MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - MÃRTURII DIRECTE ÎN BISERICÃ

Foarte multi sunt refractari si se simt jigniti pentru faptul cã sunt adesea tulburati cu atentionãri si mustrãri care tin înaintea lor pãcatele pe care le fac. Martorul Credincios spune: "Stiu faptele tale". Motivatiile, scopurile, necredinta, suspiciunile si invidia pot fi ascunse fatã de oameni, dar nu fatã de Hristos. Martorul Credincios vine ca sfetnic: "Te sfãtuiesc sã cumperi de la Mine aur curãtit prin foc, ca sã te îmbogãtesti, si haine albe, ca sã fii îmbrãcat si sã nu ti se vadã rusinea goliciunii tale, si alifie pentru ochi, ca sã-ti ungi ochii si sã vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc; deci fii plin de râvnã si pocãieste-te. Iatã, Eu stau la usã si bat; dacã aude cineva glasul Meu si deschide usa, Eu voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da sã stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupã cum si Eu am biruit si M-am asezat cu Tatãl Meu pe scaunul Sãu de domnie."

Cei care sunt mustrati de Duhul lui Dumnezeu ar trebui sã nu se ridice împotriva uneltei umile. Nu un muritor supus greselii, ci Dumnezeu este Cel care a vorbit pentru a-i salva de la ruinã. Cei ce dispretuiesc avertizarea vor fi lãsati în orbire, pentru a se amãgi singuri. Cei care iau însã aminte la ea si se tin de lucrarea de despãrtire de pãcatele lor, pentru a cãpãta calitãtile de care au nevoie, îsi vor deschide usa inimii pentru ca dragul lor Mântuitor sã poatã intra si locui cu ei. Pe cei din aceastã categorie îi veti afla întotdeauna într-o perfectã armonie cu mãrturia Spiritului lui Dumnezeu.

Pastorii care propovãduiesc adevãrul prezent nu ar trebui sã neglijeze mesajul solemn cãtre laodiceeni. Mãrturia Martorului Credincios nu este o solie linistitoare. Domnul nu le spune: Sunteti destul de corecti; ati suportat pedepse si reprosuri pe care nu le-ati meritat niciodatã; ati fost descurajati în mod inutil prin severitate; nu sunteti vinovati de relele si pãcatele pentru care ati fost mustrati.

Martorul Credincios declarã cã, atunci când crezi cã te afli cu adevãrat într-o stare de prosperitate, nu ai nici de unele. Nu este de ajuns ca pastorii sã prezinte subiecte teoretice; ei ar trebui sã prezinte si subiectele practice. Ei au nevoie sã studieze lectiile practice pe care le-a dat Hristos ucenicilor Sãi si sã le transforme în aplicatii concrete pentru propriile lor suflete si pentru popor. Sã presupunem cã Hristos nu are o iubire plinã de gingãsie pentru poporul Sãu din cauzã cã dã aceastã mãrturie mustrãtoare? O, nu! El, care a murit pentru a rãscumpãra pe om de la moarte, iubeste cu o iubire divinã; si pe aceia pe care îi iubeste îi mustrã. "Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care îi iubesc." Însã multi nu vor primi solia pe care Cerul, în îndurarea Sa, le-o trimite. Ei nu pot suporta sã li se spunã despre faptul cã îsi neglijeazã datoria, despre nedreptãtile, egoismul, mândria si dragostea lor de lume. Mi s-a arãtat cã Dumnezeu a pus asupra mea si a sotului meu o lucrare deosebitã, de a da o mãrturie fãrã ocol poporului Sãu si de a striga cu voce tare si de a nu cruta, de a arãta poporului fãrãdelegile lui si casei lui Israel pãcatele Sale. Existã însã o categorie de oameni care nu va primi solia de mustrare; ei îsi ridicã mâinile pentru a-i feri pe cei pe care Dumnezeu vrea sã-i mustre si sã-i îndrepte. Acestia sunt mereu vãzuti luând partea celor pe care Dumnezeu vrea sã-i facã sã-si simtã adevãrata sãrãcie.

Cuvântul lui Dumnezeu, venit prin servii Sãi, este primit de cãtre multi cu întrebãri si temeri. Si multi altii îsi vor amâna supunerea fatã de avertizãrile si mustrãrile date, asteptând ca orice umbrã de nesigurantã s fie îndepãrtatã din mintea lor. Necredinta care pretinde cunoasterea desãvârsitã nu se va pleca niciodatã în fata dovezilor pe care Dumnezeu binevoieste sã le dea. El cere poporului Sãu credinta care se întemeiazã pe greutatea dovezilor, nu pe o cunoastere totalã. Acesti urmasi ai lui Hristos, dacã acceptã lumina pe care le-o oferã Dumnezeu, trebuie sã se supunã vocii lui Dumnezeu care li se adreseazã în timp ce existã multe alte voci care strigã împotriva ei. Este nevoie de discernãmânt pentru a distinge vocea lui Dumnezeu.

Cei care nu actioneazã când îi cheamã Domnul, ci asteaptã dovezi mult mai sigure si ocazii mult mai favorabile, vor umbla în întuneric, cãci lumina va fi retrasã. Este posibil ca, o datã respinse dovezile date, într-o zi sã nu mai fie repetate niciodatã.

Multi sunt ispititi în ce priveste lucrarea noastrã si o pun sub semnul întrebãrii. Unii, în starea de amãgire în care sunt, pun dificultãtile si încurcãturile poporului lui Dumnezeu pe seama mãrturiilor mustrãtoare pe care li le-am dat. Ei gândesc cã problema este a celor care poartã solia de avertizare, care scot la ivealã pãcatele poporului si le îndreaptã greselile. Multi sunt înselati de vrãjmasul sufletelor. Ei cred cã lucrãrile fratelui si sorei White ar fi de acceptat dacã n-ar condamna neîncetat rãul si n-ar mustra pãcatul. Mi s-a arãtat cã Dumnezeu a pus aceastã lucrare asupra noastrã si cã, atunci când suntem împiedicati sã ne întâlnim cu poporul Sãu, ca sã ne dãm mãrturia pentru a zãdãrnici prejudecãtile si invidia celor neconsacrati, Satana îsi impune ispitele cu o foarte mare putere. Cei care au fost întotdeauna înclinati cãtre împotrivire si îndoialã nu au retineri sã-si exprime îndoielile si sã-si strecoare cu dibãcie necredinta. Unii au îndoieli fãtarnice, aparent izvorâte din constiintã si foarte evlavioase, pe care le aduc cu prevedere, ca din întâmplare, în discutie, îndoieli care au însã o putere de zece ori mai mare de a-i întãri în pãcat pe cei gresiti, de a ne restrânge influenta si a slãbi încrederea poporului lui Dumnezeu în lucrarea noastrã decât dacã s-ar împotrivi mai deschis.

Am vãzut cã aceste biete suflete erau amãgite de Satana. Se mãgulesc cã sunt în regulã, cã sunt aprobati de Dumnezeu si cã sunt bogati ca discernãmânt spiritual, când ei sunt vrednici de plâns, sãraci si orbi. Ei fac lucrarea lui Satana, dar gândesc cã sunt plini de râvnã pentru Dumnezeu.

Unii nu vor primi mãrturia pe care le-a încredintat-o Dumnezeu, amãgindu-se cã s-ar putea ca noi sã fim cei înselati, iar ei sã aibã dreptate. Ei cred cã poporul lui Dumnezeu nu are nevoie de mustrãri si de declaratii fãtise, de bunã-credintã, ci cã Dumnezeu este cu ei. Acesti oameni amãgiti, ale cãror suflete s-au aflat întotdeauna în rãzboi cu credincioasa mustrare a pãcatului, strigã: Vorbiti-ne lucruri plãcute! Cum vor interpreta ei solia Martorului Credincios cãtre Laodicea? Aici nu poate fi nici o neîntelegere. Aceastã solie trebuie dusã de servii lui Dumnezeu unei biserici încropite. Ea trebuie sã-i scoatã pe cei din poporul Sãu din siguranta si amãgirea periculoasã cu privire la modul real în care se înfãtiseazã înaintea lui Dumnezeu. Dacã ar fi primitã, aceastã mãrturie i-ar împinge pe oameni la actiune si i-ar conduce la umilintã si mãrturisirea pãcatelor. Martorul Credincios spune: "Stiu faptele tale, cã nu esti nici rece, nici în clocot." Si iarãsi: "Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc; fii plin de râvnã dar, si pocãieste-te." Apoi vine fãgãduinta: "Iatã, Eu stau la usã si bat. Dacã aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da sã stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupã cum si Eu am biruit si M-am asezat cu Tatãl Meu pe scaunul Sãu de domnie."

Poporul lui Dumnezeu trebuie sã-si vadã pãcatele si sã fie plini de râvnã pentru pocãintã, îndepãrtând acele pãcate care i-au adus într-o asemenea stare deplorabilã de sãrãcie, orbire, nevrednicie si cruntã amãgire. Mi s-a arãtat cã mãrturia directã trebuie sã trãiascã în bisericã. Numai aceasta va constitui un rãspuns pentru solia cãtre laodiceeni. Fãrãdelegile trebuie mustrate, pãcatului trebuie sã i se spunã pãcat, iar încumetarea sã fie înfruntatã prompt si hotãrât si îndepãrtatã din mijlocul nostru ca popor.