Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 28 (1879)
COLORADO
Pe drumul nostru de la Denver la Walling's Mills, statiunea muntoasă unde sotul meu a petrecut lunile de vară, ne-am oprit în orasul Boulder si cu bucurie am văzut casa noastră de adunare din pânză de cort, unde pastorul Cornell tinea o serie de adunări. Am găsit un adăpost linistit în căminul confortabil al sorei Dartt. Cortul a fost dat cu împrumut spre a tine în el adunări despre cumpătare si, prin invitatia specială, am vorbit la cortul plin de ascultători atenti. Desi, obosită din cauza călătoriei mele, Domnul mi-a ajutat să prezint cu deplin succes în fata poporului necesitatea de a practica o cumpătare strictă în toate lucrurile. Luni, 8 august, m-am întâlnit cu sotul meu si l-am găsit cu sănătatea mult mai bună, vesel si activ, pentru care am fost recunoscătoare fată de Dumnezeu. Pastorul Canright, care a petrecut câtva timp împreună cu sotul meu în munti, a fost în acest timp chemat acasă la sotia lui suferintă si duminică sotul meu si cu mine l-am însotit în orasul Boulder să ia trenul. Seara am vorbit la cort si în dimineata următoare ne-am întors la căminul nostru vremelnic din Walling's Mills. Sabatul următor am vorbit din nou celor adunati în cort. După explicatiile mele am avut o sedintă de consfătuire. Au fost aduse unele mărturisiri excelente. Unii păzeau primul lor Sabat. Seara, după Sabat, am vorbit poporului si duminica seara de asemenea. Toată familia noastră era prezentă în munti afară de fiul nostru Edson. Sotul meu si copiii au socotit că deoarece eram mult sleită de puteri, fiindcă am lucrat aproape continuu de când cu adunarea de tabără din Oregon, era privilegiul meu să mă odihnesc, dar în mintea mea era întipărit gândul să iau parte la adunările de tabără din răsărit, mai ales la cea din Massachusetts. Rugăciunea mea a fost că dacă aceasta era voia lui Dumnezeu ca să particip la aceste adunări, sotul meu să fie de acord ca eu să merg. După ce ne-am întors la Boulder City, am aflat o scrisoare de la fratele Haskell, în care ne îndemna pe amândoi să participăm la adunarea de tabără; dar dacă sotul meu nu putea să vină, el dorea ca eu să vin dacă este posibil. Am citit sotului meu scrisoarea si am asteptat să văd ce va spune. După câteva momente de tăcere, el a spus: "Ellen, tu vei participa la adunarea de tabără din New England." A doua zi cuferele noastre au fost făcute. La orele două din noapte, favorizati de lumina lunii, am pornit spre gară si la sase si jumătate ne-am urcat în tren. Călătoria numai plăcută nu a fost; deoarece căldura a fost mare, si eu eram mult epuizată.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA