Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 26 (1876)
PORNESTE ÎNAINTE
Ostile imense ale lui Israel au mărsăluit în triumf vesel din Egipt, locul îndelungatei si crudei lor robii. Egiptenii n-aveau să consimtă să-i lase liberi până n-au fost avertizati în mod remarcabil de judecătile lui Dumnezeu. Îngerul răzbunător a vizitat fiecare casă a Egiptului si a lovit cu moartea pe întâiul născut din fiecare familie. Nici unul n-a scăpat, de la mostenitorul lui Faraon până la întâiul născut al captivului din închisoare. Întâiul născut al vitelor a fost de asemenea ucis după porunca Domnului. Dar îngerul mortii a trecut peste casele copiilor lui Israel si acolo n-a intrat. Faraon, cuprins de groază din cauza plăgilor care s-au abătut asupra poporului său, a chemat pe Moise si pe Aaron înaintea lui în timpul noptii si le-a poruncit să plece din Egipt. El era nerăbdător ca ei să plece fără întârziere; pentru că el si poporul lui se temeau că dacă blestemul lui Dumnezeu nu este îndepărtat de la ei, tara avea să devină un vast teren de înmormântare.
Copiii lui Israel au fost bucurosi să primească vestea eliberării lor si s-au grăbit să părăsească locul robiei lor. Dar drumul a fost obositor, si în cele din urmă curajul lor a scăzut. Călătoria lor i-a dus peste dealuri sterpe si câmpii pustii. A treia noapte ei s-au găsit împrejmuiti de lanturi de munti de fiecare parte, în timp ce Marea Rosie era în fata lor. Ei au fost uluiti si au deplâns mult situatia lor. Au învinuit pe Moise că i-a condus în acest loc, pentru că credeau că au luat o cale gresită. "Cu sigurantă", au spus ei, "acesta nu este drumul spre pustia Sinai, nici spre tara Canaanului făgăduită părintilor nostri. Noi nu putem merge mai departe, ci acum trebuie să înaintăm în apele Mării Rosii, sau să ne întoarcem înapoi în Egipt." Apoi, ca si cum spre a completa nenorocirea lor, iată că oastea egipteană era pe urmele lor! Ostirea impunătoare este condusă de Faraon însusi, care a regretat că a eliberat pa Evrei si s-a temut că el i-a alungat spre a deveni o mare natiune vrăjmasă împotriva lui. Ce noapte de încurcătură si nenorocire a fost aceasta pentru Israel! Ce contrast fată de acea dimineată glorioasă când au iesit din robia Egiptului si cu fericită bucurie s-au aliniat în marsul spre pustie! Cât de neputinciosi s-au simtit în fata acelui vrăjmas puternic! Bocetele femeilor si ale copiilor cuprinsi de groază, amestecate cu mugetul vitelor si behăitul oilor, s-a adăugat la sumbra confuzie a situatiei.
Dar a pierdut Dumnezeu din vedere toată purtarea Lui de grijă pentru poporul Său ca să-l lase spre nimicire? N-avea El să-i avertizeze de primejdia lor si să-i scape de vrăjmasii lor? Dumnezeu n-avea plăcere de deruta poporului Său. El însusi l-a îndemnat pe Moise să tăbărască la Marea Rosie, si El i-a informat mai departe: "Faraon va zice despre copiii lui Israel: 'S-au rătăcit prin tară; îi înghite pustia.' Eu voi împietri inima lui Faraon, si-i va urmări; dar Faraon si toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, si Egiptenii vor sti că Eu sunt Domnul." (Exod 14:3,4) Isus se afla în fruntea marei ostiri. Stâlpul de nor din timpul zilei si stâlpul de foc din timpul noptii reprezenta pe conducătorul lor divin. Dar Evreii n-au suportat cu răbdare proba Domnului. Glasurile lor s-au ridicat cu repros si condamnare împotriva lui Moise, conducătorul lor vizibil pentru că i-a adus într-un pericol asa de mare. Ei nu s-au încrezut în puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu si n-au recunoscut nici bratul Lui care oprea relele din jurul lor. În groaza lor cumplită ei uitaseră de toiagul cu care Moise a schimbat apa Nilului în sânge, si de calamitătile pe care le-a adus Dumnezeu asupra Egiptenilor pentru persecutarea poporului Său cel ales. Ei uitaseră toate interventiile miraculoase ale lui Dumnezeu în favoarea lor.
"Ah", strigau ei, "cu mult mai bine era pentru noi să fi rămas în robie! Este mai bine să trăiesti ca sclav decât să mori de foame si de oboseală în pustie, sau să fii ucis în război cu vrăjmasii nostri." Ei s-au întors asupra lui Moise cu critica aspră pentru că nu i-a lăsat acolo unde erau în loc să-i scoată afară ca să piară în pustie.
Moise era foarte mâhnit din cauză că poporului lui îi lipsea credinta, mai ales că au fost de repetate ori martori la manifestările puterii lui Dumnezeu în favoarea lor. El era foarte întristat din cauză ca ei să nu-l învinuiască pe el pentru primejdiile si dificultătile situatiei lor, când el a urmat pur si simplu poruncile exprese ale lui Dumnezeu. Dar el era tare în credintă că Dumnezeu avea să-i ducă la loc sigur; si el a înfruntat reprosurile si a linistit temerile poporului său, chiar mai înainte ca el să poate discerne planul eliberării lor. Este adevărat că ei erau într-un loc din care erau imposibil să fie salvati dacă nu intervine să-i salveze Însusi Dumnezeu; dar ei au fost adusi în această strâmtoare prin ascultare de poruncile divine, si Moise nu s-a temut de consecinte. EL "a răspuns poporului: 'Nu vă temeti de nimic, stati pe loc, si veti vedea izbăvirea, pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii acestia, pe care-i vedeti azi, nu-i veti mai vedea niciodată. Domnul se va lupta pentru voi, iar voi stati linistiti." (Exod 14:13,14) N-a fost un lucru usor să mentii ostile lui Israel în asteptare înaintea Domnului. Ei erau tulburati si plini de groază. Lor le lipsea disciplina si stăpânirea de sine. Impresionati de ororile situatiei lor, ei au devenit violenti si nerationali. Ei se asteptau să cadă repede în mâinile asupritorilor lor, si bocetele si învinuirile lor erau vehemente si pătrunzătoare. Minunatul stâlp de nor i-a însotit în peregrinările lor si a servit să-i ocrotească de razele fierbinti ale soarelui. Toată ziua el s-a deplasat grandios în fata lor, nefiind expus nici strălucirii soarelui si nici furtunii; iar noaptea el devenea stâlp de foc ca să le lumineze calea. Ei l-au urmat ca semn al lui Dumnezeu să meargă înainte; dar acum se întrebau între ei dacă acesta n-ar putea fi umbra unei teribile calamităti care urma să cadă asupra lor, deoarece nu el i-a condus pe partea gresită a muntelui pe un drum de netrecut? Astfel îngerul lui Dumnezeu le-a apărut în mintea lor înselată ca prevestitor al dezastrului. Dar acum, când ostirea egipteană se apropia de ei, asteptându-se să-i facă pradă usoară pentru ei, stâlpul de nor s-a ridicat maiestuos spre cer, a trecut peste Israeliti si a coborât între ei si ostile Egiptului. Un zid de întuneric s-a interpus între cei urmăriti si urmăritorii lor. Egiptenii n-au mai putut vedea tabăra Evreilor si au fost obligati să se oprească. Dar deoarece întunericul noptii devine mai profund, zidul de nori devine o mare lumină pentru Evrei, luminând întreaga tabără cu strălucirea zilei.
Atunci speranta a apărut în inima lui Israel că ar putea fi eliberati. Si Moise a ridicat glasul lui către Domnul. "Domnul a zis lui Moise: 'Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ti toiagul, întinde-ti mâna spre mare, si despic-o; si copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat." (Exod 14:15,16) Apoi Moise, ascultând de porunca divină, a întins toiagul său si apele s-au despărtit, adunându-se ca un zid de fiecare parte, si lăsând o cărare largă pe fundul mării pentru copiii lui Israel. Lumina de la stâlpul de foc strălucea peste talazurile încununate cu spumă, luminând drumul care era tăiat ca o brazdă grandioasă prin apele Mării Rosii până ce se pierdea în întunericul tărmului mai îndepărtat. Toată noaptea a răsunat zgomotul pasilor ostirii lui Israel care trecea Marea Rosie; dar norul i-a ascuns de vederea vrăjmasilor lor. Egiptenii, obositi de marsul lor fortat, au cantonat pentru noapte pe tărm. Ei văzuseră pe Evrei numai la o mică distantă în fata lor, si, deoarece se părea că nu există nici o posibilitate de scăpare, au hotărât să se odihnească peste noapte si de dimineată să facă o captură usoară. Noaptea era tare întunecoasă, norii se părea că-i înconjoară ca o substantă tangibilă. Asupra taberei s-a lăsat un somn adânc; chiar si santinelele au atipit la posturile lor.
În cele din urmă un puternic sunet de trâmbită trezeste ostirea. Norul trece înainte. Evreii se miscă. Glasuri si strigăte de mars vin dinspre mare. Mai este încă atât de întuneric încât ei nu pot să vadă poporul care scapă, dar comanda este dată să fie gata pentru urmărire. Se aude zăngănit de arme si zgomotul carelor de război, aranjarea de către căpitani a unitătilor si nechezatul cailor. În cele din urmă coloana de mars este formată si ei fortează înainte prin întuneric în directia multimii care scăpa. În întuneric si confuzie ei dau năvală în urmărirea lor nestiind că au intrat în albia mării si că sunt încadrati de ambele părti de amenintătoare ziduri de apă. Ei doresc mult să treacă ceata si întunericul si să li se descopere Evreii si pozitia lor aproximativă. Rotile carelor de război se adâncesc în nisipul moale, caii devin încâlciti si nestăpâniti. Domneste confuzia, totusi ei fortează înaintarea simtindu-se siguri de victorie.
În cele din urmă norul cel misterios se schimbă în stâlp de foc în fata ochilor lor uimiti. Tunetele bubuiesc si fulgerele strălucesc, valurile se rostogolesc în jurul lor, si frica pune stăpânire pe inimile lor. În mijlocul groazei si confuziei, lumina cea sinistră descoperă Egiptenilor uimiti apele teribil masate la dreapta si la stânga. Ei văd calea cea largă pe care o făcuse Domnul pentru poporul Său peste nisipul lucitor al mării, si au privit la triumfătorul Israel de pe tărmul mai îndepărtat.
Pe ei i-a cuprins confuzia si consternarea. În mijlocul mâniei elementelor naturii, în care aud glasul unui Dumnezeu mânios, ei se străduiesc să fugă spre tărmul pe care de abia îl părăsiseră. Dar Moise a atins toiagul său si apele îngrămădite în sus, suierând, urlând, si dornice după prada lor s-au rostogolit asupra ostirii Egiptului. Mândrul Faraon si legiunile sale, împodobitele care de luptă si sclipitoarea armură, cai si călăreti sunt înghititi de marea cea furtunoasă. Puternicul Dumnezeu al lui Israel a eliberat pe poporul Său si cântecele lor de recunostintă se înaltă spre ceruri pentru că Dumnezeu a lucrat atât de minunat în favoarea lor. Istoria copiilor lui Israel este scrisă pentru învătătura si avertizarea tuturor crestinilor. Când Israelitii erau surprinsi de primejdii si dificultăti si calea lor părea să fie oprită, credinta lor îi părăsea si ei murmurau împotriva conducătorului pe care l-a hotărât Dumnezeu pentru ei. Ei l-au învinuit pentru că i-a adus în pericol, când el doar a ascultat de glasul lui Dumnezeu. Porunca divină era: "Porneste înainte" (Exod 14:15). Ei nu trebuiau să astepte până când calea avea să fie deschisă, si până puteau să înteleagă întregul plan de eliberare a lor. Cauza lui Dumnezeu este înainte, si El va descoperi calea înaintea poporului Său. A ezita si a murmura este a manifesta neîncredere în Sfântul lui Israel. Dumnezeu, în providenta Sa, a adus pe Evrei în întăriturile muntelui cu Marea Rosie în fata lor pentru ca El să poată aduce la îndeplinire eliberarea lor si să-i scape pentru totdeauna de vrăjmasii lor. El îi putea salva pe orice altă cale, dar El a ales această metodă ca să încerce credinta lor si să întărească încrederea lor în El. Noi nu putem învinui pe Moise ca gresind drumul pentru că poporul a murmurat împotriva cursului lui. Inimile lor răzvrătite si nesupuse i-au făcut să critice pe bărbatul pe care Dumnezeu l-a însărcinat să conducă pe poporul Său. În timp ce Moise actiona în temere de Dumnezeu si conform cu instructiunile Lui, având deplină credintă în făgăduintele Lui, cei care ar fi trebuit să-l sprijinească au ajuns descurajati si n-au putut vedea nimic în fata lor decât dezastru, înfrângere si moarte. Acum Domnul se ocupă cu poporul Său care crede adevărul prezent. El plănuieste să producă rezultate importante, si în timp ce în providenta Sa lucrează în acest scop, El zice poporului Său: "Porneste înainte." Este adevărat că drumul nu este încă deschis; dar când ei păsesc înainte în puterea credintei si cu curaj, Dumnezeu va deschide calea înaintea ochilor lor. Totdeauna sunt din cei care jelesc, cum a făcut vechiul Israel, si pentru dificultătile situatiei lor învinuiesc pe cei pe care Dumnezeu i-a ridicat pentru scopul special de înaintare a cauzei Sale. Ei nu reusesc să vadă că Dumnezeu îi încearcă aducându-i în locuri strâmte din care nu există nici o eliberare decât numai prin bratul Lui. Sunt vremuri când viata crestină pare asediată de primejdii, si sarcina se pare greu de dus la îndeplinire. Imaginatia zugrăveste o ruină iminentă în fată, si robie sau moarte în spate. Totusi glasul lui Dumnezeu vorbeste peste toate descurajările: "Porneste înainte." Noi trebuie să ascultăm de această poruncă, oricare ar putea fi rezultatul, chiar dacă privirea noastră nu poate pătrunde întunericul si cu toate că simtim valuri reci în jurul picioarelor noastre. Evreii erau obositi si înspăimântati; cu toate acestea, dacă ei s-ar fi dat înapoi când Moise le-a poruncit să înainteze, dacă ar fi refuzat să se apropie de Marea Rosie, Dumnezeu n-ar fi deschis niciodată calea pentru ei. Mărsăluind în jos direct spre apă, ei au dovedit că aveau credintă în Cuvântul lui Dumnezeu asa cum a fost rostit de Moise. Ei au făcut tot ce le-a stat în puterea lor să facă si apoi Puternicul lui Israel a îndeplinit partea Sa, si a despărtit apele ca să facă o cale pentru picioarele lor. Norii care se adună asupra căii noastre niciodată nu vor dispare dinaintea unui duh care se clatină si se îndoieste. Necredinta spune: "Niciodată nu putem trece peste aceste obstacole; să asteptăm până vor fi îndepărtate si să putem vedea clar calea noastră." Dar credinta îndeamnă curajoasă la înaintare, nădăjduind totul, crezând totul. Ascultarea de Dumnezeu aduce sigur biruinta. În cer putem ajunge numai prin credintă. Exista o mare asemănare între istoria noastră si cea a copiilor lui Israel. Dumnezeu a condus pe poporul Său din Egipt în pustie, unde ei puteau să păzească Legea Sa si să asculte de glasul Lui. Egiptenii care n-aveau respect fată de Domnul, erau cantonati aproape de ei; totusi, ceea ce pentru Israeliti era un mare potop de lumină, care a luminat întreaga tabără si care a revărsat strălucire pe calea din fata lor, a fost pentru ostirea lui Faraon un zid de nori, făcând întunericul noptii si mai întunecos. Tot asa si în vremea de acum, există un popor pe care Dumnezeu l-a făcut depozitarul Legii Sale. Pentru cei care ascultă de ele, poruncile lui Dumnezeu sunt ca un stâlp de foc, care conduce si luminează calea spre mântuire vesnică. Dar pentru cei care le dispretuiesc ele sunt ca norii de noapte. " Frica Domnului este începutul întelepciunii." (Psalmi 111:10) Mai bună decât orice altă cunostintă este întelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. În păzirea poruncilor lui este o mare răsplată si nici o ademenire pământească nu trebuie să facă pe crestin să se clatine nici o clipă în credinta lui. Bogătii, onoare si pompă lumească sunt doar ca zgura care va pieri în fata focului mâniei lui Dumnezeu. Glasul Domnului care porunceste credinciosilor Lui "porniti înainte" adesea încearcă credinta lor până la extrem. Dar dacă vor amâna ascultarea până ce orice umbră de nesigurantă va fi îndepărtată din gândirea lor, si n-a mai rămas nici un risc de nereusită sau înfrângere, ei niciodată nu se vor misca deloc. Cei care cred că este imposibil pentru ei să se supună fată de vointa lui Dumnezeu si să aibă credintă în făgăduintele Lui până ce nu este totul clar si lămurit înaintea lor, ei niciodată nu se vor supune deloc. Credinta nu este siguranta cunostintei, ea "este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredintare despre lucrurile care nu se văd." (Evrei 11:1) Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este singura cale pentru a obtine favoarea Lui. Lozinca crestinului trebuie să fie: "Porneste înainte".
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
