Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 29 (1880)
AMBASADORI AI LUI HRISTOS
Ambasadorii lui Hristos au o lucrare solemnă si importantă care asupra unora apasă întru totul prea usor. În timp ce Hristos este slujitor în sanctuarul de sus, El este de asemenea, prin delegatii Săi, slujitorul bisericii Sale de pe pământ. El vorbeste oamenilor prin bărbati alesi, si duce înainte lucrarea Lui prin ei, asa cum în zilele umilintei Sale a activat vizibil pe pământ. Desi au trecut secole, scurgerea timpului n-a schimbat făgăduinta Lui de plecare pentru ucenicii Săi: "Si iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului" (Mat. 28,20). De la înăltarea lui Hristos până în ziua de astăzi, bărbati rânduiti de Dumnezeu, cu autoritate derivată de la El, au devenit învătători ai credintei. Hristos, Păstorul adevărat, supraveghează lucrarea Sa prin intermediul acestor sub păstori. În felul acesta pozitia celor ce lucrează prin cuvânt si învătătură, devine foarte importantă. În locul lui Hristos, ei imploră pe oameni să se împace cu Dumnezeu. Poporul nu trebuie să privească la pastorii lor ca la niste vorbitori si oratori publici, ci ca la ambasadori ai lui Hristos, care primesc întelepciunea si puterea lor de la Marele Cap al bisericii. A dispretui si a desconsidera Cuvântul vorbit de reprezentantul lui Hristos, înseamnă nu numai a arăta dispret fată de om, ci si fată de Domnul care l-a trimis. El este în locul lui Hristos si prin reprezentantii Săi trebuie auzit glasul Mântuitorului. Multi dintre pastorii nostri au făcut o mare greseală tinând cuvântări care erau întru totul argumentative. Sunt suflete care ascultă la teoria adevărului si sunt impresionati de dovezile aduse, iar apoi dacă o parte din cuvântare prezintă pe Hristos ca Mântuitor al lumii, sământa semănată poate să răsară si să aducă rod spre slava lui Dumnezeu. Dar în multe cuvântări crucea lui Hristos nu este prezentată înaintea poporului. Unii pot să asculte la ultima predică pe care o vor auzi vreodată si unii niciodată nu vor mai fi într-o astfel de situatie încât să poată avea lantul adevărului prezentat înaintea lor si aplicatia practică făcută pentru inimile lor. Acea ocazie de aur pierdută, este pierdută pentru totdeauna. Dacă în legătură cu teoria adevărului ar fi fost înăltat Hristos si iubirea Sa răscumpărătoare, aceasta ar fi putut înclina balanta de partea Lui. Există mai multe suflete decât ne închipuim noi care doresc mult să înteleagă cum pot veni la Hristos. Multi ascultă predici populare de la amvon si nu cunosc mai bine decât mai înainte de a fi ascultat, cum să afle pe Isus, pacea si odihna pe care le doresc sufletul lor. Pastorii care propovăduiesc lumii ultima solie de îndurare trebuie să aibă în minte că Hristos trebuie să fie înăltat ca loc de scăpare al păcătosilor. Multi pastori cred că nu este necesar să predice pocăinta si credinta pentru inimi supuse prin iubirea lui Dumnezeu; ei consideră de la sine înteles că ascultătorii lor sunt întru totul familiarizati cu Evanghelia si că trebuie prezentate probleme de natură diferită pentru a le mentine atentia. Dacă ascultătorii sunt interesati ei iau aceasta ca dovadă de succes. Poporul este mult mai necunoscător cu privire la planul de mântuire si este necesară mai multă instruire a acestui subiect foarte important decât a oricărui altui subiect. Cei care sunt adunati să asculte adevărul se asteaptă să fie folositi asa cum a făcut Corneliu si prietenii săi: "Acum dar, toti suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ti-a poruncit Domnul să ne spui" (Fapte 10,33). Cuvântările teoretice sunt esentiale ca toti să poată cunoaste forma de învătătură si să vadă lantul adevărului, verigă cu verigă, care se unesc într-un întreg perfect. Dar nici o cuvântare să nu fie tinută fără prezentarea lui Hristos si pe El răstignit ca temelie a Evangheliei, făcând o aplicatie practică a adevărurilor prezentate si imprimând asupra poporului faptul că învătătura lui Hristos nu este Da si Nu, ci, Da si Amin, în Hristos Isus. După ce a fost prezentată teoria adevărului, urmează partea grea a lucrării. Poporul nu trebuie lăsat fără instructiunea adevărurilor practice care au legătură cu viata de fiecare zi. Ei trebuie să vadă si să simtă că sunt păcătosi si trebuie să fie convertiti la Dumnezeu. Ceea ce a spus Hristos, ceea ce a făcut El si ceea ce a învătat El trebuie să le fie prezentat în mărimea cea mai impresionantă. Lucrarea pastorului este de-abia începută când este prezentat adevărul spre întelegerea poporului. Hristos este Mijlocitorul nostru si Marele Preot care slujeste în prezenta Tatălui. El a fost arătat lui Ioan ca un Miel care a fost înjunghiat, prin chiar faptul de vărsare a sângelui Său în favoarea păcătosului. Când Legea lui Dumnezeu este pusă în fata păcătosului, care îi arată profunzimea păcatelor lui, el trebuie să fie îndreptat atunci spre Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. El trebuie să fie învătat pocăinta fată de Dumnezeu si credinta fată de Domnul Isus Hristos. În felul acesta lucrarea reprezentantilor lui Hristos va fi în armonie cu lucrarea Lui din Sanctuarul ceresc. Pastorii ar ajunge la mult mai multe inimi dacă ar stărui mai mult asupra evlaviei practice. Adesea când se fac eforturi de prezentare a adevărului în câmpuri noi lucrarea este aproape în întregime teoretică. Poporul este nedecis. Ei văd forta adevărului si sunt doritori să obtină o temelie sigură. Când simtămintele lor sunt înduiosate este timpul, mai presus de orice altceva, să stărui asupra religiei lui Hristos pe care s-o imprimi asupra constiintei lor; dar prea adesea cursul lecturilor a fost lăsat să se încheie fără ca lucrarea de care oamenii aveau nevoie să fie făcută. Acel efort s-a asemănat cu jertfa lui Cain, aceasta nu avea sângele spre a o face acceptabilă pentru Dumnezeu. Cain a făcut bine aducând o jertfă, dar el a lăsat afară tot ceea ce o făcea să aibă vreo valoare - sângele ispăsitor. Este un fapt trist că motivul pentru care multi stăruie atât de mult asupra teoriei si atât de putin asupra evlaviei practice este că Hristos nu locuieste în inimile lor. Ei n-au legătură vie cu Dumnezeu. Multe suflete se hotărăsc în favoarea adevărului pentru greutatea dovezilor fără să fie convertiti. N-au fost prezentate cuvântări practice în legătură cu doctrina, încât ascultătorii să vadă frumosul lant al adevărului si să poată s se îndrăgostească de Autorul lui si să fie sfintiti prin ascultare. Lucrarea pastorului nu este făcută până când nu s-a imprimat asupra ascultătorilor necesitatea unei schimbări a caracterului în concordantă cu principiile curate ale adevărului pe care l-au primit. O religie de formă trebuie să fie de temut pentru că în ea nu este nici un Mântuitor. Hristos a prezentat cuvântări practice lămurite, amănuntite si cercetătoare. Trimisii Lui trebuie să urmeze exemplul Său în orice cuvântare. Hristos si Tatăl Său erau una; Hristos a fost cu bucurie de acord cu toate cerintele Tatălui Său. El avea gândul lui Dumnezeu. Răscumpărătorul era Modelul desăvârsit. Jehova era manifestat în El. Cerul a fost încorporat în natură omenească si natura omenească a fost înglobată în inima Iubirii nemărginite. Dacă pastorii vor să se aseze în smerenie la picioarele lui Isus, curând vor putea obtine o vedere corectă a caracterului lui Dumnezeu, si vor fi de asemenea, în stare să învete si pe altii. Unii intră în lucrarea de slujire fără o profundă iubire fată de Dumnezeu si fată de semenii lor. În viata unora ca acestia se va manifesta egoism si satisfacere de plăceri si, în timp ce acesti străjeri neconsacrati si necredinciosi se slujesc pe ei însisi, în loc să hrănească turma si să se îngrijească de îndatoririle lor pastorale, poporul piere din lipsă de instruire potrivită. În fiecare cuvântare trebuie făcut apeluri fierbinti poporului ca să renunte la păcatele lor si să se întoarcă la Hristos. Păcatele si satisfacerea plăcerilor populare din zilele noastre trebuie să fie condamnate si să fie aplicată evlavia practică. Pastorul însusi să fie profund de serios, simtind din inimă cuvintele pe care le grăieste si nefiind în stare să înăbuse simtământul de îngrijorare pentru sufletele bărbatilor si femeilor pentru care a murit Hristos. Despre Domnul s-a spus: "Căci râvna casei Tale mă mănâncă" (Ps. 69,9). Aceeasi râvnă trebuie să fie simtită si de reprezentatii Săi. Pentru om a fost făcut un sacrificiu nemărginit, si făcut în zadar pentru fiecare suflet care nu vrea să accepte mântuirea. Deci, cât este de important atunci, ca cel care prezintă adevărul, să facă astfel cu simtul deplinei responsabilităti care apasă asupra lui. Cât de afectuoasă, miloasă si curtenitoare trebuie să fie toată purtarea lui în lucrarea cu sufletele oamenilor, când Răscumpărătorul lumii a arătat că El le pretuieste atât de mult. Întrebarea pusă de Hristos este: "Care era deci robul credincios si întelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale?" (Mat. 24,45). Isus întreabă: Care? Si fiecare slujitori al Evangheliei trebuie să repete întrebarea pentru propria sa inimă. Când el examinează adevărurile si mintea lui retine tabloul schitat de ispravnicul credincios si întelept, sufletul lui va fi răscolit până în străfunduri. Fiecărui om îi este dată lucrarea lui; nici unul nu este scutit. Fiecare are o parte de făcut după capacitatea lui si asupra celui care prezintă adevărul cade sarcina ca cu atentie si cu rugăciune să afle îndemânarea tuturor celor care acceptă adevărul, si apoi să-i instruiască si să-i conducă pas cu pas, făcându-i să-si dea seama de răspunderea care apasă asupra lor de a face lucrarea pe care o are Dumnezeu pentru ei s-o facă. Trebuie insistat mereu asupra lor că nimeni nu va fi în stare să reziste ispitei, să corespundă scopului lui Dumnezeu si să trăiască viata unui crestin dacă nu-si va lua lucrarea sa, fie mare sau mică, si să facă acea lucrare cu credinciosie constiincioasă. Este ceva de făcut pentru fiecare în afară de faptul de a merge la adunare si a asculta la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trebuie să pună în practică adevărul auzit, aducând principiile lui în viata de fiecare zi. Ei trebuie să facă lucrare pentru Hristos în mod constant, nu din motive egoiste, ci numai în scopul de a-L slăvi pe El, care a făcut orice sacrificiu spre a-i salva din ruină. Pastorii trebuie să întipărească asupra mintii celor care acceptă adevărul că ei trebuie să aibă pe Hristos în căminul lor; că au nevoie de har si întelepciune de la El spre a călăuzi si stăpâni pe copiii lor. O parte din lucrarea pe care a lăsat-o Dumnezeu ca ei să o facă este de a educa si a instrui pe acesti copii, aducându-i la supunere. Amabilitatea si bunăvointa pastorului să fie văzute în tratarea de către el a copiilor. El totdeauna trebuie să-si aducă aminte că ei sunt bărbati si femei în miniatură membri mai tineri ai familiei Domnului. Acestia pot fi foarte apropiati si scumpi pentru Domnul, si, dacă sunt educati si instruiti cum trebuie, vor face lucrare pentru El chiar în tineretea or. Hristos este întristat de orice cuvânt aspru, sever si nesocotit rostit către copii. Drepturile lor nu sunt respectate totdeauna si adesea sunt tratati ca si când n-ar avea caracter individual care are nevoie să fie dezvoltat cum trebuie, ca acesta să nu poată fi acoperit si scopul lui Dumnezeu în viata lor să se dovedească un esec. Timotei cunostea din pruncie Scripturile, si cunostinta lui a fost un scut pentru el împotriva influentelor rele care-l înconjurau si a ispitei de a alege plăcerea si satisfactia egoistă înaintea datoriei. De un astfel de scut au nevoie toti copiii nostri si trebuie să fie o parte din lucrarea părintilor si a ambasadorilor lui Hristos să vadă că li se dă copiilor o învătătură corectă din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă pastorul vrea să primească aprobarea Domnului său, el trebuie să lucreze cu credinciosie să prezinte pe fiecare om desăvârsit în Hristos. În maniera lui de lucru, el nu trebuie să lase impresia că este de mică importantă dacă oamenii acceptă sau nu adevărul si practică adevărata evlavie, ci credinciosia si abnegatia manifestate în viata lui să fie în asa fel încât să convingă pe păcătos că în joc sunt interesele vesnice si că sufletul lui este în pericol dacă nu răspunde fată de munca serioasă depusă în favoarea lui. Cei care au fost adusi din eroare si întuneric, la adevăr si lumină au de făcut schimbări mari si, dacă nu este imprimată asupra constiintei necesitatea unei reforme complete, ei vor fi ca omul care se priveste în oglindă, Legea lui Dumnezeu, si descoperă defectele din caracterul lui moral, dar care a plecat si a uitat ce fel de om era. Mintea trebuie tinută trează într-un simtământ de responsabilitate, altfel ea va recădea într-o stare si mai mare de neatentie si neglijentă decât înainte de a fi trezită. Lucrarea ambasadorilor lui Hristos este mult mai mare, si cu răspundere mai mare decât îsi închipuie multi. Ei nu trebuie să fie multumiti de succesul lor până ce, prin munca lor serioasă si binecuvântarea lui Dumnezeu, pot să-i prezinte crestini gata pentru servire, care au un simt adevărat al responsabilitătii lor si vor să facă lucrare hotărâtă pentru ei. Munca si instruirea propriu zisă va rezulta în aducerea în stare de activitate a acelor bărbati si femei ale căror caractere sunt puternice si convingerile lor atât de ferme încât nimic dintr-un caracter egoist să nu permită să-i împiedice în lucrarea lor, spre a micsora credinta lor sau să-i abată de la datoria lor. Dacă pastorul a instruit cum trebuie pe cei de sub îngrijirea lui, când el pleacă pentru alt câmp de lucru, lucrarea lăsată nu se va destrăma pentru că este asa de ferm întărită încât să fie asigurată. Dacă cei care primesc adevărul nu sunt cu totul convertiti si dacă nu există o schimbare radicală în viata si caracterul lor, sufletul nu este consolidat pe Stânca cea vesnică; si după ce lucrarea pastorului încetează si noutatea s-a dus, impresia se sterge n curând, adevărul îsi pierde puterea de a încânta si ei nu exercită nici o influentă mai sfântă si nu mai sunt buni pentru mărturisirea lor despre adevăr. Eu sunt uimită că, cu exemplele din fata noastră despre ce ar putea fi omul, si ce-ar putea face, nu suntem stimulati la un efort mai mare ca să egalăm faptele bune ale celor drepti. Nu toti pot ocupa o pozitie înaltă; totusi toti pot ocupa pozitii de folos si de încredere si pot, prin credinciosia lor stăruitoare, să facă mult mai mult bine încât ei nici idee n-au despre ceea ce pot să facă. Cei care îmbrătisează adevărul trebuie să caute după o întelegere clară a Scripturilor si o cunoastere experimentală a unui Mântuitor. Intelectul trebuie să fie cultivat, memoria încărcată. Orice lenevie intelectuală este păcat si letargia spirituală este moarte. O, dac-as dispune de o vorbire destul de puternică să fac impresia pe care doresc s-o fac asupra colaboratorilor mei din lucrarea Evangheliei! Fratii mei, voi mânuiti cuvintele vietii, voi aveti de-a face cu minti capabile de cea mai înaltă dezvoltare dacă sunt îndrumate pe calea cea dreaptă. Dar în cuvântările prezentate este prea multă expunere a eului. Hristos răstignit, Hristos înăltat la cer, Hristos care vine iarăsi, trebuie să înduiseze, să bucure si să umple mintea pastorului Evangheliei încât el să prezinte aceste adevăruri poporului cu iubire si seriozitate profundă. Atunci pastorul se va pierde din vedere si Isus va fi proslăvit. Poporul va fi atât de impresionat de aceste subiecte întru totul atrăgătoare încât ei vor vorbi despre ele si le vor lăuda, în loc să laude pe pastor, care nu-i decât o unealtă simplă. Dar, dacă poporul în timp ce îl laudă pe pastor, are numai putin interes fată de Cuvântul predicat, el poate să stie că adevărul nu sfinteste propriul său suflet. El nu vorbeste ascultătorilor lui în asa fel încât Isus să fie onorat si iubirea Lui slăvită. Hristos a zis: "Tot asa să lumineze si lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, si să slăveasă pe Tatăl vostru, care este în ceruri" Mat. 5,16). Asa să lumineze lumina voastră încât slava să revină lui Dumnezeu, în loc de vouă însivă. Dacă lauda ne este dată vouă, pe bună dreptate vă poate fi frică si rusine, pentru că obiectivul cel mare este învins, nu Dumnezeu, ci servul este slăvit. Tot asa să lumineze si lumina voastră, fii atent, slujitor al lui Hristos în ce fel luminează lumina ta. Dacă ea străluceste spre cer, descoperind desăvârsirea lui Hristos, ea luminează corect. Dacă este îndreptată asupra ta însuti, dacă te prezintă pe tine si atragi poporul să te admire pe tine, ar fi mai bine să taci din gură cu desăvârsire pentru că lumina ta luminează într-o directie gresită. Slujitori ai lui Hristos voi puteti fi în legătură cu Dumnezeu dacă vreti să vegheati si să vă rugati. Faceti ca cuvintele voastre să fie drese cu sare si lăsati ca bunovăinta si nobletea crestină să stăpânească comportarea voastră. Dacă pacea lui Dumnezeu stăpâneste în ea, puterea ei nu numai că va întări dar va si muia inimile voastre si voi veti fi reprezentantii vii ai lui Hristos. Poporul care mărturiseste adevărul se îndepărtează de Dumnezeu. Isus vine în curând si ei sunt nepregătiti. Pastorul trebuie să ajungă el însusi la un standard mai înalt, o credintă marcată de o fermitate mai mare, o experientă care este vie si însufletită, nu stearsă si banală, asemenea aceleia a mărturisitorilor cu numele. Dumnezeu pune în fata voastră o tintă înaltă. Vreti voi prin efort cu post si rugăciune să ajungeti la întregirea si stabilitatea caracterului crestin? Trebuie să faceti cale dreaptă cu picioarele voastre pentru ca cel schiop să nu fie abătut din cale. O legătură strânsă cu Dumnezeu va aduce pentru tine în lucrarea ta acea putere care trezeste constiinta si convinge pe păcătos de păcat, făcându-l să strige: "Ce să fac ca să fiu mântuit?" Mandatul dat de Hristos ucenicilor Săi chiar înainte de înăltarea Sa la cer a fost: "Duceti-vă si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învătati-i să păzească tot ce v-am poruncit. Si iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului" (Mat. 28,19.20). "Si Mă rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor" (Ioan 17,20). Mandatul ajunge la cei care vor crede în cuvântul Lui prin ucenicii Săi. Si toti cei care sunt chemati de Dumnezeu să stea ca ambasadori pentru El trebuie să ia lectiile despre evlavia practică date lor de Hristos în Cuvântul Său si să le dea ca învătătură pentru popor. Hristos a deschis Scripturile pentru ucenicii Săi, începând de la Moise si toti proorocii, si i-a învătat în toate lucrurile cu privire la El, si le-a explicat profetiile. Apostolii, în propovăduirea lor, au mers înapoi până la vremea lui Adam si i-au adus pe ascultătorii lor, peste secole, prin istoria profetică si au încheiat cu Hristos si El răstignit, chemând pe păcătosi la pocăintă si să se întoarcă de la păcatele lor la Dumnezeu. Reprezentantii lui Hristos din zilele noastre trebuie să urmeze exemplul lor si în orice cuvântare să proslăvească pe Hristos ca Cel Înăltat ca totul în toti. Formalitatea nu pune stăpânire numai pe bisericile cu numele, ci ea este în crestere până la o măsură alarmantă printre cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu, si asteaptă arătarea pe curând a lui Hristos pe norii cerului. Noi nu trebuie să fim îngusti la vedere si să limităm posibilitătile noastre de a face bine; totusi când extindem influenta noastră si lărgim planurile noastre, când Providenta deschide calea trebuie să fim mai seriosi spre a evita idolatria lumii. Când facem eforturi mari spre a mări utilitatea noastră, trebuie să facem eforturi corespunzătoare spre a obtine întelepciune de la Dumnezeu pentru ducerea mai departe a tuturor ramurilor lucrării după porunca Lui si nu dintr-un punct de vedere lumesc. Noi nu trebuie să ne potrivim obiceiurilor lumii, ci să facem tot ce putem cu posibilitătile puse de Dumnezeu la îndemâna noastră spre a descoperi adevărul înaintea poporului. Când lucrările noastre ca popor corespund cu mărturisirea noastră de credintă, vom vedea adus la îndeplinire mult mai mult decât acum. Când avem bărbati tot asa de consacrati ca Ilie, posedând credinta pe care a posedat-o el, vom vedea că Dumnezeu ni se va descoperi nouă cum S-a descoperit bărbatilor din vechime. Când avem oameni care, în timp ce recunosc lipsurile lor, se vor ruga stăruitor la Dumnezeu cum a făcut Iacov, vom vedea aceleasi rezultate. Va veni putere de la Dumnezeu pentru om ca răspuns la rugăciunea credintei. În lume există numai putină credintă. Sunt numai putini care trăiesc aproape de Dumnezeu. Si cum putem să ne asteptăm la putere mai multă si ca Dumnezeu să Se descoperă oamenilor, când Cuvântul Lui este tratat cu neglijentă si când inimile nu sunt sfintite prin adevăr? Oameni care nu sunt nici pe jumătate convertiti, care sunt încrezuti si îngâmfati în caracter, predică altora adevărul. Dar Dumnezeu nu lucrează cu ei, pentru că nu sunt sfintiti în inimă si viată. Ei nu umblă smeriti cu Dumnezeu. Noi trebuie să avem un corp de pastori convertiti si atunci vom vedea lumina lui Dumnezeu si puterea Lui care ajută tuturor eforturilor noastre. Străjerii din vechime pusi pe zidurile Ierusalimului si a altor orase ocupau o pozitie de cea mai mare răspundere. Siguranta tuturor celor din interiorul oraselor depindea de credinciosia lor. Când se asteptau la primejdie ei nu trebuia să stea linistiti nici zi nici noapte. La fiecare câteva momente trebuia să se strige unul pe altul spre a vedea dacă erau treji si că nici un rău n-a dat peste nimeni. Santinelele erau postate pe o înăltime care avea vedere spre pozitiile importante care trebuiau să fie păzite si de acolo suna strigătul de avertizare sau de bună încurajare. Acesta era dus de la unul la altul, fiecare repetând cuvintele, până ce el înconjura cetatea întreagă. Acesti străjeri reprezintă corpul pastoral, de credinciosia cărora depinde mântuirea sufletelor. Ispravnicii tainelor lui Dumnezeu trebuie să stea străjeri pe zidurile Sionului, si dacă ei văd sabia venind, trebuie să sune semnalul de alarmă. Dacă ei sunt santinele adormite si simturile lor spirituale atât de amortite, încât nu văd si nu-si dau seama de primejdie, si poporul piere, Dumnezeu va cere sângele lor din mâinile străjerilor. "Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculti Cuvântul care iese din gura Mea si să-i înstiintezi din partea Mea." Străjerii trebuie să trăiască foarte aproape de Dumnezeu, ca să aud Cuvântul si să li se imprime Duhul Lui, pentru ca poporul să nu privească la ei în zadar. "Când zic celui rău: 'Răule, vei muri negresit!' si tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înstiinta pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, si el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îti vei mântui sufletul" (Ezech. 33,7-9). Ambasadorii lui Hristos trebuie să ia seama ca, prin necredinciosia lor, să nu-si piardă propriul lor suflet si sufletele celor care îi ascultă. Mi-au fost arătate comunitătile din diferite state care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu, si asteaptă a doua venire a lui Hristos. Printre ei există multă nepăsare, mândrie, iubire de lume si o formalitate rece. Si acesta este poporul care ajunge repede să se asemene cu vechiul Israel, cât priveste lipsa evlaviei. Multi fac mare caz de evlavie si totusi sunt lipsiti de stăpânire de sine. Apetitul si patima domină, egoismului i se dă importantă. Multi sunt arbitrari, dictatoriali, îngâmfati, lăudărosi, mândri si neconsacrati. Si totusi unele dintre aceste persoane sunt pastori, care se ocupă cu adevăruri sacre. Dacă nu se pocăiesc, sfesnicul va fi mutat din locul lui. Blestemul Mântuitorului pronuntat asupra smochinului fără rod este o predică pentru toti formalistii si ipocritii lăudărosi, care se prezintă în fata lumii cu frunzis pretentios dar lipsit de rod. Ce mustrare pentru cei ce au o formă de evlavie, si timp ce prin viata lor necrestină ei neagă puterea acesteia. Cel care a tratat cu delicatete chiar pe căpetenia păcătosilor, Cel care niciodată n-a dispretuit blândetea si adevărata pocăintă, oricât de mare era vinovătia a mustrat cu denuntări usturătoare pe cei care fac mari mărturisiri de evlavie, dar prin fapte tăgăduiesc credinta lor.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
