MARTURII VOLUMUL III: Marturia 22 - LUCRAREA PENTRU CEI GRESITI

Fratii C. si D. au gresit în unele privinte, când s-au ocupat de probleme ale comunitãtii din Battle Creek. Ei au actionat prea mult dupã propriul lor spirit si nu au depins în întregime de Dumnezeu. Ei nu au reusit sã-si îndeplineascã datoria, neconducând comunitatea la Dumnezeu, Izvorul de apã vie, unde puteau gãsi ceea ce le lipsea si totodatã satisface sufletele însetate. Ei nu au considerat de cea mai mare importantã influenta înnoitoare, sfintitoare a Duhului Sfânt, care dã pace si sperantã constiintei tulburate si restabileste sãnãtatea si fericirea în suflet. Obiectivul bun pe care l-au avut în vedere nu a fost atins. Acesti frati au manifestat în mod excesiv un spirit de criticã rece la examinarea persoanelor care s-au prezentat pentru a deveni membri ai bisericii. Spiritul de a plânge cu cei ce plâng si de a se bucura împreunã cu cei ce se bucurã nu a fost în inimile acestor frati slujitori asa cum ar fi trebuit sã fie.

Hristos S-a identificat cu nevoile oamenilor. Necesitãtile lor, suferintele lor erau ale Sale. El spune: "Am fost flãmând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de bãut; am fost strãin, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbrãcat; am fost bolnav, si ati venit sã Mã vedeti; am fost în temnitã si ati venit pe la Mine." Robii lui Dumnezeu ar trebui sã aibã inimi pline de afectiune adâncã si dragoste sincerã pentru urmasii lui Hristos. Ar trebui sã dea pe fatã acel interes profund pe care îl evidentiazã Hristos prin grija pãstorului pentru oaia pierdutã; ei ar trebui sã urmeze exemplul dat de Hristos si sã manifeste aceeasi compasiune si blândete, aceeasi dragoste gingasã, plinã de milã, pe care le-a arãtat El fatã de noi.

Marile puteri morale ale sufletului sunt credinta, nãdejdea si iubirea. Dacã acestea sunt inactive, un slujbas poate fi neîncetat plin de zel si sinceritate, însã lucrarea sa nu va fi primitã de Dumnezeu si nu poate face bine bisericii. Un pastor al lui Hristos, care duce poporului mesajul solemn din partea lui Dumnezeu, ar trebui sã actioneze întotdeauna dupã dreptate, sã iubeascã îndurarea si sã umble cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. Duhul lui Hristos, aflat în inima sa, va determina fiecare putere a sufletului sã hrãneascã si sã protejeze fiecare oaie de pe pajistea Lui, ca un pãstor sincer si credincios. Iubirea este lantul de aur care leagã inimile credincioase una de alta în legãturi ale prieteniei de bunãvoie, ale gingãsiei si consecventei în credintã; care, de asemenea, leagã sufletul de Dumnezeu. Existã însã negresit o lipsã de iubire, compasiune si gingãsie plinã de îndurare între frati. Servii lui Hristos sunt prea reci si lipsiti de inimã. Ini-mile lor nu sunt aprinse în întregime de compasiune delicatã si iubire sincerã. Consacrarea cea mai curatã si mai înaltã fatã de Dumnezeu este aceea care se manifestã prin dorintele si eforturile cele mai sustinute de a câstiga suflete pentru Hristos. Motivul pentru care pastorii care predicã adevãrul prezent nu au un succes mai mare este acela cã le lipsesc într-o mare mãsurã credinta, speranta si iubirea. Avem de întâmpinat si de suportat munci si conflicte, fapte ale tãgãduirii de sine si tainice încercãri ale inimii. Vor fi întristãri si lacrimi pentru pãcatele noastre; vor fi lupte neîntrerupte si vegheri, toate amestecate cu remuscãri si rusine din pricina nedesãvârsirii noastre.

Servitorii crucii scumpului nostru Mântuitor sã nu-si uite experienta în aceste lucruri, ci sã-si aducã mereu aminte cã nu sunt altceva decât niste oameni, supusi greselii si cu aceleasi pasiuni ca si fratii lor; si cã, dacã îsi ajutã fratii, trebuie sã persevereze în eforturile lor de a le face bine, având inimile umplute cu milã si iubire. Ei trebuie sã ajungã la inimile fratilor lor si sã-i ajute acolo unde acestia sunt slabi si au cel mai mult nevoie de ajutor. Cei ce lucreazã în cuvânt si învãtãturã ar trebui sã-si zdrobeascã propriile lor inimi împietrite, mândre si necredincioase, dacã vor sã vadã petrecându-se acelasi lucru si în fratii lor. Hristos a fãcut totul pentru noi, pentru cã suntem neajutorati; eram încãtusati în lanturile întunericului, pãcatului si disperãrii si, prin urmare, nu putem face nimic pentru noi însine. Prin exercitarea credintei, sperantei si iubirii, ajungem tot mai aproape de standardul sfinteniei desãvârsite. Fratii nostri simt aceeasi nevoie de ajutor plin de îndurare pe care am simti-o noi. Nu ar trebui sã-i împovãrãm cu critici inutile, ci sã lãsãm ca iubirea lui Hristos sã ne determine sã fim plini de compasiune si tandrete, pentru a putea plânge pentru cei gresiti si care s-au îndepãrtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinitã. Aceasta nu poate fi estimatã decât prin pretul plãtit pentru rãscumpãrarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lãmuri adevãrata valoare a unui suflet!