Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 23 (1873)
ILIE MUSTRĂ PE AHAB
Poporul Israel îsi pierduse treptat frica si respectul fată de Dumnezeu, până acolo încât cuvântul Său venit prin Iosua nu mai avea nici o greutate pentru ei. "În zilele lui Ahab, Hiel din Betel a zidit iarăsi Ierihonul; i-a pus temeliile cu pretul lui Abiram, întâiul lui născut, si i-a pus portile cu pretul lui Segug, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun."
În timp ce Israel aluneca în apostazie, Ilie a rămas profetullui Dumnezeu, sincer si devotat Lui. Sufletul lui credincios era nespus de întristat când vedea că necredinta si lipsa de loialitate îi despărteau cu repeziciune de Dumnezeu pe copiii lui Israel sis-a rugat ca Dumnezeu să-Si salveze poporul. El a mijlocit fierbinte ca Domnul să nu-Si lepede de tot poporul păcătos, ci să-i aducă la pocăintă, chiar si prin judecăti, dacă era necesar, si să nu-i lase să meargă încă si mai departe în păcat, fortându-L astfel să-i lichideze ca natiune.
Solia Domnului a venit la Ilie cu îndemnul ca acesta să meargă la Ahab pentru a vesti judecătile Sale, provocate de păcatele lui Israel. Ilie a călătorit zi si noapte până a ajuns la palatul lui Ahab. El nu a cerut permisiunea de a intra si nu a asteptat să fie anuntat după protocol. Fără ca Ahab să se astepte la aceasta, Ilie se arată înaintea împăratului uimit al Samariei, în vesmintele aspre purtate îndeobste de către profeti. El nu se scuză deloc pentru aparitia sa neasteptată, fără invitatie, ci, ridicându-si mâinile spre cer, anuntă, în Numele viului Dumnezeuăcare a făcutăcerurile si pământul, judecătile ce vor veni asupra lui Israel: "În anii acestia nu va fi nici rouă,nici ploaie decât la cuvântul meu". Acest anunt tulburător privind judecătile lui Dumnezeu provocate de păcatele lui Israel a căzut ca un trăsnet asupra împăratului apostat. El părea paralizat de uimire si groază; si, înainte să-si revină din uluirea sa, Ilie,ăfără să astepte să vadă efectul soliei lui, a dispărut la fel de brusc cum venise. Lucrarea lui era de a vesti cuvântul de nenorocire de la Dumnezeu, după care s-a retras imediat. Cuvântul lui zăvorâse comorile cerului, si cuvântul lui era singura cheie care le putea descuia iarăsi.
Domnul stia că servul Său nu era în sigurantă printre copiii lui Israel. El nu avea încredere să-l lase în Israelul apostaziat, ci l-a trimis să-si găsească adăpost într-o natiune păgână. L-a îndreptat către o femeie care era văduvă si într-o asemenea stare de sărăcie, încât abiaăîsi putea tine zilele cu putina mâncare pe care o avea. O femeie păgână, trăind în putina lumină pe care o avusese, se afla într-o stare mult mai bună înaintea lui Dumnezeu decât văduvele lui Israel, care fuseseră binecuvântate cu privilegii deosebite si o mare luminăăsi cu toate acestea nu trăiau după lumina pe care le-o dăduse Dumnezeu. Cum iudeii respinseseră lumina, fuseseră lăsati în întuneric, iar Dumnezeu nu avea încredere să-Si lase slujitorul în mijlocul poporului Său, care Îi stârnise mânia divină.
Iată acum o bună ocazie pentru Ahab si Izabela cea păgână să pună la încercare puterea zeilor lor si să dovedească neadevărat cuvântul lui Ilie. Profetii Izabelei erau în număr de sute. Împotriva tuturor acestora Ilie stă singur. Cuvântul lui a zăvorât cerul. Dacă Baal poate da rouă si ploaie si poate face ca vegetatia să crească, dacă poate face ca izvoarele si pâraiele să curgă mai departe, ca de obicei, independent de comorile cerului - ploile cele bogate -, atunci împăratul Israelului să i se închine si poporul să spună că el este Dumnezeu.
Ilie era un om supus acelorasi pasiuni pe care le avem si noi. Misiunea cu care s-a dus înaintea lui Ahab si declaratia lui îngrozitoareăprivind judecătile lui Dumnezeu cereau curaj si credintă. În drumul său către Samaria, izvoarele ce curgeau neîncetat, dealurile acoperite de vegetatie, pădurile pline de copaci falnici, înfloritori, tot ceea ce se oferea privirilor sale, strălucind de frumusete si slavă, hrăneau, în mod firesc, necredinta. Cum ar putea să sece aceste suvoaie care udă tara si despre care nimeni nu stie să se fi oprit vreodată? Însă Ilie nu cultiva necredinta. El a mers în misiune cu pretul vietii sale.ăCredea fără rezerve că Dumnezeu avea să-Si smerească poporul apostaziat si că, prin căderea acestor judecăti, avea să-i aducă la umilintă si pocăintă. El a riscat totul în misiunea care stătea înaintea lui.
Când Ahab îsi revine întrucâtva din uimirea provocată de cuvintele lui Ilie, profetul nu mai este. Întreabă stăruitor de el, dar nimeni nu l-a văzut si nimeni nu-i poate da vreo informatie despre el. Ahab îi spune Izabelei despre cuvântul prevestitor de nenorocire rostit de Ilie în prezenta lui si ea îsi varsă ura pe care o are fată de profet înaintea preotilor lui Baal. Acestia se unesc cu ea pentru a-l osândi si blestema pe proorocul lui Iehova. Stirea declaratiilor făcute de profet se răspândi în toată tara, stârnind frica unora si mânia multor altora.
După câteva luni, pământul, neîmprospătat de rouă sau ploaie, se usucă, iar vegetatia se vestejeste. Râurile, ale căror unde nimeni nu stie să se fi oprit vreodată,ăscad si pâraiele se sting. Profetii Izabelei aduc jertfe zeilor si îi cheamă zi si noapte să împrospăteze pământul cu rouă si ploaie. Dar incantatiile si păcălelile practicate de ei înainte,ă pentru a amăgi poporul,ănu-i mai ajută acum să-si atingă scopul. Preotii au făcut totul pentru a potoli mânia zeilor lor; cu o perseverentă si un zel vrednice de o cauză mai bună, ei au stat si-au tot stat pe lângă altarele lor păgâne, în timp ce flăcările jertfelor se ridică pe toate locurile înalte, iar strigătele înfricosătoare si implorările preotilor lui Baal se aud noapte de noapte prin Samaria cea osândită. Dar nu se ivesc pe cer norii care să oprească razele arzătoare ale soarelui. Cuvântul lui Ilie rămâne neclintit si nimic din ceea ce pot face preotii lui Baal nu-l vor schimba.
Trece un an întreg si începe un altul, si tot nu e ploaie. Pământul este ars de parcă a trecut un foc peste el. Câmpiile înfloritoare sunt asemenea unui desert învăpăiat. Aerul devine uscat si sufocant, iar furtuna cu praf te orbeste si aproape că îti opreste respiratia.
Dumbrăvile lui Baal nu mai au frunze si copacii pădurii nu aruncă nici o umbră, arătând ca niste schelete. Foametea si setea provoacă si omului, si dobitoacelor o moarte înfricosătoare.
Toate aceste dovezi ale dreptătii si judecătii lui Dumnezeu nu îl trezesc pe Israel la pocăintă. Izabela este plină de o furie nebună. Ea nu vrea să se apropie sau să cedeze înaintea Dumnezeului Cerului. Profetii lui Baal, Ahab, Izabela si aproape Tot Israelul pun nenorocirea lor pe seama lui Ilie. Ahab a trimis soli la fiecare împărătie si popor în căutarea acestui prooroc ciudat si a cerut fiecărui regat si semintie a lui Israel să jure că nu stiu nimic în legătură cu el. Ilie încuiase cerul cu cuvântul său, luase cheia cu el si nu putea fi găsit.
Izabela decide apoi că, din moment ce nu-l poate face pe Ilie să simtă puterea ei criminală, va fi răzbunată dacă-i vaănimici pe profetii lui Dumnezeu în Israel. Nici unul dintre cei ce au mărturisit că sunt profeti ai lui Dumnezeu nu ar trebui să trăiască. Această femeie hotărâtă, furioasă, îsi împlineste lucrarea nebunească, ucigându-i pe profetii lui Dumnezeu. Preotii lui Baal si aproape întregul Israel sunt amăgiti într-o atât de mare măsură, încât gândesc că,ă dacă ar fi ucisi profetii lui Dumnezeu, catastrofa care le provoacă suferinta ar fi îndepărtată.
Însă trece si al doilea an si cerurile nemiloase nu dau nici o picătură de ploaie. Setea si foametea îsi împlinesc trista lor lucrare si, cu toate acestea, israelitii apostaziati nu-si smeresc ini-mile mândre si păcătoase înaintea lui Dumnezeu, ci murmură si se plâng împotriva profetului lui Dumnezeu care a adus asupra lor această stare îngrozitoare de lucruri. Tati si mame îsi văd copiii pierind, fără a putea să le vină în ajutor. Si totusi, oamenii se află într-un întuneric atât de teribil,ăîncât nu pot vedea că dreptatea lui Dumnezeu s-a abătut împotriva lor din pricina păcatelor lor si că această îngrozitoare calamitate este trimisăădin milă asupra lor pentru a-i salva, oprindu-i să-L tăgăduiască si să-L părăsească total pe Dumnezeul părintilor lor.
Multă durere si suferintă l-au costat pe Israel pentru a fi adus la acea pocăintă necesară pentru redobândirea credintei pierdute si a unui simtământ clar al responsabilitătii fată de Dumnezeu. Apostazia lor era mai îngrozitoare decât seceta sau foametea. Ilie a asteptat si în anii lungi de secetă si foamete s-a rugat cu credintă ca, prin nenorocirea lor, inima israelitilor să poată fi întoarsă de la idolatrie la loialitate fată de Dumnezeu. Însă, în ciuda tuturor suferintelor lor, ei stăteau neclintiti în idolatrie si priveau la profetul lui Dumnezeu ca fiind cauza dezastrului lor. Iar dacă l-ar fi putut vedea pe Ilie în puterea lor, l-ar fi predat Izabelei, pentru ca aceasta să-si poată satisface setea de răzbunare, luându-i viata. Pentru că Ilie a îndrăznit să rostească cuvântul care prevestea nenorocirea, el s-a făcut obiectul urii lor. Din cauza păcatelor nu puteau vedea mâna lui Dumnezeu în judecătile pe care le sufereau, ei punându-le pe socoteala omului Ilie. Nu urauăpăcatele care îi aduseseră sub nuiaua certării, ci pe profetul cel credincios, unealta folosită de Dumnezeu pentru a denunta păcatele si nenorocirea lor.
"Au trecut multe zile si cuvântul Domnului a venit la Ilie în al treilea an, spunând: 'Du-te si arată-te înaintea lui Ahab; si voi da ploaie pe fata pământului'." Ilie nu ezită să pornească în această călătorie primejdioasă. Timp de trei ani a fost urât si vânat dintr-o cetate într-alta din porunca împăratului si întreaga natiune jurase că nu este de găsit. Iar acum, după cuvântul lui Dumnezeu, avea să se prezinte înaintea lui Ahab.
În timpul apostaziei întregului Israel si în timp ce stăpânul său era un închinător al lui Baal, mai marele casei lui Ahab s-a arătat credincios lui Dumnezeu. Cu riscul propriei vieti, el i-a salvat pe profetii lui Dumnezeu, ascunzându-i câte cincizeci într-o pesteră si hrănindu-i.
În vreme ce slujitorul lui Ahab caută prin împărătie izvoare de apă si pâraie, i se arată înainte Ilie. Obadia avea respect pentru profetul lui Dumnezeu, dar când Ilie îl trimite cu o solie către împărat, este de-a dreptul îngrozit. El vedea primejdie si moarte atât pentru sine, cât si pentru Ilie. Se roagă stăruitor să nu-i fie sacrificată viata; însă Ilie îl asigură prin jurământ că îl va vedea pe Ahab în ziua aceea. Profetul nu vrea săăse ducă la Ahab altfel decât ca un sol al lui Dumnezeu, pentru a impune respect, si trimiteăun mesaj prin Obadia: "Iată, a venit Ilie!" Dacă Ahab doreste să-l vadă pe Ilie, are acum ocazia să vină la el. Ilie nu se va duce la Ahab.
Cu uimire amestecată cu groază, împăratul aude solia că Ilie, de care se teme si pe care îl urăste, vine pentru a se întâlni cu el. L-a căutat mult timp pe profet pentru a-l nimici si stie că Ilie nu si-ar fi periclitat viata venind la el dacă n-ar fi păzit sau nu ar aduce vreo prevestire îngrozitoare. El îsi aminteste de bratul uscat al lui Ieroboam si decide că nu este un lucru cuminte să-si ridice mâna împotriva trimisului lui Dumnezeu. Si, înfricosat si tremurând, cu o mare suită si o etalare impozantă de armate, se grăbeste să-l întâmpine pe Ilie. Iar când se întâlneste fată în fată cu omul pe care l-a căutat atât de mult, nu îndrăzneste să-i facă rău. Împăratul atât de pătimas si plin de ură împotriva lui Ilie pare să fie neputincios si lipsit de curaj în prezenta lui. Când îl întâlneste pe profet, nu se poate abtine să nu se exprime în limbajul inimii sale: "Tu esti acela care tulburi pe Israel?" Ilie, indignat si gelos pentru slava si onoarea lui Dumnezeu, răspunde cu îndrăzneală la atacul lui Ahab: "Nu eu am tulburat pe Israel; ci tu si casa tatălui tău, fiindcă ati părăsit poruncile Domnului."
Profetul, ca mesager al lui Dumnezeu, condamnase păcatele poporului, vestind asupra lor judecătile lui Dumnezeu, venite din pricina răutătii lor. Iar acum, stând singur,ăconstient de nevinovătia sa, cu aceeasi integritate neclintită, înconjurat de suita de oameni înarmati, el nu se arată deloc intimidat si nici nu manifestă o curtoazie cât de mică fată de împărat. Omul căruia Dumnezeu i-a vorbit si care întelegeăclar modul în care Dumnezeu îl priveste pe om în decăderea lui păcătoasă nu are ce scuze să-i prezinte lui Ahab si nici onoruri. Ca trimis al lui Dumnezeu, Ilie porunceste acum, iar Ahab se supune îndată, ca si cum Ilie ar fi monarhul, iar el vasalul.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
