MARTURII VOLUMUL III: Marturia 21 - LUCRAREA PRINTRE COMUNITÃTI

În lucrarea fãcutã pentru comunitatea din Battle Creek în primãvara anului 1870, nu a existat deloc dependenta de Dumnezeu pe care o cerea acea ocazie importantã. Fratii R. si S. nu si-au pus toatã încrederea în Dumnezeu si nu au actionat în tãria si prin harul Sãu atât de deplin cum ar fi trebuit.

Când fratele S. gândeste cã o persoanã este gresitã, el este în mod frecvent prea sever. Nu reuseste sã manifeste acea compasiune si consideratie pe care le-ar fi avut fatã de el însusi, în împrejurãri similare. El se aflã de asemenea si în primejdia de a judeca gresit si de a face erori, când are de-a face cu mintea oamenilor. Este cea mai frumoasã si mai delicatã lucrare datã vreodatã muritorilor, aceea de a se ocupa de mintea oamenilor. Cei care se angajeazã în aceastã lucrare ar trebui sã aibã un discernãmânt limpede si puterea de a face distinctie între lucruri. Adevãrata independentã a mintii este un element total deosebit de semetie. Nu trebuie renuntat cu usurintã la acea calitate a independentei care duce la o pãrere prevãzãtoare, deliberatã, însotitã de rugãciune; nu, pânã când dovezile sunt suficient de puternice pentru a arãta cu claritate cã gresim. Aceastã independentã va pãstra mintea calmã si neschimbãtoare în mijlocul multimii de greseli care ne înconjoarã si îi va conduce pe cei care ocupã pozitii de rãspundere sã cerceteze dovezile cu grijã, pe toate fetele, si sã nu fie împinsi de influenta altora sau de ceea ce îi înconjoarã pentru a trage concluzii fãrã o cunoastere rationalã, minutioasã a tuturor împrejurãrilor.

Cercetarea cazurilor din Battle Creek s-a fãcut foarte mult asemenea modului în care un avocat criticã un martor, fiind în mod cert si o lipsã a Duhului lui Dumnezeu. S-au unit câtiva în aceastã lucrare, care au fost activi si zelosi. Unii au fost independenti, având o neprihãnire proprie si astfel s-a crezut în mãrturiile lor, iar influenta lor a determinat judecata fratilor R. si S. Din pricina unor lipsuri fãrã importantã, surorile T. si U. nu au fost primite ca membre ale comunitãtii. Fratii R. si S. ar fi trebuit sã aibã judecata si discernãmântul de a vedea cã aceste obiectiuni nu aveau o greutate suficientã pentru a le tine pe aceste surori în afara comunitãtii. Amândouã fuseserã demult în credintã si pãziserã cu credinciosie Sabatul, timp de optsprezece sau douãzeci de ani.

Sora V., care a adus în discutie aceste lucruri, ar fi trebuit sã-si aducã siesi motive cu încã mai mare greutate pentru care nu ar fi trebuit ea însãsi sã devinã membrã a bisericii. Era ea fãrã pãcat? Erau toate cãile ei desãvârsite înaintea lui Dumnezeu? Era ea desãvârsitã în îngãduintã, tãgãduire de sine, blândete, îndelungã rãbdare si cu un spirit linistit? Dacã nu avea slãbiciunile femeilor obisnuite, atunci putea arunca prima piatrã. Acele surori care au fost lãsate în afara bisericii erau vrednice de un loc înãuntru; erau iubite de Dumnezeu. Însã purtarea fatã de ele a fost lipsitã de întelepciune, fãrã suficiente motive. Existau altii ale cãror cazuri nu erau tratate cu mai multã întelepciune cereascã si chiar fãrã o judecatã solidã. Judecata si puterea discernãmântului fratelui S. au fost stricte de-a lungul multor ani prin influenta sotiei sale, care a fost un mediu cât se poate de eficient al lui Satana. Dacã ar fi avut adevãrata calitate a independentei, el ar fi avut un cuvenit respect de sine si, cu o demnitate sãnãtoasã, si-ar fi zidit propriul cãmin. Când a abordat un comportament menit sã impunã respect în familia sa, el a dus în general lucrurile prea departe, a fost sever si a vorbit aspru si dictatorial. Dupã un timp, devenind constient de aceasta, se plasa în cealaltã extremã si renunta la independenta sa.

În aceastã stare de spirit, el primea relatãri din partea sotiei sale, abandona judecata sa si era usor amãgit de intrigile ei. Uneori se prefãcea cã suferã intens si îi povestea ce lipsuri avusese de îndurat si cât de neglijatã fusese de fratii ei în lipsa sotului sãu. Minciunile si tertipurile ei, folosite pentru a perverti mintea sotului sãu, au fost mari. Fratele S. nu a primit pe deplin lumina pe care i-a dat-o Domnul în trecut cu privire la sotia sa, cãci altfel nu ar fi fost amãgit de ea. A fost adus de multe ori în robie fatã de duhul ei, pentru cã propria sa inimã si viatã nu au fost pe deplin consacrate lui Dumnezeu. Simtãmintele sale s-au aprins împotriva fratilor sãi si i-a oprimat. Eul nu a fost rãstignit. Ar trebui sã caute cu seriozitate sã-si aducã toate gândurile si sentimentele în ascultare de Hristos. Credinta si tãgãduirea de sine ar fi fost puternicele ajutoare ale fratelui S. Dacã si-ar fi pus toatã armãtura lui Dumnezeu si nu ar fi ales ca apãrare decât ceea ce îi oferã Duhul lui Dumnezeu si puterea adevãrului, ar fi fost întãrit de Dumnezeu.

Fratele S. este slab în multe privinte. Dacã Dumnezeu i-ar cere sã-si descopere si sã-si condamne aproapele, sã mustre si sã punã la punct pe un frate sau sã se împotriveascã si sã-si nimiceascã vrãjmasii, ar fi pentru el o lucrare fireascã si usoarã. Însã lupta împotriva eului, reprimarea dorintelor si afectiunilor din propria sa inimã si cercetarea si tinerea sub control a motivatiilor tainice ale inimii reprezintã un rãzboi mai dificil. Cât de îndãrãtnic este el când trebuie sã fie credincios într-o provocare ca aceasta! Rãzboiul împotriva eului este cea mai mare bãtãlie care a fost datã vreodatã. Predarea eului si a tuturor lucrurilor pentru a fi stãpânite de vointa lui Dumnezeu, a fi învesmântat în umilintã si a avea acea iubire curatã, plinã de pace si usor de multumit, plinã de blândete si roade bune, nu este o realizare usoarã. Si cu toate acestea, este privilegiul si datoria sa de a fi un biruitor desãvârsit în aceastã privintã. Sufletul trebuie sã se supunã lui Dumnezeu înainte de a putea fi înnoit în cunoastere si adevãrata sfintenie. Viata sfântã si caracterul lui Hristos constituie un exemplu plin de credinciosie. Încrederea în Tatãl Sãu ceresc a fost nelimitatã. Ascultarea si supunerea sa au fost fãrã rezerve si desãvârsite. El nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji altora. Nu a venit pentru a face voia Sa, ci voia Aceluia care L-a trimis. În toate lucrurile S-a supus Aceluia care judecã dupã dreptate. Aceste cuvinte au fost auzite de pe buzele Mântuitorului lumii: "Eu nu pot sã fac nimic de la Mine."

A devenit sãrac si a acceptat sã fie o persoanã lipsitã de importantã. Era flãmând, adesea însetat si de multe ori obosit în truda Sa; însã nu avea unde sã-Si plece capul. Când umbrele reci si umede ale noptii se strângeau în jurul Sãu, pãmântul îi era adesea pat. Si totusi, El i-a binecuvântat pe cei ce-L urau. Ce viatã! Ce experientã! Putem noi, cei care am mãrturisit cã suntem urmasii lui Hristos, sã îndurãm cu voiosie lipsurile si suferinta asa cum a fãcut-o Domnul nostru, fãrã cârtire? Putem noi sã bem cupa si sã fim botezati cu acest botez? Dacã da, putem fi pãrtasi la slava Lui în Împãrãtia Sa cereascã. Dacã nu, nu vom avea parte de nimic alãturi de El.

Fratele S. are de câstigat o experientã fãrã de care lucrarea lui va face un mare rãu. El este influentat prea mult de ceea ce îi spun altii despre cei gresiti; este înclinat sã hotãrascã în functie de impresiile fãcute asupra mintii sale, iar el actioneazã cu severitate, când ar fi cu mult mai bunã o cale mai blândã. El nu-si aduce aminte de propria-i slãbiciune si cât de greu îi este lui însusi sã i se punã sub semnul îndoielii calea pe care o urmeazã, chiar si atunci când a gresit. Când el hotãrãste cã un frate sau o sorã a gresit, este înclinat sã ducã acea chestiune pânã la capãt si sã insiste pentru aplicarea cenzurii, desi, fãcând astfel, îsi rãneste propriul suflet si pune în primejdie sufletele altora. Fratele S. ar trebui sã se fereascã de procese ale comunitãtii si sã nu aibã deloc de-a face cu punerea la punct a dificultãtilor, dacã îi este cu putintã sã evite acest lucru. El are un dar pretios de care este nevoie în lucrarea lui Dumnezeu. Însã ar trebui sã se despartã de influentele de care se simte atras, care îi fac judecata confuzã si îl împing sã actioneze fãrã întelepciune. Aceasta nu trebuie sã se întâmple. El exercitã prea putinã credintã în Dumnezeu. Stãruie prea mult asupra neputintelor sale trupesti si îsi întãreste necredinta, ocupându-se cu sentimente negative. Dumnezeu are tãrie si întelepciune pregãtite pentru aceia care le cautã cu seriozitate si credinciosie.

Mi s-a arãtat cã fratele S. este un bãrbat tare în anumite puncte, în timp ce în altele este slab precum un copil. Modul în care a procedat cu cei gresiti a avut o influentã molipsitoare. El are încredere în abilitatea sa de a lucra pentru a pune lucrurile în ordine, acolo unde crede cã este nevoie, însã nu abordeazã chestiunea asa cum trebuie. El întretine propriul spirit în lucrãrile sale si nu face deosebiri, ba chiar lucreazã adesea fãrã iubire. E ceva atât de grozav sã exagerezi în chestiunea în cauzã, aplicând indivizilor rigorile stricte ale datoriei. "Sã arãti întelegere fatã de unii; cãutati sã mântuiti pe altii, smulgându-i cu teamã din foc, urând pânã si cãmasa pãtatã de carne."

Datoria, datoria strictã, are o sorã geamãnã, care este bunãtatea. Dacã datoria si bunãtatea se întrepãtrund, va fi câstigat un avantaj sigur; dacã însã datoria este despãrtitã de bunãtate, dacã iubirea plinã de gingãsie nu este pãtrunsã de spiritul datoriei, va fi un esec total, iar rezultatul, mult rãu. Bãrbatii si femeile nu se lasã condusi, însã multi pot fi câstigati prin bunãtate si iubire. Fratele S. a tinut ridicat biciul Evangheliei si propriile lui cuvinte au fost în mod frecvent lovitura aplicatã cu acel bici. Aceasta nu i-a fãcut pe altii mai zelosi si nu i-a determinat sã facã fapte bune; a stârnit mai degrabã spiritul lor combativ, îndreptat împotriva severitãtii lui.

Dacã ar fi umblat în luminã, fratele S. nu ar fi avut atâtea esecuri grave. "Dacã umblã cineva ziua, nu se împiedicã, pentru cã vede lumina lumii acesteia; dar dacã cineva umblã noaptea, se împiedicã pentru cã lumina nu este în el." Cãrarea ascultãrii este cãrarea sigurantei. "Cine umblã cu dreptate umblã fãrã teamã." Umblã în luminã si "atunci vei umbla sigur în drumul tãu, iar piciorul nu ti se va poticni". Cei care nu umblã în luminã vor avea o religie bolnãvicioasã, pipernicitã. Fratele S. ar trebui sã simtã importanta de a umbla în luminã, oricât de chinuitoare ar fi pentru eul sãu. Efortul sincer, izvorât din iubirea pentru suflete, este acela care întãreste inima si dezvoltã virtutile.

Frate al meu, tu esti din fire independent si înfumurat. Apreciezi cã destoinicia ta este în stare de mai multe lucruri decât poate de fapt. Te rogi Domnului sã te umileascã si sã te modeleze pentru lucrarea Sa, iar când El rãspunde rugãciunii tale si te aduce pe cãrarea disciplinei necesare împlinirii obiectivului, cedezi frecvent înaintea îndoielilor si disperãrii si crezi cã ai motive sã fii descurajat. Când fratele W. te-a atentionat si te-a împiedicat sã te angajezi în solutionarea dificultãtilor bisericii, ai simtit adesea cã te tine în frâu. Mi s-au arãtat lucrãrile tale din Iowa. A fost un esec clar în încercarea de a strânge cu Hristos. Ai tulburat, zãpãcit si risipit bietele oi. Ai avut zel, dar nu în conformitate cu ceea ce cunosti. Lucrãrile tale nu au fost fãcute în iubire, ci cu severitate si duritate. Ai fost pretentios si tiranic. Nu le-ai întãrit pe cele bolnave si nu le-ai legat pe cele schioape. Asprimea ta neînteleaptã le-a împins pe unele afarã din turmã, la care nu se mai poate ajunge si care nu mai pot fi aduse vreodatã înapoi. Cuvintele spuse asa cum trebuie sunt asemenea unor mere de aur într-un cosulet de argint. Cuvintele nepotrivite, dimpotrivã. Influenta lor va fi ca o grindinã pustiitoare.

Te-ai simtit nelinistit si sub interdictie când fratele W. te-a avertizat, sfãtuit si mustrat. Te-ai gândit cã, dacã ai putea sã fii liber si sã actionezi singur, ai reusi sã faci o lucrare bunã si mare. Însã influenta sotiei tale ti-a vãtãmat grav capacitatea de a fi folositor. Nu ti-ai condus bine propria casã; ai esuat în cãlãuzirea casei tale. Ai crezut cã ai înteles cum sã rezolvi problemele din cãmin. Dar cât te-ai amãgit! Ai urmat adesea îndemnurile pro-priului tãu duh, lucru care a dus la încurcãturi si descurajãri, iar acestea ti-au umbrit discernãmântul si te-au slãbit spiritual, astfel încât lucrãrile tale au stat sub semnul unei mari nedesãvârsiri. Lucrãrile fratilor R. si S. în__ au fost premature. Acesti frati au avut înaintea lor experienta din trecut, cu greselile ei, care ar fi trebuit sã fie suficiente pentru a-i pãzi sã se angajeze într-o lucrare pentru care nu erau calificati sã o împlineascã. Erau destule care trebuia fãcute. Era un loc în care nu se putea ridica usor o comunitate. Influentele împotrivitoare îi înconjurau. Fiecare miscare trebuia fãcutã cu grija cuvenitã si cu deliberare însotitã de rugãciune. Acesti doi frati fuseserã avertizati si mustrati în mod repetat cã au actionat neîntelept si nu ar fi trebuit sã ia asupra lor rãspunderile, asa cum au fãcut-o. O, cu cât mai bine ar fi fost pentru cauza lui Dumnezeu din__ dacã ei ar fi lucrat în câmpuri noi! Scaunul lui Satana se aflã în __ la fel ca si în alte orase pline de ticãlosie; si nu-i usor de luptat cu un dusman viclean ca el. Au existat printre pãzitorii Sabatului din__ elemente care tulburau ordinea si au reprezentat piedici pentru cauzã. Însã este si un timp potrivit pentru a vorbi si a actiona, o ocazie de aur care va arãta rezultatele cele mai bune ale muncii depuse.

Dacã lucrurile ar fi fost lãsate sã se dezvolte mai bine înainte de a putea fi atinse, s-ar fi produs o despãrtire a celor neconsacrati, certati cu ordinea, si nu ar fi existat o partidã împotrivitoare. Acest lucru trebuie evitat mereu, dacã este posibil. E mai bine ca biserica sã sufere multe neplãceri si sã exercite mai multã rãbdare decât sã se precipite, sã grãbeascã lucrurile si sã provoace un spirit de combativitate. Cei care au iubit cu adevãrat adevãrul de dragul adevãrului ar fi trebuit sã-si urmeze drumul, având în fata ochilor slava lui Dumnezeu, si sã lase ca lumina adevãrului sã strãluceascã înaintea tuturor.

Puteau sã se astepte cã elementele care seamãnã printre ei confuzie si nemultumire aveau sã le facã necazuri. Satana nu avea sã stea linistit, privind cum se ridicã o companie în__ pentru a apãra adevãrul si a risipi sofismele si erorile. Mânia sa avea sã se aprindã si avea sã porneascã un rãzboi împotriva celor ce pãzesc poruncile lui Dumnezeu si au mãrturia lui Isus. Însã aceasta nu ar fi trebuit sã-i descurajeze sau sã-i facã nerãbdãtori pe credinciosii sinceri. Aceste lucruri ar fi trebuit sã aibã o influentã asupra credinciosului adevãrat, pentru a fi mai bine pãzit, pentru a veghea si a se ruga, pentru a-l face mai simtitor, milostiv si iubitor fatã de aceia care au fãcut o gresealã. Hristos ne-a rãbdat si continuã sã ne rabde greselile, nerecunostinta si sãraca noastrã iubire; tot asa ar trebui sã-i rãbdãm si noi pe aceia care ne pun la încercare rãbdarea. Sã fie urmasii lui Isus cel lipsit de egoism si jertfitor de sine altfel decât Domnul lor? Crestinii ar trebui sã aibã inimi pline de bunãtate si îndelungã rãbdare.