Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 22 (1872)
EFECTUL POLEMICILOR
La 10 decembrie 1871, mi s-au arătat primejdiile de care este amenintat fratele K. Influenta pe care o are în lucrarea lui Dumnezeu nu este ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce ar fi putut să fie. El pare să fie orb în ce priveste rezultatele purtării sale; nu îsi dă seama ce efecte lasă în urma sa. El nu lucrează într-un mod pe care Dumnezeu să-l poată accepta. Am văzut că se află în aceeasi mare primejdie în care era si Moses Hull înainte de a părăsi adevărul. S-a încrezut în sine. Si-a închipuit că era atât de pretios pentru cauza adevărului, încât sistemul nu se putea lipsi de el. Fratele K. a avut simtăminte foarte asemănătoare. El se bizuie prea mult pe propria sa tărie si întelepciune. Dacă si-ar putea vedea slăbiciunea la fel cum o vede Dumnezeu, nu s-ar mai amăgi niciodată singur si nici n-ar mai simti cumva că este triumfător. Iar dacă nu va face din Dumnezeu tăria lui si nu va depinde total de El, va cădea de la credintă la fel de sigur cum a căzut si Moses Hull.
În lucrările sale, el nu îsi ia tăria de la Dumnezeu. Pentru a-si trezi ambitia, el depinde de o stare de euforie. Când lucrează cu putine persoane, caz în care nu are acea stare euforică, îsi pierde curajul. Când lucrarea devine grea si el nu este purtat pe aripile acestei euforii, nu se prinde atunci si mai tare de Dumnezeu, devenind mai dornic să răzbată prin întuneric si să obtină biruinta. Frate K., tu devii adesea copilăros, slab si ineficient, si aceasta tocmai când ar trebui să fii mai puternic. Aceasta ar trebui să-ti spună că zelul si entuziasmul tău nu se alimentează din sursa cuvenită.
Mi s-a arătat în ce constă primejdia tinerilor predicatori care se angajează în dezbateri. Ei îsi întorc mintea către studiul Cuvântului pentru a culege lucrurile tăioase, devin sarcastici si, în eforturile lor de a face fată unuia care li se opune, Îl lasă prea adesea pe Dumnezeu în afara chestiunii. Agitatia polemicilor le diminuează interesul pentru adunările din care acest tip de stimulare lipseste. Cei care se angajează în polemici nu sunt lucrătorii cei mai eficienti si cei mai bine pregătiti pentru zidirea cauzei. Unii râvnesc ciocnirile de opinii si preferă acest tip de lucrare oricărei alteia. Ei nu studiază Biblia cu o umilintă a mintii, pentru a putea sti cum să obtină iubirea lui Dumnezeu; după cum spune Pavel: "...asa încât Hristos să locuiască în inimile voastre, prin credintă, fiind înrădăcinati si întemeiati în dragoste, ca să puteti întelege pe deplin, împreună cu toti sfintii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea si înăltimea; si să cunoasteti dragostea lui Hristos, care întrece orice cunostintă, ca să vă umpleti de toată plinătatea lui Dumnezeu".
Tinerii predicatori ar trebui să evite discutiile în contradictoriu; căci acestea nu sporesc spiritualitatea sau smerenia mintii. S-ar putea ca în unele cazuri să fie necesară înfruntarea în polemică deschisă a unui lăudăros mândru, care se opune adevărului lui Dumnezeu; în general însă, aceste discutii, fie în scris, fie prin viu grai, aduc mai mult rău decât bine. După o asemenea discutie, cea mai mare responsabilitate care apasă asupra predicatorului este de a păstra ridicat interesul. Ar trebui să fie pregătit pentru reactia care este posibil să aibă loc la sfârsitul unei înflăcărări religioase si să nu se lase, la rândul lui, cuprins de descurajare.
Oamenii care nu vor să admită cerintele Legii lui Dumnezeu, care sunt atât de simple, vor apuca de obicei pe calea fărădelegii; căci ei au stat de atâta timp de partea marelui rebel, luptându-se împotriva Legii lui Dumnezeu, care este fundamentul guvernării Sale în cer si pe pământ, încât sunt versati în această lucrare. În războiul pe care îl duc, ei nu vor dori să îsi deschidă ochii sau constiinta pentru a primi lumina. Ei îsi închid ochii pentru a nu fi luminati. Cazul lor este la fel de lipsit de sperantă ca si al iudeilor care n-au vrut să vadă lumina pe care le-o adusese Hristos. Mărturiile minunate despre mesianitatea Sa pe care li le-a adus, miracolele pe care le-a făcut, vindecarea celor bolnavi, învierea mortilor si toate acele lucrări pe care nici un alt om nu le mai făcuse si nici nu ar fi putut să le facă, în loc să le înmoaie si să le înduplece inimile, biruind prejudecătile lor păcătoase, i-a umplut cu aceeasi ură si furie demonică pe care a avut-o Satana când a fost aruncat din cer. Cu cât au avut mărturii si lumină mai mare, cu atât a fost mai mare ura lor. Erau hotărâti să stingă lumina, dându-L pe Hristos la moarte.
Cei ce urăsc Legea lui Dumnezeu, care este fundamentul guvernării Sale în ceruri si pe pământ, repetă aceeasi istorie a iudeilor necredinciosi. Puterea lor sfidătoare îi va urmări pe cei ce tin poruncile lui Dumnezeu si vor respinge orice rază de lumină. Constiintele lor au fost atâta timp violate si inimile lor s-au împietrit într-o asemenea măsură, din cauză că au ales mai degrabă întunericul decât lumina, încât simt că este o virtute, pentru a-si atinge scopul, de a da mărturie mincinoasă sau de a recurge la aproape orice fel de eschivare sau amăgire, cum au făcut si iudeii când L-au respins pe Hristos. Ei consideră că scopul scuză mijloacele. Ei tintuiesc practic Legea Tatălui asa cum iudeii L-au tintuit pe Hristos.
Lucrarea noastră ar trebui să folosească orice ocazie de a prezenta adevărul în puritatea si simplitatea sa, oriunde există vreo dorintă sau interes de a auzi ratiunile pe care se întemeiază credinta noastră. Cei care s-au ocupat îndeosebi cu profetiile si cu punctele teoretice ale credintei noastre ar trebui să devină fără amânare studenti ai Bibliei privind subiectele practice. Ei ar trebui să soarbă si mai profund din izvorul adevărului divin. Ar trebui să studieze cu grijă viata lui Hristos si lectiile Sale de evlavie practică, date pentru binecuvântarea tuturor si concepute să fie regula de vietuire corectă pentru toti cei ce vor crede în Numele Său. Ei ar trebui să fie plini de spiritul marelui lor Exemplu si să aibă o întelegere înaltă a ceea ce înseamnă viată sfântă pentru un urmas al lui Hristos.
Hristos a întâmpinat nevoile fiecărei categorii de oameni prin subiectele si maniera Sa de a predica. A cinat si a locuit si cu săracii, si cu bogatii si S-a interesat de grijile si ocupatiile oamenilor pentru a putea câstiga o cale către inimile lor. Cei învătati si cei mai străluciti erau satisfăcuti si încântati de discursurile Sale, care erau totusi atât de lămurite si simple, încât puteau fi întelese chiar si de cea mai umilă minte. Hristos S-a folosit de orice ocazie pentru a instrui poporul în privinta acelor învătături si precepte ceresti care trebuia înglobate în viata lor si care i-ar fi deosebit de orice habotnici, tocmai din pricina caracterului sfânt si înăltător al acestora. Aceste lectii care cuprind învătături divine nu sunt scoase în evidentă asa cum ar trebui pentru a influenta constiintele oamenilor. Aceste predici ale lui Hristos le oferă pastorilor, care cred în adevărul prezent, cuvântări care se vor dovedi potrivite în aproape orice ocazie. În acestea există un material de învătătură pentru cel ce studiază Biblia, de care nu poate fi interesat fără să aibă spiritul Învătătorului ceresc în propria sa inimă. Sunt aici subiecte pe care Hristos le-a prezentat tuturor claselor. Mii de oameni, de orice tip de caracter si orice pozitie socială, au fost atrasi si fermecati de chestiunile care au fost puse înaintea lor.
Unii pastori care se află de mult timp în lucrarea de predicare a adevărului prezent au suferit mari esecuri în eforturile lor. Ei si-au format o educatie de războinici. Au studiat temeinic subiecte prin care să aducă argumente pentru obiectul discutiei si găsesc o mare plăcere în folosirea subiectelor pe care le-au pregătit. Adevărul lui Dumnezeu este simplu, clar si convingător. Este armonios si, pus alături de eroare, străluceste în toată splendoarea si puterea sa. Consecventa lui îl recomandă judecătii oricărei inimi în care nu există prejudecată. Predicatorii nostri prezintă argumente în favoarea adevărului, pe care le-au exersat, si, dacă nu există piedici, adevărul repurtează victoria. Însă mi-a fost arătat că în multe cazuri biata unealtă îsi însuseste laurii pentru biruinta câstigată, iar oamenii, care sunt mai degrabă pământesti decât spirituali, laudă si onorează victoria pe care a câstigat-o.
Cei cărora le place să se angajeze în polemici îsi pierd de obicei spiritualitatea. Ei nu se încred în Dumnezeu asa cum ar trebui s-o facă. Au teoria adevărului pregătită pentru a-si biciui cu ea adversarul. Sentimente iesite din propriile lor inimi ne-sfintite au pregătit numeroase lucruri usturătoare, dure, pe care să le folosească în textura biciului lor pentru a-si irita si provoca adversarul. Spiritul lui Hristos nu are nimic de-a face cu acest lucru. Bine pregătit cu argumente convingătoare, participantul la discutii se crede curând suficient de puternic pentru a triumfa în lupta cu adversarul si Dumnezeu este lăsat în afara problemei. Unii dintre pastorii nostri au făcut din polemică principala lor ocupatie. Când se află în culmea agitatiei stârnite de polemică, ei par plini de energie, se simt puternici si vorbesc ca atare; si în vâltoarea acestei agitatii, multe lucruri sunt receptionate de oameni ca fiind în regulă, când, de fapt, sunt fără nici o îndoială rele în sine si o rusine pentru cel care s-a făcut vinovat de rostirea unor cuvinte atât de nepotrivite pentru un slujitor crestin.
Aceste lucruri au o influentă rea asupra predicatorilor care se folosesc de adevăruri sacre, înalte - adevăruri care se vor dovedi fie ca o mireasmă de viată spre viată, fie ca un miros de moarte spre moarte pentru cei ce le ascultă. În general, influenta pe care o au discutiile contradictorii asupra predicatorilor nostri este de a-i face îngâmfati si înăltati după propria lor evaluare. Aceasta nu este tot. Cei ce iubesc polemicile nu sunt potriviti să fie păstori ai turmei. Ei si-au antrenat mintea pentru înfruntarea adversarilor si pentru rostirea de sarcasme si nu se pot coborî pentru a veni în ajutorul inimilor care suferă întristate si au nevoie de mângâiere. De asemenea, ei s-au ocupat atât de mult cu argumentatiile, încât au neglijat subiectele practice de care are nevoie turma lui Dumnezeu. Ei nu cunosc decât prea putin predicile lui Hristos, care se leagă de viata de zi cu zi a crestinului, si nu sunt decât într-o mică măsură dispusi să le studieze. S-au ridicat deasupra simplitătii lucrării. Când erau mici în propriii lor ochi, Dumnezeu i-a ajutat; îngeri ai lui Dumnezeu le-au slujit si au făcut ca lucrările lor să aibă un mare succes, convingându-i pe bărbati si femei de adevăr. Educându-si însă mintea pentru discutii, ei au devenit adesea aspri si nesimtitori. Ei pierd interesul si compasiunea delicată care ar trebui să însotească întotdeauna eforturile unui pastor al lui Hristos.
Pastorii cărora le plac dezbaterile sunt în general nepotriviti pentru a da ajutor turmei acolo unde este cea mai mare nevoie de ajutor. Pentru că au neglijat religia practică în propriile lor inimi si vieti, ei nu-si pot învăta turma despre acest lucru. Dacă nu există agitatie, ei nu stiu cum să lucreze; par storsi de puteri. Dacă încearcă să vorbească, par să nu stie cum să prezinte un subiect care este potrivit pentru respectiva ocazie. Când ar trebui să prezinte un subiect care să hrănească turma lui Dumnezeu si care să atingă inimile si să le topească, ei se întorc la unele din vechile subiecte stereotipe si parcurg aceleasi argumente fixe, care sunt aride si neinteresante. Astfel, în loc de lumină si viată, ei aduc întuneric turmei si, de asemenea, propriilor lor suflete.
Unii pastori de-ai nostri nu cultivă spiritualitatea, ci încurajează un spectacol al "zelului" si o anumită activitate, care se întemeiază pe un fundament nesigur. În acest veac, este nevoie de pastori care judecă lucrurile cu calm si profunzime, care să unească devotamentul, constiinciozitatea si credinta lor cu activitatea si zelul. Cele două grupe de calităti, gândirea si devotamentul pe de o parte, activitatea si zelul pe de altă parte, ar trebui să meargă mână în mână.
Pastorii cărora le plac polemicile sunt cei mai putin vrednici de încredere dintre noi, pentru că nu se poate conta pe ei când lucrarea devine dificilă. Aduceti-i numai într-un loc în care nu este decât un slab interes si vor da pe fată o lipsă de curaj, de zel si de preocupare reală. Ei depind tot atât de mult de înviorarea si împrospătarea prin agitatia produsă de discutii sau împotriviri, cum depinde betivul de paharul său. Acesti pastori au nevoie de o nouă convertire. Au nevoie să soarbă din apele ce curg neîncetat din Stânca vesnică.
Bunăstarea vesnică a păcătosilor a fost motivatia comportamentului lui Isus. El a umblat peste tot, făcând bine. Bunăvointa era viata sufletului Său. Nu numai că a făcut bine tuturor celor care au venit la El, apelând la mila Sa, ci i-a căutat El Însusi cu perseverentă. Nu a fost niciodată încântat de aplauze sau deprimat din pricina ciriticilor sau dezamăgirilor. Când Se confrunta cu cea mai puternică împotrivire si cu tratamentul cel mai crud, El era plin de curaj. Cea mai importantă cuvântare pe care ne-a oferit-o Inspiratia a fost rostită de Hristos unei singure ascultătoare. Pe când se aseza lângă fântână ca să Se odihnească, pentru că era obosit, a venit o femeie samariteancă să scoată apă; El a văzut o ocazie de a-i atinge mintea si, prin ea, de a ajunge la mintea samaritenilor, care se aflau în mare întuneric si rătăcire. Desi obosit, El a prezentat adevărurile Împărătiei Sale spirituale, care au încântat-o pe femeia păgână si au umplut-o de admiratie pentru Hristos. Ea s-a dus si le-a spus tuturor: "Veniti să vedeti un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva Acesta este Hristos?" Mărturia acestei femei i-a adus pe multi să creadă în Hristos, convertindu-se. Prin declaratia ei, multi au venit să audă cu urechile lor si au crezut din pricina cuvântului auzit de la El.
Oricât de mic ar fi numărul ascultătorilor interesati, dacă inima este atinsă si întelegerea lor deschisă, ei pot face, asemenea samaritencei, o declaratie care va stârni interesul a sute de persoane dornice să cerceteze pe cont propriu. Când se lucrează în unele locuri pentru a stârni interesul, vor fi multe descurajări. Însă, dacă la început pare să existe o prea mică preocupare, acest lucru nu reprezintă dovada că te-ai înselat în privinta datoriei si locului de desfăsurare a lucrării. Dacă interesul creste treptat, iar oamenii actionează în deplină cunostintă, nu din impuls, ci din principiu, preocuparea lor este mult mai sănătoasă si mai durabilă decât atunci când se creează dintr-o dată o mare agitatie si interes, iar simtămintele sunt provocate prin audierea unei dezbateri, a unei polemici virulente între sustinătorii ambelor păreri, pro si contra adevărului. Se creează astfel o împotrivire aprigă, se iau pozitii si hotărâri rapide. Rezultatul constă într-o stare de lucruri pătimasă. Este nevoie de o deliberare si o judecată plină de calm. Faceti ca această stare de agitatie să se stingă sau lăsati să se producă un soc printr-o conducere nechibzuită a lucrării - si interesul nu va mai putea fi stârnit niciodată. Sentimentele si reactiile de solidaritate ale oamenilor au fost provocate, însă constiintele lor nu au fost miscate si inimile lor nu au fost zdrobite si smerite înaintea lui Dumnezeu.
Când prezintă adevărul nepopular, lucru care presupune o cruce grea, predicatorii ar trebui să fie atenti ca fiecare cuvânt să fie asa cum l-ar vrea Dumnezeu. Aceste cuvinte ale lor ar trebui să nu fie niciodată tăioase. Ei ar trebui să prezinte adevărul în umilintă, cu cea mai adâncă iubire pentru suflete si cu o dorintă profundă pentru salvarea lor si să lase ca însusi adevărul să taie. Nu ar trebui să-i sfideze pe slujitorii altor denominatiuni si nici să caute să-i provoace la o polemică. Ei nu ar trebui să ia o pozitie asemănătoare cu aceea a lui Goliat, când a sfidat ostile lui Israel. Israel nu l-a sfidat pe Goliat, ci Goliat s-a lăudat cu mândrie împotriva lui Dumnezeu si a poporului Său. Sfidările, lăudărosenia si invectivele trebuie să vină din partea împotrivitorilor adevărului care iau pozitia lui Goliat. Însă nimic din acest spirit nu ar trebui să se vadă la aceia care au fost trimisi de Dumnezeu să vestească ultima solie de avertizare unei lumi pierdute.
Goliat se încredea în armura sa. Îngrozea ostile lui Israel prin lăudărosenia lui sfidătoare, sălbatică, în timp ce îsi expunea extraordinara sa armură, care era tăria lui. David, în umilinta si zelul lui pentru Dumnezeu si poporul Său, s-a oferit să-l înfrunte pe acest lăudăros. Saul a consimtit si i-a oferit lui David propria lui armură împărătească. Acesta n-a vrut s-o poarte. A lăsat deoparte armura împăratului, căci nu era deprins cu ea. El era deprins cu Dumnezeu si, încrezându-se în El, câstigase victorii deosebite. Dacă si-ar fi pus armura lui Saul, ar fi dat impresia că este un războinic, când nu era decât micul David care păstea oile. El a avut grijă ca nu cumva biruinta să-i fie pusă în seama armurii lui Saul; căci încrederea lui era în Domnul lui Israel. El si-a ales câteva pietre de la pârâu si, cu prastia si toiagul său, singurele lui arme, s-a dus în Numele Dumnezeului lui Israel pentru a-l înfrunta pe războinicul înarmat.
Goliat l-a dispretuit pe David; căci înfătisarea lui era aceea a unui simplu tinerel neînvătat în ale războiului. Goliat proferă înjurături la adresa lui David si îl blestemă în numele dumnezeilor lui. Simtea că era un afront la adresa demnitătii lui să vină în întâmpinarea sa un adolescent, fără să poarte măcar o armură. Se lăudă cu ceea ce avea să-i facă. David nu s-a supărat pentru că era privit ca fiind atât de neînsemnat si nici n-a tremurat la auzul îngrozitoarelor lui amenintări, ci a răspuns: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu sulită si cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului ostirilor, Dumnezeul ostirii lui Israel, pe care ai sfidat-o". David îi spune lui Goliat că, în Numele Domnului, îi va face chiar lucrurile cu care el însusi a fost amenintat. "Si toată multimea aceasta va sti că Domnul mântuieste nu prin sabie, nici prin sulită; ci lupta este a Domnului si El vă dă în mâinile noastre."
Predicatorii nostri nu ar trebui să fie sfidători si să provoace discutii. Sfidarea să vină din partea celor ce se împotrivesc adevărului lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că fratele K. si alti pastori s-au comportat prea mult ca Goliat. Si apoi, după ce au îndrăznit si au provocat discutii, s-au încrezut în argumentările lor pregătite dinainte, asa cum a vrut Saul ca David să aibă încredere în armura sa. Ei nu s-au încrezut, ca umilul David, în Dumnezeul lui Israel, făcând din El tăria lor, ci au înaintat încrezători si lăudărosi ca Goliat, preamărindu-se pe ei însisi si neascunzându-se în spatele lui Isus. Ei stiau că adevărul este puternic si, prin urmare, nu si-au umilit inimile si nu s-au lăsat cu credintă în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca El să dea adevărului biruinta. Ei s-au lăsat pradă euforiei si si-au pierdut echilibrul; discutiile au fost adesea lipsite de succes, iar rezultatul a fost un rău provocat propriilor lor suflete si sufletelor altora.
Mi s-a arătat că unii dintre pastorii nostri tineri capătă o pasiune pentru polemică si că, dacă nu vor vedea primejdia, acest lucru se va dovedi o capcană pentru ei. Mi s-a arătat că fratele L. este în mare primejdie. El îsi educă mintea într-o directie gresită. Se află în pericol de a se ridica deasupra simplitătii lucrării. Dacă, atunci când îmbracă armura lui Saul, are întelepciunea lui David de a o lăsa totusi deoparte din pricină că nu este învătat cu ea, îsi poate reveni înainte de a merge prea departe. Acesti tineri predicatori ar trebui să studieze atât învătăturile practice ale lui Hristos, cât si cele teoretice si să învete de la Isus că pot dobândi harul, blândetea, umilinta si duhul Său smerit. Dacă ei, asemenea lui David, sunt adusi într-o situatie în care cauza lui Dumnezeu le cere cu adevărat să înfrunte pe unul care sfidează pe Israel si dacă înaintează în puterea lui Dumnezeu, încrezându-se cu totul în El, El îi va purta prin încercare si va face ca adevărul Său să triumfe într-un mod slăvit. Hristos ne-a dat un exemplu. "Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolul si se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: 'Domnul să te mustre!'"
De îndată ce un predicator părăseste pozitia pe care ar trebui s-o ocupe întotdeauna un slujbas crestin si se coboară la atitudinea comică de a stârni râsul si a-l îndrepta împotriva adversarului său sau când este sarcastic si tăios si îl insultă el face ceea ce Mântuitorul lumii nu a îndrăznit să facă; căci el intră pe terenul inamicului. Predicatorii care se luptă cu împotrivitorii adevărului lui Dumnezeu nu au de dat piept numai cu oamenii, ci si cu Satana si cu legiunea lui de îngeri răi. Satana caută orice prilej de a se folosi spre avantajul propriu de predicatorii care sustin adevărul, iar când acestia nu îsi mai pun toată încrederea în Dumnezeu si cuvintele nu sunt în spiritul si iubirea lui Hristos, îngerii lui Dumnezeu nu-i pot întări si lumina. Atunci îi lasă în puterea lor proprie, iar îngerii răi îi învăluie în întuneric; din acest motiv, împotrivitorii adevărului par să fie în avantaj, iar discutia face mai mult rău decât bine. Servii lui Dumnezeu ar trebui să se apropie mai mult de El. Fratii K., L., M. si N. ar trebui să cultive mai degrabă evlavia personală decât să încurajeze iubirea pentru polemică. Ei ar trebui să caute să devină păstori ai turmei decât să se educe în directia creării unei stări de agitatie, manipulând sentimentele poporului. Acesti frati sunt în pericolul de a deveni dependenti mai mult de popularitatea lor si de succesul de care se bucură în rândurile poporului ca oratori inteligenti decât de faptul că sunt lucrători umili si credinciosi si urmasi blânzi si devotati ai lui Hristos, împreună lucrători cu El.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
