelepciune divină a sti cum să se apropie de oameni. Ei n-au să uite asa de curând întunericul si eroarea, pasiunea si prejudiciul care i-a tinut departe de adevăr. Dacă acesti învătători ar lucra cu Duhul Domnului ar fi urmat rezultate foarte diferite. Cu blândete si îndelungă răbdare, gentilete si iubire, sau cu seriozitate fermă, ei ar căuta să îndrepte aceste suflete gresite, la un Mântuitor răstignit si înviat. Când acesta s-a făcut vom vedea pe Dumnezeu miscând inimile oamenilor. Marele apostol spune: "Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu" (1 Cor. 3,9). Ce lucrare pentru bietii muritori! Noi suntem echipati cu arme spirituale ca să luptăm "lupta cea bună a credintei" (1 Tim. 6,12), dar care se pare că unii au scos din arsenalul ceresc numai trăznetele. Cât timp trebuie să mai existe aceste defecte? În timp ce se află în mijlocul unui interes religios, unii neglijează cea mai importantă parte a lucrării. Ei uită să viziteze si să facă cunostintă cu cei care au arătat un interes să se prezinte seară de seară să asculte la explicarea Scripturilor. Conversatia, privind subiecte religioase si rugăciune serioasă, ca unii ca acestia la timp potrivit ar putea înclina multe suflete spre directia cea bună. Pastorii care neglijează datoria lor în această privintă nu sunt adevăratii păstori ai turmei. Tocmai în timpul când ar trebui să fie cei mai activi în a vizita, a conversa si a se ruga cu acesti interesati, unii vor fi ocupati în a scrie lungi scrisori inutile persoanelor din depărtări. O, ce facem noi pentru Domnul! Când se va încheia harul, cât de multi vor vedea ocaziile pe care le-au neglijat de a sluji pe Domnul lor care a murit pentru ei. Si, chiar cei care au fost socotiti cei mai credinciosi vor vedea că ei puteau face mult mai mult, dacă mintea lor n-ar fi fost sustrasă de anturajul lumesc. Rugăm fierbinte pe vestitorii Evangheliei lui Hristos să nu se descurajeze niciodată în lucrare, să nu considere niciodată pe cel mai împietrit păcătos dincolo de posibilitatea de a ajunge la el harul lui Dumnezeu. Unul ca acesta poate să accepte adevărul din iubire pentru el si să devină sarea pământului. Cel care schimbă inimile oamenilor precum este schimbată apa râurilor, poate aduce sufletul cel mai egoist si împietrit în păcat să se predea lui Hristos. Este ceva prea greu pentru Dumnezeu să facă acest lucru? "Cuvântul Meu" zice El, "care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea, si va împlini planurile Mele" (Is. 55,11). Dumnezeu nu va lăsa binecuvântarea Sa asupra celor care sunt neglijenti, egoisti si iubitori de comoditate - care nu vor să ridice poveri în cauza Lui. "Bine, rob bun" va fi pronuntat numai asupra celor care au lucrat bine. Fiecare om va fi răsplătit "fiecare după fapta lui" (Apoc. 22,12). Nouă ne lipseste un corp pastoral activ - bărbati ai rugăciunii care se luptă cu Dumnezeu cum s-a luptat Iacov, care să spună: "Nu te boi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta" (Gen. 32,26). Ca să obtinem coroana biruintei trebuie să ne încordăm fiecare nerv si să exercităm toată puterea. Niciodată nu putem fi mântuiti în inactivitate. A fi un lenes în via Domnului înseamnă a pierde orice drept de răsplătire a celor drepti.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
