Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 28 (1879)
VIZITĂ LA OREGON
Duminică, 10 iunie, ziua în care era să plecăm în Oregon, eu eram istovită de boală de inimă. Prietenii mei credeau că este aproape îndrăznet pentru mine să iau vaporul, dar eu am socotit că m-as odihni dacă m-as îmbarca pe vas. Am aranjat să scriu foarte mult în timpul călătoriei pe apă. Împreună cu o doamnă prietenă si pastorul I.N. Loughborough am părăsit San Fracisco în după amiaza zilei de 10 cu vaporul "Oregon". Căpitanul Conner, care avea răspunderea splendidului vapor a fost foarte atent cu pasagerii lui. După ce am trecut de Golden Gate* în Oceanul cel întins, acesta a fost foarte agitat. Vântul ne era împotrivă, si vaporul se înclina teribil, în timp ce Oceanul era grozav de înfuriat de vânt. Eu priveam la cerul înnourat la valurile care, grăbite se ridicau înalte ca un munte, si la pulverizare care reflecta culorile curcubeului. Privelistea era înfricosat de grandioasă si eu am fost plină de veneratie în timp ce contemplam tainele adâncului. Acesta este teribil în mânia lui. Există o frumusete grozavă în înăltimea mândrelor lui valuri cu urlet si apoi căderea lor în suspine jalnice. Puteam să văd manifestarea puterii lui Dumnezeu în miscările agitate ale apelor care gemeau sub actiunea nemiloasă a vânturilor care înăltau valurile ca si când ar fi în convulsiile agoniei. Ne aflam într-un vas frumos zgâltâit de valuri mereu nelinistite; dar exista o putere nevăzută care tinea ferm în stăpânire valurile. Numai Dumnezeu are puterea de a le mentine în limitele hotărâte pentru ele. El poate să tină apele ca în căusul mâinii Lui. Adâncul va asculta de glasul Creatorului lui: "Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să ti se oprească mândria valurilor tale" (Iov 38,11). Ce subiect de cugetat a fost întinsul si grandiosul Ocean Pacific! În aparentă, el ea chiar opusul pacificului, era turbare si furie. Când aruncăm o privire de suprafată asupra apei, se pare că nimic nu este atât de greu de stăpânit, atât de complet fără nici o lege si ordine, ca marele adânc. Dar Legea lui Dumnezeu este ascultată de ocean. El cântăreste apele si delimitează albia lor. În timp ce priveam la cerurile de sus si la apele de jos, mă întrebam: "Cine sunt Eu? Unde merg? În jurul meu nu sunt decât nemărginitele ape. Cât de multi s-au îmbarcat pe ape si niciodată n-au mai văzut câmpiile cele verzi sau fericitele cămine. Ei au căzut în adânc ca un bob de nisip si astfel si-au încheiat viata lor." În timp ce priveam la acele talazuri albe de vârf care urlau, mi-am adus aminte de acea scenă din viata lui Hristos, când ucenicii, în ascultare de porunca Învătătorului lor, au mers cu corabia lor de partea cealaltă a mării. Asupra lor s-a abătut o furtună teribilă. Corabia lor nu voia să asculte de vointa lor si ei au fost dusi încoace si încolo până ce, în disperare, au renuntat la vâslele lor. Ei se asteptau să piară acolo; dar în timp ce furtuna si talazurile stăteau de vorbă cu moartea, Hristos, pe care ei Îl lăsaseră de cealaltă parte, li S-a arătat, mergând linistit pe agitatele valuri spumegând. Ei erau dezorientati de zădărnicia eforturilor lor si aparent de cazul lor deznădăjduit si au renuntat la tot, ca pierduti. Când au văzut în fata lor pe Isus pe apă, aceasta a mărit groaza lor; ei au interpretat aceasta ca o prevestire a mortii imediate a lor. Ei au tipat de mare teamă. Dar, în loc ca arătarea Sa să vestească prezenta mortii, El a venit ca un mesager al vietii. Glasul Lui a fost auzit mai presus de urletul elementelor naturii: "Eu sunt, nu vă temeti" (Mat. 14,27). Cât de repede s-a schimbat acum scena din groaza disperării în bucuria credintei si sperantei în prezenta iubitului Învătător! Ucenici n-au mai simtit neliniste nici teamă de moarte, pentru că Hristos era cu ei. Să refuzăm noi ascultarea de Izvorul oricărei puteri, de ale cărui Lege ascultă chiar marea si valurile? Să mă tem eu să mă încred în ocrotirea Lui care a spus că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ca Tatăl nostru cel ceresc să observe. Când au plecat aproape toti la cabinele lor, eu am continuat să rămân pe punte. Căpitanul a procurat pentru mine un scaun înclinat din trestie împletită si pături ca protectie pentru aerul rece. Eu stiam că dacă mergeam în cabină mă îmbolnăveam. S-a lăsat noaptea, întunericul a acoperit marea, si valurile care plonjau se năpusteau furioase asupra vasului nostru. Vasul acesta mare nu era decât o aschie pe apele nemiloase; dar el a fost păzit si ocrotit pe drumul lui de îngeri ceresti, însărcinati de Dumnezeu să împlinească poruncile Lui. Dacă nu erau peste aceasta, noi puteam fi înghititi într-o clipă, nerămânând nici o urmă a vasului splendid. Dar acel Dumnezeu care hrăneste corbii si care numără perii capului nostru, nu ne va uita. Căpitanul a socotit că era prea rece pentru mine să rămân pe pune. Eu i-am spus că atât cât priveste siguranta sănătătii mele, mai degrabă as dori să rămân pe punte toată noaptea decât să intru în cabina mea, unde erau două doamne care aveau rău de mare, si unde as fi lipsită de aer curat. El a spus: "Dumneavoastră nu vi se cere să vă ocupati cabina. Am să mă îngrijesc să aveti un loc bun pentru dormit." Am fost ajutată de stewardesă până în salonul de sus si pe dusumea a fost pusă o saltea de păr. Desi totul a fost adus la îndeplinire în cel mai repede timp posibil, eu am devenit foarte abătută. M-am asezat jos pe patul meu si m-am ridicat de pe el decât în dimineata următoare a zilei de joi. În acel timp am mâncat numai odată, câteva linguri de supă de carne concentrată si biscuiti. În timpul celor patru zile de călătorie cu vaporul, unul sau altul avea să se aventureze să iasă din cabinele lor, palizi, slabi si clătinându-se si veneau pe punte. Pe fiecare fată era scrisă mizerie. Iarăsi viata părea de nedorit. Toti doream după odihna pe care n-o puteam găsi si să vedem ceva ce stătea linistit. Atunci importanta personală nu era avută prea mult în vedere. Din aceasta putem învăta o lectie despre micimea omului. Călătoria noastră pe ocean a continuat foarte agitată până am trecut si am intrat în gura râului Columbia, care era asa de neted ca sticla. Am fost ajutată să merg pe punte. Era o dimineată frumoasă si pasagerii s-au revărsat afară ca un stup de albine. Ei erau o grupă cu înfătisare foarte tristă la început, dar aerul înviorător si lumina îmbucurătoare a soarelui, după vânt si furtună în curând a dat nastere la bucurie si veselie. Pentru ultima noapte în care am fost pe vas am fost foarte recunoscătoare fată de Tatăl meu ceresc. Acolo am învătat o lectie pe care n-am s-o uit niciodată. Dumnezeu a vorbit inimii mele în furtună, în valuri si în linistea care a urmat. Si să nu ne închinăm noi Lui? Să se ridice vointa omului împotriva vointei lui Dumnezeu? Să fim noi neascultători de poruncile unui atât de puternic Comandant? Să ne luptăm cu Cel Prea Înalt, care este sursa oricărei puteri si din inima cărui se revarsă nemărginită iubire si binecuvântare pentru fiintele de sub grija Lui? Vizita mea în Oregon a fost de un interes deosebit. După o despărtire de patru ani m-am întâlnit acolo cu scumpii mei prieteni, fratele si sora Van Horn, pe care îi revendicăm ca si copiii nostri. Fratele Van Horn n-a prezentat rapoarte atât de favorabile ale lucrării lui cum ar fi putut, pe drept, s-o facă. În consecintă, am fost oarecum surprinsă si foarte mult multumită să aflu cauza lui Dumnezeu într-o stare atât de prosperă în Oregon. Prin eforturile neobosite ale acestor misionari credinciosi a fost înfiintată o Conferintă adventistă de ziua a saptea si angajati câtiva pastori spre a lucra în acel câmp întins. Marti seara, la 18 iunie, m-am întâlnit cu un frumos număr de păzitori ai Sabatului din acest stat. Inima mea a fost înduiosată de Duhul lui Dumnezeu. Am prezentat mărturia mea pentru Isus si am exprimat recunostinta mea pentru privilegiul plăcut pe care-l aveam de a ne încrede în iubirea Lui si de a cere ca puterea Lui să se unească cu eforturile noastre pentru salvarea de la pierzare a păcătosilor. Dacă vrem să vedem ca lucrarea lui Dumnezeu să prospere, trebuie să avem pe Hristos care să locuiască în noi; pe scurt, trebuie să facem lucrările lui Hristos. Ori si unde privi secerisul apare copt; dar lucrătorii sunt atât de putini. Am simtit inima mea plină de pacea lui Dumnezeu si revărsată în iubire pentru poporul Lui cel scump cu care mă închin de prima dată. În ziua de duminică, 20 iunie, am vorbit în biserica metodistă din Salem despre subiectul cumpătării. Prezenta a fost neobisnuit de bună si eram liberă să tratez acest subiect favorit al meu. Mi s-a cerut să vorbesc din nou în acelasi loc duminica după adunarea de tabără dar am fost împiedicată de răguseală. În marti, seara următoare, totusi, am vorbit din nou în această biserică. Mi-au fost făcute multe invitatii să vorbesc despre cumpătare în diferite orase si orăsele din Oregon, dar starea sănătătii mele mi-a interzis să mă conformez acestor cereri. Vorbirea continuă si schimbarea climei, mi-a cauzat o răguseală temporară severă. Am intrat în adunarea de tabără cu simtăminte de interes profund. Când am stat în fata poporului, Domnul mi-a dat putere si har. În timp ce priveam peste audienta inteligentă inima mea fost frântă înaintea lui Dumnezeu. Aceasta a fost prima adunare de tabără tinută de poporul nostru în acel stat. Am încercat să vorbesc, dar graiul meu a fost întrerupt din cauza plânsului. M-am simtit foarte nelinistită din cauza slabei sănătăti a sotului meu. În timp ce vorbeam, mi-a apărut în fata privirii mintii mele foarte viu, o adunare din comunitatea Battle Creek, sotul meu fiind în mijlocul ei, cu lumina blândă a Domnului planând asupra lui si înconjurându-l. Fata lui purta semne ale sănătătii si el părea foarte fericit. Am încercat să prezint înaintea poporului pe care ar trebuie s-o simtim pentru afectuoasa compasiune si marea iubire a lui Dumnezeu. Bunătatea si slava Lui a impresionat mintea mea într-o manieră remarcabilă. Am fost coplesită de un simtământ al inegalabilei Lui îndurări si de lucrare pe care o face El, nu numai în Oregon, în California si în Michigan, unde se află importantele noastre institutii, ci în tări străine. Nu pot să prezint altora tablourile care au impresionat în mod atât de viu mintea mea cu acea ocazie. Pentru un moment mi-a apărut în fată întinderea lucrării si am pierdut din vedere cele ce erau în jurul meu. Ocazia si poporul căruia mă adresam mi-a pierit din mintea mea. Lumina, pretioasa lumină din cer lumina cu mare strălucire asupra acelor institutii care erau angajate în solemna si înalta lucrare de reflectare a razelor de lumină pe care cerul le-a lăsat să strălucească asupra lor. Pe tot parcursul adunării de tabără Domnul mi s-a părut a fi foarte aproape de mine. Când ea s-a încheiat, eram extrem de obosită, dar liberă în Domnul. Acesta a fost un timp de muncă folositoare si întăritoare a bisericii spre a continua în lupta lor pentru adevăr. Chiar înainte de a începe adunarea de tabără, multe lucruri mi-au fost descoperite în viziune în timpul noptii, dar mi-a fost impusă tăcere ca să nu amintesc nimănui chestiunea la acea dată. După ce s-a încheiat adunarea, am avut în timpul noptii o altă manifestare remarcabilă a puterii lui Dumnezeu. În duminica de după adunarea de tabără, am vorbit după masă în piata publică. În inima mea era iubirea lui Dumnezeu si am stăruit asupra simplitătii religiei Evangheliei. Inima mea a fost topită si înmuiată de iubirea lui Isus si am dorit să-L prezint pe El în asa fel încât toti să poată fi fermecati de frumusetea caracterului Său. În timpul sederii mele în Oregon, am vizitat închisoarea din Salem împreună cu fratele si sora Carter si sora Yordan. Când a sosit timpul pentru slujbă, am fost condusi la capelă, care era plăcută prin lumina bogată si aer curat si proaspăt. La un semnal al clopotului, doi bărbati au deschis portile mari de fier, si întemnitatii au intrat cu grămada. Pentru sigurantă, usile au fost încuiate în urma lor si pentru prima dată în viata mea am fost închisă între peretii unei temnite. Eu mă asteptam să văd oameni cu înfătisare respingătoare dar am fost dezamăgită; multi dintre ei păreau a fi inteligenti si unii bărbati dotati. Ei erau grosolan îmbrăcati dar într-o uniformă curată de închisoare, cu părul lor lins si cu bocanci lustruiti. Când priveam la diferitele fizionomii din fata mea, mă gândeam: "Fiecăruia dintre acesti oameni i-au fost încredintate daruri sau talente, spre a fi folosite spre slava lui Dumnezeu si spre folosul lumii, dar ei au dispretuit aceste daruri ale cerului, au abuzat de ele si le-a aplicat gresit." Când priveam la tineri, în vârstă de optsprezece la douăzeci si treizeci de ani, m-am gândit la nefericitele lor mame si la durerea si mustrarea lor de constiintă care era partea lor amară. Multe inimi ale acestor mame au fost zdrobite de calea neevlavioasă urmată de copiii lor. Dar si-au făcut ele datoria pentru acesti copii? Nu le-a satisfăcut ele propria lor vointă si umblare si n-au neglijat să-i învete poruncile lui Dumnezeu si pretentiile Lui asupra lor? Când toată lumea a fost adunată, fratele Carter a citit un imn. Toti aveau cărti si s-au unit cântând din inimă. Unul, care era muzician perfect a cântat la armoniu. Apoi eu am început adunarea cu rugăciune si din nou am cântat uniti cu totii. Eu am vorbit din cuvintele lui Ioan: "Vedeti ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copiii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar stim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3,1-2). Am înăltat înaintea lor sacrificiul nemărginit făcut de Tatăl, dând pe iubitul Său Fiu pentru oamenii căzuti pentru ca prin ascultare, să poată fi schimbati si să devină fiii recunoscuti ai lui Dumnezeu. Biserica si lumea sunt chemate să admire iubirea care, exprimată astfel, întrece priceperea omenească, si care uimeste chiar si pe îngerii din cer. Această iubire este atât de adâncă, atât de largă atât de înaltă încât apostolul inspirat nereusind să găsească cuvinte cu care s-o descrie, invită biserica si lumea s-o privească - să facă din ea tema contemplării si meditatiei. Am prezentat înaintea ascultătorilor mei păcatul lui Adam prin călcarea poruncilor exprese ale Tatălui. Dumnezeu a făcut pe om drept, perfect, sfânt si fericit, dar el a pierdut favoarea divină si a nimicit propria lui fericire prin neascultarea de Legea Tatălui. Păcatul lui Adam a afundat neamul omenesc în mizerie si disperare. Dar Dumnezeu, în minunata Sa iubire si îndurare, n-a lăsat pe oameni să piară în starea lor deznădăjduită si căzută. El a dat pe prea iubitul Său Fiu pentru mântuirea lor. Hristos a intrat în lume cu natura Lui divină îmbrăcată în natura omenească. El a trecut peste terenul unde a căzut Adam, El a suportat proba pe care Adam n-a reusit să o îndure; El a biruit fiecare ispită a lui Satana si răscumpărat astfel dezonorantul esec si căderea lui Adam. Apoi m-am referit la postul îndelungat al lui Hristos din pustie. Păcatul satisfacerii apetitului si puterea lui asupra naturii umane nu poate fi niciodată înteles, afară de cazul că acel post îndelungat al lui Hristos, când Se lupta de unul singur cu printul puterilor întunericului este studiat si înteles. În joc era mântuirea omului. Va iesi biruitor Satana sau Răscumpărătorul lumii? Este imposibil pentru noi să ne închipuim cu ce interes au privit îngerii lui Dumnezeu încercarea iubitului lor Comandant. Isus a fost ispitit în toate lucrurile asa cum suntem si noi, pentru ca să poată sti cum să ajute pe cei care aveau să fie ispititi. Viata Lui este exemplul nostru. El dovedeste prin ascultarea Lui de bună voie că omul poate asculta de Legea lui Dumnezeu si că călcarea Legii, iar nu ascultarea de ea, îl duce în robie. Mântuitorul a fost plin de compasiune si iubire; El niciodată n-a dispretuit pe cel care se pocăieste cu adevărat, oricât de mare era vina lor; dar El a denuntat cu tărie ipocrizia de orice fel. El cunoaste păcatele oamenilor, stie toate faptele lor si citeste toate motivele lor secrete, totusi El nu se îndepărtează de ei în nelegiuirea lor. El insistă pe lângă păcătos si discută cu el si într-un sens - că luând asupra Sa slăbiciunea naturii omenesti, El se asează pe Sine pe acelasi nivel cu el. "Veniti totusi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna" (Is. 1,18). Omul, care a stricat chipul lui Dumnezeu în sufletul lui printr-o viata coruptă, nu poate produce o schimbare radicală în el însusi numai prin efort omenesc. El trebuie să accepte prevederile Evangheliei; el trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu prin ascultare fată de Lega Sa si credinta în Isus Hristos. De aici înainte viata lui trebuie să fie condusă după un principiu nou. Prin pocăintă, credintă si fapte bune, el poate perfectiona un caracter drept si să ceară, prin meritele lui Hristos, privilegiul de fiii ai lui Dumnezeu. Principiile adevărului divin, primite si nutrite în inimă, ne vor duce la o desăvârsire morală pe care noi n-am considerat-o ca fiind posibil s-o ajungem. "Si ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar stim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea asa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăteste, după cum El este curat" (1 Ioan 3,2.3). Iată lucrarea pe care s-o facă omul. El trebuie să privească în oglindă Legea lui Dumnezeu si să observe defectele din caracterul lui moral si să îndepărteze păcatele lui, spălându-si haina caracterului său în sângele Mielului. Invidie, mândrie, răutate, înselăciune, ceartă si crimă vor fi curătate din inima care este primitoare a iubirii lui Hristos si care nutreste speranta de a fi făcut asemenea Lui când îl vom vedea asa cum este El. Religia lui Hristos curătă si face demn pe posesorul ei, oricare ar fi legăturile sau starea lui socială în viată. Oamenii care au devenit crestini luminati se ridică deasupra nivelului fostului lor caracter cu putere mintală si morală mai mare. Acei care au căzut si s-au degradat prin păcat si crimă, pot să fie ridicati prin meritele Mântuitorului la o pozitie numai cu putin mai pe jos decât aceea a îngerilor. Dar influenta nădejdii Evangheliei nu-l face pe păcătos să privească la mântuirea lui Hristos ca la o problemă a harului fără plată în timp ce el trăieste în continuă călcare a Legii lui Dumnezeu. Când lumina adevărului apare în mintea lui si întelege pe deplin cerintele lui Dumnezeu si îsi dă seama de întinderea păcatelor lui, el îsi va schimba căile lui, va deveni fidel fată de Dumnezeu prin puterea obtinută de la Mântuitorul lui si va duce o viată nouă si mai curată. În timp ce eram la Salem am făcut cunostintă cu fratele si sora Donaldson, care doreau ca fiica lor să se întoarcă la Battle Creek împreună cu noi să frecventeze colegiul. Sănătatea ei era slabă si a fost o luptă foarte mare pentru ei să se despartă de ea, singura lor fiică, dar avantajele spirituale pe care avea să le primească acolo, i-a convins să facă sacrificiul. Si suntem fericiti să spunem aici că la recenta adunare de tabără din Battle Creek acest copil scump a fost afundat cu Hristos în botez. Iată o altă dovadă a importantei ca adventistii de ziua a saptea să-si trimită copiii lor la scolile noastre unde pot fi adusi direct sub influenta salvatoare. Călătoria noastră de la Oregon a fost agitată, dar eu n-am fost asa de bolnavă ca în precedenta mea călătorie pe mare. Acest vas "Idaho" n-avea tangaj si ruliu. Pe vas am fost tratati foarte amabil. Am făcut multe cunostinte plăcute si am împărtit unora publicatiile noastre, care au dus la conversatii folositoare. Când am ajuns la Qakland am aflat că cortul a fost ridicat si că un număr destul de mare a îmbrătisat adevărul prin lucrarea fratelui Healey. În cort am vorbit de mai multe ori. În Sabat si în ziua întâia comunitătile din San Francisco si Qakland s-au adunat împreună si am avut adunări interesante si folositoare. Am fost foarte doritoare să iau parte la adunarea de tabără din California, dar erau chemări urgente pentru mine să particip la adunările de tabără răsăritene. Când mi-a fost prezentată starea lucrurilor din răsărit, stiam că aveam de dus o mărturie mai ales pentru fratii nostri din Conferinta New England si nu mă simteam liberă să mai rămân în California.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
