« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL III

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

        Marturia 24 (1875) 

 

DISPRETUITORII MUSTRĂRII

 

 

            Apostolul Pavel declară în mod lămurit că experienta israelitilor în peregrinările lor au fost raportate pentru câstigul celor  care trăiesc în acest veac  al istoriei pământului, celor asupra cărora a venit sfârsitul  lumii. Noi  nu suntem  de părerea că primejdiile noastre sunt cu ceva mai mici decât  ale evreilor, ci  mai mari. Vor exista ispite care să  împingă  la invidii si cârtiri si vor fi răzvrătiri declarate,, asa  cum sunt raportate despre Israelul din vechime.  Va exista întotdeauna un spirit care să se  ridice împotriva mustrării păcatelor si greselilor.  Dar  va fi redusă la tăcere vocea mustrării din această pricină? Dacă  va fi  asa,  nu ne vom afla într-o  situatie mai bună  decât  diferitele denominatiuni din tara  noastră, care se tem să pună  degetul pe greselile si păcatele predominante ale poporului.

Cei pe care Dumnezeu i-a pus deoparte ca slujitori ai  neprihănirii au asupra lor  răspunderi  solemne, de a mustra păcatele poporului. Pavel a poruncit lui Tit: "Spune lucrurile acestea, sfătuieste si mustră  cu toate autoritatea. Nimeni să nu te  dispretuiască." Există  mereu dintre aceia care vor dispretui pe cel care îndrăzneste să mustre păcatul; există  însă  momente în care mustrarea trebuie dată. Pavel  îl îndrumă  pe Tit să mustre cu severitate  o anumită  categorie pentru ca acestia să poată  fi tari în credintă.  Bărbatii si femeile care, prin diferite alegeri, sunt adusi să  îsi coreleze eforturile în însărcinări pentru comunitate,  au fiecare trăsături  distincte si greseli. Când acestea se amplifică, vor avea nevoie de mustrare. Dacă cei plasati în pozitii importante nu sunt niciodată  atentionati, mustrati, se va instala curând o stare de lucruri  imorală, care Îl va dezonora  într-o mare măsură pe Dumnezeu. Dar cum să fie dată mustrarea? Să-l  lăsăm  pe apostolul să răspundă: "Cu toată blândetea si învătătura." Ar trebui  ca principiul  să fie  adus pentru a apăsa  asupra celui  care are nevoie de mustrare; însă  nu trebuie niciodată  ca relele poporului să fie ignorate cu indiferentă.  Vor exista bărbati si femei care dispretuiesc mustrarea si ale căror simtăminte se vor aprinde mereu împotriva ei. Nu ne face plăcere să  ni se spună  despre relele noastre. În aproape fiecare caz, în care  este nevoie de mustrare,  vor fi unii care vor nesocoti  total  faptul că Duhul Domnului  a fost rănit si cauza Sa batjocorită. Acestia îi vor  compătimi  pe cei care au meritat mustrarea, pentru că au fost răniti  în amorul  propriu. Toată  această compasiune nesfintită îi aduce pe compătimitori în situatia de a fi părtasi  la vina celui mustrat. În  nouă cazuri din zece, dacă cel mustrat ar fi fost sub  apăsarea întelegerii relelor pe care le-a făcut, ar fi putut fi ajutat să le  vadă si, prin aceasta, să facă  o schimbare. Însă compătimitorii  nesfintiti, care se vâră  în toate dau o interpretare totalmente  gresită motivatiilor celui care a dat  mustrarea si naturii acelei mustrări si, compătimindu-l  pe cel certat, îl fac  să simtă  că  a fost cu adevărat maltratat; iar  sentimentele sale se revarsă  în răzvrătire împotriva  celui care nu si-a făcut datoria. Cei care se achită  cu credinciosie de datoriile lor neplăcute, având simtământul răspunderii fată de Dumnezeu, vor primi binecuvântarea Sa. Dumnezeu cere de la servii Săi să fie  întotdeauna hotărâti să facă  voia Lui. În însărcinarea pe care a dat-o  lui Timotei, apostolul îl roagă  fierbinte: "Vesteste Cuvântul, stăruie asupra lui la timp si ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândetea si învătătura."  Evreii  nu era dispusi  să se supună  îndrumărilor si restrictiilor Domnului. Ei nu voiau decât să fie liberi, să facă  după capul lor si să  se supună propriei lor judecăti. De-ar  fi putut fi lăsati  liberi să facă  asa, nu ar fi venit cu nici o plângere  la Moise, dar ei nu se simteau  în  largul lor sub restrictii.  Dumnezeu  doreste ca poporul Său să fie disciplinat si adus la o actiune concertată  pentru a vedea cu aceiasi ochi  si a  avea acelasi gând, aceeasi judecată. Pentru a înfăptui  această stare de lucruri, sunt multe de făcut. Inima firească  trebuie supusă  si preschimbată. Dumnezeu intentionează ca în biserică  să exise necurmat  o mărturie vie. Va fi  necesară mustrarea si povătuirea, iar unii vor trebui  certati  cu asprime, după  cum reclamă  fiecare caz. Auzim această apărare: "Ah, sunt atât de sensibil  că nu suport  nici cea mai mică dezaprobare!" Dacă aceste persoane  ar descrie  în mod corect  cum stau lucrurile, ar spune: "Sunt  atât de încăpătânat, atât de  plin de mine însumi, cu un spirit atât de orgolios, încât  n-am  să admit să mi se dicteze; n-am  să accept  să fiu mustrat. Reclam dreptul  la judecata individuală:; am  dreptul să cred si să vorbesc  cum îmi place." Domnul  nu doreste să renuntăm la individualitatea noastră. Însă  care este omul care judecă  în mod corect cât de departe  ar trebui dusă  această chestiune a independentei individuale?

Petru îsi sfătuieste fratii: "Tot  asa  si voi, tinerilor, fiti supusi celor bătrâni. Si toti, unii fată de altii, să fiti  împodobiti cu smerenie,  pentru că 'Dumnezeu stă împotriva  celor mândri, dar celor smeriti le dă har'." Apostolul  Pavel îi îndeamnă  si el pe fratii lui, filipeni,  la unitate si umilintă: "Deci, dacă  este vreo încurajare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo  părtăsie a Duhului, dacă  este vreo duiosie si îndurare, faceti-mi bucuria deplină si aveti  simtire, o dragoste, un suflet si un gând! Nu faceti  nimic din duh de ceartă sau din slavă  desartă, ci în smerenie, fiecare să privească  pe altul mai presus de el însusi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele  altora. Să aveti în voi gândul acesta,  care era si în Hristos Isus." Din nou Pavel îsi  îndeamnă  fratii: "Dragostea  să fie fără prefăcătorie. Fie-vă  groază de rău si alipiti-vă  tare de bine. În ce priveste dragostea frătească,  fiti plini de afectiune unii pentru altii. În cinste, fiecare să  dea întietate altuia" (Rom. 12,9.10). Scriind efesenilor, el spune: Supunându-vă  unii altora în frica lui Hristos". *

* În originalul din limba engleză, conform traducerii King Kames, autoarea  scrie "in the fear of God"; s-a preferat "în frica  lui Hristos", întrucât aceasta este  varianta biblică  originală (grecească) HRISTU, n. tr.

 

Istoria  israelitilor ne pune înainte marele pericol  al amăgirii. Multi nu au o bună întelegere a păcătoseniei propriilor lor firi si nici a harului iertător. Ei se află  în întunecimea firii omenesti, supusi  ispitelor si marii am giri. Ei sunt departe de Dumnezeu; cu toate acestea, sunt foarte satisfăcuti  de vietile lor, când comportamentul lor Îl scârbeste pe Dumnezeu. Acestă  categorie se va lupta întotdeauna împotriva  înrâuririi Duhului lui Dumnezeu, mai ales când este vorba despre mustrări. Ei nu doresc  să  fie tulburati. Când si când, au temeri egoiste si intentii bune, iar alteori gânduri si convingeri provocate de anumite nelinisti; ei  nu au însă  o profunzime a experientei, pentru că  nu sunt fixati bine pe Stânca vesnică. Această categorie nu vede  niciodată  necesitatea mărturiei directe. Păcatul nu le pare peste măsură  de păcătos, pentru motivul simplu că nu  umblă  în lumină  după  cum Hristos este în lumină.  Mai există  si o categorie a celor care au avut o mare lumină, o convingere deosebită si o experientă  adevărată  în lucrurile Spiritului lui Dumnezeu; însă  ispitele diverse ale Satanei, i-au biruit. Ei nu apreciază  lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Nu  iau aminte la avertizările si mustrările din partea Duhului lui Dumnezeu. Sunt condamnati. Acestia vor fi întotdeauna împotriva mărturiei directe, pentru că  aceasta îi osândeste.  Dumnezeu intentionează  ca poporul Său să fie una; să  vadă totul cu aceiasi ochi, să aibă  acelasi gând si aceasi judecată.  Lucrul acesta nu poate fi realizat fără  ca în biserică  să existe o mărturie clară, directă, vie. Rugăciunea lui Hristos a fost ca ucenicii Săi  să fie  una, asa cum El Însusi era una cu Tatăl. "Si Mă rog nu numai pentru ei, ci pentru cei care vor  crede în Mine prin cuvântul lor, ca toti  să  fie una, cu Tu, Tată, esti în Mine, si Eu  în Tine; ca si ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă  că Tu M-ai trimis. Eu  le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie  una, cum si Noi suntem una, Eu în ei si Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârsit una, ca să cunoască  lumea că Tu  M-ai trimis si că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17,20-23)

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA