MARTURII VOLUMUL III: Marturia 24 - CARACTERUL PUS LA PROBÃ

Când Moise a auzit cuvintele lui Core, s-a umplut de durere si a cãzut cu fata la pãmânt înaintea poporului: "Si el a vorbit lui Core si cãtre toatã ceta lui, spunând: 'Mâine, Domnul va arãta cine este al Lui si cine este sfânt si-l va lãsa sã se apropie de El; va lãsa sã se apropie de El pe acela pe care L-a ales. Iatã ce sã faceti. Luati-vã cãdelnitele, Core si toatã ceata lui. Mâine, puneti foc în ele si puneti tãmâie pe el înaintea Domnului. Bãrbatul pe care-l va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fii ai lui Levi!". Moise a zis lui Core: 'Ascultati , vã rog, fii ai lui Levii! Este oare putin lucru pentru voi cã Dumnezeul lui Israel v-a separat din adunarea lui Israel, lãsându-vã s vã apropiati de El, ca sã fiti întrebuintati la slujba cortului Domnului si sã vã înfãtisati înaintea adunãrii ca sã-I slujiti? V-a lãsat sã vã apropiati de El, pe tine si pe toti fratii tãi, pe fiii lui Levi, si acum mai voiti pi preotia? De aceea v-ati strâns laolaltã, tu si ceata ta împotriva Domnului! Cãci cine este Aaron, ca sã murmurati împotriva lui?'" (Ex. 16,5-11). Moise le-a spus cã Aaron nu si-a luat nici o slujbã cu de la sine putere; cã Dumnezeu îl pusese în aceastã slujbã sacrã. Datan si Abiram au spus: "Este putin lucru cã ne-ai scos dintr-o tarã unde curge lapte si miere ca sã ne faci sã murim în pustie, de vrei sã mai stãpânesti peste noi? Ce bine ne-ai mai dus într-o tarã unde curge lapte si miere si ce bine ne-ai mai dat în stãpânire ogoare si vii! Crezi cã poti sã iei ochii acestor bãrbati? Nu ne suim!" (Num. 16,13.14). Ei l-au acuzat pe Moise ca fiind cauza pentru care nu intraserã în tara fãgãduitã. Au spus cã Dumnezeu nu S-a purta cu ei asa. El nu a spus cã vor muri în pustie si ei nu vor crede niciodatã cã El a spus asa ceva; Moise a spus aceasta, nu Domnul; si cã era totul pus la cale de cãtre Moise ca sã nu-i ducã în tara Canaanului. Au amintit cum i-a scos el dintr-o tarã în care curgea lapte si miere. În rãzvrãtirea lor oarbã, ei uitau suferintele din Egipt si plãgile devastatoare care fuseserã aduse asupra tãrii. Iar acum îl acuzã pe Moise cã i-a scos dintr-o tarã bunã pentru a-i ucide în pustie ca sã se îmbogãteascã el cu averile lor. Într-un mod insolent, îl întreabã pe Moise dacã este de pãrerea cã nu existã nimeni suficient de întelept în toatã suflarea lui Israel care sã-si dea seama de adevãratele lui intentii si care sã-i descopere impostura; sau dacã îsi imagineazã cã îl va lãsa cu totii sã-i ducã încoace si încolo ca pe niste orbi, dupã placul lui , când spre Canaan, când iarãsi înapoi spre Marea Rosie si Egipt. Ei au rostit aceste cuvinte înaintea adunãrii si au refuzat cu vehementã sã mai recunoascã autoritatea lui Moise si a lui Aaron. Moise a fost extrem de tulburat de aceste acuzatii nedrepte. El s-a adresat lui Dumnezeu înaintea poporului, pentru a primi un rãspuns dacã actionase vreodatã în mod arbitrar si L-a implorat sã-i fie judecãtor. Poporul era în general, lipsit de afectiune fatã de el si sub influenta faptelor expuse gresit de cãtre Core. "Si Moise a zis lui Core: 'Tu si toatã ceata ta, mâine sã fiti înaintea Domnului, tu si cei împreunã cu Aaron. Luati-vã fiecare cãdelnita, puneti tãmâie în ea si aduceti fiecare înaintea Domnului cãdelnita lui: douã sute cincizeci de cãdelnite; tu si Aaron, fiecare cu cãdelnita lui'. Si-au luat fiecare cãdelnita , au pus foc în ea, au pus tãmâie în foc si au stat la usa cortului întâlnirii, împreunã cu Moise si Aaron." Core si ceata lui, care, în încrederea pe care o aveau în ei însisi, aspirau la preotie, chiar au luat cãdelnitele si au stat împreunã cu Moise la usa cortului. Core îsi alimentase invidia si rãzvrãtirea pânã când se amãgise singur; si el chiar credea cã adunarea forma un popor desãvârsit în neprihãnire; cã Moise era un conducãtor tiranic, insistând continuu asupra necesitãtii ca adunarea sã fie sfântã, când de fapt nu era nevoie de acest lucru, întrucât ei erau sfinti. Acesti rãzvrãtiti îi amãgiserã prin lingusire pe cei mai multi dintre popor sã creadã cã ei erau drepti si cã toate necazurile lor veneau din partea lui Moise, conducãtorul lor, care le aducea neîncetat aminte de pãcatele lor. Poporul gândea cã de-ar fi putut Core sã-i conducã si sã-i încurajeze ocupându-se de faptele lor în neprihãnire, în loc sã le reaminteascã esecurile, ei ar fi avut o cãlãtorie foarte linistitã si plãcutã, air el i-ar fi condus, fãrã nici o îndoialã, nu înainte si înapoi, prin pustie, ci cãtre tara fãgãduitã. Ei au zis cã Moise, nu Domnul, a fost cel care le-a spus cã nu vor putea intra în tarã.