Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 26 (1876)
UNITATEA BISERICII
Iubiti frati: După cum diferitele mădulare ale organismului uman sunt unite spre a alcătui un corp întreg, si fiecare îsi îndeplineste slujba în ascultare de inteligenta care conduce întregul, tot asa si membrii bisericii lui Hristos trebuie să fie uniti într-un corp simetric, supus inteligentei sfintite a întregului.
Înaintarea bisericii este întârziată de cursul gresit al membrilor ei. Unirea cu biserica, desi este un act important si necesar, nu-l face pe cineva crestin, nici nu-i asigură mântuirea. Noi nu ne putem asigura un titlu pentru cer prin faptul că avem numele nostru înscris în registrul comunitătii în timp ce inimile noastre sunt înstrăinate de Hristos. Noi trebuie să fim reprezentantii Săi credinciosi pe pământ, care lucrăm împreună cu El. "Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu." (1 Ioan 3:2) Noi trebuie să tinem minte această sfântă legătură si să nu facem nimic care să aducă dezonoare asupra cauzei Tatălui nostru.
Mărturisirea noastră de credintă este măreată. Ca adventisti, păzitori ai Sabatului, noi mărturisim că ascultăm de toate poruncile lui Dumnezeu si asteptăm venirea Răscumpărătorului nostru. Putinilor credinciosi ai lui Dumnezeu le-a fost încredintată cea mai solemnă solie de avertizare. Noi trebuie să arătăm prin cuvinte si fapte că recunoastem marea responsabilitate pusă asupra noastră. Lumina noastră trebuie să strălucească asa de clar încât altii să poate vedea că slăvim pe Tatăl în viata noastră zilnică; că suntem în legătură cu cerul si suntem împreună mostenitori cu Hristos Isus, ca atunci când El se va arăta cu putere si slavă mare, noi să fim asemenea Lui. Noi cu totii trebuie să simtim răspunderea noastră individuală ca membrii ai bisericii vizibile si lucrători în via Domnului. Noi nu trebuie să asteptăm după fratii nostri, care sunt tot atât de slabi ca si noi, să ne ajute; pentru că scumpul nostru Mântuitor ne-a invitat pe noi să ne unim cu El, să unim slăbiciunea noastră cu puterea Lui, ignoranta noastră cu întelepciunea Lui, nevrednicia noastră cu meritul Lui. Nici unul din noi nu poate ocupa o pozitie neutră; influenta noastră va vorbi pentru sau contra. Noi suntem agenti activi pentru Hristos sau pentru vrăjmasi. Noi ori adunăm cu Hristos sau risipim. Adevărata convertire este o schimbare radicală. Chiar tendinta mintii si înclinatia inimii trebuie schimbate si viata devine iarăsi nouă în Hristos. Dumnezeu conduce un popor să stea în unire desăvârsită pe platforma adevărului vesnic. Hristos S-a dat pe Sine lumii ca să poată "să-si curătească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune." (Timotei 2:14) Procesul acesta de curătire are menirea să curete biserica de nedreptate si de spiritul de discordie si controversă, ca ei să poată clădi, în loc să dărâme, si să-si concentreze energiile lor asupra lucrării celei mari care le stă în fată. Dumnezeu are în plan ca tot poporul Lui să ajungă la unitatea de credintă. Rugăciunea lui Hristos chiar înainte de răstignirea Sa a fost ca ucenicii Lui să fie una, chiar asa cum el era una cu Tatăl, ca lumea să poată crede că El a fost trimis de Tatăl. Această cea mai miscătoare si mai minunată rugăciune a ajuns peste secole până în zilele noastre; pentru că cuvintele Lui au fost: "Si Mă rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor." (Ioan 17:20) Cât de serios ar trebui ca cei care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos să caute să răspundă acestei rugăciuni prin viata lor. Multi nu înteleg sfintenia legăturii cu biserica si sunt putin dispusi să se supună restrictiilor si disciplinei. Cursul actiunii lor arată că ei înaltă judecata lor mai presus de cea a bisericii unite, si nu sunt atenti să se păzească să nu încurajeze glasul spiritului de opozitie. Cei care detin pozitii de răspundere în biserică pot să aibă defecte în comun cu altii, si pot gresi în hotărârile lor; dar, cu toate acestea, biserica lui Hristos de pe pământ le-a dat o autoritate care nu poate fi dispretuită. După învierea Sa Hristos a dat putere Bisericii Sale spunând: "Celor ce le veti ierta păcatele, vor fi iertate; si cele ce le veti tinea, vor fi tinute." (Ioan 20:23) Legătura cu biserica nu trebuie să fie anulată cu usurintă; totusi când calea unora care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos este barată, sau când cuvântul lor n-are influenta conducătoare pe care ei cred că o merită, ei vor ameninta că părăsesc biserica. Este adevărat că părăsind biserica ei vor suferi cel mai mult; pentru că retrăgându-se din rândurile ei, se expun pe deplin ispitelor lumii. În atasamentul lui fată de biserică, fiecare credincios trebuie să fie cu toată inima. Prosperitatea ei trebuie să fie primul lui interes, si dacă el nu simte sacra obligatie de a face din legătura lui cu biserica un beneficiu pentru ea ca preferintă a lui, ea poate activa cu mult mai bine fără el. Stă în puterea tuturor să facă ceva pentru cauza lui Dumnezeu. Sunt din cei care cheltuiesc o mare sumă pentru obiecte de lux nefolositoare; ei îsi satisfac poftele lor, dar simt o mare povară să contribuie cu banii lor pentru a sprijini biserica. Ei sunt dispusi să primească toate privilegiile ei, dar preferă să-i lase pe altii să plătească notele de plată. Cei care simt, într-adevăr, un interes adânc pentru înaintarea cauzei nu vor ezita să investească bani în întreprindere oriunde si oricând este nevoie. Ei vor simti de asemenea o solemnă datorie de a ilustra în caracterul lor învătăturile lui Hristos, fiind în pace unul cu altul, si actionând în armonie perfectă ca un întreg nedivizat. Ei trebuie să supună judecata lor individuală judecătii trupului bisericii. Multi trăiesc numai pentru ei însisi. Ei privesc la viata lor cu mare satisfactie, plăcându-le să creadă că sunt nevinovati, când, de fapt, ei nu fac nimic pentru Dumnezeu, si trăiesc în directă opozitie cu cuvântul exprimat al Lui. Păzirea formelor exterioare niciodată nu va satisface lipsa cea mare a sufletului omenesc. O mărturisire a credintei în Hristos nu este suficientă să facă pe cineva în stare să treacă proba în ziua judecătii. Trebuie să fie o încredere perfectă în Dumnezeu, o dependentă ca de copil fată de făgăduintele Lui, si o totală consacrare fată de vointa Sa. Dumnezeu a încercat totdeauna pe poporul Său în cuptorul suferintelor pentru ca să-i probeze hotărât si cu adevărat, si să-i curete de toate nedreptătile. După ce Avraam si fiul său au supravietuit cea mai severă probă la care au putut fi supusi, Dumnezeu a vorbit prin îngerul Lui către Avraam: "Căci stiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tău, pe singurul tău fiu pentru Mine." (Geneze 22:12) Această faptă mare a făcut să strălucească caracterul lui Avraam cu o strălucire remarcabilă. Ea ilustrează cu putere desăvârsita lui încredere în Domnul, de la care n-a retinut nimic, nici chiar pe fiul său primit prin făgăduintă. Nu există nimic mai pretios pentru noi de dat lui Isus. Dacă Îi restituim talantii bunurilor pe care ni i-a încredintat El spre păstrare, El ne va da si mai mult. Fiecare efort pe care îl facem pentru Hristos va fi răsplătit de El, si fiecare sarcină pe care o îndeplinim în Numele Lui va sluji spre fericirea noastră. Dumnezeu a predat pe mult iubitul Său Fiu chinurilor răstignirii, pentru ca toti cei care cred în El să poată deveni una prin Numele lui Isus. Dacă Hristos a făcut un sacrificiu atât de mare spre a mântui pe oameni si a-i aduce în unire unul cu altul, după cum si El era unit cu Tatăl, ce sacrificiu este prea mare pentru ucenicii Lui să facă, pentru a păstra această unitate?
Dacă lumea vede că în biserica lui Dumnezeu există o armonie perfectă, aceasta va fi pentru ei o dovadă puternică în favoarea religiei crestine. Disensiuni, nefericite neîntelegeri si mici judecăti în biserică dezonorează pe Răscumpărătorul nostru. Toate acestea pot fi evitate dacă eul este supus fată de Dumnezeu si urmasii lui Isus ascultă de glasul bisericii. Necredinta sugerează că independenta individuală măreste importanta noastră, si că este slăbiciune a ceda la ideea noastră despre ce este drept si potrivit în favoarea hotărârii bisericii; dar a ceda fată de astfel de simtăminte sau păreri este riscant si ne va duce la anarhie si la confuzie. Hristos a văzut că unitatea si tovărăsia crestină erau necesare pentru cauza lui Dumnezeu, de aceea a impus-o ucenicilor Săi. Si istoria crestinătătii de atunci si până acum dovedeste în mod hotărât că putere există numai în unitate. Lăsati ca judecata individuală să fie supusă fată de autoritatea bisericii.
Apostolii au simtit necesitatea strictei unităti si au lucrat serios în acest scop. Pavel a îndemnat pe fratii lui prin aceste cuvinte: "Vă îndemn, fratilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveti toti acelas fel de vorbire, să n-aveti dezbinări între voi, ci să fiti uniti, în chip desăvârsit într-un gând si o simtire." (1 Corinteni 1:10) El a scris si fratilor lui filipeni: "Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire si vreo îndurare, faceti-mi bucuria deplină, si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gând." (Filipeni 2:1-5) Romanilor el le-a scris: "Dumnezeul răbdării si al mângâierii să vă facă să aveti aceleasi simtăminte, unii fată de altii, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca toti împreună, cu o inimă si cu o gură, să slăviti pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Asadar, primiti-vă unii pe altii, cum v-a primit si pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu." (Romani 15:5-7) Petru a scris bisericilor împrăstiate: "Încolo, toti să fiti că aceleasi gânduri, simtind unii cu altii, iubind ca fratii, milosi, smeriti. Nu întoarceti răul pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântati, căci la aceasta ati fost chemati: să mosteniti binecuvântarea." (1 Petru 3:8,9) Si Pavel, în epistola sa către Corinteni, spune: "Încolo, fratilor, fiti cu un cuget, trăiti în pace, si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi." (2 Corinteni 13:11)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
