MARTURII VOLUMUL III: Marturia 22 - IMPORTANTA EDUCATIEI ÎN CÃMIN

Am întrebat dacã nu cumva ar putea fi oprit acest val de nenorocire si dacã nu s-ar putea face ceva pentru a salva tineretul din aceastã generatie de la ruina care îi amenintã. Mi s-a arãtat cã o mare cauzã a deplorabilei stãri de lucruri din prezent este cã pãrintii nu simt cã au obligatia de a-si creste copiii conform legilor care guverneazã organismul. Mamele îsi iubesc copiii cu o dragoste idolatrã si le satisfac poftele, când stiu cã aceasta le va zdruncina sãnãtatea si vor aduce astfel asupra lor boala si nefericirea. Aceastã bunãtate plinã de cruzime se manifestã într-o mare mãsurã la generatia de acum. Dorintele copiilor sunt împlinite cu pretul sãnãtãtii si stãrii de fericire, pentru cã mamei îi este mai usor, pe moment, sã îi potoleascã decât sã retinã lucrul pentru care acestia fac gãlãgie.

Mamele sãdesc astfel sãmânta care se va ridica si va aduce roade. Copiii nu sunt educati sã-si înfrâneze poftele si sã-si restrângã dorintele. Si devin egoisti, pretentiosi, neascultãtori, nerecunoscãtori si nesfinti. Mamele care înfãptuiesc aceastã lucrare vor culege cu amãrãciune roadele iesite din sãmânta pe care au sãdit-o. Ele au pãcãtuit împotriva Cerului si împotriva copiilor lor, iar Dumnezeu le va considera rãspunzãtoare.

Dacã în urmã cu generatii educatia ar fi fost desfãsuratã dupã un plan cu totul diferit, tinerii generatiei actuale nu ar fi atât de stricati si nefolositori. Directorii si învãtãtorii din scoli ar fi trebuit sã fie aceia care înteleg fiziologia si care au interesul nu numai de a-i învãta pe tineri stiintele, ci si cum sã-si pãstreze sãnãtatea, astfel încât sã-si poatã folosi cunostintele cu cea mai mare eficientã dupã ce le vor fi obtinut. Lângã scoli ar fi trebuit sã fie alãturate întreprinderi care sã sprijine diferite ramuri de activitate, pentru ca studentii sã aibã de lucru si sã beneficieze de exercitiul fizic necesar în afara orelor de curs.

Folosirea la lucru a studentilor si destinderea acestora ar fi trebuit adaptate conform legilor care guverneazã organismul omenesc si concepute astfel, încât sã le asigure un nivel sãnãtos al tuturor puterilor corpului si mintii. Apoi, ar fi putut fi obtinutã cunoasterea practicã într-o meserie în acelasi timp în care se câstiga o educatie literarã. În scoalã, studentilor ar trebui sã li se stimuleze perceptia moralã, pentru a vedea si simti cã societatea are pretentii de la ei si cã ar trebui sã vietuiascã în ascultare fatã de legile firii pentru a putea fi, prin existenta si influenta lor, prin învãtãturã si exemplu, un avantaj si o binecuvântare pentru societate. Ar trebui sã li se întipãreascã tinerilor faptul cã toti au o influentã care dã roade continuu în societate, fie spre progres si rafinament, fie spre ceea ce degradeazã si înjoseste. Primul studiu al tinerilor ar trebui sã fie acela de a se cunoaste pe ei însisi si cum sã-si pãstreze trupurile sãnãtoase.

Multi pãrinti îsi tin copiii la scoalã aproape tot anul. Acesti copii se supun mecanic rutinei de studiu, însã nu retin ceea ce învatã. Multi dintre acesti studenti fãrã întrerupere par a fi lipsiti de viatã intelectualã. Monotonia studiului neîncetat le oboseste mintea si nu sunt decât foarte putin interesati de lectiile lor; iar pentru multi, folosirea cãrtilor devine dureroasã. Ei nu au o dragoste interioarã pentru cugetare si o ambitie de a dobândi cunostinte. Ei nu cultivã în ei însisi obiceiul de a medita si de a cerceta.

Copiii au mare nevoie de o educatie corectã pentru a putea fi de folos în aceastã lume. Însã orice efort care înaltã cultura intelectualã mai presus de educatia moralã este dirijat gresit. Instruirea, cultivarea si rafinarea tineretului si copiilor ar trebui sã fie povara principalã atât a pãrintilor, cât si a învãtãtorilor. Cugetãtori profunzi si gânditori cu o logicã ascutitã sunt putini pentru cã influente gresite au stopat dezvoltarea intelectului. Presupunerea unor pãrinti si învãtãtori cã studiul neîncetat ar întãri intelectul s-a dovedit eronatã; cãci în multe cazuri a avut un efect contrar.

În educatia timpurie a copiilor, multi pãrinti si învãtãtori nu reusesc sã înteleagã faptul cã cea mai mare atentie trebuie acordatã constitutiei fizice pentru asigurarea unei stãri sãnãtoase a trupului si creierului. Existã obiceiul de a-i încuraja pe copii sã urmeze cursurile scolare când sunt abia niste copilasi care au nevoie de îngrijirea mamei. Când au o vârstã fragedã, sunt adesea înghesuiti în sãli de clasã prost ventilate, unde stau în pozitii gresite, în bãnci rãu construite, iar ca rezultat, structura nedezvoltatã si fragilã a unora este deformatã. Este foarte probabil ca înclinatiile si obiceiurile din tinerete sã se manifeste la maturitate. Poti îndoi un copãcel aproape în ce chip doresti, iar dacã acesta rãmâne si creste asa cum l-ai îndoit, va fi un copac deformat si va arãta mereu rãul si vãtãmarea pe care a primit-o din mâinile tale. Poti încerca, dupã mai multi ani de crestere, sã îndrepti copacul, însã toate eforturile tale se vor dovedi inutile. Va fi mereu un copac strâmb. Asa stau lucrurile si cu mintea tinerilor. Ei pot fi educati în directia cea bunã sau în cea gresitã, iar în vietile lor viitoare vor urma calea pentru care au fost îndrumati în tinerete. Obiceiurile formate în tinerete vor creste o datã cu omul, vor cãpãta putere pe mãsurã ce omul capãtã putere si vor fi în general aceleasi si în viata de mai târziu, numai cã vor fi din ce în ce mai tari.

Trãim într-un veac în care aproape totul este superficial. Nu existã decât o slabã stabilitate si tãrie de caracter, pentru cã pregãtirea si educatia tinerilor sunt superficiale încã din leagãn. Caracterele lor sunt clãdite pe nisipuri miscãtoare. Tãgãduirea de sine si autocontrolul nu au fost modelate în caracterele lor. Au fost rãsfãtati si li s-au îngãduit toate, pânã când au fost distrusi pentru viata practicã. Iubirea de plãceri stãpâneste mintea si copiii sunt tolerati si rãsfãtati spre ruina lor. Copiii ar trebui pregãtiti si educati în asa fel, încât sã se astepte la ispite si sã calculeze cum sã dea piept cu dificultãtile si primejdiile. Ar trebui sã fie învãtati sã aibã stãpânire de sine si sã biruie cu noblete dificultãtile; si dacã nu se avântã de bunãvoie în mijlocul pericolului si nu se aseazã în mod gratuit în calea ispitei, dacã se feresc de influentele rele si de compania vicioasã si sunt apoi nevoiti sã fie în mod inevitabil într-o companie primejdioasã, vor avea tãria de caracter sã ia pozitie în favoarea a ceea ce este drept si sã nu se îndepãrteze de la principii, iesind prin tãria lui Dumnezeu, cu profilul moral neîntinat. Dacã tinerii care au fost educati cum se cuvine îsi pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face fatã si celui mai puternic test.

Însã putini pãrinti realizeazã cã fiii si fiicele lor sunt ceea ce exemplul si disciplina lor i-au fãcut si cã sunt rãspunzãtori pentru genul de caractere pe care le dobândesc copiii lor. Dacã ini-mile pãrintilor crestini ar fi supuse vointei lui Hristos, ei ar asculta porunca Învãtãtorului ceresc: "Cãutati mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." Dacã aceia care mãrturisesc cã sunt urmasi ai lui Hristos ar face pur si simplu aceasta, ar da exemple nu numai copiilor lor, ci si lumii necredincioase, exemple care ar reprezenta corect religia Bibliei.

Dacã pãrintii crestini ar trãi în ascultare de cerintele Învãtãtorului divin, ar pãstra simplitatea în modul în care mãnâncã si se îmbracã si ar trãi mai mult dupã legile care guverneazã organismul uman. Ei nu ar mai acorda atunci atât de mult timp vietii artificiale, fãcându-si griji si poveri pe care Hristos nu le-a pus asupra lor, dar pe care i-a îndemnat cu hotãrâre sã le evite. Dacã Împãrãtia lui Dumnezeu si neprihãnirea Sa ar fi primele si cele mai importante considerente ale pãrintilor, nu s-ar pierde decât foarte putin timp pretios pentru inutila împodobire exterioarã, în vreme ce mintea copiilor lor este aproape complet neglijatã. Timpul pretios închinat de multi pãrinti îmbrãcãrii copiilor lor în scopul etalãrii ostentative pentru momentele lor de distractie ar fi mai bine folosit, cu mult mai bine, pentru cultivarea propriilor minti ca sã poatã fi competenti în instruirea corectã a copiilor lor. Nu este esential pentru mântuirea sau fericirea acestor pãrinti ca sã foloseascã pretiosul timp de probã pe care li l-a oferit Dumnezeu pentru a se îmbrãca, a merge în vizite si a bârfi.

Multi pãrinti declarã cã au atât de multe de fãcut, încât nu le mai rãmâne deloc timp pentru instruirea lor, pentru a-si educa fiii si fiicele pentru viata practicã sau a-i învãta cum pot deveni mielusei în turma Domnului Hristos. Pãrintii nu-si vor da seama pânã în ziua socotelii finale de valoarea aproape infinitã a timpului petrecut într-un mod gresit, iar în acea zi cazurile tuturor vor fi hotãrâte si faptele întregii vieti vor fi desfãsurate înaintea noastrã în prezenta lui Dumnezeu, a Mielului si a tuturor sfintilor îngeri. Foarte multi vor vedea atunci cã drumul gresit pe care au apucat a hotãrât destinul copiilor lor. Nu numai cã n-au reusit sã se asigure cã vor avea parte de cuvintele de laudã de la Împãratul slavei, "bine, rob bun si credincios, intrã în bucuria Domnului tãu", dar aud chiar sentinta îngrozitoare pronuntatã asupra copiilor lor: "Depãrtati-vã!" Aceasta îi desparte pe copiii lor pentru totdeauna de bucuriile si strãlucirile Cerului si de Hristos. Ei însisi primesc hotãrârea: Depãrteazã-te, "rob rãu si lenes". Isus nu va spune niciodatã "bine" celor care nu si-au câstigat dreptul la acest "bine" prin vietile lor de credinciosie, de tãgãduire de sine si de jertfire de sine pentru a face bine altora si a rãspândi slava Sa. Cei care trãiesc în primul rând pentru propria lor plãcere, în loc sã facã bine altora, vor avea parte de o pierdere infinitã.

Dacã pãrintii ar putea fi constientizati de rãspunderea înfricosãtoare care apasã asupra lor în lucrarea de educare a copiilor lor, o mai mare parte din timpul lor ar fi închinat rugãciunii si mai putin etalãrii inutile. Ei ar medita, ar studia si s-ar ruga cu seriozitate lui Dumnezeu pentru întelepciune si ajutor divin ca sã-si educe în asa fel copiii, încât acestia sã capete caractere pe care Dumnezeu le va aproba. Nelinistea lor nu ar fi aceea de a sti cum sã-si educe copiii, încât acestia sã fie lãudati si onorati de cãtre lume, ci cum sã-i educe pentru a-si forma caractere frumoase, încuviintate de Dumnezeu.

Este nevoie de mult studiu si rugãciune serioasã pentru întelepciune cereascã, pentru a sti cum sã ne comportãm cu mintea celor tineri; cãci foarte mult depinde apoi de fãgasul pe care pãrintii cãlãuzesc mintea si vointa copiilor lor. A înclina mintea lor în directia cea bunã si la timpul potrivit este o lucrare extrem de importantã; cãci destinul lor vesnic poate depinde de hotãrârile luate într-un anumit moment critic. Cât de important este deci ca mintea pãrintilor sã fie cât mai liberã cu putintã, lipsitã de grija împovãrãtoare si obositoare pentru lucrurile vremelnice, liberã pentru a putea gândi si actiona cu atentie calmã, cu întelepciune si iubire si sã facã din salvarea sufletelor copiilor lor, primul si cel mai înalt considerent! Marele obiectiv pe care pãrintii ar trebui sã caute sã-l atingã pentru dragii lor copii ar trebui sã fie împodobirea interioarã. Pãrintii nu-si pot îngãdui sã le permitã vizitatorilor si strãinilor sã le pretindã atentia si, jefuindu-i de timp, care este marele capital al vietii, sã-i punã în imposibilitatea de a oferi zilnic copiilor lor acea instruire rãbdãtoare pe care trebuie s-o aibã pentru a da o îndrumare corectã mintii lor în dezvoltare. Aceastã viatã este prea scurtã pentru a fi irositã în distractii frivole si prostesti, prin vizite fãrã sens, prin îmbrãcãminte etalatã ostentativ sau prin amuzament incitant. Nu ne putem permite sã risipim timpul, pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a-i binecuvânta pe altii si pentru a ne strânge o comoarã în cer. Nu avem niciodatã prea mult timp pentru a ne rezolva îndatoririle. Ar trebui sã alocãm timp cultivãrii propriilor noastre inimi si minti pentru a putea fi calificati pentru lucrarea vietii noastre. Neglijând aceste datorii esentiale si conformându-ne obiceiurilor si uzantelor societãtii moderne, ne facem nouã însine si copiilor nostri o mare nedreptate.

Mamele care au de educat minti tinere si caractere de modelat pentru copiii lor nu ar trebui sã caute distractiile incitante ale lumii pentru a fi voioase si fericite. Ele au de fãcut în viatã o lucrare importantã si nici ele, nici cei ai lor nu-si pot permite sã petreacã timpul într-un mod din care nu au nimic de câstigat. Timpul este unul din talantii importanti pe care Dumnezeu ni i-a încredintat si pentru care ne va chema sã dãm socotealã. Irosirea timpului înseamnã irosirea intelectului. Puterile mintii pot fi cultivate într-un înalt grad. Este de datoria mamelor sã îsi cultive mintea si sã-si pãstreze inimile curate. Ele ar trebui sã profite de orice mijloc pe care-l au la îndemânã pentru progresul lor intelectual si moral, pentru a fi calificate sã cultive mintea copiilor lor. Unele dintre acestea care îsi nutresc înclinatia de a fi în compania altora se vor simti curând nelinistite dacã nu fac sau nu primesc vizite. Asemenea persoane nu au puterea de a se adapta împrejurãrilor. Îndatoririle necesare, sfinte, de familie li se par banale si neinteresante. Nu au deloc iubire pentru cercetarea de sine sau autodisciplinã. Mintea doreste cu nesat scenele variate, incitante ale vietii lumesti; copiii sunt neglijati pentru satisfacerea înclinatiilor; iar îngerul raportor scrie: "robi nefolositori". Dumnezeu doreste ca mintea noastrã sã nu fie lipsitã de un tel, ci sã facã binele în aceastã viatã.

Dacã pãrintii ar vrea sã simtã cã educarea copiilor lor pentru a fi folositori în aceastã viatã este o îndatorire solemnã, pe care Dumnezeu o cere de la ei; dacã ar vrea sã împodobeascã templul interior al sufletelor fiilor si fiicelor lor pentru viata vesnicã, am vedea o mare schimbare în bine în societate. Atunci nu s-ar mai manifesta o indiferentã atât de mare fatã de evlavia practicã si nu ar mai fi atât de dificil sã trezesti la viatã sensibilitatea moralã a copiilor, pentru a întelege cerintele pe care le are Dumnezeu fatã de ei. Pãrintii devin însã din ce în ce mai nepãsãtori în educarea copiilor lor în ramurile folositoare. Multi pãrinti le îngãduie copiilor sã-si formeze obiceiuri gresite si sã-si urmeze propriile înclinatii si nu reusesc sã imprime în mintea lor primejdia de a face acest lucru si necesitatea de a fi înrâuriti de principii.

Copiii încep adesea cu entuziasm o micã lucrare, dar, devenind încurcati sau obositi de aceasta, doresc o schimbare si se apucã de ceva nou. În acest fel, ei pot trece prin mai multe lucruri, se pot lovi de o micã descurajare si pot renunta la ele; si asa, trec de la un lucru la altul, fãrã a duce nimic pânã la capãt. Pãrintii nu ar trebui sã îngãduie ca iubirea de schimbare sã punã stãpânire pe copiii lor. Ei nu ar trebui sã fie prinsi într-atât de mult cu alte lucruri, încât sã nu mai aibã timp sã disciplineze cu rãbdare mintea aflatã în dezvoltare. Câteva cuvinte de încurajare sau o mânã de ajutor la momentul potrivit îi pot cãlãuzi si trece peste necazul si descurajarea lor, iar satisfactia pe care o vor avea, vãzând cã lucrul pe care si l-au propus a fost îndeplinit, îi va stimula la eforturi mai mari. Multi copii, din lipsa cuvintelor de încurajare si ceva ajutor în eforturile lor, devin descurajati si trec de la un lucru la altul. Si poartã cu ei acest trist defect pânã la maturitate. Ei nu reusesc sã aibã succes în nimic din ceea ce se apucã sã facã, pentru cã nu au fost învãtati sã persevereze când sunt confruntati cu împrejurãri descurajante. Astfel, întreaga viatã a multora se dovedeste un esec total, pentru cã nu au avut o disciplinã corectã când au fost tineri. Educatia primitã în copilãrie si tinerete influenteazã întreaga viatã maturã, iar viata lor religioasã poartã acelasi semn.