Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 27 (1876)
CELE DOUĂSPREZECE ISCOADE
Domnul a poruncit lui Moise să trimită bărbati să cerceteze tara Canaanului, pe care El avea s-o dea copiilor lui Israel. Pentru acest scop trebuia ales câte un delegat din fiecare semintie. Ei au plecat; si după patruzeci de zile s-au întors din cercetarea lor, si au venit înaintea lui Moise si Aaron, si toată adunarea lui Israel, si le-au arătat roadele tării. Cu totii au fost de acord că era o tară bună, si ei au prezentat roadele bogate pe care le-au adus ca dovadă. Un ciorchine de strugure a fost asa de mare încât l-au cărat doi oameni între ei, pe un băt. Au adus de asemenea smochine si rodii care acolo se făceau din abundentă. După ce au vorbit despre fertilitatea tării, toti, în afară de doi, au vorbit foarte descurajator despre putinta lor de-a o lua în stăpânire. Ei au spus că oamenii care locuiesc în tară erau foarte puternici, si cetătile erau împrejmuite cu ziduri mari si înalte, si, mai mult decât toate acestea, ei au văzut acolo pe copiii uriasului Anac. Apoi au descris cum erau asezate popoarele în jurul Canaanului si si-au exprimat teama că ar fi imposibil pentru ei să ia vreodată tara în stăpânire.
După ce poporul a ascultat acest raport au dat drumul la dezamăgirea lor în reprosuri amare si jale. Ei n-au asteptat să reflecteze si să judece că Dumnezeu care i-a adus până aci, cu sigurantă că le va da tara.
Ei au lăsat pe Dumnezeu în afara problemei.
Ei au actionat ca si când la luarea cetătii Ierihon cheia pentru tara Canaanului, trebuiau să depindă numai de puterea armelor. Dumnezeu a declarat că le va da tara, si ei trebuiau să se fi încrezut întru totul în El că va împlini cuvântul Său. Dar inimile lor nesupuse nu erau în armonie cu planurile Lui. Ei n-au cugetat cât de minunat a lucrat Dumnezeu în favoarea lor, scotându-i din robia egipteană, deschizând un drum pentru ei prin apele mării si nimicind ostirea lui Faraon care-i urmărea. În necredinta lor ei au limitat lucrarea lui Dumnezeu si n-au avut încredere în bratul care i-a călăuzit în sigurantă până aci. În cazul acesta ei au repetat greseala de mai înainte, murmurând împotriva lui Moise si Aaron. "Deci, acesta este sfârsitul tuturor sperantelor noastre", au spus ei. "Aceasta este tara pentru care am făcut toată călătoria din Egipt, ca s-o stăpânim." Au mustrat pe conducătorii lor pentru că a adus necaz asupra lui Israel si i-a învinuit din nou de înselăciune si conducere pe un drum gresit.
Moise si Aaron s-au plecat înaintea lui Dumnezeu, cu fetele la pământ. Caleb si Iosua, cei doi din cele douăsprezece iscoade, s-au încrezut în cuvântul lui Dumnezeu, si-au rupt hainele în mâhnirea lor adâncă atunci când au văzut că aceste rapoarte nefavorabile au descurajat tabăra întreagă. Ei s-au străduit să-i înduplece; dar adunarea era plină de furie si dezamăgire, si-au refuzat să asculte la acesti doi bărbati. În cele din urmă Caleb si-a făcut drum spre în fată si vocea lui clară si răsunătoare a fost auzită peste plângerile zgomotoase ale multimii. El s-a opus vederilor lase ale celorlalte iscoade, care au slăbit credinta si curajul întregului Israel. El a atras atentia poporului si ei au încetat pentru un moment plângerile lor ca să asculte la el. El a vorbit despre tara pe care o vizitase. El a spus: "Haidem să ne suim, si să punem mâna pe tară, căci vom fi biruitori." Dar în timp ce vorbea, iscoadele necredincioase l-au întrerupt, spunând: "Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi." (Num.13:30,31) Bărbatii acestia, pornind pe un drum gresit, si-au pus inimile lor împotriva lui Dumnezeu, împotriva lui Moise si Aaron si împotriva lui Caleb si Iosua. Fiecare pas de înaintare în această directie gresită i-a făcut mai hotărâti în intentia lor de a descuraja orice încercare de a lua în stăpânire tara Canaanului. Ei au denaturat adevărul pentru a-si aduce la îndeplinire scopul lor funest. Au prezentat clima ca fiind nesănătoasă si pe toti oamenii ca fiind de statură uriasă. Ei au spus: "Apoi am mai văzut în ea pe uriasi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriasilor; înaintea noastră si fată de ei parcă eram niste lăcuste." (Num.13:33) Acesta n-a fost numai un raport rău, ci si unul mincinos. El era contradictoriu; pentru că dacă tara era nesănătoasă, si a mâncat pe locuitorii ei, cum se face că au atins proportii atât de enorme? Când bărbati în pozitii de răspundere îsi oferă necredintei inimile lor, nu există granite pentru înaintarea pe care o vor face spre rău. Putini îsi dau seama când pornesc pe această cale primejdioasă, de distanta la care îi va conduce Satana.
Raportul cel rău a avut un efect teribil asupra poporului. Ei au reprosat amarnic lui Moise si Aaron.
Cârtit si au jelit, spunând: "De ce n-om fi murit în tara Egiptului, sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?" Simtămintele lor s-au ridicat apoi împotriva Domnului; au plâns si au cârtit, spunând: "Pentru ce ne duce Domnul în tara aceasta în care vom cădea ucisi de sabie, iar nevestele noastre si copilasii nostri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?" (Gen.14:2-3) În felul acesta si-au manifestat ei lipsa lor de respect fată de Dumnezeu si fată de conducătorii numiti de El să-i conducă. Ei n-u întrebat pe Domnul ce trebuiau să facă, ci au spus: "Să ne alegem o căpetenie" (vers.4) Ei au luat problema în propriile lor mâini, simtindu-se competenti să-si conducă treburile lor fără ajutor divin. Ei n-au acuzat numai pe Moise de înselăciune, ci si pe Dumnezeu care le-a promis o tară pe care nu erau în stare s-o ia în stăpânire. În realitate, ei au mers asa de departe încât au numit o căpetenie pe unul din numărul lor să-i conducă înapoi în tara suferintei si a robiei lor din care Dumnezeu îi eliberase cu bratul Lui atotputernic.
Moise si Aaron au mai rămas încă prosternati înaintea lui Dumnezeu în prezenta întregi adunări, implorând în tăcere îndurarea divină pentru Israelul cel răzvrătit. Întristarea lor era prea profundă spre a fi exprimată în cuvinte. Caleb si Iosua au iesit din nou în fată si glasul lui Caleb s-a ridicat încă o dată cu seriozitate tristă deasupra plânsetelor adunării: "Tara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim, este o tară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în tara aceasta, si ne-o va da: este o tară unde curge lapte si miere. Numai nu vă răzvrătiti împotriva Domnului, si nu vă temeti de oamenii din tara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeti de ei!" (Gen.14:7-9).
Canaanitii au umplut măsura nelegiuirii lor, si Domnul nu avea să-i mai suporte. Apărarea lor fiind îndepărtată de la ei, ei aveau să fie o pradă usoară pentru evrei. Ei nu erau pregătiti pentru luptă, pentru că se socoteau asa de puternici încât s-au înselat pe ei însisi cu ideea că nici o ostire nu era îndeajuns de formidabilă spre a izbuti împotriva lor.
Caleb a amintit poporului că prin legământul lui Dumnezeu tara era asigurată pentru Israel; dar inimile lor erau pline de furie, si n-aveau să mai asculte. Dacă numai cei doi bărbati ar fi adus raportul cel rău, si toti cei zece i-ar fi încurajat să ia tara în stăpânire în Numele Domnului, ei, si atunci, ar fi preferat să tină seamă de sfatul celor doi în locul celor zece, din cauza necredintei lor păcătoase. Dar au fost numai doi care pledau pentru dreptate, în timp ce zece erau în răzvrătire pe fată împotriva conducătorilor lor si împotriva lui Dumnezeu.
Acum se dezlăntuie în popor cea mai mare agitatie; patimile lor cele mai rele sunt trezite, si ei refuză să mai asculte de ratiune. Cele zece iscoade necredincioase se unesc în denuntarea de către ei a lui Caleb si Iosua si se ridică strigătul să-i ucidă cu pietre. Gloata nebună a pus mâna pe pietre cu care să omoare pe acesti doi bărbati credinciosi. Ei aleargă în fată cu tipete de furie, când, iată că pietrele cad din mâinile lor, o tăcere se lasă asupra lor si ei tremură de groază. Dumnezeu a intervenit să oprească planul lor nesăbuit. Slava prezentei Sale, ca o flacără de lumină, a luminat cortul întâlnirii si toată adunarea a privit la semnalul Domnului. Unul mai puternic decât ei S-a descoperit pe Sine, si nici unul nu îndrăzneste să mai continue împotrivirea lui. Orice murmur este redus la tăcere, si iscoadele, care au adus raportul cel rău, de abia mai respirând, se ghemuiesc la pământ, cutremurati de spaimă.
Moise se ridică din pozitia lui de umilintă si intră în cortul întâlnirii să comunice cu Dumnezeu. Atunci Dumnezeu Îsi propune să nimicească imediat acest popor răzvrătit. El doreste să facă din Moise o natiune mai mare decât Israel; dar blândul conducător al poporului Său nu avea să consimtă cu această propunere. "Moise a zis Domnului: Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta. Si vor spune locuitorilor tării aceleia. Ei stiau că tu, Domnul, esti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într-un stâlp de nor, si noaptea într-un stâlp de foc. Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice: 'Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în tara pe care jurase că le-o va da: de aceea l-a omorât în pustie'." (Num.14:13-16) Moise refuză din nou ca Israel să fie nimicit si el să fie făcut o natiune mai mare decât ei. Slujitorul acesta favorit al lui Dumnezeu manifestă iubirea lui pentru Israel si arată zelul lui pentru slava Domnului său si onoarea poporului Său. Tu ai iertat pe poporul acesta din Egipt si până acum; ai fost îndelung răbdător si îndurător până acum fată de această natiune nerecunoscătoare; si oricât de nevrednici ar putea fi, îndurarea Ta este aceeasi. El imploră: De aceea, nu-i vei cruta tu de data aceasta, si să adaugi acest caz de răbdare în plus la multele pe care le-ai arătat deja?
Moise a înduplecat pe Dumnezeu să crute poporul, dar din cauza arogantei si a necredintei lor Domnul nu putea să meargă cu ei să lucreze într-o manieră miraculoasă în favoarea lor. De aceea, în îndurarea Sa divină El le-a poruncit să ia drumul cel mai sigur si să se întoarcă înapoi în pustie spre Marea Rosie. El de asemenea a hotărât ca, drept pedeapsă pentru răzvrătirea lor, toti adultii care au iesit din Egipt, cu exceptia lui Caleb si Iosua, să fie exclusi pentru totdeauna din Canaan. Ei au călcat întru totul făgăduinta lor de ascultare fată de Dumnezeu si aceasta L-a dezlegat pe El de legământul pe care ei l-au nesocotit de repetate ori. El a făgăduit că tara cea bună o vor lua în stăpânire copiii lor, si a declarat că trupurile lor vor fi îngropate în pustie. Si cele zece iscoade necredincioase, al căror raport rău a dat nastere la cârtirea si răzvrătirea lui Israel au fost nimiciti de puterea lui Dumnezeu în fata ochilor poporului.
Când Moise a făcut cunoscut lui Israel vointa lui Dumnezeu cu privire la ei, se părea că ei se pocăiesc sincer de purtarea lor păcătoasă. Dar Domnul stia că ei s-au întristat din cauza rezultatului căii lor rele, mai degrabă decât dintr-un adânc simtământ de nerecunostintă si neascultare. Dar pocăinta lor a venit prea târziu; îndreptătita mânia a lui Dumnezeu a fost trezită, si condamnarea lor era pronuntată, nemai existând nici o comutare de pedeapsă. Când au aflat că Domnul n-avea să renunte la hotărârea Sa, încăpătânarea lor s-a trezit din nou, si au declarat că nu se vor întoarce în pustie.
Poruncindu-le să se retragă de la tara vrăjmasilor lor, Dumnezeu a pus la probă aparenta lor supunere si a descoperit că ea nu era reală. Ei stiau că păcătuiseră greu îngăduind năvalnicelor lor simtăminte să-i stăpânească, si căutând să omoare iscoadele care i-au îndemnat să asculte de Dumnezeu; dar erau numai înspăimântati să afle că au făcut o greseală înfricosătoare, ale cărei consecinte aveau să se dovedească dezastruoase pentru ei. Inimile lor erau neschimbate, si aveau nevoie doar de un pretext pentru a da nastere la o revoltă asemănătoare. Acesta s-a prezentat când Moise le-a poruncit, autorizat de Dumnezeu, să meargă înapoi în pustie.
Ei s-au răzvrătit împotriva Lui când le-a poruncit să se suie si să ia tara pe care le-o făgăduise, si acum, când i-a îndrumat să se retragă de la ea, erau de asemenea nesupusi, si au declarat că au să meargă să lupte cu vrăjmasii lor. Ei s-au pregătit cu haine de război si armură, si s-au prezentat înaintea lui Moise, după părerea lor pregătiti pentru luptă, dar trist de defectuosi în fata lui Dumnezeu si a slujitorului Lui îndurerat. Ei au refuzat să asculte de solemnele avertizări ale conducătorilor lor că consecinta cutezantei lor avea să fie dezastru si moarte.
Când Dumnezeu i-a îndrumat să se suie să ia Ierihonul, El le-a făgăduit să meargă cu ei. Chivotul, care continea Legea Lui avea să fie un simbol al Lui Însusi. Moise si Aaron, conducătorii numiti de Dumnezeu, trebuiau să conducă expeditia sub directa Lui supraveghere. Cu o astfel de supraveghere asupra lor n-avea să vină nici un rău. Dar acum, contrar poruncii lui Dumnezeu, si solemna interzicere a conducătorilor lor, fără chivotul lui Dumnezeu si fără Moise, ei au mărsăluit să întâmpine ostile vrăjmase.
În timpul pierdut de israeliti cu insubordonarea lor păcătoasă, Amalecitii si Canaanitii s-au pregătit pentru luptă. Israelitii au provocat cu îngâmfare pe vrăjmas care n-a îndrăznit să-i atace; dar de îndată ce ei au intrat drept pe teritoriul inamicului, Amalecitii si Canaanitii i-au întâmpinat cu fortă si i-au respins cu furie, alungându-i înapoi cu pierderi grele. Câmpul măcelului era rosu de sângele lor si trupurile lor moarte acopereau pământul. Ei au fost pusi pe fugă si în mod complet învinsi. Nimicire si moarte a fost rezultatul experientei lor de răzvrătire. Dar credinta lui Caleb si Iosua a fost bogat răsplătită. După cuvântul Său, Dumnezeu i-a dus pe acesti credinciosi în tara pe care le-o făgăduise El. Cei lasi si răzvrătiti au pierit în pustie, dar iscoadele credincioase au mâncat din strugurii Escolului.
Istoria raportului celor douăsprezece iscoade are o aplicatie pentru noi ca popor. Scenele de retragere si plângere de frică sunt astăzi reactivate în mijlocul nostru. Aceeasi rea-vointă se manifestă de a lua seama la rapoartele fidele si sfaturile adevărate ca si în zilele lui Caleb si Iosua. Slujitorii lui Dumnezeu, care poartă povara cauzei Sale, care practică strictă lepădare de sine si suferă privatiuni de dragul de a ajuta poporului Lui, rareori sunt apreciati mai bine acum decât au fost atunci.
Israelul din vechime a fost pus la probă de repetate ori si găsit usor. Putini au primit avertizările fidele date lor de Dumnezeu. Întunericul si necredinta nu descreste pe măsură ce ne apropiem de timpul celei de a doua veniri a lui Hristos. Adevărul devine din ce în ce mai putin agreabil pentru cei cu înclinatii trupesti; inimile lor sunt încete să creadă si întârzietoare să se pocăiască. Slujitorii lui Dumnezeu ar putea foarte bine să ajungă descurajati, dacă n-ar fi dovezile continue de întelepciune si ajutor date lor de Domnul. Domnul a purtat timp îndelungat pe poporul Său. El le-a iertat rătăcirile lor si a asteptat ca ei să-I dea loc în inimile lor; dar idei false, gelozia si neîncrederea L-au dat afară.
Putini din cei care după propria mărturisire sunt din Israel, si a căror minte a fost luminată prin descoperire de întelepciune divină, îndrăznesc să iasă în fată cu curaj, cum a făcut Caleb, si să stea ferm pentru Dumnezeu si dreptate. Pentru că cei pe care i-a ales Domnul să conducă lucrarea Sa nu vor să fie întorsi de pe calea integritătii spre a multumi pe cei egoisti si neconsacrati, ei devin tintă pentru ură si minciună răutăcioasă. Satana este de veghe si lucrează cu prudentă în aceste zile de pe urmă, si Dumnezeu are nevoie de oameni cu curaj si vigoare spirituală spre a rezista sireteniilor lui.
Printre cei care mărturisesc a crede adevărul este nevoie de convertire deplină, pentru ca ei să urmeze pe Isus si să asculte de voia lui Dumnezeu - nu o supunere născută de împrejurări, cum a fost aceea a israelitilor înspăimântati când a fost descoperită puterea celui Nemărginit, ci o pocăintă adâncă si sinceră si renuntare la păcat. Cei care sunt convertiti numai pe jumătate sunt ca un pom ale cărui crengute atârnă pe marginea adevărului, dar ale căror rădăcini, solid înfipte în pământ, se întind în ogorul sterp al lumii. Isus caută în zadar roade pe ramurile lui; El nu găseste nimic, decât frunze.
Mii ar accepta adevărul dacă ar putea s-o facă fără a se lepăda de eu, dar această clasă niciodată nu va înălta cauza lui Dumnezeu. Ei niciodată nu vor mărsălui cu curaj împotriva vrăjmasului - lumea, iubirea eului, si plăcerile trupului - încrezându-se în Conducătorul lor divin să le dea biruinta. Biserica are nevoie de oameni ca Iosua si Caleb care sunt gata să accepte viata vesnică cu simpla conditie de ascultare fată de Dumnezeu. Bisericile noastre suferă din lipsă de lucrători. Câmpul nostru este lumea. Misionarii lipsesc din orase si sate care sunt mult mai sigur legate de idolatrie decât sunt păgânii din răsărit, care n-au văzut niciodată lumina adevărului. Adevăratul spirit misionar a părăsit comunitătile care fac o mărturisire de credintă atât de înaltă; inimile lor nu mai ard de iubire pentru suflete si de dorinta de a le conduce în staulul lui Hristos. Avem nevoie de lucrători sinceri. Nu există nimeni care să răspundă strigătului care se înaltă din fiecare parte: "Treci<193> si ajută-ne"? (Fapte 16:9) Cei care mărturisesc a fi depozitarii Legii lui Dumnezeu si care privesc spre a doua venire a lui Isus pe norii cerului, pot fi scutiti de sângele sufletelor dacă întorc o ureche surdă fată de strigătul nevoilor poporului care umblă în întuneric? Sunt cărti care trebuie distribuite, sunt lectii care trebuiesc predate, sunt sarcini jertfitoare de sine de îndeplinit! Cine vrea să vină în ajutor! Cine vrea, de dragul lui Hristos, să se lepede de eu si să răspândească lumina pentru cei care stau în întuneric?
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
