Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 24 (1875)
DISPRETUITORII MUSTRĂRII
Apostolul Pavel declară în mod lămurit că experienta israelitilor în peregrinările lor au fost raportate pentru câstigul celor care trăiesc în acest veac al istoriei pământului, celor asupra cărora a venit sfârsitul lumii. Noi nu suntem de părerea că primejdiile noastre sunt cu ceva mai mici decât ale evreilor, ci mai mari. Vor exista ispite care să împingă la invidii si cârtiri si vor fi răzvrătiri declarate,, asa cum sunt raportate despre Israelul din vechime. Va exista întotdeauna un spirit care să se ridice împotriva mustrării păcatelor si greselilor. Dar va fi redusă la tăcere vocea mustrării din această pricină? Dacă va fi asa, nu ne vom afla într-o situatie mai bună decât diferitele denominatiuni din tara noastră, care se tem să pună degetul pe greselile si păcatele predominante ale poporului.
Cei pe care Dumnezeu i-a pus deoparte ca slujitori ai neprihănirii au asupra lor răspunderi solemne, de a mustra păcatele poporului. Pavel a poruncit lui Tit: "Spune lucrurile acestea, sfătuieste si mustră cu toate autoritatea. Nimeni să nu te dispretuiască." Există mereu dintre aceia care vor dispretui pe cel care îndrăzneste să mustre păcatul; există însă momente în care mustrarea trebuie dată. Pavel îl îndrumă pe Tit să mustre cu severitate o anumită categorie pentru ca acestia să poată fi tari în credintă. Bărbatii si femeile care, prin diferite alegeri, sunt adusi să îsi coreleze eforturile în însărcinări pentru comunitate, au fiecare trăsături distincte si greseli. Când acestea se amplifică, vor avea nevoie de mustrare. Dacă cei plasati în pozitii importante nu sunt niciodată atentionati, mustrati, se va instala curând o stare de lucruri imorală, care Îl va dezonora într-o mare măsură pe Dumnezeu. Dar cum să fie dată mustrarea? Să-l lăsăm pe apostolul să răspundă: "Cu toată blândetea si învătătura." Ar trebui ca principiul să fie adus pentru a apăsa asupra celui care are nevoie de mustrare; însă nu trebuie niciodată ca relele poporului să fie ignorate cu indiferentă. Vor exista bărbati si femei care dispretuiesc mustrarea si ale căror simtăminte se vor aprinde mereu împotriva ei. Nu ne face plăcere să ni se spună despre relele noastre. În aproape fiecare caz, în care este nevoie de mustrare, vor fi unii care vor nesocoti total faptul că Duhul Domnului a fost rănit si cauza Sa batjocorită. Acestia îi vor compătimi pe cei care au meritat mustrarea, pentru că au fost răniti în amorul propriu. Toată această compasiune nesfintită îi aduce pe compătimitori în situatia de a fi părtasi la vina celui mustrat. În nouă cazuri din zece, dacă cel mustrat ar fi fost sub apăsarea întelegerii relelor pe care le-a făcut, ar fi putut fi ajutat să le vadă si, prin aceasta, să facă o schimbare. Însă compătimitorii nesfintiti, care se vâră în toate dau o interpretare totalmente gresită motivatiilor celui care a dat mustrarea si naturii acelei mustrări si, compătimindu-l pe cel certat, îl fac să simtă că a fost cu adevărat maltratat; iar sentimentele sale se revarsă în răzvrătire împotriva celui care nu si-a făcut datoria. Cei care se achită cu credinciosie de datoriile lor neplăcute, având simtământul răspunderii fată de Dumnezeu, vor primi binecuvântarea Sa. Dumnezeu cere de la servii Săi să fie întotdeauna hotărâti să facă voia Lui. În însărcinarea pe care a dat-o lui Timotei, apostolul îl roagă fierbinte: "Vesteste Cuvântul, stăruie asupra lui la timp si ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândetea si învătătura." Evreii nu era dispusi să se supună îndrumărilor si restrictiilor Domnului. Ei nu voiau decât să fie liberi, să facă după capul lor si să se supună propriei lor judecăti. De-ar fi putut fi lăsati liberi să facă asa, nu ar fi venit cu nici o plângere la Moise, dar ei nu se simteau în largul lor sub restrictii. Dumnezeu doreste ca poporul Său să fie disciplinat si adus la o actiune concertată pentru a vedea cu aceiasi ochi si a avea acelasi gând, aceeasi judecată. Pentru a înfăptui această stare de lucruri, sunt multe de făcut. Inima firească trebuie supusă si preschimbată. Dumnezeu intentionează ca în biserică să exise necurmat o mărturie vie. Va fi necesară mustrarea si povătuirea, iar unii vor trebui certati cu asprime, după cum reclamă fiecare caz. Auzim această apărare: "Ah, sunt atât de sensibil că nu suport nici cea mai mică dezaprobare!" Dacă aceste persoane ar descrie în mod corect cum stau lucrurile, ar spune: "Sunt atât de încăpătânat, atât de plin de mine însumi, cu un spirit atât de orgolios, încât n-am să admit să mi se dicteze; n-am să accept să fiu mustrat. Reclam dreptul la judecata individuală:; am dreptul să cred si să vorbesc cum îmi place." Domnul nu doreste să renuntăm la individualitatea noastră. Însă care este omul care judecă în mod corect cât de departe ar trebui dusă această chestiune a independentei individuale?
Petru îsi sfătuieste fratii: "Tot asa si voi, tinerilor, fiti supusi celor bătrâni. Si toti, unii fată de altii, să fiti împodobiti cu smerenie, pentru că 'Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriti le dă har'." Apostolul Pavel îi îndeamnă si el pe fratii lui, filipeni, la unitate si umilintă: "Deci, dacă este vreo încurajare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtăsie a Duhului, dacă este vreo duiosie si îndurare, faceti-mi bucuria deplină si aveti simtire, o dragoste, un suflet si un gând! Nu faceti nimic din duh de ceartă sau din slavă desartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însusi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora. Să aveti în voi gândul acesta, care era si în Hristos Isus." Din nou Pavel îsi îndeamnă fratii: "Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău si alipiti-vă tare de bine. În ce priveste dragostea frătească, fiti plini de afectiune unii pentru altii. În cinste, fiecare să dea întietate altuia" (Rom. 12,9.10). Scriind efesenilor, el spune: Supunându-vă unii altora în frica lui Hristos". *
* În originalul din limba engleză, conform traducerii King Kames, autoarea scrie "in the fear of God"; s-a preferat "în frica lui Hristos", întrucât aceasta este varianta biblică originală (grecească) HRISTU, n. tr.
Istoria israelitilor ne pune înainte marele pericol al amăgirii. Multi nu au o bună întelegere a păcătoseniei propriilor lor firi si nici a harului iertător. Ei se află în întunecimea firii omenesti, supusi ispitelor si marii am giri. Ei sunt departe de Dumnezeu; cu toate acestea, sunt foarte satisfăcuti de vietile lor, când comportamentul lor Îl scârbeste pe Dumnezeu. Acestă categorie se va lupta întotdeauna împotriva înrâuririi Duhului lui Dumnezeu, mai ales când este vorba despre mustrări. Ei nu doresc să fie tulburati. Când si când, au temeri egoiste si intentii bune, iar alteori gânduri si convingeri provocate de anumite nelinisti; ei nu au însă o profunzime a experientei, pentru că nu sunt fixati bine pe Stânca vesnică. Această categorie nu vede niciodată necesitatea mărturiei directe. Păcatul nu le pare peste măsură de păcătos, pentru motivul simplu că nu umblă în lumină după cum Hristos este în lumină. Mai există si o categorie a celor care au avut o mare lumină, o convingere deosebită si o experientă adevărată în lucrurile Spiritului lui Dumnezeu; însă ispitele diverse ale Satanei, i-au biruit. Ei nu apreciază lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Nu iau aminte la avertizările si mustrările din partea Duhului lui Dumnezeu. Sunt condamnati. Acestia vor fi întotdeauna împotriva mărturiei directe, pentru că aceasta îi osândeste. Dumnezeu intentionează ca poporul Său să fie una; să vadă totul cu aceiasi ochi, să aibă acelasi gând si aceasi judecată. Lucrul acesta nu poate fi realizat fără ca în biserică să existe o mărturie clară, directă, vie. Rugăciunea lui Hristos a fost ca ucenicii Săi să fie una, asa cum El Însusi era una cu Tatăl. "Si Mă rog nu numai pentru ei, ci pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toti să fie una, cu Tu, Tată, esti în Mine, si Eu în Tine; ca si ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum si Noi suntem una, Eu în ei si Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârsit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis si că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17,20-23).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
