Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 22 (1872)
LUCRAREA MISIONARĂ
La 10 decembrie 1871, mi s-a arătat că Dumnezeu doreste să facă o mare lucrare prin adevăr, dacă bărbati devotati, caracterizati de principiul jertfirii de sine, s-ar preda fără rezerve în lucrarea de a-l prezenta celor aflati în întuneric. Cei care cunosc adevărul cel pretios si care sunt consacrati lui Dumnezeu ar trebui să se folosească de fiecare ocazie, acolo unde se arată o deschidere prin care poate fi răspândit adevărul. Îngeri ai lui Dumnezeu lucrează la inimile si constiintele oamenilor din alte natiuni si suflete cinstite sunt tulburate când văd semnele timpurilor împlinite în starea de agitatie a natiunilor. În inimile lor se ridică întrebarea: "Care va fi sfârsitul tuturor acestor lucruri?" În timp ce Dumnezeu si îngerii sunt la lucru pentru a impresiona inimile, slujitorii lui Hristos par să fie adormiti. Numai putini lucrează cot la cot cu trimisii ceresti. Toti bărbatii si femeile care sunt crestini în orice sens al cuvântului, ar trebui să fie lucrători în via Domnului. Ei ar trebui să fie treji de-a binelea, lucrând zelosi pentru salvarea semenilor lor, si să imite exemplul pe care li l-a dat Mântuitorul lumii prin viata Sa de tăgăduire de sine, sacrificiu si lucrare plină de seriozitate si credinciosie.
Între adventistii păzitori ai Sabatului a domnit în mică măsură spiritul misionar. Dacă pastorii si poporul ar fi îndeajuns de constienti de acest lucru, ei nu ar mai sta atât de indiferenti în timp ce Dumnezeu i-a onorat, făcându-i depozitarii Legii Sale, întipărind-o în mintea si scriind-o în inima lor. Aceste adevăruri de importantă vitală au menirea de a pune lumea la probă; si cu toate acestea, există chiar în tara noastră orase mari, orase mici si sate care nu au auzit niciodată solia de avertizare. Tineri care au fost miscati de apelurile pentru ajutor care au fost făcute, ajutor pentru această mare lucrare de înaintare a cauzei lui Dumnezeu, au făcut niste pasi înainte, însă nu iau într-adevăr povara asupra lor, încât să împlinească tot ce ar putea cu adevărat. Ei sunt dispusi să facă o mică lucrare, o lucrare care să nu reclame un efort deosebit. Prin urmare, ei nu învată să devină complet dependenti de Dumnezeu si, printr-o credintă vie, să bea apă de la marele Izvor si Sursă de lumină si tărie pentru ca eforturile lor să poată fi pe deplin încununate de succes.
Cei care cred că au de făcut o lucrare pentru Stăpân nu ar trebui să-si înceapă eforturile printre comunităti; ei ar trebui să iasă în câmpuri noi si să-si pună la încercare darurile. În acest fel, ei se pot pune singuri la probă si pot vedea, spre propria lor satisfactie, dacă Dumnezeu i-a ales cu adevărat pentru această lucrare. Ei vor simti necesitatea de a studia Cuvântul lui Dumnezeu si a se ruga cu seriozitate, pentru a primi întelepciune si ajutor divin.
Confruntându-se cu împotrivitori care aduc obiectiuni fată de punctele importante ale credintei noastre, ei vor ajunge în punctul în care vor căpăta o experientă extrem de pretioasă. Îsi vor simti slăbiciunea si vor fi adusi la Cuvântul lui Dumnezeu si la rugăciune. Exercitându-si astfel darurile, ei vor învăta, vor progresa, vor câstiga încredere, curaj si credintă, iar în cele din urmă vor dobândi o experientă valoroasă. Fratii H. au început bine această lucrare. În eforturile lor, ei nu au mers prin comunităti, ci au iesit în câmpuri noi. Au început cu umilintă. Erau neînsemnati în propriii lor ochi si au simtit necesitatea de a-si pune întreaga încredere în Dumnezeu. Acesti frati, mai cu seamă A. H., se află acum în mare primejdie de a deveni independenti. Când a discutat cu împotrivitori, adevărul a câstigat victoria, iar el a început să se simtă puternic prin el însusi. Când se înaltă deasupra simplitătii lucrării, munca lui nu va ajuta pretioasei cauze a lui Dumnezeu. El nu ar trebui să nutrească iubirea fată de discutii contradictorii, ci să le evite ori de câte ori poate. Aceste întreceri cu puterile întunericului se soldează rareori cu rezultatele cele mai bune pentru înaintarea adevărului prezent.
Dacă tinerii care încep să lucreze pentru această cauză ar avea spiritul misionar, ei ar dovedi că Dumnezeu i-a chemat cu adevărat în lucrare. Însă când ei nu ies în teritorii noi, ci sunt multumiti să meargă din comunitate în comunitate, dau dovadă că povara lucrării nu este asupra lor. Ideile tinerilor nostri predicatori nu sunt suficient de largi. Zelul lor este prea firav. Dacă tinerii ar fi treji si devotati Domnului, ei ar fi sârguinciosi în orice clipă si ar căuta să se califice pentru a deveni lucrători în câmpul misionar mai degrabă decât să devină apărători înfocati în discutii contradictorii.
Tinerii ar trebui să capete o pregătire, devenind cunoscători ai altor limbi, pentru ca Dumnezeu să-i poată folosi ca unelte prin mijlocirea cărora să comunice adevărul Său mântuitor si celor din alte natiuni. Acesti tineri pot obtine o cunoastere a altor limbi chiar si în timpul în care sunt angajati în lucrarea pentru cei păcătosi. Dacă îsi folosesc timpul cu economie, îsi pot cultiva mintea si se pot pregăti pentru a fi încă si mai utili. Dacă tinerele care nu au purtat decât răspunderi mărunte s-ar consacra lui Dumnezeu, ele s-ar putea califica pentru o mai mare utilitate, studiind si deprinzând alte limbi. S-ar putea dărui lucrării de traducere.
Publicatiile noastre ar trebui tipărite si în alte limbi, pentru a putea fi atinse si alte natiuni. Multe se pot realiza prin intermediul presei, însă chiar mai mult se poate împlini dacă influentei lucrării predicatorului înzestrat i s-ar alătura publicatiile noastre. Este nevoie ca misionarii să meargă la alte natiuni pentru a predica adevărul într-un mod foarte atent, prevăzător. Cauza adevărului prezent poate fi mult extinsă prin eforturi personale. Contactul dintre o minte si alta în mod nemijlocit va face mai mult pentru înlăturarea prejudecătilor, dacă lucrarea este discretă, decât ar putea-o face doar publicatiile. Cei ce se angajează în această lucrare nu ar trebui să ia în consideratie comoditatea sau înclinatia lor; si nici să aibă o iubire pentru popularitate sau etalare.
Când comunitătile vor vedea cum tinerii sunt împinsi de zelul de a se pregăti pentru a-si extinde lucrarea în orase, orăsele sau sate care n-au fost niciodată miscate de adevăr si cum misio-narii se oferă să meargă la alte natiuni pentru a le duce adevărul, aceste biserici vor fi încurajate si întărite cu mult mai mult decât dacă ar beneficia doar ele de lucrarea primită din partea unor tineri neexperimentati. Când văd că inimile pastorilor lor luminează de atâta zel si dragoste de adevăr si de dorinta de a salva suflete, comunitătile se vor trezi. Acestea au în general în ele însele darurile si puterea de a se întări singure si de a se binecuvânta, de a strânge în turmă oile si mieii. Ele au nevoie să fie puse în situatia de a depinde de propriile resurse, pentru ca toate darurile care stau în latentă să poată fi astfel trezite pentru slujire activă.
Când se formează comunităti, trebuie pus înainte faptul că din mijlocul lor chiar trebuie luati bărbati care să ducă altora adevărul si să înalte noi comunităti; din acest motiv, ei trebuie să lucreze cu totii, să cultive la maximum talantii pe care i i-a încredintat Dumnezeu si să-si educe mintea pentru a intra în sluj-ba Stăpânului lor. Dacă acesti mesageri au o inimă si o viată curată, dacă exemplul lor este ceea ce ar trebui să fie, lucrarea lor va avea un mare succes; căci ei au un adevăr extrem de puternic, unul care este lămurit si coerent, care are argumente convingătoare în favoarea sa. Ei Îl au pe Dumnezeu de partea lor si pe îngerii lui Dumnezeu care să li se alăture în eforturile lor. Motivul pentru care cei ce predică adevărul au atât de putine realizări nu se datorează în întregime faptului că adevărul pe care îl sustin este nepopular, ci pentru că bărbatii care duc această solie nu sunt sfintiti prin adevărul pe care îl predică. Mântuitorul Îsi retrage aprobarea, iar inspiratia Duhului Său nu se află asupra lor. Prezenta si puterea lui Dumnezeu de a-l convinge pe păcătos si de a-l curăta de orice nelegiuire nu se fac simtite. Asupra poporului pluteste nimicirea iminentă, dar, cu toate acestea, nu sunt alarmati peste măsură. Pastori neconsacrati fac asa încât lucrarea să fie foarte grea pentru cei ce vin după ei si care au asupra lor povara si spiritul lucrării.
Domnul a miscat oameni de alte limbi si i-a adus sub influenta adevărului, pentru ca acestia să fie pregătiti să lucreze pentru cauza Sa. El i-a adus în raza de actiune a institutiei editurii, pentru ca managerii acesteia să se poată folosi de serviciile lor în cazul că erau constienti de nevoile cauzei. Este nevoie de publicatii în alte limbi pentru a trezi interesul si un spirit de cercetare printre alte natiuni.
Într-o manieră cu totul remarcabilă a lucrat Domnul asupra inimii lui Marcus Lichtenstein si a făcut ca pasii acestui tânăr să-l poarte către Battle Creek, pentru a putea fi adus acolo sub influenta adevărului, iar apoi să fie convertit, pentru a putea obtine o experientă si a intra în slujba editurii. Educatia pe care a primit-o în religia iudaică l-ar fi calificat să pregătească publicatii. Cunostintele sale de ebraică ar fi fost de folos la editură pentru pregătirea publicatiilor prin care se putea accede la o categorie de oameni, care altfel nu ar fi putut fi atinsă. Prin Marcus, Dumnezeu nu a oferit nicidecum editurii un dar inferior. Comportamentul si constiinciozitatea sa erau conforme cu principiile minunatelor adevăruri pe care începea să le înteleagă si să le aprecieze.
Însă atitudinea unora de la editură l-a mâhnit si descurajat pe Marcus. Acei tineri care nu l-au pretuit asa cum merita si a căror vietuire crestină le contrazicea mărturisirea de credintă au fost mijloacele pe care le-a folosit Satana pentru a îndepărta de la editură darul pe care i-l oferise Dumnezeu. El a plecat tulburat, îndurerat, descurajat. Cei care avuseseră parte de ani de experientă si care ar fi trebuit să aibă în inimile lor iubirea lui Hristos erau în asa măsură despărtiti de Dumnezeu prin egoism, mândrie si prin propria lor nebunie, încât nu au putut să vadă lucrarea deosebită a lui Dumnezeu când l-a adus pe Marcus la editură. Dacă lucrătorii de la editură ar fi fost treji, si nu paralizati ca spiritualitate, fratele I. ar fi lucrat de mult pentru editură si ar fi putut fi de acum pregătit pentru a înfăptui o lucrare bună, o lucrare de care este atât de multă nevoie. El ar fi trebuit să fie angajat în instruirea tinerilor si tinerelor care ar fi fost de acum gata să devină lucrători în câmpurile misionare. Cei angajati în lucrare au fost morti în proportie de două treimi, pentru că au cedat influentelor rele. Ei s-au aflat în locul în care Dumnezeu nu putea să-i impresioneze prin Duhul Sfânt. Ah, si cum mă doare inima când văd că a trecut atât de mult timp si că marea lucrarea ce ar fi putut fi înfăptuită a rămas nefăcută pentru că persoanele aflate în pozitii importante nu au umblat în lumină! Satana a stat gata să-i compătimească pe cei ce ocupau o slujbă sfântă si să le spună că Dumnezeu nu pretinde de la ei atât de mult zel si un interes lipsit de egoism si plin de devotament, asa cum asteaptă fratele White; si ei se lasă pe spate cu nepăsare în fotoliul confortabil al lui Satana, iar vrăjmasul perseverent si vesnic treaz îi leagă cu lanturile întunericului, în timp ce ei consideră că totul este în regulă. Satana lucrează si în dreapta, si în stânga, si peste tot în jurul lor; iar ei nu stiu aceasta. Ei numesc lumina întuneric si întunericul lumină.
Dacă cei de la editură sunt cu adevărat angajati în lucrarea sacră de a da lumii ultima solie solemnă de avertizare, câtă grijă ar trebui ei să aibă pentru a împlini în vietile lor principiile adevărului de care se ocupă. Ei ar trebui să aibă inimi curate si mâini neîntinate.
Cei din poporul nostru care lucrează la editură nu au vegheat pentru a se folosi de privilegiile pe care le-au avut la îndemână si pentru a nu pierde nici un talant sau influentă pe care li le-a dat Dumnezeu. Aproape toti cei de la editură n-au reusit nici pe departe să înteleagă importanta si sfintenia lucrării. Mândria si egoismul sunt prezente într-o foarte mare măsură, iar îngerii lui Dumnezeu nu sunt atrasi de editură, cum ar fi dacă ini-mile celor de acolo ar fi curate si în părtăsie cu Dumnezeu. Cei care lucrează la editură nu au avut sentimentul clar că adevărurile de care se ocupau sunt de obârsie cerească, menite să împlinească o anumită lucrare specială, asemenea predicării lui Noe înainte de potop. Asa cum propovăduirea lui Noe i-a avertizat, i-a pus la probă si i-a verificat pe cei ce populau lumea înainte ca revărsarea de ape să-i nimicească de pe fata pământului, în acelasi fel adevărul lui Dumnezeu pentru aceste ultime zile înfăptuieste o lucrare similară de avertizare, punere la probă si verificare a lumii. Publicatiile care ies de la editură poartă sigiliul Celui vesnic. Ele sunt răspândite pretutindeni în tară si hotărăsc destinul sufletelor. Este o mare nevoie acum de bărbati care să traducă si să pregătească publicatiile noastre în alte limbi, astfel încât solia de avertizare să poată merge la toate natiunile si să le încerce prin lumina adevărului, pentru ca bărbatii si femeile, văzând lumina, să se poată întoarce de la nelegiuire la supunerea fată de Legea lui Dumnezeu. Ar trebui folosită fiecare ocazie pentru a duce adevărul si altor natiuni. Acest lucru va fi însotit de cheltuieli considerabile, însă cheltuiala nu ar trebui în nici un caz să împiedice împlinirea acestei lucrări. Mijloacele materiale sunt valoroase numai în cazul în care sunt folosite pentru înaintarea intereselor Împărătiei lui Dumnezeu. Domnul le-a împrumutat oamenilor mijloace materiale tocmai în acest scop, ca să le folosească pentru a trimite adevărul către semenii lor. Există un surplus apreciabil de mijloace în rândurile adventistilor de ziua a saptea. Iar oprirea lor egoistă de la slujirea cauzei lui Dumnezeu face ca ochii lor să devină orbi fată de importanta lucrării lui Dumnezeu, aducându-i în imposibilitatea de a-si da seama de solemnitatea timpurilor în care trăim sau de valoarea bogătiilor vesnice. Ei nu privesc Calvarul într-o lumină corectă si, prin urmare, nu pot aprecia valoarea sufletului pentru care Hristos a plătit un pret atât de mare. Oamenii vor investi mijloacele lor în ceea ce pretuiesc cel mai mult, despre care cred că le va aduce cele mai mari profituri. Când oamenii îsi asumă riscuri mari si investesc mult în proiecte lumesti, dar nu sunt dispusi să se aventureze sau să investească mult în cauza lui Dumnezeu, trimitând adevărul către semenii lor, ei dovedesc că pretuiesc comoara lor pământească cu atât mai mult decât cea din ceruri, cu cât o arată faptele lor.
Dacă oamenii ar vrea să-si aseze comoara pământească pe altarul lui Dumnezeu si să lucreze la fel de zelosi pentru a-si pune deoparte comori ceresti, după cum au făcut-o pentru a le câstiga pe cele pământesti, ei ar investi mijloace materiale cu voiosie si de bunăvoie oriunde ar putea vedea o ocazie de a face bine si de a ajuta cauza Stăpânului lor. Hristos le-a dăruit dovezi de netăgăduit ale iubirii si atasamentului Său fată de ei si le-a încredintat mijloace pentru a-i pune la probă si a le dovedi fidelitatea fată de El. El a părăsit cerul, bogătiile si slava Sa si a devenit sărac de dragul lor, pentru ca prin sărăcia Sa ei să devină bogati. După dovada bunăvointei Sale de a mântui pe om, Hristos nu cere mai putine de la acesta, decât tăgăduirea de sine si folosirea mijloacelor, pe care i le-a împrumutat, pentru salvarea semenilor săi si, procedând astfel, să dea dovadă de iubire fată de Răscumpărătorul său si să arate că pune pret pe mântuirea ce i-a fost adusă prin acea jertfă infinită.
Acum este timpul de a folosi mijloace materiale pentru Dumnezeu. Acum este timpul să fim bogati în fapte bune, strângând pentru noi ceea ce va fi o bună temelie pentru vremurile potrivnice care vor veni, pentru a ne putea prinde de viata vesnică. Un singur suflet mântuit în Împărătia lui Dumnezeu este mai pretios decât toate bogătiile pământesti. Suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele celor cu care suntem adusi în contact si cu cât sunt mai strânse legăturile cu semenii nostri, cu atât este mai mare răspunderea pe care o avem. Facem parte dintr-o frătie si bunăstarea semenilor nostri ar trebui să constituie cel mai mare interes al nostru. Nu avem nici o clipă de pierdut. Dacă am fost neglijenti în această privintă, acum este momentul să răscumpărăm timpul pierdut, pentru ca sângele sufletelor să nu fie găsit pe vesmintele noastre. Fiind copii ai lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este scutit de a lua parte la marea lucrare a lui Hristos de mântuire a semenilor nostri.
Va fi o lucrare dificilă aceea de a învinge prejudecătile si de a convinge pe cei necredinciosi că eforturile noastre de a-i ajuta sunt dezinteresate. Însă acest lucru nu ar trebui să împiedice lucrarea noastră. Nu există nici un precept în Cuvântul lui Dumnezeu care să ne spună să facem bine numai celor care apreciază si răspund pozitiv la eforturile noastre si să-i binecuvântăm numai pe aceia care ne vor multumi pentru aceasta. Dumnezeu ne-a trimis să lucrăm în via Sa. Este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putere. "Dimineata seamănă-ti sământa si până seara nu lăsa mâna să ti se odihnească, fiindcă nu stii ce va reusi, aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune." Avem prea putină credintă. Îl silim să lucreze putin pe Sfântul lui Israel. Ar trebui să fim recunoscători că Dumnezeu este binevoitor să folosească pe fiecare dintre noi ca unealtă a Sa. Pentru fiecare rugăciune fierbinte înăltată cu credintă vor fi înapoiate răspunsuri. S-ar putea ca acestea să nu vină asa cum ne asteptam noi; însă vor veni, poate nu după cum am plănuit noi, însă cu sigurantă chiar în momentul în care avem cea mai mare nevoie de ele. Însă, vai, cât de păcătoasă este necredinta noastră! "Dacă rămâneti în Mine si rămân în voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea si vi se va da" .
Tinerii care sunt angajati în această lucrare nu ar trebui să se încreadă prea mult în propriile lor calităti. Ei sunt neexperimentati si ar trebui să caute să deprindă întelepciunea de la cei care au avut o experientă îndelungată în lucrare si care au avut ocazii să studieze caracterul.
În loc ca fratii nostri predicatori să lucreze printre comunităti, Dumnezeu intentionează să ne răspândim în lumea întreagă, iar lucrarea noastră misionară să se extindă în oricât de multe teritorii am putea ocupa în mod avantajos, mergând în toate directiile, pentru a înălta noi adunări. Ar trebui să imprimăm mereu în mintea noilor discipoli importanta misiunii noastre. Când oameni capabili sunt convertiti la adevăr, nu ar trebui să pretindă lucrători care să le tină în viată credinta ofilită, ci ar trebui ca acestor bărbati să li se imprime necesitatea de a lucra în vie. Atâta vreme cât comunitătile se bizuie pe lucrători din alte părti să le întărească si să le încurajeze în credintă, ele nu vor deveni puternice în sine. Ar trebui să fie instruite că tăria lor va creste direct proportional cu eforturile lor personale. Cu cât este urmat mai îndeaproape planul nou-testamentar în lucrarea misionară, cu atât vor avea un succes mai mare eforturile depuse. Ar trebui să lucrăm asa cum a făcut-o Învătătorul nostru divin, semănând semintele adevărului cu grijă, frământare si tăgăduire de sine. Ar trebui să avem gândul care era în Hristos, dacă nu vrem să obosim în facerea de bine. Viata Sa a fost o jertfă necurmată pentru binele altora. Trebuie să urmăm exemplul Său. Trebuie să semănăm sământa adevărului si să ne punem încrederea în Dumnezeu pentru aducerea acesteia la viată. Sământa pretioasă ar putea rămâne în adormire câtva timp, până când harul lui Dumnezeu va putea convinge inima, apoi sământa să fie trezită la viată, să se înalte si să aducă roadă pentru slava lui Dumnezeu. În această mare lucrare este nevoie de misionari care să lucreze fără egoism, cu devotament si perseverentă, ca împreună lucrători cu Hristos si îngerii nostri ceresti, pentru salvarea semenilor lor.
Mai ales predicatorii nostri ar trebui să se ferească de indolentă si mândrie, defecte care au tendinta să se dezvolte din impresia că noi avem un adevăr si argumente puternice cărora împotrivitorii nostri nu le pot face fată; si, în vreme ce este real faptul că adevărurile pe care le folosim sunt suficient de puternice pentru a rupe legăturile puterilor întunericului, există primejdia neglijării evlaviei personale, curăteniei inimii si consacrării depline fată de Dumnezeu. Există pericolul să creadă că s-au îmbogătit si nu duc lipsă de nimic, în timp ce le lipsesc virtutile crestine esentiale. Ei pot fi ticălosi, vrednici de plâns, săraci, orbi si goi. Acestia nu simt necesitatea de a trăi în supunere fată de Dumnezeu zi de zi si ceas de ceas. Mândria spirituală nimiceste esenta religiei. Pentru a ne păstra umilinta, ar fi bine să ne reamintim cum arătăm în fata unui Dumnezeu sfânt, care citeste fiecare secret al sufletului, si cum ar fi să apărem înaintea semenilor nostri, dacă ne-ar cunoaste cu totii la fel de bine ca Dumnezeu. Din acest motiv, pentru a ne smeri, suntem îndemnati să ne mărturisim greselile si să ne folosim de acest prilej pentru a ne reprima mândria.
Pastorii nu ar trebui să neglijeze exercitiul fizic. Ei ar trebui să caute să se facă de folos si să fie de ajutor acolo unde depind de ospitalitatea altora. N-ar trebui să îngăduie altora să-i servească, ci să usureze mai degrabă poverile acelora care, având un respect atât de mare pentru lucrarea de evanghelizare, s-ar deranja să facă pentru ei ceea ce ar trebui să facă ei însisi. Sănătatea proastă a unora dintre predicatorii nostri se datorează neglijentei lor de a face exercitiu fizic prin muncă folositoare.
În urma situatiei care a survenit, mi s-a arătat că ar fi fost mai bine dacă fratii J. ar fi făcut totul pentru a pregăti brosuri care să circule printre francezi. Dacă nu au existat lucrări pregătite în mod desăvârsit, ar fi mai bine să circule brosurile, pentru ca poporul francez să poată avea ocazia să cerceteze argumentele credintei noastre. Întârzierea comportă riscuri mari. Francezii ar fi trebuit să aibă cărti care să prezinte motivele credintei noastre. Fratii J. nu au fost pregătiti să "facă dreptate" acestor lucrări; ci aveau nevoie să fie mai întâi luminati si spiritualizati ei însisi, căci altfel cărtile pregătite aveau să poarte amprenta mintii lor. Ei aveau nevoie să fie îndreptati, pentru ca scrierile si predicarea lor să nu fie anoste. Aveau nevoie să se autoeduce să treacă imediat la subiect si să pună cu claritate în evidentă înaintea poporului trăsăturile esentiale ale credintei noastre. Lucrarea a fost împiedicată de către Satana si s-a pierdut mult din cauză că aceste lucrări nu au fost gata atunci când a trebuit. Acesti frati pot face mult bine dacă sunt pe deplin devotati lucrării si dacă vor umbla în lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
