Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 27 (1876)
LUAREA IERIHONULUI
După moartea lui Moise, Iosua a fost numit conducătorul lui Israel spre a-i conduce în Tara Făgăduită. El era bine calificat pentru această slujbă importantă. El a fost prim ministru al lui Moise în cea mai mare parte din timpul peregrinajului lor prin pustie. El a văzut lucrările minunate ale lui Dumnezeu făcute prin Moise si a înteles bine temperamentul poporului. El a fost unul din cele douăsprezece iscoade care au fost trimise să cerceteze tara făgăduintei, si unul din cei doi care au dat un raport fidel despre bogătia ei, si care a încurajat poporul să se suie si s-o ia în stăpânire prin puterea lui Dumnezeu.
Domnul a făgăduit lui Iosua că El avea să fie cu el cum fusese cu Moise, si El va face ca, pentru el, cucerirea Canaanului să fie usoară, cu conditia ca el să fie credincios să păzească toate poruncile Lui. Iosua a fost nelinistit cu privire la executarea mandatului de a conduce poporul în tara Canaanului; dar această asigurare a îndepărtat temerile lui. El a poruncit copiilor lui Israel să fie gata pentru a face o călătorie de trei zile si toti bărbatii de război să se pregătească de luptă. "Ei au răspuns lui Iosua, si au zis: 'Vom face tot ce ne-ai poruncit, si ne vom duce oriunde ne vei trimete. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale, si care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreste-te numai si îmbărbătează-te.'" (Iosua 1:16-18) Dumnezeu a voit ca trecerea israelitilor peste Iordan să fie miraculoasă. Iosua a poruncit poporului să se sfintească, pentru că mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul lor. La timpul hotărât, el a dat dispozitii preotilor să ia chivotul care continea Legea lui Dumnezeu si să-l poarte înaintea poporului. "Domnul a zis lui Iosua: 'Astăzi voi începe să te înalt înaintea întregului Israel, ca să stie că voi fi cu tine, cum am fost cu Moise'" (Iosua 3:7).
Preotii au ascultat de poruncile conducătorului lor si au mers înaintea poporului, purtând chivotul legământului. Ostile evreilor s-au asezat în coloană de mars si au urmat simbolul prezentei divine. Întinsa coloană de mars a coborât spre malul Iordanului si, când picioarele preotilor s-au muiat în marginea apelor Iordanului, apa de deasupra a fost oprită, iar volumul de apă de jos s-a scurs în continuare lăsând uscată albia râului. Preotii au trecut, ducând chivotul lui Dumnezeu, si Israel a urmat după ei. La jumătatea drumului peste Iordan preotilor li s-a poruncit să se oprească în albia râului până ce toată ostirea evreilor era trecută dincolo. Aceasta a fost spre a imprima în mintea lor si mai pregnant faptul că puterea care a oprit apele Iordanului era aceeasi ca cea care i-a făcut în stare pe părintii lor să treacă prin Marea Rosie cu patruzeci de ani în urmă.
Multi din cei care au trecut prin Marea Rosie când au fost copii, acum, printr-o minune asemănătoare, au trecut Iordanul, ca bărbati de război, echipati pentru luptă. Iosua a poruncit preotilor să iasă din Iordan. Când ei, care purtau chivotul legământului, s-au aflat în sigurantă pe malul celălalt, Dumnezeu a îndepărtat bratul Său cel puternic si apele acumulate au năvălit la vale, ca o cascadă puternică, în albia naturală a râului. Iordanul a continuat să se rostogolească ca un potop irezistibil, revărsându-se peste toate malurile lui.
Dar mai înainte ca preotii să iasă afară din râu, pentru ca această minune extraordinară să nu poată fi uitată niciodată, Domnul a poruncit lui Iosua să aleagă bărbati de frunte din fiecare semintie să ia pietre din locul albiei râului unde au stat preotii si să le aducă pe umerii lor până la Ghilgal, si acolo să ridice un monument în amintirea faptului că Dumnezeu a făcut ca Israel să treacă Iordanul ca pe uscat. Acesta avea să fie amintitor continuu al minunii pe care a făcut-o Dumnezeu pentru ei. Pe măsură ce anii treceau, copiii lor aveau să întrebe cu privire la monument, si ei aveau să le povestească iar si iar această istorie minunată până ce va fi întipărită, de nesters, în mintea lor până la cea mai de pe urmă generatie.
Când toti regii amoritilor si regii canaanitilor au auzit că Domnul a oprit apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, inimile lor s-au topit de frică. Israelitii au ucis pe doi din regii lui Moab si trecerea lor miraculoasă peste Iordanul umflat si năvalnic a umplut cu mare groază pe popor. Apoi Iosua a circumcis pe toti copiii care s-au născut în pustie. După acest ceremonial ei au păzit Pastele în câmpia Ierihonului. "Domnul a zis lui Iosua: 'Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră." (Ios.5:9).
Natiunile păgâne au reprosat Domnului si poporului Său pentru că evreii n-au reusit să ia în stăpânire tara Canaanului, pe care ei asteptau s-o mostenească curând după iesirea lor din Egipt. Vrăjmasii lor au triumfat pentru că Israel a peregrinat atâta prin pustie, si s-au ridicat îngâmfati împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu era în stare să-i conducă în tara Canaanului. Acum El Si-a manifestat în mod remarcabil puterea si favoarea Sa, conducând pe poporul Său peste Iordan pe teren uscat, si vrăjmasii lor nu mai puteau defăima. Mana care a continuat până în acest timp, acum a încetat deoarece israelitii se pregăteau să ia în stăpânire Canaanul si mâncau din roadele bune ale acelei tări, nu mai era nevoie de ea. Când Iosua s-a retras de la ostirile lui Israel să mediteze si să se roage ca prezenta specială a lui Dumnezeu să-l însotească, el a văzut un Om de statură înaltă, îmbrăcat în haine ca pentru război, cu sabia scoasă din teacă în mâna Lui. Iosua nu L-a recunoscut ca fiind unul din luptătorii lui Israel, si totusi El nu avea înfătisarea de a fi un inamic. În zelul lui el I S-a adresat, spunând: "Esti dintre ai nostri sau dintre vrăjmasii nostri? El a răspuns: 'Nu, ci Eu sunt Căpetenia ostirii Domnului, si acum am venit.' Iosua s-a aruncat cu fata la pământ, s-a închinat si I-a zis: 'Ce spune Domnul meu robului Său?' Si Căpetenia ostirii Domnului a zis lui Iosua: 'Scoate-ti încăltămintele din picioare, că locul pe care stai este sfânt.' Si Iosua a făcut asa." (Iosua 5:13-15) Slava lui Dumnezeu a sfintit sanctuarul si din motivul acesta preotii nu intrau niciodată în locul sfintit de prezenta lui Dumnezeu cu încăltăminte în picioarele lor. De ea se puteau lipi fire de praf care aveau să pângărească locul sfânt; de aceea preotilor li se cerea să-si lase încăltămintea în curte înainte de a intra în sanctuar. În curte, lângă usa cortului întâlnirii, se afla un lighean de aramă, în care preotii îsi spălau mâinile si picioarele înainte de intrarea în cortul întâlnirii, ca toate impuritătile să poată fi îndepărtate. Tuturor celor care slujeau la altar li se cerea de către Dumnezeu să facă pregătire specială înainte de a intra în locul unde se descoperea slava Sa. Cel care stătea a un luptător înarmat înaintea conducătorului lui Israel era Fiul lui Dumnezeu. Era acela care a condus pe evrei prin pustie, învelit în stâlpul de nor ziua si în stâlpul de foc noaptea. Pentru ca să se întipărească în mintea lui Iosua faptul că El nu era altul decât Hristos, Cel preaslăvit, El a spus: "Scoate-ti încăltămintele din picioare." (Iosua 5:15) Apoi El l-a instruit pe Iosua ce cale să urmeze pentru a lua Ierihonul. Tuturor oamenilor de război să li se poruncească să înconjoare cetatea odată pe fiecare zi, timp de sase zile, si în a saptea zi ei trebuiau să mărsăluiască în jurul Ierihonului de sapte ori.
În consecintă, Iosua a dat ordine preotilor si poporului precum l-a instruit Domnul. El a aranjat ostile lui Israel în ordine perfectă. În frunte era o grupă de bărbati înarmati, îmbrăcati ca de război; acum nu pentru a exercita iscusinta lor în mânuirea armelor, ci numai pentru a crede si asculta de instructiunile date lor. După aceea urmau sapte preoti cu trompete. Apoi venea chivotul lui Dumnezeu, cu strălucirea aurului, un nimb de slavă plutind deasupra lui, purtat de preoti în speciale vesminte bogate, care arătau spre slujba lor sacră. Imensa ostire a lui Israel urma în ordine perfectă, fiecare semintie sub steagul respectiv. În felul acesta au înconjurat ei cetatea cu chivotul lui Dumnezeu. Nu se auzea nici un sunet numai zgomotul pasilor acelei puternici ostiri, si solemnul glas al trâmbitelor, care răsunau printre dealuri si se repeta prin străzile Ierihonului. Străjerii cetătii condamnate observau cu uimire si panică fiecare miscare si raportau celor cu autoritate. Ei nu-si puteau imagina ce însemna toată prezentarea aceasta. Ierihonul a sfidat ostile lui Israel si pe Dumnezeul din cer; dar când ei au privit la puternica ostire mărsăluind în jurul cetătii lor o dată în fiecare zi cu toată pompa si măretia de război, cu grandoarea în plus a acelui chivot sacru si participarea preotilor, misterul impresionant al scenei a umplut cu groază inimile printilor si ale poporului. Apoi, ei aveau să inspecteze iarăsi apărarea lor, simtindu-se siguri că vor putea rezista cu succes celui mai puternic atac. Multi au ridiculizat ideea că ar putea să urmeze vreo vătămare pentru ei din aceste neobisnuite demonstratii din partea vrăjmasilor lor; dar altii erau îngroziti când vedeau măretia si splendoarea procesiunii care se învârtea grandioasă în fiecare zi în jurul cetătii. Ei si-au adus aminte că înainte cu patruzeci de ani, Marea Rosie a fost despicată înaintea acestui popor, si că de curând a fost deschisă o trecere pentru ei prin râul Iordan. Ei nu stiau ce minuni mai putea face Dumnezeu pentru ei; dar au tinut portile lor bine închise si păzite de războinici puternici.
Timp de sase zile ostirea lui Israel a executat înconjurul lor în jurul cetătii. A sosit ziua a saptea, si, o dată cu lumina zorilor, Iosua a aranjat ostirea Domnului. Acum au fost îndrumati să mărsăluiască de sapte ori în jurul Ierihonului, si, la puternicul sunet al trâmbitelor, să strige cu glas tare, pentru că atunci Dumnezeu le dădea cetatea. Ostirea impunătoare mărsăluia solemn în jurul zidurilor condamnate. Chivotul strălucitor al lui Dumnezeu luminând amurgul timpuriu al diminetii, preotii cu pieptarele lor strălucitoare si împodobitele lor insigne, si războinicii cu armura lor sclipitoare prezenta o procesiune magnifică. Ei erau tăcuti ca mortii, în afară de tropotul multor picioare si ocazionalele sunete de trompetă, care spintecau linistea totală a diminetii timpurii. Zidurile masive de piatră solidă se încruntau amenintătoare, sfidând asediul oamenilor. Deodată imensa ostire se opreste. Trâmbitele izbucnesc într-un sunet care zguduie până si pământul. Glasurile unite ale întregului Israel sfâsie aerul cu un strigăt puternic. Zidurile din piatră solidă, cu turnurile lor masive si parapete se clatină si se ridică din temeliile lor si, cu o prăbusire ca a o mie de tunete, cad ruinate la pământ. Locuitorii si ostirea inamică, paralizati de groază si uimire, nu opun rezistentă, si Israel mărsăluieste înăuntru si ia captivă puternica cetate a Ierihonului.
Cât de usor au dărâmat ostirile cerului zidurile care au părut atât de formidabile iscoadelor care au adus raportul cel fals! Singura armă folosită a fost cuvântul lui Dumnezeu. Cel Atotputernic al lui Israel a spus: "Iată dau în mâinile tale Ierihonul." (Ios.6:2) Dacă numai un singur luptător s-ar fi sprijinit cu puterea lui de ziduri, slava lui Dumnezeu ar fi fost micsorată si vointa Sa zădărnicită. Dar lucrarea a fost lăsată pe seama Celui Atotputernic; si chiar dacă temeliile parapetelor ar fi fost puse în centrul pământului si vârfurile lor ar fi ajuns până la bolta cerului, rezultatul ar fi fost acelasi când Căpetenia ostirii Domnului a condus la atac legiunile Sale de îngeri. De mult a plănuit Dumnezeu să dea cetatea Ierihonului poporului Său favorit si să preamărească Numele Său printre natiunile pământului. Cu patruzeci de ani mai înainte, când a scos pe Israel din robie, El a avut de gând să le dea tara Canaanului. Dar prin murmurările si îndoielile lor ei au provocat mânia Lui, si El i-a făcut să rătăcească ani de oboseală prin pustie, până când toti cei care L-au insultat prin necredinta lor nu mai existau. În luarea Ierihonului Dumnezeu a declarat evreilor că părintii lor ar fi putut să stăpânească cetatea cu patruzeci de ani mai înainte dacă s-ar fi încrezut în El cum s-au încrezut copiii lor.
Istoria vechiului Israel a fost scrisă pentru folosul nostru. Pavel spune: "Totusi cei mai multi dintre ei, n-au fost plăcuti lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Si aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei." "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, si au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit sfârsiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă." (1 Cor.10:5,6,11,12) Întocmai ca si vechiul Israel, multi din cei care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu au inimi necredincioase, în timp ce în aparentă păzesc orânduirile lui Dumnezeu. Cu toate că sunt favorizati cu lumină mare si privilegii pretioase ei vor pierde, totusi, Canaanul ceresc, întocmai cum israelitii răzvrătiti n-au reusit să intre în Canaanul pământesc pe care li l-a oferit Dumnezeu ca răsplată pentru ascultarea lor. Ca popor nouă ne lipseste credinta. În aceste zile putini vor să urmeze directivele date prin slujitorul ales al lui Dumnezeu asa de ascultători cum au fost ostirile lui Israel la luarea Ierihonului. Căpetenia ostirii Domnului nu S-a descoperit pe Sine adunării întregi. El a comunicat numai cu Iosua, care a relatat evreilor istoria acestui interviu. A fost lăsat pe seama lor să creadă sau să se îndoiască de cuvintele lui Iosua, să urmeze după poruncile date de el în Numele Căpeteniei ostirii Domnului, sau să se revolte împotriva directivelor si să refuze autoritatea lui. Ei n-au putut vedea ostirea îngerilor, pusă în ordine de Fiul lui Dumnezeu care conducea avangarda lor; si ei puteau să rationeze: "Ce miscări fără sens sunt acestea si cât de ridicol este spectacolul de mars zilnic în jurul zidurilor cetătii, suflând între timp din cornurile de berbece." Dar tocmai planul de a continua această ceremonie într-o perioadă de timp atât de lungă înainte de dărâmarea finală a zidurilor a dat ocazie pentru cresterea credintei printre israeliti.
Lor trebuia să li se imprime cu desăvârsire ideea că puterea lor nu era în întelepciunea omului, nici în tăria lui, ci numai în Dumnezeul salvării lor. În felul acesta ei trebuiau să ajungă obisnuiti a se scoate pe ei din problemă si a se încrede pe deplin în Conducătorul lor divin.
Cei care astăzi mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu s-ar comporta oare astfel în împrejurări similare? Fără îndoială că multi ar dori să urmeze după propriile lor planuri si ar sugera alte căi si mijloace spre aducerea la îndeplinire a scopului dorit. Ei ar fi putin înclinati să se supună unui aranjament atât de simplu, si unul care nu reflecta nici o aureolă asupra lor însisi, afară de meritul ascultării. Ei ar pune la îndoială si posibilitatea ca o cetate atât de puternică să fie cucerită în felul acesta. Dar legea datoriei este supremă. Ea trebuie să stăpânească peste ratiunea umană. Credinta este puterea vie care trece peste orice barieră, depăseste toate obstacolele si înfige steagul ei în inima teritoriului inamic.
Dumnezeu vrea să facă lucruri miraculoase pentru cei care se încred în El. Din cauză că pretinsul Său popor se încrede atât de mult în propria lor întelepciune, si nu dă Domnului ocazia să-Si arate puterea Sa în favoarea lor, ei nu mai au putere. El vrea să ajute pe copiii Săi credinciosi în fiecare caz de urgentă, dacă vor să-si pună toată încrederea lor în El, si implicit să asculte de El.
În Cuvântul lui Dumnezeu există taine adânci; în providentele Sale există taine inexplicabile; există taine în planul de mântuire pe care omul nu le poate pătrunde. Dar mintea mărginită, puternică în dorinta ei de a-si satisface curiozitatea si de a rezolva problemele infinitului, neglijează să urmeze calea simplă arătată de vointa descoperită a lui Dumnezeu si se amestecă în tainele ascunse de la întemeierea lumii. Omul îsi construieste teoriile sale, pierde simplitatea credintei adevărate, devine prea îngâmfat spre a crede declaratiile Domnului si se împrejmuieste pe sine cu propriile lui închipuiri. Multi din cei care mărturisesc credinta noastră se află în această situatie. Ei sunt slabi si fără putere pentru că se încred în propria lor putere. Dumnezeu lucrează cu putere pentru un popor credincios care ascultă de Cuvântul Său fără să întrebe sau să se îndoiască. Maiestatea cerului, cu ostirea îngerilor Lui, a nivelat zidurile Ierihonului fără ajutor uman. Luptătorii înarmati ai lui Israel n-aveau nici un motiv să se mândrească cu realizările lor. Totul a fost făcut prin puterea lui Dumnezeu. Fie ca oamenii să renunte la eu si la dorinta de a lucra după propriile lor planuri, fie ca ei să se supună umiliti fată de vointa divină, si Dumnezeu va reînviora puterea lor si va aduce copiilor Săi liberare si biruintă.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
