Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 25 (1875)
PUTEREA APETITULUI
Una dintre cele mai mari ispite căreia a trebuit să-i facă fată omul este cea legată de poftă. Între minte si trup există o minunată si misterioasă legătură. Ele se influentează reciproc. Păstrarea corpului într-o stare sănătoasă pentru a-i dezvolta tăria, asa încât fiecare parte a mecanismului viu să poată functiona în mod armonios, acesta ar trebui să fie primul studiu din viata noastră. A neglija corpul înseamnă a neglija mintea. Nu poate fi un lucru spre slava lui Dumnezeu ca trupurile copiilor Săi să fie bolnave sau ca mintile lor să fie pipernicite. Îngăduirea gustului cu pretul sănătătii este o păcătoasă vătămare a simturilor. Cei care comit vreun act oarecare de necumpătare, fie mâncând, fie bând, îsi irosesc energiile fizice si îsi slăbesc puterea morală. Ei vor simti răsplata care urmează încălcării legilor ce guvernează trupul.
Răscumpărătorul lumii stia că îngăduirea apetitului avea să aducă debilitate fizică si să insensibilizeze în asa măsură organele simturilor, încât lucrurile sfinte si vesnice nu aveau să mai fie deosebite. Hristos stia că lumea era robită lăcomiei si că această slăbiciune avea să slăbească puterile morale. Dacă îngăduirea apetitului avea o asemenea înrâurire asupra neamului omenesc încât, pentru a-i zdrobi puterea, a fost nevoie ca, în locul omului, Fiul lui Dumnezeu să postească aproape sase săptămâni, ce lucrare stă înaintea crestinului pentru a birui întocmai cum a biruit Hristos! Tăria ispitei de îngăduire a apetitului stricat nu poate fi măsurată decât prin chinurile de nespus ale lui Hristos în acel post lung în pustie.
Hristos stia că pentru a putea duce înainte cu succes planul de mântuire, trebuia să înceapă lucrarea de răscumpărare exact acolo unde a început ruina. Adam a căzut prin îngăduirea apetitului. Pentru a-i întipări omului obligatiile lui de a respecta Legea lui Dumnezeu, Hristos Si-a început lucrarea de răscumpărare reformând obiceiurile fizice ale omului. Decăderea virtutii si degenerarea rasei umane se datorează în principal îngăduirii apetitului stricat.
Există o responsabilitate solemnă asupra tuturor, mai cu seamă asupra predicatorilor care propovăduiesc adevărul, de a birui în punctul apetitului. Folosul pe care l-ar putea aduce ar fi mult mai mare dacă acestia ar avea stăpânire asupra poftelor si pasiunilor lor; iar puterile lor mentale si morale ar fi mai mari dacă ar combina munca fizică si efortul intelectual. Prin obiceiuri de cumpătare strictă si prin munca intelectuală combinată cu cea fizică, ei ar putea presta mult mai multă muncă si păstra o minte limpede.Dacă ar urma o astfel de cale, gândurile si cuvintele lor ar curge cu mai multă libertate, exercitiul lor religios ar avea mai multă energie, iar impresiile pe care le-ar face asupra ascultătorilor lor ar fi mai însemnate.
Necumpătarea în mâncare, chiar si în ce priveste alimentele de o calitate corespunzătoare, va avea o influentă istovitoare asupra organismului si va toci simtămintele mai adânci si mai sfinte. Cumpătarea strictă în mâncare si consumul de lichide este esentială pentru păstrarea sănătoasă si exercitarea cu vigoare a tuturor functiilor corpului. Obiceiurile de strictă cumpătare, combinate cu exercitiul musculaturii si al mintii deopotrivă, vor păstra atât vigoarea intelectuală, cât si cea fizică si vor da puterea de a rezista celor angajati în slujire, editorilor si tuturor celorlalti ale căror obiceiuri sunt sedentare. Ca popor, cu toată mărturisirea noastră că păzim reforma sanitară, mâncăm prea mult. Îngăduirea apetitului ese cauza cea mai mare a debilitătii fizice si intelectuale si stă la temelia slăbiciunii care este evidentă pretutindeni.
Necumpătarea începe la mesele noastre, prin folosirea alimentelor nesănătoase. După o vreme, prin continua satisfacere a slăbiciunilor, organele digestive slăbesc si hrana consumată Ăde obiceiÎ nu mai satisface apetitul. Sunt induse stări nesănătoase si apare o poftă pentru hrană mai stimulatoare. Ceaiul, cafeaua si alimentele din carne produc un efect imediat. Sub influenta acestor otrăvuri, sistemul nervos este excitat si, în anumite cazuri, pentru moment, intelectul pare învigorat si imaginatia mai vie. Pentru că aceste stimulente aduc pentru acel moment rezultate atât de agreabile, multi trag concluzia că au într-adevăr nevoie de ele si continuă să le folosească. Există însă întotdeauna o reactie. Sistemul nervos, fiind excitat asa cum n-ar fi trebuit, a împrumutat putere - care să fie folosită imediat - din resursele ce urmau să fie folosite în viitor. Toată această înviorare temporară a organismului este urmată de depresie. Slăbirea puterii organelor excitate, după ce stimulentul si-a pierdut forta, va fi direct proportională cu măsura în care aceste stimulente au înviorat temporar sistemul. Apetitul este educat să râvnească ceva mai tare, care să aibă calitatea de a mentine si spori starea agreabilă de excitare, până când îngăduirea slăbiciunii devine obicei - si există o dorintă continuă pentru stimulente mai puternice, cum ar fi tutunul, vinul si tăriile. Cu cât este răsfătat mai mult apetitul, cu atât vor fi mai frecvente cererile lui si mai greu de controlat. Cu cât este mai slăbit organismul si cu cât este mai incapabil de a renunta la stimulentele artificiale, cu atât creste mai mult pasiunea pentru aceste lucruri., până când vointa este coplesită si pare că nu mai are nici o putere prin care să tăgăduiască pofta nefirească pentru slăbiciunile respective.
Singura cale sigură este de a nu lua, de a nu gusta, de a nu atinge ceaiurile cafeaua, vinurile, tutunul, opiumul si băuturile alcoolice. Necesitatea ca oamenii acestei generatii să cheme în ajutorul lor puterea vointei, întărită de harul lui Dumnezeu, pentru a se împotrivi si celei mai mici îngăduinte a poftei stricate este de două ori mai mare decât a fost cu mai multe generatii în urmă. Însă cei din generatia prezentă au mai putină putere de stăpânire de sine decât au avut cei care au trăit atunci. Cei ce si-au îngăduit apetitul pentru aceste stimulente si-au transmis poftele si pasiunile stricate copiilor lor si este nevoie de o mai mare putere morală pentru a rezista necumpătării, în toate formele ei. Singura cale absolut sigură pe care s-o urmăm este de a sta fermi de partea cumpătării si de a nu ne aventura pe cărarea primejdiei.
Măretul tel pentru care Hristos a suportat acel post lung în pustie a fost de a ne învăta necesitatea tăgăduirii de sine si cumpătării. Această lucrare ar trebui să înceapă la mesele noastre si să fie împlinită cu strictete în toate sectoarele vietii. Răscumpărătorul lumii a coborât din Cer pentru a-l ajuta pe om în slăbiciunea sa, pentru ca, în puterea pe care a venit să i-o aducă Isus, să poată deveni puternic, să biruie pofta si pasiunea si să fie învingător în orice privintă.
Multi părinti educă gusturile copiilor lor si le formează poftele. Ei le permit să mănânce alimente din carne si să bea ceai si cafea. Cărnurile foarte condimentate, ceaiul si cafeaua, pe care unele mame îi încurajează pe copiii lor să le consume, pregătesc pentru acestia calea de a râvni stimulente mai tari, cum ar fi tutunul. Folosirea tutunului încurajează apetitul pentru băuturile alcoolice; iar folosirea tutunului si alcoolului slăbesc, în mod invariabil, puterea nervilor.
Dacă simtămintele morale ale crestinilor ar fi trezite asupra subiectului cumpătării în toate lucrurile, ei ar putea, prin exemplul lor, începând la propriile lor mese, să-i ajute pe cei care sunt slabi în privinta stăpânirii de sine, care sunt aproape neputinciosi să reziste îndemnurilor poftei. Dacă am putea să realizăm că obiceiurile pe care ni le formăm în această viată ne vor afecta interesele vesnice, că soarta noastră vesnică depinde de obiceiuri de strictă cumpătare, am lucra până în punctul cumpătării stricte în mâncare si băutură. Prin exemplul si efortul nostru personal, am putea fi mijloacele de salvare a multe suflete de la degradarea necumpătării, crimă si moarte. Surorile noastre pot face mult în marea lucrare de salvare a altora, asternând mesele lor numai cu alimente sănătoase, hrănitoare. Ele îsi pot întrebuinta timpul pretios educând gusturile si poftele copiilor lor, formându-le obiceiuri de cumpătare în toate lucrurile si încurajând tăgăduirea de sine si bunăvointa pentru binele altora.
În ciuda exemplului pe care ni l-a dat Hristos în pustia ispitei, prin tăgăduirea apetitului si biruirea puterii lui, există multe mame crestine care, prin exemplul si educatia pe care o dau copiilor lor, îi pregătesc pe acestia să devină mâncăi si betivani. Copiilor li se permite adesea să mănânce tot ce poftesc si când poftesc, fără a tine seama de sănătate. Există multi copii care sunt educati ca gurmanzi încă din pruncie. Prin îngăduirea apetitului, ei sunt transformati în dispeptici de la o vârstă fragedă. Îngăduinta de sine si necumpătarea în mâncare cresc pe măsură ce cresc si ei si se întăresc pe măsură ce se întăresc ei. Vigoarea mentală si fizică sunt sacrificate prin îngăduinta părintilor. Se formează un gust pentru anumite articole alimentare de la care nu pot primi nimic bun, ci numai vătămare; si, în timp ce organismul este împovărat, constitutia lor este debilitată.
Pastorii, învătătorii si studentii nu ajung să-si dea seama asa cum ar trebui de necesitatea exercitiului fizic în aer liber. Ei neglijează această datorie care este esentială pentru păstrarea sănătătii. Îsi solicită mult mintile cu cărti si mănâncă portia unui om care munceste fizic. Prin asemenea obiceiuri, unii devin corpolenti, pentru că organismul le este încărcat. Altii devin uscătivi, fragili si slabi, pentru că puterile lor vitale sunt epuizate prin degajarea excesului de alimente; ficatul este împovărat si neînstare să elimine impuritătile din sânge, iar rezultatul este boala. Dacă exercitiul fizic ar fi combinat cu efortul intelectual, sângele ar fi înviorat în circulatia sa, activitatea inimii ar fi mai bună, impuritătile ar fi eliminate si o nouă viată si vigoare ar fi simtite de fiecare parte a corpului.
Când mintile pastorilor, învătătorilor si studentilor sunt continuu excitate prin studiu si corpul este lăsat inactiv, nervii afectivi sunt suprasolicitati, câtă vreme nervii de miscare sunt inactivi. Stresul fiind în întregime asupra organelor mentale, ele ajung epuizate de prea multă muncă si slăbite, în timp ce muschii îsi pierd vigoarea din lipsă de întrebuintare. Nu există nici un chef de activare a muschilor prin angajare în muncă fizică, pentru că oboseala pare a fi nesuferită.
Predicatorii lui Hristos, care mărturisesc că sunt reprezentantii Săi, ar trebui să urmeze exemplul Său si, mai presus de orice, să-si facă obiceiurile celei mai stricte cumpătări. Ei ar trebui să tină viata si exemplul lui Hristos înaintea poporului prin propriile lor vieti de tăgăduire si jertfire de sine si generozitate activă. Hristos a biruit pofta în locul omului; iar ei, în locul Său, au datoria să dea altora un exemplu vrednic de a fi imitat. Cei care nu simt necesitatea angajării în lucrarea de câstigare a biruintei în punctul apetitului, nu vor reusi să-si asigure victorii pretioase, pe care le-ar fi putut dobândi, si vor deveni robi ai poftei si patimii care umplu cupa nelegiuirii celor ce locuiesc pe pământ.
Oamenii care sunt angajati în proclamarea ultimei solii de avertizare a lumii, o solie care urmează să hotărască destinul sufletelor, ar trebui să aplice în vietile lor adevărurile pe care le propovăduiesc altora. Ar trebui să fie un exemplu pentru popor prin felul în care mănâncă si beau si în conversatia si comportamentul lor curat. Lăcomia în mâncare, îngăduirea pasiunilor josnice si păcate grozave sunt ascunse sub vesmântul sfinteniei de către multi reprezentanti declarati ai lui Hristos, pretutindeni în lumea noastră. Există oameni de o destoinicie naturală excelentă ale căror străduinte nu ajung nici la jumătatea a ceea ce ar putea realiza dacă ar fi cumpătati în toate lucrurile. Îngăduirea apetitului si pasiunii întunecă mintea, micsorează puterea fizică si slăbeste tăria morală. Gândurile nu le sunt limpezi. Cuvintele lor nu sunt rostite cu putere, nu sunt vitalizate de Duhul lui Dumnezeu, astfel încât să atingă inimile ascultătorilor.
Întrucât primii nostri părinti au pierdut Edenul prin îngăduirea apetitului, singura noastră sperantă de a recâstiga Edenul este prin reprimarea hotărâtă a poftei si pasiunii. Abtinerea în alimentatie si stăpânirea tuturor pasiunilor vor păzi intelectul si vor aduce vigoare mentală si morală, făcându-i pe oameni în stare să-si pună toate înclinatiile sub controlul puterilor superioare si să discearnă răul si binele, sacrul si profanul. Toti cei ce au o întelegere adevărată a sacrificiului pe care l-a făcut Hristos părăsindu-Si căminul din Cer pentru a veni în această lume ca să-i poată arăta omului, prin propria Sa viată, cum să reziste ispitei, îsi vor tăgădui cu voiosie eul si vor alege să fie părtasi cu Hristos la suferintele Sale.
Frica de Domnul este începutul întelepciunii. Cei ce vor birui asa cum a biruit Hristos vor avea nevoie să se păzească neîncetat de ispitele Satanei. Pofta si pasiunile ar trebui înfrânate si aduse sub controlul unei constiinte luminate, pentru ca intelectul să nu aibă de suferit, priceperea să fie limpede, astfel încât lucrăturile Satanei si capcanele lui să nu fie văzute ca providentă a lui Dumnezeu. Multi îsi doresc răsplata finală si biruinta ce urmează să fie date învingătorilor, dar nu sunt dispusi să suporte truda, privatiunile si tăgăduirea de sine, asa cum a făcut-o Răscumpărătorul nostru. Numai prin supunere si efort continuu vom birui asa cum a biruit Hristos.
Puterea stăpânitoare a apetitului va sta la baza ruinei a mii de persoane, când, dacă ar fi biruit în acest punct, ar fi avut puterea morală pentru a câstiga victoria asupra oricărei alte ispite de-a Satanei. Dar cei ce sunt robi ai poftei, nu vor reusi să-si desăvârsească un caracter crestin. Continua păcătuire a omului, timp de sase mii de ani, a adus ca roade boală, durere si moarte. Si pe măsură ce ne apropiem de sfârsitul timpului, ispitele Satanei de a ne îngădui pofta vor fi mai puternice si mai greu de biruit.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
