Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 28 (1879)
CUVÂNT CĂTRE PASTORI
Nouă ne-a fost încredintat un mare si solemn adevăr pentru care suntem răspunzători. Acest adevăr este prea adesea prezentat în teorie rece. Predică după predică despre punctele de doctrină este prezentată oamenilor care vin si pleacă, dintre care unii nu vor avea niciodată o altă ocazie favorabilă de a fi convinsi si convertiti la Hristos. Sunt pierdute ocazii de aur prin prezentarea de cuvântări minutios alcătuite, care expune eul, dar nu preamăresc pe Hristos. O teorie a adevărului fără evlavie vitală nu poate îndepărta întunericul moral care înfăsoară sufletul. Mărgăritarele cele mai pretioase ale adevărului sunt adesea exprimate fără putere prin întelepciunea cuvintelor în care sunt îmbrăcate, în timp ce puterea Duhului lui Dumnezeu lipseste. Hristos a prezentat adevărul în simplitatea lui; si El a ajuns nu numai până la cel mai înalt nivel dar si până la cei mai de jos dintre oamenii de pe pământ. Pastorul care este trimisul lui Dumnezeu si reprezentantul lui Hristos pe pământ, care se umileste pe sine pentru ca Dumnezeu să poată fi înăltat, va poseda cea mai adevărată calitate de elocintă. Adevărată evlavie, legătură strânsă cu Dumnezeu si o zilnică experientă vie în cunoasterea lui Hristos, va face elocventă chiar si limba bâlbâită. Când văd lipsurile din comunitătile tinere, când văd si îmi dau seama de marea lor nevoie de evlavie cu viată si de lipsa lor de adevărată experientă religioasă, inima mea este tristă. Eu stiu că cei care le duc solia adevărului nu-i instruiesc cum se cuvine în toate punctele principale pentru perfectiunea unui caracter simetric în Isus Hristos. Lucrurile acestea pot fi neglijate timp prea îndelungat de către învătătorii adevărului. Vorbind despre Evanghelie, Pavel spune: "Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina tinută ascunsă din vesnicii în toate veacurile, dar descoperită acum sfintilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogătia slavei tainei acesteia între neamuri, si anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi si sfătuim pe orice om si învătăm pe orice om în toată întelepciunea, ca să înfătisăm pe orice om desăvârsit în Hristos Isus. Iată ce lucrez eu si mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine" (Col. 1,25-29). Slujitorii lui Hristos au aici lămurit definită lucrarea lor, calificatiile lor si puterea harului lui Dumnezeu care lucrează în ei. De curând, Dumnezeu a binevoit să-mi arate marea lipsă a multora care mărturisesc a fi reprezentanti ai lui Hristos. Pe scurt, dacă ei sunt deficienti în credintă si în cunoasterea evlaviei vitale, ei nu numai că îsi înseală propriile lor suflete, ci au insucces în lucrarea de a înfătisa pe orice om desăvârsit în Hristos. Multi pe care ei îi aduc la adevăr, sunt lipsiti de evlavie. Ei pot avea teoria adevărului, dar nu sunt pe deplin convertiti. Inimile lor sunt firesti; ei nu rămân în Hristos si El în ei. Este de datoria pastorului să prezinte teoria adevărului, dar el nu trebuie să stea linistit făcând numai atât. El trebuie să-si însusească vorbirea lui Pavel: "Iată la ce lucrez eu si mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine" (Col. 1,29). O legătură vie cu Marele Păstor va face pe sub păstor un reprezentant viu al lui Hristos, o adevărată lumină pentru lume. O întelegere a tuturor punctelor credintei noastre este, într-adevăr, esentială dar este de mai mare importantă ca pastorul să fie sfintit prin adevărul pe care-l prezintă cu scopul de a lumina constiinta ascultătorilor săi. Într-o serie de adunări nici o cuvântare să nu fie prezentată care constă numai din teorie si nici s fie făcută o rugăciune lungă si obositoare. Astfel de rugăciuni Dumnezeu nu le aude. Eu am ascultat la multe rugăciuni prozaice prin care se predică si care erau nepotrivite si ne la locul lor. O rugăciune cu jumătate din numărul de cuvinte, înăltată cu înflăcărare si credintă ar fi muiat inimile ascultătorilor, dar, în loc de aceasta, i-am văzut că asteptau nerăbdători, ca si când ar fi dorit ca fiecare cuvânt să încheie rugăciunea. Dacă pastorul s-ar fi luptat cu Dumnezeu în cămăruta lui până ce ar fi simtit că credinta lui putea să apuce făgăduinta vesnică, "Cereti si vi se va da" (Mat. 7,7), el ar fi venit la subiect de îndată, cerând cu seriozitate si credintă ceea ce avea nevoie. Noi avem nevoie de un corp convertit; altfel comunitătile cresc prin lucrarea lor, neavând rădăcină în ei însisi, nu vor fi în stare să stea singuri. Slujitorul credincios al lui Hristos va lua povara asupra sufletului său. El nu va flămânzi după popularitate. Pastorul crestin niciodată nu se va urca la amvon până ce n-a căutat mai întâi pe Dumnezeu în cămăruta lui si a venit în strânsă legătură cu El. În umilintă, el poate să-si înalte sufletul lui însetat către Dumnezeu si să fie reîmprospătat cu roua harului înainte de a vorbi poporului. Cu ungerea Duhului Sfânt asupra lui care-i dă un subiect pentru suflete, el nu va da drumul adunării fără să prezinte înaintea lor pe Isus Hristos, singurul refugiu al celor păcătosi, făcând apeluri serioase care să atingă inimile lor. El trebuie să presupună că s-ar putea să nu-i mai întâlnească pe acesti ascultători până în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Domnul, care l-a ales, care cunoaste inimile tuturor oamenilor, îi va da limbă si grai, ca să poată vorbi cuvintele pe care trebuie să le vorbească la timp potrivit si cu putere. Si cei care ajung convinsi cu adevărat de păcat si încântati de Calea. Adevărul si Viata, vor găsi destul ce să facă fără să laude si să ridice în slăvi priceperea pastorului. Mai presus de orice unealtă omenească, va fi înăltat Hristos si iubirea Sa. Omul va fi pierdut din vedere pentru că Hristos este preamărit si El este subiectul cugetării. Multi sunt convertiti pentru pastor care nu este convertit într-adevăr la Hristos. Noi ne mirăm de amorteala care toceste simturile. Există o lipsă de putere vitală. Se înaltă rugăciuni fără viată, se aduc mărturii care nu reusesc să clădească sau să întărească pe ascultători. Se cade ca fiecare slujitor al lui Hristos să cerceteze cauza acestora. Pavel scrie fratilor lui, coloseni: "Cum ati învătat de la Epafras, prea iubitul nostru tovarăs de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi si ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul. (Nu o dragoste bine sfintită privind iscusinta, abilitatea sau oratoria predicatorului, ci o iubire născută din Duhul lui Dumnezeu, pe care slujitorul Lui a reprezentat-o în cuvintele si caracterul lui). De aceea si noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi si să cerem să vă umpleti de cunostinta voiei Lui, în orice fel de întelepciune si pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtati într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiti plăcuti în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune, si crescând în cunostinta lui Dumnezeu, întăriti cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare si îndelungă răbdare, cu bucurie, multumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveti parte de mostenirea sfintilor în lumină." Pastorii care lucrează în comune si orase spre a prezenta adevărul nu trebuie să se simtă multumiti, nici că lucrarea lor s-a încheiat până când cei care au acceptat teoria adevărului înteleg într-adevăr efectul puterii lui sfintitoare si sunt cu adevărat convertiti la Dumnezeu. Dumnezeu ar fi mai multumit să aibă sase convertiti cu adevărat la adevăr ca rezultat al lucrării lor decât să aibă saizeci care să facă o mărturisire formală si totusi nu sunt convertiti pe deplin. Pastorii acestia trebuie să consacre mai putin timp pentru predici si să-si rezerve o parte din puterea lor spre a vizita si a se ruga cu cei care sunt interesati, cărora să le dea învătătură religioasă, cu scopul ca să poată "prezenta pe fiecare om desăvârsit în Isus Hristos." Iubirea lui Dumnezeu trebuie să fie vie în inima celui care învată pe altii adevărul. Propria lui inimă trebuie să fie îmbibată cu acea iubire adâncă si fierbinte pe care a avut-o Hristos; atunci ea se va revărsa asupra altora. Pastorii trebuie să-i învete pe toti cei care acceptă adevărul că ei trebuie să aducă roade spre slava lui Dumnezeu. Ei trebuie să-i învete că jertfirea de sine trebuie să fie practicată zilnic; că la multe lucruri care le erau îndrăgite trebuia să renunte; si că multe datorii, oricât de neplăcute ar putea să pară, trebuie aduse la îndeplinire. Interese de afaceri, atractii sociale, comoditate, onoare, reputatie - pe scurt, totul trebuie să fie tinut în supunere fată de cerintele superioare si vesnic dominate ale lui Hristos. Pastorii care nu sunt bărbati ai evlaviei vitale, care stăruie un interes printre oameni, dar care lasă lucrarea în stare neterminată, lasă un câmp extrem de dificil pentru ca altii să intre să săvârsească lucrarea lor pe care ei n-au reusit s-o completeze. Oamenii acestia vor fi pusi la încercare; si dacă nu-si fac lucrarea lor cu mai multă credinciosie, ei, după încă un test, să fie lăsati la o parte ca stânjenitori pe cale, străjeri necredinciosi. Dumnezeu nu doreste să aibă bărbati care să meargă să învete pe altii dacă n-au învătat fiecare punct al adevărului prezent într-o manieră acceptabilă si inteligentă. Împreună cu cunostinta teoriei, ei să continue să obtină o cunoastere mai completă a lui Isus Hristos. Reguli de conduită si studii sunt necesare, dar pastorul să combine cu ele rugăciune serioasă ca să poată fi credincios, nu să clădească pe o temelie de lemn, fân sau paie, care vor fi mistuite de foc în ziua de apoi. Rugăciunea si studiul trebuie să meargă mână în mână. Faptul că un pastor este aplaudat si lăudat nu este nici o dovadă că a vorbit sub influenta Duhului. Este prea adesea cazul când cei convertiti de curând, dacă nu se veghează asupra lor, vor acorda afectiunea lor mai mult pastorului lor decât Răscumpărătorului lor. Ei socotesc că au beneficiat foarte mult prin lucrarea pastorului lor. Ei îsi închipuie că el posedă darurile cele mai înalte si că nimeni altul nu poate lucra asa de bine ca el, de aceea ei dau importantă necuvenită omului si lucrării lui. Aceasta este o încredere care îi predispune să idolatrizeze pe om si să privească la el mai mult decât la Dumnezeu si făcând acest lucru, ei nu sunt plăcuti lui Dumnezeu, ci nici nu cresc în har. Ei fac pastorului un mare rău, mai ales dacă este tânăr care se dezvoltă într-o promitătoare lucrare evanghelică. Învătătorii acestia, dacă sunt într-adevăr oameni ai lui Dumnezeu, primesc cuvintele lor de la Dumnezeu. Felul lor de a se adresa poate să fie cu greseli si necesită multă îmbunătătire, totusi, dacă Dumnezeu exprimă prin ei cuvinte ale inspiratiei, puterea nu este a omului ci a lui Dumnezeu. Dătătorului trebuie să-I apartină slava si afectiunile inimii lui, în timp ce pastorul trebuie să fie stimat, iubit si respectat de dragul lucrării lui, pentru că el este slujitorul lui Dumnezeu spre a duce solia îndurării celor păcătosi. Fiul lui Dumnezeu este adesea eclipsat de către omul care stă între El si popor. Omul este lăudat, răsfătat si poporul abia că aruncă o privire fugară spre Isus, care, prin pretioasele raze de lumină reflectată de la El, trebuie să fie mai presus de orice. Slujitorul lui Hristos care este îmbibat cu Duhul si iubirea Domnului său va lucra în asa fel încât caracterul lui Dumnezeu si a scumpului Său Fiu să poată fi manifestate în felul cel mai deplin si clar. El se va strădui ca ascultătorii lui să fie lămuriti în constiinta lor cu privire la caracterul lui Dumnezeu, ca slava Lui să poată fi recunoscută pe pământ. Un om nu este mai degrabă convertit decât când în inima lui s-a născut dorinta de a face cunoscut altora ce prieten pretios a găsit el în Isus; adevărul mântuitor si sfintitor nu poate fi închis în inima lui. Duhul lui Hristos care luminează sufletul este reprezentat prin lumina care risipeste tot întunericul; este comparat cu sare, din cauza calitătilor ei de păstrare; si cu aluat, care îsi exercită tainic puterea transformatoare. Cei pe care Hristos i-a unit cu Sine, atât cât depinde de ei, vor lucra cu hărnicie si stăruintă în asa fel cum a lucrat El, să salveze sufletele care pier în jurul lor. Ei vor ajunge la oameni prin rugăciune, prin serioasă si fierbinte rugăciune si prin efort personal. Este imposibil pentru cei care sunt pe deplin convertiti la Dumnezeu, care se bucură de părtăsie cu el, să fie neglijenti fată de interesele vitale ale celor care pier străini de Hristos. Pastorul nu trebuie să facă el toată lucrarea, ci trebuie să se unească cu cei ce se tin de adevăr. El va învăta astfel pe altii să lucreze după ce va pleca el. O comunitate lucrătoare va fi totdeauna o comunitate în crestere. Ei vor afla mereu un stimulent si un tonic în încercarea de a ajuta pe altii, si făcând acest lucru, ei vor fi întăriti si încurajati. Am citit despre un om care călătorea într-o zi de iarnă prin adâncă zăpadă întroienită si a devenit amortit de frig, care aproape fără să simtă i-a luat pe furis puterea de viată. Si când a fost aproape să moară de frig, îmbrătisat fiind ce regele gerului si aproape să renunte la lupta pentru viată, el a auzit gemetele unui tovarăs de drum care pierea de frig după cum era gata să piară si el. Omenia lui a fost trezită să-l salveze. El a frecat membrele acoperite cu gheată ale nefericitului om si după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare si deoarece nu putea să stea în picioare, l-a purtat în bratele lui compătimitoare tocmai prin troienele pe care el nu crezuse că le va putea trece singur. Si când a adus pe tovarăsul lui de călătorie la un loc sigur, i-a venit în minte adevărul că, salvându-l pe semenul său, el se salvase pe sine. Eforturile lui serioase de a salva pe altul a înviorat sângele care îngheta în vinele lui si a dat nastere la o căldură sănătoasă la extremitătile corpului. Lectiile acestea trebuie impuse asupra celor tineri în credintă în mod continuu, nu numai prin poruncă, ci prin exemplu, ca în experienta lor crestină să poată realiza rezultate asemănătoare. Cei descurajati, cei care sunt înclinati să creadă că viata este grea si dificilă, să meargă să lucreze si să caute să ajute pe altii. În astfel de eforturi, amestecate cu rugăciune pentru lumină divină, propriile lor inimi vor bate puternic sub influentă înviorătoare a harului lui Dumnezeu, propriile lor afectiuni vor arde cu mai multă înflăcărare si întreaga lor viată crestină va fi mai reală, mai serioasă mai evlavioasă. Slujitorul lui Hristos trebuie să fie un om al rugăciunii, un om al evlaviei; vesel, dar niciodată aspru si nemanierat, glumet sau frivol. Spiritul frivolitătii poate fi potrivit clovnilor de profesie si actorilor de teatru, dar este întru totul sub demnitatea unui om care este ales să stea între vii si morti ca să fie port vocea lui Dumnezeu. Lucrarea fiecărei zile este înregistrată cu credinciosie în cărtile lui Dumnezeu. Ca bărbati care pretindeti iluminarea spirituală veti da o înfătisare morală caracterului tuturor celor cu care veniti în contact. Ca pastori, credinciosi ai Evangheliei, trebuie să vă concentrati toate energiile mintii si toate ocaziile vietii voastre spre a face lucrarea voastră cu succes deplin si a prezenta pe fiecare om desăvârsit în Isus Hristos. Pentru ca să puteti face acest lucru, trebuie să vă rugati serios. Slujitorii Evangheliei trebuie să posede acea putere care a făcut astfel de minuni pentru umilii pescari din Galilea. Este nevoie de putere morală si intelectuală pentru a vă descărca cu credinciosie de îndatoririle importante care vă revin, dar acestea le puteti poseda si totusi să fie o mare lipsă de evlavie. Înzestrarea Duhului Sfânt este absolut necesară pentru a avea succes în lucrarea voastră cea mare. Hristos a spus: "Despărtiti de Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15,5). Dar prin Hristos care vă întăreste puteti face toate lucrurile.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
