MARTURII VOLUMUL III: Marturia 24 - O LECTIE PENTRU TIMPUL NOSTRU

În cazul lui Core, Datan si Abiram, avem o lectie de avertizare, ca sã nu urmãm exemplul lor. "Sã nu ispitim pe Hristos, cum L.-au ispitit unii dintre ei si au pierit prin serpi. Sã nu murmurati , cum au murmurat unii dintre ei si au fost nimiciti de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca sã ne fie exemple si au fost scrise pentru învãtãtura noastrã, peste care au venit sfârsiturile veacurilor" (1 Cor. 10,9-11). Avem dovezi în Cuvântul lui Dumnezeu despre dispozitia poporului Sãu de a fi îngrozitor de amãgit. Existã multe cazuri în care ceea ce poate pãrea un zel sincer pentru onoarea lui Dumneuei îsi are izvorul în faptul de a fi lãsat sufletul neapãrat pentru ca vrãjmasul sã-l ispiteascã si sã impresioneze mintea cu o îmtelegere pervertitã a stãrii reale de lucruri. Si ne putem astepta exact la astfel de lucruri în acestg zile din urmã; cãci Satana este tot atât de activ acum, pe cât a fost în adunarea lui Israel. Cruzimea si puterea prejudecãtii nu sunt întelese. Dupã ce adunarea a avut înaintea ochilor dovada nimicirii acestor conducãtori ai rãzvrãtirii, puterea suspiciunii si neîncrederii care fusese lãsatã în sufletul lor nu era îndepãrtatã încã. Ei au vãzut pãmântul cãscându-se si pe conducãtorii rãzvrãtiti dispãrând în mãruntaile adâncului. Acestã demonstratie înfricosãtoare ar fi trebuit sã-i vindece si sã-i fi adus la cea mai adâncã pocãintã pentru suferintele pe care le provocaserã lui Moise. În acest punct, Dumnezeu a dat întregului Israel ocazia de a vedea si de a simti pãcãtosenia cãii lor, lucru care ar fi trebuit sã-i ducã la pocãintã si mãrturisire. El a dat celor amãgiti dovezi coplesitoare cã erau pãcãtosi si cã servul Sãu, Moise, era drept. Au avut ocazia sã petreacã o noapte reflectând asupra pedepsei înfricosãtoare trimise de cer la care fuseserã martori. Dar ratiunea le era pervertitã. Core instigase la rãzvrãtire si douã sute cincizeci de conducãtori îl ajutaserã la rãspândirea nemultumirii. Toti membrii adunãrii erau, într-o mãsurã mai mare sau mai micã, afectati de prea marea gelozie, de îndoielile si ura împotriva lui Moise, care aduseserã neplãcerea lui Dumneueu într-o manierã înfricosãtoare, greu de trecut cu vederea. Cu toate acestea, milostivul nostru Dumnezeu, Se aratã a fi un Dumnezeu al dreptãtii si îndurãrii. El a fãcut distinctie între instigatori - conducãtorii rãzvrãtirii - si cei care fuseserã amãgiti sau condusi de ei.El a deplâns ignoranta si nebunia celor care fuseserã amãgiti. Dumnezeu a vorbit lui Moise pentru a îndemna adunarea sã plece de lângã corturile bãrbatilor pe care ei îi aleseserã în locul lui Moise. Însisi bãrbatii a cãror nimicire o premeditaserã au fost în mâinile lui Dumnezeu unelte de salvare a vietilor lor în aceea ocazie. Moise a spus: "Dati-vã la o parte din preajma cortului lui Core." Si ei erau într-o mare primejdie de a fi nimiciti în pãcatele lor, de cãtre mânia lui Dumnezeu; cãci erau pãrtasi la crimele bãrbatilor cãrora le acordaserã simpatia si cu care se însotiserã. Dacã, în timp ce Moise punea aceastã probã înaintea adunãrii lui Israel cei care începuserã rãzvrãtirea s-ar fi pocãit si ar fi cãutat sã obtinã iertarea lui Dumnezeu si a servului Sãu nedreptãtit, rãzbunarea lui Dumnezeu s-ar fi oprit chiar atunci. Însã chiar acolo lângã corturile lor stãteau cutezãtori Core, instigatorul la rãzvrãtire, si simpatizantii lui, ca si cum sfidau mânia lui Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu nu lucrase niciodatã prin robul Sãu, Moise. Si încã si mai putin se comportã acesti rãzvrãtiti ca unii care au fost atât de curând onorati de Dumnezeu prin faptul cã au fost adusi cu Moise aproape direct în prezenta Sa si au privit slava Lui neîntrecutã. Acesti bãrbati l-au vãzut pe Moise coborând de pe munte dupã ce primise celelalte table de piatrã, si în timp ce fata lui era atât de strãlucitoare de slava lui Dumnezeu, încât poporul nu a vrut sã se apropie, ci au fugit de el. El i-a strigat; ei însã pãreau îngroziti. Le-a arãtat tablele de piatrã si a zis: M-am rugat pentru voi siam întors de la voi mânia lui Dumnezeu. Am insistat ca, dacã Dumnezeu trebuie sã pãrãseascã si sã distrugã adunarea, si numele meu sã fie sters din cartea Sa. Iatã cã, mi-a rãspuns, si aceste table de piatrã pe care le tin în mânã sunt legãmântul care mi-a fost dat, al împãcãrii Sale cu poporul Lui. Poporul întelege cã este vocea lui Moise; cã, desi transformat si glorificat, tot Moise este. Îi spun cã nu-i pot privi fata; cãci lumina strãlucitoare a înfãtisãrii lui este extrem de dureroasã pentru ei. Fata lui este ca soarele; n-o poti privi. Când Moise descoperã dificultatea, îsi acoperã fata cu un vãl. El nu sustine cã lumina si slava de pe fata lui este reflectarea slavei lui Dumnezeu pe care El a pus-o asuprã-i si cã poporul trebuie s-o suporte; în schimb, îsi acoperã slava. Pãcãtosenia poporului face ca privirea fetei sale glorioase sã fie dureroasã. Asa va fi si când sfintii lui Dumnezeu sunt slãviti, chiar înainte de cea de-a doua aparitie a Domnului nostru. Cei rãi se vor retrage, se vor feri de aceastã priveliste, cãci slava de pe înfãtisãrile sfintilor le va produce durere. Însã toatã aceastã slavã care vine de la Moise, aceastã pecete divinã care se observã pe umilul rob al lui Dumnezeu este uitatã.