Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 26 (1876)
INFLUENTA ANTURAJULUI SOCIAL
La 10 decembrie 1872 mi-a fost arătată starea fratelui K. El a fost un credincios adevărat si un iubitor al adevărului, dar a băut din spiritul lumii. Hristos a spus: "Unde este comoara voastră, acolo va fi si inima voastră." (Matei 6,21) Frate K, comoara ta pământească pretinde interesul si atentia ta în asa măsură încât nu-ti permite timp să slujesti pe Dumnezeu; totusi sotia ta este nemultumită că îi dai Lui putintelul pe care îl dai. Pe inima ei a pus stăpânire o nebunie lumeasă. Nici unul din voi nu vă luati timp suficient pentru meditatie si rugăciune. Dumnezeu este jefuit de serviciul vostru zilnic, si voi însivă vă pomeniti cu pierdere mai mare decât a oricărei comori pe pământ. Soră K, tu esti mai departe de Dumnezeu decât este sotul tău. Conformarea ta cu lumea a alungat pe Mântuitorul tău din inima ta; în afectiunile tale nu este loc pentru El. Tu ai numai putină înclinatie pentru rugăciune si cercetare a inimii tale. Tu te supui să asculti de printul puterilor întunericului. "Dacă vă dati robi cuiva ca să-l ascultati, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire." (Romani 6,16) Soră K, tu nu stii ce faci; tu nu-ti dai seama că lupti împotriva Creatorului tău îndepărtâdu-l pe sotul tău de adevăr. Atentia ta este asupra avantajelor pe care le dă lumea. Tu n-ai cultivat iubirea pentru devotiune, si îti place mai bine agitatia si forfota de lucrare spre a dobândi avere. Tu esti absorbită în dorinta de a fi ca lumea, ca să poti primi fericirea pe care o dă lumea. Ambitiile si dorintele tale pământesti sunt mai mari decât dorinta după neprihănire si pentru un loc în Împărătia lui Dumnezeu. Pretiosul tău timp de punere la probă este cheltuit în lucrare pentru bunăstarea voastră vremelnică, pentru îmbrăcăminte, mâncare si băutură după felul lumii. O, cât de nesatisfăcătoare, cât de mică este recompensa obtinută! În dorintele si scopurile tale lumesti tu porti o povară mai grea decât si-a propus vreodată Mântuitorul tău s-o pună asupra ta. Mântuitorul tău te invită: "Veniti la Mine, toti cei truditi si împovărati, si Eu vă voi da odihnă. Luati jugul Meu asupra voastră, si învătati de la mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, si sarcina mea este usoară." (Matei 11,28-30) Sora mea, Hristos vrea ca tu să pui povara ta cea grea la picioarele Lui si să pleci gâtul tău întepenit pentru jugul Său cel usor. Ce-ar fi dacă timpul de probă s-ar încheia acum? Cum ai putea suporta cercetarea Stăpânului tău? Cum ai folosit talantii în bani si influentă pe care ti i-a împrumutat Dumnezeu pentru o îmbunătătire înteleaptă spre slava Sa? Dumnezeu ti-a dat viată si binecuvântările ei, nu pentru a fi consacrată numai propriei tale plăceri si satisfactie egoistă, ci să poti beneficia pe altii si să faci bine. Stăpânul ti-a încredintat talanti ca tu să-i pui la schimbători, ca atunci când îi cere din nou, El să-si primească ce este al Lui cu dobândă. Influenta si banii tăi ti-au fost dati ca să fii pusă la probă, spre a se descoperi ce este în inima ta; tu trebuie să-i folosesti să câstigi suflete la Hristos si astfel să faci să înainteze cauza Răscumpărătorului tău. Dacă nu ajungi să faci acest lucru, tu faci o greseală teribilă. Fiecare zi pe care o consacri spre a te sluji pe tine si spre plăcerea prietenelor tale cedând influentei lor în iubirea de lume si neglijând pe cel mai bun Prieten al tău, care a murit spre a-ti da viată, tu pierzi mult. Sora K, tu ai socotit că nu era bine pentru tine să fii diferită de cei din jurul tău. Tu esti în o localitate care a fost testată cu adevărul si care l-a refuzat, si tu ai unit interesele si actiunile tale cu ale lor până când tu esti în mod practic una cu ei. Tu iubesti societatea lor; totusi nu esti fericită, desi îti place să crezi că esti. În inima ta ai spus: "Degeaba am slujit lui Dumnezeu: si ce am câstigat dacă am păzit poruncile Lui, si am umblat tristi înaintea Domnului ostilor?" (Maleahi 3,14) Nu este o treabă usoară pentru o familie să stai ca reprezentanti ai lui Isus, păzind poruncile Lui într-o localitate necredincioasă. Nouă ni se cere să fim epistole vii cunoscute si citite de toti oamenii. Pozitia aceasta implică o responsabilitate înfricosătoare. Pentru a trăi în lumină tu trebuie să vii unde străluceste lumina. Fratele K, cu orice sacrificiu, ar trebui să se simtă sub obligatia solemnă de a participa, cu familia sa, cel putin la adunările anuale ale celor care iubesc adevărul. Aceasta l-ar întări si pe el si i-ar pregăti pentru încercare si datorie. Nu este bine pentru ei să piardă privilegiul de a se asocia cu cei de aceeasi credintă, pentru că adevărul pierde din importanta lui în mintea lor si inimile încetează să mai fie luminate si însufletite prin influenta lui sfintitoare, si ei pierd spiritualitatea. Ei sunt întăriti prin cuvintele predicatorului viu. Gândurile lumesti si ocupatiile lumesti ocupă continuu mintea lor prin excluderea subiectelor spirituale. Credinta celor mai multi crestini va sovăi dacă neglijează mereu să se adune împreună pentru consfătuire si rugăciune. Dacă le-ar fi imposibil să se bucure de astfel de privilegii religioase, atunci Dumnezeu ar trimite lumină direct prin cer prin îngerii Săi spre a însufleti, a încuraja si a binecuvânta pe poporul Său risipit. Dar El nu-si propune să facă o minune spre a sustine credinta sfintilor Săi. Lor li se cere să iubească adevărul îndeajuns spre a suporta unele mici osteneli pentru a-si asigura privilegiile si binecuvântările pe care Dumnezeu a binevoit să le acorde. Ceea ce pot face este ca cel putin să consacre câteva zile pentru un efort unit în vederea înaintării cauzei lui Hristos si pentru a face un schimb prietenesc de sfat si simpatie. Multi dedică aproape tot timpul lor pentru interesele si plăcerile lor vremelnice, si cu greu dau cele câteva zile si cheltuiala respectivă pentru o deplasare de la căminurile lor spre a se întâlni cu cei care se adună împreună în Numele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu defineste lăcomia ca idolatrie; atunci cât de multi idolatri există, chiar si în mijlocul celor care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos! Se cere să ne adunăm împreună spre a depune mărturie pentru adevăr. Îngerul lui Dumnezeu a spus: "Atunci si cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, si cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai mei, zice Domnul ostirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeste." (Maleahi 3,16.17) Se plăteste, deci, să folosim privilegiile care ne stau la îndemână, si chiar cu un sacrificiu, să ne adunăm împreună cu cei care se tem de Dumnezeu si vorbesc pentru El; pentru că El este prezentat ca ascultând la acele mărturii, în timp ce îngerii le scriu într-o carte. Dumnezeu îsi va aduce aminte de cei care s-au adunat si au adunat asupra Numelui Său, si El îi va cruta de măcelul cel mare. Ei vor fi pentru El ca mărgăritare pretioase, dar mâna Lui va cădea peste capul fără adăpost al păcătosilor. A sluji lui Dumnezeu nu este degeaba. Este o răsplată nepretuită pentru cei care consacră viata lor pentru serviciul Lui. Iubite frate si soră, voi ati intrat în mod treptat în întuneric până ce aproape pe nesimtite acesta s-a transformat ca să apară ca lumină pentru voi. Ocazional o slabă licărire pătrunde întunecimea si trezeste mintea; dar influentele mediului înconjurător stinge raza de lumină si întunericul pare mai des ca înainte. Ar fi fost mai bine pentru bunăstarea voastră spirituală dacă ati fi schimbat locul vostru de referintă cu câtiva ani în urmă. Lumina adevărului a pus la probă localitatea în care locuiti. Câtiva au primit solia de îndurare si avertizare, în timp ce ea a fost lepădată de multi. Iar o altă grupă n-a acceptat-o pentru că era o cruce de nepurtat. Ei au luat o atitudine neutră si au crezut că dacă nu se luptă împotriva adevărului, o vor duce foarte bine, dar lumina pe care au neglijat să o primească si s-o păstreze în suflet s-a stins în întuneric. Ei s-au străduit să-si linistească constiinta spunând Duhului lui Dumnezeu: "Du-te, de data asta; când voi mai avea prilej, te voi chema." (Fapte 24,25) Acel prilej n-a mai venit niciodată. Ei au neglijat ocazia de aur care niciodată nu s-a mai întors la ei, pentru că lumea a acoperit lumina pe care ei au refuzat-o. Interesele acestei vieti si farmecul plăcerilor captivante le-au absorbit mintea si inima, n timp ce cel mai bun Prieten al lor, Mântuitorul cel binecuvântat, este lepădat si uitat. Sora K, cu toate că posedă excelente calităti naturale, este îndepărtată de Dumnezeu de către prietenele si rudele ei necredincioase, care nu iubesc adevărul si n-au simpatie cu sacrificiul si lepădarea de sine care trebuie făcută de dragul adevărului. Sora K nu-si dă seama de importanta despărtirii de lume, după cum ne prescrie porunca lui Dumnezeu. Privirea ochilor ei si auzirea urechilor ei i-au stricat inima. Ioan Botezătorul a fost un om plin de Duhul Sfânt de al nasterea lui, si dacă este cineva care ar fi putut rămâne neatins de stricăciunea influentelor veacului în care a trăit, a fost cu sigurantă el. Totusi el n-a îndrăznit să se încreadă în puterea lui; el s-a despărtit de prietenii si rudele lui, pentru ca aceste afectiuni naturale să nu se dovedească a fi o cursă pentru el. El n-avea să se aseze inutil în calea ispitei, nici unde viata îmbelsugată sau chiar comoditatea vietii să-l facă să-si îngăduie tihna sau să-si satisfacă apetitul si astfel să-si micsoreze puterea spirituală si fizică. Pe o astfel de cale, misiunea importantă care a venit n-ar mai fi ajuns la îndeplinirea ei. El s-a supus privatiunii si singurătătii din pustie, unde a putut să păstreze simtământul sacru al maiestătii lui Dumnezeu prin studierea marii Lui cărti a naturii, si prin cunoasterea caracterului Lui asa cum este descoperit în lucrările Sale cele minunate. Aceasta a fost o ambiantă calculată spre a desăvârsi cresterea morală si a păstra în mod continuu în fata lui temerea Domnului. Ioan, înainte mergătorul lui Hristos, nu s-a expus la conversatie dăunătoare si la influentele stricăcioase ale lumii. El se temea de efectul asupra constiintei lui, că păcatul putea să nu i se pară asa de extrem de păcătos. El a ales mai degrabă să aibă căminul lui în pustie, unde simturile n-aveau să fie stricate de anturajul lui. Să nu învătăm nimic din exemplul unuia pe care Hristos l-a lăudat si despre care a spus: "Adevărat vă spun că, dintre cei născuti din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul." (Matei 11,11) Primii treizeci de ani ai vietii lui Hristos au fost petrecuti într-un loc retras. Îngeri slujitori stăteau la dispozitia Domnului vietii în timp ce El mergea alături de tărani si muncitori printre dealurile Nazaretului, nerecunoscut si neobservat. Aceste exemple nobile ar trebui să ne învete să evităm influentele rele si să ne ferim de societatea celor care nu trăiesc corect. Noi nu trebuie să ne mângâiem că suntem prea puternici ca astfel de influente să ne afecteze, ci trebuie să ne păzim umiliti de primejdie. Vechiul Israel a fost în mod deosebit îndrumat de Dumnezeu să fie si să rămână un popor despărtit de toate natiunile. Ei nu trebuia să fie expusi să asiste la idolatria celor din jurul lor, pentru ca să nu fie corupte inimile lor, ca familiarizarea cu practicile necredinciosilor să nu-i facă să le apară mai putin păcătoase. Putini îsi dau seama de propria lor slăbiciune si că păcătosenia naturală inimii omenesti prea adesea paralizează străduintele lor nobile. Influenta cea rea a păcatului otrăveste viata sufletului. Singura noastră sigurantă este în despărtirea de cei care trăiesc în întunericul ei. Domnul ne-a poruncit să iesim din mijlocul lor si să ne despărtim, să nu ne atingem de lucruri necurate si El ne va primi si ne va fi Tată, iar noi vom fi fii si fiice ale Lui. Dacă vrem să fim adoptati în familia lui Dumnezeu, să devenim copii ai Regelui ceresc, trebuie să ne conformăm conditiilor Lui; trebuie să iesim din lume si să stăm ca un popor deosebit înaintea Domnului, ascultând de poruncile Lui si slujindu-I. Lot si-a ales ca domiciliu Sodoma pentru că a văzut că acolo erau avantaje de câstig din punct de vedere lumesc. Dar, după ce s-a stabilit si a ajuns bogat în comoară pământească, el s-a convins că a făcut o greseală, netinând seamă de starea morală a localitătii în care urma să-si aibă căminul. Locuitorii Sodomei erau stricati; urechile lui erau întâmpinate zilnic de conversatii josnice, si sufletul lui cel drept era tulburat de violenta si crima pe care el era neputincios spre a le opri. Copiii lui au devenit asemenea acestor oameni păcătosi, pentru că asocierea cu ei a pervertit morala lor. Tinând seamă de toate aceste lucruri, bogătiile lumesti pe care le-a câstigat păreau a fi mici si nu merita pretul plătit pentru ele. Legăturile familiei lui au fost întinse, copiii lui căsătorindu-se printre sodomiti. Mânia Domnului s-a aprins în cele din urmă împotriva locuitorilor păcătosi ai cetătii, si îngerii lui Dumnezeu au vizitat Sodoma să-l ia pe Lot să nu piară în nimicirea cetătii. Ei au poruncit lui Lot să ia familia lui, sotia, fiii si fiicele care se căsătoriseră în Sodoma cea păcătoasă, si i-a spus să fugă din locul acela. "Căci" a spus îngerul, "avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim" (Gen. 19,13). Si Lot a iesit si a implorat stăruitor pe copiii săi. El a repetat cuvintele îngerului: "Sculati-vă, iesiti din locul acesta, căci Domnului are să nimicească cetatea" (Gen. 19,13). Dar pentru ginerii lui el a apărut ca unul care îsi bate joc; pentru că ei locuiseră timp atât de îndelungat în Sodoma încât ei au ajuns părtasi ai păcatelor poporului. Si fiicele au fost influentate de sotii lor să creadă că tatăl lor este nebun. Ei stăteau destul de bine unde erau. Erau bogati si aveau averi mari, si nu puteau să creadă a fi posibil ca frumoasa Sodomă, o regiune bogată si fertilă, să fie nimicită de mânia unui Dumnezeu care răzbună păcatul. Lot s-a întors întristat la îngeri si a repetat trista relatare a nereusitei lui. Atunci îngerii i-au poruncit să se ridice, să-si ia sotia si cele două fete care mai erau în casă si să părăsească cetatea. Dar Lot era trist; gândul de a părăsi pe copiii si sotia lui, care a refuzat să meargă cu ei, aproape că i-a frânt inima. Ei ar fi pierit cu totii în teribila nimicire a Sodomei, dacă Domnul în îndurarea Sa, n-ar fi trimis pe îngerii Săi să-i scape. Lot era paralizat de marea nenorocire care urma să aibă loc; era întepenit de durere, la gândul de a părăsi tot ce avea mai scump pe pământ. Dar în timp ce el întârzia, îngerii lui Dumnezeu l-au apucat de mână pe el, pe sotia si pe cele două fete ale lui si i-a scos afară din cetate si le-a poruncit să fugă pentru a-si scăpa viata să nu uite înapoi, nici să oprească în vreun loc din câmpie, ci să scape la munti. Cât de cu fără tragere de inimă a fost Lot să asculte de înger, si să meargă cât mai departe posibil de Sodoma cea stricată, hotărâtă pentru nimicire totală! El n-a avut încredere în Dumnezeu si insista să rămână. Locuirea în cetatea păcătoasă a slăbit credinta si încrederea lui în dreptatea Domnului. El insista că nu putea să facă ce i se cerea, ca să nu-l surprindă vreun rău, si să moară. Îngerii au fost trimisi cu o misiune specială, să salveze viata lui Lot si a familiei sale; dar Lot a fost timp atât de îndelungat înconjurat de influente stricate încât sensibilitătile lui au fost tocite, si el n-a mai putut discerne lucrările lui Dumnezeu si scopurile Lui; el nu s-a putut încredinta bratelor Lui spre a asculta de porunca Lui. El insista mereu pentru sine însusi, si această necredintă a lui l-a costat viata sotiei sale. Ea a privit înapoi la Sodoma, si murmurând împotriva procedeelor lui Dumnezeu, a fost schimbată într-un stâlp de sare, ca să poată rămâne ca o avertizare pentru toti cei care nu iau în considerare îndurările speciale si providentele Cerului. După această pedeapsă teribilă, Lot n-a mai îndrăznit să zăbovească pe drum, ci a fugit la munti, după îndrumarea îngerilor. Purtarea păcătoasă a fetelor lui după părăsirea Sodomei a fost rezultatul asociatiilor păcătoase din timpul cât au fost acolo. Întelesul a ceea ce era bine si rău era confuz în mintea lor, si păcatul nu le-a apărut ca păcat. Cazul lui Lot trebuie să fie o avertizare pentru toti cei care doresc să trăiască viata de evlavie, să se despartă de toate influentele calculate spre a-i îndepărta de Dumnezeu. Lot a rămas timp atât de îndelungat între păcătosi încât el a fost în stare să se salveze numai pe sine si cele două fiice, si chiar si ei aveau morala coruptă prin rămânerea în Sodoma. Dumnezeu Îsi dă seama ce spune, si cu El nu-i de glumit. Ah! cât de multi muritori păcătosi cu vedere scurtă insistă pe lângă Dumnezeu să-L convingă să fie de acord cu ei, în timp că numai dacă ei s-ar preda fără rezervă în bratele Sale, El are îndeplini salvarea lor si le-ar da biruinte pretioase. Sora K., tu esti în primejdie de a lua hotărâri care vor fi foarte vătămătoare pentru tine. Dumnezeu are pentru tine o lucrare de făcut, pe care n-o poate face nimeni pentru tine, si fără a o face sufletul tău nu poate fi mântuit. Dumnezeu te iubeste si nu este dispus să pieri în nimicirea generală. El te invită să părăsesti acele lucruri care împiedică înaintarea ta spirituală, si să găsesti în El acea putere si mângâiere de care ai nevoie. Tu ai griji si poveri de purtat în familia ta care adesea te îngrijorează; dar dacă faci numai acele lucruri care sunt necesare pentru confortul si fericirea voastră vremelnică, vei găsi timp să citesti Biblia ta cu rugăciune si interes si să-ti desăvârsesti un caracter crestin. Frate K., tu ai avut multe descurajări; dar tu trebuie să fii zelos, neclintit si hotărât să-ti faci datoria în familia ta, si să-i iei cu tine dacă este posibil. Nu trebuie să renunti la nici un efort spre a-i convinge să te însotească pe calea ta spre cer. Dar dacă mama si copiii aleg să nu te însotească, ci mai degrabă caută să te atragă de la îndatoririle si privilegiile tale religioase, tu trebuie să mergi înainte chiar dacă mergi singur. Tu trebuie să trăiesti în temere de Dumnezeu. Trebuie să folosesti ocaziile tale de a participa la adunări si de a dobândi toată puterea spirituală pe care o poti dobândi, pentru că vei avea nevoie de ea în zilele care vor veni. Toată averea lui Lot a fost mistuită. Dacă vei întâmpina pierderi să nu te descurajezi; si dacă poti salva numai o parte din familia ta, este mult mai bine decât să-i pierzi pe toti. Iubite frate si soră, ca părinti, voi sunteti răspunzători în mare măsură pentru sufletele copiilor vostri. Voi i-ati adus la existentă; si voi trebuie să-i conduceti prin învătătură si exemplu la Domnul si curtile din cer. Trebuie să le întipăresti gândul că interesele vremelnice sunt de mică importantă când sunt comparate cu bunăstarea lor vesnică. Acesti scumpi copii trăiesc în mijlocul unor oameni lumesti si ei sunt plini de iubire pentru desertăciunile vietii. Fiul vostru L. este un băiat spiritual cu inimă bună; dar el are nevoie de atenta purtare de grijă a unei mame a cărei experientă zilnică în viata crestină o va face potrivită să-l sfătuiască si să-l învete. El este la aceea vârstă când o mamă afectuoasă si judicioasă îl poate modela prin influenta ei; dar mă tem, soră K., că tu cauti mai degrabă să formezi pe copiii tăi, după moda acestei lumi, si neglijezi să-i înveti că lucrarea importantă din viată este formarea de caractere care vor asigura nemurirea. Dacă L. neglijează să fie familiarizat cu subiecte religioase si crestinism practic, viata lui va fi o greseală. El trebuie să înteleagă că are nevoie de educatie în lucruri religioase, ca el să poată folosi capacitătile sale pentru totul pentru Dumnezeu. Dumnezeu cheamă tineri să lucreze în via Lui. Tinerii nu trebuie să neglijeze ramurile principale ale educatiei. Dar dacă ei îndreaptă toată atentia lor asupra studiului profan, si neglijează să fie la curent cu marile subiecte religioase, si nu dobândesc experientă crestină, ei devin descalificati pentru lucrarea lui Dumnezeu. Ori cât de favorabil ar putea fi avantajul educational, este necesar ceva, pe lângă cunostinta din cărti, spre a salva sufletul si a conduce pe altii la pocăintă. Dedicând o perioadă de ani de zile pentru a dobândi numai cunostintă stiintifică nu este o pregătire spre a fi lucrător eficient în serviciul lui Dumnezeu. Tinerii trebuie să dedice mult timp pentru studiu; dar ei trebuie să unească munca fizică cu eforturile mintale si să pună în practică cunostinta pe care au dobândit-o ca prin exercitiu folositor toate aptitudinile mintii si puterile trupului să poată fi dezvoltate în mod egal. Ei nu trebuie să neglijeze lucrurile necesare pentru mântuire, nici să le considere secundare, fată de orice din această viată. Iubite frate si soră, Dumnezeu iubeste familia ta, si doreste să reverse binecuvântările Sale speciale asupra ta ca să poti deveni o unealtă a neprihănirii în călăuzirea altora spre cer. Dacă este pe deplin consacrat lui Dumnezeu, fratele K. ar putea face mult bine într-o localitate unde sfatul si influenta lui ar fi mai bine primite si apreciate. Noi avem o puternică sperantă că voi amândoi veti corecta ceea ce este gresit în viata voastră si reînnoiti credinta si ascultarea voastră fată de Dumnezeu, veti primi putere nouă de la El care a făgăduit să ajute pe cei ce cheamă Numele Lui. Frate tânăr L., tu ai făcut o greseală în viata ta. Urmărind îndeaproape studiile tale ai neglijat să dezvolti toate aptitudinile tale. Cresterea morală niciodată să nu fie împiedicată în efortul de a dobândi educatie, ci s fie cultivată într-o mai mare măsură decât s-a crezut necesar. Iubitul meu frate tânăr, tu ai avut ambitia să dobândesti cunostintă. Această ambitie este vrednică de laudă; dar pentru ca s-o satisfaci, ai neglijat interesele tale vesnice, si le-ai pus pe locul al doilea în studiile tale. În afectiunile tale Dumnezeu si cerul au ocupat o pozitie de subordonare. Cerintele sfintei Legi a lui Dumnezeu n-au fost păzite cu sfintenie în viata ta zilnică. Tu ai profanat Sabatul făcându-ti studiile tale în acel timp sfânt care nu era al tău spre a te ocupa de propriile tale scopuri. Dumnezeu a spus: "Să nu faci nici o lucrare în ea" (Ex. 20,10). "Dacă îti vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ti faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfintesti pe Domnul, slăvindu-L si dacă-L vei cinsti, ne urmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale, si nededându-te la flecării; atunci te vei putea desfăta în Domnul, si Eu te voi sui pe înăltimile tării, te voi face să te bucuri de mostenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit" (Is. 58,13.14). Tu ai ascultat mai degrabă de înclinatie decât de datorie si ai socotit studiile tale superioare fată de porunca expresă a Celui Prea Înalt. Adunările noastre de tabără sunt aranjate si tinute cu mare cheltuială. Slujitorii lui Dumnezeu care sustin adevăr nepopular, muncesc foarte mult la adunări mari spre a duce solia harului despre un Răscumpărător răstignit sărmanilor păcătosi căzuti. A neglija sau a trata aceste solii cu indiferentă înseamnă a dispretui harul lui Dumnezeu si glasul Lui de avertizare si implorare. Absenta ta de la aceste adunări a fost foarte păgubitoare pentru bunăstarea ta spirituală. Tu ai pierdut puterea pe care o puteai câstiga acolo ascultând la Cuvântul predicat al lui Dumnezeu, si unindu-te cu credinciosii adevărului. Mintea ta a fost adormită într-o apatie fatală cât priveste bunăstarea sufletului tău. Tu ai ridicat educatia ta profană deasupra cunostintei care trebuie câstigată în scoala lui Hristos. Într-o viată religioasă adevărată este necesară o experientă pentru a forma un caracter acceptabil pentru Dumnezeu si pentru a obtine virtuti curate care să poarte lumina cerului. Ce dorintă fierbinte ai manifestat să-ti instruiesti mintea prin studiu, să fii un bun cunoscător al manualelor tale, pentru ca să poti trece onorabil examinarea în fata profesorilor, prietenilor si a spectatorilor interesati! Ce ambitios ai fost ca să dovedesti că tu ai fost un elev silitor, si ai folosit fidel timpul tău spre a înmagazina în mintea ta cunostintă folositoare! Tu ai fost tot atât de sincer doritor să progresezi în studiile tale cât ai fost să obtii lauda prietenilor si profesorilor tăi. Tu ai meritat pe drept onoarea pe care ai primit-o pentru cunostintele tale. Dar cum a fost mintea ta învătată în cele ale religiei? N-ai pus tu, fără să-ti dai seama, Împărătia lui Dumnezeu si neprihănirea Sa mai pe jos decât avansarea ta în cele ale stiintei? Este adevărat că unele dintre facultătile omului au fost mai ales pentru a se angaja în probleme vremelnice. Dar puterile superioare ale mintii trebuie să fie consacrate în întregime lui Dumnezeu. Acestea controlează pe om, acestea formează viata si caracterul lui. Si în timp ce nu trebuie să neglijezi studiile tale profane, tu n-ai nici un drept să le acorzi toată atentia ta, ci trebuie să te consacri mai ales pentru cerintele morale si spirituale ale Tatălui tău ceresc. Cât de putină dorintă ai manifestat să folosesti avantajele religioase la îndemână spre a dobândi o mai completă cunoastere a legilor lui Dumnezeu, si o hotărâre de a rămâne credincios fată de ele! Tu ai făcut efort mic spre a deveni un crestin fidel si întelept. Atunci, ce pregătit vei fi tu să treci examinarea cea mare, când toate faptele si cuvintele si gândurile cele mai intime ale inimii tale vor fi date pe fată înaintea Marelui Judecător si a adunării sfintilor si a îngerilor? Tu ai avut putină ambitie să obtii o destoinicie spirituală ca să poti suporta această amănuntită examinare în prezenta acelei multimi proslăvite. Atunci care va fi decizia ta finală în ce priveste realizările tale morale si religioase, acea decizie împotriva cărei nu se poate face apel? Ce fel de onoruri îti vor fi acreditate din cauza credinciosiei tale în a păstra armonia care se cere între religie si urmărirea stiintelor? Vei sta tu atunci ca unul care are curaj moral nesovăielnic, în care să se vadă măiestria cunostintelor umane unită cu un zel sfânt pentru Dumnezeu si ascultare de Legea Sa? Frate al meu, tu trebuie să consideri întelepciunea lui Dumnezeu ca cea mai esentială. Religia trebuie să meargă mână în mână cu stiinta pentru ca să faci ca educatia ta să fie un mijloc sfintit de a face bine si de a întoarce pe altii la adevăr. Cu cât învătăm mai mult în scoala lui Hristos, cu atât suntem mai dornici să înaintăm în acea cunostintă. Toate realizările noastre sunt de mică valoare dacă nu este înnobilat caracterul prin religie. Dumnezeu are pentru fiecare individ sarcini de îndeplinit si va fi luată o hotărâre cu privire la fiecare caz cât priveste credinciosia cu care au fost duse la îndeplinire aceste sarcini. Adesea Domnul ne pune în situatii grele spre a ne stimula la un efort si mai mare. În providenta Sa, uneori are loc un necaz special spre a pune la probă răbdarea si credinta noastră. Dumnezeu ne dă lectii de încredere. El vrea să ne învete unde să căutăm după ajutor si putere la vreme de nevoie. În felul acesta obtinem cunostintă practică despre vointa Sa divină de care avem atâta nevoie în experienta vietii noastre. Credinta creste puternic în conflict serios cu îndoiala si teama. Frate, tu poti fi un biruitor dacă esti atent cu mare băgare de seamă la căile tale. Ar trebui să dedici tânăra ta viată cauzei lui Dumnezeu si să te rogi pentru succes. Tu nu trebuie să-ti închizi ochii fată de primejdia ta, ci trebuie să te pregătesti în mod hotărât pentru fiecare dificultate în înaintarea ta crestină. I-ati timp pentru meditatie si rugăciune serioasă si smerită. Talentele tale sunt remarcabile si esti plin de sperantă în legătură cu succesul tău viitor; dar dacă nu întelegi slăbiciunea inimii tale firesti, vei fi dezamăgit. Tu de abia ai pornit în viată; ai ajuns la o vârstă la care porti răspunderi pentru tine însuti. Aceasta este o perioadă critică din viata ta. Acum, în tineretea ta, tu semeni în ogorul vietii. Ceea ce semeni, aceea vei si secera; cum a fost sământa, asa va fi si recolta. Dacă esti neglijent si nepăsător cu privire la lucrurile vesnice vei suporta tu însuti o pierdere mare si, prin influenta ta, vei împiedica si pe altii de la îndeplinirea obligatiilor lor fată de Dumnezeu. Amândouă lumile sunt în fata ta. Pe care vrei s-o alegi? Fii întelept si tine-te de viata vesnică. Nu te abate de la integritatea ta, ori cât de neplăcute ar putea să apară îndatoririle tale în actuala împrejurare critică. Poate părea că trebuie să faci sacrificii mari pentru a-ti păstra sufletul curat, dar nu ezita; mergi înainte în temere de Dumnezeu si El va binecuvânta eforturile tale si te va recompensa de o mie de ori. Nu renunta la cerintele si privilegiile tale, pentru a satisface dorintele prietenilor si rudelor tale necredincioase. Tu esti chemat să iei pozitie pentru adevăr chiar dacă aceasta ar fi în opozitie directă fată de cei care sunt în legătură strânsă cu tine. Ferească Dumnezeu ca acest ultim necaz să mai vină vreodată asupra ta să-ti pună la probă integritatea ta în ce priveste binele. Pune temelia caracterului tău crestin pe vesnica Stâncă a mântuirii, si fă ca clădirea să fie solidă si trainică. Noi nădăjduim că mama ta te va ajuta pe tine, pe fratii si surorile tale în eforturile voastre de a vă desăvârsi caractere adevărate după modelul lui Hristos, pentru ca să puteti avea o destoinicie morală pentru societatea îngerilor sfinti din Împărătia slavei.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA