MARTURII VOLUMUL III: Marturia 23 - BISERICA LAODICEANÃ

Solia cãtre biserica laodiceenilor este o acuzatie înspãimântãtoare si se aplicã poporului lui Dumnezeu din timpul de acum. "Îngerul Bisericii din Laodicea scrie-i: Stiu faptele tale: cã nu esti nici rece, nici în clocot. O, dacã ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcã esti cãldicel, nici rece, nici în clocot, am sã te vãrs din gura Mea. Pentru cã zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogãtit si nu duc lipsã de nimic', si nu stii cã esti ticãlos, nenorocit, sãrac, orb si gol."

Domnul ne aratã cã solia care trebuie dusã poporului Sãu prin servii pe care i-a chemat pentru a-i avertiza urmasii nu este o solie de pace si sigurantã. Nu este un mesaj pur teoretic, ci practic în orice aspect. Cei din poporul lui Dumnezeu sunt reprezentati în solia cãtre laodiceeni ca aflându-se într-o pozitie de sigurantã fireascã. Ei sunt linistiti, crezându-se într-o stare înãltatã de mari realizãri spirituale. "Pentru cã zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogãtit si nu duc lipsã de nimic', si nu stii cã esti ticãlos, nenorocit, sãrac, orb si gol."

Ce amãgire mai mare poate veni asupra mintii oamenilor decât încrederea cã sunt în regulã, când ei sunt total gresiti! Solia Martorului Credincios îi gãseste pe cei din poporul lui Dumnezeu într-o jalnicã amãgire, si, cu toate acestea, sinceri în amãgirea lor. Ei nu stiu cã starea lor este deplorabilã în ochii lui Dumnezeu. În timp ce laodiceenii se însealã singuri cã se aflã într-o stare spiritualã înãltatã, solia Martorului Credincios le spulberã siguranta prin denuntare înfricosãtoare a adevãratei lor conditii de orbire spiritualã, sãrãcie si nevrednicie. Mãrturia, asa severã si usturãtoare cum este, nu poate fi o gresealã, cãci Martorul Credincios este Acela care vorbeste, iar mãrturia Sa trebuie sã fie corectã.

Este greu pentru cei ce stau linistiti la umbra calitãtilor lor, si care se considerã bogati în ce priveste cunoasterea spiritualã, sã primeascã solia care declarã cã sunt înselati si au nevoie de toate înzestrãrile duhovnicesti. Inima nesfintitã este "nespus de înselãtoare si de deznãdãjduit de rea". Mi s-a arãtat cã multi se amãgesc cã sunt buni crestini, dar n-au fãcut de fapt nici o lucrare profundã si serioasã de smerire a eului înaintea lui Dumnezeu, înainte de a putea simti necesitatea realã de a dobândi virtutile pretioase ale Duhului.

Dumnezeu Îsi conduce poporul pas cu pas. Viata crestinã este un mars si o bãtãlie continuã. Nu existã nici un rãgaz în afara acestui rãzboi. Nu rãmânem biruitori asupra ispitelor lui Satana decât printr-un efort constant, neîncetat. Ca popor, noi triumfãm în tãria si limpezimea adevãrului. Suntem pe deplin sprijiniti pe pozitiile noastre printr-un volum coplesitor de mãrturii clare ale Scripturii. Lãsãm însã mult de dorit din punctul de vedere al umilintei biblice, rãbdãrii, credintei, iubirii, tãgãduirii de sine, spiritului de veghere si de sacrificiu. Avem nevoie sã cultivãm sfintenia biblicã. Pãcatul este larg rãspândit în poporul lui Dumnezeu. Mesajul clar de mustrare cãtre laodiceeni nu este acceptat. Multi rãmân lipiti de îndoielile si de pãcatele lor dragi în timp ce se aflã într-o amãgire atât de mare, încât sã vorbeascã si sã aibã sentimentul cã nu duc lipsã de nimic. Ei cred cã mãrturia usturãtoare a Duhului lui Dumnezeu este inoportunã sau cã nu îi vizeazã pe ei. Asemenea persoane au cea mai mare nevoie de harul lui Dumnezeu si de discernãmânt spiritual pentru a-si putea descoperi lacunele în ce priveste cunoasterea spiritualã. Le lipseste aproape orice destoinicie de a-si desãvârsi un caracter crestin. Ei nu au o cunoastere practicã a adevãrului biblic, cunoasterea care duce la o viatã umilã si la conformarea vointei lor cu vointa lui Hristos. Ei nu trãiesc în supunere fatã de toate cerintele lui Dumnezeu.

Nu este suficient doar sã mãrturisesti credinta în adevãr. Toti salvatii crucii lui Hristos se obligã practic sã se angajeze în cruciada împotriva vrãjmasului sufletelor, sã condamne rãul si sã sustinã dreptatea. Însã mesajul Martorului Credincios scoate la ivealã faptul cã poporul nostru se aflã într-o îngrozitoare amãgire, care Îl sileste sã vinã la ei cu avertizãri pentru a le întrerupe somnul spiritual si a-i face sã treacã la actiune hotãrâtã. În ultima mea viziune, mi s-a arãtat cã nici aceastã solie fermã a Martorului Credincios nu împlinise lucrarea lui Dumnezeu. Poporul doarme mai departe în pãcatele sale. Ei continuã sã se declare bogati si cã nu duc lipsã de nimic. Multi întreabã: "De ce sunt date aceste mustrãri? De ce ne acuzã neîncetat Mãrturiile de apostazie si pãcate îngrozitoare? Noi iubim adevãrul; ne îmbogãtim; nu avem nevoie de aceste mãrturii pline de mustrãri si avertizãri." Acesti cârtitori sã-si cerceteze însã inimile si sã-si compare vietile cu învãtãturile practice ale Bibliei, sã-si smereascã sufletele înaintea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu sã lumineze în întuneric, iar solzii vor cãdea de pe ochii lor si îsi vor da seama de adevãrata lor sãrãcie spiritualã si nevrednicie. Vor simti nevoia de a cumpãra aur, care este credinta curatã si iubirea; haine albe, care reprezintã un caracter fãrã patã, curãtit în sângele dragului lor Rãscumpãrãtor; si alifie pentru ochi, care este harul lui Dumnezeu, dãtãtor al discernãmântului clar în lucrurile spirituale si dezvãluitor al pãcatului. Aceste calitãti sunt mai pretioase decât aurul din Ofir.

Mi s-a arãtat cã motivul de cãpetenie pentru care cei din poporul lui Dumnezeu se aflã acum în aceastã stare de orbire spiritualã este cã nu vor sã accepte reprosurile. Multi au dispretuit mustrãrile si avertizãrile ce le-au fost aduse. Martorul Credincios condamnã starea de încropealã a poporului lui Dumnezeu, postura lor dându-i lui Satana o mare putere asupra lor în acest timp de asteptare, de veghere. Cei egoisti, cei mândri si cei ce iubesc pãcatul sunt mereu asaltati de îndoieli. Satana are capacitatea de a sugera îndoieli si de a inventa obiectiuni la adresa mãrturiei critice pe care o trimite Dumnezeu, iar multi cred cã este o calitate, un semn al inteligentei faptul cã sunt necredinciosi, combat si despicã firul în patru. Cei ce doresc sã se îndoiascã vor avea din plin posibilitatea s-o facã. Dumnezeu nu Se oferã sã îndepãrteze toate ocaziile care ar putea aduce necredinta. El aduce dovezi, care trebuie cercetate cu grijã, cu o minte smeritã si cu dispozitia de a ne lãsa învãtati si toti ar trebui sã hotãrascã conform ponderii acestor dovezi.

Viata vesnicã are o valoare infinitã si ne va costa tot ce avem. Mi s-a arãtat cã nu punem pretul care se cuvine pe lucrurile vesnice. Tot ceea ce meritã sã ai, chiar si în lumea aceasta, trebuie cãpãtat prin efort si uneori prin cele mai dureroase sacrificii. Si aceasta numai pentru a obtine o comoarã pieritoare. Sã fim mai putin dispusi sã îndurãm truda si stãrile de conflict, mai putin doritori sã facem eforturi serioase si mari sacrificii pentru a obtine o comoarã de o valoare infinitã si o viatã care se mãsoarã cu zilele Celui Nesfârsit? Ne poate costa Cerul prea mult?

Credinta si iubirea sunt comori de aur, elemente care lipsesc într-o mare mãsurã în poporul lui Dumnezeu. Mi s-a arãtat cã necredinta în mãrturiile de avertizare, încurajare si mustrare îndepãrteazã lumina de la poporul lui Dumnezeu. Neîncrederea le închide ochii, astfel încât ei nu cunosc starea realã în care se aflã. Martorul Credincios descrie astfel orbirea lor: "Si nu stii cã esti ticãlos, nenorocit, sãrac, orb si gol." Credinta în apropiata revenire a lui Hristos se ofileste. "Domnul meu întârzie sã vinã" nu este spus doar în inimã, ci exprimat si în cuvinte, si încã mai hotãrât prin fapte. În acest timp de veghere, stupiditatea amorteste simturile celor din poporul lui Dumnezeu în ce priveste semnele timpurilor. Nelegiuirea îngrozitoare care abundã reclamã cea mai mare sârguintã si o mãrturie vie pentru a tine pãcatul în afara bisericii. Credinta a scãzut într-o mãsurã înfricosãtoare si nu va putea creste decât prin exercitiu.

La începutul vestirii soliei celui de-al treilea înger, cei care s-au angajat în lucrarea lui Dumnezeu au avut ceva de riscat; au avut sacrificii de fãcut. Au început aceastã lucrare în sãrãcie si au suferit cele mai mari lipsuri si critici. Au întâmpinat o împotrivire hotãrâtã, care i-a împins cãtre Dumnezeu în nevoia lor si le-a tinut treazã credinta. Planul nostru actual de dãruire sistematicã îi sprijinã cu prisosintã pe pastorii nostri si nu existã nici o lipsã si nici un motiv de exersare a credintei în ce priveste întretinerea materialã. Cei care încep acum sã predice adevãrul nu au în ce sã se aventureze. Nu au de întâmpinat nici un risc, nici sacrificii de fãcut. Sistemul adevãrului este pus de-a gata în mâna lor, iar publicatiile le stau la dispozitie, sprijinind adevãrurile pe care le sustin ei.

Unii tineri încep fãrã sã-si dea cu adevãrat seama de caracterul înãltat al lucrãrii. Ei nu au de întâmpinat privatiuni, greutãti sau conflicte serioase care ar duce la exercitarea credintei. Ei nu cultivã tãgãduirea de sine activã si nu întretin un spirit de sacrificiu. Unii devin mândri si sunt plini de sine si nu simt povara realã a lucrãrii care apasã asupra lor. Martorul le spune acestor slujitori: "Fii plin de râvnã dar si pocãieste-te." Unii dintre ei sunt atât de înfumurati în mândria lor, încât reprezintã cu adevãrat o piedicã si un blestem pentru cauza pretioasã a lui Dumnezeu. Ei nu exercitã o influentã mântuitoare asupra altora. Acesti bãrbati au ei însisi nevoie sã fie total convertiti la Dumnezeu si sfintiti prin adevãrurile pe care le prezintã.