MARTURII VOLUMUL III: Marturia 24 - LINGUSEALA SI COMPASIUNEA PREFÃCUTÃ

Nimic nu-i va face poporului o plãcere mai mare decât sã fie lãudati lngusiti când sunt gresiti si în întuneric si meritã sã fie mustrati. Core a câstigat atentia poporului si apoi simpatia lor, reprezentându-l pe Moise ca pe un conducãtor despotic. El a spus cã acesta era prea aspru, prea poruncitor, prea dictatorial si cã musta poporul ca si cum ar fi fost pãcãtosi, când ei erau de fapt un popor sfânt, sfintiti pentru Domnul si cã Domnul era în mijlocul lor. Core le-a reamintit incidentele din experienta cãlãtoriilor lor prin pustie, când fuseserã adusi în strâmtorãri si când multi dintre ei muriserã din pricina cârtirilor si neascultãrii, iar ei, din pricina simtãmintelor pervertite, au crezut cã înteleg foarte clar cã toate necazurile lor ar fi putut fi evitate dacã Moise s-ar fi comportat altfel. El era prea neînduplecat, prea poruncitor si au hotãrât cã toate nenorocirile lor din pustie i se datorau lui. Core, spiritul conducãtor, mãrturisea cã are o mare întelepciune, prin care deosebea adevãratul motiv al încercãrilor si suferintelor lor. În aceastã lucrare a nemultumirii a fost o armonie si o convergentã de pãreri si simtãminte printre aceste elemente turbulente mai mare decât se stiuse sã fi existat. Succesul lui Core de a câstiga de partea sa cea mai mare parte din adunarea lui Israel l-au fãcut sã se simtã încrezãtor cã era întelept si corect în judecatã si cã Moise era într-adevãr autoritatea uzurpatoare care ameninta prosperitatea si mântuirea lui Israel. El pretindea cã Dumnezeu îi descoperise acest lucru si pusese asupra lui povara de a schimba conducerea lui Israel chiar înainte de a fi prea târziu. El a declarat cã adunarea nu era vinovatã; ei era neprihãniti. Toatã aceastã agitatie despre faptul cã împotrivirea adunãrii a adus asupra lor mânia lui Dumnezeu era o gresealã. Oamenii nu voiau decât drepturile lor, voiau independentã individualã. În timp ce un vag sentiment legat de rãbdare plinã de jertfire de sine a lui Moise lupta cu disperare sã facã apel la amintirile lor si în timp ce înaintea ochilor li se perindau eforturile lui dezinteresate în favoarea lor pe când erau în lanturile sclaviei, constiintele lor era oarecum tulburate. Unii nu erau cu totul de acord cu Core în privinta pãrerilor lui despre Moise si au cãutat sã vorbeascã în apãrarea sa. Core, Datan si Abiram trebuie sã aducã înaintea poporului vreun motiv pentru care Moise arãtase de la început un interes atât de mare pentru adunarea lui Israel. Mintilor lor egoiste, care au fost degradate prin activitatea lor ca unelte ale Satanei, sugereazã cã au descoperit în sfârsit obiectul aparentului interes al lui Moise. El plãnuise ca ei sã tot rãtãceascã prin pustie pânã când toti sau aproape toti aveau sã piarã , iar el sã ajungã în posesia averilor lor. Core, Datan si Abiram si cele douã sute cincizeci de cãpetenii care li se alãturaserã deveniserã la început gelosi, apoi invidiosi si, în cele din urmã, rãzvrãtiti. Ei discutaserã despre pozitia de conducãtor al poporului, pe care o detinea Moise, pânã când si-au imaginat cã aceasta este o functie vrednicã de invidiat, pe care oricare dintre ei o putea ocupa la fel de bine ca el. Si s-au lãsat cuprinsi de nemultumire pânã când au ajuns sã se amãgeascã deplin si au gândit cã Moise si Aaron se plasaserã cu de la ei putere în pozitiile pe care le ocupau în Israel. Au spus cã Moise si Aaron se înãltaserã mai presus de adunarea Domnului când si-au arogat functia doar familiei lor. Au mai zis cã le ajungea dacã erau la acelasi nivel cu fratii lor; cãci ei nu erau mai sfinti decât poporul, care se bucura în aceeasi mãsurã de prezenta si protectia deosebitã a lui Dumnezeu.