MARTURII VOLUMUL III: Marturia 22 - INSTITUTUL DE SÃNÃTATE

Marea lucrare de reformã trebuie sã înainteze. Institutul de Sãnãtate a fost întemeiat la Battle Creek pentru a alina suferintele celor nãpãstuiti, pentru a împrãstia lumina, pentru a trezi un spirit de cercetare si pentru a înainta reforma. Aceastã institutie este condusã dupã principii diferite de ale oricãrei alte institutii sanitare din tarã. Nu banii reprezintã marele obiectiv de atins pentru prietenii si conducãtorii ei. Acestia o administreazã din punct de vedere religios, al constiintei, cãutând sã împlineascã principiile de igienã ale Bibliei. Cele mai multe institutii de acest fel sunt întemeiate pe principii diferite si sunt conservatoare, propunându-si obiectivul de a iesi în întâmpinarea maselor de oameni de rând si de a urma o asemenea strategie, încât sã primeascã cea mai numeroasã clientelã si cei mai multi bani. Institutul de Sãnãtate de la Battle Creek este întemeiat pe principii religioase solide. Administratorii lui Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind proprietarul de drept al institutiei. Medicii si asistentii lor cautã cãlãuzire la El si au ca scop sã se conducã cu constiinciozitate, în temere de El. Din acest motiv, acesta este asezat pe o temelie solidã. Când bolnavii slãbiti si suferinzi aflã despre principiile directorilor, supraveghetorului principal, medicilor si ajutoarelor de la Institut, cã au înaintea lor frica lui Dumnezeu, se simt mai în sigurantã acolo decât în institutiile obisnuite.

Dacã cei implicati în lucrarea de la Institutul de Sãnãtate din Battle Creek ar coborî standardul principiilor curate si înãltãtoare ale adevãrului biblic pentru a imita teoriile si practicile celor care se aflã la conducerea altor institutii, în care sunt tratate numai afectiunile pentru care vin cei bolnavi, si aceasta numai pentru bani, conducãtorii nelucrând sub o înrâurire înaltã, religioasã, binecuvântarea deosebitã a lui Dumnezeu nu s-ar lãsa asupra institutului. Dumnezeu a intentionat ca aceastã institutie sã fie unul dintre cele mai mari ajutoare pentru pregãtirea unui popor care sã fie desãvârsit înaintea lui Dumnezeu. Pentru a atinge aceastã perfectiune, bãrbatii si femeile trebuie sã aibã tãria fizicã si mintalã de a aprecia adevãrurile înalte ale Cuvântului lui Dumnezeu si sã fie adusi într-o pozitie din care sã vadã nedesãvârsirile morale din caracterele lor. Ei trebuie sã aibã dorinta sincerã de a face o reformã pentru a avea parte de o prietenie cu Dumnezeu. Religia lui Hristos nu trebuie pusã pe planul al doilea, iar principiile Sale sfinte, înlãturate pentru a cãpãta aprobarea oricãrei clase, indiferent cât de populare ar fi. Dacã standardul adevãrului si sfinteniei este coborât, intentia lui Dumnezeu nu va fi atunci împlinitã în aceastã institutie. Însã credinta noastrã deosebitã nu ar trebui discutatã cu pacientii. Mintea lor nu ar trebui tulburatã în mod inutil cu subiecte asupra cãrora gândim diferit, în afarã de cazul în care doresc ei însisi aceasta; si chiar atunci sã avem mare grijã sã nu agitãm mintea, recomandându-le insistent credinta noastrã aparte. Institutul de Sãnãtate nu este locul în care sã ne simtim liberi sã intrãm în discutii despre punctele noastre de credintã, prin care ne deosebim în general de lumea religioasã. La institut se tin întâlniri pentru rugãciune, la care, dacã doresc, pot participa toti; însã este suficient de mult de amintit în ce priveste discutarea religiei biblice, fãrã a atinge puncte de vedere împotriva cãrora se pot ridica obiectii. Influenta fãrã cuvinte va face mai mult decât o controversã deschisã.

Rugându-se la aceste întâlniri de rugãciune, unii pãzitori ai Sabatului au simtit cã trebuie sã aminteascã si despre Sabat, si despre solia celui de-al treilea înger, cãci altfel nu s-ar simti împãcati. Acest lucru este caracteristic mintilor înguste. Pacientii care nu sunt familiarizati cu credinta noastrã nu stiu ce se întelege prin solia celui de-al treilea înger. Introducerea acestor notiuni fãrã o clarã explicare a lor nu va face decât rãu. Trebuie sã-i întâmpinãm pe oameni acolo unde se aflã, dar cu toate acestea, nu trebuie sã sacrificãm nici un principiu al adevãrului. Întâlnirea pentru rugãciune se va dovedi o binecuvântare pentru pacienti, asistenti si medici. Momente scurte si interesante de rugãciune si închinare publicã vor mãri încrederea pacientilor în medicii si asistentii lor. Asistentii nu ar trebui privati de aceste întâlniri pentru motivul cã au de lucru, afarã de cazul cã este absolut necesar. Ei au nevoie de ele si ar trebui sã se bucure de acestea.

Stabilind astfel întâlniri regulate, pacientii capãtã încredere în acest institut si se simt mult mai în largul lor. Si astfel este pregãtitã calea pentru ca sãmânta adevãrului sã prindã rãdãcini în unele inimi. Aceste întâlniri îi intereseazã îndeosebi pe cei care mãrturisesc cã sunt crestini; si tot acestea fac o impresie favorabilã celor care nu sunt. Creste încrederea reciprocã, prejudecata slãbeste si, în multe cazuri, este îndepãrtatã total. Apoi va exista o mare dorintã de a participa la întâlnirile din Sabat. Acolo putem sã dãm glas simtãmintelor noastre denominationale, în casa lui Dumnezeu. Acolo pastorul poate sã se ocupe pe îndelete de punctele esentiale ale adevãrului prezent si, cu Spiritul lui Hristos, cu iubire si duiosie, sã insiste asupra necesitãtii imperi-oase de a asculta de toate cerintele lui Dumnezeu si sã lase ca adevãrul sã condamne inimile.

Mi s-a arãtat cã s-ar putea împlini o lucrare mult mai mare dacã ar exista medici distinsi si cu un cuget sãnãtos, care sã aibã cultura cuvenitã si o întelegere profundã a fiecãrei pãrti a lucrãrii care îi revine unui medic. Medicii ar trebui sã aibã din belsug îngãduintã, îndelungã rãbdare, bunãtate si compasiune, cãci ei au nevoie de aceste calitãti când au de-a face cu bolnavi fizic, dintre care însã multi au afectate atât trupul, cât si mintea. Nu este un lucru usor sã gãsesti exact genul de bãrbati si femei care sã fie pregãtiti pentru aceastã pozitie si care sã lucreze armonios, cu râvnã si fãrã egoism, pentru binele celor suferinzi. La institut este nevoie de bãrbati si femei cu fricã de Dumnezeu, care sã poate sluji mintilor bolnave si sã tinã la înãltime reforma sãnãtãtii dintr-o perspectivã religioasã. Cei care se angajeazã în aceastã lucrare ar trebui sã fie consacrati lui Dumnezeu si sã nu aibã drept unic tel tratarea corpului doar pentru a vindeca boala, lucrând astfel asa cum înteleg s-o facã medicii de rând, ci sã fie pãrinti spirituali, sã slujeascã mintii atinse de boalã si sã îndrepte sufletul afectat de pãcat cãtre remediul universal, Mântuitorul care a murit pentru ei. Cei care sunt doborâti de boalã nu suferã doar într-un singur fel. Ei pot suporta durerea fizicã cu mult mai bine decât pe cea mintalã. Multi sunt apãsati de o constiintã vinovatã si nu pot fi atinsi decât prin principiile religiei Bibliei.

Când bietul suferind paralitic a fost adus la Mântuitorul, pãrea cã este un caz atât de urgent, încât nu admitea nici un moment de întârziere, cãci moartea lucra deja asupra mãdularelor omului. Când cei care îl duceau, au vãzut cã nu pot ajunge direct în prezenta lui Hristos, au desfãcut de îndatã acoperisul si au lãsat jos patul pe care era întins cel cuprins de paralizie. Mântuitorul nostru a vãzut si a înteles perfect starea lui. El mai stia cã acest om nenorocit avea o boalã a sufletului cu mult mai gravã decât suferinta trupeascã. Stia cã povara cea mai mare pe care o purta de luni de zile era din pricina pãcatelor. Multimea astepta cu rãsuflarea tãiatã, în tãcere, ca sã vadã cum avea sã trateze Hristos acest caz atât de deznãdãjduit în aparentã si au fost uimiti sã audã cuvintele care au iesit de pe buzele Sale: "Îndrãzneste, fiule; pãcatele îti sunt iertate!"

Acestea au fost cuvintele cele mai pretioase care au putut ajunge la urechile acelui bolnav; cãci povara pãcatului apãsase atât de tare asupra lui, încât nu putuse gãsi nici cea mai micã alinare. Hristos ridicã povara care îl chinuise asa de mult: "Îndrãzneste, fiule; Eu, Mântuitorul tãu, am venit sã-ti iert pãcatele." Cât de repede se schimbã înfãtisarea palidã a suferindului! Nãdejdea ia locul negrei disperãri, iar pacea si bucuria iau locul îndoielii chinuitoare si tristetii sfâsietoare. Trupul suferind poate fi atins acum, dupã ce mintii i s-au redat pacea si fericirea. De pe buzele divine vin apoi cuvintele: "Pãcatele îti sunt iertate, ridicã-te si umblã." În efortul de a asculta de glasul vointei, bratele acelea lipsite de sânge si viatã sunt înviorate; un val sãnãtos de sânge se revarsã prin vene; culoarea vinetie a pielii dispare si în locul ei apare strãlucirea rosiaticã a sãnãtãtii. Membrele, care ani de-a rândul au refuzat sã dea ascultare vointei, sunt aduse acum la viatã; paraliticul vindecat îsi ia patul si strãbate multimea în drumul sãu cãtre casã, slãvindu-L pe Dumnezeu.

Cazul acesta este pentru învãtãtura noastrã. Medicii care doresc sã aibã succes în tratarea bolii ar trebui sã stie cum sã lucreze pentru o minte îmbolnãvitã. Ei pot avea o influentã puternicã înspre bine, dacã îsi pun toatã încrederea în Dumnezeu. Unii bolnavi au nevoie sã fie eliberati de durere înainte ca mintea sã poatã fi activã. Dupã ce corpul a fost eliberat de durere, adesea, medicul poate face apel cu mult mai mult succes la constiintã, si inima va fi mai deschisã la influentele adevãrului. Pentru cei de la Institutul de Sãnãtate existã pericolul de a pierde din vedere obiectivul pentru care adventistii de ziua a saptea au întemeiat o asemenea institutie si de a lucra din perspectiva pe care o au cei lumesti, luând ca model alte institutii.

Institutul de Sãnãtate nu a fost întemeiat cu scopul de a obtine bani, desi banii sunt necesari pentru a sustine cu succes aceastã institutie. Trebuie ca toti sã practice economia în ce priveste cheltuirea fondurilor, pentru ca banii sã nu fie folositi în mod inutil. Însã ar trebui sã existe suficiente fonduri pentru a investi în toate mijloacele utilitare care sã usureze munca asistentilor, dar mai cu seamã cea a medicilor. Iar administratorii institutului ar trebui sã profite de orice înlesniri care vor ajuta la tratarea cu succes a pacientilor.

Pacientii ar trebui sã fie tratati cu cea mai mare compasiune si gingãsie. Si cu toate acestea, medicii ar trebui sã fie fermi si când îi trateazã pe cei bolnavi, sã nu se lase manipulati de ei. Fermitatea din partea medicilor este necesarã pentru binele pacientilor. Însã ea ar trebui amestecatã cu o politete respectuoasã. Nici un medic si nici un asistent nu ar trebui sã se certe cu un pacient, sã foloseascã vorbe aspre, supãrãtoare sau chiar dintre cele mai putin deranjante, oricât de provocator ar putea fi pacientul.

Unul dintre marile obiective ale Institutului nostru de Sãnãtate este acela de a îndruma sufletele bolnave de pãcat cãtre marele Medic, adevãratul Izvor de tãmãduire, si de a le atrage atentia asupra necesitãtii de a face o reformã dintr-o perspectivã religioasã, pentru a nu mai cãlca Legea lui Dumnezeu prin îngãduinte pãcãtoase. Dacã simtul moral al celor bolnavi poate fi trezit si ei vãd cã pãcãtuiesc împotriva Creatorului lor, aducând boala asupra lor si îngãduindu-si poftele si pasiunile înjositoare, când vor pãrãsi Institutul de Sãnãtate, nu-si vor pãrãsi si principiile, ci si le vor lua cu ei si vor fi adevãrati reformatori ai sãnãtãtii în cãmin. Dacã este trezitã sensibilitatea moralã, pacientii vor fi animati de hotãrârea de a-si împlini convingerile venite din constiintã, iar dacã vor vedea adevãrul, îl vor respecta. Vor avea independenta realã si nobilã de a practica adevãrurile la care subscriu. Iar dacã mintea este împãcatã cu Dumnezeu, conditiile vor fi mai bune pentru bunãstarea trupeascã.

Cea mai mare responsabilitate îi revine bisericii din Battle Creek, aceea de a trãi si umbla în luminã si de a-si pãstra simplitatea si a rãmâne despãrtiti de lume, pentru ca influenta lor sã vorbeascã de la sine cu putere de convingere celor strãini de adevãr care participã la adunãrile noastre. Dacã biserica din Battle Creek este un corp lipsit de viatã, plin de mândrie, înãltat mai presus de simplitatea adevãratei evlavii si înclinând cãtre lume, influenta ei va fi aceea de a risipi de la Hristos si de a face absolut neputincioase adevãrurile esentiale, solemne ale Bibliei. Membrii acestei comunitãti au ocazia de a beneficia de prelegeri tinute de medicii de la Institutul de Sãnãtate. Ei pot obtine informatii despre marele subiect al reformei sãnãtãtii, dacã doresc acest lucru. Însã comunitatea din Battle Creek, care mãrturiseste apãsat despre adevãr, este cu mult în urma altor comunitãti care nu au fost binecuvântate cu avantajele pe care le-au avut cei de aici. Neglijarea celor din comunitate de a trãi la înãltimea luminii pe care au avut-o despre reforma sãnãtãtii este o descurajare pentru medicii si prietenii Institutului de Sãnãtate. Dacã biserica ar manifesta un interes mai mare fatã de reformele pe care Însusi Dumnezeu le-a adus înaintea lor pentru a-i pregãti pentru venirea Sa, influenta lor ar fi de zece ori mai mare decât cea de acum.

Multi dintre cei care declarã cã au credintã în Mãrturii trãiesc în starea de neglijare a luminii ce a fost datã. Reforma privind îmbrãcãmintea este tratatã de unii cu o mare indiferentã si de altii cu dispret, pentru c de ea este prinsã o cruce. Îi multumesc lui Dumnezeu pentru aceastã cruce. Este exact ceea ce ne trebuie pentru a deosebi si despãrti de lume poporul care pãzeste poruncile lui Dumnezeu. Reforma în îmbrãcãminte ne vorbeste tot asa cum fãcea acest lucru panglica albastrã pentru vechiul Israel. Cei mândri si cei care nu au deloc iubire pentru adevãrul sacru, care îi va despãrti de lume, o vor arãta prin faptele lor. Dumnezeu, în providenta Sa, ne-a dat lumina reformei sãnãtãtii pentru a o putea întelege în toate aspectele ei, pentru a urma lumina pe care o aduce cu sine si, raportându-ne corect la viatã, pentru a avea sãnãtate ca sã-L putem slãvi pe Dumnezeu si sã fim o binecuvântare pentru altii.

În general, membrii comunitãtii din Battle Creek nu au sprijinit institutul prin exemplul lor. Ei nu au onorat lumina reformei sãnãtãtii, ducând-o spre împlinire în familiile lor. Boala care s-a abãtut asupra multor familii din Battle Creek nu ar fi existat, dacã ar fi urmat lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Asemenea Israelului din vechime, ei au nesocotit lumina si nu au considerat necesar sã-si înfrâneze apetitul. Copiii lui Israel voiau sã mãnânce carne si spuneau cum spun multi în zilele noastre: "Vom muri fãrã carne". Dumnezeu a dat carne Israelului rãzvrãtit, dar blestemul Sãu a fost asupra lui. Au murit mii dintre ei pe când carnea pe care o poftiserã era încã între dintii lor. Avem exemplul Israelului din vechime si avertizarea de a nu face ca ei. Istoricul necredintei si rãzvrãtirii este lãsat în raportul biblic ca o avertizare deosebitã cã nu ar trebui sã urmãm exemplul lor de a murmura împotriva cerintelor lui Dumnezeu. Cum putem trece mai departe atât de indiferenti, alegând propria noastrã cale, privind acolo unde vor ochii nostri si îndepãrtându-ne din ce în ce mai mult de Dumnezeu, cum au fãcut-o si evreii? Dumnezeu nu poate face lucruri mari pentru poporul Sãu din pricina împietririi inimii lor si necredintei pãcãtoase.

Dumnezeu nu datoreazã respect nici unei persoane; însã, în fiecare generatie, cei care se tem de Domnul si lucreazã cu dreptate sunt primiti de El, câtã vreme cei care sunt cârtitori, necredinciosi si rãzvrãtiti nu vor cãpãta favoarea Sa si nici binecuvântãrile fãgãduite acelora care iubesc adevãrul si umblã în el. Cei care au lumina si nu o urmeazã, trecând cu vederea cerintele lui Dumnezeu, vor descoperi cã binecuvântãrile lor vor fi preschimbate în blesteme, iar îndurãrile de care s-ar fi bucurat, în judecãti. Dumnezeu doreste ca noi sã învãtãm umilinta si supunerea pe mãsurã ce citim istoria Israelului antic, care a fost poporul Sãu ales, deosebit, dar care si-a provocat singur distrugerea pentru cã a urmat propria lui cale. Religia Bibliei nu se aplicã în detrimentul sãnãtãtii corpului sau mintii. Influenta Duhului lui Dumnezeu este cel mai bun medicament care poate fi primit de un bãrbat sau o femeie bolnavã. Cerul este numai sãnãtate de la un capãt la altul; si cu cât bolnavul credincios se lasã pãtruns mai mult de influentele ceresti, cu atât este mai sigurã însãnãtosirea sa. La alte institutii medicale se încurajeazã distractiile, teatrul si dansul pentru a stârni o stare de excitatie, dar aceste lucruri sunt înfricosãtoare în ce priveste rezultatul obtinut sub aspect religios. Teoria dr. Jackson cu privire la acest lucru nu este numai eronatã, dar si periculoasã. Chiar si asa, el a exprimat aceasta într-un asemenea mod, încât, dacã instructiunile sale ar fi luate în seamã, pacientii ar fi fãcuti sã creadã cã însãnãtosirea lor depinde de faptul ca ei sã aibã cât mai putine gânduri despre Dumnezeu si cer. Este adevãrat cã exist persoane cu mintea necumpãnitã, care îsi imagineazã cã sunt foarte religioase si care îsi impun postul si rugãciunea în detrimentul sãnãtãtii. Aceste suflete se lasã amãgite de bunãvoie. Dumnezeu nu a cerut de la ele asa ceva. Au o neprihãnire fariseicã, izvorâtã de la ele însele, nu de la Hristos. Se încred în propriile lor fapte bune pentru mântuire si cautã sã cumpere Cerul prin lucrãri meritorii, care le apartin, în loc sã se încreadã, asa cum ar trebui s-o facã orice pãcãtos, numai în meritele unui Mântuitor rãstignit si înviat din morti. Hristos si adevãrata evlavie vor constitui astãzi si întotdeauna sãnãtate pentru corp si tãrie pentru suflet.

Norul care s-a asezat deasupra Institutului nostru de Sãnãtate se ridicã, iar binecuvântarea lui Dumnezeu a însotit eforturile fãcute, pentru a-l aseza pe un temei solid, corect si de a îndrepta greselile acelora care au adus prin necredinciosie o mare rusine asupra lui si descurajare peste prietenii sãi de pretutindeni.

Cei care au oferit, spre folosirea în scopurile caritabile ale institutului, dobânzile sau dividendele actiunilor lor au fãcut o faptã nobilã, pentru care îsi vor primi rãsplata. Toti aceia care nu au fãcut o donatie si pot s-o fac ar trebui, cu prima ocazie, sã doneze totul sau o parte, dupã cum au procedat cei mai multi dintre actionari. Iar pe mãsurã ce creste folosinta acestei institutii si interesul manifestat pentru ea, toti, si mai ales cei ce nu au f cut-o încã, ar trebui sã continue sã cumpere actiuni.

Am vãzut cã exista un surplus de mijloace materiale între cei din poporul nostru, mijloace dintre care o parte ar trebui folositã pentru Institutul de Sãnãtate. Am vãzut, de asemenea, cã în poporul nostru existã multi oameni sãraci de toatã isprava, bolnavi si suferinzi, care au tot sperat la un ajutor din partea institutului, dar care nu pot achita preturile obisnuite pentru întretinere si tratament. ¥n ultimii trei ani, institutul s-a luptat din greu cu datoriile si nu a putut trata pacientii într-o mãsurã acceptabilã fãrã achitarea în întregime a plãtii. Ar fi un lucru plãcut înaintea lui Dumnezeu dacã poporul nostru ar cumpãra cu dãrnicie actiuni ale institutului - toti cei care îsi pot permite s-o facã - pentru a-l ajuta sã ajungã în mãsurã sã-i ajute pe sãracii umili si vrednici ai lui Dumnezeu. Legat de aceasta, am vãzut cã Hristos Se identificã cu oamenii suferinzi si cã tot ceea ce avem privilegiul de a face chiar si pentru cel mai neînsemnat dintre copiii Sãi, pe care El îi numeste frati, Îi facem Fiului lui Dumnezeu.

"Atunci Împãratul va zice celor de la dreapta Lui: 'Veniti binecuvântatii Tatãlui Meu, de mosteniti Împãrãtia care v-a fost pregãtitã de la întemeierea lumii. Cãci am fost flãmând si Mi-ati dat de mâncare; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de bãut; am fost strãin si M-ati primit; am fost gol si M-ati îmbrãcat; am fost bolnav si ati venit sã Mã vedeti; am fost în închisoare si ati venit pe la Mine'. Atunci cei drepti Îi vor rãspunde: 'Doamne, când Te-am vãzut noi flãmând si Ti-am dat sã mãnânci? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de bãut? Când Te-am vãzut noi strãin, si Te-am primit? Sau gol, si Te-am îmbrãcat? Când Te-am vãzut noi bolnav sau în temnitã si am venit pe la Tine?' Drept rãspuns, Împãratul le va zice: 'Adevãrat vã spun cã, ori de câte ori ati fãcut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati fãcut'. Apoi va zice celor de la stânga Lui: 'Duceti-vã de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care a fost pregãtit diavolului si îngerilor lui! Cãci am fost flãmând, si nu Mi-ati dat sã mãnânc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sã beau; am fost strãin, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati îmbrãcat; am fost bolnav si în temnitã, si n-ati venit pe la Mine'. Atunci Îi vor rãspunde si ei: 'Doamne, când Te-am vãzut noi flãmând sau fiindu-Ti sete, sau strãin, sau gol, sau bolnav, sau în temnitã si nu Ti-am slujit?' Si El, drept rãspuns, le va zice: 'Adevãrat vã spun cã, ori de câte ori n-ati fãcut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati fãcut'. Si acestia vor merge în pedeapsa vesnicã, iar cei neprihãniti vor merge în viata vesnicã" .

Ridicarea Institutului de Sãnãtate din starea sa decãzutã din toamna anului 1869 la conditia sa prosperã si promitãtoare de acum a reclamat sacrificii si eforturi, despre care prietenii sãi de pretutindeni nu stiu decât prea putin. Apoi, a avut o datorie de treisprezece mii de dolari si numai opt pacienti plãtitori. Si, ceea ce era mai rãu, calea urmatã de fostii manageri fusese de o asa naturã, încât i-a descurajat pe prietenii sãi pânã în punctul în care acestia sã nu mai aibã curajul de a furniza mijloace pentru lichidarea datoriei sau sã recomande celor bolnavi sã devinã clienti ai institutului. Acesta a fost momentul descurajant în care sotul meu a decis în mintea sa cã bunurile institutului trebuie sã fie vândute pentru a plãti datoriile, iar restul, dupã achitarea datoriilor, sã fie returnat actionarilor, proportional cu numãrul de actiuni detinut de fiecare. Într-o dimineatã însã, în timpul rugãciunii de la altarul familial, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui, în vreme ce se ruga pentru cãlãuzire divinã în chestiuni le-gate de institut, si a exclamat, plecat pe genunchi: "Domnul va apãra fiecare cuvânt pe care l-a rostit în viziunea despre Institutul de Sãnãtate; acesta va fi ridicat din starea sa de decãdere si va prospera într-un mod strãlucit." Din acel moment, ne-am apucat cu stãruintã de lucrare si am muncit cot la cot pentru institut, pentru a sterge influenta oamenilor egoisti care au adus rusine asupra lui. Am dãruit din mijloacele noastre, stabilind astfel un exemplu pentru altii. Am încurajat economia si sârguinta din partea tuturor celor care aveau de-a face cu institutul si am insistat ca medicii si asistentii sã lucreze din greu pentru o remuneratie micã, pânã când institutul avea sã capete iarãsi întreaga încredere a poporului nostru. Am dat o mãrturie clarã împotriva manifestãrii egoismului tuturor celor care aveau legãturã cu institutul, am dat sfaturi si am mustrat nedreptãtile. Am stiut cã Institutul de Sãnãtate nu avea sã reuseascã decât dacã binecuvântarea Domnului rãmânea asupra lui. Dacã binecuvântarea l-ar însoti, prietenii cauzei ar avea încredere cã aceasta este lucrarea lui Dumnezeu si ar simti cã este sigur sã doneze mijloace materiale pentru a face din ea o întreprindere vie, pentru a putea împlini planul lui Dumnezeu.

Medicii si unii asistenti s-au apucat cu seriozitate de lucru. Au lucrat din greu, sub apãsarea unor mari descurajãri. Doctorii Ginley, Chamberlain si Lamson au lucrat cu putere si sârguintã, în schimbul unui salariu mic, pentru a zidi aceastã institutie care se prãbusea. Si, slavã lui Dumnezeu, datoria a fost returnatã si au fost acoperite sume suplimentare pentru gãzduirea pacientilor. Tirajul revistei Health Reformer, care stã chiar la temelia succesului institutului, a fost dublat, iar aceasta a devenit o publicatie vie. Încrederea în institut a fost pe deplin restabilitã în mintea celor mai multi din poporul nostru si au fost pacienti aproape tot timpul anului care au putut fi bine gãzduiti si tratati cum se cuvine de cãtre medicii nostri.

Este un lucru profund regretabil cã primii manageri ai institutului au condus într-un mod în care aproape l-au coplesit cu datorii si descurajare. Însã pierderile financiare pe care le-au resimtit si regretat actionarii au fost mici în comparatie cu munca, încurajãrile si grija pe care le-am purtat eu si sotul meu, fãrã platã, si pe care, de asemenea, le-au dus medicii si asistentii, în schimbul unor salarii mici. Am luat actiuni ale institutului în valoare de o mie cinci sute de dolari, care ne-au fost "repartizate", dar care nu reprezintã decât o micã despãgubire în comparatie cu oboseala la care am fost supusi din pricina managerilor nepãsãtori de la început. Însã acum, când institutul se bucurã de reputatie si de sprijin din partea clientelei sale, valoreazã mai mult decât toti banii investiti si pentru cã greselile initiale au fost îndreptate, cei care si-au pierdut încrederea nu au nici o scuzã dacã au prejudecãti. Si dacã vor mai manifesta lipsã de interes, aceasta va fi pentru cã au ales sã îmbrãtiseze prejudecata mai degrabã decât sã se lase cãlãuziti de ratiune.

În providenta lui Dumnezeu, fratele A. si-a dãruit puterea si interesul sãu Institutului de Sãnãtate. A manifestat un interes lipsit de egoism pentru înaintarea treburilor institutului si nu s-a crutat sau favorizat pe sine. Dacã va fi dependent de Dumnezeu si va face din El tãria si sfãtuitorul sãu, va putea fi o binecuvântare pentru medici, asistenti si pacienti. El si-a legat propriile interese de tot ceea ce tine de institut si a fost o binecuvântare pentru altii prin aceea cã a purtat cu voiosie poveri care nu au fost nici putine, nici usoare. I-a binecuvântat pe altii, iar aceste binecuvântãri se vor rãsfrânge apoi asupra sa.

Însã fratele A. se aflã în pericolul de a lua asupra sa poveri pe care pot si ar trebui sã le poarte altii. Nu ar trebui sã se consume, fãcând acele lucruri pe care le pot face altii, al cãror timp este mai putin pretios. Ar trebui sã actioneze ca director si supraveghetor. Ar trebui sã-si pãstreze fortele pentru ca, prin judecata sa întemeiatã pe experientã, sã le poatã spune altora ce sã facã. Acest lucru este necesar ca sã-si poatã mentine o pozitie influentã la institut. Experienta sa de a conduce cu întelepciune si economie este pretioasã. El este însã în pericol de a-si lipsi familia de atentia sa într-o prea mare mãsurã, de a ajunge prea mult absorbit de institut si de a lua prea multe poveri asupra lui, asa cum a fãcut si sotul meu. Interesul sotului meu pentru Institutul de Sãnãtate, pentru Asociatia Editorialã si în general pentru cauzã a fost atât de mare, încât s-a prãbusit si a fost nevoit sã se retragã pentru un timp din lucrare, pe când, dacã ar fi fãcut mai putin pentru aceste institutii si si-ar fi împãrtit interesul între acestea si familia sa, nu ar fi fost solicitat neîncetat într-o singurã directie si si-ar fi pãstrat puterile pentru a-si continua lucrarea fãrã întrerupere. Fratele A. este omul potrivit la locul potrivit. Însã el nu trebuie sã procedeze ca sotul meu, chiar dacã lucrurile nu sunt într-o stare atât de prosperã ca atunci când si-ar fi consacrat toate fortele pentru ele. Dumnezeu nu cere nici sotului meu, nici fratelui A. sã se priveze de bucuria pãrtãsiei familiale, sã se rupã de cãmin si familie, fie si pentru binele acestor institutii importante. În timpul ultimilor trei sau patru ani, au fost mai multi care au manifestat interes pentru Institutul de Sãnãtate si au fãcut eforturi pentru a-l aduce într-o stare mai bunã. Unora însã le-au lipsit discernãmântul si experienta. Atâta timp cât fratele A. actioneazã fãrã egoism si se prinde de Dumnezeu, El îi va fi ajutor si sfãtuitor. Medicii de la Institutul de Sãnãtate nu ar trebui sã se simtã constrânsi sã facã lucrarea pe care o pot înfãptui asistentii. Ei nu ar trebui sã acorde asistentã în camera de baie sau în camera de gimnasticã, risipindu-si vitalitatea, fãcând ceea ce ar putea face altii. Nu ar trebui sã se ducã lipsã de asistenti care sã îngrijeascã de bolnavi si sã vegheze asupra celor slãbiti care au nevoie de supraveghetori. Medicii ar trebui sã-si pãstreze energia pentru împlinirea cu succes a îndatoririlor lor profesionale. Ei ar trebui sã le spunã altora ce sã facã. Dacã nu sunt persoane în care pot avea încredere sã facã aceste lucruri, ar trebui angajati oameni potriviti, instruiti cum se cuvine si remunerati corespunzãtor serviciilor aduse. Nimeni nu ar trebui angajat ca lucrãtor în afarã de aceia care vor lucra fãrã egoism în interesul institutului; iar acestia ar trebui sã fie bine plãtiti pentru serviciile lor. Ar trebui sã existe suficientã mânã de lucru, mai ales în timpul sezonului de varã, când sunt multi bolnavi, astfel încât nimeni sã nu fie nevoit sã lucreze în exces. Institutul de Sãnãtate a trecut peste încurcãturile sale, depãsindu-le; iar medicii si asistentele nu ar trebui sã fie constrânsi sã lucreze atât de mult si sã sufere atât din pricina privatiunilor ca atunci când institutul era greu apãsat din cauza oamenilor necredinciosi care aproape cã l-au prãbusit la pãmânt.

Mi s-a arãtat cã medicii de la institutul nostru ar trebui sã fie bãrbati si femei cu credintã si spiritualitate. Ei ar trebui sã-si punã toatã încrederea în Dumnezeu. La institut vin multi oameni care si-au provocat, prin propriile lor îngãduinte pãcãtoase, boli de aproape orice tip. Acestia nu meritã compasiunea pe care o pretind adesea. Si este foarte greu pentru medici sã consacre timp si energie acestor persoane decãzute fizic, mintal si moral. Existã însã si unii care, din nestiintã, au trãit încãlcând legile organismului lor. Ei au lucrat într-un mod lipsit de cumpãtare si au mâncat fãrã cumpãtare, pentru cã asa obisnuia lumea sã facã. Unii au suferit multe din partea multor medici, dar nu au fost fãcuti sã se simtã mai bine, ci hotãrât mai rãu. În cele din urmã, ei ajung sã fie rupti de ocupatia lor, de societate si de familiile lor si, ca o ultimã încercare, vin la Institutul de Sãnãtate cu speranta slabã de a gãsi o oarecare ameliorare. Acestia au nevoie de compasiune. Ei trebuie tratati cu cea mai mare gingãsie si trebuie avut grijã sã înteleagã în mod clar care sunt legile care guverneazã fiinta lor, pentru a putea, încetând sã le mai încalce si stãpânindu-se, sã evite suferinta si boala, pretul încãlcãrii legilor firii.

Doctorul B. nu este întru totul apt sã ocupe pozitia de medic la institut. El vede bãrbati si femei cu o constitutie fizicã distrusã, slabi din punct de vedere mintal si moral, si crede cã tratarea unor astfel de cazuri este un timp pierdut. Se poate ca în multe cazuri sã fie chiar asa. Dar nu ar trebui sã ajungã descurajat si sãtul de pacientii sãi bolnavi si suferinzi. Nu ar trebui sã-si piardã mila, compasiunea, rãbdarea si sã simtã cã viata sa este prost folositã când lucreazã pentru aceia care nu pot pretui niciodatã serviciile pe care le primesc si care nu-si vor folosi puterile, dacã si le recapãtã, pentru a binecuvânta societatea, ci vor urma acelasi curs al îngãduintei plãcerilor proprii pe care l-au urmat pânã în momentul în care si-au pierdut sãnãtatea. Doctorul B. nu ar trebui sã ajungã obosit sau descurajat. Ar trebui sã-si aminteascã de Hristos, care a intrat în mod direct în legãturã cu omenirea suferindã. Desi în multe cazuri cei afectati aduseserã boala asupra lor prin calea lor pãcãtoasã, încãlcând legile firii, Isus a avut milã de slãbiciunea lor, iar când au venit la El cu boli dintre cele mai îngrozitoare, El nu a stat deoparte, de fricã sã nu Se contamineze; i-a atins si a poruncit bolii sã cedeze.

"Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leprosi. Ei au stat departe, si-au ridicat glasul, si au zis: 'Isuse, Învãtãtorule, ai milã de noi!' Când i-a vãzut Isus, le-a zis: 'Duceti-vã, arãtati-vã preotilor!' Si pe când se duceau, au fost curãtiti. Unul din ei, când s-a vãzut vindecat, s-a întors, slãvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pãmânt la picioarele lui Isus si I-a multumit. Era samaritean. Isus a luat cuvântul si a zis: 'Oare n-au fost curãtiti toti cei zece? Dar ceilalti nouã unde sunt? Nu s-a gãsit decât strãinul acesta sã se întoarcã si sã dea slavã lui Dumnezeu?' Apoi i-a zis: 'Scoalã-te si pleacã; credinta ta te-a mântuit'."

Iatã aci o lectie pentru noi toti. Acesti leprosi au fost atât de mult degradati de boalã, încât li se interzisese accesul în societate, pentru a nu-i contamina pe altii. Limitele lor fuseserã prescrise de cãtre autoritãti. Isus ajunge în raza lor vizualã si, în marea lor suferintã, ei strigã cãtre Acela care este singurul în stare sã-i tãmãduiascã. Isus le porunceste sã se arate preotilor. Ei au credinta de a porni în drumul lor, crezând în puterea lui Hristos de a-i vindeca. Si pe când mergeau, au observat cã oribila boalã a dispãrut. Numai unul dintre ei însã are simtãminte de recunostintã, numai unul simte cã-i este profund dator lui Hristos pentru aceastã mare lucrare pe care a fãcut-o pentru el. Acesta se întoarce, lãudându-L pe Dumnezeu si recunoscând cu sufletul plin de multumire lucrarea înfãptuitã pentru el. Iar acest om era un strãin; ceilalti nouã erau evrei. De dragul acestui singur om, care avea sã foloseascã asa cum trebuie binecuvântarea sãnãtãtii Isus i-a vindecat pe toti zece. Ceilalti nouã au trecut mai departe fãrã sã aprecieze lucrarea fãcutã si nu I-au adus multumiri pline de recunostintã lui Isus pentru cã a înfãptuit vindecarea.

De acelasi tratament vor avea parte medicii de la Institutul de Sãnãtate, ca multumire pentru eforturile lor. Dacã însã, în munca lor de a ajuta omenirea suferindã, unul din douãzeci se foloseste corect de binecuvântãrile primite si apreciazã eforturile pe care le-au depus pentru ei, medicii ar trebui sã se simtã recunoscãtori si satisfãcuti. Dacã va fi salvatã o viatã din zece si un suflet dintr-o sutã va fi mântuit în Împãrãtia lui Dumnezeu, toate ve-nind din partea institutului, vor fi rãsplãtiti cu dãrnicie pentru toate eforturile lor. Toate nelinistile si grijile lor nu vor fi pierdute pe dea-ntregul. Dacã Împãratul slavei, Maiestatea Cerului, a lucrat pentru omenirea suferindã si atât de putini au apreciat ajutorul Sãu divin, medicii si asistentii de la institut ar trebui sã roseascã atunci când s-ar plânge cã eforturile lor slabe nu sunt apreciate de toti si par sã fie dispretuite de unii.

Mi s-a arãtat cã cei nouã care nu s-au întors pentru a da slavã lui Dumnezeu îi reprezintã perfect pe unii pãzitori ai Sabatului care vin la Institutul de Sãnãtate ca pacienti. Ei primesc multã atentie si ar trebui sã-si dea seama de tulburarea si descurajãrile medicilor, fiind ultimii care sã le provoace griji si poveri inutile. Cu toate acestea, regret cã trebuie s-o spun, cel mai adesea pacientii care sunt cei mai dificili la Institutul de Sãnãtate sunt cei care au credinta noastrã. Ei sunt mai înclinati sã înainteze plângeri decât oricare alti pacienti. Cei lumesti si crestini declarati apartinând altor denominatiuni apreciazã eforturile fãcute pentru refacerea lor mai mult decât multi pãzitori ai Sabatului. Iar când primii se întorc acasã, exercitã o influentã mai puternicã în favoarea Institutului de Sãnãtate decât pãzitorii Sabatului. Si unii dintre cei care ridicã întrebãri cu atâta usurintã si se plâng de conducerea de la institut sunt aceia care au primit tratament la pret redus.

Acest lucru a constitutit o mare descurajare pentru medici si asistenti; însã ei ar trebui sã-si aducã aminte de Hristos, Marele lor Model, si sã nu oboseascã fãcând bine. Dacã unul singur, dintre multi altii, este recunoscãtor si exercitã o influentã beneficã, ei ar trebui sã-I multumeascã lui Dumnezeu si sã prindã curaj. Acel singur om poate fi un strãin si se poate ridica întrebarea: Unde sunt ceilalti nouã? De ce nu acordã toti pãzitorii Sabatului interesul si sprijinul lor Institutului de Sãnãtate? Unii pãzitori ai Sabatului au un interes atât de redus, încât, în timp ce primesc atentie la institut fãrã sã plãteascã, vorbesc defãimãtor cu pacientii despre mijloacele folosite pentru însãnãtosirea bolnavilor. Doresc ca asemenea persoane sã-si reconsidere atitudinea. Domnul îi priveste asa cum i-a privit pe cei nouã leprosi care nu s-au întors sã-I dea slavã. Strãinii îsi fac datoria si apreciazã eforturile fãcute pentru refacerea lor, în timp ce acestia îsi folosesc influenta împotriva celor care au încercat sã le facã bine.

Doctorul B. trebuie sã cultive politetea si bunãtatea pentru a nu rãni simtãmintele pacientilor într-un mod gratuit. El este deschis la inimã si direct, constiincios, sincer si plin de zel. Are o bunã întelegere a bolii, dar ar trebui sã cunoascã mai profund modul în care sã-i trateze pe cei bolnavi. Aceasta presupune o culturã câstigatã prin eforturi personale, rafinament al comportamentului si mai multã atentie cu cuvintele si ilustratiile pe care le foloseste n salonul de consultatie.

Dr. B. este extrem de sensibil si aprins, impulsiv din fire. Actioneazã prea mult sub un impuls de moment. El a fãcut eforturi de a corecta spiritul sãu pripit si de a-si învinge defectele, dar mai are de fãcut un efort încã si mai mare. Dacã vede cã lucrurile merg rãu, el se grãbeste sã le spunã celor gresiti ce gândeste si nu foloseste întotdeauna cuvintele cele mai potrivite pentru ocazia respectivã. Uneori îsi jigneste într-atât pacientii, încât îl urãsc si pãrãsesc institutul cu inima grea, spre rãul lor si al institutului. Rareori ajutã vorbirea mustrãtoare cãtre pacienti, care sunt bolnavi atât fizic, cât si mintal. Însã putini dintre cei care au frecventat societatea lumii si care se raporteazã la toate lucrurile din punctul de vedere al unui om lumesc, sunt pregãtiti sã asculte declaratii despre realitãti neplãcute care îi privesc în mod direct. Nici chiar adevãrul nu trebuie rostit cu orice ocazie. Existã un timp potrivit si o ocazie optimã de a vorbi, când cuvintele nu vor jigni. Medicii nu ar trebui sã fie suprasolicitati si sistemul lor nervos secãtuit; cãci aceastã stare a trupului nu va promova o minte calmã, un temperament linistit si un spirit voios, fericit. Dr. B. a fost retinut prea mult la institut. Ar fi trebuit sã fie schimbat. Ar trebui sã iasã uneori din Battle Creek, sã se odihneascã si sã facã vizite, nu întotdeauna pentru consult, ci acolo unde poate fi liber si unde mintea nu îi va fi solicitatã de grija pentru bolnavi.

Privilegiul de a se retrage de la institut ar trebui acordat ocazional tuturor medicilor, în special acelora care poartã poveri si responsabilitãti. Dacã ajutoarele lipsesc într-o asemenea mãsurã încât aceasta nu se poate realiza, ar trebui asigurat un numãr mai mare de ajutoare. Faptul de a avea medici suprasolicitati si astfel incapabili de a-si împlini sarcinile profesionale este un lucru de care trebuie sã ne temem. Ar trebui prevenit, dacã este posibil, pentru cã urmãrile sunt împotriva intereselor institutului. Medicii ar trebui sã se menajeze. Nu ar trebui sã se îmbolnãveascã din cauza muncii în exces sau a oricãrei imprudente din partea lor. Mi s-a arãtat cã dr. B. se descurajeazã prea usor. Vor apãrea mereu lucruri care sã necãjeascã, sã încurce si sã punã la încercare rãbdarea medicilor si a asistentelor. Ei trebuie sã fie pregãtiti pentru aceasta si sã nu se lase tulburati sau descumpãniti. Trebuie sã fie calmi si blânzi, orice s-ar întâmpla. Ei exercitã o influentã care se va reflecta prin pacienti în alte state si care, iarãsi, se va rãsfrânge asupra Institutului de Sãnãtate în bine sau în rãu. Ei ar trebui sã nu piardã niciodatã din vedere cã au de-a face cu bãrbati si femei cu mintea afectatã, care privesc lucrurile adesea într-o luminã gresitã si au totusi încredintarea cã înteleg perfect orice chestiune. Medicii ar trebui sã înteleagã faptul cã un rãspuns dat cu blândete risipeste mânia. Într-o institutie în care sunt tratati bolnavi trebuie folositã o anumitã politicã pentru a tine cu succes sub control mintea îmbolnãvitã si a binecuvânta pe bolnavi. Dacã medicii îsi pot pãstra calmul în mijlocul unei furtuni de cuvinte lipsite de respect si aprinse, dacã îsi pot stãpâni propriile impulsuri când sunt provocati si jigniti, ei sunt cu adevãrat biruitori. "Cine este stãpân pe sine pretuieste mai mult decât cine cucereste cetãti." Supunerea eului si aducerea pasiunilor sub controlul vointei este cea mai mare izbândã pe care o pot avea oamenii.

Dr. B. nu este orb fatã de temperamentul sãu deosebit. El îsi vede esecurile, iar când simte presiunea crescând, este gata sã batã în retragere, întorcând spatele câmpului de luptã. Însã nu va câstiga nimic dacã procedeazã astfel. El se aflã acolo unde mediul si apãsarea, provocatã de împrejurãri, îi dezvoltã punctele tari de caracter, puncte din care este nevoie sã fie înlãturatã asprimea, pentru a putea deveni rafinat si superior. În ce-l priveste, nu-si va îndepãrta defectele din caracter fugind din fata probei la care este supus. Dacã ar pleca de la institut, nu-si va îndepãrta sau birui defectele de caracter. Pentru a le învinge, are o lucrare de fãcut, dacã vrea sã fie numãrat împreunã cu cei ce vor sta fãrã vinã înaintea tronului lui Dumnezeu, dupã ce vor fi trecut printr-un mare necaz si îsi vor fi spãlat hainele caracterului, albindu-le în sângele Mielului. S-a hotãrât ca noi însine sã le spãlãm. Izvorul a fost pregãtit cu un pret infinit, iar povara spãlãrii rãmâne asupra noastrã, care suntem nedesãvârsiti înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu Se oferã sã îndepãrteze aceste pete de necurãtie fãrã ca si noi sã facem ceva. Trebuie sã ne spãlãm vesmintele în sângele Mielului. Ne putem prinde de meritele sângelui lui Hristos prin credintã, iar prin harul si puterea Sa ne putem învinge greselile, pãcatele, nedesãvârsirile din caracter si putem iesi din luptã victoriosi, dupã ce ne vom fi spãlat astfel vesmintele în sângele Mielului.

Dr. B. ar trebui sã caute sã adauge zilnic la cunostintele pe care le-a dobândit si sã cultive politetea si rafinamentul comportamentului sãu. În discutiile pe care le poartã în salonul de consultatii, el poate coborî cu mult usurintã la un nivel scãzut; pacientii acestia nu au o influentã care sã înalte. Ar trebui sã nu uite cã intrã în legãturã cu tot felul oameni si cã impresiile pe care le lasã se vor rãspândi si în alte state, lucru care se va rãsfrânge asupra institutului. A avea de-a face cu bãrbati si femei a cãror minte si al cãror trup sunt atinse de boalã este o lucrare frumoasã. Medicii de la institut au nevoie de multã întelepciune pentru a vindeca trupul prin minte. Însã putini îsi dau seama ce putere are mintea asupra trupului. O mare parte dintre bolile care afecteazã omenirea îsi au sursa în minte si nu pot fi vindecate decât prin restabilirea sãnãtãtii mintale. Cei care sunt bolnavi mintal sunt cu mult mai multi decât ne imaginãm. Suferinta psihicã provoacã multora dispepsia, cãci amãrãciunea care cuprinde mintea are o influentã paralizantã asupra organelor digestive.

Pentru a ajunge la inima acestui tip de pacienti, medicul trebuie sã aibã discernãmânt, rãbdare, bunãtate si iubire. Un suflet îndurerat, suferind si o minte descurajatã au nevoie de un tratament blând, acesti oameni putând fi vindecati printr-o adâncã simpatie. Medicii ar trebuie mai întâi sã le câstige încrederea si sã-i îndrepte apoi cãtre Medicul a toate vindecãtor. Dacã mintea lor poate fi dirijatã cãtre Purtãtorul de poveri si ei pot avea credintã cã El Îsi va manifesta interesul pentru ei, vindecarea trupului si a mintii lor bolnave este un lucru sigur.

Alte institutii de sãnãtate privesc cu pizmã la Institutul de Sãnãtate din Battle Creek. Acestea lucreazã dupã principiile lumii, în timp ce managerii de la Institutul de Sãnãtate lucreazã dupã principiile religiei, recunoscându-L pe Dumnezeu ca proprietar. Ei nu lucreazã numai pentru mijloace materiale, în mod egoist, ci pentru Hristos si oameni. Ei cautã sã binecuvânteze persoanele suferinde, sã vindece mintea afectatã si de asemenea trupul cuprins de durere, cãlãuzindu-i pe cei bolnavi la Hristos, Prietenul credinciosilor. Ei nu lasã religia deoparte, ci îsi pun încrederea în Dumnezeu si se declarã dependenti de El. Cei bolnavi sunt îndrumati cãtre Isus. Dupã ce medicii au fãcut ce au putut pentru bolnavi, Îl roagã pe Dumnezeu sã lucreze si sã se alãture eforturilor lor pentru a restabili sãnãtatea bolnavilor suferinzi. El a fãcut acest lucru în unele cazuri ca rãspuns la rugãciunea credintei. Si va continua sã o facã, dacã vor fi credinciosi si îsi vor pune încrederea în El. Institutul de Sãnãtate va fi încununat de succes, pentru cã Dumnezeu îl sprijinã. Si dacã binecuvântãrile Sale vor însoti institutul, acesta va prospera si va constitui mijlocul prin care se va face mult bine. Alte institutii sunt constiente cã la institutul nostru existã un standard înalt în ce priveste influenta moralã si religioasã. Ei vãd cã directorii lui nu sunt înrâuriti de principii egoiste, lumesti si sunt invidiosi datoritã influentei sale ca autoritate si prestigiu.