MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - DATORIA DE A MUSTRA PÃCATUL

Mi s-a arãtat cã Dumnezeu ilustreazã aici cum priveste El pãcatul aflat printre cei care mãrturisesc cã sunt poporul Sãu, pãzitor al poruncilor. Cei pe care i-a onorat într-un mod deosebit prin faptul cã au fost martori ai unor extraordinare etalãri ale puterii Sale, si care chiar si atunci se aventuraserã sã nesocoteascã îndrumãrile Sale lãmurite, vor constitui obiectul mâniei Lui. Dumnezeu doreste sã-Si învete poporul cã neascultarea si pãcatul sunt peste mãsurã de jignitoare pentru El si cã nu trebuie privite cu usurãtate. El ne aratã cã, atunci când cei din poporul Sãu sunt gãsiti în pãcat, ar trebui sã ia de îndatã mãsuri hotãrâte pentru a scoate din mijlocul lor acel pãcat, pentru ca mânia Sa sã nu fie îndreptatã asupra tuturor. Dacã însã pãcatele poporului sunt trecute cu vederea de cãtre aceia aflati în pozitii de rãspundere, dezaprobarea Sa se va afla asupra lor, iar poporul lui Dumnezeu, ca întreg, va fi considerat rãspunzãtor pentru acele pãcate. Prin metodele folosite cu poporul Sãu din trecut, Domnul aratã necesitatea curãtirii de rele a bisericii. Un singur pãcãtos poate rãspândi atât întuneric, încât sã alunge lumina lui Dumnezeu din întreaga adunare. Când poporul îsi dã seama cã întunericul se asterne asupra lor si nu stiu cauza, ar trebui sã-L caute cu sinceritate pe Dumnezeu, cu multã umilintã si vãzându-si propria nevrednicie, pânã când relele care Îl întristeazã pe Duhul lui Dumnezeu sunt descoperite si îndepãrtate. Prejudecãtile care s-au ridicat împotriva noastrã pentru cã am mustrat nedreptãtile a cãror existentã mi-a fost arãtatã de Dumnezeu si strigãtul care s-a ridicat, condamnându-ne cã am fost aspri si severi, nu sunt corecte. Dumnezeu ne porunceste sã vorbim, iar noi nu vom tãcea. Dacã nelegiuirile sunt evidente în mijlocul poporului Sãu si dacã servii lui Dumnezeu trec mai departe indiferenti fatã de acestea, ei îl sustin si îl îndreptãtesc practic pe pãcãtos, fiind tot atât de vinovati, si vor primi tot atât de sigur neplãcerea lui Dumnezeu; cãci vor fi fãcuti rãspunzãtori pentru pãcatele celor vinovati. În viziune, mi-au fost arãtate multe situatii în care neplãcerea lui Dumnezeu a fost provocatã de neglijenta servilor Sãi de a se ocupa de relele si pãcatele care existau în mijlocul lor. Poporul a considerat cã aceia care au scuzat aceste rele sunt foarte buni la suflet si cu o fire cuceritoare, pur si simplu pentru cã au evitat sã se achite de o clarã datorie scripturisticã. Sarcina nu era plãcutã pentru simtãmintele lor; prin urmare, s-au ferit de ea.

Spiritul de urã pe care l-au avut unii din pricina mustrãrii relelor din poporul lui Dumnezeu a adus orbire si o amãgire înfricosãtoare asupra propriilor lor suflete, aducându-i în imposibilitatea de a putea discerne între bine si rãu. Si-au stins propria perceptie spiritualã. Ei pot fi martori la nelegiuiri, dar fãrã sã simtã cum a simtit Iosua si fãrã sã se umileascã pentru cã simt primejdia în care se aflã sufletele.

Adevãratul popor al lui Dumnezeu, care are pe inimã spiritul lucrãrii Domnului si mântuirea sufletelor, va privi întotdeauna pãcatul în lumina caracterului sãu adevãrat, pãcãtos. Ei vor fi întotdeauna pentru înfruntarea credincioasã si fãrã ocol a pãcatelor care mânjesc atât de usor poporul lui Dumnezeu. Vor simti cu cea mai mare profunzime nelegiuirile celor care mãrturisesc cã fac parte din poporul lui Dumnezeu, mai ales cãtre închiderea lucrãrii pentru bisericã, în timpul de sigilare a celor o sutã patruzeci si patru de mii care urmeazã sã stea fãrã vinã înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest lucru este pus în evidentã cu putere de cãtre profet prin ilustratia ultimei lucrãri, reprezentate prin imaginea care îi înfãtisa pe bãrbatii ce purtau fiecare în mânã o unealtã de nimicire. Unul, aflat în mijlocul lor, era îmbrãcat într-o hainã de in si purta la brâu o cãlimarã. "Domnul i-a zis: 'Treci prin mijlocul cetãtii, prin mijlocul Ierusalimului, si fã un semn pe fruntea oamenilor care suspinã si gem din pricina tuturor urâciunilor care se înfãptuiesc acolo'."

Cine sunt cei ce stau în sfatul lui Dumnezeu în acest timp? Sã fie oare aceia care scuzã efectiv relele din mijlocul poporului declarat al lui Dumnezeu si care cârtesc în inimile lor, dacã nu chiar pe fatã, împotriva celor ce mustrã pãcatul? Sã fie oare aceia care iau pozitie împotriva lor si simpatizeazã cu cei ce comit nelegiuirea? Cu sigurantã, nu! Dacã nu se pocãiesc si nu pãrãsesc lucrarea lui Satana, aceea de a oprima pe cei ce au povara lucrãrii si de a sprijini mâinile ridicate ale pãcãtosilor din Sion, ei nu vor primi niciodatã semnul sigiliului aprobãrii lui Dumnezeu. Se vor prãbusi în distrugerea generalã a celor rãi, reprezentatã de lucrarea celor cinci bãrbati care poartã unelte de nimicire. Observati punctul acesta cu atentie: cei care primesc semnul curat al adevãrului lucrat în ei prin puterea Duhului Sfânt, reprezentat printr-un însemn fãcut de bãrbatul îmbrãcat în haina de in, sunt cei "care suspinã si gem din cauza tuturor urâciunilor care se înfãptuiesc" în bisericã. Dragostea lor pentru puritate, pentru onoarea si slava lui Dumnezeu este atât de mare si au, în ce priveste pãcatul, o perceptie asa de clarã despre caracterul sãu peste mãsurã de pãcãtos, încât sunt reprezentati ca fiind în agonie, suspinând si plângând chiar. Cititi capitolul 9 din Ezechiel.

Însã nimicirea generalã a celor care nu vãd în acelasi fel contrastul cel mare dintre pãcat si neprihãnire si nu simt acelasi lucru cu cei care stau în sfatul lui Dumnezeu si primesc semnul este arãtatã în ordinul dat celor cinci oameni care poartã uneltele de nimicire: "Treceti dupã el în cetate si loviti; ochiul vostru sã fie fãrã milã si sã nu vã îndurerati! Ucideti pe bãtrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii si pe femei; dar sã nu vã atingeti de nici unul dintre cei care au semnul pe frunte. Începeti însã cu locasul Meu cel sfânt." În cazul pãcatului lui Acan, Dumnezeu i-a spus lui Iosua: "Eu nu voi mai fi cu voi dacã nu nimiciti lucrurile blestemate din mijlocul vostru." Cum se comparã exemplul acesta cu calea urmatã de aceia care nu vor sã-si ridice glasul împotriva pãcatului si nedreptãtii, dar a cãror simpatie se îndreaptã întotdeauna înspre aceia care tulburã tabãra lui Israel cu pãcatele lor? Dumnezeu i-a spus lui Iosua: "Nu vei putea sã rezisti vrãjmasilor tãi pânã nu veti scoate lucrul blestemat din mijlocul vostru." El a rostit pedeapsa care avea sã urmeze cãlcãrii legãmântului Sãu. Iosua a început atunci sã caute cu stãruintã pentru a-l afla pe cel vinovat. El a luat pe Israel dupã semintiile lui, apoi dupã familii si dupã aceea individual; si Acan a fost gãsit vinovat. Însã ca problema sã fie clarã pentru întregul Israel, si anume cã nu ar trebui sã li se dea nici o ocazie de a murmura si de a spune cã au fost fãcuti sã sufere cei nevinovati, Iosua a folosit o tacticã. El stia cã Acan era cel ce cãlcase porunca si cã îsi ascunsese pãcatul, întorcându-L pe Dumnezeu împotriva poporului Sãu. Iosua l-a convins cu mult tact pe Acan sã-si mãrturiseascã pãcatul, pentru ca onoarea si dreptatea lui Dumnezeu sã poatã fi apãrate înaintea lui Israel. "Si Iosua a zis lui Acan: 'Fiul meu, te rog, dã slavã Domnului, Dumnezeului lui Israel, mãrturiseste si spune-mi ce-ai fãcut, nu-mi ascunde nimic'. "

"Acan a rãspuns lui Iosua si a zis: 'Este adevãrat cã am pãcãtuit înpotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, si iatã ce am fãcut: am vãzut în pradã o manta frumoasã de Sinear, douã sute de sicli de argint si o barã de argint si o barã de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit si le-am luat; iatã, sunt ascunse în pãmânt, în mijlocul cortului meu, iar agintul este sub ele'. Iosua a trimis soli, care au alergat la cort; si iatã, lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan si argintul era sub ele. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua si tuturor fiilor lui Israel si le-au pus înaintea Domnului. Iosua si tot Israelul împreunã cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, bara de aur, pe fiii si fiicele lui Acan, boii lui, mãgarii, oile, cortul lui si tot ce era al lui; si i-au suit în valea Acor. Iosua a zis: 'Pentru ce ne-ai nenorocit? Si pe tine te va nenoroci Domnul azi'. Si tot Israelul i-a ucis cu pietre si i-au dat foc dupã ce i-au ucis cu pietre."

Domnul i-a spus lui Iosua cã Acan nu numai cã luase lucrurile pe care El interzisese categoric sã si le însuseascã pentru a nu fi blestemati, dar furase, ba încã si ascunsese. Domnul a poruncit ca Ierihonul si toate prãzile luate din el sã fie arse, cu exceptia aurului si argintului, care urmau sã fie pãstrate pentru vistieria Domnului. Biruinta cuceririi Ierihonului nu a fost obtinutã prin rãzboi sau prin punerea în pericol a poporului. Cãpetenia ostirii Domnului condusese armatele cerului. Bãtãlia a fost a Domnului; El a fost Acela care a dus lupta. Copiii lui Israel n-au lovit nici mãcar o singurã datã. Victoria si slava erau ale Domnului si de asemenea prãzile. El a dispus sã fie ars totul, în afarã de aur si argint, pe care le pãstrase pentru vistieria Sa. Acan a înteles bine dispozitiile date si faptul cã bogãtiile de aur si argint pe care le poftise erau ale Domnului. El a furat din vistieria lui Dumnezeu pentru propriul lui folos.