Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 27 (1876)
AVERTIZĂRILE LUI DUMNEZEU RESPINSE
Ieremia a fost deja lipsit de libertatea lui pentru că voia să asculte de Dumnezeu si să prezinte împăratului si celorlalti care ocupau pozitii de răspundere în Israel, cuvintele de avertizare pe care l-a primit din gura lui Dumnezeu. Israelitii nu voiau să accepte aceste mustrări, nici să îngăduie să fie pusă la îndoială calea lor. Ei au manifestat o mânie mare si un dispret fată de cuvintele de mustrare si judecătile care au fost prezise că vor veni asupra lor dacă ei continuau să se răzvrătească împotriva Domnului. Cu toate că Israel n-a vrut să asculte de cuvântul sfatului divin, aceasta n-a făcut ca acel cuvânt să aibă mai putin efect, si nici Dumnezeu n-a încetat să-i mustre si să-i ameninte cu nemultumirea si judecătile Sale pe cei care au refuzat să asculte de cerintele Lui. Domnul l-a îndrumat pe Ieremia, spunând: "Ia un sul de carte si scrie în ea toate cuvintele pe care ti le-am sus cu privire la Israel si cu privire la Iuda, si cu privire la toate neamurile, din ziua când ti-am vorbit, de pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, si le voi ierta astfel nelegiuirea si păcatul" (Ier. 36,2.3). Aici se arată neplăcerea Domnului de a renunta la poporul Său care păcătuia. Si ca nu cumva Israel să neglijeze atât de mult mustrările si avertismentele Sale încât să le piardă din amintirea lor, El amână judecătile Sale asupra lor si le prezintă o repetare deplină a neascultării si a păcatelor lor agravate din zilele lui Iosia până pe vremea lor, si a judecătilor pe care le-a pronuntat El ca urmare a nelegiuirilor lor. În felul acesta ei au o altă ocazie s -si vadă nelegiuirea lor si să se pocăiască. În aceasta vedem că Dumnezeu n-are plăcere să facă pe poporul Său să sufere, ci cu o purtare de grijă care întrece pe cea a unui tată milos fată de copilul său capricios, El insistă pe lângă poporul Său rătăcitor să se întoarcă la legământul lor. Profetul Ieremia, ascultător de poruncile lui Dumnezeu a dictat lui Baruc, scribul lui, cuvintele date lui de Domnul, care le-a scris pe un sul. Vezi Ieremia 36,4: Solia aceasta era o mustrare a multor păcate a lui Israel si o avertizare despre consecintele care aveau să urmeze unei continuări în calea lor cea rea. Era un apel serios ca ei să renunte la păcatele lor. După ce a fost scris, Ieremia, care era un prizonier, a trimis pe scribul său să citească sulul tuturor oamenilor adunati "în casa Domnului în ziua postului". Profetul a zis: "Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului si se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia si urgia, cu care a amenintat Domnul pe poporul acesta" (Ier. 36,4.6.7). Scribul a ascultat de profet, si sulul a fost citit înaintea întregului popor al lui Iuda. Dar aceasta n-a fost totul; el a fost invitat să-l citească înainte căpeteniilor. Ei au ascultat cu mare interes si pe fetele lor era întipărită groaza când au întrebat pe Baruc cu privire la scrierea cea misterioasă. Ei au făgăduit să spună împăratului tot ce-au auzit în legătură cu el si poporul lui, dar au sfătuit pe scrib să se ascundă întrucât ei se temeau că împăratul avea să respingă mărturia pe care i-o dăduse Dumnezeu lui Ieremia, si va căuta să-l omoare nu numai pe profet, ci si pe scribul lui. Când căpeteniile au spus împăratului ceea ce citise Baruc, el a poruncit de îndată să-i fie adus sulul si să-i fie citit. Dar în loc să ia seama la avertismente si să tremure în fata primejdiei care atârna asupra lui si a poporului lui, într-o furie nebună, l-a aruncat în foc cu toate că unii dintre cei care se bucurau de mare încredere în fata lui l-au rugat să nu-l ardă. Apoi mânia acestui monarh păcătos s-a ridicat împotriva lui Ieremia si a scribului său si de îndată a trimis să pună mâna pe ei, "dar Domnul i-a ascuns" (Ier. 34,26). După ce împăratul a ars sulul sacru, a venit la Ieremia cuvântul Domnului, spunând: "ia din nou o altă carte, si scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte, pe care a ars-o Ioachim, împăratul lui Iuda. Si despre Ioachim împăratul lui Iuda spune: 'Asa vorbeste Domnul: 'Tu ai ars cartea aceasta zicând: 'Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: 'Împăratul Babilonului va veni, va nimici tara aceasta, si va nimici din ea oamenii si dobitoacele?'" (Ier. 36,28.29). Un Dumnezeu îndurător si milostiv a avertizat pe popor pentru binele lor. "Poate că" a spus compătimitor Creatorul, "dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea si le voi ierta astfel nelegiuirea si păcatul" (vers. 3). Dumnezeu are milă de orbirea si stricăciunea omului; El trimite lumină pentru priceperea lor întunecată în mustrări si amenintări care sunt intentionate si să înalte la maximum simtământul ignorantei lor si să deplângă greselile lor. El vrea să facă pe cei multumiti de sine însusi să se simtă nesatisfăcuti cu realizările lor si să caute binecuvântări mai mari printr-o mai strânsă legătură cu cerul. Planul lui Dumnezeu nu este de a trimite soli care să placă si să măgulească pe păcătosi, El nu rosteste solii de pace pentru a-i legăna pe cei nesfintiti în sigurantă carnală. Ci El pune poveri grele pe constiinta păcătosului de rele, si străpunge sufletul lui cu sulita ascutită a convingerii. Îngerii slujitori îi prezintă înfricosătoarele judecăti ale lui Dumnezeu, spre a adânci simtământul marei lui nevoi si să inspire strigătul chinuitor: "Ce să fac ca să fiu mântuit?" Acelasi brat care umileste până în praf, mustră păcatul care face de rusine mândria si ambitia, ridică pe cel care se pocăieste, pe cel năpăstuit si întreabă cu cea mai adâncă simpatie: "Ce vrei să-ti fac?" Când omul a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt si îndurător, el nu poate urma o cale mai nobilă decât să se pocăiască sincer si să-si mărturisească păcatele cu lacrimi si amărăciune de suflet. Aceasta cere Dumnezeu de la El; El nu va accepta nimic mai putin decât o inimă zdrobită si un duh mâhnit. Dar împăratul si căpeteniile lui, în arogantă si mândria lor, au refuzat invitatia lui Dumnezeu de a se întoarce; ei nu voiau să tină seamă de această avertizare si să se pocăiască. Această ocazie binevoitoare a fost ultima lor ocazie. Dumnezeu a declarat că dacă ei refuză să asculte de glasul Lui, El le va aplica o pedeapsă înfricosătoare. Ei au pedepsit cu mânie specială pe bărbatul care s-a ridicat cu îngâmfare împotriva Celui Atotputernic. "De aceea, asa vorbeste Domnul, despre Ioachim, împăratul lui Iuda: Nici unul din ai lui nu va sedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua si la frig noaptea. Îl voi pedepsi pe el, sământa lui si pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, si voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului si peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am amenintat fără ca ei să fi vrut să Mă asculte" (Ier. 36,30.31) Arderea sulului n-a fost sfârsitul problemei. Cuvintele scrise era mai usor a se dispune de ele decât mustrarea si avertizarea pe care le contineau ele si grabnica venire a pedepsei pe care o pronuntase Dumnezeu împotriva lui Israel cel răzvrătit. Dar chiar si sulul scris a fost reprodus la porunca Domnului. Cuvintele Celui Nemărginit nu trebuie nimicite. "Ieremia a luat o altă carte si a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea" (vers. 32). Dumnezeu n-a trimis judecăti asupra poporului Său fără ca mai întâi să-i avertizeze să se pocăiască. El foloseste fiecare mijloc ca să-i aducă înapoi la ascultare, si nu abate judecăti asupra nelegiuirii lor până ce nu le-a dat bogate ocazii să se pocăiască. Mânia omului a căutat să împiedice lucrările profetului lui Dumnezeu, lipsindu-l de libertatea lui; dar Dumnezeu poate vorbi oamenilor prin zidurile închisorii si chiar să mărească folosinta slujitorilor Săi tocmai prin mijloacele prin care persecutorii lor caută să le limiteze influenta. Acum multi dispretuiesc mustrarea fidelă dată de Dumnezeu în mărturie. Mi-a fost arătat că în aceste zile unii au mers chiar atât de departe încât să ardă cuvintele scrise de mustrare si avertizare, cum a făcut si împăratul cel rău al lui Israel. Dar împotrivirea fată de amenintările lui Dumnezeu nu va împiedica executarea lor. A sfida cuvintele Domnului, rostite prin uneltele Sale alese, nu va face decât să provoace mânia Lui si în cele din urmă să aducă nimicire sigură asupra răufăcătorului. Indignarea se aprinde adesea în inima păcătosului împotriva uneltei pe care o alege Dumnezeu să rostească mustrările Sale. Asa a fost întotdeauna, si astăzi există acelasi spirit care a persecutat si întemnitat pe Ieremia pentru că a ascultat de Cuvântul Domnului. În timp ce oamenii nu vor să ia seama la avertizări repetate ei sunt multumiti cu învătători falsi, care le măgulesc vanitatea si întăresc nelegiuirea lor, dar care nu vor reusi să-i ajute în ziua necazului. Slujitorii alesi ai lui Dumnezeu trebuie să întâmpine cu curaj si răbdare orice necazuri si suferinte ce li s-ar întâmpla prin repros, neluare în seamă sau declaratii false, pentru că s-au descărcat cu credinciosie de sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu s-o facă. Ei să-si aducă aminte că profetii din vechime si Mântuitorul lumii au îndurat de asemenea abuz si persecutie de dragul Cuvântului. Ei trebuie să se astepte să întâmpine exact o asa opozitie cum a fost manifestată prin arderea sulului care a fost scris, fiind dictat de Dumnezeu. Domnul pregăteste un popor pentru cer. Defectele de caracter, vointă încăpătânată, idolatrie egoistă, plăcerea găsirii de greseli, ura, cearta, provoacă mânia lui Dumnezeu si trebuie înlăturate de la poporul care păzeste poruncile Lui. Cei care trăiesc în aceste păcate sunt înselati si orbiti prin vicleniile lui Satana. Ei cred că sunt în lumină când ei bâjbâie în întuneric. Ei sunt acum murmurători printre noi, întocmai cum erau murmurătorii Israelului din vechime. Cei care, prin simpatie neînteleaptă, încurajează pe oameni la răzvrătire, când iubirea lor de sine suferă sub mustrare meritată nu sunt prietenii lui Dumnezeu, marele Mustrător. Dumnezeu va trimite mustrare si avertizare poporului Său atâta timp cât continuă să fie pe pământ. Cei care iau curajosi atitudinea lor de partea cea dreaptă care încurajează supunere fată de vointa descoperită a lui Dumnezeu si întăresc pe altii în eforturile lor de a îndepărta faptele lor rele, sunt adevărati prieteni ai Domnului care, cu iubire, încearcă să corecteze păcatele poporului Său, ca El să-i poată spăla si curăti de orice întinăciune, să-i facă potriviti pentru sfânta sa Împărătie. După Ioachim a urmat să domnească la Ierusalim Zedechia. Dar nici noul împărat, nici curtea sa nici poporul tării n-au ascultat de cuvintele Domnului spuse prin Ieremia. Haldeii au început asediul împotriva Ierusalimului, dar pentru un timp s-au îndepărtat spre a întoarce armele împotriva egiptenilor. Zedechia a trimis un sol si la Ieremia, cerându-i să se roage la Dumnezeul lui Israel în favoarea lor; dar răspunsul înspăimântător al profetului a fost ca ostirea haldeilor se va întoarce si va nimici cetatea. În felul acesta Dumnezeu le-a arătat cât de imposibil este pentru om să abată judecata divină. "Asa vorbeste Domnul: 'Nu vă înselati zicând: 'Haldeii se vor depărta de noi!' Căci nu se vor depărta! Si chiar dacă ati bate toate oastea haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămânea din ei decât câtiva oameni răniti, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui si ar arde cetatea aceasta cu foc" (Ier. 37,9.10). Ieremia a socotit lucrarea lui ca făcută si a încercat să părăsească cetatea dar el a fost împiedicat de unul dintre fiii unui profet fals, care a raportat că el era gata să se unească cu inamicul. Ieremia a tăgăduit învinuirea mincinoasă, dar cu toate acestea el a fost adus înapoi. Căpeteniile au fost gata să creadă pe fiul profetului fals pentru că ei urau pe Ieremia. Se părea că ei credeau că el a adus asupra lor nenorocirea pe care a prezis-o el. În mânia lor l-au bătut si l-au aruncat în temnită. După ce a stat multe zile la închisoare, împăratul Zedechia a trimis după el si l-a întrebat în taină dacă are vreun cuvânt din partea Domnului. Ieremia a repetat din nou avertizarea lui că natiunea avea să fie dată în mâinile împăratului Babilonului. "Ieremia a mai spus împăratului Zedechia" 'Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, si împotriva poporului acestuia, de m-ati aruncat în temnită? Si unde sunt proorocii vostri, care vă prooroceau si ziceau: 'Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva tării acesteia?' Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămintile mele! Nu mă trimite iarăsi în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!' Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temnitei, si să-i dea în fiecare zi o pâine din ulita brutarilor, până s-a sfârsit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temnitei" (Ier. 37,18-21). Împăratul cel păcătos n-a îndrăznit să manifeste în public nici o încredere în Ieremia, dar frica lui l-a dus să obtină informatie de la el. Totusi el era prea slab spre a înfrunta cu curaj dezaprobarea căpeteniilor lui si a poporului supunându-se vointei lui Dumnezeu cum a fost declarat prin profet. În cele din urmă, bărbatii cu autoritate care erau furiosi din cauză că Ieremia stăruia în a profetiza răul, au mers la împărat si i-au spus că atâta timp cât profetul trăieste el nu va înceta să prezică nenorocirea. Ei au sustinut că el era un vrăjmas al natiunii si a adus nenorocirea asupra lor să că ei doresc să fie condamnat la moarte. Împăratul cel fricos stia că învinuirile acestea erau false; dar pentru a face pe placul celor care ocupau pozitii înalte si influente în natiune, el s-a prefăcut că crede minciunile lor si l-a predat pe Ieremia în mâinile lor să facă cu el ce le place. În consecintă, profetul a fost luat si "aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temnitei si au pogorât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; si Ieremia s-a afundat în noroi" (Ier. 38,6). Dar Dumnezeu a ridicat prieteni pentru el care au implorat pe împărat în favoarea lui care l-au readus în curtea închisorii. Împăratul a trimis încă o dată în secret, după Ieremia si i-a cerut să-i spună cinstit despre planul lui Dumnezeu fată de Ierusalim. "Ieremia a răspuns lui Zedechia: 'Dacă ti-l voi spune, mă vei omorî, iar dacă-ti voi da un sfat, nu vă vei asculta'. Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia, si a zis: 'Viu este Domnul, care ne-a dat viata, că nu te voi omorî si nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acelora, care vor să-ti ia viata!' Ieremia a zis atunci lui Zedechia: 'Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: 'Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viată, si nici cetatea acesta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta. Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!' Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: 'Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor, si să mă batjocorească.' Ieremia a răspuns: 'Nu te vor da.' Ascultă glasul Domnului în ce-ti spun, căci o vei duce bine si vei scăpa cu viată" (Ier. 38,15-20). Aici este prezentată îndurarea îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu. Chiar si în acest ceas, dacă ar fi fost o supunere fată de cerintele sale, viata oamenilor ar fi fost crutată si cetatea salvată de la incendiere. Dar împăratul a socotit că a mers prea departe spre a se mai retrage. El se temea de Iudei, se temea că devine subiect de batjocură, îsi temea viata. Era prea umilitor în acea zi târzie să spună poporului: "Accept cuvântul Domnului asa cum a fost rostit prin Ieremia, profetul Său. Nu îndrăznesc să mă aventurez în război împotriva vrăjmasului în fata tuturor acestor avertizări." Ieremia l-a implorat cu lacrimi pe împărat să se salveze pe sine si poporul lui. Cu durere în suflet l-a asigurat că nu-si va putea scăpa viata si toate posesiunile lui aveau să cadă în mâinile împăratului Babilonului. El ar fi putut salva cetatea dacă ar fi vrut. Dar el a pornit pe calea cea rea si n-a vrut să se mai întoarcă de pe drumul lui. El a hotărât să urmeze sfatul profetilor falsi si al oamenilor pe care, în realitate, el îi dispretuia si care îsi băteau joc de slăbiciunea lui de caracter, supunându-se as de repede dorintelor lor. El a renuntat la nobila libertate a bărbătiei lui spre a deveni un sclav care se ploconeste în fata opiniei publice. În timp ce el nu avea un scop bine stabilit în ce priveste răul, el de asemenea nu avea o pozitie curajoasă în ce priveste binele. În timp ce era convins de adevărul rostit de Ieremia el nu avea vigoarea morală să asculte de sfaturile lui, ci a înaintat neclintit în directia cea era. El era chiar prea slab spre a fi dispus să stie curtenii lui si poporul că el avusese o consfătuire cu profetul, asa de mult a pus stăpânire pe sufletul lui teama de om. Dacă acest conducător fricos ar fi stat cu curaj în fata poporului si ar fi declarat că a crezut cuvintele profetului, pe jumătate împlinite deja, ce pustiire ar fi putut fi evitată! El ar fi trebuit să spună: "Vreau să ascult de Domnul si să salvez cetatea de ruină completă. Nu îndrăznesc să dispretuiesc poruncile lui Dumnezeu de teama sau favoarea oamenilor. Iubesc adevărul, urăsc păcatul, si vreau să urmez sfatul Celui Atotputernic din Israel." Poporul ar fi respectat atunci spiritul său curajos si cei care sovăiau între credintă si necredintă, ar fi luat o pozitie fermă pentru dreptate. Tocmai această cutezantă si justetea acestei căi ar fi inspirat pe supusii lui cu admiratie si loialitate. Ar fi avut un sprijin larg si Israel ar fi fost crutat de nespusa nenorocire de foc, măcel si foamete. Dar slăbiciunea lui Zedechia a fost un păcat pentru care el a plătit cu o pedeapsă înfricosătoare. Inamicul s-a abătut cu o avalansă irezistibilă si a devastat cetatea. Ostirea ebraică a fost respinsă în învălmăsală. Natiunea a fost cucerită. Zedechia a fost luat prizonier si fiii lui au fost ucisi în fata lui. Apoi el a fost dus din Ierusalim ca prizonier auzind strigătele nenorocitului său popor si trosnetul flăcărilor care mistuiau casele lor. Lui i-au scos ochii si când a ajuns la Babilon a pierit în mod mizerabil. Aceasta a fost pedeapsa necredintei si al urmării sfatului celor necredinciosi. În aceste zile sunt multi profeti falsi, pentru care păcatul nu apare deosebit de respingător. Ei se plâng că pacea poporului este tulburată, fără a fi necesar, de mustrările si avertizările solilor lui Dumnezeu. În ce-i priveste, ei adorm sufletele păcătosilor într-o comoditate fatală prin învătăturile lor linistitoare si înselătoare. În felul acesta a fost fermecat vechiul Israel prin soliile măgulitoare ale preotilor corupti. Prezicerea lor de prosperitate era mai plăcută decât adevăratul profet, care sfătuia la supunere si pocăintă. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să manifeste un spirit iubitor si compătimitor si să arate tuturor că ei nu sunt mânati de motive personale în conduita lor cu oamenii, si că ei n-au plăcere să prezinte solii ale mâniei în Numele Domnului. Dar ei niciodată nu trebuie să se sustragă de la arătarea păcatelor care corup pe pretinsul popor al lui Dumnezeu, nici să înceteze a se strădui să-i influenteze să se întoarcă de la păcatele lor si să asculte de Domnul. Cei care caută să acopere păcatul si să-l facă să apară mai putin agravant pentru cugetul călcătorului de lege, fac lucrarea profetilor falsi si pot să se astepte la mânia răzbunătoare a lui Dumnezeu ca urmare a unei astfel de căi. Domnul niciodată nu va adapta căile Sale după dorintele oamenilor stricati. Profetul fals a condamnat pe Ieremia pentru că supăra poporul cu condamnările lui severe si el a căutat să-i reasigure promitându-le prosperitate, socotind că bietilor oameni nu trebuie să li se amintească mereu de păcatul lor si să-i ameninte cu pedeapsa. Acest procedeu a întărit pe oameni să se opună sfatului adevăratului profet si a intensificat dusmănia lor fată de el. Dumnezeu nu simpatizează cu făcătorul de rele. El nu dă nimănui libertatea de a ascunde sub o aparentă înselătoare păcatele poporului Său, nici să strige: "Pace, pace", când El a declarat că nu va fi pace pentru cei răi. Cei care stârnesc răzvrătire împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, trimisi să prezinte soliile Sale, se răzvrătesc împotriva cuvântului Domnului.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
