Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 29 (1880)
SFINTENIA JURUINTELOR
Istorisirea scurtă dar teribilă despre Anania si Safira este scrisă de pana inspirată pentru folosul tuturor care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos. Această lectie importantă n-a apăsat cu destulă greutate asupra mintii poporului nostru. Va fi folositor pentru toti să reflecteze cu atentie asupra naturii acestui păcat pentru care vinovatii acestia au fost dati ca exemplu. Această dovadă însemnată a dreptătii de pedepsire este înfricosătoare si ar trebui să-i facă pe toti să le fie frică si să tremure să repete păcate care au adus o astfel de pedeapsă. Egoismul a fost marele păcat care a încetosat caracterele acestei perechi vinovate. Împreună cu altii, Anania si Safira au avut privilegiul de a auzi Evanghelia predicată de apostoli. Cuvântul vorbit a fost însotit de puterea lui Dumnezeu si asupra tuturor celor prezenti plana o convingere adâncă. Influenta înduiosătoare a harului lui Dumnezeu a avut efect asupra inimilor lor să-i facă să se elibereze de detinerea egoistă a averilor lor pământesti. În timp ce se aflau sub influenta directă a Duhului lui Dumnezeu, ei au făcut o juruintă să dea Domnului anumite tarini, dar când nu mai erau sub această influentă cerească, impresia a fost mai putin convingătoare si au început să se îndoiască si să se retragă de la împlinirea juruintei pe care au făcut-o. Ei au socotit că prea s-au grăbit si au dorit să reconsidere problema. În felul acesta a fost deschisă o usă prin care Satana a intrat de îndată si a pus stăpânire pe mintile lor. Cazul acesta ar trebui să fie o avertizare pentru toti spre a se păzi împotriva primei apropieri a lui Satana. Mai întâi, a fost nutrită lăcomia, apoi fiindu-le rusine ca fratii lor să stie că sufletele lor egoiste au râvnit la cea ce ei dedicaseră si făgăduiseră în mod solemn lui Dumnezeu, a fost practicată minciuna. Ei au discutat problema împreună si în mod deliberat au hotărât să retină o parte din pretul mosioarei. Când au fost condamnati pentru minciuna lor, pedeapsa lor instantanee a fost moartea. Ei stiau că Domnul, pe care L-au defraudat, i-a descoperit pentru că Petru a spus: "Pentru ce ti-a umplut Satana inima ca să minti de Duhul Sfânt, si să ascunzi o parte din pretul mosioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Si după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vroiai cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gând în inima ta? N-i mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu" (Fapte 5,3.4)> A fost necesar de un exemplu special pentru a apăra tânăra biserică să nu devină coruptă, pentru că numărul lor crestea rapid. Astfel a fost dată o avertizare tuturor celor care mărturiseau pe Hristos în acel timp si tuturor celor care aveau să mărturisească Numele Lui după aceea, că Dumnezeu cere credinciosie în aducerea la îndeplinire a juruintelor. Dar cu tot semnalul acesta de pedepsire a înselăciunii si minciunii, aceleasi păcate au fost adesea repetate în biserica crestină si sunt mult răspândite în zilele noastre. Mi-a fost arătat că Dumnezeu a dat acest exemplu ca avertizare pentru toti cei care aveau să fie ispititi într-un fel asemănător. În biserică este practicat zilnic egoismul si frauda, retinând ceea ce El reclamă, jefuindu-L în felul acesta si venind în conflict cu planurile Sale de a răspândi lumina si cunoasterea adevărului peste tot în lungul si latul tării. În planurile Sale întelepte, Dumnezeu a făcut ca înaintarea cauzei Lui să fie dependentă de eforturile personale ale poporului Său si de darurile lor de bună voie. Acceptând conlucrarea omului în marele plan de răscumpărare, El i-a acordat o mare cinste. Pastorul nu poate predica dacă nu este trimis. Lucrarea de a răspândi lumină nu apasă numai asupra pastorului. Fiecare ins, devenind membru al bisericii, se angajează solemn să fie un reprezentant al lui Hristos, trăind adevărul pe care-l mărturiseste . Urmasii lui Hristos trebuie să ducă mai departe lucrarea pe care a lăsat-o s-o facă ei când El S-a înăltat la cer. Institutiile care sunt unelte ale lui Dumnezeu spre a duce mai departe lucrarea de pe pământ, trebuie să fie sprijinite. Trebuie clădite case de rugăciune, întemeiate scoli si case de editură prevăzute cu conditii favorabile spre a face o lucrare mare de publicare a adevărului care să fie trimisă în toată părtile lumii. Institutiile acestea au fost rânduite de Dumnezeu si trebuie sustinute prin zecimi si daruri de bună voie. Pe măsură ce lucrarea creste, vor fi necesare mijloace spre a o duce înainte cu toate ramurile ei. Cei care au fost convertiti la adevăr si au fost făcuti părtasi ai harului Său pot deveni conlucrători cu Hristos, făcând sacrificii voluntare si aducând daruri de bună voie. Si, când membrii bisericii doresc în inima lor să nu mai fie făcute apeluri pentru bani, ei spun în realitate să sunt multumiti ca lucrarea lui Dumnezeu să nu mai progreseze. "Iacov a făcut o juruintă si a zis: 'Dacă va fi Dumnezeu cu mine si mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc si haine să mă îmbrac, si dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu si Îti voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da" (Gen.28,20-22). Împrejurările care l-au îndemnat pe Iacov să facă Domnului juruintă, era asemănătoare cu cele care îndeamnă pe bărbati si femei să facă Domnului juruintă în zilele noastre. Printr-o faptă păcătoasă el a obtinut binecuvântarea pe care stia că i-a fost promisă lui prin cuvântul sigur al lui Dumnezeu. Făcând aceasta, el a dovedit o mare lipsă de credintă în puterea lui Dumnezeu de a aduce la îndeplinire scopurile Sale, oricât ar părea de descurajatoare aparentele actuale. În loc să ocupe pozitia pe care a râvnit-o, el a fost obligat să fugă să-si scape viata de mânia lui Esau. Având numai un toiag în mână a trebuit să călătorească sute de kilometri printr-o regiune pustie. I-a pierit curajul, era coplesit de remuscare si frică si căuta să evite oamenii ca să nu fie urmărit de fratele său mâniat. El n-avea pacea lui Dumnezeu care să-l mângâie pentru că era hărtuit de gândul că a pierdut ocrotirea divină. A două zi a călătoriei lui se apropia de sfârsit. El este obosit, flămând, fără adăpost si simte că este părăsit de Dumnezeu. El stie că aceasta el a adus-o asupra lui prin propria lui umblare. Asupra lui se îngrămădesc nori întunecosi de disperare si simte că este un exilat. Inima lui este plină de o groază de nedescris si cu greu îndrăzneste să se roage. Dar el este atât de extrem de singuratic încât simte să are nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu cum n-o simtise niciodată mai înainte. El plânge si-si mărturiseste păcatele înaintea lui Dumnezeu si imploră stăruitor o dovadă că El nu l-a părăsit de tot. Dar inima lui împovărată nu găseste usurare. El si-a pierdut orice încredere în sine si se teme că Dumnezeul părintilor lui l-a lepădat. Dar lui Dumnezeu, Dumnezeul cel îndurător, îi este milă de omul părăsit, lovit de durere, care adună pietre ca pernă pentru el si are numai bolta cerului ca acoperitoare pentru el. Într-o vedenie de noapte vede o scară misterioasă cu partea de jos rezemată de pământ si al cărei vârf ajungea dincolo de ostirea stelelor până la cerurile înalte. Îngerii mesageri urcau si coborau pe această scară de o strălucire luminoasă, care-i arăta comunicarea dintre pământ si cer. Este auzit un glas care reînnoieste făgăduinta de îndurare, de ocrotire si de binecuvântări viitoare. Când Iacov s-a trezit din visul lui, a spus: "Cu adevărat Domnul este în locul acesta, si eu n-am stiut" (Gen. 28,16). El a privit în jurul lui ca si când se astepta să vadă mesagerii ceresti; dar privirea lui uimită si serioasă n-a întâlnit decât contururile obiectelor pământesti si cerurile de sus cu strălucitoare mărgăritare de lumină. Scara si mesagerii strălucitori au dispărut si glorioasa Maiestate de deasupra ei putea s-o vadă numai în închipuire. Iacov a fost inspirat cu veneratie de linistea adâncă a noptii si impresia lui că se afla în imediata prezentă a lui Dumnezeu. Inima lui era plină de recunostintă pentru că n-a fost nimicit. În acea noapte n-a mai avut somn; sufletul lui s-a umplut de recunostintă adâncă si fierbinte, amestecată cu bucurie sfântă. "Si Iacov s-a sculat dis de dimineată, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte si a turnat untdelemn pe vârful ei" (Gen. 28,18). Si aici a făcut el juruinta lui solemnă fată de Dumnezeu. Iacov a făcut juruinta lui în timp ce a fost reînviorat de roua harului si întărit de prezenta si asigurarea lui Dumnezeu. După ce slava divină a dispărut, el avea ispitiri ca si oamenii din zilele noastre, dar el a fost credincios fată de juruinta lui si nu avea să nutrească gânduri, privind posibilitatea de a fi eliberat de juruinta pe care a făcut-o. El putea să rationeze cum fac oamenii acum, că această descoperire n-a fost decât un vis, că a fost excesiv de excitat când a făcut juruinta lui si că prin urmare, nu trebuie să fie tinută, dar el n-a făcut asa. Au trebuit ani îndelungati înainte ca Iacov să fi îndrăznit să se întoarcă în tara lui, dar când s-a întors el s-a descărcat cu credinciosie de datoria sa fată de Domnul. El devenise un om bogat si o foarte mare cantitate de bunuri din averile lui a trecut în tezaurul Domnului. Multi din zilele noastre nu reusesc acolo unde Iacov a avut un succes. Cei cărora Dumnezeu le-a dat cel mai mult au o puternică înclinatie de a retine ceea ce au, pentru că ei trebuie să dea o sumă proportională cu averea lor. Iacov a dat zecime din tot ce avea, apoi a calculat folosirea zecimii, si a dat Domnului beneficiul a ceea ce folosise el pentru interesele lui în timpul când era într-o tară păgână unde nu-si putea plăti juruinta sa. Aceasta a fost o cantitate mare, dar el n-a ezitat; ceea ce a făgăduit solemn lui Dumnezeu, el n-a socotit ca fiind a lui, ci a lui Dumnezeu. În conformitate cu cantitatea atribuită, va fi si cantitatea solicitată. Cu cât este mai mare capitalul încredintat, cu atât mai valoros este darul pe care-l cere Dumnezeu să-I fie retrocedat. Dacă un crestin are zece sau douăzeci de mii de dolari, cerintele lui Dumnezeu sunt obligatorii pentru el nu numai în a da partea sa proportională după sistemul zecimii, ci să prezinte lui Dumnezeu si jertfa sa pentru păcat si jertfa sa de multumire. Dispensatiunea levitică s-a evidentiat printr-o manieră remarcabilă, prin sfintirea proprietătii. Când vorbim despre zecime, ca standard al contributiilor iudaice pentru scopuri religioase, noi nu vorbim întelepteste. Domnul Si-a păstrat pretentiile Sale superioare si prin fiecare produs, lor li se amintea de Dătător cerându-li-se să I se facă restituiri. Lor li se cerea să plătească o răscumpărare pentru fiul lor întâi născut, pentru primele roade ale turmelor lor si pentru primul cules al recoltelor lor. Tot ceea ce cădea la cules din mâinile lor era lăsat pentru săraci si o dată la fiecare sapte ani, tarinile lor era lăsate să producă de la sine pentru cei nevoiasi. Apoi erau jertfele de ispăsire, jertfele pentru vină, jertfele pentru păcat si scutirea de toate datoriile la fiecare al saptelea an. Mai erau si numeroase cheltuieli pentru ospitalitate si daruri pentru săraci si erau impozite asupra proprietătilor lor. La perioade stabilite, pentru a păstra integritatea legii, oamenii erau chestionati dacă si-au îndeplinit cu credinciosie sau nu, juruintele lor. O minoritate constiincioasă au restituit lui Dumnezeu ca o treime din tot venitul lor pentru folosul intereselor religioase si pentru cei săraci. Aceste lucruri nu erau cerute din partea unei anumite clase de oameni, ci de la toti, cerinta fiind proportională după cantitatea avută. În afară de toate aceste donatii sistematice, si regulate, mai era si obiecte speciale care apelau la daruri de bună voie, precum clădirea cortului întâlnirii din pustie si templul construit la Ierusalim. Proiectele acestea au fost făcute de Dumnezeu si puse asupra poporului spre binele lor, precum si spre a sustine lucrarea Lui. În privinta aceasta trebuie să aibă loc printre noi, ca popor, o trezire. Sunt numai putin oameni care simt mustrări de constiintă dacă au neglijat datoria lor de facere de bine. Numai putini simt remuscări sufletesti pentru că jefuiesc zilnic pe Dumnezeu. Dacă un crestin plăteste pe semenul său insuficient în mod deliberat sau accidental sau refuză să se achite de o datorie adevărată, constiinta lui, dacă nu este vestejită, îl va tulbura; el nu se poate odihni, desi nimeni nu stie în afară de el. Sunt multe juruinte neglijate si făgăduieli neplătite si totusi cât de putin îsi tulbură mintea lor cu această problemă; cât de putini simt vinovătia acestei încălcări a datoriei. Asupra acestui subiect noi trebuie să avem convingeri noi si mai profunde. Constiinta trebuie să fie trezită, si problemei trebuie să i se dea atentie serioasă, pentru că în ziua de apoi trebuie să se dea socoteală lui Dumnezeu, si cerintele Lui trebuie să fie satisfăcute. Responsabilitătile omului de afaceri, oricât de mare sau de mic este capitalul lui, vor fi în proportie exactă cu darurile primite de la Dumnezeu. Înselăciunea bogătiilor a ruinat mii si zeci de mii. Acesti oameni bogati uită că ei sunt ispravnici si că ziua se apropie cu grăbire când li se va spune: "Dă-mi socoteală de isprăvnicia ta" (Luca 16,2). Asa cum este arătat în pilda talantilor, fiecare om este răspunzător pentru înteleapta folosire a darurilor acordate. Omul sărman din pildă, fiindcă el a avut darul ce mai mic, a simtit responsabilitatea cea mai mică, si n-a folosit talantul încredintat lui; de aceea a fost aruncat în întunericul de afară. Hristos a spus: "Cât de anevoie vor intra în Împărătia lui Dumnezeu cei ce au avutii" (Marcu 10,23). Si ucenicii Lui s-au mirat de învătătura Lui. Când un slujbas, care a lucrat cu succes în aducerea de suflete la Isus Hristos, părăseste lucrarea lui cea sacră pentru a obtine câstig vremelnic, el se cheamă un apostat si va fi făcut răspunzător fată de Dumnezeu pentru talentele care au fost întrebuintate gresit. Când oamenii de afaceri, fermieri, meseriasi, negustori, avocatii, etc., devin membri ai bisericii, ei devin slujbasi ai lui Hristos, si cu toate că talentele lor pot fi complet diferite, responsabilitatea lor de a face să înainteze cauza lui Dumnezeu, prin efort personal si cu mijloacele lor, nu este mai mică decât cea care apasă asupra pastorului. Vaiul care va cădea asupra pastorului, dacă nu predică Evanghelia, va cădea tot atât de sigur asupra omului de afaceri dacă, cu diferitii lui talanti, nu vrea să fie conlucrător cu Hristos în realizarea acelorasi rezultate. Când aceasta este explicat persoanei, unii vor spune: "Aceasta este o vorbă prea tare", cu toate acestea ea este adevărată, desi este continuu contrazisă de practica oamenilor care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos. Dumnezeu a procurat pâine pentru poporul Său din pustie printr-o minune a îndurării si El ar fi putut procura tot ce era necesar pentru slujba religioasă, dar El n-a procurat, pentru că în nemărginita Sa întelepciune, a văzut c instruirea morală a poporului Său depindea de conlucrarea lor cu El, fiecare dintre ei făcând ceva. Atâta timp cât adevărul este progresiv, cerintele lui Dumnezeu apasă asupra oamenilor să dea ceea ce le-a încredintat El tocmai pentru scopul acesta. Dumnezeu, Creatorul omului, prin instituirea planului de binefacere sistematică, a făcut ca lucrarea să fie suportată în mod egal de către toti după diferitele lor aptitudini. Fiecare trebuie să fie propriul său controlor si este lăsat să dea cum îsi propune inima sa. Dar sunt unii care sunt vinovati de acelasi păcat ca si Anania si Safira, crezând că dacă retin o parte din cea cere Dumnezeu, prin sistemul zeciuielii, fratii niciodată nu vor cunoaste acest lucru. Asa a crezut perechea vinovată al cărei exemplu ne este dat ca o avertizare. Prin acest caz, Dumnezeu dovedeste că El cercetează inima. Motivele si scopurile omului nu pot fi ascunse de El. El a lăsat o avertizare vesnică pentru crestinii din toate veacurile să se păzească de păcatul spre care sunt înclinate continuu inimile oamenilor. Desi acum nu se vede nici un semn de neplăcere a lui Dumnezeu, ca urmând după repetarea păcatului lui Anania si Safira, totusi păcatul este tot atât de hidos în fata lui Dumnezeu si aduce pedeapsa tot atât de sigur asupra păcătosului la ziua judecătii si multi vor simti blestemul lui Dumnezeu chiar în această viată. Când se face o făgăduintă pentru cauză, aceasta este o juruintă făcută lui Dumnezeu si ea trebuie să fie tinută. În fata lui Dumnezeu nu este mai bun decât un sacrilegiu a ne însusi pentru propriul nostru folos ceea ce a fost făgăduit o dată pentru înaintarea sfintei Sale lucrări. Când s-a făcut o promisiune verbală sau scrisă, în prezenta fratilor nostri să dăm o sumă anumită, ei sunt martori oculari ai contractului făcut între noi si Dumnezeu. Promisiunea nu este făcută omului, ci lui Dumnezeu si este ca o notă scrisă dată unui vecin. Pentru crestin nici un angajament legal nu este mai obligatoriu pentru plata banilor decât făgăduinta făcută lui Dumnezeu. Persoanele care făgăduiesc în felul acesta semenilor lor, în general, nu se gândesc să ceară să fie eliberate de făgăduintele lor. O juruintă făcută lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor favorurilor, este de-o importantă si mai mare, atunci de ce căutăm să fim eliberati de juruintele noastre? Vrea omul să considere făgăduinta lui mai putin obligatorie pentru că este făcută lui Dumnezeu? Vrea omul, care mărturiseste a fi mântuit prin sacrificiul fără margini a lui Isus Hristos, să "jefuiască pe Dumnezeu." Juruintele si actiunile lui nu sunt cântărite în balanta dreptătii tribunalului ceresc? Fiecare dintre noi are un proces în curs de desfăsurare la tribunalul ceresc. Umblarea noastră să contrabalanseze dovada împotriva noastră? Cazul lui Anania si Safira a avut caracterul cel mai agravant. Retinând o parte din pret, ei au mintit pe Duhul Sfânt. Vinovătia asemănătoare apasă asupra fiecărui ins în proportie cu astfel de păcate. Când inimile oamenilor sunt înduiosate prin prezenta Duhului lui Dumnezeu, ele sunt mai susceptibile pentru impresiunile Duhului Sfânt, si sunt luate hotărâri pentru a renunta la eu si a se sacrifica pentru cauza lui Dumnezeu. Când lumina divină străluceste în încăperile mintii cu o claritate si putere neobisnuită, atunci sunt învinse simtămintele omului firesc, egoismul îsi pierde puterea asupra inimii si sunt trezite dorintele de a imita Modelul, pe Isus Hristos, practicând lepădarea de sine si binefacerea. Dispozitia omului egoist din fire, devine atunci amabilă si miloasă fată de păcătosii pierduti si el face lui Dumnezeu o făgăduintă solemnă, cum a făcut Avraam si Iacov. La astfel de ocazii sunt prezenti îngeri ceresti. Iubirea de Dumnezeu si iubirea pentru suflete triumfă peste egoism si iubire de lume. Acesta este cazul mai ales când vorbitorul prezintă, în puterea Duhului lui Dumnezeu, planul de răscumpărare prezentat de Maiestatea cerului în jertfa crucii. Din următoarele texte biblice putem vedea cum priveste Dumnezeu subiectul juruintelor: "Moise a vorbit căpeteniilor semintiilor copiilor lui Israel, si a zis: 'Iată ce porunceste Domnul. Când un om va face o juruintă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-si calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a iesti de gură" (Num. 30,1.2). "Nu lăsa gura ta să te bage în păcat si nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: 'M-am pripit'. Pentru ce să se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale si să te nimicească lucrarea mâinilor tale?" (Ecls. 5,6). "De aceea voi merge în casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruintele făcute Tie, juruinte care mi-au iesit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare" (Ps. 66,13.14). "Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduintă sfântă si abia după ce a făcut juruinta să se gândească" (Prov. 20,25). "Dacă faci o juruintă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeti s-o împlinesti, căci Domnul, Dumnezeul tău, îti va cere socoteală si te vei face vinovat de un păcat. Dacă te feresti să faci o juruintă, nu faci un păcat. Dar să păzesti si să împlinesti ce-ti va iesi de pe buze, si anume juruintele pe care le vei face de bună voie Domnului, Dumnezeului tău si pe care le vei rosti cu gura ta" (Deut. 23,21-23). "Faceti juruinte Domnului, Dumnezeului vostru, si împliniti-le! Toti cei ce-L înconjoară să aducă daruri Dumnezeului celui înfricosat" (Ps. 76,11). "Dar voi îl pângăriti, prin faptul că ziceti: 'Masa Domnului este spurcat si ce aduce ea este o mâncare de dispretuit!' Voi ziceti: 'Ce mai osteneală!' si o dispretuiti, zice Domnul ostirilor si aduceti ce este furat, schiop sau beteag: 'Iată darurile de mâncare pe care le aduceti! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre?' zice Domnul. Nu! Blestemat să fie înselătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească si totusi juruieste si jertfeste Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul ostirilor, si Numele Meu este înfricosat printre neamuri" (Mal. 1,12-14). "Dacă ai făcut o juruintă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinesti, căci Lui nu-I plac cei fără minte, de aceea împlineste juruinta pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruintă, decât să faci o juruintă si să n-o împlinesti" (Ecls. 5,4.5). Dumnezeu a dat omului o parte de făcut în realizarea mântuirii semenilor săi. El poate lucra în legătură cu Hristos, făcând fapte de îndurare si de binefacere. Dar el nu-i poate mântui, nefiind în stare să satisfacă cerintele dreptătii insultate. Aceasta o poate face numai Fiul lui Dumnezeu, prin lăsare la o parte a onoarei si slavei, îmbrăcând natura sa divină cu natură omenească si venind pe pământ spre a Se umili si a vărsa sângele Său în favoarea neamului omenesc. Însărcinând pe ucenicii Săi să meargă "în toată lumea să predice Evanghelia la orice făptură" (Marcu 16,15), Hristos a atribuit oamenilor lucrarea de răspândire a Evangheliei. Dar, în timp ce unii merg să propovăduiască, El cheamă pe altii să răspundă cerintelor Sale asupra lor pentru zecimi si daruri cu care să sprijinească lucrarea de slujire si să răspândească adevărul tipărit peste tot în tară. Acestea sunt mijloacele lui Dumnezeu de înăltare a omului. Este tocmai lucrarea de care are El nevoie, pentru că ea va stârni cele mai profunde simpatii ale inimii si va pune în exercitiu cele mai înalte aptitudini ale mintii. Orice lucru bun de pe pământ a fost pus aici de mâna darnică a lui Dumnezeu cu expresia iubirii Sale pentru om. Cei săraci sunt ai Lui si cauza religiei este a Lui. El a pus mijloace în mâinile oamenilor, ca darurile Sale divine să se poată scurge prin canale umane spre a face lucrarea hotărâtă nouă pentru salvarea semenilor nostri. În marele câmp fiecare are lucrarea lui hotărâtă. Si totusi, nimeni să nu primească ideea că Dumnezeu este dependent de om. El putea rosti cuvântul, si fiecare fiu al sărăciei, avea să fie făcut bogat. Într-o clipită de timp El putea să vindece neamul omenesc de toate bolile lui. El putea să se lipsească de pastori cu desăvârsire si să facă pe îngeri ca ambasadori ai adevărului Său. El putea să scrie adevărul pe firmament sau tipărit pe frunzele pomilor si pe florile câmpului sau, printr-un glas auzibil, putea să-l proclame din cer. Dar Tatăl cel atotîntelept, n-a ales nici un dintre aceste căi. El stia că omul trebuia să facă ceva pentru ca viata să poată fi o binecuvântare pentru el. Aurul si argintul sunt ale Domnului si, dacă alegea, El putea să le plouă din cer, dar în loc de aceasta, El a făcut pe om ca ispravnic al Lui, încredintându-i mijloace, nu să fie acumulate, ci să fie folosite pentru binele altora. În felul acesta, El face pe om să fie mijlocul prin care să împartă binecuvântările sale pe pământ. Dumnezeu a făcut planul sistemului de binefacere pentru ca omul să poată deveni asemenea Creatorului său, binevoitor si neegoist în caracter, în cele din urmă un părtas cu El la slăvita răsplată vesnică. Dumnezeu lucrează prin unelte omenesti si oricine va trezi constiinta oamenilor, provocându-i pentru fapte bune si un interes adevărat în înaintarea cauzei adevărului, nu face aceasta de le sine, ci prin Duhul lui Dumnezeu care lucrează în el. Făgăduintele făcute în astfel de împrejurări au un caracter sacru, fiind roade ale lucrării Duhului lui Dumnezeu. Când făgăduintele acestea sunt îndeplinite, Cerul acceptă jertfa si acesti lucrători generosi sunt creditati cu o astfel de comoară investită în banca cerului. Unii ca acestia pun o bună temelie pentru timpul care vine, ca să poată apuca viata vesnică. Dar când prezenta imediată a Duhului lui Dumnezeu nu este asa de viu simtită si mintea ajunge exercitată în îngrijorările vremelnice ale vietii, ei sunt atunci ispititi să pună la îndoială forta obligatiei pe care si-au asumat-o de bună voie si cedând sugestiilor lui Satana, ei rationează că asupra lor a fost făcută o presiune exagerată si că au actionat sub excitarea ocaziei; că cererea de mjlocire spre a fi folosite pentru cauza lui Dumnezeu a fost exagerată, si că ei au fost convinsi să făgăduiască sub pretexte false, fără să înteleagă pe deplin subiectul si de aceea doresc să fie liberati. Au pastorii puterea să accepte scuzele lor si să spună: "Voi nu mai sunteti obligati fată de făgăduinta voastră; sunteti dezlegati de juruinta voastră?" Dacă îndrăznesc să facă aceasta, ei devin părtasi la păcatul de care cel care îsi retrage făgăduinta se face vinovat. Prima alocare din tot venitul nostru s-o facem pentru Dumnezeu. În sistemul de binefacere prescris pentru iudei lor li se cerea ori să aducă Domnului primele roade din toate darurile Sale, fie din cresterea turmelor si a cirezilor lor sau din produsele tarinelor lor, a livezilor sa a viei, sau ei trebuiau să le răscumpere printr-un echivalent înlocuitor. Cum s-a schimbat ordinea lucrurilor în zilele noastre! Cerintele si pretentiile Domnului, dacă li se va da vreo atentie, sunt lăsate tocmai la urmă. Totusi, lucrarea noastră are nevoie de mijloace de zece ori mai multe acum, decât au avut nevoie iudeii. Însărcinarea cea mare dată apostolilor a fost să meargă în toată lumea si să propovăduiască Evanghelia. Aceasta arată întinderea lucrării si cresterea răspunderii care apasă asupra urmasilor lui Hristos din zilele noastre. Dacă legea cerea zecimi si daruri cu mii de ani în urmă, cu cât sunt ele mult mai importante acum! Dacă bogatii si săracii trebuia să dea o sumă proportională cu averea lor în economia iudaică, acum ea este dublă de importantă. Majoritatea celor care mărturisesc a fi crestini împart mijloacele lor cu mare silă. Multi dintre ei nu dau lui Dumnezeu a douăzecea parte din venitul lor si multi dau cu mult mai putin decât atât; în timp ce este o mare grupă care jefuieste pe Dumnezeu de zecimea cea mică si altii care vor să dea numai zecimea. Dacă toată zecimea s-ar vărsa în tezaurul Domnului asa cum ar trebui, s-ar primi astfel de binecuvântări încât darurile si jertfele pentru scopuri sacre s-ar înmulti de zece ori si astfel ar fi păstrată deschisă calea între Dumnezeu si om. Urmasii lui Hristos să nu astepte după apeluri miscătoare spre a-i trezi la actiune. Dacă sunt treziti spiritual, ei vor auzi în venitul fiecărei săptămâni, fie mare sau mic, glasul lui Dumnezeu si al constiintei cerând cu autoritate zecimile si darurile datorate Domnului. Lucrarea si darurile urmasilor lui nu sunt numai dorite, ci într-un sens ele sunt absolut necesare. Cerul întreg este interesat în salvarea omului si asteaptă ca oamenii să devină interesati de propria lor mântuire si aceea a semenilor lor. Toate lucrurile sunt gata, dar biserica este aparent pe terenul fermecat. Când se vor trezi si vor depune la picioarele lui Isus rugăciunile lor, averea lor si toate energiile si resursele lor, cauza adevărului va triumfa. Îngerii sunt uimiti că crestinii fac atât de putin când le-a fost dat de către Isus un astfel de exemplu, care nu S-a retras nici de la moarte, o moarte rusinoasă. Este o mirare pentru ei faptul că atunci când mărturisitorii vin în contact cu egoismul lumii, ei să revină iar la vederile lor strâmte si la motive egoiste. Unul dintre cele mai mari păcate din lumea crestină de astăzi este prefăcătoria si lăcomia în umblarea cu Dumnezeu. Există o crestere a nepăsării din partea multora în ce priveste împlinirea făgăduintelor lor fată de diferitele institutii si întreprinderi religioase. Multi privesc la actul făgăduintii ca si când acesta nu le-ar impune nici o obligatie de plată. Dacă socotesc că banii lor le vor aduce profit considerabil fiind investiti în actiunile de bancă sau în negustorie, sau dacă sunt indivizi în legătură cu institutia pe care au făgăduit s-o ajute, fată de care au făcut exceptie, ei se simt perfect liberi să folosească banii lor după cum le place. Această lipsă de integritate este existentă în mare măsură printre cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu si privesc spre arătarea pe curând a Domnului si Mântuitorului lor. Planul dăruirii benevole a fost orânduirea lui Dumnezeu, dar plata fidelă a cerintelor lui Dumnezeu adesea este refuzată ori amânată, ca si când făgăduintele cele solemne n-ar avea nici o semnificatie. Din cauza faptului că membrii bisericii neglijează plata zecimii lor si să împlinească făgăduintele lor, institutiile noastre nu sunt scutite de jenă financiară. Dacă cu totii, bogati si săraci ar aduce zecimea a vistierie, ar fi provizii suficiente de mijloace spre a elibera cauza de jena financiară si ar duce înainte în mod remarcabil lucrarea misionară din diferitele ei departamente. Dumnezeu apelează la cei care cred adevărul să-I predea lucrurile care sunt ale Sale. Cei care au crezut că a retine de la Dumnezeu este câstig vor experimenta în cele din urmă, blestemul Lui ca rezultat al jefuirii de către ei a Domnului. Nimic altceva decât incapacitate totală de a plăti poate scuti pe cineva de neglijarea de a împlini prompt obligatiile sale fată de Domnul. Nepăsarea fată de problema aceasta dovedeste că te afli în starea de orbire si înselăciune si că nu esti vrednic de numele de crestin. O comunitate este răspunzătoare pentru făgăduintele membrilor ei individuali. Dacă văd că este un frate care neglijează să-si împlinească juruintele sale, ei trebuie să lucreze cu el amabil dar lămurit. Dacă nu se află în împrejurări care să-i dea posibilitatea să plătească juruinta lui si este un membru merituos si cu inimă binevoitoare, atunci comunitatea să-l ajute în mod compătimitor. Astfel ei pot trece dificultatea si să primească ei însisi o binecuvântare. Dumnezeu doreste ca membrii bisericii Sale să consideră obligatiile lor fată de El tot asa de obligatorii ca si îndatoririle lor fată de comerciant sau fată de piată. Fiecare să-si revizuiască viata lui din trecut să vadă dacă au fost neglijate făgăduintele neplăcute sau nerăscumpărate, si apoi să facă eforturi în plus spre a plăti, "ultimul bănut" pentru că cu totii trebuie să fim confruntati si să stăm la litigiul final al unui tribunal unde nimic nu va rămâne în picioare la test decât integritatea si adevărul.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
