Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 26 (1876)
RETINEREA BANILOR
Binecuvântarea lui Dumnezeu rămâne asupra celor din ___ care au cauza lui Hristos pe inimă. Darurile de bunăvoie ale fratilor si surorilor făcute în credintă si din iubire pentru Răscumpărătorul răstignit, le vor aduce binecuvântări. Pentru că Dumnezeu notează si Îsi aduce aminte de fiecare faptă de generozitate din partea sfintilor Săi. La pregătirea unei case de rugăciune trebuie să fie exercitată o mare credintă si încredere în Dumnezeu. În tranzactiile de afaceri cei care nu riscă nimic înaintează numai putin; de ce să nu avem credintă într-o întreprindere a lui Dumnezeu si să investim în cauza lui? Unii, când sunt săraci, sunt generosi cu putinul lor; dar când dobândesc avere, ei devin zgârciti. Motivul pentru care ei au asa de putină credintă este că ei nu continuă să înainteze pe măsură ce propăsesc si să dea pentru cauza lui Dumnezeu chiar până la sacrificiu. În sistemul iudaic se cerea ca binefacerea să fie arătată în primul rând fată de Domnul. La seceris si la culesul viilor primele roade ale pământului - cerealele, vinul si untdelemnul - trebuiau consacrate ca dar pentru Domnul. Strângerea spicelor după seceris si colturile lanurilor erau rezervate pentru cei săraci. Primele roade din lână, când erau tunse oile, din grâu când era treierat grâul, trebuiau oferite Domnului; si era poruncit ca săracii, văduvele, orfanii si străinii să fie invitati la sărbătorile lor. La sfârsitul fiecărui an li se cerea tuturor să facă un jurământ solemn dacă au făcut sau nu după porunca lui Dumnezeu. Acest aranjament a fost făcut de Domnul pentru a întipări asupra poporului faptul că în fiecare problemă El trebuia să fie cel dintâi. Prin acest sistem de binefacere ei trebuia să tină minte că Stăpânul lor era adevăratul proprietar al holdelor lor, al turmelor lor si al cirezilor lor; că Dumnezeul cerurilor le-a trimis lumina soarelui si ploaie pentru timpul semănatului si al seceratului si că toate lucrurile pe care le posedau ei erau creatiunea Lui. Totul era al Domnului, si El i-a făcut pe ei ispravnicii Săi. Dărnicia evreilor la construirea cortului si la ridicarea templului ilustrează un spirit de bunăvointă care n-a fost egalat de crestini la nici o dată mai târzie. Ei tocmai ce fuseseră eliberati din lunga lor robie din Egipt si erau peregrini prin pustie; cu toate că abia ce au fost eliberati de ostirile Egiptenilor care i-au urmărit în grăbita lor călătorie, când Cuvântul Domnului a venit la Moise spunând: "Vorbeste copiilor lui Israel: Să-mi aducă un dar; să-l primiti pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă." (Exod 25:2) Poporul lui avea bunuri putine si nici o perspectivă de viitor pentru a mai adăuga la ele; dar în fata lor se afla o tintă - să construiască un cort pentru Dumnezeu. Domnul a vorbit si ei trebuiau să asculte de glasul Lui. Ei n-au retinut nimic. Toti au dat cu o mână binevoitoare, nu numai o oarecare cantitate din avutul lor, ci o mare parte din bunurile lor. Ei le-au devotat Domnului cu bucurie si din toată inima, si făcând asa, El a fost multumit. Nu erau toate ale Sale? Nu le-a dat el toate cele ce posedau ei? Dacă El a cerut, nu era datoria lor să dea înapoi Celui care i-a împrumutat, ceea ce era al Lui? N-a fost nevoie de îndemnare. Poporul a adus mai mult decât li s-a cerut si li s-a spus să se oprească, pentru că era deja mai mult decât era necesar. Si iarăsi, la construirea templului, apelul pentru ajutoare a primit un răspuns din toată inima. Poporul n-a dat din silă. Ei s-au bucurat de perspectiva ca o clădire să fie ridicată pentru închinare adusă lui Dumnezeu si au dăruit mai mult decât îndeajuns pentru scopul propus. David a binecuvântat pe Dumnezeu înaintea adunării si a spus: "Căci ce sunt eu, si ce este poporul meu pentru ca să putem să-Ti aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine, si din mâna ta primim ce-Ti aducem." (1 Cronici 29:14) Si iarăsi, în rugăciunea lui, David a multumit prin aceste cuvinte: "Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogătii, pe care le-am pregătit ca să-Ti zidim o casă, Tie, Numelui tău Cel sfânt, si ale tale sunt toate." (1 Cronici 29:16) David stia bine de unde veneau toate aceste daruri. Fie ca cei de astăzi, care se bucură de iubirea Mântuitorului, să poată întelege că argintul si aurul lor sunt ale Domnului si trebuie să fie folosite pentru promovarea slavei Sale, nu să le retină spre a se îmbogăti si spre a se satisface pe ei însisi. El are un drept indiscutabil asupra tuturor celor pe care pe care le-a împrumutat creaturilor Sale. Tot ceea ce posedă ei este al Lui. Există obiective înalte si sfinte care cer mijloace, si banii astfel investiti vor produce dătătorului o bucurie mai înaltă si mai permanentă decât dacă ar fi fost cheltuiti pentru satisfacere personală sau strânsi pentru lăcomia de câstig. Când Dumnezeu cere comoara noastră, oricât ar putea fi suma, răspunsul binevoitor este ceea ce face ca darul să fie o jertfă consacrată Lui, si dătătorul să strângă pentru el o comoară în cer pe care molia n-o poate strica, pe care focul n-o poate mistui, nici hotii să intre să o fure. Investitia este sigură. Banii sunt pusi în pungi care n-au găuri; ea este asigurată. Pot crestinii, care se laudă cu o lumină mai mare decât au avut Evreii, să dea mai putin decât ei? Pot crestinii, care trăiesc aproape de încheierea timpului, să fie multumiti cu darurile lor când nu sunt nici pe jumătate asa de mari cum au fost cele ale Iudeilor? Dărnicia lor trebuia să fie spre folosul natiunii lor; lucrarea din aceste zile de pe urmă se extinde peste lumea întreagă. Solia adevărului trebuie să meargă la toate natiunile, limbile si popoarele; publicatiile ei ,tipărite în multe limbi diferite, trebuie să fie răspândite ca frunzele toamna. Stă scris: "Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmati-vă si voi cu acelasi tip de gândire." (1 Petru 4:1) Si iarăsi: "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască si el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2:6) S ne întrebăm: Ce ar fi făcut Mântuitorul nostru în împrejurările noastre? Care ar fi fost eforturile Lui pentru salvarea sufletelor? Întrebarea aceasta a primit răspuns prin exemplul lui Hristos. El a părăsit regalitatea Sa, a lăsat la o parte slava Sa, a sacrificat bogătiile Sale, si a îmbrăcat divinitatea Sa cu natura omenească ca să poată ajunge la oameni acolo unde erau ei. Exemplul Său arată că El si-a dat viata pentru păcătosi. Satana a spus Evei că s-ar putea câstiga o mare stare de fericire prin satisfacerea apetitului neîngăduit, dar făgăduinta lui Dumnezeu pentru om este prin negarea eului. Când Hristos suferea în chinuri pe crucea cea rusinoasă pentru răscumpărarea omului, natura omenească a fost înăltată. Familia omenească a fost înăltată. Familia omenească poate fi ridicată să facă legătura cu cerul numai prin cruce. Lepădarea eului si crucea ne întâlneste la fiecare pas în călătoria noastră spre cer. Spiritul cerului este spirtul generozitătii; spiritul egoismului este spiritul lui Satana. Iubirea jertfitoare de sine a lui Hristos este descoperită pe cruce. El a dat tot ce a avut, si apoi S-a dat pe Sine, ca omul să poată fi mântuit. Crucea lui Hristos apelează la bunăvointa fiecărui urmas al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este a da, a da. Acesta, adus la îndeplinire prin bunăvointă reală si fapte bune, este adevăratul rod al vietii crestine. Principiul celor lumesti este a obtine, a obtine, si astfel se asteaptă ei să-si asigure fericirea; dar, adus la îndeplinire sub toate aspectele, rodul este mizerie si moarte. Misiunea urmasilor lui Hristos este să ducă adevărul locuitorilor pământului, să-i salveze din vinovătia si nepăsarea lor. Oamenii trebuie să aibă adevărul pentru ca să fie sfintiti prin el, si noi suntem canale ale luminii lui Dumnezeu. Talentele noastre, banii nostri, cunostinta noastră, nu sunt numai pentru beneficiul nostru; ele trebuie să fie folosite pentru salvarea de suflete, pentru a ridica pe om din viata lui de păcat, si a-l aduce, prin Hristos, la nemărginitul Dumnezeu. Noi trebuie să fim, în această cauză, lucrători zelosi, căutând să-i conducem pe păcătosi, care se pocăiesc si cred la Răscumpărătorul divin, si să le întipărim înaltul simtământ al iubirii lui Dumnezeu pentru om. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viată vesnică." (Ioan 3:16) Ce iubire fără seamăn este aceasta! Un subiect pentru cea mai profundă meditatie! Iubirea uimitoare a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Cugetarea are o putere cuceritoare asupra sufletului si aduce mintea în supunere fată de voia lui Dumnezeu. Oameni care sunt nebuni după câstig, si sunt dezamăgiti si nefericiti în urmărirea lor după ale lumii au nevoie să cunoască acest adevăr ca să potolească continua foame si sete a sufletelor lor. Sunt căutati misionari pentru Dumnezeu în marile orase spre a aduce lumină celor care se află în umbra mortii. Este nevoie de mâini experimentate, care cu blândetea întelepciunii si tăria credintei să ridice sufletele obosite la pieptul unui Răscumpărător îndurător. Ah, egoism! Ce blestem! El ne împiedică să ne angajăm în serviciul lui Dumnezeu. El ne împiedică să întelegem cerintele datoriei care să facă inimile noastre să strălucească de zel înfocat. Toate energiile noastre trebuie îndreptate spre ascultare de Hristos. A împărti interesul nostru cu conducătorii erorii este a ajuta partea cea rea si a avantaja pe vrăjmasii nostri. Adevărul lui Dumnezeu nu cunoaste compromis cu păcatul, nici o legătură cu prefăcătoria, nici o unire cu păcatul. Sunt căutati ostasi care vor răspunde totdeauna la apel si sunt gata pentru actiune imediată, nu din cei care, când este nevoie, ei sunt găsiti ajutând pe vrăjmasi. Lucrarea noastră este mare. Totusi sunt multi care mărturisesc a crede adevărurile sacre, care sunt paralizati de sofisticarea lui Satana, si nu fac nimic pentru ea, ci mai degrabă piedici cauzei lui Dumnezeu. Când vor activa ei ca cei ce asteaptă pe Domnul? Când vor arăta un zel conform cu credinta lor? Multi oameni retin în mod egoist banii lor, si îsi linistesc constiinta cu un plan de a face un mare bine pentru cauza lui Dumnezeu după moartea lor. Ei fac un testament prin care donează diferitelor interese ale bisericii o sumă mare si apoi stau linistiti cu simtământul că au făcut tot ce se putea cere de la ei. În ce a fost negat eul prin fapta aceasta? Dimpotrivă, ei au arătat adevărata esentă a egoismului. Când nu mai pot avea nici un folos de banii lor, ei îsi propun să-i dea lui Dumnezeu. Dar îi vor retine atâta timp, până când sunt constrânsi să renunte la ei printr-un vestitor care nu poate fi înlăturat. Un astfel de testament este adesea o dovadă a adevăratei lăcomii. Dumnezeu ne-a făcut pe toti ispravnici ai Săi, si în nici un caz nu ne-a autorizat să neglijăm datoria noastră sau s-o lăsăm s-o facă altii. Apelul pentru bani pentru înaintarea cauzei adevărului niciodată nu va fi mai urgent decât acum. Banii nostri niciodată nu vor face mai mult bine decât în timpul de fată. Fiecare zi de întârziere în a le da o destinatie corectă, limitează perioada în care să facă o bună lucrare de câstigare de suflete. Dacă lăsăm altora să facă lucrarea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o nouă s-o facem, ne facem rău nouă si Lui care ne-a dat tot de avem. Cum pot altii să facă mai bine lucrarea noastră de binefacere, decât o putem face noi însine? Dumnezeu doreste ca fiecare om să fie, în timpul vietii lui, executorul testamentului său în această problemă. Adversitate, accident sau intrigă pot pune capăt pentru totdeauna faptelor de binefacere mediate, când cel care a adunat o avere nu mai este ca s-o păzească. Este trist că atât de multi neglijează ocaziile de aur din prezent spre a face bine si asteaptă să fie dati afară din isprăvnicie înainte a de a restitui Domnului mijloacele pe care El li le-a împrumutat spre a fi folosite spre slava Sa. Un subiect însemnat în învătăturile lui Hristos este frecventa si seriozitatea cu care a mustrat păcatul lăcomiei si a arătat pericolul de achizitionări lumesti si excesivă iubire de câstig. În locuintele bogatilor, la templu si pe străzi, El a avertizat pe cei care se ocupă de mântuire: "Vedeti si păziti-vă de orice fel de lăcomie de bani." "Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona." (Luca 12:15; 16:13) Această devotiune crescândă pentru obtinerea de bani, egoismul este care dă nastere la dorinta după câstig, care îndepărtează favoarea lui Dumnezeu de la biserică si omoară spiritualitatea ei. Când capul si mâinile sunt în mod continuu ocupate cu plănuire si muncire pentru acumulare de bogătii, cerintele lui Dumnezeu si ale omenirii sunt uitate. Dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu prosperitate, aceasta n-a făcut-o pentru a abate timpul si atentia noastră de al El si să le dăm celor ce ne-a împrumutat El. Dătătorul este mai mare decât darul. Noi nu suntem ai nostri; noi am fost cumpărati cu un pret. Am uitat noi acel pret nemărginit plătit pentru răscumpărarea noastră? A murit recunostinta din inimă? N-a făcut de rusine crucea lui Hristos viata de comoditate si dedare la poftă egoistă? Ce s-ar fi întâmplat dacă Hristos, ajuns obosit de nerecunostintă si abuz care-L întâmpinau din toate părtile, ar fi părăsit lucrarea Sa? Ce ar fi fost dacă niciodată nu ar fi ajuns acel timp când a spus: "S-a isprăvit!" (Ioan 19:30) Si dacă s-ar fi întors la cer descurajat de primirea Sa! Si dacă niciodată n-ar fi trecut prin acel chin sufletesc din grădina Ghetsemani care a stors din porii Săi mari stropi de sânge! Hristos a fost influentat în lucrarea Sa pentru mântuirea neamului omenesc de o iubire care n-are asemănare, si o consacrare fată de vointa Tatălui Său. El a muncit pentru binele omului chiar până în ceasul umilintei Lui. El a petrecut viata Sa în sărăcie si tăgăduire de sine pentru păcatul cel degradant. În lumea care era a Lui n-a avut un loc unde să-Si plece capul cel obosit. Noi recoltăm roadele acestui nemărginit sacrificiu de sine; si totusi, când lucrarea trebuie făcută, când banii nostri sunt doriti pentru a ajuta lucrarea Răscumpărătorului în salvarea de suflete, noi ne sustragem de la datorie si ne rugăm să fim scuzati. Trândăvie dezonorantă, indiferentă nepăsătoare si egoism păcătos pecetluiesc simtirile noastre fată de cerintele lui Dumnezeu. O, a trebuit ca Hristos, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, să poarte crucea cea grea, să poarte coroana de spini, să bea paharul cel amar, în timp ce noi închinăm spre comoditate, ne slăvim pe noi însine si uităm de sufletele pentru care El a murit să le răscumpere prin sângele Lui cel pretios? Nu; să dăm cât mai avem putere. Să facem cât mai avem tărie. Să lucrăm cât mai este ziuă. Să consacrăm timpul si banii nosti pentru slujirea lui Dumnezeu, ca să putem avea aprobarea Sa si să primim răsplata Lui.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
