Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 21 (1872)
CĂTRE PĂRINTII BOGATI
La întâlnirea de tabără din Vermont, în 1870, m-am simtit constrânsă de Duhul lui Dumnezeu să dau o mărturie clară despre datoria părintilor bogati si în vârstă cu privire la dispozitia testamentară legată de bunurile lor. Mi se arătase că unii oameni, care sunt iscusiti, prudenti si perspicace în privinta tranzactiilor de afa-ceri în general, bărbati renumiti pentru promptitudine si acuratete, dau dovadă de lipsă de prevedere si promptitudine în ce priveste dispozitiile pe care trebuie să le dea în timpul vietii în legătură cu proprietatea lor. Ei nu stiu cât de curând se va încheia timpul lor de probă si totusi anii trec fără să-si pună lucrurile în rânduială si adesea chiar viata lor se încheie în cele din urmă fără ca ei să-si fi folosit judecata. Sau pot muri pe neasteptate, fără a fi avertizati măcar cu o clipă înainte, iar bunurile lor sunt folosite într-un mod pe care ei nu l-ar fi aprobat. Acestia sunt vinovati de neglijentă; sunt administratori necredinciosi.
Crestinii care cred în adevărul prezent ar trebui să manifeste întelepciune si prevedere. Ei nu ar trebui să neglijeze întocmirea dispozitiilor privitoare la mijloacele lor, asteptând o ocazie favorabilă pentru a-si aranja treburile în timpul unei boli prelungite. Ar trebui să aibă afacerile în asa fel ordonate, încât, dacă ar fi chemati să le părăsească în orice ceas si dacă vocea li s-ar stinge până să mai facă vreun aranjament, să poată fi lichidate asa cum ar fi făcut-o ei însisi dacă ar fi fost în viată. Multe familii au fost jefuite de toate bunurile lor si au fost condamnate la sărăcie pentru că a fost neglijată o lucrare care ar fi putut fi îndeplinită foarte usor într-un ceas. Cei care îsi întocmesc testamentele nu ar trebui să se ferească de neplăcerile sau cheltuielile necesare pentru a obtine îndrumări legale si pentru a le concepe într-un asemenea mod, încât să reziste la probă.
Am văzut că aceia care îsi mărturisesc credinta în adevăr ar trebui să-si arate credinta prin fapte. Ei ar trebui să-si facă prieteni cu ajutorul mamonei nedrepte, pentru ca, în final, să poată fi primiti în locuintele vesnice. Dumnezeu i-a făcut pe oameni administratori de bunuri. El a pus în mâinile lor banii cu care să înainteze marea lucrare de mântuire a sufletelor pentru care Hristos Si-a părăsit căminul ceresc, bogătiile, slava si a devenit sărac, pentru a putea, prin propria Sa umilintă si jertfă, să aducă la Dumnezeu multe fiice si multi fii ai lui Adam. În providenta Sa, Domnul a stabilit ca lucrarea din via Sa să fie sustinută prin mijloacele încredintate în mâinile administratorilor Săi. Venită din partea lor, neglijenta de a răspunde chemărilor cauzei lui Dumnezeu pentru împlinirea lucrării Sale îi dovedeste ca fiind slujitori nevrednici si indolenti.
Mi se arătaseră unele lucruri despre cauza din Vermont, dar mai ales din Bordoville si împrejurimile sale. Pasajul următor este din Mărturii pentru comunitate, nr. 20: "Trebuie împlinită o lucrare pentru multi care locuiesc în Bordoville. Am văzut că vrăjmasul era ocupat cu lucrarea de a-si împlini obiectivele. Bărbati cărora Dumnezeu le-a încredintat talanti în mijloacele materiale au pus asupra copiilor lor răspunderea pe care Cerul a hotărât-o pentru ei, aceea de a fi administratori ai lui Dumnezeu. În loc să dea lui Dumnezeu ceea ce este al Său, ei pretind că tot ceea ce au le apartine, ca si cum au obtinut aceste bunuri prin propria lor iscusintă si putere.
Unii îsi plasează bunurile dincolo de controlul lor, punându-le în mâinile copiilor lor. Motivatia lor tainică este aceea de a ajunge într-o pozitie în care nu se vor simti răspunzători de a da din proprietatea lor pentru răspândirea adevărului. Acestia iubesc cu vorba, nu cu fapta si în adevăr. Nu-si dau seama că ei nu se ocupă de propriii lor bani, ci de ai Domnului. Părintii ar trebui să aibă o mare teamă de a încredinta copiilor talantii mijloacelor materiale pe care Dumnezeu i-a pus în mâinile lor, aceasta numai dacă nu au dovada cea mai sigură că urmasii lor au un interes, o dragoste si un devotament mai mare pentru cauza lui Dumnezeu decât au ei însisi si că acesti copii vor fi mai seriosi si mai zelosi în înaintarea lucrării lui Dumnezeu si mai binevoitori de a împlini diferitele proiecte legate de aceasta, care reclamă mijloace materiale. Însă multi îsi pun mij-loacele în mâinile copiilor, aruncând astfel asupra lor răspunderea propriei lor isprăvnicii, pentru că Satana îi împinge s-o facă. Procedând asa, ei plasează în mod eficient acele mijloace în rândurile vrăjmasului. Satana conduce lucrurile în asa fel, încât să fie în favoarea propriului său scop si lipseste cauza lui Dumnezeu de mijloacele de care aceasta are nevoie pentru a fi sustinută din plin.
Multi care au făcut o înaltă mărturisire de credintă sunt deficienti în privinta faptelor bune. Dacă ar dori să-si arate credinta prin fapte, ar putea exercita o influentă puternică de partea adevărului. Ei însă nu pun la schimbător talantii bunurilor pe care li le-a împrumutat Dumnezeu. Cei care se gândesc să-si usureze constiinta, lăsând copiilor lor bunurile prin testament sau retinându-se de la participarea la cauza lui Dumnezeu si acceptând ca acestea să treacă în mâinile unor copii necredinciosi si nechibzuiti, pentru ca ei să le risipească sau să adune comori si să le venereze, vor fi nevoiti să dea socoteală pentru aceasta lui Dumnezeu; ei sunt ispravnici necredinciosi ai banilor Domnului. Ei îi îngăduie lui Satana să-i înfrângă prin acesti copii a căror minte se află sub controlul său. Scopurile lui Satana sunt împlinite în multe feluri, în timp ce administratorii lui Dumnezeu par stupefiati si paralizati; ei nu-si dau seama de marea lor responsabilitate si de socoteala care trebuie să vină curând."
Mi s-a arătat că timpul de probă al unora din vecinătatea __ avea să se încheie curând si că era important ca lucrarea lor să sfârsească prin a fi aprobată de Dumnezeu, pentru ca, după aranjamentele finale, să poate auzi acel "bine" din partea Stăpânului. Mi s-a arătat, de asemenea, inconsecventa celor care mărturisesc credinta în adevăr si nu sustin cauza lui Dumnezeu cu mijloacele lor, pentru a le putea lăsa copiilor. Multi tati si mame sunt săraci în mijlocul abundentei. Ei îsi îngrădesc într-o anumită măsură propriile satisfactii si îsi refuză adesea acele lucruri care sunt necesare pentru a se bucura de viată si de sănătate, aceasta în timp ce au la dispozitie mijloace din belsug. Ei simt că nu au dreptul, ca să spunem asa, de a-si însusi mijloacele materiale pentru propria lor bunăstare sau în scopuri caritabile. Ei au un singur obiectiv înaintea lor, si anume de a face economie de bunuri, pe care să le lase copiilor. Această idee este atât de pătrunzătoare, atât de intim întretesută cu toate actiunile lor, încât copiii se obisnuiesc să astepte cu nerăbdare timpul în care toate aceste bunuri vor fi ale lor. Ei depind de ele, iar această perspectivă are o influentă importantă, dar nefavorabilă asupra caracterelor lor. Unii devin risipitori, altii devin egoisti si avari, iar altii chiar lenesi si nepăsători. Multi nu cultivă obiceiul de a face economie; ei nu caută să fie independenti. Nu au o tintă si dovedesc o labilitate a caracterului. Impresiile primite în copilărie si tinerete sunt tesute în structura caracterului si devin principii de actiune în viata matură.
Cei care au cunoscut principiile adevărului ar trebui să se lase călăuziti îndeaproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei ar trebui să-I dea lui Dumnezeu ceea ce apartine lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că mai multi în Vermont făceau o mare greseală însusindu-si mijloacele pe care Dumnezeu li le încredintase spre păstrare. Ei treceau cu vederea pretentia lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce au. Ochii lor erau orbiti de vrăjmasul neprihănirii, iar ei apucaser pe o cale care avea să fie dezastruoasă pentru ei si copiii lor dragi.
Copiii îsi influentau părintii să-si lase proprietătile în mâinile lor, pentru a dispune de acestea conform judecătii lor. Cu lumina Cuvântului lui Dumnezeu atât de clară si simplă în ce priveste banii încredintati administratorilor, cu avertizările si mustrările pe care Dumnezeu le-a dat de-a lungul Mărturiilor prin dispozitiile privitoare la mijloace materiale - dacă, având toată această lumină înaintea lor, copiii îsi influentează părintii direct sau indirect să-si împartă proprietătile câtă vreme sunt încă în viată sau să dispună prin testament ca acestea să ajungă în mâinile lor după moartea părintilor, ei îsi iau asupra lor răspunderi înfricosătoare. Copiii acelor părinti înaintati în vârstă care mărturisesc credinta în adevăr ar trebui ca, în teamă de Dumnezeu, să-si sfătuiască si să stăruie pe lângă părinti ca acestia să-si onoreze mărturisirea de credintă si să urmeze o cale, în ce priveste mijloacele lor, pe care Dumnezeu o poate aproba. Părintii ar trebui să-si strângă comori în ceruri, dispunând ei însisi ca mijloacele lor să folosească la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ei nu ar trebui să se jefuiască singuri de comoara cerească, lăsând un surplus material celor ce au îndeajuns; căci, făcând astfel, ei nu numai că se lipsesc pe ei însisi de pretiosul privilegiu de a-si strânge în ceruri o comoară nepieritoare, dar jefuiesc chiar vistieria lui Dumnezeu.
Am declarat la întâlnirea de tabără că, atunci când proprietătile sunt lăsate prin testament în majoritate copiilor, când nu este lăsat nimic pentru cauza lui Dumnezeu sau, dacă este, nu reprezintă decât o nimica toată ce nu merită amintită, aceste bunuri se dovedesc adesea un blestem pentru copiii care le-au mostenit. Ar constitui o sursă de ispită si ar deschide o usă prin care s-ar afla în pericolul de a cădea în capcana multor patimi primejdioase si vătămătoare.
Părintii ar trebui să-si exercite dreptul pe care li l-a dat Dumnezeu. El le-a încredintat talantii pe care ar dori ca ei să-i folosească spre slava Sa. Copiii nu trebuie să devină răspunzători pentru talantii tatălui. Câtă vreme au încă o minte sănătoasă si o bună judecată, părintii ar trebui să conceapă dispozitia testamentară legată de bunurile lor, evaluând totul cu rugăciune si cu ajutorul unor consilieri potriviti care au experientă în adevăr si o cunoastere a vointei divine. Dacă au copii care sunt năpăstuiti sau se luptă cu sărăcia si care vor folosi cu întelepciune mij-loacele primite, acestia ar trebui avuti în vedere. Dacă însă au copii necredinciosi, care au din plin bogătia acestei lumi si slujesc ei însisi lumii, comit un păcat împotriva Stăpânului care i-a numit administratorii Săi, căci este păcat să le pună în mâini mij-loace materiale numai pentru că acestia sunt copiii lor. Cerintele lui Dumnezeu nu trebuie privite cu usurătate.
Si trebuie înteles foarte clar că, dacă părintii si-au întocmit testamentul, aceasta nu-i va împiedica să ofere mijloace materiale pentru cauza lui Dumnezeu câtă vreme trăiesc. Lucrul acesta ar trebui să-l facă. Ar trebui să aibă satisfactia de aici si răsplata de apoi, aceea de a dispune în privinta surplusului de bunuri câtă vreme sunt încă în viată. Ei ar trebui să-si facă partea ce le revine în înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ar trebui să folosească mij-loacele încredintate de către Stăpân pentru a împlini lucrarea ce trebuie făcută în via Sa. Dragostea de bani stă la baza aproape a tuturor crimelor comise în lume. Tatii care îsi retin în mod egoist mijloacele materiale pentru a-si îmbogăti copiii, care nu văd nevoile cauzei lui Dumnezeu si nu le acoperă, fac o greseală teribilă. Copiii pe care gândesc că îi binecuvântează cu bunurile lor sunt blestemati prin acestea. Banii lăsati copiilor devin adesea o sursă de amărăciune. Ei se ceartă în mod frecvent pentru proprietatea care le-a fost lăsată, iar în cazul unui testament, sunt rareori multumiti cu totii de dispozitiile făcute de tată lor. Si în loc ca mijloacele materiale lăsate să stârnească recunostintă si respect pentru memoria sa, acestea provoacă nemultumire, cârtire, invidie si lipsă de respect. Frati si surori care au fost în relatii de pace ajung uneori la discordie, iar certurile de familie sunt adesea rezultatul bunurilor mostenite. Bogătiile sunt de dorit numai ca mijloc de satisfacere a lipsurilor din acel moment si de a face bine altora. Cel mai ades însă, bogătiile devin mai degrabă o capcană pentru posesor decât o binecuvântare. Părintii nu ar trebui să caute să-i aducă pe copiii lor în situatia de a se confrunta cu ispitele la care-i expun când le lasă mijloacele pentru care acestia nu au făcut nici un efort să le câstige.
Mi s-a arătat că unii copii care mărturisesc credinta în adevăr îsi influentau în mod direct tatăl, pentru ca acesta să-si păstreze mijloacele materiale pentru ei, în loc să le pună în cauza lui Dumnezeu, câtă vreme sunt încă în viată. Cei care si-au influentat tatăl să-si transfere isprăvnicia asupra lor nu prea stiu ce fac. Ei atrag o răspundere îndoită peste ei prin faptul că schimbă hotărârea tatălui, asa încât acesta să nu împlinească scopul lui Dumnezeu în folosirea mijloacelor încredintate lui de către El, pentru a fi folosite spre slava Sa si răspunderea suplimentară de a deveni administratori ai bunurilor care ar fi trebuit puse la schimbător de către tatăl lor, astfel încât Stăpânul să fi putut primi ceea ce este al Său cu dobândă.
Multi părinti fac o mare greseală, punând bunurile din mâinile lor în cele ale copiilor, în timp ce sunt ei însisi răspunzători de buna folosire sau risipirea talantilor încredintati lor de către Dumnezeu. Nici părintii, nici copiii nu sunt făcuti mai fericiti prin acest transfer de proprietate. Iar părintii, chiar dacă mai trăiesc câtiva ani, regretă îndeobste lucrul pe care l-au făcut. Pe această cale, dragostea filială nu creste. Copiii nu simt o recunostintă mai mare si o obligatie fată de părintii lor pentru această mărinimie. La baza acestei chestiuni pare să stea un blestem, nefericirea si simtăminte amare ale unei dependente stânjenitoare din partea părintilor.
Dacă părintii, cât trăiesc, i-ar sprijini pe copii să se ajute singuri, ar face mai bine decât dacă le-ar lăsa mult la moartea lor. Copiii care sunt lăsati să se bizuie în principal pe propriile lor străduinte devin bărbati si femei mai înzestrati si sunt mai bine pregătiti pentru viata practică decât acei copii care au depins de averea tatălui lor. Copiii lăsati să depindă de resursele proprii pun în general pret pe calitătile lor, îsi folosesc bine privilegiile si îsi cultivă si dirijează facultătile pentru a-si atinge un scop în viată. Adesea, îsi dezvoltă caractere marcate de hărnicie, economie si valoare morală, care stau la baza succesului în viata de crestin. Acei copii pentru care părintii înfăptuiesc cele mai multe lucruri se simt adesea cel mai putin obligati fată de ei. Greselile de care am vorbit au existat în__. Părintii au transferat isprăvnicia lor asupra copiilor.
La întâlnirea de tabără de la__, în 1870, am făcut apel la cei care aveau mijloace materiale, să facă uz de acele mijloace pentru cauza lui Dumnezeu, în calitate de ispravnici credinciosi ai Săi, si să nu lase această lucrare în seama copiilor lor. Este o lucrare pe care Dumnezeu le-a dat-o lor de făcut, iar când Stăpânul îi va chema să dea socoteală de isprăvnicia lor, ei vor putea, ca ispravnici credinciosi, să-I ofere ceea ce le-a încredintat, si bunurile si dobânda.
Mi-au fost înfătisati fratii X., Y. si Z. Acesti bărbati făceau o greseală însusindu-si bunurile. Unii dintre copiii lor îi influentau în această lucrare si îsi atrăgeau asupra sufletelor responsa-bilitătile pe care erau nepregătiti să le împlinească. Ei deschideau o usă si îl invitau pe vrăjmas să intre cu ispitele lui, pentru a-i hărtui si nimici. Cei doi fii mai tineri ai fratelui X. se aflau în mare pericol. Frecventau societatea unor persoane care nu avea să-i înalte, ci să-i coboare. Influenta subtilă a acestei companii câstiga o înrâurire abia perceptibilă asupra tinerilor. Conversatia si comportamentul răilor lor tovarăsi erau în măsură să-i îndepărteze de influenta surorilor si cumnatilor lor. În timp ce vorbeam despre acest subiect, la întâlnirea de tabără, am fost profund miscată. Stiam că persoanele pe care le văzusem în viziune se aflau înaintea mea. Am insistat fată de cei care mă ascultau asupra necesitătii unei consacrări depline fată de Dumnezeu. Nu am dat nume, căci nu mi s-a îngăduit să fac aceasta. Aveam însărcinarea de a mă ocupa de principii, să fac apeluri către inimi si constiinte si să le dau, celor care mărturiseau că Îl iubesc pe Dumnezeu si păzesc poruncile Sale, ocazia de a-si dezvolta ca-racterul. Dumnezeu dorea să le trimită avertizări si admonestări, iar dacă ei doreau cu adevărat să împlinească voia Sa, iată, aveau ocazia s-o facă. A fost dată lumină si apoi trebuia să asteptăm si să vedem dacă aveau să vină la lumină.
Am părăsit întâlnirea de tabără cu mintea împovărată de neliniste pentru persoanele a căror primejdie îmi fusese arătată. Peste câteva luni, am aflat vestea mortii fratelui Y. Averea sa fusese lăsată copiilor lui. În decembrie trecut, eram programati pentru întâlniri în Vermont. Sotul meu era bolnav si nu putea merge. Pentru a nu provoca o dezamăgire atât de mare, am consimtit să merg în Vermont împreună cu sora Hall. Am vorbit poporului cu o oarecare libertate, dar conferintele noastre publice nu erau sub semnul destinderii. Stiam că Duhul lui Dumnezeu nu avea cale liberă până nu erau făcute mărturisiri si inimile nu se frângeau înaintea lui Dumnezeu. Nu puteam să tac. Duhul Domnului era asupra mea si am relatat pe scurt esenta a ceea ce am scris. Am rostit numele unora dintre cei prezenti care stăteau în calea lucrării lui Dumnezeu.
Rezultatul faptului de a încredinta copiilor proprietatea prin testament, si de asemenea cazul părintilor care transferaseră res-ponsabilitatea isprăvniciei lor asupra copiilor în timpul vietii lor, fusese verificat înaintea lor. Lăcomia îi făcuse pe fiii fratelui Y. să urmeze o cale gresită. Aceasta era mai ales situatia unuia dintre ei. Am lucrat cu credinciosie, relatând lucrurile pe care le văzusem în legătură cu comunitatea, mai cu seamă în ce privea pe fiii fratelui Y. Unul dintre acesti frati, tată la rândul lui, era corupt în adâncul inimii, corup în viată, fiind o rusine pentru cauza scumpă a adevărului prezent; standardul său moral scăzut îi strica pe tineri.
Spiritul Domnului a venit la adunări si unii au făcut mărturi-siri în umilintă, însotite de lacrimi. După întrunire, am discutat personal cu fiii mai tineri ai fratelui X. Am făcut apel la inimile lor si i-am rugat fierbinte ca, pentru sufletele lor, să facă o schimbare completă, să se desprindă de compania celor care îi conduceau către ruină si să caute acele lucruri care le aduc pacea. În timp ce făceam astfel apel la inimile acestor tineri, propria mea inimă bătea cu putere pentru ei si îmi doream mult să-i văd supunându-se lui Dumnezeu. M-am rugat pentru ei si i-am îndemnat să se roage pentru ei însisi. Câstigam cu totii biruinta; cedau. Se auzi vocea fiecăruia rostind o rugăciune în umilintă si penitentă si eu am simtit că, într-adevăr, pacea lui Dumnezeu se lăsase peste noi. Părea că îngerii erau pretutindeni în jurul nostru, iar eu am amutit într-o viziune a slavei lui Dumnezeu. Situatia cauzei Sale din__ mi-a fost iarăsi înfătisată. Am văzut că unii se îndepărtaseră mult de Dumnezeu. Tinerii se aflau într-o stare de apostazie. Mi s-a arătat că cei doi fii mai tineri ai fratelui X. erau din fire niste tineri constiinciosi si cu o inimă bună, dar că Satana le întunecase întelegerea. Tovarăsii lor nu erau toti din acea categorie care să le întărească si să le îmbunătătească simtul moral sau să le sporească întelegerea si dragostea fată de adevăr si de lucrurile ceresti. "Un singur păcătos nimiceste mult bine." Conversatia ridicolă si stricată a acestor tovarăsi îsi făcuse efectul - acela de a risipi atmosfera impresiilor serioase si religioase.
Este rău pentru crestini să stea în compania celor care nu au o morală solidă. Întâlnirile intime, zilnice, care ocupă timpul fără să contribuie în vreo măsură la întărirea intelectului sau moralei, sunt primejdioase. Dacă atmosfera morală care înconjoară persoanele nu este curată si sfintită, ci este întinată de stricăciune, cei care o respiră vor descoperi că aceasta influentează aproape imperceptibil intelectul si inima, otrăvindu-le si ruinându-le. Este periculos să conversăm cu aceia a căror minte agreează din fire un nivel scăzut. Treptat, pe nesimtite, cei care din fire iubesc puritatea si sunt constiinciosi vor ajunge la acelasi nivel, vor aproba si vor deveni părtasi la imbecilitatea si goliciunea morală cu care sunt adusi în contact atât de frecvent.
Era important ca tovărăsiile acestor tineri să se schimbe. "Prieteniile rele strică obiceiurile bune." Satana a lucrat prin agentii săi pentru a-i ruina pe acesti tineri. Nimic nu poate opri sau alunga impresiile serioase si aspiratiile bune decât tovărăsia unor persoane ce au minti frivole, nepăsătoare si corupte. Oricât farmec ar putea avea astfel de persoane prin istetimea, sarcasmul si caracterul lor distractiv, faptul că tratează religia cu usurătate si indiferentă este un motiv suficient pentru a nu fi în compania lor. Cu cât sunt mai fermecători în alte privinte, cu atât ar trebui să fie mai de temut influenta lor ca tovarăsi, pentru că lansează în jurul unei vieti nereligioase atât de multe atractii primejdioase.
Acesti tineri ar trebui să-si aleagă drept prieteni pe aceia care iubesc puritatea adevărului, a căror moralitate este nestirbită si ale căror obiceiuri sunt curate. Ei trebuie să se conformeze conditiilor prescrise în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă vor cu adevărat să devină fii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. "Iesiti din mijlocul lor si despărtiti-vă de ei, zice Domnul, si nu vă atingeti de ce este necurat si vă voi primi." Dumnezeu îi iubeste pe acesti tineri, iar dacă ei vor să urmeze îndrumările Duhului Său si să umble în sfatul Său, El va fi tăria lor.
Dumnezeu i-a dat fratelui A.Y. destoinicie, întelegere rapidă si o bună pricepere a Cuvântului Său. Dacă inima lui ar fi sfintită, el ar putea avea o influentă în bine asupra fratilor săi, ca si asupra vecinilor si celor cu care este prieten. Însă iubirea de bani a pus stăpânire pe sufletul său într-o măsură atât de mare si a fost întretesută atât de intim cu toate afacerile vietii, încât a început să se conformeze lumii în loc să fie transformat prin înnoirea mintii. Puterile lui au fost pervertite si înjosite prin jalnica iubire de câstig, care l-a făcut egoist, zgârcit si trufas. Dacă acele calităti ale sale ar fi fost folosite în slujba Stăpânului său, în loc să fie folosite pentru a sluji interesului lui egoist, dacă obiectivul său ar fi fost acela de a face binele si de a-L slăvi pe Dumnezeu, calitătile intelectuale pe care i le-a dat Dumnezeu ar fi adus caracterului său energia, umilinta si eficienta care n-ar fi putut să nu impună respect si i-ar fi dat influentă asupra tuturor acelor cu care se întovărăsea.
Mi s-a arătat că averea lăsată de tată fusese într-adevăr o sursă de amărăciune pentru copiii lui. Pacea si fericirea lor si încrederea pe care o aveau unul fată de celălalt fuseseră mult tulburate de aceasta. Fratele A.Y. nu avea nevoie de proprietatea tatălui său. Avea de mânuit suficienti talanti pe care Dumnezeu îi lăsase în grija lui. Dacă ar dispune corect de ceea ce are în afara mostenirii, s-ar afla cel putin în numărul celor care au fost credinciosi în putine lucruri. Adăugarea isprăvniciei averii tatălui său, pe care a poftit-o cu nesat, a fost o responsabilitate mai mare decât cea cu care s-ar fi putut descurca.
Timp de mai multi ani, iubirea de bani a dezrădăcinat iubirea de oameni si de Dumnezeu. Iar când mijloacele tatălui său i-au ajuns la îndemână, el a dorit să retină în mâinile sale tot ceea ce era cu putintă. A urmat o cale egoistă fată de fratii săi, căci a avut un avantaj si îl putea folosi. Fratii săi nu au avut simtăminte bune. Erau porniti împotriva lui. El a profitat în afaceri spre dezavantajul altora, până când calea lui a adus rusine asupra cauzei lui Dumnezeu. Si-a pierdut autocontrolul. Cel mai mare obiectiv al său a fost câstigul, câstigul egoist. Iubirea de bani din inima sa era rădăcina răului acestuia. Mi s-a arătat că, dacă si-ar fi întors puterile pentru a lucra în via Domnului, ar fi înfăptuit mult bine; însă aceste calităti pervertite pot provoca mult rău.
Fratii B. nu au avut ajutorul pe care ar fi trebuit să-l aibă. A.B. a lucrat, fiind mult dezavantajat. El a luat asupra sa prea multe poveri, lucru care i-a păgubit într-atât străduintele, încât nu a crescut în ce priveste tăria spirituală si curajul, cum ar fi trebuit. Membrii comunitătii, care au lumina adevărului si ar trebui să fie tari în Dumnezeu în privinta vointei si înfăptuirii si a jertfirii dacă trebuie, de dragul adevărului, au fost asemenea unor copii neputinciosi. Ei au pretins timpul si eforturile fratelui A.B. pentru a pune la punct dificultăti care nu ar fi trebuit să existe niciodată. Iar când aceste dificultăti s-au ivit din pricina egoismului si inimilor nesfintite, ar fi putut fi rezolvate într-un ceas, dacă existau umilinta si spiritul de mărturisire.
Fratii B. fac o greseală rămânând în__. Ei ar trebui să-si schimbe domiciliul si să nu vadă acest loc mai mult de câteva ori pe an. Ar avea o mai mare libertate de a-si da mărturia. Acesti frati nu au simtit libertatea de a vorbi despre adevăr si fapte concrete, asa cum au existat ele. Dacă ar fi locuit altundeva, ar fi fost mai putin împovărati, iar mărturia lor ar fi avut de zece ori mai multă greutate când ar fi vizitat această comunitate. Tot timpul în care fratele A.B. a fost apăsat de încercările meschine ale comunitătii si a fost tintuit în__, el ar fi trebuit să lucreze în afară. A slujit la mese până când mintea i s-a întunecat si nu a mai înteles puterea adevărului. El nu a fost receptiv la adevăratele nevoi ale cauzei lui Dumnezeu. Si-a pierdut treptat spiritualitatea si curajul. Lucrarea de a cultiva sistematic bunăvointa a fost neglijată. Unii dintre frati, al căror unic interes era odată înaintarea cauzei lui Dumnezeu, au devenit treptat egoisti si zgârciti, în loc să capete mai multă jertfire de sine, iar iubirea lor pentru adevăr si devotamentul pentru acesta să crească. Au devenit tot mai putin evlaviosi si tot mai lumesti. Tatăl C. se numără printre ei. El are nevoie de o nouă convertire. Fratele C. a fost onorat cu privilegii înalte, iar dacă el nu face uz de acestea, rezultatul va fi condamnarea si întunericul, într-o măsură egală cu lumina pe care a avut-o, pentru faptul că nu a folosit talantii pe care i i-a dat Dumnezeu în acest scop.
Fratii din Vermont au întristat Duhul lui Dumnezeu, pentru că au îngăduit ca dragostea lor pentru adevăr si interesul manifestat pentru lucrare să meargă în declin. Fratele D.B. si-a suprasolicitat puterile în ultimul sezon, pe când lucra în câmpuri noi, cu cortul, fără un ajutor potrivit. Dumnezeu nu cere de la acest frate si nici de la vreun alt slujitor de-al Său să-si vatăme sănătatea prin expuneri la riscuri inutile si prin muncă excesivă. Fratii din__ ar fi trebuit să simtă un interes care să fie arătat de faptele lor. Ei ar fi putut avea un ajutor sigur dacă atentia le-ar fi fost îndreptată asupra interesului cauzei lui Dumnezeu si ar fi simtit cât de valoroase sunt sufletele. În timp ce fratele D.B. era pătruns de un adânc simtământ fată de lucrarea lui Dumnezeu si valoarea sufletelor, simtământ care întretinea un efort neîncetat, marea comunitate de la__ l-a oprit, prin dificultătile meschine create, pe fratele A.B. să-si ajute fratele. Acesti frati ar trebui să revină cu curaj, să se scuture de încercările si descurajările care i-au tinut la__ si le-au prejudiciat mărturia si să ceară tărie de la Cel Atotputernic. Ei ar fi trebuit să le dea fratilor X. si Y. o mărturie lămurită, să dea pe fată adevărul si să facă tot ce le stătea în putere pentru ca acesti bărbati să lase dispozitii corecte în privinta averilor lor. Fratele A.B., luând asupra sa atât de multe poveri, îsi diminuează tăria fizică si intelectuală.
Dacă fratele C. ar fi umblat în lumină în ultimii câtiva ani, ar fi simtit cât de pretioase sunt sufletele. Dacă ar fi cultivat iubirea fată de adevăr, ar fi putut fi pregătit să-i învete pe altii ce este adevărul. L-ar fi putut ajuta pe fratele D.B. în lucrarea sa, cu cortul. Ar fi putut ridica măcar poverile comunitătii de acasă. Dacă ar fi avut dragoste pentru fratii săi si ar fi fost sfintit prin adevăr, ar fi putut fi un împăciuitor, în loc să fie unul care stârneste certuri, unul care, alături de celelalte dificultăti pe care le avea, l-a îndepărtat pe fratele A.B. de lângă fratele său în cel mai important moment, urmarea fiind că fratele D.B. a lucrat cu mult peste puterile lui. Chiar si asa, după ce fratele D.B. a făcut tot ce a putut, nu s-a împlinit lucrarea care ar fi putut fi făcută dacă exista în __ un interes de a oferi ajutor atunci când era atât de multă nevoie de el. Asupra acelei comunităti apasă o responsabilitate înfricosătoare pentru că si-a neglijat datoria.
Mi s-a arătat că felul în care a procedat fratele X. când si-a împărtit averea între copiii lui a avut drept consecintă faptul că a pus asupra lor o răspundere la care nu ar fi trebuit să renunte. El vedea acum că rezultatul căii pe care a urmat-o nu a fost o crestere a afectiunii copiilor săi. Ei nu s-au simtit obligati fată de părintii lor pentru ceea ce au făcut pentru ei. Acesti copii erau tineri si lipsiti de experientă. Nu erau pregătiti să poarte răspunderile puse asupra lor. Inimile le erau neconsacrate, iar ei îsi priveau adevăratii prieteni ca fiind vrăjmasi care tes uneltiri, în timp ce-i acceptau pe aceia care aduceau dezbinare între prieteni sinceri. Acesti agenti ai lui Satana sugerau neîncetat idei false mintilor acestor tineri, iar inimile fratilor si ale surorilor, ale tatălui si mamei erau pline de discordie.
Tatăl X. a făcut o greseală. Dacă s-ar fi încrezut mai mult în sotii fiicelor sale, care iubeau cu sinceritate adevărul, si dacă ar fi fost mai mult dispus să se lase ajutat de sfatul acestor bărbati cu experientă, ar fi fost aplanate mari greseli. Dar asa reuseste în general vrăjmasul să aducă lucrurile când este vorba de însusirea bunurilor materiale.
Dumnezeu a lăsat ca aceste cazuri să se producă pentru ca toti să poată vedea efectul amăgitor al bogătiilor asupra inimii. Deznodământul acestor cazuri, care este evident pentru toti, ar trebui să constituie o avertizare pentru tati, mame si copiii ambitiosi. Cuvântul lui Dumnezeu defineste lăcomia ca idolatrie. Este imposibil ca bărbatii si femeile să tină Legea lui Dumnezeu si să iubească banii. Sentimentele inimii ar trebui orientate spre lucrurile ceresti. Comoara noastră ar trebui să fie asezată în cer, căci acolo unde se află comoara noastră, acolo va fi si inima noastră.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
