MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - MOISE SI ARON

Aaron a murit pe muntele Hor si a fost îngropat . Moise, fratele lui Aaron, si Eleazar, fiul sãu, l-au însotit pe munte. Sarcina dureroasã de a dezbrãca pe fratele sãu, Aaron, de vesmintele preotesti si de a-l îmbrãca pe Eleazar cu ele a revenit lui Moise, cãci Dumnezeu spusese cã Eleazar avea sã-l uremze pe Aaron în slujba preoteascã. Moise si Eleazar au fost martorila moartea lui Aaron; iar Moise l-a îngropat pe munte. Aceastã scenã de pe muntele Hor face ca mintile noastrã sã fie purtate în urmã la unele dintre cele mai frapante evenimente din viata lui Aaron.

Aaron era un om cu un suflet bun, Dumnezeu alegându-l sã stea alãturi de Moise si sã vorbeascã pentru el; pe scurt, sã fie gura lui Moise. Dumnezeu l-ar fi putut alege pe Aaron drept conducãtor, dar Acela care cunoaste inimile si care întelege caracterul, stia cã Aaron era sovãitor si îi lipsea curajul moral de a sta în apãrarea dreptãtii în toate împrejurãrile indiferent de consecinte. Dorinta lui Aaron de a se bucura de bunãvointa poporului l-a dus uneori sã comitã mari pãcate. Si el cedase adesea înaintea rugãmintilor lor, si, fãcând aceasta, Îl dezonorase pe Dumnezeu. Aceeasi lipsã de hotãrâre de a lua pozitie pentru ceea ce este drept care s-a manifestt în familia lui a avut ca efect moartea celor doi fii ai sãi. Aaron era remarcabil în privinta pioseniei si calitãtii de a fi folositor, însã neglijase sã-si desciplineze familia. În loc sã se achite de sarcina de a pretinde respect si evlavie din partea fiilor sãi, el le-a îngãduit sã-si urmeze propriile înclinatii. El nu i-a disciplinat în spiritul tãgãduirii de sine, ci a cedat în fata dorintelor lor. Ei nu au fost învãtati sã respecte si sã se încline în fata autoritãtii pãrintesti. Tatãl era adevãratul conducãtor al familiei sale atâta timp cât trãia. Autoritatea sa nu avea sã înceteze nici chiar când copii lui erau maturi si aveau la rândul lor familii proprii. Însusi Dumnezeu era monarhul natiunii, iar El cerea supunere si cinste din partea poporului.

Ordinea si prosperitatea împãrãtiei depindea de buna orânduialã a bisericii. iar prosperitatea, armonia si ordinea bisericii depindea de buna rânduialã si disciplina desãvârsitã a familiilor. Dumnezeu pedepseste necredinciosia pãrintilor, cãrora le-a încredintat datoria mentinerii principiilor conducerii pãrintesti, care stau la baza disciplinei din bisericã si a prosperitãtii natiunii. Un singur copil nedisciplinat a stricat adesea pacea si armonia unei biserici, si a incitat o natiune la murmur si rãzvrãtire. În modul cel mai solemn, Domnul a pretins de la copiii Sãi datoria de a-i respecta si a-i onora pe pãrintii lor într-un mod plin de afectiune. Si, pe de altã parte, el cere pãrintilor sã-si educe copiii si sã-i învete cu sârguintã neobositã în privinta cerintelor Legii Sale, instruindu-i în cunoasterea si frica de Dumnezeu. Aceste porunci pe care Dumnezeu le-a dat evreilor cu atât de multã solemnitate apasã cu tot atâta greutate asupra pãrintilor crestini. Cei care neglijeazã lumina si prevederile pe care le-a dat Dumnezeu în Cuvântul Sãu în ceea ce priveste educarea copiilor lor si conducerea familiilor lor dupã acestea vor avea de dat socotealã înfricosãtoare. Neglijenta criminalã a lui Aaron de a pretinde respectul si evlavia de la fiii lui a avut ca urmare moartea acestora.

Dumnezeu l-a pus deoparte pe Aaron, alegându-l pe el si descendentii sãi de acelasi sex - pentru slujba preotiei. Fiii lui au slujit în rânduielile sfinte. Nadab si Abihu nu au respectat porunca lui Dumnezeu de a aduce foc sacru în cãdelnitele lor cu tãmâia dinaintea Sa. Dumnezeu le interzisese sub amenintarea cu pedeapsa cu moartea sã ofere foc obisnuit înaintea Sa, împreunã cu tãmâia.

Însã aici se vede rezultatul disciplinei inconsecvente. Întrucât acesti fii ai lui Aaron nu fuseserã educati sã respecte si sã se plece înaintea poruncilor tatãlui lor, cãci ei nesocoteau autoritatea pãrinteascã, nu si-au dat seama de necesitatea de a respecta literal cerintele formulate de Dumnezeu. Când si-au satisfãcut pofta de vin si când se aflau sub înrâurirea ametitoare a acestuia, gândirea le-a fost întunecatã si n-au putut face diferenta dintre sacru si profan. Împotriva rânduielii exprese a lui Dumnezeu, ei L-au dezonorat închinând foc profan în locul focului sacru. Dumnezeu a revãrsat mânia Sa asupra lor; a iesit foc de la fata Sa si i-a nimicit.

Aaron a suportat crâncena nenorocire cu rãbdare si cu umilã supunere. Întristarea si agonia sfâsietoare i-au frânt sufletul. Era convins de faptul cã îsi neglijase datoria. Era preot al Dumnezului cerului Prea Înalt, având însãrcinarea de a face ispãsire pentru pãcatele poporului. Era preot al familiei sale, cu toate acestea, fusese înclinat sã treacã cu vederea nesãbuinta copiilor sãi. Îsi neglijase datoria de a-i învãta si a-i educa întru supunere, tãgãduire de sine si respect fatã de autoritatea pãrinteascã. Prin sentimente de îngãduintã deplasatã, el nu a reusit sã le modeleze caracterele pentru un înalt respect fatã de lucrurile vesnice. Aaron nu a vãzut, tot asa cum nu vãd multi pãrinti crestini astãzi, cã iubirea sa rãu înteleasã si faptul cã le-a îngãduit copiilor sãi sã pãcãtuiascã îi pregãtea pe acestia pentru întâmpinarea sigurã a neplãcerii lui Dumnezeu si pentru mânia care avea sã se reverse asuprã-le, nimicindu-i. În timp ce Aaron a neglijat sã-si exercite autoritatea, dreptatea lui Dumnezeu s-a abãtut asupra lor. Aaron a trebuit sã învete cã dojana sa blândã neînsotitã de exercitarea hotãrâtã a restrictiilor pãrintesti si iubirea nesocotitã fatã de fiii sãi însemnau de fapt cea mai mare cruzime. Dumnezeu a luat lucrarea de înfãptuire a dreptãtii în propriile Sale mâni, si i-a nimicit pe fiii lui Aaron.

Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise sã vinã pe munte, mai erau sase zile pânã sã fie primit în nor, în imediata prezentã a lui Dumnezeu. Vârful muntelui era plin de strãlucirea slavei lui Dumnezeu. Si totusi, chiar si când copiii lui Israel aveau slava Sa înaintea propriilor lor ochi, necredinta constituia pentru ei un lucru atât de firesc, încât au început sã cârteascã plini de nemultumire, din pricina absentei lui Moise. În timp ce slava lui Dumnezeu semnala sfânta Sa prezentã, ei ar fi trebuit sã se sfinteascã, cercetându-si îndeaproape inima, sã se sfinteascã prin umilintã si fricã de Dumnezeu. Dumnezeu îi lãsase pe Aron si pe Hur sã ia locul lui Moise. În absenta lui, poporul trebuia sã-i asculte si sã se sfãtuiascã cu acesti bãrbati hotãrâti de Dumnezeu.

Aici se vede deficienta sa ca fruntas sau conducãtor al lui Israel. Poporul l-a împins sã le facã dumnezei care sã meargã înaintea lor pe drumul cãtre Egipt. Aici a avut Aaron o ocazie de a-si dovedi credinciosia si încrederea neclintitã în Dumnezeu si de a înfrunta cu hotãrâre propunerea poporului. Însã dorinta lui fireascã de a fi pe placul poporului si de a ceda înaintea lui l-a adus în situatia de a sacrifica onoarea lui Dumnezeu. El le-a cerut sã-si aducã podoabele si le-a fãcut un vitel de aur, spunând înaintea poporului: "Acestia sã fie dumnezeii tãi, o Israel, care te-au scos din tara Egiptului." si el a fãcut un altar acestui dumnezeu nesimtitor, si a vestit o sãrbãtoare pentru Domnul, ce urma sã aibã loc în ziua urmãtoare. Orice retinere pãrea sã fie îndepãrtatã de la popor. Ei au oferit arderi de tot vitelului de aur si peste ei a pus stãpânire un spirit de usurãtate. Si-au permis excese si betii rusinoase; au mâncat , au bãut si s-au sculat sã joace.

Trecuserã numai câteva sãptãmâni de când încheiaserã cu Dumnezeu un legãmânt solemn de a asculta de glasul Sãu. Ascultaserã la cuvintele Legii lui Dumnezeu, rostite cu o mãretie înfricosãtoare de pe muntele Sinai, în mijlocul tunetelor, fulgerelor si cutremurelor de pãmânt. Ei auziserã declaratia chiar de pe buzele lui Dumnezeu. "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tãu, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. Sã nu ai alti dumnezeui în afarã de Mine. Sã nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfãtisare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pãmânt, sau în apele mai de jos decât pãmântul. Sã nu te închini înaintea lor si sã nu le slujesti; cãci Eu, Domnul, Dumnezeul tãu, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea pãrintilor în copii pânã la a treia si la a patra generatie a celor ce Mã urãsc, si Mã îndur pânã la a mia generatie de cei care Mã iubesc si pãzesc poruncile Mele."

Aaron si de asemenea fiii lui fuseserã înãltati prin faptul cã au fost chemati pe munte pentru a fi martori acolo ai slavei lui Dumnezeu. "Ei au vãzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir strãveziu, întocmai ca cerul în curãtia lui."

Dumnezeu rânduise pe Nadab si Abihu pentru cea mai sfântã lucrare prin urmare i-a onorat într-un mod minunat. Le-a pus înaintea ochilor privelistea slavei Sale, neasemuite, pentru ca scenele la care aveau sã fie martori pe munte sã le rãmânã întipãrite în minte, sã-i facã mult mai capabili sã lucreze în slujba Sa si sã-i dea înaintea poporului acea cinstire si respect pios care sã-i ducã la o întelegere mai clarã a caracterului Sãu si sã trezeascã în ei supunerea si consideratia cuvenitã pentru toate cerintele Sale.

Înainte ca Moise sã urce pe munte, lãsându-si în urmã poporul, el le-a citit cuvintele legãmântului pe care Dumnezeu îl fãcuse cu ei, si ei au rãspuns într-un glas: "Vom face tot ce a zis Domnul!" Cât de mare trebuie s fi fost pãcatul lui Aaron, cât de grav înaintea lui Dumnezeu!

În timp ce Moise primea Legea lui Dumnezeu pe munte, Domnul l-a anuntat cu privire la pãcatul Israelului celui rãzvrãtit si i-a cerut sã-i lase pentru ca El sã-i poatã nimici. Însã Moise s-a rugat înaintea lui Dumnezeu pentru popor. Desi Moise era cel mai bând om care a trãit vreodatã, totusi, când au fost în joc interesele poporului peste care Dumnezeu îl rânduise conducãtor, el si-a pierdut timiditatea fireascã si, cu o strãduintã neobisnuitã si o îndrãznealã admirabilã, a intervenit pe lângã Dumnezeu pentru Israel. El nu voia sã consimtã ca Dumnezeu sã-Si nimiceascã poporul, desi Dumnezeu i-a promis lui Moise cã, prin distrugerea lor, îl va înãlta si va ridica un popor mai bun decât Israel.

Moise a câstigat. Dumnezeu i-a satisfãcut rugãmintea fierbinte de a nu-Si nimici poporul. Moise a luat tablele legãmântului, Legea Celor Zece Porunci, si a coborât de pe munte. Orgia zgomotoasã aflatã sub semnul betiei, a copiilor lui Israel a ajuns la urechile lui cu mult înainte sã ajungã la tabãrã. Câd a vãzut idolatria lor si faptul cã încãlcaserã fãrã putintã de tãgadã cuvintele legãmântului, a fost coplesit de durere si indignare fatã de josnicia lor idolatrie. Sentimentele de confuzie si rusine pentru ei puseserã stãpânire pe el si aruncã acolo tablele, spãrgându-le. Asa cum ei rupseserã legãmântul lor cu Dumnezeu, Moise, spãrgând tablele, le arãtase cã si Dumnezeu rupsese legãmântul pe care-l fãcuse cu ei. Tablele pe care era scrisã Legea lui Dumnezeu erau sparte.

Aaron, cu firea sa amabilã, atât de blândã s atrãgãtoare, a cãutat sã-l împace pe Moise ca si cum poporul nu fãcuse cine stie ce mare pãcat, pentru care sã fie atât de pornit. Moise a întrebat cu mânie: "Ce ti-a fãcut poporul acesta de ai adus asupra lui un pãcat atât de mare?" Si Aaron a spus: "Sã nu se aprindã de mânie domnul meu! Tu singur stii cã poporul acesta este pornit la rãu. Ei mi-au zis. 'Fã-ne un dumnezeu care sã meargã înaintea noastrã; cãci cu Moise, omul care ne-a scos din tara Egiptului, nu sti ce s-a întâmplat'. Eu le-am zis: 'Cine are aur, sã-l scoatã!' Si mi l-au dat; l-am aruncat în foc si din el a iesit vitelul acesta." (Exod 32,21.24). Aaron voia ca Moise sã creadã cã un miracol transformase podoabele lor de aur într-un vitel. Nu i-a spus lui Moise cã el, împreunã cu alti mestesugari, realizase acest chip.

Aaron gândea cã Moise fusese prea neîngãduitor fatã de dorintele poporului. El credea cã, dacã Moise ar fi fost mai putin hotãrât si, în rãstimpuri, mai usor de înduplecat, si dacã ar fi fãcut un compromis cu poporul, si le-ar fi satisfãcut dorintele, ar fi avut mai putine necazuri si ar fi fost mai multã pace si armonie în tabãra lui Israel. De aceea, el încercase aceastã nouã politicã. S-a lãsat în voia dispozitiei sale firesti, cedând la dorintele poporului pentru a evita neplãcerile si a nu pierde bunãvointa lor, ca sã previnã astfel o rãzvrãtire care, gândea el, avea sã vinã cu sigurantã dacã nu ceda dorintelor lor. Dacã, însã Aaron ar fi luat pozitie fãrã sã sovãie alãturi de Dumnezeu; dacã, la cererea poporului de a le face dumnezei care sã meargã înaintea lor spre Egipt, s-ar fi opus cu indignarea si oroarea pe care le presupunea propunerea lor; dacã le-ar fi amintit de spaima pe care o încercaserã înaintea Sinaiului, unde Dumnezeu rostise Legea Sa cu atâta slavã si splendoare; dacã le-ar fi reamintit de legãmântul solemn pe care-l fãcuserã cu Dumnezeu, de a se supune oricãrui lucru pe care îl va porunci; dacã le-ar fi spus cã nu va ceda, cu pretul vietii sale, rugãmintilor lor ar fi avut asupra poporului influenta necesarã prevenirii unei apostazii îngrozitoare. Însã când, în absenta lui Moise, a fost necesarã influenta sa pentru a fi folositã în directia cea bunã, când ar fi trebuit sã stea tot atât de neînduplecat si hotãrât ca si Moise, pentru a opri poporul sã meargã pe calea pãcatului, influenta lui a fost exercitarea într-o directie gresitã. El era neputincios sã-si facã simtitã influenta în apãrarea onoarei lui Dumnezeu în ce priveste pãzirea Legii Sale sfinte. Însã a avut o înrâurire puternicã spre rãu. El a poruncit, iar poporul s-a supus.

Când Aaron a fãcut primul pas în directia gresitã, spiritul care influentase poporul a pus stãpânire asupra lui si el a luat conducerea, comandând ca un general, iar poporul s-a supus întocmai. Aici Aaron a aprobat fãrã crâcnire cele mai grave pãcate, pentru cã era mai putin dificil decât sã stea în apãrarea a ceea ce este drept. Când s-a abãtut de la integritatea sa moralã, îndreptãtind poporul în pãcatele lui, el a apãrut inspirat cu o hotãrâre, sincertitate si un zel nou pentru el. Pãru cã timiditatea îl pãrãseste brusc. Cu o râvnã pe care nu o manifestate niciodatã, stând în apãrarea onoare lui Dumnezeu pentru dreptate, el luã uneltele pentru a lucra aurul în forma unui vitel. Porunci sã se zideascã un altar si, cu o sigurantã vrednicã de o cauzã bunã, anuntã poporul cã în ziua urmãtoare avea sã fie o sãrbãtoare pentru Domnul. Trâmbitasii au preluat cuvântul din gura lui Aaron si au sunat vestea de la o ceatã la alta în toatã ostirea lui Israel.

Siguranta linistitã pe care o avea Aaron pe calea gresitã urmatã de el i-a dat asupra poporului o influentã mai mare decât ar fi putut-o avea Moise, conducându-i pe calea cea bunã si reprimându-le rãzvrãtirea. Ce orbire spiritualã îngrozitoare venise asupra lui Aaron dacã punea lumina în locul întunericului si întunericul în locul luminii! Ce încumetare la el sã vesteascã o sãrbãtoare pentru Domnul cu ocazia închinãrii lor idolatre înaintea unui chip de aur! Aici se vede puterea pe care o are Satana asupra mintilor care nu sunt pe deplin controlate de Duhul lui Dumnezeu. Satana îsi ridicase stindardul în mijlocul lui Israel, si acesta era înãltat ca stindard al lui Dumnezeu.

"Acestia", a zis Aaron fãrã ezitare sau rusine, "sã fie dumnezeii tãi care te-au scos din tara Egiptului, o, Israele." Aaron i-a influentat pe copiii lui Israel sã meargã mai departe cu idolatria decât avuseserã ei în minte. Ei nu mai erau nelinistiti de teama ca, pe munte, slava arzãtoare asemenea unui foc dezlãntuit sã nu-l fi mistuit pe conducãtorul lor. Ei gândeau cã aveau un general potrivit pentru ei si erau gata sã facã orice le-ar fi sugerat. Au adus jertfe dumnezeului lor de aur; au adus jertfe de multumire * (sau, literal, jertfe de pace , n.tr.) si s-au dedat la plãceri, dezmãt si betie. Erau atunci convinsi în mintea lor cã avuseserã parte de atâtea necazuri în pustie, nu pentru cã erau gresiti; problema, în definitiv, era cu conducãtorul lor. Nu era omul potrivit. Era prea neînduplecat si le punea neîncetat înainte pãcatele, avetizându-i , mustrându-i si amenintându-i, ce aveau sã-i atragã asuprã-le neplãcerea lui Dumnezeu. Venise o nouã stare de lucruri, erau multumiti de Aaron - si multumiti de ei însisi. Gândeau asa: dacã ar fi fost si Moise plãcut si blând ca Aaron, ce pace si armonie s-ar fi asternut în tabãra lui Israel! Nu le pãsa dacã Moise avea sã mai coboare sau nu pe munte.

Când Moise a vãzut idolatria lui Israel, iar indignarea lui a crescut într-atât, vãzând modul rusinos în care uitaserã de Dumnezeu încât aruncase tablele de piatrã si le spãrsese. Aaron a stat cu umilintã deoparte, suportând acuzarea din partea lui Moise cu o rãbdare lãudabilã. Oamenii erau încântati de spiritul atrãgãtor al lui Aaron si erau dezgustati de asprimea lui Moise. Însã Dumnezeu nu vede lucrurile asa cum le vede omul. El nu a condamnat ardoarea si indignarea lui Moise fatã de josnica apostazie a lui Israel.

Atunci adevãratul general ia atitudine în favoarea lui Dumnezeu. El a venit chiar din prezenta Domnului, unde s-a rugat fierbinte de El sã-Si întoarcã mânia de la poporul Sãu nelegiuit. Acum el are de fãcut o altã lucrare, ca slujitor al lui Dumnezeu, aceea de a-I apãra onoarea înaintea poporului si de a-i face sã vadã cã pãcatul este pãcat si dreptatea este dreptate. El are de fãcut o lucrare pentru a risipi îngrozitoarea influentã a lui Aaron. "Si Moise s-a asezat la usa taberei si a zis: 'Cine este pentru Domnul, sã vinã la mine!' Si toti fiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: 'Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel: Fiecare dintre voi sã se încingã cu sabia; mergeti si strãbateti tabãra de la o poartã la alta, si fiecare sã omoare pe fratele sãu, fiecare pe prietenul sãu si fiecare pe ruda sa. Si fiii lui Levi au fãcut dupã porunca lui Moise; si aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. Moise a zis: 'Predati-vã ** (în original biblic: umpleti-vã mâna, n.tr.) azi în slujba Domnului, fiecare împotriva fiului si fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui sã vinã astãzi peste voi!'" Aici Moise defineste consacrarea veritabilã ca fiind ascultarea de Dumnezeu; a sta în apãrarea a ceea ce este drept si de a arãta zel în împlinirea scopului lui Dumnezeu si în cele mai neplãcute îndatoriri, arãtând cã cerintele lui Dumnezeu sunt mai presus de pretentiile prietenilor sau decât vietile celor mai apropiate rude. Fiii lui Levi se consacraserã lui Dumnezeu pentru a împlini dreptatea Sa împotriva crimei si pãcatului. Aaron si Moise pãcãtuiserã amândoi când nu au dat slavã si cinstire lui Dumnezeu la apele de la Meriba. Erau amândoi obositi si provocati de plângerile neîncetate ale lui Israel, într-un moment în care Dumnezeu, milostiv, avea sã-Si arate slava înaintea poporului, Aaron au pretins cã puterea de a deschide stânca le apartine. "Ascultati, rãzvrãtitilor, vom putea noi oare sã vã scoatem apã din stânca aceasta?" Atunci a fost o ocazie de aur de a-L sfinti pe Domnul în mijlocul lor, de a le arãta îndelunga rãbdare a lui Dumnezeu si mila Sa duioasã fatã de ei. Ei murmurau împotriva lui Moise si Aaron pentru cã nu au putut gãsi apã. Moise si Aaron luaserã aceste vociferãri ca pe o mare încercare si dezonoare pentru ei însisi, uitând cã Dumnezeu era Acela pe care Îl jignea poporul. Dumnezeu era Acela împotriva cãruia pãcãtuiau si pe care Îl dezonorau, nu aceia care erau rânduiti de Dumnezeu sã-I împlineascã scopurile. El Îl insultau pe cel mai bun Prieten al lor, punându-si nenorocirile pe seama lui Moise si Aaron; ei vociferau la adresa providentei lui Dumnezeu.

Pãcatul acestor nobili conducãtori era mare. Vietile lor ar fi putut avea un sfârsit strãlucit. Ei fuseserã mult înãltati si onorati; cu toate acestea, Dumnezeu nu scuzã pãcatul în cei aflati în pozitii înalte asa cum nu-l scuzã în cei ce ocupã pozitii mai umile. Multi crestini declarati privesc pe oamenii care nu mustrã si condamnã rãul ca fiind bãrbati evlaviosi si crestini adevãrati, în timp ce despre cei ce stau cu curaj în apãrarea dreptãtii si nu vor sã-si jefuiascã integritatea moralã, lãsându-se pradã influentelor nesfinte cred cã le lipseste pietatea si spiritul crestinesc. Cei care stau în apãrarea onoare lui Dumnezeu si pãstreazã cu orice pret puritatea adevãrului vor avea tot felul de încercãri, asa cum a avut Mântuitorul nostru în pustia ispitei. Câtã vreme aceia care au dispozitia de a ceda, care nu au curajul de a condamna rãul, ci pãstreazã tãcerea atunci când este nevoie de influenta lor pentru a sta sub orice presiuni în apãrarea a ceea ce este drept - câtã vreme se comportã astfel, ei pot evita multe necazuri si scãpa de multe încurcãturi, dar vor pierde si o rãsplatã foarte bogatã, dacã nu chiar propriile suflete. Cei care sunt în armonie cu Dumnezeu si care, prin credinta în El, primesc tãria de a se împotrivi rãului si de a sta în apãrarea a ceea ce este drept vor avea întotdeauna conflicte severe si vor fi nevoiti adesea sã rãmânã aproape singuri. Însã, în timp ce fac din Dumnezeu singurul lor sprijin, vor avea parte de biruinte pretioase. Harul Sãu va fi tãria lor. Simtul lor moral va fi clar si pãtrunzãtor, iar puterile lor morale vor putea face fatã influentelor rele. Integritatea lor, ca si a lui Moise, se va arãta într-un caracter de cea mai desãvârsitã puritate. Spiritul blând si moral al lui Aaron si dorinta sa de a fi pe placul poporului l-au fãcut orb fatã de pãcatele lor si monstruozitatea crimei pe care o aproba. Calea pe care o urmase încurajând rãul si pãcatul în Israel i-a costat viata pe trei mii de oameni. În ce contrast se aflã cu aceasta calea lui Moise. Dupã ce arãtase poporului cã nu pot glumi cu Dumnezeu si scãpa nepedepsiti; dupã ce le arãtase neplãcerea îndreptãtitã a lui Dumnezeu din cauza pãcatelor lor dând teribila poruncã a înjunghierii prietenilor sau rudelor care au rãmas în apostazia lor; dupã lucrarea de împlinire a dreptãtii care sã abatã mânia lui Dumnezeu, indiferent de simtãmintele de milã pe care le încercau fatã de prietenii si rudele care s-au încãpãtânat sã rãmânã mai departe în rãzvrãtirea lor - dupã toate acestea, Moise era gata pentru o altã lucrare. El a dovedit cine era adevãratul prieten al lui Dumnezeu si al poporului.

"A doua zi, Moise a zis poporului: 'Ati fãcut un pãcat foarte mare. Am sã mã sui acum la Domnul; poate cã voi face ispãsire pentru pãcatul vostru.'" Si Moise s-a întors la Domnul si a zis: "Ah! poporul acesta a fãcut un pãcat mare, si-au fãcut un dumnezeu de aur. Iartã-le acum, dacã vrei, pãcatul! Dacã nu, atunci te rog, sterge-mã din cartea Ta pe care ai scris-o!" Si Dumnezeu a zis lui Moise: "Pe cel care a pãcãtuit împotriva mea, pe acela îl voi sterge din cartea Mea. Du-te acum si condu poporul unde ti-am spus. Iatã, Îngerul meu va merge înaintea ta, dar, în ziua rãzbunãrii Mele, îi voi pedepsi pentru pãcatul lor." Si Domnul a lovit poporul pentru cã fãcuse vitelul fãurit de Aaron." Moise L-a implorat pe Dumnezeu, mijlocind pentru Israelul care pãcãtuise. El nu a încercat sã micsoreze pãcatul lor înaintea lui Dumnezeu; nu i-a scuzat în starea de pãcat. El a recunoscut direct cã fãcuserã un mare pãcat si îsi fãuriserã dumnezeu de aur. Apoi el îsi pierde timiditatea, iar interesul Israelului se întrepãtrunde atât de intim cu viata lui, încât vine cu îndrãznealã la Dumnezeu si se roagã sã-i ierte poporul. Dacã pãcatul lor, implorã el, este atât de mare încât Dumnezeu nu-i poate ierta, dacã numele lor trebuie sterse din cartea Sa, atunci Domnul sã-i steargã si lui numele. Când Domnul Si-a înnoit fãgãduinta fãcutã lui Moise, cã Îngerul Sãu va merge înaintea lui, cãlãuzind poporul cãtre tara fãgãduitã, Moise a stiut cã cererea lui a fost ascultatã. Însã Domnul l-a asigurat pe Moise cã, dacã era provocat sã pedepseascã poporul pentru fãrãdelegile lor, avea cu sigurantã, sã-i pedepseascã si pentru acest pãcat îngrozitor. Dacã ar fi fost însã ascultãtori de atunci înainte, le-ar fi sters din cartea Sa acest mare pãcat.