MARTURII VOLUMUL III: Marturia 25 - IMPORTANTA LUCRÃRII

Pe 3 ianuarie 1875 mi-au fost arãtate multe lucruri în legãturã cu interesele mari si importante de la Battle Creek, în lucrarea Asociatiei Editoriale, a scolii si a Institutului Sanitar. Dacã aceste institutii ar fi conduse cum se cuvine, ele ar înainta mult cauza lui Dumnezeu în rãspândirea adevãrului si salvarea de suflete. Trãim în mijlocul primejdiilor ultimelor zile. Numai consacrarea fatã de Dumnezeu îl poate pregãti pe oricare din noi sã joace un rol în solemna si importanta lucrare finalã pentru acest timp. Nu existã decât putini oameni complet lipsiti de egoism care sã ocupe pozitii de rãspundere, putini care s-au predat fãrã rezerve lui Dumnezeu, pentru a-I auzi glasul si a-I cerceta slava. Sunt putini aceia care, dacã li s-ar cere, si-ar da vietile pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Si întocmai un astfel de devotament pretinde Dumnezeu.

Oamenii sunt amãgiti crezând cã Îi slujesc lui Dumnezeu, când de fapt îsi slujesc lor însile si fac din interesul cauzei si lucrãrii lui Dumnezeu o chestiune secundarã. Inimile lor nu sunt consacrate. Domnul nu gãseste nici o plãcere în slujirea adusã de aceste persoane. Din timp în timp, pe mãsurã ce cauza avansa, Dânsul a desemnat, prin providenta Sa, oameni care sã ocupe pozitii Ãde rãspundereÎ la Battle Creek. Acestia ar fi putut ocupa pozitii importante dacã s-ar fi consacrat lui Dumnezeu si si-ar fi pus puterile în lucrarea Sa. Acesti oameni alesi de Dumnezeu aveau nevoie de chiar disciplina pe care le-ar da-o devotamentul fatã de lucrarea Sa. Dânsul i-ar onora aducându-i în legãturã cu Sine si dându-le Duhul Sãu Sfânt pentru a-i califica pentru responsabilitãtile pe care au fost chemati sã le poarte. Ei nu ar câstiga acea experientã largã si cunoastere a vointei divine decât dacã s-ar afla în pósturi în care sã poarte poveri si responsabilitãti.

Sã nu se amãgeascã nimeni la gândul cã alãturându-se lucrãrii pe care o are Dumnezeu la Battle Creek va avea mai putine griji, mai putinã muncã grea si mai putine încercãri. Satan este activ în mãsura cea mai înaltã când se face totul pentru înaintarea adevãrului si salvarea de suflete. El întelege natura umanã si nu-i va lãsa în pace pe acesti oameni dacã existã o oarecare perspectivã ca ei sã se asemene mai mult cu Hristos si sã fie lucrãtori mai folositori în cauza lui Dumnezeu. Satan îsi alcãtuieste planurile pentru a-si împinge ispitele chiar asupra oamenilor despre care Dumnezeu a dat de înteles cã i-ar primi sã joace un rol în lucrarea Sa. Obiectul de studiu al Satanei este acela de a sti cum sã ducã un rãzboi mai eficient împotriva obiectivelor urmãrite de Dumnezeu si cum sã le dejoace. El este familiarizat cu punctele slabe dar si cu cele tari din caracterele oamenilor. Si el lucreazã într-un mod subtil, cu toatã amãgirea nelegiuirii, pentru a zãdãrnici scopurile lui Dumnezeu asaltând punctele slabe din caracterele lor; iar când lucrul aceasta a fost împlinit, calea îi este pregãtitã pentru a ataca si învinge punctele tari. El câstigã controlul asupra mintii si orbeste întelegerea. Pe oamenii zãpãciti si biruiti de stratagemele lui îi conduce la încredere de sine si independentã chiar în timpul în care sunt mai slabi ca oricând în tãrie moralã. Ei ajung sã se amãgeascã singuri si cred cã sunt într-o conditie spiritualã bunã.

Vrãjmasul se va prinde de tot ceea ce va putea sã foloseascã în favoarea lui si sã nimiceascã suflete. Sunt date mãrturii în favoarea unor persoane care ocupã pozitii importante. Ei încep bine, ridicând poverile si fãcându-si partea în lucrarea lui Dumnezeu. Dar Satan îi urmãreste cu ispitele sale si în cele din urmã sunt biruiti. Când altii se uitã la calea gresitã pe care au urmat-o acestia, Satan aduce în mintile lor sugestia cã trebuie sã fie o gresealã în mãrturiile date pentru ei, cãci altfel acestia nu s-ar fi dovedit nevrednici de a juca un rol în lucrarea lui Dumnezeu.

Aceasta este exact ce a intentionat Satan. El doreste sã semene îndoialã în ce priveste lumina pe care a dat-o Dumnezeu. Acesti oameni ar fi fãcut fatã ispitelor lui Satan dacã ar fi vegheat si s-ar fi pãzit, simtindu-si propria nedesãvârsire si încrezându-se în Numele si puterea lui Isus pentru a sta credinciosi la datorie. Dar nu ar trebui sã uitãm nicicând cã odatã cu încurajãrile date acestor bãrbati au fost puse si conditii - cã în cazul în care îsi vor pãstra un spirit altruist, îsi vor simti propria slãbiciune si se vor sprijini pe Dumnezeu, neîncrezându-se în propria lor întelepciune si judecatã, ci fãcându-si din Dânsul tãria lor, vor putea fi o mare binecuvântare în cauza si lucrarea Sa. Dar Satan a venit cu ispitele lui si a triumfat aproape de fiecare datã. El a potrivit în asa fel împrejurãrile încât sã atace punctele slabe din caracterele acestor oameni, si ei au fost biruiti. În ce mod rusinos au prejudiciat cauza lui Dumnezeu! Ce rupturã totalã au acceptat între ei si Dumnezeu urmându-si propriile inimi corupte - sufletele lor pot rãspunde! Însã ziua lui Dumnezeu va scoate la ivealã adevãrata cauzã pentru toate dezamãgirile noastre legate de oameni. Dumnezeu nu are nici o vinã. El le-a dat fãgãduinte încurajatoare însotite de conditii; dar ei nu s-au conformat acestor conditii. Ei s-au încrezut în propria lor tãrie si au cãzut în ispitã.

Ceea ce se poate spune despre oameni în anumite împrejurãri nu se poate spune despre ei în alte circumstante. Oamenii sunt slabi în tãrie moralã si peste mãsurã de egoisti, sunt atât de independenti si se umflã atât de usor în pene, animati de o trufie frivolã, încât Dumnezeu nu poate lucra împreunã cu ei; si sunt lãsati sã actioneze ca orbii si sã dea la ivealã o atât de mare nebunie si slãbiciune încât multi sunt uimiti cã asemenea indivizi au fost primiti odatã si recunoscuti ca vrednici de a avea vreo legãturã cu lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta era tocmai intentia Satanei. Acesta a fost obiectivul lui din momentul în care i-a ispitit pentru prima datã îndeosebi pentru a face de rusine cauza lui Dumnezeu si pentru a arunca umbre asupra Mãrturiilor. Dacã ar fi rãmas acolo unde influenta lor nu s-ar fi fãcut simtitã cu putere asupra cauzei lui Dumnezeu, Satan nu i-ar fi atacat cu o asa îndârjire; cãci nu si-ar fi împlinit scopul de a-i folosi ca unelte ale sale pentru a face o lucrare deosebitã.

În înaintarea lucrãrii lui Dumnezeu, ceea ce poate fi spus cu îndreptãtire despre unele persoane într-un moment oarecare nu poate fi afirmat în mod corect într-un alt moment. Motivul pentru acest lucru este cã se poate ca o lunã sã fi rãmas într-o stare de nevinovãtie, trãind dupã câtã luminã au avut, pentru ca în luna urmãtoare sã se constate cã nu a fost ÃdelocÎ prea curând pentru a fi biruiti de tertipurile Satanei si, din cauza încrederii în ei însisi, pentru a cãdea în pãcate grave, devenind inapti pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Mintile sunt într-o asemenea mãsurã susceptibile de a se schimba în urma ispitelor subtile ale Satanei, încât nu este cel mai bun demers acela de a ne asuma rãspunderea, eu si sotul meu, ca mãcar sã ne spunem pãrerile despre calitãtile persoanelor care sã ocupe diferite pósturi, pentru cã suntem fãcuti rãspunzãtori pentru directia pe care o urmeazã asemenea indivizi. Totusi, dacã si-ar fi pãstrat umilinta si încrederea fermã în Dumnezeu - pe care le aveau când au fost recomandati sã primeascã rãspunderi -, ar fi putut fi chiar persoanele potrivite pentru acea pozitie. Cei în cauzã se schimbã si totusi nu-si dau seama de schimbarea din ei însisi. Cad în ispitã, sunt îndepãrtati de la statornicia lor si îsi rup legãtura pe care o au cu Dumnezeu. Sunt stãpâniti atunci de vrãjmas si spun si fac lucruri care-L dezonoreazã pe Dumnezeu si aduc rusine asupra cauzei Sale. Satan exultã în acel moment vãzând cum fratii si surorile noastre ne privesc cu îndoialã pentru faptul cã am acordat acestor persoane încurajãri si influentã.