MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - CAZUL LUI AHAB CA AVERTISMENT

Sub conducerea nelegiuitã a lui Ahab, Israel s-a despãrtit de Dumnezeu si si-a stricat cãile înaintea Lui. "Ahab, fiul lui Omri, a fãcut ce este rãu înaintea Domnului, mai mult decât toti cei care fuseserã înaintea lui. Si, ca si cum ar fi fost putin lucru pentru el sã umble în pãcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de sotie si pe Izabela, fiica lui Etbaal, împãratul sidonitilor, si a slujit lui Baal si s-a închinat înaintea lui. A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal, pe care l-a construit la Samaria, si a fãcut un idol Astarteei. Ahab a fãcut mai multe rele decât toti împãratii lui Israel care fuseserã înaintea lui, ca sã provoace la mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel." Ahab era slab în ce priveste tãria moralã. Nu avea un simt înalt al lucrurilor sacre; era egoist si lipsit de principii. Unirea sa prin cãsãtorie cu o femeie care avea o fire hotãrâtã si un temperament nervos si care era devotatã idolatriei i-a fãcut pe amândoi unelte speciale ale lui Satana, pentru a duce poporul lui Dumnezeu în idolatrie si apostazie îngrozitoare. Spiritul hotãrât al Izabelei a modelat caracterul lui Ahab. Firea lui egoistã era incapabilã sã aprecieze îndurãrile lui Dumnezeu fatã de poporul Sãu si obligatia lui fatã de Dumnezeu, aceea de pãzitor si conducãtor al lui Israel. Frica de Dumnezeu slãbea zilnic în Israel. Dovezile de blasfemie ale idolatriei lor oarbe se putea zãri n mijlocul Israelului lui Dumnezeu. Nu exista nimeni care sã îndrãzneascã sã-si dea pe fatã vietile, stând în mod deschis în opozitie cu idolatria blasfemitoare generalã. Altarele lui Baal si preotii lui, care jertfeau soarelui, lunii si stelelor, erau la vedere pretutindeni. Ei consacraserã temple si dumbrãvi, în care lucrarea mâinilor omului era asezatã spre închinare. Binecuvântãrile pe care Dumnezeu le dãduse poporului Sãu nu treziserã nici o urmã de recunostintã fatã de Dãtãtor. Toate darurile Cerului - râurile serpuitoare, suvoaiele de ape vii, roua delicatã, aversele de ploaie, care înviorau pãmântul si fãceau ca pãsunile lor sã rodeascã din belsug, toate acestea erau atribuite bunãvointei dumnezeilor lor. Sufletul credincios al lui Ilie era îndurerat. Indignarea lui fusese stârnitã si era gelos pentru slava lui Dumnezeu. El a vãzut cã Israel se aruncase într-o apostazie înfricosãtoare. Iar când si-a readus în minte lucrurile mari pe care Dumnezeu le fãcuse pentru ei, a fost coplesit de durere si uimire. Însã toate acestea fuseserã uitate de majoritatea poporului. A mers înaintea Domnului si, cu sufletul sfâsiat de suferintã, a intervenit pentru salvarea poporului, dacã era necesar, chiar prin judecãti. S-a rugat lui Dumnezeu sã nu dea rouã si ploaie poporului Sãu nerecunoscãtor, comorile cerului, pentru ca Israelul apostaziat sã poatã privi cãtre dumnezeii lui, cãtre idolii de aur, de lemn si de piatrã, cãtre soare, lunã si stele, asteptând în zadar ca acestea sã ude si sã îmbogãteascã pãmântul, fãcându-l sã rodeascã din belsug. Domnul i-a spus lui Ilie cã i-a auzit rugãciunea si cã va opri ploaia si roua de la poporul Sãu pânã când aveau sã se întoarcã la El cu pocãintã.