MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - UMILINTA LUI ILIE

În acest punct, Ilie a actionat dupã credinta sa. Nu a asteptat sã vadã. "În timp, cerul s-a înnegrit cu nori si vânt si a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car si a plecat la Izreel. Si mâna Domnului era peste Ilie, care si-a încins mijlocul si a alergat înaintea lui Ahab, pânã la intrarea în Izreel."

Ilie trecuse în ziua aceea printr-o surescitare si o muncã grea; însã Duhul Domnului a venit asupra lui pentru cã fusese ascultãtor si împlinise voia Sa, executând pe preotii idolatri. Unii se vor grãbi sã spunã: Ce om dur si crud trebuie sã fi fost Ilie! Oricine apãrã onoarea lui Dumnezeu cu orice risc îsi va aduce critica si condamnarea asupra lui din partea multora.

Ploaia începu sã cadã. Era noapte si ploaia orbitoare îl împiedica pe Ahab sã vadã pe unde merge. Ilie, întãrit de Duhul si puterea lui Dumnezeu, si-a strâns vesmântul aspru în jurul corpului si a alergat înaintea carului lui Ahab, cãlãuzindu-l pânã la intrarea în cetate. Profetul lui Dumnezeu îl umilise pe Ahab, înaintea poporului sãu. Îi junghiase preotii idolatri, iar acum dorea sã arate Israelului cã îl recunoaste pe Ahab ca împãrat al sãu. Ca act de cinste deosebitã, el i-a cãlãuzit carul, alergând înaintea acestuia pânã la poarta cetãtii.

Aici este o lectie pentru tinerii care mãrturisesc cã sunt servi ai lui Dumnezeu, cã duc solia Sa, dar care, dupã pãrerea lor, se cred înãltati. Ei nu pot gãsi în experienta lor nimic vrednic de remarcat, asa cum putea Ilie, si se simt cu toate acestea, deasupra împliniri îndatoririlor care par pentru ei înjositoare. Ei nu se pot coborî de la "înãltimea" demnitãtii lor pastorale pentru o slujire folositoare, temându-se cã vor face lucrarea unui rob. Toti acestia ar trebui sã învete din exemplul lui Ilie. Cuvântul sãu a zãvorât comorile cerului, roua si ploaia, pãmântul fiind lipsit de ele timp de trei ani. Numai cuvântul lui era cheia care putea descuia cerul si a duce cãderile de ploaie. El a fost onorat de Dumnezeu când si-a înãltat rugãciunea simplã în prezenta împãratului si a miilor lui Israel, rãspunzând la aceasta prin flãcãrile care au strãfulgerat din cer si au aprins focul de pe altarul de jertfã. Mâna sa a împlinit judecata lui Dumnezeu, înjunghind opt sute cincizeci de preoti ai lui Baal; si totusi, dupã munca istovitoare si triumful rãsunãtor al zilei, el, care putea aduce norii si coboarã ploaia si focul din cer, era dispus sã împlineascã slujba unui simplu serv si sã alerge înaintea carului lui Ahab, în întuneric, pe ploaie si vânt, pentru a-i sluji suveranului pe care nu se temuse sã-l mustre în fatã pentru pãcatele si crimele lui. Împãratul trecu de porti. Ilie se înfãsurã în mantia sa si se asezã pe pãmântul gol.