MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - A LUPTA ÎMPOTRIVA DUHULUI LUI DUMNEZEU

Aceia care au un spirit de împotrivire fatã de lucrarea pe care Duhul lui Dumnezeu ne-a determinat s-o facem de douãzeci si sase de ani si care au vrut sã ne stingã mãrturia nu luptã împotriva noastrã, ci împotriva lui Dumnezeu, care a pus asupra noastrã povara unei lucrãri pe care nu a încredintat-o altcuiva. Cei care combat si despicã firul în patru, care cred cã este o calitate sã te îndoiesti si care se descurajeazã; cei care au fost uneltele prin care ni s-a îngreunat lucrul si prin care ni s-a slãbit credinta, nãdejdea si curajul au fost cei care au fãcut supozitii despre un rãu imaginar, care au rãspândit acuzatii de neîncredere si care au asteptat cu invidie o ocazie pe care s-o foloseascã împotriva noastrã. Ei considerã un lucru de la sine înteles cã, din moment ce avem slãbiciuni omenesti, au prin aceasta dovada clarã cã noi suntem cei gresiti si ei sunt cei ce au dreptate. Dacã pot gãsi o aparentã oarecare de care se pot sluji pentru a ne face rãu, ei fac acest lucru cu un spirit de triumf si sunt gata sã combatã lucrarea noastrã de mustrare a rãului si de condamnare a pãcatului ca fiind un spirit aspru, dictatorial.

Însã, desi nu le acceptãm versiunea, si anume cã starea în care ne aflãm este motivul suferintelor noastre; desi sustinem cã Dumnezeu ne-a încredintat o lucrare mult mai dificilã decât le-a încredintat altora, recunoastem cu sufletul smerit si cu pocãintã cã ne-au fost puse la grea încercare credinta si curajul si cã nu am reusit uneori sã ne încredem pe deplin în Acela care ne-a dat de împlinit aceastã lucrare. Când prindem din nou curaj, dupã încercãri si dezamãgiri amare, regretãm profund cã ne-am îndoit vreodatã de Dumnezeu, cã am cedat slãbiciunilor omenesti si am lãsat ca descurajarea sã arunce o umbrã peste credinta noastrã si sã ne slãbeascã încrederea în Dumnezeu. Mi s-a arãtat cã slujitorii lui Dumnezeu din vechime au suferit dezamãgiri si descurajãri la fel ca si noi, bieti muritori. Am fost pe mâini bune; totusi, acest lucru nu este o scuzã pentru noi.

Când sotul meu a stat lângã mine pentru a mã sustine în lucrarea mea si a dat o mãrturie lãmuritã, în perfect acord cu lucrarea Duhului lui Dumnezeu, multi au avut simtãmântul cã el personal le fãcea rãu, când de fapt Domnul a fost Acela care a pus asupra lui povara si care, prin slujitorul Sãu, i-a mustrat si a cãutat sã-i aducã acolo unde aveau sã se pocãiascã de relele lor si sã intre în gratia lui Dumnezeu.

Cei pe care Dumnezeu i-a ales pentru o lucrare importantã au fost întotdeauna priviti cu neîncredere si suspiciune. În vremurile strãvechi, când Ilie a fost trimis de Dumnezeu cu o solie cãtre popor, ei nu au luat în seamã avertismentul. L-au considerat nepotrivit de sever. Au gândit chiar cã poate îsi pierduse mintile, pentru cã îi declarase pe ei, poporul lui Dumnezeu, ca fiind pãcãtosi si de asemenea cã pãcatele lor ajunseserã atât de grave, încât judecãtile lui Dumnezeu aveau sã se abatã asupra lor. Satana si ostile sale au fost dintotdeauna în rãzboi cu cei care duc solia de avertizare si care mustrã pãcatele. Cei neconsacrati vor fi de asemenea aliati cu vrãjmasul sufletelor, pentru a face ca lucrarea slujitorilor credinciosi ai lui Dumnezeu sã fie cât mai grea posibil. Dacã sotul meu a fost împins dincolo de limitã si a ajuns descurajat si disperat; dacã amândoi am ajuns uneori sã nu mai vedem nimic îmbietor în viatã care sã ne facã s-o dorim, nu este nimic ciudat sau nou. Ilie, unul dintre marii si puternicii profeti ai lui Dumnezeu, alergând sã-si scape viata de mânia Izabelei, fugar, obosit si zdrobit de atâta mers, si-a dorit mai degrabã moartea decât viata. Dezamãgirea sa cruntã, provocatã de necredinciosia lui Israel, îi spulberase moralul si simtea cã nu mai putea sã-si punã încrederea în om. În ziua nenorocirii si întunecimii, Iov rosteste aceste cuvinte: "Sã piarã ziua în care m-am nãscut".

Cei care nu sunt obisnuiti sã simtã în toatã profunzimea, care n-au fost sub poveri asemenea unui car apãsat de greutatea snopilor si care nu si-au unit interesul atât de intim cu cauza si lucrarea lui Dumnezeu, încât sã le parã o parte din propria fiintã si mai scumpã decât viata, acestia nu pot întelege simtãmintele sotului meu, tot asa cum Israel nu putea întelege simtãmintele lui Ilie. Regretãm cã ne-am descurajat, oricare vor fi fost împrejurãrile.