« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL III

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

        Marturia 25 (1875)

IMPORTANTA LUCRĂRII

 

 

            Pe 3 ianuarie 1875 mi-au fost arătate multe lucruri în legătură cu interesele mari si importante de la Battle Creek, în lucrarea Asociatiei Editoriale, a scolii si a Institutului Sanitar. Dacă aceste institutii ar fi conduse cum se cuvine, ele ar înainta mult cauza lui Dumnezeu în răspândirea adevărului si salvarea de suflete. Trăim în mijlocul primejdiilor ultimelor zile. Numai consacrarea fată de Dumnezeu îl poate pregăti pe oricare din noi să joace un rol în solemna si importanta lucrare finală pentru acest timp. Nu există decât putini oameni complet lipsiti de egoism care să ocupe pozitii de răspundere, putini care s-au predat fără rezerve lui Dumnezeu, pentru a-I auzi glasul si a-I cerceta slava. Sunt putini aceia care, dacă li s-ar cere, si-ar da vietile pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Si întocmai un astfel de devotament pretinde Dumnezeu.

            Oamenii sunt amăgiti crezând că Îi slujesc lui Dumnezeu, când de fapt îsi slujesc lor însile si fac din interesul cauzei si lucrării lui Dumnezeu o chestiune secundară. Inimile lor nu sunt consacrate. Domnul nu găseste nici o plăcere în slujirea adusă de aceste persoane. Din timp în timp, pe măsură ce cauza avansa, Dânsul a desemnat, prin providenta Sa, oameni care să ocupe pozitii Ăde răspundereÎ la Battle Creek. Acestia ar fi putut ocupa pozitii importante dacă s-ar fi consacrat lui Dumnezeu si si-ar fi pus puterile în lucrarea Sa. Acesti oameni alesi de Dumnezeu aveau nevoie de chiar disciplina pe care le-ar da-o devotamentul fată de lucrarea Sa. Dânsul i-ar onora aducându-i în legătură cu Sine si dându-le Duhul Său Sfânt pentru a-i califica pentru responsabilitătile pe care au fost chemati să le poarte. Ei nu ar câstiga acea experientă largă si cunoastere a vointei divine decât dacă s-ar afla în pósturi în care să poarte poveri si responsabilităti.

            Să nu se amăgească nimeni la gândul că alăturându-se lucrării pe care o are Dumnezeu la Battle Creek va avea mai putine griji, mai putină muncă grea si mai putine încercări. Satan este activ în măsura cea mai înaltă când se face totul pentru înaintarea adevărului si salvarea de suflete. El întelege natura umană si nu-i va lăsa în pace pe acesti oameni dacă există o oarecare perspectivă ca ei să se asemene mai mult cu Hristos si să fie lucrători mai folositori în cauza lui Dumnezeu. Satan îsi alcătuieste planurile pentru a-si împinge ispitele chiar asupra oamenilor despre care Dumnezeu a dat de înteles că i-ar primi să joace un rol în lucrarea Sa. Obiectul de studiu al Satanei este acela de a sti cum să ducă un război mai eficient împotriva obiectivelor urmărite de Dumnezeu si cum să le dejoace. El este familiarizat cu punctele slabe dar si cu cele tari din caracterele oamenilor. Si el lucrează într-un mod subtil, cu toată amăgirea nelegiuirii, pentru a zădărnici scopurile lui Dumnezeu asaltând punctele slabe din caracterele lor; iar când lucrul aceasta a fost împlinit, calea îi este pregătită pentru a ataca si învinge punctele tari. El câstigă controlul asupra mintii si orbeste întelegerea. Pe oamenii zăpăciti si biruiti de stratagemele lui îi conduce la încredere de sine si independentă chiar în timpul în care sunt mai slabi ca oricând în tărie morală. Ei ajung să se amăgească singuri si cred că sunt într-o conditie spirituală bună.

            Vrăjmasul se va prinde de tot ceea ce va putea să folosească în favoarea lui si să nimicească suflete. Sunt date mărturii în favoarea unor persoane care ocupă pozitii importante. Ei încep bine, ridicând poverile si făcându-si partea în lucrarea lui Dumnezeu. Dar Satan îi urmăreste cu ispitele sale si în cele din urmă sunt biruiti. Când altii se uită la calea gresită pe care au urmat-o acestia, Satan aduce în mintile lor sugestia că trebuie să fie o greseală în mărturiile date pentru ei, căci altfel acestia nu s-ar fi dovedit nevrednici de a juca un rol în lucrarea lui Dumnezeu.

            Aceasta este exact ce a intentionat Satan. El doreste să semene îndoială în ce priveste lumina pe care a dat-o Dumnezeu. Acesti oameni ar fi făcut fată ispitelor lui Satan dacă ar fi vegheat si s-ar fi păzit, simtindu-si propria nedesăvârsire si încrezându-se în Numele si puterea lui Isus pentru a sta credinciosi la datorie. Dar nu ar trebui să uităm nicicând că odată cu încurajările date acestor bărbati au fost puse si conditii - că în cazul în care îsi vor păstra un spirit altruist, îsi vor simti propria slăbiciune si se vor sprijini pe Dumnezeu, neîncrezându-se în propria lor întelepciune si judecată, ci făcându-si din Dânsul tăria lor, vor putea fi o mare binecuvântare în cauza si lucrarea Sa. Dar Satan a venit cu ispitele lui si a triumfat aproape de fiecare dată. El a potrivit în asa fel împrejurările încât să atace punctele slabe din caracterele acestor oameni, si ei au fost biruiti. În ce mod rusinos au prejudiciat cauza lui Dumnezeu! Ce ruptură totală au acceptat între ei si Dumnezeu urmându-si propriile inimi corupte - sufletele lor pot răspunde! Însă ziua lui Dumnezeu va scoate la iveală adevărata cauză pentru toate dezamăgirile noastre legate de oameni. Dumnezeu nu are nici o vină. El le-a dat făgăduinte încurajatoare însotite de conditii; dar ei nu s-au conformat acestor conditii. Ei s-au încrezut în propria lor tărie si au căzut în ispită.

            Ceea ce se poate spune despre oameni în anumite împrejurări nu se poate spune despre ei în alte circumstante. Oamenii sunt slabi în tărie morală si peste măsură de egoisti, sunt atât de independenti si se umflă atât de usor în pene, animati de o trufie frivolă, încât Dumnezeu nu poate lucra împreună cu ei; si sunt lăsati să actioneze ca orbii si să dea la iveală o atât de mare nebunie si slăbiciune încât multi sunt uimiti că asemenea indivizi au fost primiti odată si recunoscuti ca vrednici de a avea vreo legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta era tocmai intentia Satanei. Acesta a fost obiectivul lui din momentul în care i-a ispitit pentru prima dată îndeosebi pentru a face de rusine cauza lui Dumnezeu si pentru a arunca umbre asupra Mărturiilor. Dacă ar fi rămas acolo unde influenta lor nu s-ar fi făcut simtită cu putere asupra cauzei lui Dumnezeu, Satan nu i-ar fi atacat cu o asa îndârjire; căci nu si-ar fi împlinit scopul de a-i folosi ca unelte ale sale pentru a face o lucrare deosebită.

            În înaintarea lucrării lui Dumnezeu, ceea ce poate fi spus cu îndreptătire despre unele persoane într-un moment oarecare nu poate fi afirmat în mod corect într-un alt moment. Motivul pentru acest lucru este că se poate ca o lună să fi rămas într-o stare de nevinovătie, trăind după câtă lumină au avut, pentru ca în luna următoare să se constate că nu a fost ĂdelocÎ prea curând pentru a fi biruiti de tertipurile Satanei si, din cauza încrederii în ei însisi, pentru a cădea în păcate grave, devenind inapti pentru lucrarea lui Dumnezeu.

            Mintile sunt într-o asemenea măsură susceptibile de a se schimba în urma ispitelor subtile ale Satanei, încât nu este cel mai bun demers acela de a ne asuma răspunderea, eu si sotul meu, ca măcar să ne spunem părerile despre calitătile persoanelor care să ocupe diferite pósturi, pentru că suntem făcuti răspunzători pentru directia pe care o urmează asemenea indivizi. Totusi, dacă si-ar fi păstrat umilinta si încrederea fermă în Dumnezeu - pe care le aveau când au fost recomandati să primească răspunderi -, ar fi putut fi chiar persoanele potrivite pentru acea pozitie. Cei în cauză se schimbă si totusi nu-si dau seama de schimbarea din ei însisi. Cad în ispită, sunt îndepărtati de la statornicia lor si îsi rup legătura pe care o au cu Dumnezeu. Sunt stăpâniti atunci de vrăjmas si spun si fac lucruri care-L dezonorează pe Dumnezeu si aduc rusine asupra cauzei Sale. Satan exultă în acel moment văzând cum fratii si surorile noastre ne privesc cu îndoială pentru faptul că am acordat acestor persoane încurajări si influentă.

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA