Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 24 (1875)
ZECIMI SI DARURI
Misiunea bisericii lui Hristos este de a-i slava pe păcătosii care sunt gata să piară. Este de a face cunoscută dragostea lui Dumnezeu fată de oameni si de a-i câstiga la Hristos prin eficienta acelei iubiri. Adevărul pentru acest timp trebuie dus în colturile întunecate ale pământului, iar această lucrare poate începe în cămin. Urmasii lui Hristos nu ar trebui să ducă viată egoistă; ci, plini de Duhul lui Hristos, ar trebui să lucreze în armonie cu El. Există anumite cauze pentru răceala si necredinta de acum. Iubirea de lume si grijile vietii despart sufletul de Dumnezeu. Apa vietii trebuie să fie în noi si să izvorască din noi, tâsnind în viată vesnică. Trebuie să facem în exterior lucrarea pe care Dumnezeu o face înăuntru. Dacă acela care este crestin, s-ar bucura de lumina vietii, el ar trebui să-si sporească eforturile de a-i face si pe altii să cunoască adevărul. Viata lui trebuie să fie caracteriziată prin străduintele si sacrificiile de a face bine altora; si atunci nu se va mai plânge nimeni că nu se bucură de viată. Îngerii sunt angajati continuu în lucrarea desfăsurată pentru fericirea altora. Aceasta este fericirea lor. Ceea ce inimile egoiste ar considera drept slujbă umilitoare, slujirea acelor persoane care sunt inferiori în toate privintele, în caracter si rang, este lucrarea îngerilor curati, fără păcat, din curtile împrătesti ale cerului. Spiritul iubirii jertifitoare de sine ale lui Hristos este spiritul care domneste pretutindeni în cer si motivul însusi al fericirii de acolo. Cei care nu simt vreo plăcere deosebită în faptul de a căuta să fie o binecuvântare pentru altii, lucrând, chiar cu pretul sacrificiului pentru a le face bine, nu pot avea spiritul lui Hristos sau al cerului; căci ei nu au nici o părtăsie cu lucrarea îngerilor ceresti si nu pot participa la beatitudinea care le va aduce o bucurie înăltătoare. Hristos a spus: "Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieste, decât pentru nouăzeci si nou de oameni drepti care n-au nevoie de pocăintă" (Luca 15,7). Dacă bucuria îngerilor este de a-i vedea pe cei păcătosi pocăindu-se, nu va fi si bucuria păcătosilor salvati prin sângele lui Hristos de a-i vedea pe altii pocăindu-se si întorcându-se la Hristos prin mijlocirea lor? Lucrând în aromonie cu Hristos si cu îngerii sfinti, vom avea experienta unei bucurii care nu poate fi dobândită în afara acestei lucrări. Principiul crucii lui Hristos îi aduce pe toti cei care cred sub obligatia grea a tăgăduirii de sine obligatia de a da si altora lumina si de a-si oferi mijloacele materiale pentru răspândirea luminii. Dacă ei sunt în legătură cu cerul, vor fi angajati în lucrare în armonie cu îngerii. Principiul celor lumesti este de a obtine tot ce sunt în stare din lucrurile pieritoare ale acestei vieti. Dragostea egoistă de câstig este principiul călăuzitor în vietile lor. Însă bucuria cea mai curată nu se găseste înbogătii si nici acolo unde lăcomia pofteste neîntrerupt, ci acolo unde domneste multumirea si unde iubirea jertfitoare de sine este principiul dominant. Sunt mii de oameni care îsi petrec vietile în îngăduintă fată de propriile slăbiciuni si ale căror inimi sunt pline de insatisfactie. Ei sunt victimele egoismului si nemultumirii în efortul desert de a-si satisface mintile cu plăceri. Însă nefericirea este întipărită chiar pe fetele lor, iar în spatele lor este un desert, pentru că umblarea nu le este roditoare în fapte bune. În măsura în care iubirea lui Hristos ne umple inimile si ne controlează vietile, lăcomia, egoismul si iubirea comoditătii vor fi înfrânte si plăcerea noastră va fi de a face voia lui Hristos, ai cărui slujitori pretindem că suntem. Fericirea noastră va fi atunci proportională cu lucrările noastre altruiste, înrâurite de iubirea lui Hristos. Întelepciunea divină a prevăzut în planul de mântuire legea interactiunii, făcând ca lucrarea de binefacere să fie de două ori binecuvântată, în toate ramurile ei. Cel care dă celor în nevoie îi binecuvântează pe altii si este el însusi binecuvântat într-o măsură încă si mai mare. Dumnezeu Si-ar fi putut atinge obiectivul de a-i salva pe cei păcătosi fără ajutorul omului; dar El stia că omul nu putea fi fericit fără a a juca un rol în marea lucrare în care si-ar fi putut cultiva tăgăduirea de sine si generozitatea. Pentru ca omul să nu piardă rezultatele binecuvântate ale facerii de bine, Răscumpărătorul nostru a făcut planul de a-l înregistra pe acesta ca împreună lucrător cu El. Printr-un sir de împrejurări care să reclame mărinimia lui, El revarsă asupra omului cele mai bune mijloace de a cultiva generozitatea si îi formează obiceiul de a dărui pentru ajutorarea celor săraci si pentru înaintarea cauzei Sale. El îi trimite pe cei săraci ca reprezentanti ai Săi. Prin nevoia lor, o lume ruinată scoate de la noi talantii influentei si a mijloacelor materiale pentru a le prezenta adevărul, fără de care sunt în primejdie de moarte. Si, cînd luăm aminte la aceste chemări prin lucrare si prin fapte de milostenie, ne transformăm după chipul Aceluia care a devenit sărac de dragul nostru. Dăruind, îi binecuvântă pe altii, si, astfel, strângem adevăratele bogătii. În biserică s-a făcut simtită o mare lipsă a generozitătii. Cei care au fost cei mai capabili să ajute înaintarea cauzei lui Dumnezeu nu a făcut decât putin. Îndurător, Dumnezeu a adus o clasă socială avută la cunoasterea adevărului , pentru ca acestia să poată aprecia valorea lui inestimabilă în comparatie cu comorile pământesti. Isus le-a spus acestora: "Urmati-Mă". El îi pune la probă printr-o invitatie la cina pe care a pregătit-o. El priveste pentru a vedea ce caractere vor dobândi, dacă propriile lor interese egoiste vor fi considerate ca având o valoare mai mare decât bogătiile vesnice. Multi dintre acesti dragi frati aduc acum prin faptele lor scuzele mentionate în pilda următoare: "Si Isus i-a spus: 'Un om a dat o cină mare si a invitat pe multi. La ceastul cinei, a trimis pe robul său să spună celor invitati: 'Veniti, căci, iată că toate sunt gata!' Dar toti, fără exceptie, au început să se scuze. Cel dintâi i-a zis: 'Am cumpărat un ogor si trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă scuzi'. Un altul a zis: 'Am cumpărat cinci perechi de boi si mă duc să-i încerc, te rog să mă scuzi'. Un altul a zis: 'M-am căsătorit si de aceea nu pot veni'. Atunci stăpânul casei s-a mâniat si a zis robului său: 'Du-te degrabă în pietele si străzilele cetătii si adu aici pe săraci, schilozi, orbi si schiopi'" (Luca 14,16-21). Această pildă reprezintă în mod corect starea multora care mărturisesc credinta în adevărul prezent. Domnul le-a trimis invitatia de a veni la cina pe care le-a pregătit-o cu mare cheltuială; însă interesele lumesti li se pare acestora de o importantă mai mare decât comoara cerească. Sunt invitati să ia parte la lucruri de o valoare eternă; dar fermele, vitele si interesele lor familiare li se par atât de importante comparativ cu supunerea la invitatia cerească, încât întrec orice atractie divină, iar aceste lucruri pământesti sunt aduse ca scuză pentru nesocotirea poruncii ceresti: "Veniti, căci iată că toate sunt gata!" Acesti frati urmează orbeste exemplul celor reprezentati în pildă. Ei se uită la averile lor lumesti si spun: "Nu, Doamne, nu te pot urma, te rog, să mă scuzi". Chiar binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat acestor oameni pentru a-i pune la încercare, ca să vadă dacă vor da "lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu", ei le folosesc drept scuză pentru faptul că nu se pot supune cerintelor adevărului. Ei si-au strâns în brate comoara pământească si spun: "Trebuie să am grijă de aceste lucruri; nu trebuioe să neglijez lucrurile acestei vieti; aceste lucruri sunt ale mele." Astfel, inimile acestor oameni au devenit la fel de nesimtitoare ca drumul bătut. Închid usile inimilor lor înaintea mesajului ceresc care spune: "Veniti, căci, iată că toate sunt gata", si o deschid la perete pentru a lăsa înăuntru povara lumii si grijile afacerilor, iar Isus bate în zadar pentrua I Se deschide. Inimile lor sunt atât de pline de spini si de grijile acestei vieti, încât lucrurile ceresti nu-si mai pot găsi vreun loc în ele. Isus îi invită pe cei obositi si împovărati, făgăduindu-le odihnă dacă vor vrea să vină la El. El îi pofteste să schimbe jugul egoismului si lăcomiei, jug care le provoacă rosături si îi face robi mamonei, cu jugul Său, despre care declară că este bun, si cu povara Sa, care este usoară. El spune: "Învătati de la Mine, c ci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti găsi odihnă pentru sufletele voastre." El doreste ca ei să lase deoparte poverile grele ale grijilor si încurcăturilor lumesti si să ia jugul Său, care este tăgăduirea de sine si jertfirea pentru altii. Această povară se va dovedi usoară. Vei care refuză să accepte usurarea pe care le-o oferă Hristos, si continuă să poarte jugul incomod al egoismului, împingându-si sufletele la maximum în planuri de a acumula bani pentru satisfactii egoiste, nu au cunoscut pacea si odihna aflate în purtarea jugului lui Hristos si în ridicarea poverilor tăgăduirii de sine si ale generozitătii dezinteresate pentru care le-a purtat Hristos pentru ei. Când iubirea de lume pune stăpânire pe inimă si devine o pasiune dominantă, nu mai rămâne loc pentru adorarea lui Dumnezeu; căci puterile superioare ale mintii se supun robiei mamonei si nu pot retine gânduri legate de Dumnezeu si cer. Mintea nu-si mai aminteste de Dumnezeu si este îngustată si redusă la scopul de a acumula bani. Din pricina egoismului din ce în ce mai mică a însemnătătii lucrării pentru aceste zile din urmă. Ei nu si-au educat mintile în afacerea de a-I sluji lui Dumnezeu. Nu au o experinetă în această directie. Averea lor le-a absorbit toată afectiunea si a eclipsat însemnătatea planului de mântuire. În timp ce îsi îmbunătătesc si îsi extind planurile lumesti, ei nu văd deloc necesitatea răspândirii si extinderii lucrării lui Dumnezeu. Îsi investesc mijloacele materiale în lucrurile vremelnice, nu în cele vesnice. Inimile le sunt cuprinse de ambitia de a dobândi mai multe bunuri. Dumnezeu i-a făcut depozitarii Legii Sale pentru ca ei să poată face ca lumina ce le-a fost dată cu atâta mărinimie, să strălucească mai departe pe pentru altii. Dar ei si-au sporit într-atât grijile si nelinistile, încât nu au deloc timp să-i binecuvânteze pe altii prin influenta lor, să converseze cu vecinii lor, să se roage cu si pentru ei si să caute să-i aducă la cunoasterea adevărului. Acesti oameni sunt răspunzători pentru binele pe care l-ar putrea face, dar de la care se eschivează, scuzându-se din cauza grijilor si poverilor lumesti care le acaparează mintile si le absorb afectiunea. Sufletele pentru care a murit Hristos ar putea fi salvate prin efortul lor personal si exemplul oplin de evlavie. Sufletele pretioase pier din lipsa luminii pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor pentru ca acestia să o reflecte asupra cărării altora. Dar lumina scumpă este ascunsă sub obroc si nu oferă nici o rază pentru cei din casă. Fiecare om este un administrator al lui Dumnezeu. Dumnezeu Si-a încredintat bunuri fiecăruia dintre noi; dar omul pretinde aceste bunuri ca fiind doar ale sale. Hristos spune: "Puneti-i în negot până Mă voi întoarce." Vine un timp în care Hristos va cere ceea ce Îi apartine, cu dobândă. El va spune fiecărui administrator al Său: "dă-ti socoteala de isprăvnicia ta." Cei care au ascuns banii Domnului lor într-un stergar în pământ - în loc să-i dea la schimbător si aceia care au risipit banii Domnului lor, cheltuindu-i pe lucruri nefolositoare - în loc să-i depună pentru dobândă, investindu-i în cauza Sa nu vor fi aprobati de Stăpânul lor, ci vor fi osânditi negresit. Robul nefolositor din parabolă a adus lui Dumnezeu talantul si a spus: "Doamne, am stiut că esti un om aspru, care severi de unde n-ai semănat, si strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost teamă si m-am ascuns talantul în pământ; iată-ti ce este al tău." Domnul lui îi reia cuvintele: "Rob rău si lenes! Ai stiut că secer de unde n-am semănat, si că strâng de unde n-am vânturat; deci ar fi trebuit să-mi fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu." Acest slujitor nefolositor nu era în necunostintă în ce privea planurile lui Dumnezeu, dar a luat pozitie fermă împotriva scopului urmărit de Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate pentru faptul că cerea înmultirea talantilor încredintati. Chiar această plângere si nemultumire este adusă de un mare număr de oameni bogati care mărturisesc credinta în adevăr. Asemenea robului necredincios, ei se tem că profitul obtinut la talantul pe care li l-a împurmutat Dumnezeu va fi cerut pentru înaintarea lucrării de răspândire a adevărului; de aceea, ei îl blochează investindu-l în comori pământesti si înngropându-l în lume, făcându-l astfel atât de inaccesibil, încât nu mai au nimic sau apropae nimic pentru a investi în cauza lui Dumnezeu. L-au îngropat, temându-se că Dumnezeu le-ar putea cere o parte din capital sau din profit. Când, la cererea Domnului, aduc exact ceea ce le-a fost dat, vin cu scuze ingrate pentru faptul că nu aupus la schimbător mijloacele materiale împrumutate lor de către Dumneueu, investindu-le în cauza Sa pentru înaintarea lucrării Lui. Cel care îsi însuseste bunurile Domnului său nu numai că pierde talantul pe care i l-a împurmutat Dumnezeu, dar pierde si viata vesnică. Cu referire la acesta se spune: "Pe robul acela nefolositor aruncati-l în întunericul de afară." Robul credincios care îsi investeste banii în cauza lui Dumnezeu de salvare a sufletelor, îsi foloseste mijloacele spre slava lui Dumnezeu si va primi lauda Stăpânului. "Bine, rob bun si credincios; intră în bucuria Domnului tău." Ce va însemna această bucurie a Domnului nostru? "Care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu" (Evrei 12,2). Ideea isprăvniciei ar trebui să aibă o semnificatie practică asupra tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu. Pilda talantilor, corect înteleasă, va alunga lăcomia pe care Dumnezeu o numeste idolatrie. Dragostea de oameni practic va da viată spirituală miilor de mărturisitori cu numele ai adevărului, care se bocesc acum din pricina întunericului în care sunt cufundati. Îi va transforma din egoisti si lacomi, închinători ai mamonei, în sinceri si credinciosi împreună lucrători cu Hristos pentru salvarea păcătosilor. Temelia planului de mântuire a fost asezată în jertfă. Isus a părăsit curtile ceresti si a devenit sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să devenim bogati. Toti cei ce se împărtăsesc din această mântuire, cumpărată pentru ei de către Fiul lui Dumnezeu printr-o jertfă infinită, vor urma exemplul Adevăratului Model. Hristos a fost piatra unghiulară de bază, si noi trebuie să zidim pe această temelie. Fiecare dintre noi trebuie să aibă un spirit de tăgăduire si jertfire de sine. Viata pe care a dus-o Hristos pe pământ nu a fost egoistă; a fost marcată de umilintă si sacrificiu. Si atunci cei părtasi la o asa de mare mântuire, pe care Isus a coborât din cer pentru a le-o aduce, să refuze să-si urmeze Domnul si să fie părtasi în acelasi fel la tăgăduirea si jertfirea de sine pe care a arătat-o El? Hristos spune: "Eu sunt vita voi mlăditele." "Pe orice mlădită care n-aduce roadă, în Mine, El o taie; si pe orice mlădită care aduce roadă, o curăteste ca să aducă si mai multă roadă. Însusi principiul vital, seva care curge prin vită, hrăneste mlăditele pentru ca acestea să poată prospera si aduce roadă. Este robul mai mare decât Domnul Său? Răscumpărătorul lumii să practice tăgăduirea de sine si sacrificiul în contul nostru si mădularele trupului lui Hristos să practice îngăduintă de sine? Tăgăduirea de sine este o conditie esentială a uceniciei.
"Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: 'Dacă voieste cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să Mă urmeze'." Eu sunt Acela care conduce pe cărarea tăgăduirii de sine. Urmasi Mei, nu cer nimic altceva de la voi în afară de ceea ce Eu, Domnul vostru, vă dau ca exemplu în propria Mea viată. Mântuitorul lumii l-a biruit pe Satana în pustia ispitirii. El a biruit pentru a-i arăta omului cum poate el însusi birui. El a anuntat în sinagoga din Nazaret: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea si robilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsati si să vestesc anul de îndurare al Domnului." Marea lucrare pe care Isus a anuntat că a venit să o facă a fost încredintată urmasilor Săi de pe pământ. Hristos, Capul nostru, conduce marea lucrare de mântuire si ne îndeamnă să-I urmăm exemplul. El ne-a dat o solie care trebuie vestită întregii lumi. Acest adevăr trebuie să fie dat tuturor neamurilor, limbilor si popoarelor. Puterea Satanei avea să fie disputată si acesta avea să fie biruit de căte Hristos si de asemenea de către urmasii Săi. Trebuia continuat un război total împotriva puterilor întunericului. Iar pentru ca această lucrare să fie încununată de succes, era nevoie de mijloace materiale. Dumnezeu nu Se oferă să trimită mijloace direct din cer, ci pune în mâinile urmasilor Săi talantii mijloacelor pentru a fi folositi tocmai în scopul de a alimenta acest război. El a dat poporului Său un plan pentru ridicarea unor sume suficiente pentru a face ca această initiativă să se auto-finanteze. Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimilor este minunat în simplitatea si echitatea lui. Toti oamenii îl pot îmbrătisa cu credintă si curaj, căci originea lui este divină. În el, simplitatea si utilitatea se întrepătrund si nu se cere o educatie profundă pentru a-l înttelege si aplica. Toti pot avea simtământul că stă în puterea lor să joace un rol în înaintarea pretioasei lucrări de mântuire. Fiecare bărbat, femeie si tânăr poate deveni un econom pentru Domnul si un agent care să satisfacă cerintele care vin la trezorerie. Apostolul spune: "Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea după câstigul lui." Mari obiective sunt atinse prin acest sistem. Dacă l-ar accepta cu totii, până la unul, fiecare ar fi făcut un administrator vigilent si credincios al lui Dumnezeu, si nu s-ar face simtită nici o lipsă a mijlocelor prin care să se ducă mai departe marea lucrare de vestire a ultimei solii de avertizare a lumii. Vistieria va fi plină, dacă toti vor îmbrătisa acest sistem, iar cei care subscriu nu vor fi adusi la sărăcie. Prin fiecare investitie pe care o fac, ei vor ajunge mi mai strâns legati de cauza adevărului prezent. Ei îsi vor strânge "pentru viitor drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce ceea ce este cu adevărat viată" (1 Tim. 6,19). Pe măsură ce lucrătorii perseverenti, sistematici văd că tendinta eforturilor lor generoase este de a nutri dragostea fată de Dumnezeu si semenii lor si că străduintele lor personale le extind sfera în care pot fi de folos, ei îsi vor da seama că este o mare binecuvântare să fie împreună lucrători cu Hristos. Biserica crestină, luată ca întreg, nu vrea să aibă de-a face cu pretentiile pe care le are Dumnezeu de la membrii ei, de a dărui din lucrurile pe care le au pentru a sprijini războiul dus împotriva întunecimii morale care cuprinde lumea. Niciodată nu va putea înainta lucrarea lui Dumnezeu asa cum ar trebui, până când urmasii lui Hristos nu vor deveni niste lucrători activi, plini de zel. Fiecare suflet din biserică ar trebui să simtă că adevărul pe care-l mărturiseste este o realitate si toti ar trebui să fie lucrători dezinteresati. Unii oameni bogati sunt înclinati să murmure, pentru că lucrarea lui Dumnezeu se extinde si se cer bani. Ei spun că nu se mai termină odată apelurile pentru colecte. Se ridică neîncetat noi si noi obiective, cerând ajutor. Acestor persoane am vrea să le spunem că nădăjduim ca lucrarea lui Dumnezeu să se extindă în asa fel încât să existe ocazii si mai mari si apeluri mai frecvente si mai urgente pentru rezerve din trezorierie care să împlinească lucrarea. Dacă planul de dăruire sistematică ar fi adoptat de fiecare membru si împlinit în totalitate, ar exista rezerve suficiente în vistierie. Venitul ar curge ca un suroi constant, alimentat în mod consecvent de pâraie de generozitate care au debitul mult crescut. Darurile reprezintă o parte a religiei Evangheliei. Luarea în consideratie a pretului infinit plătit pentru răscumpărarea noastră nu trezeste în noi simtământul că avem solemne obligatii pecuniare la fel de bine cum ne pretinde consacrarea tuturor puterilor în lucrarea Stăpânului?
Vom avea când si când de pus lucrurile în ordine cu Stăpânul când va spune: "Dă-ti socoteală de isprăvnicia ta." dacă oamenii preferă să lase deoparte pretentiile lui Dumnezeu să apuce si să-si însusească tot ceea ce le dă, El va păstra tăcerea pe moment si va continua în mod frecvent să-i pună la probă, sporindu-Si darurile mărinimoase, revărsându-Si în continuare binecuvântările, iar acestia ar putea trece mai departe primind cinstirea oamenilor si fără a fi mustrati în comunitate; însă când si când, El le va spune: "Dă-ti socoteală de isprăvnicia ta." Hristos spune: "Ori de câte ori n-ati făcut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati făcut." "Voi nu sunteti ai vostri; căci ati fost cumpărati cu un pret" si aveti obligatia de a-L slăvi pe Dumnezeu si cu mijloacele voastre, si în trupul si duhul vostru, care sunt ale Lui." "Ati fost cumpărati cu un pret nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur", ci cu sângele scump al lui Hristos." El ne cere ceva în schimbul darurilor pe care ni le-a încredintat, pentru a ajuta în salvarea sufletelor. El Si-a dat sângele; ne cere argintul pe care-l avem. Prin sărăcia Lui, am devenit noi bogati, si noi să refuzăm să-I dăm înapoi propriile daruri?
Dumnezeu nu depinde de om pentru sprijinirea cauzei Sale. El ar fi putut trimite mijloace direct din cer pentru vistieria Lui, dacă provindeta Sa ar fi văzut că lucrul acesta este cel mai bun pentru om. Ar fi găsit modalităti prin care îngerii ar fi fost trimisi să facă lumii cunoscut adevărul fără a-i folosi pe oameni. Ar fi putut scrie adevărul pe bolta cerului si să lase ca acest lucru să mărturisească lumii, cu litere vii, despre cerintele Sale, Dumnezeu nu este dependent de aurul sau argintul omului. El spune: "Căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri." "Dacă Mi-ar fi foame, nu ti-as spune tie, căci a Mea este lumea, si tot ce cuprinde ea" (Ps. 50,10.12). Oricare ar fi necesitatea care, pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, ar reclama mijlocirea noastră, El a rânduit-o în mod deliberat pentru pentru binele nostru. El ne-a onorat, făcându-ne împreună lucrători cu El. A rânduit această necesitate a cooperării oamenilor pentru ca acestia să-si poată mentine activă generozitatea. În înteleapta Sa provindentă, Dumnezeu i-a pus întotdeauna alături de noi pe cei săraci pentru ca, în timp ce observăm diferitele tipuri de lipsuri si suferintă din lume, să fim pusi la probă si dovediti si adusi în împrejurări în care să ne dezvoltăm un caracter crestin. El i-a pus pe cei sărci printre noi pentru a învia în noi compasiunea si iubirea crestină. Păcătosii car pier din lipsă de cunostintă trebuie lăsati în ignorantă si întuneric dacă oamenii nu le aduc lumina adevărului. Dumnezeu nu va trimite îngeri din cer pentru a face lucrarea pe care i-a întredintat-o omului. El a dat tuturor câte o lucrare de înfăptuit, pentru a-i putea, pur si simplu, pune la probă, si pentru ca acestia să-si dezvăluie adevăratul caracter. Hristos îi pune printre noi pe cei săraci ca reprezentanti ai Săi. "Am fost flămând", spune El, "si nu Mi-ati dat de să mânânc; mi-a fost sete si nu Mi-ati dat să beau." Hristos Se identifică pe Sine cu omenirea suferindă în persoana copiilor năpăstuiti ai oamenilor. El Îsi atribuie necesitătile lor si Îsi pune la inimă nenorocirile acestora. Întunecimea morală a unei lumi ruinate cere ca femeile si bărbatii crestini să depună eforturi individuale, să-si ofere mijloacele si influenta pentru a putea ajunge după chipul Aceluia care, desi era posesorul unor bogătii infinite, a devenit totusi sărac de dragul nostru. Duhul lui Dumnezeu nu poate rămâne cu aceia cărora le-a trimis solia adevărului Său, dar care au nevoie să fie îndemnati înainte să încerce cât de cât simtământul datoriei de a fi împreună lucrători cu Hristos. Apostolul subliniază cu putere datoria de a dărui din motive mai înalte decât simpla compasiune omenească, din cauza unei porniri sentimentale. El scoate în evidentă principiul că ar trebui să lucrăm fără egoism, având un ochi atintit numai la slava lui Dumnezeu. Scripturile cer crestinilor să pună în practică un plan de dărnicie activă care va mentine un interes viu pentru mântuirea semenilor lor. Legea morală a prescris păzirea Sabatului, care nu a fost o povară decât atunci când acea Lege a fost călcată, iar ei erau legati * prin pedepsele pe care le presupunea călcarea ei. Sistemul zecimii nu a fost o povară pentru aceia care nu se îndepărtau de plan. Sistemul dat evreilor nu a fost anulat sau "îndulcit" de către Acela care l-a creat. În loc să ajungă acum fără nici o putere, el trebuia împlinit si mai strict si extins mai mult, asa cum si mântuirea numai prin Hristos ar trebui scoasă deplin în evidentă în era crestină.
* Autoarea se referă la regulile impuse de farisei în mod arbitrar pentru păzirea Sabatului; astfel restrictiile nebiblice (un anumit număr de pasi în Sabat, interdictia de a purta orice obiect - care era considerat povară, interdictia de a alina chiar si durerea sau a vindeca în Sabat ) stergeau adevăratul sens al zilei de odihnă. (n. tr.). Isus i-a făcut cunoscut învătăturile Legii că, pentru a avea viata vesnică, conditia era de a împlini în viata lui cerintele deosebite ale Legii, care constau în a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima cu tot sufletul, cu toată mintea si cu toată puterea lui si pe aproapele lui ca pe sine însusi. Când jertfele simbolice au încetat la moartea lui Hristos, legea originară, gravată pe tablele de piatră, a rămas neschimbată, având asupra omului aceleasi cerinte în toate veacurile. Iar în era crestină, datoria omului nu a fost limitată, ci mai bine definită, mai simplu exprimată. Evanghelia, extinzându-se tot mai mult, a reclamat, după moartea lui Hristos, mijloace mai numeroase pentru sprijinirea războiului, si acest lucru a făcut ca legea dăruirii să devină o necesitate mai urgentă ca aceea din timpul guvernării evreiesti. Acum Dumnezeu nu cere mai putine, ci mai multe daruri decât în orice altă perioadă a istoriei lumii. Principiul rânduit de Hristos este ca darurile si jertfele să fie direct proportionale cu lumina si binecuvântările de care ne bucurăm. El a spus: "Căci oricui i s-a dat mult, i se va cere mult." La binecuvântările erei crestine, primii ucenici au reactionat prin lucrări de milostenie si dăruire. După ce Hristos Si-a lăsat ucenicii si S-a înăltat la cer, revărsarea Duhului lui Dumnezeu a dus la tăgăduire si jertfire de sine pentru salvarea altora. Când sărmanii sfinsi din Ierusalim erau strâmtorati, Pavel le-a scris celor crestinati dintre neamuri în legătură cu lucrările de dărnicie si a zis: "După cum cresteti în toate, în credintă, în cuvânt, în cunoastere, în orice râvnă si în dragostea voastră pentru noi, să cresteti si în acest har" (2 Cor. 8,7). Aici dărnicia este pusă alături de credintă, iubire si râvnă crestină. Cei care cred că pot fi buni crestini si îsi închid urechile si inimile la apelurile făcute de Dumnezeu pentru darurile lor se află într-o amăgire cruntă. Există unii care nu contenesc mărturisind cît de mult iubesc ei adevărul si, cât priveste cuvintele, sunt interesati să vadă înaintând adevărul, dar care nu fac nimic pentru înaintarea lui. Credinta acestora este moartă, nefiind desăvârsită prin fapte. Domnul nu a făcut niciodată o asemenea greseală de a converti un suflet si a-l lăsa sub puterea lăcomiei. Sistemul zecimii îsi are obârsia înainte de zilele lui Moise. Oamenilor li s-a cerut să ofere lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase înainte să-i fie dat lui Moise sistemul final, chiar încă din zilele lui Adam. Supunându-se cerintelor lui Dumnezeu, ei trebuiau să-si manifeste prin daruri recunostinta pentru îndurările si binecuvâtările Sale fată de ei. Acest lucru s-a petrecut de-a lungul generatiilor care s-au succedat si a fost respectat de către Avraam, care a dat zecimi lui Melhisedec, preotul Prea Înaltului Dumnezeu. Acelasi principiu a existat si în zilele lui Iov. Pe când era în Betel, Iacov, un hoinar în exil, sărac lipit, s-a asezat jos noaptea, având ca pernă o piatră, si a făgăduit chiar acolo Domnului: "Îti voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da" (Gen. 28,22). Dumnezeu nu-i sileste pe oameni să dea. Tot ceea ce dau ei trebuie să fie de bunăvoie. El nu doreste ca vistieria Sa să fie alimentată cu daruri care nu sunt oferite din toată inima. Domnul a intentionat să-l aducă pe om într-o legătură mai strânsă cu Sine si într-o relatie de compasiune si iubire cu semenii lui, punând asupră-i responsabilitătile unor fapte care să anhileze egoismul si să-i întărească iubirea fată de Dumnezeu si om. Planul conceput prin sistemul de dăruire a urmărit binele omului, care este înclinat să fie egoist si să-si împietrească inima fată de faptele generoase. Domnul cere ca darurile să fie oferite la perioade regulate, fiind astfel stabilit, încât dăruirea să devină obicei, iar generozitatea înteleasă ca fiind o datorie crestină. Inima, odată deschisă printr-un dar, nu trebuie să aibă timp să se răcească prin egoism si să se închidă înainte ca următorul să fie oferit. Izvorul trebuie să curgă neîncetat, păstrând astfel deschis canalul prin acte de generozitate. Cât priveste suma, Dumnezeu a precizat o zecime din profit. Aceasta este lăsată la aprecierea constiintei si generozitătii oamenilor, a căror judecată în acest sistem al zecimii trebue să fie neîngrădită. Si, cu toate că se lasă libertatea constiintei, planul este suficient de clar pentru oricine. Nu este nevoie de vreo constrângere. Dumnezeu a cerut oamenilor din dispensatiunea mozaică să-si dea a zecea parte din câstig. El le-a încredintat lucrurile acestei vieti, talanti care să fie înmultiti si înapoiati Lui. A cerut o zecime, iar aceasta reprezintă pretentia Sa minimă de la om. El spune: îti dau nouă zecimi, iar Eu cer o zecime; aceea este a Mea. Când oamenii retin pentru ei a zecea parte, Îl jefuiesc pe Dumnezeu. În plus, fată de zecimea din câstig erau de asemenea cerute jertfe pentru păcat si jertfe de multumire.
Tot ceea ce se retine din zecimea pe venit pretinsă de Dumnezeu este înregistrat în rapoartele cerului ca jaf împotriva Lui. Astfel de persoane Îl însală pe Creatorul lor; iar când acest păcat al neglijentei este dus înaintea lor, nu este de ajuns pentru ca ei să-si schimbe calea si să înceapă din cel moment să lucreze conform principiului corect. Acesta nu va modifica cifrele notate în raportul ceresc pentru însusirea frauduloasă a valorilor încredintate lor, care urmează să fie returnate Celui care li le-a împrumutat. Este necesară pocăinta pentru comportamentul necredincios fată de Dumnezeu si pentru nerecunostinta crasă. "Se cade să fure un om pe Dumnezeu? Dar voi M-ati furat! Si întrebati: 'Cu ce Te-am înselat'. Cu zeciuielile si darurile de mâncare. Sunteti pedepsiti cu un blestem si Mă înselati, tot poporul, în întregime! Aduceti însă la casa vistieriei, toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneti-Mă astfel la încercare, zice Domnul ostirilor, dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerului si dacă nu voi turna peste voi o binecuvântare care va da pe deasupra." Aici este făcută o făgăduintă, că, dacă toate zecimile sunt aduse în vistierie, o binecuvântare de la Dumnezeu va fi revărsată asupra celui ascultător.
"Si voi mustra pentru voi pe cel care devorează (lăcusta) si nu vă voi nimici roadele pământului, si vita nu îsi va lepăda roadele înainte de timp în câmpiile voastre", zice Domnul ostirilor. "Si toate popoarele vă vor ferici atunci, căci veti fi o tară plăcută", zice Domnul ostirilor." Dacă toti cei ce mărturisesc adevărul vor respecta cerintele lui Dumnezeu în ce priveste dăruirea zecimii, despre care Dumnezeu spune că este a Sa, vistieria va fi alimentată din plin cu mijloace pentru înaintarea marii lucrări de salvare a omului. Dumnezeu îi dă omului nouă zecimi, în timp ce pretinde o zecime pentu scopuri sacre, tot asa cum a oferit omului sase zile pentru lucrul său si Si-a pus deoparte pe cea de-a saptea. Căci, asemenea Sabatului, a zecea parte din venit este sfântă. Dumnezeu a retinut-o pentru Sine. El Îsi va continua lucrarea pe pământ cu sporul venitului pe care l-a încredintat omului.
Dumnezeu a cerut de la poporul Său din vechime trei strîngeri laolaltă anuale. "De trei ori pe an, toti bărbatii să se înfătiseze înaintea Domnului, Dumnezului tău, în locul pe care îl va alege El: la sărbătoarea Azimilor, la sărbătoarea Săptămânilor si la sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfătiseze cu mâinile goale înaintea Domnului. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care Domnul Dumnezeul tău ti-o va da" (Deut. 16,16-17). Nu mai putin de o treime din venitul lor era consacrat scopurilor sfinte, religioase. Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a istoriei lumii, a împlinit de bunăvoie si cu inima voioasă planul Său de dăruire sistematică, oferind daruri si jertfe, au văzut împlinirea făgăduintei neschimbate că prosperitatea va fi efectul tuturor lucrărilor lor, exact în măsura în care se supuneau cerintelor acestui plan. Când recunoasteau pretentiile lui Dumnezeu si se conformau cerintelor Sale, cinstindu-L cu averile lor, hambarele lor erau îmbelsugate. Când, însă Îl jefuiau pe Dumnezeu în zecimi si daruri, erau determinati să-si dea seama că nu-L jefuiau numai pe El, ci pe ei însisi deopotrivă; căci El Îsi restrângea binecuvântările fată de ei într-o măsură egală cu restrângerea darurilor lor fată de El. Unii vor declara că aceasta este una dintre legile severe care îi apăsau pe evrei. Însă ea nu era o povară pentru inima binevoitoare care Îl iubea pe Dumnezeu. Numai atunci când firea lor egoistă era întărită prin oprirea darurilor, oamenii pierdeau din vedere ratiunile vesnice si pretuiau comorile lor pământesti mai mult decât sufletele. Asupra Israelului lui Dumnezeu din aceste ultime zile, apasă nevoi chiar mai urgente decât cele ale Israelului antic. Într-un timp foarte scurt trebuie înfăptuită o lucrare mare si importantă. Dumnezeu n-a intentionat niciodată ca legea sistemului zecimilor să ajungă fără nici o putere în poporul Său; ba chiar dimpotrivă, a avut în plan ca spiritul de sacrificiu să se adâncească si să se lărgească înspre sfârsitul lucrării. Dărurirea sistematică nu trebuie să devină constrângere sistematică. Jertfele de bunăvoie sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. Adevărata generozitate crestină îsi are izvorul în principiul iubirii recunoscătoare. Dragostea fată de Hristos nu poate exista fără dragostea corespunzătoare fată de cei pe care a venit în lume să-i răscumpere. Dragostea fată de Hristos trebuie să fie principiul dominant al fiintei, stăpânind toate emotiile si dirijând toate energiile. Dragostea răscumpărătoare ar trebui să trezească toată afectiunea delicată si devotamentul jertfirii de sine care pot exista în inima omului. Când asa stau lucrurile, nu va fi nevoie de apeluri miscătoare care să răzbată prin egoismul lor si să le trezească compasiunea adormită, să-i determine să aducă daruri generoase pentru cauza pretioasă a adevărului. Isus ne-a cumpărat cu pretul unui sacrificiu infinit. Toate calitătile si toată influenta noastră apartin într-adevăr Mântuitorului nostru si ar trebui consacrate în slujba Sa. Făcând acest lucru, ne arătăm recunostinta pentru faptul că am fost răscumpărati din robia păcatului prin sângele pretios al lui Hristos. Mântuitorul nostru lucrează neîncetat pentru noi. El a urcat în înalt si mijloceste pentru cei cumpărati cu sângele Său. El mijloceste înaintea Tatălui Său în virtutea agoniei suferite la cruce. Îsi ridică mâinile rănite si face mijlocire pentru biserica Sa, pentru ca membrii ei să fie păziti de a cădea în ispită. Dacă întelegerea noastră ar putea fi înviorată să primească această minunată lucrare a Mântuitorului pentru salvarea noastră, ni s-ar aprinde în inimi o dragoste arzătoare, adâncă. Atunci ne-ar alarma apatia si indiferenta noastră rece. Devotamentul total si generozitatea, alimentate de o iubire plină de recunostintă vor aduce si celui mai mărunt dar, jertfei de bunăvoie, un miros plăcut divin, făcând ca acest obol să capete o valoare inestimabilă. Însă, după ce vom fi fat de bunăvoie Răscumpărătorului nostru tot ceea ce suntem capabili să oferim, oricât de valoros ar fi pentru noi, dacă privim obligatia noastră de recunostintă fată de Dumnezeu asa cum este ea în realitate, tot ceea ce vom fi dăruit ni se va părea sărac si insuficient. Dar îngerii iau aceste daruri care nouă ni se par sărace si le prezintă înaintea tronului ca pe o jertfă de un miros plăcut si sunt primite. Ca urmasi ai lui Hristos, noi nu ne dăm seama de adevărata noastră pozitie. Nu întelegem corect răspunderile pe care le avem ca slujitori plătiti ai lui Hristos. El ne-a întins plata în forma vietii Sale pline de suferintă si a sângelui vărsat pentru a ne lega de El printr-un spirit de slujire de bunăvoie. Toate lucrurile bune pe care le avem sunt un împrumut de la Mântuitorul nostru. El ne-a făcut administratori. Dacă sunt oferite cu credintă si iubire, jertfele noastre cele mai mărunte, serviciile cele mai umile pot fi daruri consacrate pentru a câstiga suflete în slujba Stăpânului si a vesti slava Sa. Interesul si prosperitatea Împărătiei lui Hristos ar trebui să fie situate mai presus de orice alte considerente. Cei care îsi fac din plăcerea si interesul lor egoist obiectivele principale ale vietii lor nu sunt administratori credinciosi.
Cei care îsi tăgăduiesc eul pentru a face bine altora si care se consacră împreună cu ot ce au în slujba lui Hristos vor găsi fericirea pe care omul egoist o caută în zadar. Mântuitorul nostru a spus: "Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14,33). Dragostea "nu caută folosul său". Aceasta este roada acelei iubiri si generozităti dezinteresate care au caracterizat viata lui Hristos. Legea lui Dumnezeu în inimile noastre va aduce propriile noastre interese în supunere fată de considerentele înalte, vesnice. Hristos ne-a poruncit să căutăm mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si neprihănirea Sa. Acesta este cea dintâi si cea mai înaltă datorie a noastră. Stăpânul nostru Si-a avertizat în mod lămurit robii să nu-si strângă comori pe pământ; căci, făcând asa, inimile lor ar îndrăgi mai degrabă lucrurile pământesti decât pe cele ceresti. În acest punct au esuat în credint multe suflete nefericite. Ei au mers total împotriva porunci clare a Domnului nostru si au îngăduit ca dragostea de bani să devină pasiunea dominantă a vietii lor. Ei sunt nestăpâniti în eforturile lor de a dobândi bunuri materiale. Ei sunt tot atât de îmbătati de dorinta lor nesănătoasă de a avea bogătii cum este betivul de băutura lui.
Crestinii uită că sunt slujitori ai Stăpânului, că ei însisi, timpul lor si tot ce au apartin Lui. Multi sunt ispititi si majoritatea lor sunt biruiti de sugestiile amăgitoare pe care le aduce Satana, acelea de a-si investi banii acolo unde le vor aduce cel mai mare profit în dolari si centi. Nu sunt decât putini cei ce iau în considerare cerintele obligatorii pe care le are Dumnezeu asupra lor, făcând ca prima lor afacere să fie satisfacerea necesitătilor cauzei Sale si lăsând la urmă împlinirea propriilor lor dorinte. Nu sunt decât putini cei care investesc în cauza lui Dumnezeu proportional cu mijloacele lor materiale. Multi si-au blocat banii în proprietăti pe care trebuie mai întâi să le vândă pentru a putea investi lichiditătile în cauza lui Dumnezeu, folosindu-le astfel în mod practic. Acestia se folosesc de situatia respectivă ca scuză pentru faptul că fac prea putin pentru cauza Răscumpărătorului lor. Ei si-au îngropat tot atât de literal banii în pământ ca si omul din pildă. Ei Îl jefuiesc pe Dumnezeu de zecime, pe care El o pretinde ca fiind a Sa, si, jefuindu-l pe El, îsi fură singuri comoara din cer. Planul de dăruire sistematică nu apasă insuportabil asupra nici unui om. "Cât priveste strângerea de ajutoare pentru sfinsti, să faceti si voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câstigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu" (1 Cor. 16,1.2). Cei săraci nu sunt exclusi de la privilegiul de a dărui. Ei, ca si cei bogati, pot juca un rol în această lucrare. Lectia pe care a dat-o Hristos în privinta celor doi bănuti ai văduvei ne arată că cele mai mărunte daruri de bunăvoie ale celor săăraci, dacă sunt oferite cu o inimă plină de iubire, sunt tot atât de plăcute, ca si cele mai substantiale donatii ale celor bogatii.
În cântarul din sanctuar, darurile celor săraci, făcute din iubire pentru Hristos, nu sunt evaluate în mod cantitativ, ci după iubirea care a stat la baza sacrificiului. Făgăduintele lui Isus se vor împlini tot atât de sigur pentru cel sărac si darnic, care nu are de oferit decât putin, dar care oferă cu inimă voioasă acel putin, cum se vor împlini si pentru cel bogat care dă din multimea bogătiilor lui. Cel sărac îsi jertfeste putiul, iar acest sacrificiu este profund resimtit. El îsi refuză cu cu adevărat unele lucruri de care are nevoie pentru propriul său confort, în timp ce omul bogat oferă din prisosul său si nu duce lipsă de nimic, nu-si refuză nimic din ceea ce are nevoie cu adevărat. Din acest motiv, în jertfirea omului sărac există o sfintenie pe care nu o găsim în darul celui bogat; căci bogatii dau din preaplinul lor. Providenta lui Dumnezeu a rânduit întregul plan de dăruire sistematică pentru binele omului. Providenta Sa nu se odihneste niciodată. Dacă slujitorii lui Dumnezeu vor folosi ocaziile favorabile create prin providenta Sa, toti vor fi lucrători activi. Ce care se abtin să pună în vistieria lui Dumnezeu si îsi acumulează mijloacele materiale pentru copiii lor, pun în primejdie interesul spiritual al copiilor. Ei îsi pun averea, care este pentru ei însisi o piatră de poticnire, în calea copiilor lor, pentru ca acestia să se împiedice de ea si să ajungă la pierzare. Multi fac o mare greseală în privinta lucrurilor acestei vieti. Ei economisesc, lipsindu-se pe ei însisi si pe altii de binele de care ar putea beneficia folosind corect mijloacele pe care li le-a împrumutat Dumnezeu, si devin egoisti si avari. Ei îsi neglijează interesele spirituale de a acumula bogătii pe care nu le pot folosi. Ei îsi lasă averea copiilor si în nouă cazuri din zece aceasta este o sursă chiar mai mare pentru mostenirile lor decât a fost pentru ei însisi. Copiii, bizuindu-se pe averea părintilor lor, nu reusesc de cele mai multe ori să obtină succesul în viata acesta, si în general pierd complet ocazia de a-si asigura viata viitoare. Cea mai bună mostenire pe care o pot părintii lăsa copiilor este cunoasterea unei ocupatii utile si exemplul unei vieti caracteriziate prin generozitate dezinteresată. Printr-o asemenea viată, ei arată adevărata valoare a banilor, care trebuie să fie apreciată numai prin binele pe care îl vor realiza usurând propriile lor nevoi si necesitătile altora si făcând să înainteze cauza lui Dumnezeu. Unii sunt de acord să dea corespunzător cu ceea ce au si simt că Dumnezeu nu mai are nici un alt fel de pretentii de la ei, pentru că nu au multe bunuri materiale. Ei nu au nici un venit care să depăsească necesitătile familiilor lor. Însă există multi din această categorie care si-ar putea foarte bine pune întrebarea: Dau eu corespunzător cu ceea ce as fi putut avea? Dumnezeu a avrut ca puterile trupului si mintii lor să fie puse la lucru. Unii nu si-au folosit în cea mai bună măsură destoinicia cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Omului i-a fost dat să muncească. Munca s-a întrepătruns cu blestemul, pentru că acesta devenise o necesitate prin păcat. Bunăstarea fizică, mintală si morală a omului depinde de desfăsurarea unei munci folositoare. "În sârguintă, fiti fără preget", este porunca apostolului Pavel cel inspirat. Nici un om , fie el bogat sau sărac, nu-I poate da slavă lui Dumnezeu printr-o viată de indolentă. Tot capitalul pe care îl au multi oameni săraci este timpul si tăria fizică; iar acesta este înn mod frecvent irosit prin iubirea comoditătii si în lenevie nepăsătoare, încât nu au nimic să-I aducă Domnului lor în zecimi si daruri. Dacă bărbatilor crestini le lipseste întelepciunea de a lucra cu cea mai mare eficientă si de a-si folosi corect puterile fizice si mentale, ar trebui să aibă blândetea si umilinta mintii care să-i ajute să primească îndrumări si sfaturi de la fratii lor, pentru ca judecata mai bună a acestora să suplinească propriile lor lipsuri. Multi săraci care se multumesc acum să nu facă nimic pentru binele semenilor lor si pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu ar putea face mult, numai să vrea. Înaintea lui Dumnezeu, ei poartă aceeasi răspundere pentru capitalul lor care constă în putere fizică precum bogatul pentru capitalul său bănesc. Unii care ar trebui să pună mijloace materiale în vistierila lui Dumnezeu vor primi din acesta. Există aceia care acum sunt săraci si care si-ar putea îmbunătăti situatia printr-o folosire judicioasă a timpului lor, prin evitarea de a intra în conflict cu drepturile de autor * (patentă, brevet) si printr-o înfrânare a înclinatiei lor de a se angaja în speculatii pentru a obtine câstiguri pe o cale mai usoară decât prin muncă răbdătoare, perseverentă. Dacă aceia care nu au reusit să obtină succes în viată ar fi dispusi să se lase învătati, s-ar putea deprinde cu obiceiuri ale tăgăduirii de sine si economia strictă si ar avea satisfactia de a da, nu a primi de pomană. Există multi robi lenesi. Dacă ar vrea să facă ceea ce le stă în putere, ei ar avea experienta atât de marii binecuvântpri de a-i ajuta pe altii, încât si-ar da într-adevăr seama că "este mai fercie să dai decât să primesti" (Fapte 20,35). Generozitatea bine canalizată înviorează puterile mentale si morale ale oamenilor si îi încurajează în actiunea cea mai sănătoasă, de a-i binecuvânta pe cei aflati în nevoie si de a ajuta la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dacă cei care au bani si-ar da seama că sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dolar pe care îl risipesc, nevoile lor presupuse ar fi mult mai mici. Dacă constiinta ar fi trează, ea ar dscoperi cheltuielile inutile făcute pentru satisfacerea apetitului, mândriei, desertăciunii si iubirii de distractii si ar raporta aruncarea pe fereastră a banilor Domnului, care ar fi trebuit pusi în cauza Sa. Cei care irosesc bunurile Domnului lor vor trebui să dea curând socoteală Stăpânului pentru calea lor. Dacă cei care-si spun crestini ar folosi mai putin din bogătia lor pentru a-si împodobi corpul si a-si înfrumuseta casele si dacă ar cheltui mai putin pentru a pune le mesele lor articole alimentare de lux, extravagante, care ruinează sănătatea, ei ar putea pune sume mult mai mari în trezoreria lui Dumnezeu. L-ar imita astfel pe Răscumpărătorul lor, care a părăsit cerul, bogătiile si slava Sa si a devenit sărac pentru noi ca să putem avea bogătii vesnice. Dacă suntem prea săraci pentru a-I încredinta cu credinciosie lui Dumnezeu zecimile si darurile pe care le cere El, suntem, în mod categoric prea săraci pentru a ne îmbrăca scump si pentru a mânca preparate de lux; căci irosim astfel banii Domnului prin îngăduinte vătămătoare pentru a ne slăvi si a ne face plăcere nouă însine. Ar trebui să ne întrebăm cu îngrijorare: Ce comoară ne-am strâns noi în Împărătia lui Dumnezeu? Suntem noi bogati fată de Dumnezeu?
Isus le-a dat ucenicilor o lectie despre lăcomie. "Si le-a spus pilda aceasta: Pământul unui om bogat rodise mult. Si el se gândea în sine si zicea: Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica hambarele si voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele si toate bunurile mele; si voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăti strânse pentru multi ani; odihneste-te, mănâncă, bea si înveseleste-te! Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ti se va cere înapoi sufletul; si lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? Tot asa este cu cel care îsi adună comori pentru el si nu se îmbogăteste fată de Dumnezeu." Durata si fericirea vietii nu depind de multumirea bogătiilor noastră pământesti.În egoismul său extrem, acest bogat nesăbuit si-a strâns comori pe care nu le putea folosi. Trăise numai pentru el însusi. Se întinsese mult prea departe în negostorie, făcuse afaceri necinstite si nu arătase îndurare sau iubire de Dumnezeu. Jefuise pe orfani si pe văduve si îsi escrocase semenii pentru a-si spori si mai mult marile bogătii pământesti. El si-ar fi putut strânge comoara în cer, în pungi care nu se învechesc; dar prin lăcomia lui a pierdut ambele lumi. Cei care folosesc pentru salva lui Dumnezeu mijloacele pe care El li le-a încredintat îsi vor primi în curând comoara din mâna Stăpânului, odată cu binecuvântarea: "Bine rob, bun si credincios, intră în bucuria Domnului tău." Când contemplăm jertfa nepretuită, adusă pentru mântuirea oamenilor, suntem muti de uimire. Când egoismul răcneste în încercarea de a fi biruitor în inimile oamenilor si acestia sunt ispititi să nu îsi dea partea ce le revine în orice lucrare bună, ar trebui să-si întărească principiile dreptătii cu gândul că El, care a avut bogătia comorii nepretuite a cerului, S-a întors cu spatele la toate acestea si a devenit sărac. Nu avea unde să-Si pună capul. Si tot acest sacrificiu a fost pentru noi, ca să putem avea bogătii vesnice. Hristos Si-a îndreptat pasii pe cărarea tăgăduirii si jertfirii de sine, pe care trebuie să meargă toti ucenicii Săi, dacă vor să fie înăltati cu El la sfârsit. A luat asupra inimii Sale suferintele pe care omul trebuie să le îndure. Mintile oamenilor lumesti devin adesea greoaie. Ei nu pot vedea decât lucrurile pământesti, care eclipsează slava si valoarea lucrurilor ceresti. Oamenii vor străbate si pământ si mare pentru un câstig pământesc si vor îndura privatiuni si suferintă pentru a-si atinge scopul, însă cu toate acestea, îsi vor întoarce ochii de la splendorile cerului si nu vor privi bogătiile vesnice. Oamenii care se află într-o relativă sărăcie sunt de obicei aceia care fac cel mai mult pentru a sustine cauza lui Dumnezeu. Ei sunt generosi cu putinul lor. Si-au întărit pornirile de generozitate prin acte de caritate continue. Când cheltuielile pe care le-au avut au apăsat cu putere asupra venitului lor, pasiunea lor pentru bogătii pământesti nu a avut nici mediul, nici sansa de a se întări. Însă multi când încep să strângă bogătii pământesti încep să calculeze cât timp va mai trece până vor putea intra în posesia unei anumite sume. În tulburarea lor de a îngrămădi bogătii pentru ei însisi, nu se îmbogătesc fată de Dumnezeu. Dărnicia lor nu tine pasul cu prosperitatea lor. Pe măsură ce pasiunea lor pentru bogătii creste, sentimentele lor sunt legate de comoară. Sporirea avutiei lor întăreste dorinta aprigă de a avea si mai mult, până acolo încât unii consideră că a da Domnului o zecime este o povară severă si nedreaptă. Inspiratia a spus: "Dacă bogătiile sporesc, nu-ti lega inima de ele." Multi au, spus: "Dacă as fi bogat cum este cutare, mi-as înmulti darurile la vistieria lui Dumnezeu. N-as face nimic altceva cu bogătia mea în afară de folosirea ei pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu." Dumnezeu i-a pus la probă pe unii dintre acestia, dându-le bogătii; Însă odată cu bogătiile au venit ispitele mai puternice, iar darurile lor au fost cu mult mai mici decât în zilele lor de sărăcie. O dorintă acaparatoare pentru bogătii mai mari le-a absorbit mintile si inimile, si au comis păcatul idolatriei. Cel care oferă oamenilor bogătii infinite si o viată vesnică de binecuvântare în Împărătia sa ca răsplată pentru ascultarea plină de credinciostie nu va accepta o inimă împărtită. Trăim în mijlocul primejdiilor ultimelor zile, în care există tot felul de lucruri care să abată mintea si să întoarcă afectiunea de la Dumnezeu. Datoria noastră nu va fi înteleasă si apreciată decât în lumina care vine din viata lui Hristos. Asa cum soarele se ridică la răsărit si se îndreaptă către apus, umplând lumea cu lumină, tot asa va fi si adevăratul urmas al lui Hristos o lumină pentru lume. El va iesi în lume ca o lumină strălucitoare, puternică, pentru ca cei aflati în întuneric să poată fi luminati si încălziti de razele care vin de la el. Hristos spune despre urmasii Săi: "Voi sunteti lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă." Marele nostru Exemplu a avut tăgăduire de sine - să fie atunci calea urmasilor Săi declarati într-un contrast cu a Lui? Mântuitorul a dat totul pentru o lume care piere, necrutându-Se nici chiar pe Sine. Biserica lui Dumnezeu doarme. Membrii ei sunt slăbiti din lipsă de activitate. Ajung la noi glasuri din toate părtile lumii: "Veniti aici si ajutati-ne"; nici o miscare nu se face însă în replică. Există când si când un efort slab; câtiva arată că vor să fie împreună lucrători cu Stăpânul lor; însă asemena persoane sunt adesea lăsate să lucreze aproape singure. Nu există decât un singur misionar din poporul nostru în tot câmpul urias din tările străine. Adevărul este puternic, dar nu este adus în practică. Nu este de ajuns doar să punem bani pe altar. Dumnezeu cheamă bărbati voluntari care să ducă adevărul la alte natiuni, limbi si popoare. Nu bogătia sau numărul nostru este ceea ce ne va aduce o biruintă răsunătoare, ci devotamentul fată de lucrare, curajul moral, iubirea arzătoare pentru suflete si un zel neobosit, necurmat. Sunt multi cei care au privit asupra natiunii iudaice ca fiind un popor vrednic de milă, însă Dumnezeu, care l-a cerat pe om si i-a pus la dispozitie toate binecuvântările de care se bucură, a stiut ce era cel mai bine pentru el. Si, prin biecuvântarea Sa, a făcut ca cele nouă zecimi să valoreze pentru ei mai mult decât toată suma fără binecuvântarea Lui. Dacă unii, din egoism, Îl jefuiau pe Dumnezeu sau Îi aduceau o jertfă care avea metehne, aveau parte, ca urmare sigură, de pierderi si dezastre. Dumnezeu citeste motivatiile inimii. El cunoaste intentiile oamenilor si le va cântări, la timpul potrivit, după cum s-au învrednicit. Sistemul special al zecimii s-a întemeiat pe un principiu care este la fel de imuabil ca si Legea lui Dumnezeu. Acest sistem al zecimii a fost o binecuvântare pentru evrei, căci altfel Dumnezeu nu li l-ar fi dat. El va fi în acelasi fel o binecuvântare pentru cei care îl respectă până la sfârstirul timpului. Părintele nostru ceresc nu a conceput planul dărurii sistematice pentru a Se îmbogăti, ci pentru ca acesta să fie o mare binecuvântare pentru om. El a văzut că sistemul binefacerii era exact lucrul de care avea nevoie omul. Comunitătile care sunt cele mai generoase si mai sistematice în sustinerea cauzei lui Dumnezeu, sunnt cele mai prospere din punct de vedere spiritual. Adevărata dărnicie la urmasul lui Hristos face ca interesul lui să se identifice cu acela al Stăpânului său. În ceea ce a stabilit cu iudeii si cu poporul Său din timpul sfârsitului, Dumnezeu cere o dăruire sistematică proportională cu venitul lor. Planul de mântuire a fost întemeiat prin jertfa infinită a Fiului lui Dumnezeu. Lumina Evangheliei, care străluceste de la crucea lui Hristos, mustră egoismul si încurajează generozitatea. Nu trebuie văzut ca regretabil faptul că există o crestere a apelurilor de a dărui. În provindenta Sa, Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său din sfera lor limitată de actiune pentru a întreprinde lucruri si mai mari. Este nevoie de eforturi neobosite în acest timp când întunecimea morală acoperă lumea. Lumescul si lăcomia storc de puteri poporul lui Dumnezeu. Ei ar trebui să înteleagă faptul că mila Sa este cea care înmulteste apelurile pentru strângerea mijloacelor lor. Îngerul lui Dumnezeu plasează actele de generozitate aproape de rugăciune. El a spus lui Corneliu: "Rugăciunile si milosteniile tale s-au suit ca aducere aminte înaintea lui Dumnezeu." În învătăturile Sale, Domnul Hristos a spus: "Deci, dacă n-ati fost credinciosi în bogătiile nedrepte, cine vă va încredinta adevăratele bogătii?" Sănătatea spirituală si prosperitatea bisericii depinde într-o mare măsur de dăruirea sistematică practicată de ea. Aceasta este asemenea sângelui vital, care trebuie să curgă prin toată făptura, înviorând fiecare organ al corpului. Ea sporeste dragostea fată de sufletele semenilor nostri; căci prin tăgăduire si jertfire de sine suntem adusi într-o legătură mai strânsă cu Hristos care a devenit sărac pentru noi. Cu cât investim mai mult în cauza lui Dumnezeu pentru a ajuta la salvarea de suflete, cu atât vor fi ele aduse mai aproape de inimile noastre. Dacă numărul nostru ar fi pe jumătate cât este acum si dacă toti acestia ar fi lucrători devotati, am avea o putere care ar face lumea să se cutremure. Lucrătorilor Săi activi le-a adresat Domnul Hristos aceste cuvinte: "Si iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului." Vom întâmpina împotrivire născută din motive egoiste, din bigotism si prejudecată; totusi, cu un curaj nestirbit si o credintă vie, ar trebui să ne aruncăm sământa lângă toate apele. Agentii Satamei sunt formidabili; ne vom întâlni cu ei si trebuie să îi înfruntăm. Lucrările noastre nu ar trebui să fie restrânse la tara noastră. Câmpul este lumea; recolta este coaptă. Porunca dată de Hristos, ucenicilor chiar înainte de a Se înălta la cer a fost: "Mergeti în toată lumea si predicati Evanghelia la orice făptură." Suntem mâhniti peste măsură să vedem cum unii dintre pastorii nostri se agită printre comunităti, în mod aparent depunând ceva efort, dar neavând mai nimic de arătat ca rezultat al lucrării lor. Câmpul este lumea. Să iasă în lumea necredinciosă si să lucreze pentru a converti suflete la adevăr. Îi îndrumăm pe fratii si surorile noastre să privească la exemplul lui Avraam care a urcat pe fratii si surorile noastre să privească la exemplul lui Avraam care a urmat pe muntele Moria pentru a-si jertfi singurul fiu, la porunca lui Dumnezeu. Aici a exista ascultare si sacrificiu. Moise s-a aflat la curti împărătesti si a avut înaintea lui perspectiva coroanei regale. El însă s-a întors de la mita ispititoare si "a ales mai bine să sufere împreună cu poprul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea batjocorirea pentru Hristos ca o mare bogătie decât comorile Egiptului." Apostolii nu si-au socotit vietile ca fiind scumpe, bucurându-se că au fost considerati vrednici să sufere rusinea pentru Numele lui Hristos. Pavel si Sila au suferit pierderea tuturor lucrurilor. Au îndurat biciuirea si nu cu blândete au fost aruncati pe piatra rece a unei temnite, fiind pusi în pozitia cea mai dureroasă, cu picioarele ridicate si fixate în butuci. Atunci, la urechea temnicerului ajungeau plângerile si bombănelile lor? O, nu! Dinăuntrul temnitei, glasurile sfâsiau tăcerea miezului noptii cu cântări de bucurie si laudă la adresa lui Dumnezeu. Acesti ucenici erau însufletiti de o dragoste adâncă si sinceră pentru cauza Răscumpărătorului lor, pentru care sufereau.
Când adevărul lui Dumnezeu ne umple inimile, ne câstigă atasamentul si ne stăpâneste vietile, si noi apreciem că este o fericire să suferim de dragul adevărului. Nici zidurile temnitei, nici rugul martirului nu ne poate atunci speria sau împiedica în marea lucrare. "Vino, o, suflete al meu, la Calvar." Luati aminte la viata umilă a Fiului lui Dumnezeu. El a fost un "om al durerii si obisnuit cu suferinta". Priviti rusinea la care a fost expus, agonia Sa din Ghestsemani si învătati ce este tăgăduirea de sine. Suferim din pricina lipsurilor? Si Hristos a suferit, El, maiestarea cerului. Dar sărăcia Sa a fost pentru binele nostru. Ne aflăm în rândurile celor bogati? Si El S-a aflat. Dar a comsimtit ca de dragul nostru să devină sărac pentru ca, prin sărăcia Sa, să putem noi fi îmbogătiti. Avem în Hristos exemplificarea tăgăduirii de sine. Jertfa Sa nu a constat numai în faptul că a părăsit curtile împărătesti ale cerului, că a fost judecat de către oamenii răi, ca un criminal si declarat vinovat si apoi predat să moară ca un răufăcător, ci în aceea că a purtat greutatea păcatelor lumii. Viata lui Hristos mustră indiferenta si răceala noastră. Suntem aproape de încheierea timpului, când Satana a coborât cu mare mânie, stiind că are putină vreme. El lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii în cei care sunt pe calea pieirii. Desfăsurarea ostilitătilor a fost lăsată în mâinile noastre de către marele nostru Conducător, pentru a le aduce mai departe cu putere. Nu facem nici a douăzecea parte din ceea ce am putea face dacă am fi treji. Lucrarea este întârziată din cauza iubirii tihnei si a lipsei acelui spirit de tăgăduire de sine pe care Mântuitorul nostru ni l-a dat ca exemplu în viata Sa. Este nevoie de împreună lucrători cu Hristos, oameni care simt nevoia unui efort mai mare. Lucrarea tipografiilor noastre nu trebuie micsorată, ci dublată. Ar trebui înfiintate scoli sn diferite locuri, scoli care să-i educe pe tinerii nostri pentru viitoarea lor lucrare de înaintare a adevărului.
A fost deja irosită o multime de timp, iar îngerii duc în cer raportul neglijentelor noastre. Starea în care ne aflăm, de adormire si neconsacrare, ne-a făcut să pierdem ocazii pretioase pe cae ni le-a trimis Dumnezeu în persoana acelora care erau apti să ne ajute în nevoia noastră actuală. O, cât de mult avem nevoie de Hannah More a noastră, care să ne ajute în această vreme să ajungem la alte natiuni! Cunostintele ei vaste legate de câmpurile misionare ne-ar ajuta să ajungem la aceia de altă limbă pe care acum nu-i putem aborda. Dumnezeu a adus acest dar printre noi pentru a iesi în întâmpinarea urgentei cu care ne confruntăm în prezent; dar noi nu am pretuit darul si El a luat-o de la noi. Ea se odihneste de lucrările ei, însă faptele ei de tăgăduire de sine o urmează. Este un lucru vrednic de plâns că lucrarea noastră misionară trebuie să rămână în urmă din lipsa de cunostinte privitoare la modul în care să căpătăm trecere către diferitele popoare si localităti din marele câmp misionar. Spiritul nostru este cuprins de suferintă pentru că unele daruri sunt pierdute, daruri pe care le-am fi putut avea acum dacă am fi fost treji doar. Lucrătorii au fost retinuti să intre în câmpul albit de roadă. Este potrivit ca poporul lui Dumnezeu să-si smerească inimile înaintea Sa si, în cea mai adâncă umilintă, să-L roage pe Domnul să ne ierte apatia si îngăduinta de sine si să steargă raportul rusinos al datoriilor neglijate si privilegiile nefolosite. Contemplând crucea Calvarului, adevăratul crestin va abandona gândul de a-si reduce darurile până acolo încât să nu-l mai coste nimic si va auzi în acorduri de trâmbită: "Du-te lucrează-n via Mea; Curând odihna va urma." Când Isus era gata să Se înalte la cer, a arătat către câmpurile ce trebuia secerate si a zis urmasilor Săi: "Ducesi-vă în toată lumea si predicati Evanghelia." "Fără plată ati primit, fără plată să dati." Să ne t găduim noi eul, asa încât recolta care stă să se strice să poată fi strânsă?
Dumnezeu face apel la talantii influentei si banilor. Să refuzăm să ne supunem? Tatăl nostru ceresc oferă cu mărinimie daruri si solicită o parte înapoi, pentru a ne putea pune la probă, ca să arătăm dacă suntem vrednici de a primi darul vietii vesnice.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
