Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 29 (1880)
CASELE NOASTRE DE EDITURĂ
Dumnezeu doreste ca toti cei care sunt în legătură cu institutiile Sale să dovedească aptitudine, discernământ si prudentă. El ar vrea ca ei să devină bărbati si femei cu intelect cultivat, să nu rămână în urmă nici o calificare si când ei vor simti în mod individual necesitatea aceasta si vor lucra în sensul acesta, Isus îi va ajuta în străduintele lor. În timp ce ei lucrează după planul adăugirii în asigurarea darurilor Duhului, Dumnezeu va lucra în favoarea lor după planul înmultirii. Legătura cu Dumnezeu va da sufletului o dezvoltare, îl va înălta, îl va transforma, îl va face sensibil fată de puterile lui si-i va da un simt mai clar al responsabilitătii care revine fiecărei persoane spre a folosi cu întelepciune facultătile pe care le-a acordat Dumnezeu. Fiecare trebuie să învete economie strictă în cheltuirea banilor si el trebuie să exercite o si mai mare credinciosie în mânuirea a ceea ce apartine altuia, decât în administrarea propriilor lui afaceri. Dar aceasta se face rar. Nici un individ nu este folosit de profiturile serviciilor noastre sau făcut să sufere prin pierderile suportate, dar proprietatea apartine Domnului si cauza Sa este material afectată prin felul în care este îndeplinită munca. Dacă lucrarea lui Dumnezeu este limitată în resursele ei este neglijată lucrare importantă care ar fi trebuit si ar fi putut fi făcută. În timp ce economia trebuie practicată totdeauna, ea niciodată nu trebuie să degenereze în zgârcenie. Toti cei care lucrează în serviciile noastre trebuie să simtă că ei se ocupă cu proprietatea lui Dumnezeu, că sunt răspunzători de cresterea capitalului investit si că la ziua lui Dumnezeu vor da socoteală dacă, prin lipsă de hărnicie si cugetare atentă, acesta a scăzut în mâinile lor. Toti sunt chemati să evite risipa de timp si bani. Credinciosia sau necredinciosia lucrătorilor fată de încredintarea lor actuală va hotărî destoinicia lor spre a li se încredinta bogătiile vesnice. Fiecăruia Dumnezeu îi cere să execute lucrarea atribuită lui cu exactitate si promptitudine. Exemplul fiecăruia trebuie să stimuleze hărnicia si chibzuinta din partea altora. Prin credinciosie serioasă si constiincioasă în toate lucrurile, pământul poate fi dus mai aproape de cer si fructe pretioase pot fi aduse pentru ambele lumi. Mâinile folosite în diferitele departamente ale serviciilor noastre de publicatii nu îndeplinesc cantitatea de lucrare care i s-ar cere s-o aducă la îndeplinire la oricare alt serviciu de acest fel. Mult timp este irosit în conversatie nenecesară, stând la taifas ceasuri pretioase, în timp ce lucrarea suferă de întârzire. În unele dintre departamente este pricinuită pierderea serviciului din cauza persoanelor angajate în lucrare care n-au exercitat grija si economia. Dacă aceste persoane ar fi angajate să facă lucrarea pentru ei însisi, unii ar fi făcut o treime de lucrare mai mult pe zi decât fac acum. Altii n-ar face mai mult decât fac acum. Orele de serviciu trebuie să fie folosite cu exactitate. A fi risipitor de timp sau de material este necinstit înaintea lui Dumnezeu. Câteva momente risipite aici si câteva momente dincolo, care în cursul unei săptămâni se ridică la aproape sau chiar la o zi, uneori si mai mult. "Timpul este bani" si o risipă de timp este si risipă de bani pentru cauza lui Dumnezeu. Când cei care mărturisesc credinta sunt neglijenti si nepăsători fată de timp, arătând că ei n-au un interes personal pentru prosperitatea lucrării, necredinciosii, care sunt angajati, vor urma exemplul lor. Dacă toti ar folosi cel mai bine timpul lor, foarte multi bani ar fi economisiti pentru cauza adevărului. Dacă se pune inimă în lucrare, aceasta va fi făcută cu seriozitate, energie si promptitudine. Toti trebuie să fie treji să vadă ce nevoi trebuie să fie făcute, si să execute cu îndemânare si repede, lucrând ca sub directa supraveghere a marelui Stăpân, Isus Hristos. Si iarăsi, pierderile au loc din lipsă de grijă în folosirea materialului si a masinilor. Este o lipsă în urmărirea materialelor, mari sau mici, ca nimic să nu se risipească sau să vatăme prin neglijentă. Putină risipă aici si acolo se ridică la o sumă mare în cursul unui an. Unii n-au învătat niciodată să exercite facultătile lor spre a economisi resturile, cu toată porunca lui Hristos: "Strângeti fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic" (Ioan 6,12). Materialul nu trebuie tăiat la întâmplare, spre a obtine o piesă mică. O mică grijă atentă duce la culegerea si folosirea pieselor mici care acum sunt aruncate la o parte si pierdute. Trebuie să se dea atentie spre a fi economisite chiar si materialele fără importantă cum ar fi hârtia maculatură, pentru că poate fi transformată în bani. Din lipsă de interes multe lucruri sunt risipite care câteva momente de atentie precaută la timp le-ar fi salvat. "Am uitat" produce multă pierdere serviciilor noastre. Si unii nu simt nici un interes fată de nici o lucrare sau fată de nimic din ceea ce nu apartine ramurei speciale de lucru al lor. Toate acestea sunt greseli. Egoismul va sugera ideea: "Aceasta nu-mi apartine mie să-i port de grijă", dar credinciosia si datoria va îndemna pe fiecare să aibă grijă de tot ce apartine observatiei lui. Exemplul lucrătorilor sefi din legătoria de cărti este urmat de cei angajati; toti devin neglijenti si nepăsători si este risipită o cantitate egală cu salariile lor. O persoană purtătoare de grijă în fruntea lucrării ar economisi anual sute de dolari pentru serviciu în acel singur departament. Peste tot în serviciu trebuie să existe un principiu pentru economisire. Pentru a economisi dolari trebuie strânsi bănut cu bănut. Oamenii care au avut succes în afaceri au fost totdeauna economi, stăruitori si energici. Toti cei care au legătură cu lucrarea lui Dumnezeu să înceapă să se antreneze întru totul ca purtători de grijă. Chiar dacă lucrarea lor nu este apreciată pe pământ, niciodată să nu se degradeze în ochii lor prin necredinciosie în orice întreprind. Se cere timp ca o persoană să devină asa de obisnuită cu un curs de viată dat încât să fie fericit în a-l urma. Noi vom fi în mod individual, pentru acum si vesnicie, ceea ce au făcut din noi obiceiurile noastre. Viata celor care îsi formează obiceiuri bune si sunt credinciosi în aducerea la îndeplinire a fiecărei sarcini, vor fi ca lumini strălucitoare, revărsând raze strălucitoare pe cărarea altora, dar, dacă sunt satisfăcute obiceiuri ale necredinciosiei, dacă sunt îngăduite să se întărească obiceiuri nedisciplinate, indolente si neglijente, un nor mai negru decât miezul noptii se va aseza asupra perspectivelor din această viată si persoana va fi exclusă pentru vecie din viata viitoare. Un singur cuget egoist îngăduit, o singură datorie neglijată, pregăteste calea pentru alta. Ceea ce îndrăznim să facem odată, ne face să fim mai capabil să facem din nou. Obiceiuri de sobrietate, de stăpânire de sine, de economie, de străduintă strânsă, de conversatie sănătoasă si cu bun simt, de răbdare si amabilitate adevărată, nu sunt dobândite fără o supraveghere atentă si minutioasă a eului. Este mult mai usor să ajungi demoralizat si depravat decât să învingi defecte, tinând eul sub control si cultivând virtuti adevărate. Se cer eforturi stăruitoare dacă urmează ca darurile crestine să fie perfectate cândva în viata noastră. În serviciile noastre trebuie să aibă loc schimbări importante. A amâna lucrarea căreia trebuie să i se dea o atentie imediată până la un timp mai convenabil este o greseală si dă nastere la pierdere. Uneori lucrarea de reparare se dublează fată de ce era dacă i s-ar fi dat atentie la timp. Multe pierderi teribile si accidente fatale au avut loc prin amânarea problemelor cărora ar fi trebuit să li se dea atentie imediată. Adesea timpul pentru actiune este irosit în ezitare, crezând că mâine se va face, dar adesea se descoperă că mâine este prea târziu. Serviciile noastre sufăr financiar în fiecare zi din cauză de nehotărâre, tărăgănare, nepăsare, indolentă si din partea unora, necinste categorică. Sunt unii angajati în aceste servicii care trec pe alături atât de indiferenti ca si când Dumnezeu nu le-ar fi dat puteri mintale spre a fi exercitate în purtarea de grijă. Acestia nu sunt potriviti pentru nici un post de serviciu. Ei niciodată nu pot fi supusi. Bărbatii si femeile care evită sarcinile în care sunt incluse dificultăti vor rămâne slabi si incapabili. Cei care s-au educat pe sine să facă lucrarea lor cu promptitudine, cât si cu economie vor conduce treburile lor în loc să le permită treburilor lor să-i conducă pe ei. Ei nu vor fi continuu grăbiti si încurcati pentru că lucrarea lor este în dezordine. Hărnicia si fidelitatea serioasă sunt absolut necesare pentru succes. Fiecare oră de lucru este trecută în revistă înaintea lui Dumnezeu si înregistrată la credinciosie sau necredinciosie. Raportul momentelor irosite si a ocaziilor nefolosite trebuie să fie întâmpinat când se va tine judecata si cărtile vor fi deschise si fiecare va fi judecat după lucrurile scrise în cărti. Egoism, invidie, mândrie, gelozie, lenevie sau orice alt păcat care este nutrit în inimă, va exclude pe cel în cauză de la fericirea cerului. "Dacă vă dati robi cuiva, ca să-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati" (Rom. 6,16). Serviciile noastre sufăr din lipsă de bărbati ai stabilitătii si fermitătii. Când mi s-a arătat cameră cu cameră am văzut că lucrarea era condusă cu nepăsare. Pierderi sunt suferite la fiecare functie de încredere. Lipsa de constinciozitate este evidentă. În timp ce unii purtau poverile grijii si răspunderii, altii, în loc să participe la aceste poveri, au apucat pe calea de a înmulti îngrijorarea. Cei care n-au învătat lectia economiei si n-au dobândit obiceiul de a profita cât mai mult de timpul lor din copilărie si tinerete, nu vor fi prevăzători si economici în nici o ocupatie în care se angajează. Este un păcat a neglija să îmbunătătim în asa fel facultătile noastre încât să poată fi folosite spre slava lui Dumnezeu. Toti trebuie să poarte răspunderi, nu este nici unul scutit. Există o varietate de minti si toate au nevoie, mai mult sau mai putin, să fie cultivate si instruite. Fiecare miscare în legătură cu cauza lui Dumnezeu trebuie să fie caracterizate prin prudentă si hotărâre. Un individ fără hotărâre este nestatornic si instabil ca apa si niciodată nu poate fi cu adevărat încununat de succes. Toti cei care mărturisesc pe Hristos trebuie să fie muncitori. În gospodăria credintei nu există trântori. Fiecărui membru al familiei îi este repartizată vreo sarcină, vreo portiune a viei Domnului în care să lucreze. Singura cale spre a veni în întâmpinarea cerintei lui Dumnezeu este să fim perseverenti în străduintele noastre pentru o utilitate mai înaltă. Ceea ce noi putem face cel mai bine este doar putin, dar efortul fiecărei zile va mări capacitatea noastră spre a lucra eficient si să aducem roade spre slava lui Dumnezeu. Unii nu exercită control asupra apetitului lor, ci satisfac gustul pe cheltuiala sănătătii. Ca rezultat, creierul este întunecat, cugetările lor apatice si nu reusesc să facă ce puteau face, dacă erau tăgăduitori de sine si cumpătati. Acestia jefuiesc pe Dumnezeu de puterea fizică îsi mintală care putea fi consacrată slujirii Lui, dacă s-ar fi păstrat cumpărate în toate lucrurile. Pavel a fost un reformator al sănătătii. El a spus: "Ci mă port aspru cu trupul meu, si-l tin în stăpânire, ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Cor. 9,27). El a simtit că asupra lui apasă o răspundere să păstreze în tăria lor toate puterile lui ca să le poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Dacă Pavel era în primejdie datorită necumpătătii, noi suntem într-o primejdie si mai mare, pentru că nu simtim si ne dăm seama ca el de nevoia de a slăvi pe Dumnezeu în trupul si duhul nostru, care sunt ale Lui. Prea multă mâncare este păcatul acestui veac. Cuvântul lui Dumnezeu pune păcatul lăcomiei în aceeasi grupă cu betia. Atât de scârbos era păcatul acesta în fata lui Dumnezeu încât El a dat instructiuni lui Moise ca acel copil, care nu era retinut în privinta apetitului, ci avea să se îndoape cu orice lucru râvnit de gustul lui, să fie adus de părintii lui înaintea judecătorilor lui Israel si să fie omorât cu pietre. Situatia celui lacom era socotită fără sperantă. El nu era de nici un folos pentru altii si pentru sine era un blestem. Nici o încredere nu se putea avea în el. Influenta lui avea să contamineze tot mereu pe altii si lumea avea să fie mai bună fără un astfel de individ, pentru că defectele lui teribile aveau să fie perpetuate. Nimeni, care are simtământul responsabilitătii fată de Dumnezeu, nu va îngădui ca înclinatiile senzuale să stăpânească ratiunea. Cei ce fac acest lucru nu sunt crestini, orice ar fi ei, si oricât de înaltă mărturisirea lor. Porunca lui Hristos este: "Voi fiti dar desăvârsiti după cum si Tatăl vostru cel ceresc este desăvârsit" (Mat.5,18). Cei care sunt angajati la casele noastre de editură nu se perfectionează cum ar dori Dumnezeu ca ei să facă. Există o lipsă de interes serios si altruist în lucrarea în care sunt angajati. Dumnezeu cere acestor muncitori din lucrarea Sa să avanseze zilnic în cunostintă. Ei trebuie să facă o îmbunătătire înteleaptă a facultătilor pe care i le-a dat Dumnezeu, ca să poată deveni eficienti, muncitori constiinciosi si să îndeplinească munca lor fără pierderi pentru servicii. Cel mai întelept dintre oameni poate învăta lectii folositoare din procedeele si obiceiurile micilor fiinte ale pământului. Albina cea harnică dă oamenilor, cu inteligentă, un exemplu pe care ar fi bine ca ei să-l imite. Insectele acestea păstrează o ordine perfectă si nici un lenes nu este îngăduit în stup. Ele execută lucrarea atribuită lor cu o întelepciune si o activitate care întrece priceperea noastră. Furnicile, pe care noi le socotim dăunătoare numai spre a fi strivite sub picioarele noastre, sunt în multe privinte superioare omului, pentru că el nu îmbunătăteste în mod atât de înteleptesc darurile lui Dumnezeu. Înteleptul atrage atentia noastră la lucrurile cele mici ale pământului: "Du-te la furnică, lenesule, uită-te cu băgare de seamă la căile ei si întelepteste-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totusi îsi pregăteste hrana vara si strânge de-ale mâncării în timpul secerisului" (Prov. 6,6-8). "Furnicile, care sunt un popor tare, dar îsi pregătesc hrana vara" (Prov. 30,25). De la acesti mici învătători noi putem învăta lectia credinciosiei. Dacă noi am fi îmbunătătit cu aceeasi hărnicie facultătile pe care ni le-a atribuit un Creator atotîntelept, cât de mult ar fi crescut capacitătile noastre spre a fi de folos. Privirea lui Dumnezeu este asupra celor mai mici creaturi ale Sale si atunci nu va privi El la omul făcut după chiul Lui si nu va cere de la el un venit corespunzător pentru toate avantajele date lui de către El? Serviciile publicatiilor trebuie puse în ordine. Cei care lucrează în aceste institutii trebuie să aibă tinte înalte si o adâncă si bogată experientă în cunoasterea vointei lui Dumnezeu. Ei totdeauna trebuie să stea de partea binelui si să exercite o influentă salvatoare. Fiecare suflet, care cheamă Numele lui Hristos, trebuie să facă tot ce poate mai bine cu privilegiile de care se bucură si să îndeplinească cu credinciosie sarcinile atribuite lui, fără murmur si fără să se plângă. Conversatia fiecăruia trebuie să aibă un caracter înalt, menită să conducă mintea altora pe calea cea dreaptă. Putina mentionare, care este făcută despre bunătatea divină si iubirea lui Dumnezeu, arată o nerecunostintă evidentă că Hristos nu este pretuit cu sfintenie în inimă. Serviciile nu vor prospera niciodată dacă nu sunt muncitori mai dezinteresati si mai altruisti care să fie bărbati si femei într-adevăr temători de Dumnezeu, tăgăduitori de sine si în mod constiincios temeinic pentru Dumnezeu si dreptate. Editorul local de la Review and Herald va avea ocazie să vorbească cu seriozitate si fermitate. El trebuie să stea pentru apărarea dreptătii, exercitând toată influenta pe care i-o acordă pozitia lui. Pastorul Waggoner a fost pus într-o pozitie de neinvidiat, dar n-a fost lăsat singur. Dumnezeu l-a ajutat în împrejurările date, el a lucrat în mod minunat. Domnul nu l-a eliberat din pozitia lui; el mai trebuie să lucreze în Qakland si San Francisco. De la cei cărora Dumnezeu le-a încredintat mult, El pretinde mult, în timp ce de la cei care au doar putin li se cere să ea în mod corespunzător, dar toti se pot preda pe ei însisi si în actiunile lor să dovedească credinciosie fată de pretioasa cauză a lui Hristos. Multi pot reduce cheltuielile lor, mărind astfel generozitatea lor pentru Hristos. Lupta din fata noastră este lepădarea de sine de dragul lui Hristos. "Căci dragostea lui Hristos" a spus Pavel "ne strânge" (2 Cor. 5,14). Acesta a fost principiul care a pus în miscare conduita lui, aceasta a fost forta motrice a lui. Dacă vreodată pe calea datoriei, zelul lui a slăbit pentru un moment, o privire fugară spre cruce si uimitoare iubire a lui Hristos descoperită în jertfa Lui fără egal, era suficientă spre a-l face să-si încingă din nou coapsele mintii lui si să preseze înainte pe calea lepădării de sine. În lucrarea sa pentru fratii lui, el s-a sprijinit mult pe manifestarea nemărginitei iubiri în minunata bunăvointă a lui Hristos, cu toată puterea ei, cuceritoare si constrângătoare. Cât de serios si cât de miscător este apelul său: "Căci cunoasteti harul Domnului nostru Isus Hristos, El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogătiti" (2 Cor. 8,9). Voi cunoasteti înăltimea de la care S-a înjosit; voi sunteti familiarizati cu adâncimea umilintei la care a coborât. Picioarele Lui au intrat pe calea lepădării de sine si a sacrificiului de sine si nu S-a dat la o parte până ce nu Si-a dat viata. Între tronul din cer si cruce pentru El n-a existat odihnă. Iubirea Lui pentru om L-a făcut să primească bucuros orice jignire si să sufere orice abuz. "Si Eu Însumi Mă sfintesc pentru ei" (Ioan 17,19). Toată slava mea si tot ce sunt am dat pentru lucrarea de răscumpărare a omului. Cât de putin activi sunt acum oamenii să se sfintească pentru lucrarea lui Dumnezeu ca sufletele să poată fi salvate prin ei. Pavel ne îndeamnă ca "fiecare dintre noi să se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora." El ne invită să imităm viata marelui Model si ne îndeamnă să avem în noi "gândul acesta, care era si în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însusi si a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor, la înfătisare a fost găsit ca un om, S-a smerit si S-a făcut ascultător până la moarte, si încă moarte de cruce" (Filip. 2,4-8). Apostolul stăruie asupra subiectului punct cu punct pentru ca mintea noastră să poată prinde si să înteleagă pe deplin minunata bunăvointă a Mântuitorului în favoarea păcătosilor. El prezintă pe Hristos când a fost egal cu Dumnezeu si primirea adoratiei îngerilor, si apoi urmăreste coborârea Lui până ce ajunge la cele mai de jos adâncimi ale umilintei, ca cu bratul Său uman să poată ajunge la omul căzut si să-l ridice din decăderea lui la sperantă, bucurie si la cer. Pavel era profund de doritor ca umilinta lui Hristos să fie văzută si înteleasă. El era convins că dacă mintea oamenilor putea fi adusă să privească uimitoarea jertfă făcută de Maiestatea cerului, orice egoism avea să fie alungat din inimile lor. Mai întâi, el îndreaptă mintea spre pozitia pe care a ocupat-o Hristos în cer, la sântul Tatălui Său; apoi El Îl descoperă ca dezbrăcându-Se de slava Lui, supunându-Se de bună voie la toate conditiile umilitoare ale naturii omului, luându-Si responsabilitătile de rob si devenind ascultător până la moarte si încă cea mai infamă si revoltătoare moarte, cea mai rusinoasă, cea mai chinuitoare - moartea de cruce. Pot crestinii să contempleze această manifestare minunată a iubirii lui Dumnezeu fată de om fără emotii de iubire si un simtământ de întelegere al faptului că noi nu suntem ai nostri? Un astfel de Stăpân nu trebuie să fie servit din motive de silă, lăcomie si egoism. "Căci stiti", zice Petru, "că nu lucruri pieritoare cu argint sau cu aur, ati fost răscumpărati din felul vostru desert de vietuire" (1 Petru 1,18). O, dacă acestea ar fi fost îndestulătoare spre a cumpăra mântuirea omului, cât de usor ar fi putut să fie adusă la îndeplinire de către El care spune: "Al meu este argintul, si al Meu este aurul" (Hagai 2,8). Dar călcătorul Legii lui Dumnezeu putea fi răscumpărat numai prin sângele pretios al Fiului lui Dumnezeu. Cei care nu apreciază jertfa cea minunată adusă pentru ei, retin banii lor si puterile fizice, mintale si morale de la slujirea lui Hristos, vor pieri în egoismul lor. "De la cel ce n-are" (puse pentru cea mai bună folosintă a capacitătii în mijloacelor lui) "i se va lua chiar si ce are" (Mat. 13,12). Cei care sunt prea lenesi spre a-si da seama de responsabilitătile lor si exercitarea facultătilor lor nu vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu si capacitatea pe care au avut-o le va fi luată si dată lucrătorilor activi si zelosi care-si înmultesc talentele lor prin folosire continuă. "Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărati, nu lângă oamenii de rând" (Prov. 22,29). O persoană care lucrează cu hărnicie sub conducerea Duhului lui Dumnezeu va avea putere si influentă pentru că toti pot să vadă la el un spirit de neobosită devotiune pentru cauza lui Dumnezeu în oricare departament la care-l cheamă datoria. Toti lucrători din institutiile noastre trebuie să ia pozitia cea mai favorabilă pentru formarea de obiceiuri bune si corecte. De câteva ori în fiecare zi, pretioase momente de aur să fie consacrate rugăciunii si studiului Scripturilor, dacă este chiar si numai pentru a înregistra în memorie un text, pentru ca în suflet să existe viată spirituală. Diferitele interese ale cauzei ne procură hrană pentru meditatie si inspiratie pentru rugăciunile noastre. Părtăsia cu Dumnezeu este foarte importantă pentru sănătatea spirituală si numai aici poate fi obtinută acea întelepciune si judecată corectă atât de necesare pentru îndeplinirea datoriei de fiecare zi. Puterea obtinută în rugăciune către Dumnezeu unită cu efort individual în educarea mintii pentru solicitudine si purtare de grijă, pregătesc persoana pentru îndatoririle zilnice si păstrează spiritul de pace în toate împrejurările oricât de critice. Ispitele la care suntem expusi zilnic face din rugăciune o necesitate. Pentru ca să putem fi păziti de puterea lui Dumnezeu prin credintă, dorintele sufletului să urce continuu în rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru lumină, pentru putere, pentru cunostintă. Dar gândul si rugăciunea nu pot lua locul folosirii serioase si credincioase a timpului. Lucrarea si rugăciunea sunt ambele cerute în perfectarea caracterului crestin. Noi trebuie să trăim o viată dublă - o viată de meditatie si de actiune, de rugăciune tainică si de lucrare serioasă. Toti cei care au primit lumina adevărului, trebuie să simtă de datoria lor să reverse raze de lumină pe cărarea celor nepocăiti. Ei trebuie să fie martori pentru Hristos tot atât de adevărati la serviciu ca si în comunitate. Dumnezeu cere de la noi să fim epistole vii, cunoscute si citite de toti oamenii. Sufletul care se întoarce la Dumnezeu pentru puterea lui, pentru sprijinul lui, puterea lui, prin serioasă rugăciune zilnică, va avea aspiratii nobile, perceperi clare ale adevărului si datoriei, înalte scopuri de actiune si o continuă foame si sete după dreptate. Prin mentinerea legăturii cu Dumnezeu noi putem fi în măsură să răspândim pentru altii, prin asocierea noastră cu ei, lumină, pace, seninătate, care stăpâneste în inima noastră si să punem în fata lor o pildă de fidelitate nesovăitoare pentru interesele lucrării în care suntem angajati. La multi dintre cei care lucrează în serviciile noastre există aproape o absentă totală a iubirii si a temerii de Dumnezeu. Eul conduce, eul stăpâneste si Dumnezeu si cerul d-abia că mai are loc în minte. Dacă persoanele acestea ar putea să vadă că ele se află chiar la hotarul lumii vesnice si că interesele lor viitoare vor fi hotărâte de actiunea lor prezentă, ar avea loc o schimbare însemnată în fiecare lucrător angajat în aceste servicii. Dar multi care sunt angajati în sfânta lucrare a lui Dumnezeu sunt paralizati de înselăciunile lui Satana. Ei sunt adormiti pe terenul fermecat. Trec zile si luni în timp ce ei rămân nepăsători si indiferenti ca si când n-ar exista Dumnezeu, nici viitor, nici cer, nici pedeapsă pentru neglijarea datoriei sau evitarea răspunderilor. Dar ziua se apropie repede când cazul fiecăruia va fi hotărât după faptele lui. Multi au un raport grozav de pătat în registrul cerului. Când lucrătorii acestia se vor trezi pentru propria lor răspundere, când vor aduce sufletelor murdare înaintea lui Dumnezeu exact asa cum sunt si când în rugăciunea lor serioasă se vor apuca de puterea Lui, atunci vor afla ei însisi că Dumnezeu aude si răspunde la rugăciune. Si când se trezesc vor vedea ce-au pierdut prin indiferenta si necredinciosia lor. Atunci vor descoperi că au ajuns numai la un nivel de jos, când, dacă mintea si capacitătile ar fi fost cultivate si folosite pentru Dumnezeu, ei ar fi putut avea o experientă bogată îsi ar fi putut fi unelte pentru salvarea semenilor lor. Si chiar dacă până la urmă vor fi mântuiti ei îsi vor da seama pe parcursul întregii vesnicii de pierderea ocaziilor irosite în timpul de probă. Privilegiile religioase au fost prea mult neglijate de cei angajati în servicii. Nici unul nu trebuie să fie angajat în lucrarea lui Dumnezeu care tratează cu indiferentă aceste privilegii, pentru că unii ca acestia sunt toti în legătură cu îngerii răi si sunt un nor de întuneric si o piedică pentru altii. Pentru ca lucrarea să aibă succes fiecare departament din aceste servicii trebuie să aibă prezenta îngerilor ceresti. Când Duhul lui Dumnezeu va lucra asupra inimii, curătind templul sufletului de pângărirea lumească si de iubirea de plăceri toti vor fi văzuti la adunarea pentru rugăciune, făcându-si cu credinciosie datoria lor si zelosi si doritori să recolteze tot beneficiul pe care-l pot câstiga. Lucrătorul credincios pentru Stăpânul lui va folosi orice ocazie să se aseze direct sub razele de lumină de la tronul lui Dumnezeu si această lumină va fi reflectată asupra altora. Si adunarea de rugăciune să nu fie frecventată numai cu credinciosie, ci odată pe fiecare săptămână să se tină o adunare de laudă. La aceasta să se stăruie asupra bunătătii si multiplelor îndurări ale lui Dumnezeu. Dacă am fi tot asa de degajati să dăm expresie multumirii noastre pentru îndurările primite precum suntem să vorbim despre nemultumiri, îndoieli si necredintă, am putea aduce bucurie pentru inimile altora, în loc să aruncăm o întunecime de descurajare asupra lor. Plângăretii si murmurătorii, care totdeauna văd descurajări în calea lor, si vorbesc despre necazuri si greutăti, ar trebui să privească la jertfa infinită pe care a adus-o Hristos în favoarea lor. Atunci pot pretui toate binecuvântările în lumina crucii. În timp ce privim la Isus, Căpetenia si Desăvârsitorul credintei noastre pe care l-au străpuns păcatele noastre, si L-au apăsat durerile noastre, vom vedea pricina de recunostintă si laudă, si gândurile si dorintele noastre vor fi aduse în supunere fată de vointa lui Hristos. În milostivele binecuvântări pe care ni le-a acordat Tatăl nostru cel ceresc putem discerne nenumăratele dovezi ale iubirii care este fără margini, si mila afectuoasă care întrece dorinta fierbinte a mamei pentru copilul ei capricios. Când studiem caracterul divin în lumina crucii, vedem îndurare, afectiune si iertare amestecată cu echitate si dreptate. În vorbirea lui Ioan exclamăm: "Vedeti ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3,1). Noi vedem în mijlocul tronului pe Unul care poartă în mâinile, în picioarele si coasta Sa semnele suferintei îndurate pentru a împăca pe om cu Dumnezeu si pe Dumnezeu cu omul. Incomparabila îndurare ne descoperă un Tată nemărginit, care locuieste în lumină de neapropiat si care totusi ne primeste la Sine, prin meritele Fiului Său. Norul răzbunării care a prevestit numai mizerie si disperare, în lumina reflectată de la cruce descoperă zapisul lui Dumnezeu: Trăieste, păcătosule, trăieste! Suflete pocăite si cei care credeti trăiti! Eu am plătit răscumpărarea. Noi trebuie să ne adunăm în jurul crucii. Hristos, si El răstignit, trebuie să fie subiectul contemplatiei, al conversatiei si al celei mai mari emotii de bucurie. Noi trebuie să avem aceste întâmplări speciale în scopul de a păstra proaspete în gândul nostru tot ce am primit de la Dumnezeu si pentru a exprima recunostinta noastră pentru iubirea Lui cea mare si consimtirea noastră de a încredinta totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi. Noi trebuie să învătăm aici să vorbim în limba Canaanului, să cântăm cântările Sionului. Prin taina si slava crucii putem pretui valoarea omului si apoi vom vedea si vom simti importanta de a lucra pentru semenii nostri ca ei să poată fi înăltati la tronul lui Dumnezeu.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
