Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 27 (1876)
APEL CĂTRE PASTORI
Noi trăim în timpul cel mai solemn. Toti avem o lucrare de făcut care necesită hărnicie. Aceasta este adevărat în mod deosebit despre pastor, care trebuie să îngrijească si să hrănească turma lui Dumnezeu. Cel a cărui lucrare specială este să conducă poporul pe calea adevărului trebuie să fie în stare să prezinte Cuvântul, capabil să adapteze învătăturile lui la lipsurile poporului. El trebuie să fie atât de strâns legat cu cerul încât să devin un canal viu de lumină, un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Un pastor trebui să aibă o întelegere corectă a Cuvântului precum si a caracterului uman. Credinta noastră este nepopulară. Oamenii nu sunt dispusi să fie convinsi că sunt atât de adânc în eroare, este de făcut o lucrare mare, si în prezent sunt doar putini care s-o facă. De obicei un om face lucrarea la care ar trebui doar să ia parte doi, pentru că lucrarea evanghelistului este necesar să fie combinată cu aceea a pastorului care aduce o povară dublă asupra lucrătorului din câmp. Slujitorul lui Hristos trebuie să fie un cercetător al Bibliei, pentru ca mintea lui să poată fi aprovizionată cu dovezi biblice, deoarece un pastor este puternic numai când este întărit de adevărul Scripturii. Argumentul este bun la locul lui, dar se poate ajunge la mult mai mult prin explicatii simple ale Cuvântului lui Dumnezeu. Învătăturile lui Hristos erau explicate atât de lămurit încât si cel mai de jos si mai naiv putea usor să le înteleagă. În cuvântările Sale, Isus n-a folosit cuvinte lungi si dificile, ci a folosit limba clară adaptată pentru mintea oamenilor de rând. El nu S-a aventurat să meargă mai departe cu subiectul pe care-l prezenta decât erau ei în stare să-L urmeze. Sunt multi bărbati educati, care sunt cunoscători cât priveste Scripturile a căror folosire este mult împiedicată de metodele lor defectuoase de lucru. Unii pastori se angajează în lucrarea de salvare de suflete si nu reusesc să-si asigure cele mai bune rezultate pentru că nu îndeplinesc atât de desăvârsit lucrarea pe care au început-o cu atât de mult entuziasm. Altii nu sunt acceptabili pentru că se tin cu tenacitate de idei preconcepute cărora le dau mare importantă, si pentru aceasta nu reusesc să adapteze învătăturile lor la nevoile reale ale oamenilor. Multi nu au idee de nevoia de a se adapta ei însisi la împrejurări si să vină în întâmpinarea oamenilor acolo unde se află ei. Ei nu se identifică cu cei pe care doresc să-i ajute si să-i ridice la adevăratul nivel al crestinismului biblic. Pentru ca să fie un adevărat pastor cu succes, el trebuie să se consacre întru totul lucrării de câstigare de suflete. Este foarte important ca el să fie în strânsă legătură cu Hristos, căutând continuu sfat la El, si depinzând de ajutorul Lui. Unii nu reusesc să aibă succes pentru că ei se încred numai în puterea argumentului si nu strigă serios la Dumnezeu după întelepciunea Lui, spre a-i îndruma si după harul Lui spre a sfinti eforturile lor. Cuvântări lungi si rugăciuni obositoare sunt categoric păgubitoare interesului religios care putea să producă rezultate mari. Adevăratul ambasador al lui Hristos este în perfectă unire cu El, pe care-L reprezintă si obiectivul care-l preocupă este salvarea de suflete. Bogătia pământească îsi pierde însemnătatea când este comparată cu valoarea unui singur suflet pentru care a murit Domnul si Învătătorul nostru. El, care cântăreste dealurile cu cântarul si muntii cu cumpăna socoteste sufletul unui om de o valoare nemărginită. În lucrarea de slujire sunt lupte de dus si biruinte de câstigat. "Să nu credeti că am venit să aduc pacea pe pământ", a spus Hristos, "n-am venit să aduc pacea, ci sabia" (Mat. 10,34). Lucrătorii de la început ai bisericii crestine au avut parte de greutăti si necazuri amare, si urmasii apostolilor primari au aflat că ei trebuia să întâmpine încercări asemănătoare cu ale lor; lipsuri, calomnie si toate felurile de împotrivire i-a întâmpinat n lucrarea lor. Ei trebuia să fie bărbati cu un dezvoltat curaj moral si fortă spirituală. Stăpâneste mare întuneric moral si numai puterea adevărului poate alunga umbrele dintr-o minte sinceră. Noi ne luptăm cu erori uriase si cu cele mai puternice prejudecăti si fără ajutorul special al lui Dumnezeu eforturile noastre nu vor reusi nici să convertim suflete nici să ridicăm propria noastră natură morală. Iscusinta omenească si cele mai bune capacităti si însusiri naturale sunt neputincioase spre a stimula sufletul să vadă enormitatea păcatului si să-l alunge din inimă. Pastorii trebuie să fie atenti să nu astepte prea mult de la persoane care mai bâjbâie încă în întunericul erorii. Ei trebuie să-si facă bine lucrarea, încrezându-se în Dumnezeu pentru a împărtăsi sufletelor interesate influenta tainică, înviorătoare a Duhului Său cel sfânt, stiind că fără acesta lucrarea lor nu va avea succes. Ei trebuie să fie răbdători si întelepti în lucrarea lor cu sufletele, amintindu-si cât de multiple sunt împrejurările care au dezvoltat astfel de trăsături diferite în indivizi. Ei trebuie de asemenea să se păzească cu strictete ca nu cumva eul să obtină suprematia si Isus să fie lăsat afară din discutie. Unii pastori n-au succes pentru că nu-si dau lucrării interesul lor neîmpărtit când foarte mult depinde de o muncă stăruitoare si bine organizată. Multi nu sunt lucrători; ei nu continuă lucrarea lor în afară de amvon. Ei se sustrag de la datoria de a merge din casă în casă si de a lucra cu întelepciune în cercul căminului. Ei au nevoie să cultive acea rară amabilitate crestină care-i va face să fie binevoitori si atenti fată de sufletele de sub îngrijirea lor, lucrând pentru ele cu sinceră ardoare si credintă, învătându-i calea vietii. Pastorii pot face mult pentru modelarea caracterelor acelora cu care se asociază. Dacă sunt aspri, criticosi si exigenti ei pot fi siguri că se vor întâlni cu aceste elemente nefericite în oamenii asupra cărora influenta lor este cea mai puternică, desi rezultatul poate că nu este de natura dorită de ei, totusi el este efectul propriului lor exemplu. Nu se poate astepta ca poporul să se bucure de pace si armonie dacă învătătorii lor religiosi pe ale căror urme merg ei, n-au dezvoltat în mare măsură aceste principii si nu le manifestă în viata lor. Slujbasul lui Hristos are de purtat responsabilităti mari dacă vrea să devină un exemplu pentru poporul lui si un corect exponent al doctrinei Învătătorului său. Oamenii au fost inspirati de curătia si demnitatea morală a Mântuitorului nostru, în timp ce iubirea Sa neegoistă si bunătatea mărinimoasă a cucerit inimile lor. El a fost întruparea perfectiunii. Dacă reprezentantii Săi vor să vadă roade care însotesc lucrarea lor asemenea celor care au încununat lucrarea lui Hristos, ei trebuie să se străduiască serios să imite virtutile Lui si să cultive acele trăsături de caracter care să-i facă asemenea Lui. Este necesară multă chibzuintă si întelepciune de la Dumnezeu spre a lucra cu succes pentru mântuirea celor păcătosi. Dacă sufletul lucrătorului este plin de harul lui Dumnezeu, învătătura lui nu va irita pe ascultătorii săi, ci va înduiosa inimile lor si le va deschide pentru primirea adevărului. Lucrătorii din câmp nu trebuie să se lase să fie descurajati, ci oricare ar fi mediul lor înconjurător ei trebuie să exercite sperantă si credintă. Lucrarea pastorului de abia a început când a prezentat adevărul de la amvon. El trebuie să facă apoi cunostintă cu ascultătorii săi. Multi nu reusesc să vină într-o mai strânsă legătură de simpatie cu cei care au cea mai mare nevoie de ajutorul lor. Cu Biblia în mâna lor ei trebuie să caute într-o manieră amabilă si să afle obiectiunile care există în mintea celor care încep să întrebe: "Ce este adevărul?" (Ioan 18,38). Ei trebuie să fie călăuziti cu atentie si delicat si educati ca si copiii la scoală. Multi trebuie să uite teoriile care au fost vârâte în capul lor. Când ajung convinsi că erau gresiti în ce priveste subiectele biblice, se pierd în încurcătură si îndoială. Ei au nevoie de cea mai afectuoasă simpatie si cel mai judicios ajutor; ei trebuie să fie instruiti cu grijă, să se facă rugăciuni pentru ei si împreună cu ei, să fie supravegheati si păziti cu cea mai duioasă purtare de grijă. Cei care au căzut în ispită si s-au îndepărtat de Dumnezeu au nevoie de ajutor. Grupa aceasta este reprezentată în învătătura lui Hristos prin oaia pierdută. Păstorul a lăsat pe cele nouăzeci si nouă în pustie si a căutat oaia pierdută până a găsit-o; apoi s-a întors cu bucurie, aducând-o pe umerii lui. De asemenea si prin pilda femeii care a căutat banul ei de argint, pierdut până l-a găsit si a chemat pe vecini să se bucure împreună cu ea pentru că ce-a pierdut a fost găsit. Aici este lămurit adusă la lumină legătura îngerilor cu lucrarea crestinului. Este mai mare bucurie înaintea îngerilor din cer pentru un singur păcătos pocăit, decât pentru nouăzeci si nouă de neprihăniti care n-au nevoie de pocăintă. Este bucurie la Tatăl si la Hristos. Tot cerul este interesat în mântuirea omului. Cel care este unealta de salvare a unui suflet este liber să se bucure pentru că îngerii lui Dumnezeu au fost martori ai eforturilor lui cu deosebit interes si se bucură împreună cu el de succesul lui. Cât de constiincios ar trebuie să fie, deci, lucrătorul si cât de adâncă simpatia omului pentru semenul său. A fi conlucrător cu Isus Hristos în salvarea de suflete este un mare privilegiu. El a căutat să ridice cu răbdare si neegoist pe om din starea lui căzută si să-l salveze de urmările păcatului. De aceea ucenicii Lui, care sunt învătători ai Cuvântului Lui, trebuie să imite îndeaproape pe Pilda lor cea mare. Pentru a continua această lucrare mare si grea, este necesar ca slujitorii lui Hristos să posede sănătate fizică. Pentru atingerea acestui scop ei trebuie să fie ordonati în obiceiurile lor si să adopte un sistem de trai sănătos. Multi se plâng si sufăr continuu de diferite indispozitii. Aceasta este aproape întotdeauna din cauză că nu lucrează cu întelepciune si nici nu păzesc legile sănătătii. Adesea ei rămân prea mult în casă, stând în camere încălzite pline cu aer care nu este curat. Acolo ei se apucă de studiu intens sau de scriere, făcând putin exercitiu fizic, si având putină schimbare de ocupatie. Drept urmare, sângele devine lenes si puterile mintii sunt slăbite. Întreg organismul are nevoie de influenta înviorătoare a exercitiului în aer liber. Câteva ceasuri de muncă manuală în fiecare zi va tinde să reînnoiască vigoarea trupească si va odihni si relaxa mintea. În felul acesta sănătatea generală va fi încurajată si o mai mare cantitate de lucrare pastorală va putea fi adusă la îndeplinire. Neîncetata lectură si scriere a multor pastori îi face să fie nepotriviti pentru lucrare pastorală. Ei consumă timp valoros cu studiu abstract care ar trebui să fie folosit la ajutorarea celor nevoiasi la timp potrivit. Unii pastori s-au apucat de lucrarea de a scrie în timpul unei perioade de hotărât interes religios si adesea a fost cazul că scrierile lor n-au avut nici o legătură deosebită cu lucrarea la zi. Aceasta este o greseală bătătoare la ochi, pentru că în astfel de timp este de datoria pastorului să folosească toată puterea lui spre a duce înainte cauza lui Dumnezeu. Mintea lui trebuie să fie clară si concentrată asupra singurului scop de câstigare de suflete. Dacă gândurile lui sunt ocupate cu alte subiecte multi pot fi pierduti pentru cauză care puteau fi salvati prin instruire la timp. Unii pastori sunt usor abătuti de la lucrarea lor. Ei ajung descurajati sau sunt atrasi de căminul lor si lasă ca un interes în crestere să moară din lipsă de atentie. Paguba adusă cauzei în felul acesta cu greu poate fi evaluată. Când este început un efort de răspândire a adevărului, pastorul de serviciu trebuie să se simtă responsabil să-l termine cu succes. Dacă lucrarea lui pare să fie fără rezultat, el trebuie să caute cu rugăciune serioasă să afle dacă ea a fost ceea ce trebuia să fie. El să-si umilească sufletul înaintea lui Dumnezeu în cercetare de sine si, prin credintă, să se prindă de făgăduintele divine, continuând în smerenie eforturile lui până când este multumit că s-a descărcat cu credinciosie de sarcina sa si a făcut tot ce i-a fost cu putintă să câstige rezultatul dorit. Adesea pastorii raportează că au părăsit interesul cel mai bun la un moment dat pentru a intra într-un câmp nou. Aceasta este o greseală; ei trebuie să termine lucrarea pe care au început-o, a părăsi-o neterminată, ei fac mai mult rău decât bine, lăsând câmpul stricat pentru lucrătorul următor. Nici un câmp nu este asa de nepromitător ca acela care a fost tocmai îndeajuns de cultivat spre a da buruienilor o dezvoltare mai bogată. În câmpurile cele noi este nevoie de multă rugăciune si lucrare înteleaptă. Sunt căutati oameni ai lui Dumnezeu, nu numai oameni care pot vorbi, ci dintre acei care cunosc din experientă taina evlaviei si pot să vină în întâmpinarea nevoilor urgente ale poporului; acei care înteleg cu solemnitate importanta pozitiei lor ca slujitori ai lui Isus si vor lua cu bucurie crucea pe care El i-a învătat cum să o poarte. Când vine ispita să se izoleze si să se dedea la citit si scris într-un timp când alte îndatoriri reclamă imediata lor atentie, ei trebuie să fie destul de tari să refuze eul si să se consacre lucrării care estre direct în fata lor. Aceasta, fără îndoială, că este una dintre cele mai apăsătoare încercări prin care este chemată să treacă o minte studioasă. Îndatoririle unui pastor sunt adesea rusinos de neglijate pentru că pastorului îi lipseste puterea de a sacrifica înclinatiile lui personale pentru izolare si studiu. Pastorul trebuie să viziteze casă cu casă pe cei din turma lui, învătând, conversând si rugându-se cu fiecare familie si căutând bunăstarea sufletelor lor. Cei care si-au manifestat dorinta de a face cunostintă cu principiile credintei noastre nu trebuie să fie neglijati, ci învătati în amănuntime adevărul. Nici o ocazie de a face bine să nu fie pierdută de veghetorul si zelosul slujbas al lui Dumnezeu. Unii pastori care au fost invitati la case de către capii de familie au petrecut putinele ceasuri ale vizitei lor, izolându-se într-o cameră neocupată spre a-si satisface înclinatia lor pentru citit si scris. Familia care i-a primit ca musafiri nu s-a ales cu nici un folos din vizita lor. Pastorii au acceptat ospitalitatea oferită lor fără să dea un echivalent de lucrare care era necesară atât de mult. La oameni se poate ajunge usor pe calea cercului social. Dar multor pastori le este groază de sarcina de a face vizite; ei n-au cultivat calităti sociale, n-au dobândit acel spirit important ca pastorul să se amestece mult cu poporul lui, pentru ca să poată ajunge să cunoască diferitele faze ale naturi umane, să poată întelege mai usor activitătile mintii, ca să adapteze învătăturile sale intelectului oamenilor lui si să învete acea generozitate pe care o posedă numai cei care studiază îndeaproape natura si nevoile oamenilor. Cei care se izolează de oameni nu sunt în situatia de a-i ajuta. Un medic întelept trebuie să înteleagă natura diferitelor boli si trebuie să aibă o cunoasterea completă a organismului uman. El trebuie să fie gata să îngrijească de pacienti. El stie că amânările sunt primejdioase. Când mâna lui cu experientă este pusă pe pulsul suferindului si observă cu atentie indicatia specifică a bolii, cunostinta lui anterioară îl face în stare să determine natura bolii si tratamentul necesar spre a opri evolutia ei. Asa precum tratează medicul boala fizică, tot asa să facă si pastorul pentru sufletul bolnav de păcat. Si lucrarea lui este cu atât mai importantă decât a celui dintâi, după cum viata vesnică este mai de valoare decât existenta vremelnică. Pastorul întâlneste o nesfârsită varietate de temperamente; si este de datoria lui să facă cunostintă cu membri familiilor care ascultă la învătăturile sale, spre a stabili ce mijloace îi vor influenta cel mai bine în directia cea bună. Având în vedere aceste răspunderi serioase, se va ridica întrebarea: "Si cine este de ajuns pentru aceste lucruri?" (2 Cor. 2,16). Inima lucrătorului aproape că va lesina când se gândeste la diferitele sarcini grele care îi revin; dar cuvintele lui Hristos întăreste sufletul cu mângâietoarea asigurare: "Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului" (Mat. 28,20). Greutătile si primejdiile care amenintă siguranta celor pe care-i iubeste trebuie să-l facă să fie precaut si prudent în maniera de a lucra cu ei si să fie atent cu ei ca unul care trebuie să dea socoteală. El trebuie să folosească influenta lui spre a câstiga suflete pentru Hristos si să imprime adevărul asupra mintilor cercetătoare. El trebuie să aibă grijă ca lumea, cu atractiile ei amăgitoare, să nu-i abată de la Dumnezeu, si să nu le împietrească inimile lor fată de influenta harului Său. Pastorul nu trebuie să stăpânească în mod autoritar asupra turmei încredintată în grija lui, ci să fie exemplul lor si să le arate calea spre cer. Urmând pilda lui Hristos, el să mijlocească la Dumnezeu pentru poporul de sub grija lui până ce vede că rugăciunile lui au primit răspuns. Isus a manifestat simpatie divină si umană fată de om. El este pilda noastră în toate privintele. Dumnezeu este Tatăl si Stăpânul nostru, iar pastorul crestin este reprezentantul Fiului Său pe pământ. Principiile care stăpânesc în ceruri trebuie să stăpânească pe pământ; aceeasi iubire care însufleteste pe îngeri, aceeasi curătie si sfintenie care domneste în ceruri, trebuie, pe cât posibil, să fie reproduse pe pământ. Dumnezeu face pe pastor răspunzător pentru puterea pe care o exercită, dar nu îndreptăteste pe slujitorii Săi să pervertească puterea în despotism asupra turmei de sub grija lor. Dumnezeu a dat slujitorilor Lui cunostintă pretioasă despre adevărul Său si El doreste ca ei să aibă o legătură mai strânsă cu Isus si, prin simpatie, să se apropie de fratii lor ca să le poate face tot binele care le stă în puterea lor. Răscumpărătorul lumii nu S-a sfătuit cu propria Sa plăcere, ci a plecat să facă bine. El S-a strâns cu Tatăl ca puterea lor unită să poată influenta sufletele oamenilor spre a le salva din ruină vesnică. Tot asa si slujitorii Săi trebuie să cultive spiritualitate dacă asteaptă să reusească în lucrarea lor. Isus a avut atâta milă de sărmanii păcătosi, încât a părăsit curtile ceresti a lăsat deoparte îmbrăcămintea lui împărătească, umilindu-Se să ia natura omenească, pentru ca să poată fi familiarizat cu nevoile omului si să-l ajute să se ridice deasupra degradării din cauza căderii. Dacă El a dat omului o dovadă atât de incontestabilă despre iubirea si cea mai afectuoasă simpatie a Lui, cât de important este ca reprezentantii Săi să imite exemplul Lui, apropiindu-se de semenii lor si ajutându-i să-si formeze un adevărat caracter crestin. Dar unii au fost gata să se angajeze în judecăti ale bisericii si au adus mărturie tăioasă si lipsită de simpatie împotriva celor gresiti. Făcând asa, ei au cedat unei înclinatii firesti, care ar fi trebuit supusă în mod hotărât. Aceasta nu este justitia calmă a conducătorului crestin, ci critica tăioasă a unui temperament pripit. Comunitătile au nevoie mai mult de educatie decât de critică. În loc să-i mustre prea sever pentru lipsa lor de spiritualitate, pastorul, prin învătătură si exemplu, trebuie să-i învete cum să crească în har si în cunoasterea adevărului. "Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.
Vreau să zic: taina tinută ascunsă din vesnicii în toate veacurile, dar descoperită acum sfintilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogătia slavei tainei acesteia între neamuri, si anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, si sfătuim pe orice om, desăvârsit în toată întelepciunea, ca să înfătisăm pe orice om desăvârsit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, si mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine" (Col. 1,25-29). Pastorii nostri care au ajuns la vârsta de patruzeci sau cincizeci de ani nu trebuie să presupună că lucrarea lor este mai putin eficientă decât cea de mai înainte. Bărbati în vârstă si cu experientă tocmai ei sunt cei care să depună eforturi puternice si bine orientate mai ales în acest timp este nevoie de ei; comunitătile nu-si pot permite să se despartă de ei. Unii ca acestia nu trebuie să vorbească despre slăbiciunea lor fizică si mintală, nici să presupună că vremea folosirii lor a trecut. Multi dintre ei au suferit de încordare mintală severă, ne usurati prin exercitiu fizic. Rezultatul este o deteriorare a puterilor lor si o tendintă de a se sustrage de la răspunderi. De aceea ce au ei nevoie este o muncă mai activă. Aceasta nu se limitează numai la cei ale căror capete au albit odată cu trecerea timpului, ci si la bărbati tineri care au căzut în aceeasi stare si au ajuns slabi mintali. Ei au o listă de cuvântări bine pregătite, dar când trec de limitele acestora, ei îsi pierd rezonanta. Pastorul demodat care a călătorit cu calul si a petrecut mult timp vizitându-si turma, s-a bucurat de o sănătate mai bună, cu toate greutătile si expunerea la pericole, decât pastorii nostri de astăzi, care evită orice efort fizic pe cât la stă în putintă si se limitează să rămână la cărtile lor. Pastorii în vârstă si cu experientă trebuie să socotească de datoria lor, ca slujitori angajati ai lui Dumnezeu, să meargă înainte, progresând în fiecare zi, devenind continuu mai eficienti în lucrarea lor, si în mod constant, să adune material proaspăt spre a-l prezenta poporului. Fiecare efort de a prezenta Evanghelia trebuie să fie o îmbunătătire a celui care l-a precedat. În fiecare an ei trebuie să dezvolte o evlavie mai adâncă, un spirit mai afectuos, o spiritualitate mai mare si o mai desăvârsită cunoastere a adevărului biblic. Cu cât e mai mare vârsta si experienta lor, cu atât mai mult ar trebuie să se apropie de inimile oamenilor, având o mai perfectă cunoastere a lor. În acest timp este nevoie de bărbati care nu se tem să-si ridice glasurile pentru dreptate, oricine li s-ar împotrivi. Ei trebuie să fie de o integritate puternică si curaj încercat. Biserica are nevoie de ei si Dumnezeu va lucra cu eforturile lor spre a sustine toate ramurile lucrării Evangheliei.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
