Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 27 (1876)
ASCULTARE DE BUNĂ VOIE
Avraam era un în vârstă când a primit înspăimântătoarea poruncă de la Dumnezeu să sacrifice pe fiul său Isaac ca ardere de tot. Avraam era considerat ca om bătrân chiar si în generatia lui. Ardoarea tineretii lui a dispărut. Pentru el n-a mai fost usor să îndure greutăti si să înfrunte primejdii. În vigoarea tineretii omul poate înfrunta furtuna cu o constiintă mândră a puterii si să se ridice deasupra descurajărilor care ar putea face ca inima lui să cedeze în viata de mai târziu, când pasii lui sunt sovăitori spre mormânt.
Dar în providenta Sa, Dumnezeu a rezervat ultima si cea mai penibilă încercare a Lui pentru Avraam până ce povara anilor a apăsat greu asupra lui si el dorea mult după odihnă din cauza nelinistii si a muncii. Domnul i-a vorbit spunându-i: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubesti; pe Isaac<193> si adu-l ardere de tot." (Gen.22:2) Inima bătrânului om s-a oprit de oroare. Pierderea unui astfel de fiu prin boală ar fi fost cea mai sfâsietoare pentru iubitorul tată, ea i-ar fi plecat cu durere capul lui albit; dar acum lui i se porunceste să verse pretiosul sânge al acelui fiu cu propria lui mână. Aceasta lui i se părea o imposibilitate înfricosătoare.
Totusi, Dumnezeu a vorbit si cuvântul Lui trebuie ascultat. Avraam era încărcat de ani, dar aceasta nu l-a scutit de datorie. El a luat toiagul credintei si în spaimă mută a luat de mână pe fiul lui, frumos în sănătatea rumenă a tineretii si a plecat să asculte de cuvântul lui Dumnezeu. Marele patriarh bătrân era om; pasiunile si afectiunile lui erau ca ale noastre, si el si-a iubit fiul, care era mângâierea bătrânetelor lui si căruia îi fusese dată făgăduinta Domnului.
Dar Avraam nu s-a oprit să întrebe cum va fi împlinită făgăduinta lui Dumnezeu dacă Isaac avea să fie ucis. El n-a stat să discute cu inima lui care-l durea, ci a adus la îndeplinire porunca divină la literă, până când, tocmai când cutitul era să fie înfipt în trupul care tremura al copilului, a venit cuvântul: "Să nu pui mâna pe băiat, <193> căci stiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine." (Gen.22:12) Această mare faptă a credintei este scrisă pe paginile istoriei sacre spre a străluci asupra lumii ca un exemplu ilustru pentru timpul sfârsitului. Avraam n-a invocat drept scuză ca vârsta lui înaintată să-l scutească de ascultarea de Dumnezeu. El n-a spus: "Părul meu este cărunt, vigoarea mea bărbătească a dispărut; cine va mângâia viata mea în declin, dacă Isaac nu mai este? Cum poate un tată bătrân să verse sângele singurului său fiu?" Nu; Dumnezeu a spus, si omul trebuie să asculte fără să întrebe, fără să murmure sau să sovăiască pe cale.
Noi avem nevoie de credinta lui Avraam în comunitătile noastre de astăzi spre a lumina întunericul care se adună în jurul lor, împiedicând lumina soarelui iubirii lui Dumnezeu, si întârziind cresterea spirituală. Vârsta nu ne va scuti niciodată să ascultăm de Dumnezeu. Credinta noastră să fie bogată în fapte bune, pentru că credinta fără fapte este moartă. Fiecare datorie împlinită, fiecare sacrificiu făcut în Numele lui Isus aduce o extrem de mare răsplătire. Tocmai în actul datoriei, Dumnezeu grăieste si dă binecuvântarea Sa. Dar El cere de la noi o totală predare a capacitătilor. Mintea, inima, fiinta întreagă trebuie predate Lui, altfel nu vom ajunge să devenim crestini adevărati.
Dumnezeu n-a retinut nimic de la om ceea ce îi poate asigura bogătiile vesnice. El a îmbrăcat pământul în frumusete si l-a dat în folosinta si confortul lui pentru timpul vietii lui vremelnice. El a dat pe Fiul Său să moară pentru o lume care a căzut prin păcat si nesăbuintă. O iubire atât de fără egal, o jertfă atât de fără margini, cere cea mai strictă ascultare a noastră, cea mai sfântă iubire, credinta noastră nemărginită. Totusi toate virtutile acestea exercitate la maximum nu pot fi niciodată egalate cu jertfa cea mare care a fost adusă pentru noi.
Dumnezeu cere o promptă si indiscutabilă ascultare de Legea Lui; dar oamenii sunt adormiti sau paralizati prin înselăciunile lui Satana, care sugerează scuze si subterfugii si biruieste scrupulele lor, spunând cum a zis Evei în grădină: "Hotărât că nu veti muri." (Gen.3:4) Neascultarea nu numai că împietreste inima si constiinta celui vinovat, ci ea tinde să corupă credinta altora. Ceea ce, la început li se pare foarte rău, treptat această înfătisare se pierde, fiind continuu în fata lor, până ce, în cele din urmă, ei se întreabă dacă este într-adevăr păcat si fără să-si dea seama cad în aceeasi greseală.
Prin Samuel, Dumnezeu a poruncit lui Saul să meargă să bată pe Amaleciti si să nimicească cu desăvârsire toate posesiunile lor. Dar Saul a ascultat de poruncă numai partial; el a nimicit vitele cele slabe, dar a păstrat pe cele mai bune si a crutat pe regele cel păcătos. În ziua următoare el a întâlnit pe profetul Samuel cu măgulitoare felicitare de sine: "Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului." Dar profetul a răspuns imediat: "Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, si mugetul acesta de boi pe care-l aud?" Saul era încurcat si a căutat să scape de răspundere, răspunzând: "Le-au adus de la Amaleciti, pentru că poporul a crutat oile cele mai bune si boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârsire." (1 Sam.15:13-15). Atunci Samuel a mustrat pe rege amintindu-i de porunca lămurită a lui Dumnezeu care-l trimitea să nimicească tot ce era a lui Amalec. El i-a arătat abaterea lui si a declarat că n-a ascultat de Domnul. Dar Saul a refuzat să recunoască faptul că a făcut rău; din nou si-a scuzat păcatul invocând că a păstrat animalele cele mai bune spre a le aduce ca jertfă Domnului.
Samuel a fost mâhnit în inimă de persistenta cu care regele a refuzat să vadă si să mărturisească păcatul. El a întrebat cu durere: "Îi plac Domnului mai mult arderile de tot si jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, si păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, si împotrivirea nu este mai putin vinovată decât închinarea la idoli si terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă si El ca împărat." (1 Sam.15:22,23) Noi nu trebuie să privim îndelung la datorie si să amânăm satisfacerea cerintelor ei. O astfel de amânare dă timp pentru îndoieli; necredinta se furisează, judecata este pervertită, priceperea întunecată. În cele din urmă mustrările Duhului lui Dumnezeu nu ajung la inima persoanei înselate, care a ajuns atât de orbită încât să creadă că nu este posibil ca ele să-i fie destinate lui sau să se aplice în cazul lui.
Timpul pretios de punere la probă trece si putini înteleg că el le este dat cu scopul de a se pregăti pentru vesnicie. Ceasurile de aur sunt risipite în scopuri lumesti, în plăceri, în păcat în toată regula. Legea lui Dumnezeu este dispretuită si uitată, totusi fiecare poruncă a ei mai este încă obligatorie. Fiecare călcare a ei va aduce pedeapsa cuvenită. Iubirea de câstig lumesc duce la profanarea Sabatului, cu toate că cerintele acestei zile sfinte nu sunt abrogate sau micsorate. Porunca lui Dumnezeu asupra acestui subiect este clară si indiscutabilă; El ne-a interzis categoric să lucrăm în ziua a saptea. El a pus-o deoparte ca zi sfintită pentru El Însusi.
Multe sunt piedicile puse în calea celor care vor să umble în ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Există influente puternice si subtile care îi leagă de căile lumii, dar puterea Domnului poate rupe aceste lanturi. El va îndepărta orice obstacol din fata picioarelor celor credinciosi ai Lui sau le va da putere si curaj să învingă orice dificultate dacă ei imploră serios ajutorul Lui. Toate piedicile vor dispare în fata unei dorinte sincere si efort stăruitor de a face voia lui Dumnezeu cu orice pret pentru sine, chiar dacă este sacrificată viata însăsi. Lumină din cer va lumina întunericul celor, care, prin necaz si încurcătură, merg înainte privind la Isus ca Autor si Desăvârsitor al credintei lor.
În timpurile din vechime Dumnezeu a vorbit oamenilor prin gura profetilor sau a apostolilor. În zilele acestea El le vorbeste prin mărturiile Duhului Său. N-a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fi învătat pe poporul Său mai serios decât îi învată acum cu privire la vointa Sa si calea pe care ar dori El ca ei să meargă. Dar vor profita ei de învătăturile Lui? Vor primi ei mustrările Lui si vor lua aminte la avertizările Lui? Dumnezeu nu va accepta o ascultare partială; El nu va aproba nici un compromis cu eul.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
