Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 29 (1880)
LEGĂTURA MEMBRILOR COMUNITĂTII
Fiecare om care se străduieste să învingă, va avea slăbiciunile lui cu care să se lupte, dar este cu mult mai usor ca persoanele să vadă greselile fratilor lor, decât să le vadă pe ale lor, încât ei ar trebui să fie mult mai grijulii si critici cu privire la ei însisi, decât cu privire la altii. Toti membrii bisericii, dacă sunt fii si fiice ale lui Dumnezeu, vor trebui să se supună unui proces de disciplină, înainte ca ei să poată fi lumini în lume. Dumnezeu nu-i va face pe bărbati si femei canale de lumină în timp ce sunt în întuneric si sunt multumiti să rămână asa, nefăcând eforturi speciale spre a face legătura cu Izvorul de lumină. Cei care-si simt propria lor nevoie si se trezesc la cea mai profundă cugetare si cea mai serioasă si stăruitoare rugăciune si actiune, vor primi ajutor divin. Pentru fiecare sunt multe de dezvătat cu privire la sine însusi, precum si multe de învătat. Vechi obiceiuri si datini trebuie să fie înlăturate si aceste erori se corectează numai prin lupte serioase si printr-o totală primire a adevărului în împlinirea principiilor lui, victoria putând fi câstigată numai prin harul lui Dumnezeu. As dori să rostesc cuvinte care să ne impresioneze pe toti că singura noastră sperantă, ca indivizi, este să fim în legătură cu Dumnezeu. Trebuie obtinută curătia sufletului; trebuie făcută multă cercetare de inimă si învinsă multă îndărătnicie si iubire de sine, care va cere rugăciune constantă si serioasă. Oamenii care sunt aspri si severi adesea se scuză sau încearcă să justifice lipsa lor de politete crestină pentru că unii din reformatori au lucrat cu un astfel de spirit, si ei pretind că lucrarea pentru acest timp cere acelasi spirit, dar aceasta nu este asa. Un spirit care este calm si sub control perfect, este mai bun în orice loc, chiar si în cea mai grosolană societate. Un zel furios nu face bine nimănui. Dumnezeu nu i-a ales pe reformatori pentru că erau oameni autoritari si furiosi. El i-a acceptat asa cum erau, cu toate aceste trăsături de caracter, dar El ar fi pus răspunderi de zece ori mai mari asupra lor, dacă ar fi fost smeriti cu inima, având spiritul lor sub controlul ratiunii. În timp ce slujitorii lui Hristos trebuie să denunte păcatul si impietatea, necurătia si minciuna, în timp ce uneori sunt chemati să mustre nelegiuirea printre cei de sus cât si printre cei de jos, arătându-le că asupra călcătorilor Legii va cădea indignarea lui Dumnezeu, totusi ei nu trebuie să fie autoritari sau tiranici; ei trebuie să arate amabilitate si iubire, un spirit spre a salva mai degrabă decât a nimici. Îndelunga răbdare a lui Iehova învată pe pastori si pe membrii bisericii care aspiră să fie conlucrători cu Hristos, lectii clare de răbdare si iubire. Hristos a unit cu Sine pe Iuda si pe impulsivul Petru, nu pentru că Iuda a fost lacom si Petru pasionat, ci pentru ca să poată învăta de la El, marele lor Învătător, si să devină ca El, neegoist, blând si smerit cu inima. El a văzut în amândoi oamenii acestia un material bun. Iuda a posedat pricepere financiară si ar fi fost de valoare pentru biserică dacă ar fi luat la inimă lectiile pe care le dădea Hristos prin mustrarea egoismului, a fraudei si zgârceniei, chiar în micile probleme ale vietii. Lectiile acestea au fost repetate des: "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios si în cele mari; si cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept si în cele mari" (Luca 16,10). Mântuitorul nostru a căutat să imprime asupra ascultătorilor Lui faptul că un om care se avantajează pe sine prin înselarea semenului său în cele mai mici lucruri, dacă ocazia ar fi favorabilă, l-ar însela si în lucrurile mai mari. Cea mai mică abatere de la corectitudinea strictă doboară barierele si pregăteste inima pentru a face nedreptate mai mare. Prin poruncă si exemplu, Hristos a învătat că integritatea cea mai strictă trebuie să guverneze actiunile noastre fată de semenii nostri. "Tot ce voiti să vă facă vouă oamenii, faceti-le si voi la fel" (Mat. 7,12). Hristos a arătat continuu viata defectuoasă a fariseilor si i-a mustrat. Ei mărturiseau că sunt păzitori ai Legii lui Dumnezeu, dar prin faptele lor zilnice practicau nedreptatea. Multe văduve si orfani erau jefuiti de tot putinul lor spre a satisface o dorintă avară de câstig. Iuda ar fi putut fi folosit de toate învătăturile acestea dacă ar fi avut dorinta să fie drept cu inima, dar dorinta lui de acaparare l-a biruit si iubirea de bani a devenit o putere stăpânitoare. El purta punga care continea banii care să fie folositi pentru ducerea mai departe a lucrării lui Hristos, si din când în când sume mici erau folosite pentru propriul lui profit. Inima lui egoistă s-a opus darului vasului de alabastru cu mir făcut de Maria s a mustrat-o pentru nesocotinta ei. Asadar, în loc să fie făcut învătăcel, el voia să fie un învătător si să învete pe Domnul cu privire la corectitudinea faptei ei. Acesti doi bărbati au avut aceleasi ocazii si privilegii continue ale învătăturilor si exemplului lui Hristos spre a-si corecta păcătoasele lor trăsături de caracter. În timp ce ascultau la fulgerătoarele Lui mustrări si denuntări împotriva ipocriziei si coruptiei ei au văzut că cei denuntati atât de teribil erau tintele dornicei si neobositei munci pentru reformarea lor. Mântuitorul a plâns din cauza erorii si întunecimii lor. El i-a compătimit cu nemărginită compasiune si iubire, spunând Ierusalimului: "De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum strânge găina puii sub aripi, si n-ati vrut" (Mat. 23,37). Petru era prompt si zelos în actiune, îndrăznet si necompromitător, si Hristos a văzut în el stofă care avea să fie de mare valoare pentru biserică. De aceea El a unit pe Petru cu Sine ca tot ce era bun si de valoare să poată fi păstrat si, ca prin învătăturile si exemplul Lui să se poată muia tot ce era aspru în temperamentul său si netezi tot ce era gloduros în comportamentul lui. Dacă inima era schimbată într-adevăr prin harul divin, avea să se vadă o schimbare exterioară în adevărată amabilitate, simpatie si politete. Isus n-a fost niciodată rece si de neapropiat. Cei suferinzi adesea dădeau buzna în locul Lui de retragere când avea nevoie de reîmprospătare si odihnă, dar El avea o privire amabilă si un cuvânt de încurajare pentru toti. El era Modelul adevăratei amabilităti. Petru s-a lepădat de Domnul Său, dar după aceea s-a pocăit si a fost profund umilit din cauza marelui său păcat si Hristos a arătat că a iertat pe ucenicul său gresit, binevoind să-l amintească pe nume după învierea Sa. Iuda a cedat ispitirilor lui Satana si a trădat pe prietenul lui cel mai bun. Petru a învătat si a profitat de învătăturile lui Hristos si a dus mai departe lucrarea de reformă care a fost lăsată ucenicilor când Domnul lor S-a înăltat la cer. Acesti doi bărbati reprezintă cele două clase pe care Hristos le uneste cu Sine, dându-le avantajele învătăturilor Lui si exemplul vietii Lui neegoiste si compătimitoare, ca ei să poată învăta de la El. Cu cât priveste un om mai mult la Mântuitorul lui si ajunge să fie familiarizat cu El, cu atât mai mult va deveni asemenea chipului Lui si va face lucrările lui Hristos. Epoca în care trăim noi cheamă la actiune reformatoare. Lumina adevărului care străluceste asupra noastră cheamă pe oameni la actiune hotărâtă si valoare morală veritabilă spre a lucra sârguinciosi si stăruitori pentru a salva sufletele tuturor celor care vor să audă invitatia Duhului lui Dumnezeu. Iubirea care trebuie să existe între membrii bisericii adesea dă loc la critică si învinuire; si acestea apar chiar în serviciile religioase în blamări si grave îmbrânciri personale. Lucrurile acestea nu trebuie să fie sprijinite de pastori, prezbiteri sau popor. Slujbele biserici trebuie să se desfăsoare având în vedere numai slava lui Dumnezeu. Când oamenii cu organisme ciudate se adună în locasul bisericii, dacă adevărul lui Dumnezeu nu domoleste si nu supune părtile ascutite din caracter, biserica va fi afectată si pacea si armonia ei sacrificate pentru a îngădui aceste trăsături egoiste si nesfintite. Multi, în vegherea lor atentă spre a descoperi greselile fratilor lor, neglijează cercetarea propriilor lor inimi si curătirea propriei lor vieti. Aceasta atrage neplăcerea lui Dumnezeu. Membrii individuali ai bisericii trebuie să fie gelosi pentru propriul lor suflet, supraveghind critic faptele lor, ca să nu fie mânati de motive egoiste si să fie cauză de poticnire pentru fratii lor cei slabi. Dumnezeu ia pe oameni asa cum sunt, cu elementul uman în caracterul lor si apoi le face educatia pentru serviciul Lui, dacă ei vor să fie instruiti si învătati de El. Rădăcina amărăciunii, invidiei, neîncrederii, geloziei si chiar a urii, care există în inima unor membrii ai bisericii, este lucrarea lui Satana. Astfel de elemente au o influentă otrăvitoare asupra bisericii. "Putin aluat dospeste toată plămădeala" (1 Cor. 5,6). Zelul religios care se manifestă printr-un atac asupra fratilor nu este un zel conform cu cunostinta. Hristos n-are nimic de-a face cu astfel de mărturie.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
