Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 21 (1872)
LUCRAREA DIN BATTLE CREEK
Într-o viziune ce mi-a fost dată în Bordoville, Vermont, pe 10 decembrie 1871, mi s-a arătat că sotul meu a avut o pozitie foarte dificilă. Grija si munca apăsau asupra lui. Fratii săi de slujbă nu au avut de purtat aceste poveri si nu au apreciat munca sa. Apăsarea continuă la care a fost supus l-au extenuat intelectual si fizic. Mi s-a arătat că legătura sa cu poporul lui Dumnezeu era în unele privinte asemănătoare cu cea existentă între Moise si Israel. Existau cârtitori împotriva lui Moise, când împrejurările erau vitrege; si au fost cârtitori si împotriva sotului meu.
N-a existat nimeni în rândurile păzitorilor Sabatului care ar fi procedat ca sotul meu. El si-a pus aproape toate interesele în sluj-ba zidirii cauzei lui Dumnezeu, făcând abstractie de interesele sale personale si cu pretul jertfirii clipelor de părtăsie familială. În devotamentul său fată de cauză, el si-a primejduit adesea sănătatea si viata. A fost atât de apăsat de povara acestei lucrări, încât nu a avut un timp adecvat pentru studiu, meditatie si rugăciune. Dumnezeu nu i-a cerut să ajungă în această situatie, nici măcar în interesul si spre înaintarea lucrării editoriale din Battle Creek. Există alte ramuri ale lucrării, alte interese ale cauzei care au fost neglijate din cauza implicării sale în aceasta. Dumnezeu ne-a încredintat amândurora o mărturie care să atingă ini-mile. El a deschis înaintea mea multe canale de lumină, nu numai spre folosul meu, ci spre binecuvântarea poporului Său în general. A dat, de asemenea, sotului meu o mare lumină privind subiecte bi-blice, nu numai pentru el, ci si pentru altii. Am văzut că aceste lucruri trebuie scrise si discutate în amănunt si că o nouă lumină avea să strălucească în continuare asupra Cuvântului.
Am văzut că am putea realiza de zece ori mai mult în zidirea cauzei, lucrând printre cei din poporul lui Dumnezeu, dând mărturii diverse pentru acoperirea nevoilor cauzei în diferite locuri si în împrejurări diferite, decât am putea da dacă am rămâne la Battle Creek. De darurile noastre este nevoie în acelasi domeniu al scrisului si al predicării. În timp ce sotul meu este împovărat peste măsură, cum a tot fost până acum, cu un surplus de griji si probleme financiare, mintea sa nu poate fi tot atât de rodnică în cuvânt cum ar fi dacă lucrurile ar sta altfel. Si este descoperit la atacurile vrăjmasului; căci el se găseste într-o pozitie în care este supus unei presiuni constante, iar bărbatii si femeile vor fi ispititi, cum au fost si israelitii, să se plângă si să cârtească împotriva celui care se află în pozitia cu cea mai mare răspundere în cauza si lucrarea lui Dumnezeu. În timp ce se afla sub apăsarea acestor poveri pe care nimeni nu s-a aventurat să le preia, sotul meu a vorbit uneori, sub presiunea grijilor, fără o cuvenită deliberare si cu o aparentă severitate. I-a criticat uneori pe cei de la editură pentru că nu erau cu băgare se seamă. Iar când au apărut greseli absolut gratuite, a simtit că indignarea sa pentru cauza lui Dumnezeu era de înteles. Calea aceasta nu a avut întotdeauna urmările cele mai bune. Uneori a fost urmată chiar de neglijarea de către cei mustrati a lucrurilor pe care ar fi trebuit să le facă; căci se temeau că nu le vor înfăptui asa cum trebuie si apoi vor fi făcuti răspunzători pentru aceasta. În acele cazuri în care totul s-a întâmplat asa, rezultatul a fost că povara a apăsat si mai mult asupra sotului meu.
Un lucru mult mai bun ar fi fost ca el să petreacă mai mult timp în afara editurii, nu cum a făcut de fapt, si să lase lucrarea în seama altora. Iar dacă, după o încercare în spiritul dreptătii si răbdării, s-ar fi dovedit necredinciosi sau incompetenti pentru acea lucrare, ar fi fost îndepărtati din functii si lăsati să se angajeze în ocupatii în care greselile si gafele lor grosolane să le afecteze interesele personale, nu cauza lui Dumnezeu. Au existat dintre aceia care ocupau locurile de conducere în administratia Asociatiei Editoriale si care au fost, ca să nu spun decât atât, necredinciosi. Iar dacă aceia, în special, care au fost asociati cu ei ca membri în consiliul de administratie ar fi fost vigilenti, cu ochii neacoperiti si cu simturile neamortite, acesti oameni ar fi fost îndepărtati din lucrare cu mult timp înainte de data la care s-a întâmplat de fapt aceasta.
Când si-a revenit după lunga si greaua sa boală, sotul meu s-a apucat de lucrare, încurcată si suferind financiar, cum fusese lăsată de oameni necredinciosi. El a muncit cu toată hotărârea si tăria intelectuală si trupească pe care le avea, pentru a ridica lucrarea si a o răscumpăra din cumplita încurcătură în care fusese adusă de către aceia care tinuseră mai mult la propriile lor inte-rese si care nu simteau că lucrarea în care s-au angajat este sacră. Mâna lui Dumnezeu s-a întins peste cei necredinciosi pentru a turna judecata. Calea pe care au urmat-o si rezultatul pe care l-au obtinut ar trebui să fie ca un avertisment, ca să nu facă si altii cum au făcut ei.
Experienta sotului meu în timpul în care a fost bolnav a fost nefericită pentru el. Lucrase pentru această cauză cu un interes si devotament cum nu mai muncise vreun alt om. El se avântase si ocupase pozitii avansate, după cum fusese condus de providentă, fără a tine seama de critici sau laude. Stătuse singur si se luptase sub apăsarea suferintelor fizice si mintale, fără a tine cont de propriile interese, în timp ce aceia pe care Dumnezeu îi hotărâse ca sprijin al său l-au părăsit când a avut mai multă nevoie de ajutorul lor. Nu numai că a fost lăsat să se lupte si să răzbată fără ajutorul si compasiunea lor, dar a mai întâmpinat si împotrivirea si cârtirea lor, cârtiri împotriva unuia care făcea de zece ori mai mult decât oricare dintre ei pentru a zidi cauza lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri si-au lăsat amprenta; au modelat mintea în care odinioară nu exista suspiciune, care era încrezătoare, si l-au făcut să-si piardă încrederea în fratii săi. Cei care au avut un rol în împlinirea acestei lucrări vor fi răspunzători într-o mare măsură de rezultate. Dumnezeu i-ar fi călăuzit dacă L-ar fi slujit cu sinceritate si devotament.
Mi s-a arătat că sotul meu le dăduse fratilor săi dovezi de netăgăduit ale devotamentului si interesului pe care-l avea fată de lucrarea lui Dumnezeu. După ce îsi petrecuse ani întregi din viată în lipsuri si muncă neîncetată pentru a pune interesele editoriale pe o temelie sigură, el a renuntat în favoarea poporului lui Dumnezeu la ceea ce era numai al lui si pe care l-ar fi putut păstra foarte bine, primind binefacerile din acest lucru, dacă ar fi ales să procedeze astfel. Prin aceasta, el a arătat poporului că nu caută avantajul propriu, ci promovarea cauzei lui Dumnezeu. Când sotul meu s-a îmbolnăvit, multi s-au purtat cu el în acelasi mod lipsit de compasiune cum se purtau fariseii cu cei năpăstuiti si oprimati. Fariseii le spuneau celor aflati în suferintă că nenorocirile veniseră asupra lor ca urmare a păcatelor lor si că judecata lui Dumnezeu este asupra lor. Făcând astfel, ei măreau povara suferintelor lor. Când sotul meu s-a prăbusit sub greutatea grijilor sale, au existat dintre aceia care s-au purtat fără milă.
Când a început să se simtă mai bine, astfel încât, în sărăcia si slăbiciunea sa, a prins să lucreze câte ceva, el le-a cerut celor care se aflau la conducerea editurii un rabat de patruzeci la sută pentru o comandă de cărti în valoare de o sută de dolari. Era dispus să plătească saizeci de dolari pentru cărtile despre care stia că Asociatia cheltuise numai cincizeci de dolari. El a cerut această reducere specială, având în vedere munca si sacrificiile sale din trecut în favoarea departamentului editorial; i s-a refuzat însă această mică favoare. I s-a spus cu răceală că nu i se putea oferi decât un rabat de douăzeci si cinci la sută. Sotul meu a considerat că acest lucru era foarte greu, dar a încercat totusi să rabde totul crestineste. Dumnezeu din cer a notat această decizie nedreaptă si a luat din acel moment cazul în mâinile Sale si a readus binecuvântările de care fusese lipsit, asa cum a procedat fată de credinciosul Iov. Din momentul acelei hotărâri nemiloase, El a lucrat pentru slujitorul Său si l-a adus la o stare a sănătătii trupesti mai bună decât înainte, dându-i luciditate si puteri intelectuale superioare si libertate a spiritului. Iar de atunci, sotul meu a avut plăcerea de a pregăti fără bani, cu propriile sale mâini, publicatii de-ale noastre, valorând mii de dolari. Dumnezeu nu-i va uita cu desăvârsire si nici nu-i va părăsi de-a pururi pe aceia care au fost credinciosi, chiar dacă si ei fac uneori greseli.
Sotul meu a fost zelos pentru Dumnezeu si pentru adevăr, iar uneori acest zel l-a adus la muncă în exces, în dauna tăriei fizice si mintale. Însă Domnul nu a privit acest lucru ca fiind un păcat tot atât de mare ca neglijenta si necredinciosia slujitorilor Săi de a mustra nedreptătile. Cei care i-au lăudat pe cei necredinciosi si i-au lingusit pe cei neconsacrati au fost părtasi la păcatul neglijentei si necredinciosiei acestora.
Dumnezeu l-a ales pe sotul meu si i-a dat înzestrări deosebite, destoinicie naturală si o experientă în a conduce poporul spre înaintarea lucrării. Însă au existat cârtitori printre adventistii păzitori ai Sabatului, asa cum au fost si între israelitii din vechime, iar acesti oameni gelosi si neîncrezători, prin sugestiile si insinuările lor, au dat ocazia vrăjmasilor credintei noastre să se îndoiască de cinstea sotului meu. Acesti invidiosi, care aveau aceeasi credintă, au pus lucrurile într-o lumină gresită înaintea celor necredinciosi, iar impresiile astfel formate i-au împiedicat pe multi să îmbrătiseze adevărul. Ei îl privesc pe sotul meu ca fiind un intrigant, un om egoist si avar si se tem de el si de adevărul pe care-l sustinem ca popor. Când pofta Israelului din vechime era îngrădită sau când era adusă vreo cerintă strictă care apăsa asupra lor, ei începeau să gândească despre Moise că era arbitrar, că voia să stăpânească peste ei si să fie pur si simplu împărat peste ei, când acesta nu era decât o unealtă în mâna lui Dumnezeu pentru a-i aduce pe cei din poporul Său la ascultare si supunere fată de vocea lui Dumnezeu. Israelul modern a cârtit si a devenit invidios pe sotul meu pentru că el a sustinut cauza lui Dumnezeu. El a încurajat dărnicia, i-a mustrat pe aceia care iubeau această lume si a criticat egoismul. A pledat pentru donatii oferite spre sustinerea cauzei lui Dumnezeu si, pentru a încuraja dărnicia la fratii săi, a deschis calea, făcând el însusi daruri mărinimoase; însă multi dintre cei invidiosi si cârtitori au interpretat chiar si acest lucru ca fiind dorinta de a beneficia personal de mijloacele fratilor lui si că se îmbogătise pe seama cauzei lui Dumnezeu, când, de fapt, realitatea era că Dumnezeu încredintase mijloace materiale în mâinile lui pentru a-l ridica deasupra lipsurilor, astfel încât să nu ajungă la mâna unui popor schimbător, cârtitor si invidios. Pentru că noi nu am căutat cu egoism propriul nostru interes, ci am avut grijă de văduvă si de orfan, Dumnezeu, în providenta Sa, a lucrat pentru noi si ne-a binecuvântat cu prosperitate si belsug.
Moise a sacrificat o împărătie care avea să fie în viitor a lui, o viată de cinstire lumească si de lux în curtile împărătesti, alegând mai degrabă să sufere strâmtorarea alături de poporul lui Dumnezeu decât să se bucure pentru un timp de plăcerile păcatului, căci el a considerat că batjocura pentru Hristos reprezintă o bogătie mai mare decât toate comorile Egiptului. Dacă am fi ales o viată de tihnă si lipsită de munci si griji, am fi putut s-o avem. Dar nu aceasta a fost alegerea noastră. „n locul unei vieti de lenevie, am ales lucrarea activă pentru cauza lui Dumnezeu, o viată de peregrini, cu toate vitregiile, privatiunile si expunerile ei la riscuri. Nu am trăit pentru noi însine, pentru plăcerea noastră, ci am încercat să trăim pentru Dumnezeu, pentru plăcerea Sa si pentru a-L slăvi. Nu ne-am propus ca tel să trăim pentru bunuri; însă Dumnezeu Si-a împlinit făgăduinta, dându-ne însutit în această viată. El ne poate pune la încercare, îndepărtându-le de la noi. Dacă asa va voi, ne rugăm să fim supusi pentru a suporta cu umilintă această probă.
Acum, când ne-a încredintat talantii banilor si influentei, vom încerca să-i investim în cauza Sa, pentru ca, în cazul în care focul îi va devora sau necazurile îi vor împutina, să putem avea plăcerea de a sti că o parte din comoara noastră se află acolo unde flăcările nu o pot consuma, iar necazurile nu o vor spulbera. Cauza lui Dumnezeu este o bancă sigură, care nu poate da faliment niciodată, iar investirea în ea a timpului, interesului si mijloacelor noastre constituie o comoară în ceruri care nu piere.
Mi s-a arătat că sotul meu a avut griji de trei ori mai mari decât ar fi trebuit. El a simtit că este încercat prin faptul că fratii R. si S. nu l-au ajutat să-si împlinească răspunderile si s-a simtit îndurerat că nu l-au ajutat în treburile legate de institut si de Asociata Editorială. A fost o înaintare continuă în lucrarea de publicare de când cei necredinciosi fuseseră îndepărtati. Si, lucrarea extinzându-se, ar fi fost nevoie de oameni care să-si împartă răspunderile; dar unii care ar fi putut să facă acest lucru nu aveau nici o dorintă în această directie, pentru că aceasta nu le-ar fi sporit bunurile în măsura în care ar fi făcut-o o altă afacere mai rentabilă. La editura noastră nu există acea calitate a rezultatelor care ar trebui să fie. Lucrarea reclamă persoanele cele mai alese si mai selecte care să se angajeze în ea. În starea de lucruri actuală de la editură, sotul meu încă va simti apăsarea pe care a încercat-o si până acum, dar pe care nu ar trebui s-o mai suporte. Numai printr-un miracol al îndurării lui Dumnezeu a putut rezista atât de mult sub această povară. Acum însă există multe lucruri de luat în seamă. Prin grija si devotamentul său perseverent fată de lucrare, el a arătat ce se poate face în departamentul editorial. Bărbati ale căror interese, lipsite de egoism, sunt unite cu o judecată sfintită pot încununa cu succes lucrarea de la editură. Sotul meu a dus atât de mult timp singur povara, încât aceasta i-a afectat îngrozitor puterile si este neapărat nevoie de o schimbare. El trebuie eliberat într-o mare măsură de griji, cu toate acestea, putând lucra în cauza lui Dumnezeu, vorbind si scriind.
Când ne-am întors din Kansas, în toamna anului 1870, ar fi trebuit să avem amândoi o perioadă de odihnă. Erau necesare săptămâni de libertate pentru a ne reface puterile secătuite. Când am găsit însă postul important din Battle Creek aproape părăsit, ne-am simtit constrânsi să luăm în mâinile noastre lucrarea cu forte îndoite si am muncit peste puterile noastre. Mi s-a arătat că sotul meu nu trebuia să mai rămână acolo, afară doar dacă existau bărbati care să simtă lipsurile cauzei si să poarte poverile lucrării, în timp ce el avea să fie doar pe postul de consilier. El trebuie să-si lase jos povara, căci Dumnezeu are pentru el o lucrare importantă, aceea de a scrie si de a predica adevărul. Influenta pe care o avem, lucrând în câmpuri largi, va fi mai eficientă pentru zidirea cauzei lui Dumnezeu. Există în multe minti un mare număr de prejudecăti. Declaratii false ne-au asezat într-o lumină gresită înaintea poporului si acest lucru stă în calea multora, împiedicându-i să îmbrătiseze adevărul. Dacă sunt făcuti să creadă că aceia care ocupă pozitii de răspundere în lucrarea din Battle Creek sunt intriganti si fanatici, ei trag concluzia c lucrarea întreagă este gresită si că modul în care privim noi adevărul Bibliei trebuie să fie incorect si se tem să cerceteze si să primească adevărul. Dar noi nu trebuie să chemăm poporul să privească înspre noi; în general, nu trebuie să vorbim despre noi însine si să ne apărăm caracterele, ci să vorbim despre adevăr si să înăltăm adevărul, să vorbim despre Isus si să-L înăltăm pe Isus, si acest lucru, însotit de puterea lui Dumnezeu, va îndepărta prejudecătile si-i va dezarma pe împotrivitori.
Fratilor R. si S. le place mult să scrie; si sotului meu, de asemenea. Iar Dumnezeu a lăsat ca lumina Sa să strălucească asupra Cuvântului Său si l-a călăuzit într-un câmp plin de gânduri bogate, care ar fi o binecuvântare pentru cea mai mare parte a poporului lui Dumnezeu. În timp ce el purta o povară triplă, unii dintre fratii săi slujbasi au lăsat ca responsabilitatea să cadă cu putere asupra lui, consolându-se la gândul că Dumnezeu îl pusese pe fratele White la conducerea lucrării si îl calificase pentru ea si că Domnul nu-i pregătise pe ei pentru această pozitie; prin urmare, ei nu si-au asumat răspunderea si nu au purtat poverile pe care le-ar fi putut duce.
Ar trebui să existe bărbati care să simtă acelasi interes pe care l-a simtit sotul meu. Nu a existat niciodată o perioadă mai importantă în istoria adventistilor de ziua a saptea ca aceea de acum. În loc ca lucrarea de publicare s scadă, cererea publi-catiilor noastre a crescut mult. Vor fi mai multe de făcut, nu mai putine. Împotriva sotului meu s-a cârtit atât de mult, el s-a luptat cu invidia si neadevărul atâta timp si a văzut în oameni atât de putină credinciosie, încât a devenit suspicios aproape fată de oricine, până si fată de fratii săi din lucrare. Fratii angajati în lucrare au simtit acest lucru si, de teamă să nu facă miscări neîntelepte, nu s-au miscat deloc în multe situatii. Însă, a venit timpul ca acesti bărbati să muncească împreună pentru a ridica poverile. Fratilor din lucrare le lipseste credinta în Dumnezeu. Ei cred adevărul si, în temere de Dumnezeu, ar trebui să-si unească eforturile si să ducă poverile acestei lucrări pe care Dumnezeu le-a încredintat-o.
Dacă, după ce unul a făcut tot ce-a crezut că este mai bine, după judecata sa, un altul crede că poate vedea unde ar fi putut aduce îmbunătătiri în acea chestiune, ar trebui, cu blândete si răbdare, să ofere fratelui său binefacerile aduse prin rationamentul său, dar nu ar trebui să-l critice sau să pună la îndoială buna credintă a scopului acestuia, asa cum nu ar dori el însusi să fie suspectat sau criticat pe nedrept. Dacă fratele, care are pe inimă cauza lui Dumnezeu, vede că, în eforturile sale serioase de a lucra, a comis o greseală, va simti că este depăsit de situatie; atunci, el va avea înclinatia de a manifesta rezerve fată de sine însusi si de a-si pierde încrederea în propria sa judecată. Nimic nu-i va slăbi într-o asemenea măsură curajul si bărbătia sa în Dumnezeu decât faptul de a-si da seama de greselile făcute în lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat-o de făcut, o lucrare pe care o iubeste mai mult decât propria-i viată. Si atunci, cât de nedrept este din partea fratilor săi care-i descoperă greselile, să împingă ghimpele tot mai adânc si mai adânc în inima lui, să-l facă să resimtă durerea si mai intens, când cu fiecare împunsătură îi slăbesc credinta, curajul si încrederea în sine de a lucra cu succes în zidirea cauzei lui Dumnezeu.
În mod frecvent, celor gresiti trebuie să li se spună fără ocolis adevărul si faptele, pentru a-i face să vadă si să-si înteleagă greseala, pentru a se putea schimba. Însă acest lucru trebuie făcut întotdeauna cu o iubire plină de compătimire, nu cu duritate sau severitate, ci luând în consideratie propria slăbiciu-ne, pentru a nu fi el însusi ispitit. Când cel gresit îsi vede si îsi recunoaste greseala, atunci, în loc să-l îndurerăm si să căutăm să-i adâncim remuscările, ar trebui să-i oferim mângâiere. În Predica de pe Munte a lui Hristos, El a spus: "Nu judecati ca să nu fiti judecati; căci cu ce judecată judecati, veti fi judecati. Si cu ce măsură măsurati, vi se va măsura." Mântuitorul nostru a mustrat judecătile aspre. "De ce vezi tu paiul care este în ochiul fratelui tău si nu vezi bârna în ochiul tău?" Astfel, se întâmplă adesea ca, în timp ce o persoană vede cu repeziciune greselile fratilor săi, ea să aibă defecte mai mari, dar să fie oarbă fată de ele.
Toti urmasii lui Hristos ar trebui să se poarte unul cu celălalt exact asa cum dorim ca Domnul să ne trateze în greselile si slăbiciunile noastre, căci toti gresim si avem nevoie de mila si iertarea Sa. Isus a consimtit să ia asupra Lui natura umană pentru a putea sti cum să-i compătimească si cum să intervină la Tatăl Său în favoarea muritorilor păcătosi, supusi greselii. El S-a oferit să devină apărătorul omului si S-a umilit pentru a cunoaste personal ispitele de care era asaltat omul, pentru a veni în ajutorul celor ispititi si pentru a fi un mare preot iubitor si credincios. Adesea, este necesar să mustrăm în mod lămurit păcatul si să dezaprobăm nedreptatea. Însă pastorii care lucrează pentru salvarea semenilor lor nu ar trebui să fie lipsiti de milă fată de greselile acestora unul fată de celălalt si nici să scoată în evidentă defectele din organizatiile lor. Ei nu ar trebui să facă pu-blice sau să critice slăbiciunile lor. Ei ar trebui să-si pună întrebarea dacă un asemenea procedeu, folosit de un altul fată de ei, ar produce efectul dorit, făcând ca dragostea si încrederea lor să crească fată de cel care a scos astfel în evidentă greselile lor? În mod special, greselile pastorilor care sunt angajati în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui păstrate într-un cerc cât mai restrâns posibil, căci există multi dintre aceia slabi care ar profita dacă si-ar da seama că aceia care slujesc în cuvânt si în învătătură au slăbiciuni ca si alti oameni. Si este o cruzime nespus de mare ca greselile unui pastor să fie descoperite în fata celor necredinciosi, dacă acel pastor este considerat vrednic ca, pe viitor, să lucreze pentru salvarea de suflete. Nimic bun, ci numai răul poate surveni în urma unei asemenea dezvăluiri. Domnul Se încruntă la vederea acestui mod de a proceda, căci el subminează încrederea poporului în aceia pe care El îi acceptă să ducă mai departe lucrarea Sa. Caracterul fiecărui tovarăs de slujbă ar trebui apărat cu gelozie de fratii săi pastori. Dumnezeu a zis: "Nu vă atingeti de unsii Mei si nu faceti nici un rău proorocilor Mei". Ar trebui cultivate iubirea si încrederea. Lipsa acestei iubiri si încrederi din partea unui pastor fată de un altul nu duce la cresterea fericirii celui căruia îi lipseste asa ceva, ci, făcându-l nefericit pe fratele său, el însusi este nefericit. În iubire există mai multă putere decât s-a descoperit vreodată în critică. Iubirea îsi va croi o cale, îndepărtând barierele, în timp ce critica va închide orice drum către suflet.
Sotul meu trebuie să aibă parte de o schimbare. Pot fi suferite pierderi la editură prin lipsa experientei sale îndelungate, însă pierderea banilor nu poate suporta comparatie cu sănătatea si viata slujitorului lui Dumnezeu. Venitul ar putea fi mai mic din lipsă de manageri economici, însă, dacă sotul meu va cădea iarăsi, aceasta îi va descuraja pe fratii săi si le va slăbi mâinile. Mijloacele materiale nu pot constitui o valoare de echivalare. Sunt multe de făcut. Ar trebui ca în câmp să fie misionari care să fie dispusi, dacă este absolută nevoie, să meargă în alte tări pentru a prezenta adevărul înaintea acelora care stau în întuneric. Însă printre tineri există prea putină bunăvointă de a se consacra lui Dumnezeu si de a-si pune talentele în slujba Sa. Sunt prea usor înclinati să ocolească răspunderile si poverile. Ei nu obtin experienta de a purta poveri sau acea cunoastere a Scripturilor pe care ar trebui s-o aibă pentru a fi pregătiti pentru lucrarea pe care ar accepta-o Dumnezeu din mâinile lor. Este datoria tuturor să vadă cât pot face pentru Stăpânul lor, care a murit pentru ei. Multi caută să facă însă cât mai putin posibil si întretin slaba sperantă de a intra în ceruri la sfârsit. Este privilegiul lor de a avea stele în cunună pentru sufletele salvate prin mijlocirea lor. Dar, vai! delăsarea si lenevia spirituală domnesc pretutindeni. Egoismul si mândria ocupă mult loc în inimile lor si nu rămâne decât putin spatiu pentru lucrurile ceresti.
În rugăciunea pe care Hristos i-a învătat pe ucenicii Săi era si cererea: "Si ne iartă nouă greselile noastre precum si noi iertăm gresitilor nostri." Nu putem repeta această rugăciune din inimă si îndrăzni să fim neiertători, căci Îl rugăm pe Domnul să ne ierte greselile făcute împotriva Lui în acelasi fel în care îi iertăm pe cei ce gresesc împotriva noastră. Însă putini îsi dau seama de adevărata semnificatie a acestei rugăciuni. Dacă aceia care sunt neiertători ar întelege profunzimea sensului său, nu ar îndrăzni s-o repete si să-I ceară lui Dumnezeu să Se poarte cu ei după cum ei însisi se poartă cu semenii lor muritori. Si cu toate acestea, spiritul de duritate si neîndurare există într-o măsură înfricosător de mare chiar si printre frati. Fratele merge la judecată împotriva fratelui său.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
