Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 23 (1873)
ILIE CUPRINS DE DISPERARE
După ce Ilie arătase un curaj nestirbit într-o controversă pe viată si pe moarte, după ce triumfase împotriva împăratului, preotilor si poporului, am fi înclinati în mod firesc să presupunem că nu s-ar fi lăsat nicicând pradă deznădejdii sau intimidării.
După prima lui înfătisare înaintea lui Ahab, când i-a proorocit despre judecătiele lui Dumnezeu din pricina apostaziei sale si a lui Israel, Dumnezeu i-a purtat pasii departe de puterea Izabelei, într-un loc sigur, în munti, lângă pârâul Cherit. Acolo, El l-a onorat pe Ilie, trimitându-i hrană dimineata si seara printr-un înger din cer. Apoi, când pârâul a secat, l-a trimis la văduva din Sarepta si a făcut câte o minune în fiecare zi pentru ca familia văduvei si Ilie să aibă ce mânca. După ce fusese binecuvântat cu dovezile unei asemenea iubiri si griji din partea lui Dumnezeu, am fi înclinati să presupunem că Ilie nu avea să mai arate vreodată lipsă de încredere în El. Însă apostolul ne spune că el era un om cu pasiunii ca ale noastre si supus ispitei ca si noi.
Ahab a relatat sotiei sale evenimentele minunate ale zilei si descoperirile extraordinare ale puterii lui Dumnezeu, arătând că Iehova, Creatorul cerului si al pământului, era Dumnezeu; si de asemenea că Ilie înjunghiase pe profetii lui Baal. La aceasta, Izabela, care era împietrită în păcat, s-a înfuriat. Cutezătoare, sfidătoare si hotărâtă în idolatria ei, i-a declarat lui Ahab că Ilie nu trebuie să trăiască.
În noaptea aceea, un sol l-a trezit pe profetul obosit si i-a transmis cuvântul Izabelei, dat în numele zeilor ei păgâni, că, în prezenta Israelului, îi va face lui Ilie ce făcuse el preotilor lui Baal. Ilie ar fi trebuit să înfrunte această amenintare si jurământ al Izabelei, făcând un apel pentru protectie la Dumnezeul cerului, care îl însărcinase să împlinească lucrarea pe care o săvârsise. Ar fi trebuit să spună solului că Dumnezeul în care se încrezuse va fi protectorul său împotriva urii si amenitărilor Izabelei. Însă credinta si curajul lui Ilie par să-l părăsească. Se trezeste din somnul lui cu uluire. Ploaia cade din ceruri si întunericul îl înconjoară din toate părtile. Îl pierde din vedere pe Dumnezeu si fuge să-si scape viata ca si cum răzbunătoarea sângelui vărsat ar fi chiar în spatele lui. Îl lasă pe slujitorul său în urmă, pe drum, iar în zori se află singur, departe de locuintele oamenilor, într-un pustiu dezolant.
"Când a văzut lucrul acesta, s-a sculat si a plecat, ca să-si scape viata. A ajuns la Beer-Seba, care tine de Iuda, si si-a lăsat slujitorul acolo. El însusi s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a sezut sub un ienupăr si dorea să moară, zicând: 'destul! Acum Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părintii mei.'. S-a culcat si a adormit sub acel ienupăr. Si iată, un înger l-a atins si i-a zi: 'Scoală-te, mănâncă . El s-a uitat, si la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe niste pietre încălzite si un urcior de apă. A mâncat si a băut, apoi s--a sculat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins si i-a zis: 'Scoală-te, mănâncă; fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine'. El s-a sculat, a mâncat si a băut: si, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile si patruzeci de nopti, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Si acolo, Ilie a intrat într-o pesteră si a rămas în ea peste noapte. Si iată, cuvântului Domnului a venit si i-a zis: 'Ce faci tu aici Ilie?'"
Ilie ar fi trebuit să se încreadă în Dumnezeu, care îl avertizase când să fugă si unde să găsească adăpost împotriva urii Izabelei, în sigurantă fată de Ahab, care îl căuta neobosit. Domnul nu-l avertizase de data aceasta să fugă. Nu asteptase ca Domnul să-i vorbească. A actionat pripit. Dacă ar fi asteptat cu credintă si răbdare, Dumnezeu Si-ar fi protejat slujitorul si i-ar fi dat o altă biruintă răsunătoare în Israel, abătând judecătile Sale asupra Izabelei.
Obosit si zdrobit, Ilie se întinde jos, pentru a se odihni. Este descurajat si înclinat să murmure. El spune: "Acum, Doamne, ia-mi sufletul căci nu sunt mai bun decât părintii mei." El simte că viata nu mai este vrednică de dorit. El se astepta ca, după nemaivăzuta descoperire a puterii lui Dumnezeu în prezenta lui Iarael, acestia să fie credinciosi si supusi lui Dumnezeu. El se astepta ca Izabela să nu mai aibă influentă asupra mintii lui Ahab, ca în întreaga împărătie a Israelului să fie o revolutie generală. Iar când i-a fost adus mesajul amenintător din partea Izabelei, a uitat că Dumnezeu era acelasi Dumnezeu atotputernic si milostiv ca atunci când I s-a rugat pentru foc din cer - care a venit - si pentru ploaie - care de asemenea a venit. Dumnezeu ascultase fiecare cerere; cu toate acestea, Ilie este un fugar, departe de locuintele oamenilor, si îsi doreste să nu mai dea ochi cu oamenii vreodată.
Cum a privit Dumnezeu asupra slujitorului Său îndurerat? L-a părăsit din pricina descurajării si disperării care îl cuprinseseră? O, nu. Ilie era zdrobit din pricina descurajării. Se trudise toată ziua fără hrană. Când a călăuzit carul lui Ahab, alergând înaintea lui până la poarta cetătii, era plin de curaj. Avea mari sperante că Israel, ca natiune, se va reîntoarce la supunerea lor fată de Dumnezeu si că vor intra din nou în favoarea Sa. Însă reactia care urmează adesea înăltării credintei si succesului glorios, răsunător, apăsa asupra lui Ilie. El a fost înăltat pe vârful muntelui Pisga, pentru a fi smerit până în cea mai adâncă cale a credintei si simtirii. Însă ochiul lui Dumnezeu era încă asupra slujitorului Său. Dânsul nu-l iubea mai putin acum, când se simtea cu inima sfâsiată si părăsit de Dumnezeu si de oameni, ca atunci când, ca răspuns la rugăciunea sa, focul străfulgerase din cer, luminând Carmelul.
Cei care nu au purtat responsabilităti grele sau care nu au fost obisnuiti să aibă simtăminte profunde nu pot întelege sentimentele lui Ilie si nu sunt pregătiti să-i acorde compasiunea plină de gingăsie pe care o merită. Dumnezeu cunoaste si poate citi suferinta adâncă a inimii aflate sub ispită si conflict sfâsietor.
În timp ce Ilie doarme sub ienupăr, o atingere delicată si o voce plăcută îl trezeste. El tresare numaidecât cu groază, gata să o ia la fugă, ca si cum vrăjmasul care îl urmărea ca să-i ia viata, îl găsise într-adevăr. Însă în chipul plin de iubire care este aplecat asupra sa, el nu întrezăreste fata unui vrăjmas, ci a unui prieten. Un înger a fost trmis cu hrană din cer pentru a-l întrema pe credinciosul slujitor al lui Dumnezeu. Glasul acestuia i se adresează lui Ilie: "Scoală-te, mănâncă." După ce Ilie a luat din alimentele întăritoare ce au fost pregătite pentru el, a dormit din nou. Îngerul lui Dumnezeu slujeste a doua oară nevoilor lui Ilie. El îl atinge pe bărbatul cel obosit până la epuizare, si cu o duiosie plină de milă, îi spune: "Scoală-te, mănâncă; fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine." Ilie fu întărit si îsi continuă călătoria către Horeb. Se afla într-un tinut pustiu. Noaptea se instală într-o pesteră pentru a se feri de animalele sălbatice.
Aici, Dumnezeu printr-unul dintre îngerii Săi, îl întâmpină pe Ilie si îl întrebă: "Ce faci tu aici Ilie?" Te-am trimis la pârâul Cherit, te-am trimis la văduva din Sarepta, te-am trimis în Samaria cu o solie pentru Ahab, însă cine te-a trimis în această călătorie lungă în pustie? Si ce mesaj ai de dus aici? Ilie îsi vărsă amărăciunea sufletului său înaintea Domnului: "El a răspuns: 'Am fost plin de râvnă * (sau foarte gelos) pentru Domnul, Dumnezeul ostirilor; căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale si au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur si ei caută să-mi ia viata!' Si el a zis: 'Iesi si stai pe munte înaintea Domnului!' Si iată, Domnul trecea si înaintea Domnului a trecut un vânt tare si puternic, care despica muntii si sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Si după vânt, un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Si după cutremurul de pământ, un foc: Domnul nu era în focul acela. Si, după foc, un susur blând si subtire. Când l-a auzit, Ilie si-a acoperit fata cu mantaua, a iesit si a stat la gura pesterii: Si iată, un glas i-a vorbit, zicând: 'Ce faci tu aici , Ilie?" Si el a spus: 'Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul ostirilor, căci fii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele tale si au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, si ei caută să-mi ia viata'."
Apoi Domnul i Se adresează lui Ilie, arătându-i că încrederea linistită si fermă în Dumnezeu îi va asigura întotdeauna un ajutor oportun în timp de nevoie.
Mi s-a arătat că sotul meu a gresit, lăsându-se cuprins de deznădejde si lipsă de încredere în Dumnezeu. Iarăsi si iarăsi i S-a descoperit Dumnezeu prin dovezi minunate ale grijii, iubirii si puterii Sale. Însă când a văzut că gelozia si interesul său pentru Dumnezeu si cauza Sa nu au fost nici întelese, nici apreciate, el s-a lăsat uneori pradă descurajării si disperării. Dumnezeu a dat sotului meu si mie însă o lucrare deosebită si importantă de împlinit în cauza Sa, aceea de a-i mustra si de a-i sfătui pe cei din poporul Său. Când vedem că reprosurile noastre sunt dipretuite si răsplătite cu rău în loc de simpatie, scăpăm adesea din strânsoare credinta si încrederea noastră în Dumnezeul lui Israel; si, asemenea lui Ilie, am cedat în fata disperării. Aici a fost marea eroare în viata sotului meu - faptul că s-a descurajat din cauză că fratii săi au adus încercări asupra lui în loc să-l ajute. Iar când fratii săi văd în tristetea si disperarea sotului meu, efectul necredintei si lipsei lor de întelegere, există unii care sunt gata să triumfe în privinta lui, să profite de starea sa de decurajare si să simtă că, până la urmă, Dumnezeu nu poate fi cu fratele White, căci altfel el nu ar da dovadă de slăbiciune în această directie. Îi îndemn pe acestia să privească spre lucrarea lui Ilie, către descurajările si disperarea sa. Ilie, desi profet al lui Dumnezeu, a fost un om supus acelorasi pasiuni cărora suntem noi însine supusi. Avem de luptat cu slăbiciunile sentimentelor celor muritori. Însă, dacă avem încredere în Dumnezeu, putem avea o încredere nestrămutată în Dumnezeu că ne ne va părăsi si nici nu ne va uita vreodată, atâta vreme cât ne păstrăm integritatea.
Sotul meu poate căpăta curaj în suferintele sale prin aceea că are un Tată ceresc milostiv care citeste motivatiile si întelege intentiile sufletului. Cei care stau în prima linie de luptă în conflict si care sunt condusi de Spiritul lui Dumnezeu să împlinească o lucrare deosebită pentru El, vor simti adesea un soc când presiunea este îndepărtată, iar disperarea îi poate uneori apăsa greu putând zdruncina credinta cea mai curajoasă si slăbi cele mai statornice minti. Dumnezeu întelege toate slăbiciunile noastre. El poate avea milă si iubi când inimle oamenilor pot fi asemenea cremenei. Să astepte cu răbdare si încredere în Dumnezeu atunci când totul pare întunecos, aceasta este lectia pe care sotul meu trebuie să o învete pe deplin. Dumnezeu nu-l va abandona în starea sa de integritate morală.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
