Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 22 (1872)
PASTORI CARE SE ÎNGRIJESC DOAR DE EI ÎNSISI
Frate F., influenta ta nu a fost de natură să onoreze cauza adevărului prezent. Dacă ai fi fost sfintit de adevărul pe care-l predici altora, ai fi fost de zece ori mai folositor cauzei lui Dumnezeu decât ai fost până acum. Te-ai bizuit atât de mult pe stârnirea senzatiei, încât fără acest lucru nu ai decât putin curaj. Aceste stări de mare agitatie si provocare a interesului prin senzational constituie tăria, slava si succesul tău ca lucrător; acestea însă nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. Străduintele tale în această directie sunt rareori ceea ce te amăgesti singur că sunt.
O cercetare atentă descoperă faptul că nu sunt de adunat decât câtiva snopi în urma acestor întâlniri extrem de palpitante. Si cu toate acestea, din experienta întreagă a trecutului nu ai învătat că trebuie să-ti schimbi modul de lucru. Ai fost încet când a fost vorba să înveti cum să-ti organizezi viitoarele lucrări în asa fel, încât să eviti greselile din trecut. Motivul acestui lucru a fost că, asemenea alcoolicului, iubesti stimulentul acestor întâlniri de senzatie; tânjesti după ele tot asa cum tânjeste betivul după un pahar de tărie, care să-i sporească puterile secătuite. Aceste dezbateri care stârnesc agitatie sunt luate drept zel pentru Dumnezeu si iubire de adevăr. Aproape că n-ai avut deloc parte de Duhul lui Dumnezeu care să sprijine eforturile tale. Dacă L-ai avea pe Dumnezeu cu tine în toate miscările pe care le faci si dacă ai simti o povară pentru suflete, dacă ai avea întelepciunea să folosesti cu iscusintă aceste ocazii incitante pentru a îndrepta cu hotărâre suflete către Împărătia lui Hristos, ai putea vedea roadele muncii tale, iar Dumnezeu ar fi slăvit. Sufletul tău ar trebui să strălucească de spiritul adevărului pe care-l prezinti altora. După ce ai lucrat pentru a convinge sufletele de cerintele pe care le are Legea lui Dumnezeu fată de ele, învătându-le pocăinta fată de Dumnezeu si credinta în Hristos, lucrarea ta este abia la început. Prea adesea te sustragi de la desăvârsirea lucrării si lasi ca altii să ridice o povară grea, aceea de a termina lucrarea pe care tu ar fi trebuit s-o termini. Spui că nu esti apt să finalizezi lucrarea. Atunci, cu cât mai repede devii apt să porti poverile unui păstor, sau pastor, al turmei, cu atât mai bine.
Ca păstor adevărat, ar trebui să te disciplinezi să lucrezi cu mintea oamenilor si să dai portia de hrană la timpul cuvenit fiecărui membru al turmei lui Dumnezeu. Ar trebui să ai grijă si să studiezi, pentru a avea o rezervă de subiecte practice, pe care le-ai cercetat si pe care le poti aborda si prezenta poporului în spiritul unei maniere simple si însotite de putere, la timpul si în locul potrivit, după cum este nevoie. N-ai fost bine pregătit cu subiecte din cuvântul inspirat în ce priveste toate faptele bune. Când turma a avut nevoie de hrană spirituală, ai prezentat în mod frecvent vreunul din subiectele de dispută, care era la fel de potrivit pentru ocazia respectivă ca si un discurs privitor la politica de stat. Dacă ti-ai propune si ti-ai educa mintea să cunosti subiectele pe care ti le-a furnizat din belsug Cuvântul lui Dumnezeu, ai putea zidi cauza lui Dumnezeu hrănind turma cu alimente potrivite si care i-ar da sănătate si tărie spirituală.
Mai ai încă de deprins lucrarea unui adevărat păstor. Când vei întelege aceasta, cauza si lucrarea lui Dumnezeu vor apăsa asupra ta cu o asemenea greutate, încât nu vei mai avea chef să râzi si să glumesti si să te prinzi în discutii usuratice. Un pastor al lui Hristos care duce o povară corespunzătoare a lucrării si este pătruns de un simtământ înalt al caracterului nobil si al sfinteniei misiunii sale nu va fi înclinat să fie usuratic si neatent cu mieii turmei. Un păstor adevărat va fi interesat de tot ceea ce se leagă de bunăstarea turmei, de hrănirea, călăuzirea si apărarea ei. Se va comporta cu multă întelepciune si va manifesta o consideratie duioasă fată de toti, fiind amabil si dovedind simpatie pentru fiecare, mai ales pentru cei ispititi, năpăstuiti si disperati. În loc să tratezi aceste categorii cu compasiunea cerută de fiecare dintre aceste cazuri deosebite si de neputintele lor, tu, fratele meu, ai nesocotit această clasă, în timp ce, în general, i-ai împins pe altii să îi mângâie. "După cum nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească si să-Si dea viata ca răscumpărare pentru multi." "Adevărat, adevărat vă spun, robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis." "S-a dezbrăcat pe Sine Însusi si a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor." "Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, si să nu ne plăcem nouă însine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci si Hristos nu Si-a plăcut Lui Însusi; ci, după cum este scris: 'Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.'"
Nu este lucrarea unui slujitor al Evangheliei aceea de a domni peste mostenirea lui Dumnezeu, ci, cu smerenie a mintii, cu blândete si îndelungă răbdare, să roage fierbinte, să mustre si să dojenească, cu toată îngăduinta si învătătura. Ce relatie va fi între versetele de mai sus si viata ta de până acum? Ai cultivat o dispozitie egoistă aproape toată viata. Te-ai căsătorit cu o femeie care are o vointă neclintită, încăpătânată. Dispozitia ei firească era profund egoistă. Erati amândoi iubitori de sine si faptul că v-ati unit interesele nu a ajutat în cazul nici unuia dintre voi, ci a mărit primejdia pentru amândoi. Nici unul dintre voi nu era caracterizat prin constiinciozitate si nici unul nu avea înaintea sa teama de Dumnezeu într-o înaltă măsură. Iubirea si îngăduinta de sine, acestea au fost principiile care v-au stăpânit. Amândoi ati fost atât de putin consacrati lui Dumnezeu, încât nu ati putut fi de folos unul altuia. Ati vrut fiecare să vă faceti poftele; amândoi ati vrut să fiti lingusiti, ridicati în slăvi si slujiti.
Domnul a văzut primejdiile în care vă aflati si v-a trimis iarăsi si iarăsi avertizări prin Mărturii, pentru a sti că interesele voastre vesnice sunt în pericol, dacă nu biruiti iubirea de sine si nu faceti ca vointa voastră să fie una cu vointa lui Dumnezeu. Dacă ai fi luat aminte la mustrările si avertizările venite de la Domnul, dacă te-ai fi întors cu totul din calea ta, făcând o schimbare totală, sotia ta nu s-ar afla acum în capcana vrăjmasului, lăsată de Dumnezeu să creadă puternicele amăgiri ale lui Satana. Dacă ai fi urmat lumina pe care a dat-o Dumnezeu, ai fi acum un lucrător puternic si eficient în cauza lui Dumnezeu, apt să împlinesti de zece ori mai mult decât ai acum competenta să faci. Ai devenit slab pentru că nu ai îndrăgit lumina. N-ai fost capabil să deosebesti glasul adevăratului Păstor de cel al unui străin decât în putine ocazii. Neglijenta ta de a umbla în lumină a adus întuneric asupra ta, iar constiinta, adesea încălcată, este amortită.
Sotia ta nu a vrut si nu a urmat lumina pe care Domnul, în îndurarea Sa, i-a trimis-o. Ea a dispretuit mustrarea si a închis ea însăsi usa prin care vocea Domnului se făcea auzită, dându-i sfaturi si avertizând-o. Satana a fost multumit si nimic nu l-a oprit de la a-i câstiga încrederea si, prin amăgirile lui plăcute, măgulitoare, de a o duce în robie după placul lui. Domnul ti-a trimis o mărturie că sotia ta ti-a fost o piedică în toate lucrările tale si că nu ar trebui s-o lasi să te însotească, dacă nu ai dovada cea mai clară că este o femeie convertită, transformată prin înnoirea mintii ei. Apoi ai simtit că aveai un motiv să ceri o casă; ai folosit această mărturie ca scuză si ai lucrat în consecintă, desi nu aveai nevoie de propria ta casă. Sotia ta avea de împlinit îndatoriri fată de părintii ei, îndatoriri pe care le-a neglijat toată viata. Dacă ar fi acceptat să se achite cu bucurie de aceste îndatoriri îndelung neglijate, n-ar fi acum lăsată în robia lui Satana, pentru a-i împlini voia si a-si corupe inima si sufletul în slujba lui.
Nevoia de a avea un cămin era închipuită, ca multe alte presupuse nevoi ale tale. Ai obtinut casa pe care egoismul tău a dorit-o si ti-ai putut lăsa sotia într-un loc confortabil. Însă Dumnezeu pregătea o ultimă probă pentru ea. Suferinta mamei sale era de asa natură, încât să-i stârnească mila în inimă, dacă n-ar fi fost atât de uscată si împietrită de egoism. Însă această providentă a lui Dumnezeu n-a reusit să trezească iubirea filială pentru mama ei suferindă. Nu avea deloc griji gospodăresti care să-i stea în cale, nici copii care să aibă nevoie de iubirea si atentia sa, care era îndreptată către ea însăsi, sărmana.
Povara de griji pe care trebuia s-o ducă tatăl ei era prea mare pentru vârsta si puterile sale, fiind secătuit de suferinte acute. Si atunci, sigur că, dacă fiica avea o umbră de compasiune în inima ei, n-ar fi putut să nu simtă, să nu i se trezească sentimentul datoriei de a prelua din poverile surorii sale si ale cumnatului său. Însă ea a arătat cum nici n-ar fi putut mai bine, prin indiferenta si evitarea tuturor grijilor si poverilor, că inima ei era aproape tot atât de nesimtitoare ca o stâncă.
Să stea însă în apropiere de părintii săi si, cu toate acestea, să fie atât de indiferentă, aceasta ar fi dat-o de gol. I-a spus sotului ei cum stau lucrurile. Fratele R. a fost la fel de egoist ca sotia sa si a trimis urgent vorbă ca ea să vină la el. Cum au privit îngerii lui Dumnezeu această faptă, îngeri sensibili, milostivi, iubitori, îngeri slujitori? Fiica a lăsat ca străinii să se ocupe de acele lucrări delicate pe care ar fi trebuit să le împartă voioasă cu sora ei împovărată. Îngerii au privit cu uluire si durere această scenă si au plecat de la femeia aceea egoistă. Îngerii cei răi le-au luat locul si ea a devenit prizoniera lui Satana, pentru a asculta de voia lui. Ea a fost un mediu al lui Satana si s-a dovedit astfel o mare piedică pentru sotul ei; eforturile lui au fost nesemnificative.
Cauza lui Dumnezeu ar fi fost mai prosperă în__, dacă nu ar fi existat acel ultim efort; căci lucrarea nu a fost terminată. S-a stimulat un interes, dar a fost lăsat să se stingă în asa fel, încât nu va mai putea fi vreodată suscitat. Frate R., te rog să compari versetele citate mai înainte referitoare la lucrarea si slujirea lui Hristos cu linia de conduită pe care ai arătat-o prin lucrările tale, ca slujitor al Evangheliei, însă în special în privinta exemplului pe care l-am mentionat, în care datoria era prea evidentă pentru a mai lăsa loc vreunei greseli, afară doar dacă afectiunea si constiinta nu au rămas paralizate, printr-o lungă si neîncetată idolatrizare a eului.
Pentru că ti-ai părăsit părintii în suferintă atunci când aveau nevoie de ajutor, biserica a fost obligată să preia această povară si să vegheze asupra mădularelor suferinde ale trupului lui Hristos. Prin această neglijare lipsită de inimă, ati provocat încruntarea lui Dumnezeu în ce vă priveste. Dumnezeu nu trece cu usurintă peste astfel de lucruri. Ele sunt înregistrate de către îngeri. Dumnezeu nu poate binecuvânta pe cei ce merg complet împotriva datoriei care a fost asa de clar specificată în Cuvântul Său, datoria copiilor fată de părintii lor. Copiii care nu se simt mai obligati fată de părintii lor pământesti decât ai dovedit-o tu, ci pot evita cu atâta usurintă responsabilitatea pe care o au, nu vor manifesta respectul cuvenit fată de Tatăl lor ceresc; nu vor arăta apreciere sau respect fată de pretentiile pe care le are Dumnezeu de la ei. Dacă nu-si respectă, ci îsi dezonorează părintii pământesti, nu-si vor respecta si iubi Creatorul. Neglijându-si părintii, sotia ta a încălcat cel de-al cincilea precept al Decalogului: "Cinsteste pe tatăl tău si pe mama ta, ca să ti se lungească zilele în tara pe care ti-o va da Domnul, Dumnezeul tău". Aceasta este prima poruncă însotită de o făgăduintă. Cei care nu-si respectă părintii, ci îi dezonorează, să nu se astepte că vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Părintii nostri au cerinte în ce ne priveste la care nu putem renunta si nici privi cu usurintă. Însă copiii care nu au fost educati si supravegheati în copilărie si cărora li s-a îngăduit să devină persoane preocupate doar de ele însele, căutându-si cu egoism propriul bine si evitând poverile, devin lipsiti de inimă si nu respectă cerintele părintilor, care au vegheat asupra lor în copilărie.
Frate R., si tu ai fost egoist în privinta acestor lucruri si cu mari lipsuri la capitolul datorie. Ai pretins atentie si grijă, dar nu le-ai oferit la rândul tău. Ai fost egoist si pretentios si adesea neîntelegător, dând ocazia ca sotia ta să fie încercată. Amândoi ati fost neconsacrati si uluitor de egoisti. Abia ai făcut ceva sacrificii de dragul adevărului. Si tu, si sotia ta ati evitat poverile si v-ati plasat într-o pozitie în care să vi se slujească, mai degrabă decât să încercati să fiti o cât mai mică povară cu putintă.
Pastorii lui Hristos ar trebui să simtă că au o datorie care îi obligă, dacă primesc ospitalitatea fratilor sau prietenilor lor, de a lăsa o binecuvântare asupra acelei familii, căutând să-i încurajeze si să-i întărească membrii. Ei nu ar trebui să neglijeze îndatoririle de pastor atunci când vizitează din casă în casă. Ar trebui să se împrietenească cu fiecare membru al familiei, ca să poată întelege starea spirituală a tuturor si să diversifice maniera lor de lucru pentru a fi de ajutor în cazul fiecăruia. Când un pastor care duce lumii mesajul solemn de avertizare se bucură de bunăvointa ospitalieră a prietenilor si fratilor si neglijează îndatoririle de păstor al turmei, fiind neatent în exemplul si comportamentul său, antrenându-se în conversatii frivole cu cei tineri, râzând si glumind si spunând anecdote pentru a stârni râsul, este nevrednic de pozitia de slujitor al Evangheliei si are nevoie să fie convertit înainte să i se dea în grijă oile si mieii. Servii care sunt neglijenti în ce priveste îndatoririle ce îi revin unui pastor credincios dau dovadă că nu sunt sfintiti prin adevărurile pe care le prezintă altora si nu ar trebui admisi ca lucrători în via Domnului, până când nu au simtământul înalt al sfinteniei lucrării unui pastor al lui Hristos.
Când nu au decât de participat la întâlniri de seară, există suficient timp care poate fi întrebuintat cu mult folos, făcând vizite din casă în casă si întâlnindu-se cu oamenii pe terenul lor. Iar dacă pastorii lui Hristos detin virtutile Duhului, dacă imită marele Model, vor găsi acces la inimi si vor câstiga suflete la Hristos. Unii pastori care duc ultima solie de har sunt prea distanti. Ei nu se folosesc de ocaziile pe care le au pentru a câstiga încrederea celor necredinciosi printr-un comportament exemplar, prin interesul lor lipsit de egoism pentru binele altora, prin bunătatea, îndelunga răbdare, umilinta mintii si politetea lor respectuoasă. Aceste roade ale Duhului vor exercita o mult mai mare influentă decât predicarea de la amvon fără eforturi individuale în familii. Dar predicarea către popor a adevărurilor pregnante si verificate, precum si străduintele individuale corespunzătoare din casă în casă, pentru sprijinirea eforturilor făcute la amvon, vor mări mult influenta spre bine, iar sufletele vor fi convertite la adevăr.
Unii dintre pastorii nostri privesc responsabilitătile cu prea multă usurintă, evitând grijile si poverile individuale; din acest motiv, ei nu simt acea nevoie de ajutor din partea lui Dumnezeu, pe care ar simti-o dacă ar ridica poverile pe care lucrarea lui Dumnezeu si credinta noastră pretind ca ei să le ridice. Când în lucrarea Sa trebuie purtate greutăti si când cei ce le poartă sunt adusi în strâmtorări, vor simti nevoia de a trăi aproape de Dumnezeu, pentru a putea avea siguranta de a-i încredinta Lui căile lor si a pretinde cu credintă acel ajutor pe care numai El poate să-l dea. Vor obtine atunci zilnic o experientă în credintă si încredere, experientă de cea mai mare valoare pentru slujitorii Evangheliei. Lucrarea lor este mai solemnă si mai sfântă decât îsi dau seama în general pastorii. Ei ar trebui să poarte cu sine o influentă sfintitoare. Dumnezeu pretinde ca aceia care se ocupă de lucruri sacre să fie bărbati care să aibă sentimente pline de zel pentru cauza Sa. Povara lucrării lor ar trebui să fie salvarea sufletelor. Frate R., tu nu ai simtit ceea ce descrie profetul Ioel: "Preotii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă si altar, si să zică: 'Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară mostenirea Ta'". "Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sământa, se întoarce cu veselie, când îsi strânge snopii."
Frate R., mi s-a arătat în ce contrast mare fată de cerintele din Cuvântul lui Dumnezeu s-a prezentat modul tău de lucru. Ai fost neatent în privinta cuvintelor si comportamentului. Oile au avut sarcina de a îngriji de păstor, de a-l face atent, de a-l mustra, de a-i da sfaturi si de a deplânge calea cutezătoare a păstorului lor, care, acceptând slujba, mărturiseste că este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el se îngrijeste cu mult mai mult de propria-i persoană decât de bietele oi. Nu ai simtit o povară pentru ca păcătosii să poată fi convertiti. Dacă ai fi făcut aceasta, ai fi semănat sământa care s-ar fi înăltat după multe zile si ar fi adus roadă spre slava lui Dumnezeu. Când nu mai ai de lucru lângă gura sobei, conversând si rugându-te împreună cu familiile, ar trebui să dai atunci dovadă de sârguintă, să faci economie de timp si să te autoeduci să porti răspunderi printr-o muncă folositoare. V-ati fi putut scuti, tu si sotia ta, de multe neplăceri si ati fi fost mai fericiti, mai voiosi dacă ati fi căutat mai putin confortul personal si ati fi combinat studiul cu munca fizică. Muschii vostri au fost făcuti pentru a fi folositi, nu pentru a sta inactivi. Dumnezeu le-a dat lui Adam si Evei tot ce era necesar pentru acoperirea nevoilor acestora; Tatăl lor ceresc stia că ei aveau nevoie de lucru pentru a-si păstra fericirea. Dacă tu, frate R., ti-ai pune la lucru muschii, muncind cu mâinile în fiecare zi un timp anume, combinând studiul cu munca, mintea ti-ar fi mai echilibrată, gândurile tale ar fi mai curate si mai înalte, iar somnul ti-ar fi mai linistit si mai sănătos. Mintea ti-ar fi mai putin confuză si amortită din pricina unui creier congestionat. Gândurile tale despre adevărul sacru ar fi mai limpezi, iar tăria ta morală, mai viguroasă. sie nu-ti place munca; dar este spre binele tău să faci zilnic mai mult exercitiu fizic; căci acesta va face ca sângele lenes să fie stimulat la o activitate sănătoasă si te va ajuta să treci peste nemultumiri si nedesăvârsiri.
Nu ar trebui să neglijezi studiul plin de sârguintă, dar ar trebui să te rogi ca Dumnezeu să-ti dea lumină, să deschidă priceperii tale comorile Cuvântului Său, ca să fii bine pregătit pentru orice lucrare bună. Nu te vei afla niciodată într-o situatie în care să nu fie nevoie continuu să te rogi cu seriozitate pentru a birui nedesăvârsiri vechi. Vei avea nevoie continuu să fii păzit de a avea înaintea ochilor propria persoană. Ti-ai făcut un obicei din a te scoate mult în evidentă, vorbind despre dificultătile familiale si sănătatea ta precară. Pe scurt, persoana ta a fost tema discutiilor tale, punându-se între tine si Mântuitorul tău. Ar trebui să uiti eul si să te ascunzi în spatele lui Isus. Lasă ca scumpul Mântuitor să fie preamărit si pierde din priviri eul. Când îti vezi si îti simti slăbiciunea, observi că nu există nimic în tine vrednic de a fi luat în consideratie. Oamenii nu numai că au fost obositi, ci chiar dezgustati de introducerile pe care le faci înainte de a-ti prezenta subiectul. De fiecare dată când vorbesti poporului si mentionezi încercările familiei tale, scazi în ochii lor si provoci suspiciuni că nu ai fi în regulă. Ai exemplul pastorilor care si-au înăltat propria persoană si au râvnit laudele din partea poporului. Au fost adulati si răsfătati, până când au devenit înfumurati si independenti si, încrezându-se în propria lor întelepciune, au căzut de la credintă. Ei gândeau că sunt atât de populari, încât să-si poată permite aproape orice cale, păstrându-si popularitatea chiar si în acest caz. În aceasta a constat si încumetarea ta. Când comportamentul unui slujitor al lui Hristos dă limbilor clevetitoare fapte reale ca subiecte de discutie si moralitatea lui se află sub un mare semn de întrebare, el nu ar trebui să numească aceasta invidie sau calomnie. Ar trebui să fii prudent, să nu încurajezi, din obisnuintă, o linie de gândire prin care îti formezi alte obiceiuri, care se vor dovedi propria-ti ruină. Ia aminte la cei de a căror cale ar trebui să fii dezgustat si apoi abtine-te să faci primul pas în directia în care au mers ei.
Ai fost independent si atât de orbit si înselat de Satana, încât nu ai putut să-ti dai seama de slăbiciunile si multele tale greseli. "Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, stăpânirea de sine. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege. Dar cei care sunt ai lui Hristos Isus si-au răstignit firea păcătoasă cu patimile si cu poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să si umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă desartă, provocându-ne unii pe altii, invidiindu-ne unii pe altii".
Mi s-au înfătisat câmpurile de lucru. Orasele, mari si mici, si satele de pretutindeni ar trebui să audă solia de avertizare; căci toti vor fi încercati si verificati prin solia adevărului prezent. O mare lucrare trebuie f cută, însă lucrătorii care intră în aceste câmpuri trebuie să fie bărbati cu judecată sănătoasă, care stiu cum să se poarte cu mintea oamenilor. Ei ar trebui să fie bărbati cu răbdare, blândete, politete, care au înaintea ochilor teama de Dumnezeu
. Câstigi adesea încrederea poporului; dacă însă, printr-un comportament sau o actiune nesăbuită, prin severitate sau printr-un spirit tiranic, pierzi încrederea, va rezulta mai mult rău pentru cauza lui Dumnezeu decât dacă nu s-ar fi făcut nici un efort. Cauza lui Dumnezeu a fost mult prejudiciată de către pastorii care au actionat din impuls. Unii sunt usor de stârnit si adesea se enervează; dacă sunt jigniti, se răzbună. Acesta este chiar lucrul pentru care Satana exaltă când îi amăgeste să-l facă. Vrăjmasii adevărului triumfă văzând această slăbiciune la un slujitor al lui Hristos; căci lucrul acesta este o rusine pentru cauza adevărului prezent. Cei care dau pe fată această slăbiciune de caracter nu reprezintă corect adevărul sau persoana unui adevărat slujitor al credintei noastre. Compromiterea unui slujitor aruncă un val de neîncredere asupra tuturor celorlalti si face ca lucrările celor ce-l urmează să fie extrem de dificile.
Frate R., când pornesti pentru a te angaja în lucru într-un câmp nou, îti place nespus să te ocupi de aspectul polemic, pentru că ti-ai educat mintea pentru acest tip de lucrare. Însă eforturile tale n-au constituit nici a zecea parte din valoarea pe care ar fi avut-o dacă te-ai fi calificat printr-o experientă practică să tii înaintea poporului cuvântări referitoare la subiecte practice. Ai nevoie să devii învătăcel în scoala lui Hristos, pentru a putea experimenta evlavia practică. Când ai puterea mântuitoare a adevărului în propriul tău suflet, nu poti să nu hrănesti turma lui Dumnezeu cu aceleasi adevăruri practice care ti-au umplut inima de bucurie în Dumnezeu. Ceea ce este doctrinar si ceea ce este practic trebuie combinat, pentru ca inima să fie impresionată de importanta faptului de a ceda la cerintele adevărului, după ce a survenit întelegerea prin greutatea evidentei faptelor. Servii lui Hristos ar trebui să imite exemplul Stăpânului lor prin maniera lor de lucru. Ei ar trebui să tină neîncetat înaintea poporului, în modul în care să fie cel mai bine întelesi, necesitatea evlaviei practice; si ar trebui să-i facă să vadă, asa cum a procedat si Mântuitorul în învătăturile Sale, necesitatea principiului religios si a neprihănirii în viata de fiecare zi. Poporul nu este hrănit de către pastorii din bisericile populare, iar sufletele flămânzesc din lipsă de hrană, care să dea si să întretină viata spirituală.
Viata ta nu s-a aflat sub semnul smereniei mintii si purtării cu blândete. Îl iubesti pe Dumnezeu cu vorba, nu în faptă si în adevăr. Prea usor te consideri jignit. Pastorii ar trebui să simtă influenta adevărului mai întâi asupra propriilor inimi si în vietile lor, si abia apoi eforturile lor de la amvon vor fi întărite prin exemplul pe care-l dau în afara acestuia. Pastorii au nevoie ei însisi să fie transformati si sfintiti înainte ca Dumnezeu să poată ajuta într-un mod deosebit eforturile lor.
Ai lăsat să-ti scape ocazia de aur de a strânge o recoltă de suflete, pentru că lui Dumnezeu I-a fost cu neputintă să Se alăture eforturilor tale; căci inima ta nu a fost corectă cu El. Spiritul tău nu a fost curat înaintea Aceluia care este întruparea curăteniei si sfinteniei. Dacă păstrezi nelegiuirea în inima ta, Domnul nu-ti va asculta rugăciunea. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. El cunoaste gândurile, imaginatia si planurile inimii. Tu te-ai luat după propria-ti judecată si ai esuat deplorabil atunci când ai fi putut avea succes. Este prea mult în joc în privinta acestor eforturi pentru a înfăptui lucrarea cu neglijentă sau cu nepăsare. Sufletele sunt puse la probă în ce priveste adevărul important si vesnic, iar ceea ce ai putea spune sau face va influenta hotărârea pe care o vor lua, fie pentru adevăr, fie împotriva lui. Când ar fi trebuit să vii cu umilintă înaintea lui Dumnezeu, rugându-L fierbinte să Se alăture eforturilor tale, simtind greutatea cauzei si valoarea sufletelor, tu ai ales societatea domnisoarelor, fără a tine cont de lucrarea sacră a lui Dumnezeu si de slujba ta de serv al Evangheliei lui Hristos. Stăteai între cei vii si cei morti; cu toate acestea, te-ai angajat în discutii usuratice, în glume si râs.
Cum ar putea îngerii slujitori să fie împrejurul tău, răspândind lumină asupra ta si întărindu-te? Când ar trebui să cauti căi si mijloace pentru a lumina mintea celor gresiti si aflati în întuneric, te ocupi de plăcerile tale si esti prea egoist ca să te angajezi într-o lucrare pentru care nu ai nici înclinatie, nici iubire. Dacă pozitia noastră este criticată de aceia care fac cercetări, tu nu ai aproape deloc răbdare cu ei. Le dai adesea un răspuns scurt, sever, de parcă n-ar fi deloc treaba lor să cerceteze totul îndeaproape, ci ar trebui să primească tot ceea ce se prezintă ca adevăr, fără să mai cerceteze si ei. În lucrările pe care le-ai făcut ca pastor, ai întors multe suflete de la adevăr prin maniera în care le-ai tratat. Nu esti întotdeauna nerăbdător si inabordabil; când ai chef, îti iei răgazul de a răspunde la întrebări cu seninătate; adeseori esti însă nepoliticos, sever, supărăcios si iritabil ca un copil. O placă de aur si o manta babiloniană ascunse au adus tulburare întregii tabere a lui Israel. Încruntarea lui Dumnezeu a fost adusă asupra întregului popor din pricina păcatului unui singur om. Mii de oameni au pierit pe câmpul de bătălie pentru că Dumnezeu nu a vrut să binecuvânteze si să păzească un popor în mijlocul căruia se afla doar si un singur păcătos, unul care încălcase cuvântul Său. Acest păcătos nu se afla într-o slujbă sfântă; cu toate acestea, un Dumnezeu gelos nu Se putea alătura în luptă ostirii lui Israel în timp ce aceste păcate ascunse se aflau în tabără.
Cu toate că înaintea noastră se află avertizarea apostolului de a ne "feri de orice se pare rău", unele persoane se încăpătânează să urmeze o cale nedemnă de niste crestini. Dumnezeu pretinde celor ce fac parte din poporul Lui să fie sfinti, să stea departe de lucrările întunericului, să aibă o inimă si o viată curate si să fie neîntinati de lume. Copiii lui Dumnezeu, prin credinta în Hristos, sunt poporul Său ales; si când stau pe tărâmul sfânt al adevărului biblic, ei vor fi despărtiti de tovărăsia cu lucrările neroditoare ale întunericului. Frate R., ai stat chiar în calea lucrării lui Dumnezeu si ai adus mare întuneric si dezonoare asupra cauzei Sale. Ai fost orbit de către Satana; ai lucrat pentru a căpăta compasiunea si ai obtinut-o. Dacă ai fi stat în lumină, ai fi realizat că puterea lui Satana este la lucru pentru a te amăgi si distruge. Copiii lui Dumnezeu nu mănâncă si nu beau pentru a-si satisface pofta, ci pentru a-si întretine viata si a-si păstra tăria, ca să facă voia Stăpânului lor. Ei se îmbracă pentru a fi sănătosi, nu pentru etalare ostentativă sau pentru a tine pasul cu moda cea schimbătoare. Ceea ce pofteste ochiul si ceea ce este orgoliu în viată este alungat din principiu din garderobele si casele lor. Ei actionează dintr-o sinceritate izvorâtă de la Dumnezeu, iar conversatia lor este înăltată si cerească.
Dumnezeu este foarte milostiv, căci El întelege slăbiciunile si ispitele noastre; iar când venim la El cu inimile zdrobite si sufletele cuprinse de pocăintă, El acceptă penitenta noastră si făgăduieste că, dacă ne vom prinde de tăria Sa pentru a face pace cu El, vom face cu adevărat pace cu El. Ah, ce recunostintă, ce bucurie ar trebui să simtim pentru faptul că Dumnezeu este milostiv! Nu te-ai încrezut în tăria lui Dumnezeu. Te-ai ocupat de propria-ti persoană si tot asa ai făcut din tine însuti tema de meditatie si conversatie. Încercările tale au fost exagerate în ochii tăi si ai altora, iar mintea ta a fost întoarsă de la adevăr, de la Modelul pe care ni se cere să-L copiem, la neputinciosul frate R.
Ar fi trebuit să simti valoarea sufletelor când nu esti la amvon si să cauti ocazii de a prezenta fiecărui om adevărul; dar nu ai simtit responsabilitatea care îi revine unui slujitor al Evangheliei. Isus si neprihănirea Sa nu au fost temele pe care le-ai prezentat si au fost pierdute multe ocazii care, dacă ar fi fost folosite, ar fi făcut ca mai mult de douăzeci de suflete să se hotărască să predea totul pentru Hristos si adevăr. Însă această povară nu ai vrut s-o ridici. Lucrarea pastorală presupune o cruce, iar tu n-ai vrut să te angajezi în asa ceva.
Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu privind impresiile pe care le lasi si roadele pe care le aduci în afara întâlnirilor, influenta generală pe care o ai asupra credinciosilor si necredinciosilor. I-am văzut pe acesti îngeri acoperindu-si fetele cu tristete si părăsindu-te cu mare părere de rău. Adesea te angajai în chestiuni minore, iar când trebuia să faci eforturi care reclamau întreaga ta energie, o gândire limpede si rugăciune fierbinte, îti urmai propriile plăceri si înclinatii, încrezându-te în tăria si întelepciunea ta pentru a-i înfrunta nu numai pe oameni, ci si puterile si stăpânirile, pe Satana si îngerii lui. Aceasta a însemnat că ai făcut cu neglijentă lucrarea lui Dumnezeu, punând în pericol cauza Lui, a adevărului si mântuirea sufletelor.
Înainte de a ti se încredinta lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să aibă loc o schimbare totală în tine. Trebuie să-ti privesti viata ca pe o realitate solemnă, nu ca pe un vis în care huzuresti. Asemenea unui străjer pe zidurile Sionului, esti răspunzător pentru sufletele poporului. Ar trebui să te statornicesti în Dumnezeu. Actionezi fără o cuvenită deliberare, din impuls, mai degrabă decât din principiu. Nu ai simtit necesitatea imperioasă de a-ti educa mintea si nici de a răstigni în tine însuti omul cel vechi, o dată cu afectiunile si poftele lui. Ai nevoie să fii echilibrat prin greutatea Duhului Sfânt si ca toate miscările tale să fie conduse de El. Acum esti nesigur în tot ce întreprinzi. Faci si desfaci, zidesti si apoi surpi; stârnesti un anumit interes, iar apoi, din lipsă de consacrare si întelepciune divină, îl sufoci. Nu ai fost întărit, format si statornicit. Nu ai avut decât putină credintă; nu ai dus o viată de rugăciune. Ai nevoie atât de mult să-ti legi viata de Dumnezeu, căci atunci nu vei mai semăna în firea pământească pentru a culege stricăciunea la sfârsit.
Renghiurile, glumele si conversatia lumească apartin lumii. Crestinii care au pacea lui Dumnezeu în inimi vor fi voiosi si fericiti fără a-si îngădui o purtare frivolă. În timp ce veghează în rugăciune, ei vor avea o seninătate si o pace care îi va înălta deasupra a tot ceea ce nu este de trebuintă. Taina evlaviei, deschisă înaintea mintii servului lui Hristos, îl va înălta pe acesta deasupra tuturor distractiilor pământesti si senzuale. El va fi părtas la natura divină, eliberat de stricăciunea care există în lume prin poftă. Calea de comunicare deschisă între Dumnezeu si sufletul său îl va face roditor în ce priveste cunoasterea vointei lui Dumnezeu si va deschide înaintea lui comorile subiectelor practice pe care le poate prezenta poporului, subiecte care nu vor stârni manifestări usuratice si nu vor schita nici măcar un zâmbet, ci vor aduce solemnitate în minte, vor atinge inima si vor înălta sensibilitatea morală până la nivelul cerintelor sacre pe care le are Dumnezeu asupra sentimentelor si vietii. Cei care lucrează în cuvânt si învătătură ar trebui să fie bărbati ai lui Dumnezeu, cu o inimă si o viată curate.
Te afli în primejdia cea mai mare de a aduce rusine asupra cauzei lui Dumnezeu. Satana îti cunoaste slăbiciunea. Îngerii lui îi înstiintează de punctele tale slabe pe cei care sunt amăgiti de minunile sale mincinoase si el te pune deja în numărul acestora. Satana tresaltă când te face să mergi pe o cale neînteleaptă, pentru că intri pe terenul lui si îi dai un avantaj asupra ta. El stie prea bine că indiscretia bărbatilor care sunt adepti ai Legii lui Dumnezeu va întoarce suflete de la adevăr. Nu ai luat asupra sufletului tău povara lucrării, muncind cu grijă si dăruire în particular pentru a influenta în mod favorabil oamenii în ce priveste adevărul. Prea adesea devii nerăbdător, iritabil, copilăros si îti faci dusmani prin felul tău de-a fi repezit. Dacă nu te stăpânesti, vei face ca unele suflete să capete prejudecăti împotriva adevărului. Dacă nu vei fi un bărbat preschimbat si nu vei aplica în viata ta principiile adevărurilor sacre pe care le prezinti de la amvon, eforturile tale nu vor aduce decât rezultate slabe. Asupra ta apasă o mare responsabilitate. Este de datoria străjerului să fie mereu la postul său, veghind asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală. Dacă mintea ta se abate de la marea lucrare si se umple cu gânduri nesfinte; dacă planurile si proiectele egoiste îti răpesc somnul si, în consecintă, îti slăbesc puterile mintale si fizice, păcătuiesti împotriva propriului tău suflet si împotriva lui Dumnezeu. Discernământul îti este bolnav, iar lucrurile sacre sunt puse pe acelasi plan cu cele profane. Dumnezeu este dezonorat, cauza Lui batjocorită si buna lucrare pe care ai fi putut-o împlini, dacă ti-ai fi pus toată încrederea în Dumnezeu, este stricată. Dacă ti-ai fi păstrat vigoarea pentru a-ti pune tăria creierului si a întregii tale fiinte, fără rezerve, în importanta lucrare a lui Dumnezeu, ai fi împlinit o lucrare mult mai mare si ar fi fost mult mai bine făcută.
Eforturile depuse în munca ta au fost defectuoase. Un sef de echipă îsi pune oamenii să-i facă o lucrare foarte frumoasă si valoroasă, care reclamă studiu si multă gândire atentă. Acceptând să facă lucrarea, ei stiu că pentru a duce sarcina la bun sfârsit este nevoie ca toate facultătile lor să fie aduse în cea mai bună conditie, pentru a veni în sprijinul celor mai sustinute străduinte ale lor. Însă un membru din echipă este robul unui apetit stricat. Îi place băutura alcoolică tare. Zi după zi, el îsi satisface pofta pe care o are pentru acest stimulent; sub influenta stimulentului, creierul lui este întunecat, nervii sunt slăbiti, iar mâinile sale nesigure. El îsi continuă munca zi după zi si aproape că distruge lucrarea ce i-a fost încredintată. Acel om plăteste penalizări cu propriul salariu si provoacă celui ce l-a angajat daune aproape ireparabile. Prin necredinciosia sa, pierde încrederea maistrului său si a colegilor de lucru. I s-a încredintat o mare responsabilitate; si, acceptând această încredere, el a recunoscut că are competenta de a face lucrarea după instructiunile date de patronul său. Însă, din pricina iubirii de sine, el si-a îngăduit pofta si a riscat consecintele. Cazul tău, frate R., este asemănător cu acesta. Însă răspunderea pe care o are un slujitor al lui Hristos, aceea de a avertiza lumea cu privire la o judecată viitoare, are o importantă cu atât mai mare fată de cea a simplului muncitor de care am vorbit, cu cât sunt mai importante lucrurile vesnice fată de cele vremelnice. Dacă slujitorul Evangheliei cedează mai degrabă înclinatiilor sale decât să se lase călăuzit de spiritul datoriei, dacă manifestă îngăduintă fată de propriile slăbiciuni cu pretul tăriei spirituale si, ca rezultat, actionează cu nesăbuintă, suflete se vor ridica la judecată ca să-l condamne pentru necredinciosia sa. Sângele sufletelor se va găsi pe vesmintele lui. Poate că pastorului neconsacrat i se pare un lucru minor acela de a fi capricios, impulsiv si chiar neconsacrat; de a zidi si apoi de a surpa; de a deprima si descuraja chiar sufletele care au fost convertite prin adevărul pe care l-a prezentat. Este un lucru trist acela de a pierde tocmai încrederea acelora pe care s-a străduit să-i salveze. Însă rezultatul unei căi neîntelepte pe care a urmat-o pastorul nu va fi pe deplin înteles, până când pastorul nu va vedea asa cum vede Dumnezeu.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
