MARTURII VOLUMUL III: Marturia 21 - ÎNCERCÃRI DEOSEBITE

Pozitia pe care a ocupat-o sotul meu atâta timp în cauza si lucrarea lui Dumnezeu a fost marcatã de încercãri deosebite. Puterea sa de adaptare la chestiunile de afaceri ale lucrãrii si claritatea previziunilor sale i-au fãcut pe fratii lui de slujbã sã arunce asupra sa rãspunderile pe care ar fi trebuit sã le poarte ei. Lucrul acesta a fãcut ca poverile sale sã fie foarte mari. Si în tot acest timp în care fratii sãi nu si-au luat partea de poveri, ei au pierdut o experientã valoroasã, pe care era privilegiul lor sã o obtinã dacã si-ar fi exersat mintea în directia asumãrii de sarcini, cercetãrii si întelegerii a ceea ce trebuie fãcut pentru zidirea cauzei.

Mari încercãri au fost aduse asupra sotului meu de cãtre fratii sãi de slujbã prin faptul cã nu au stat alãturi de el când a avut cea mai mare nevoie de ajutorul lor. Dezamãgirea pe care a simtit-o în mod repetat când aceia de care depindea l-au pãrãsit când avea nevoie mai mare aproape cã i-a secãtuit puterea de a crede si nãdãjdui în consecventa fratilor sãi de slujire. Moralul sãu a avut atât de mult de suferit, încât a crezut cã este îndreptãtit sã se simtã jignit si a lãsat ca mintea sa sã se ocupe cu motive de descurajare. Dumnezeu doreste ca el sã închidã acest canal al întunecimii, cãci se aflã în primejdia de a esua în acest punct. Când ajunge sã fie deprimat, este firesc sã-si rememoreze si sã se ocupe de suferintele din trecut, iar sufletul sãu ajunge sã fie neîmpãcat cu faptul cã Dumnezeu a îngãduit sã fie asa de apãsat de încercãri, aduse în mod inutil asupra lui.

Duhul lui Dumnezeu a fost întristat pentru cã el nu a încredintat întru totul cãile sale lui Dumnezeu si nu s-a lãsat cu desãvârsire în mâinile Sale, neîngãduind ca mintea lui sã curgã pe fãgasul îndoielii si necredintei în ce priveste integritatea fratilor sãi. Vorbind despre îndoieli si descurajãri, el nu a îndreptat rãul, ci si-a slãbit propriile puteri si i-a dat lui Satana avantaj, lãsându-l sã-l tulbure si sã-l aducã la disperare. A gresit vorbind despre descurajãrile lui si ocupându-se de aspectele neplãcute ale experientei sale. Vorbind în felul acesta, el împrãstie întuneric, nu luminã. Când si când a pus asupra fratilor sãi greutatea descurajãrii, lucru care nu i-a adus nici cel mai mic ajutor si n-a fãcut decât sã-i slãbeascã mâinile. Ar trebui sã-si stabileascã drept regulã sã nu vorbeascã cu neîncredere sau despre descurajãri sau sã se ocupe de supãrãrile lui. În general, fratii lui au avut iubire si compasiune fatã de el si l-au scuzat pentru aceastã purtare, cunoscând presiunea pe care o exercitau grijile asupra sa si devotamentul sãu fatã de cauza lui Dumnezeu.

Sotul meu a muncit neobosit pentru a aduce lucrarea de pu-blicare la starea ei actualã de prosperitate. Am vãzut cã avusese parte de mai multã iubire si simpatie din partea fratilor sãi decât crezuse el. Ei cercetaserã publicatia pentru a descoperi ceva venit de la el. Dacã existã un ton de optimism în ceea ce a scris, dacã el vorbeste încurajator, inimile lor sunt luminate si unii plâng chiar, miscati de un sentiment de bucurie izvorât din iubire. Dacã sunt exprimate însã tristetea si amãrãciunea, fetele fratilor si surorilor se întunecã, iar spiritul care îi caracterizeazã scrierile se reflectã asupra lor.

Domnul cautã sã-l învete pe sotul meu sã aibã un spirit iertãtor si sã treacã peste pãrtile întunecate din experienta sa. Amintirea trecutului neplãcut nu face decât sã amãrascã prezentul, iar el retrãieste momentele dezagreabile din istoria vietii lui. Fãcând astfel, el se agatã de întuneric si îsi împinge ghimpele si mai adânc în suflet. Aceasta este slãbiciunea de caracter a sotului meu si este neplãcutã lui Dumnezeu. Ea nu aduce luminã, ci întuneric. El poate simti o usurare aparentã pe moment, dându-si pe fatã sentimentele; însã aceasta face si mai acut simtãmântul cã suferintele si încercãrile sale au fost mari, pânã când totul este umflat de imaginatia sa, iar greselile fratilor sãi, care au ajutat la aducerea acestor încercãri asupra lui, par atât de grave, încât neregulile lor ajung de neîndurat. Sotul meu a nutrit aceastã întunecime, retrãind trecutul nefericit, încât nu mai are decât putinã putere pentru a-si controla mintea când se ocupã cu aceste lucruri. Împrejurãrile si întâmplãrile pe care nu le-ar fi luat în seamã altã datã se transformã în ochii lui în nedreptãti uriase din partea fratilor sãi. A devenit atât de sensibil la nedreptãti, din pricina cãrora a suferit, încât este necesar sã se afle cât de putin posibil în vecinãtatea Battle Creek-ului, acolo unde s-au desfãsurat multe lucruri neplãcute. Dumnezeu va vindeca duhul sãu rãnit, dacã va fi lãsat sã o facã. Dacã va accepta însã, el va trebui sã îngroape trecutul. Ar trebui sã nu vorbeascã si sã nu scrie despre aceasta.

Pentru Dumnezeu este extrem de neplãcut când sotul meu îsi evocã dificultãtile si suferintele deosebite din trecut. Dacã el ar fi privit asupra acestor lucruri ca nefiindu-i fãcute personal, ci Domnului, a cãrui unealtã este, atunci ar fi primit o mare rãsplatã. Însã el a luat cârtelile fratilor sãi ca fiind împotriva sa si a simtit cã are datoria sã-i facã pe toti sã înteleagã cât de nedrept si rãu este sã îndrepte nemultumirea cãtre el, când el nu meritã criticile si insultele lor.

Dacã sotul meu ar fi considerat cã ar putea lãsa aceastã chestiune cu totul în seama Domnului, iar nu împotriva servului aflat în slujba Stãpânului, nu s-ar fi simtit atât de ofensat si acest lucru nu l-ar fi îndurerat. El ar fi trebuit sã lase aceasta în seama Domnului al cãrui slujitor este, pentru ca El sã ducã luptele în locul lui si sã-Si apere cauza. În acest caz, el ar fi primit în cele din urmã o rãsplatã pretioasã pentru toate suferintele lui, îndurate pentru Hristos.

Am vãzut cã sotul meu nu ar trebui sã-si ocupe mintea cu lucrurile dureroase din experienta noastrã. Si nu ar trebui nici sã scrie despre motivele de nemultumire, ci sã se fereascã de acestea cât de mult poate. Domnul va vindeca rãnile trecutului dacã sotul meu îsi va îndepãrta atentia de la acestea. "Cãci întristãrile noastre usoare si de o clipã lucreazã pentru noi, mai presus de orice mãsurã, o greutate vesnicã de slavã, în timp ce privim nu la cele ce se vãd, ci la cele ce nu se vãd; pentru cã cele ce se vãd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se vãd sunt vesnice". Când fratii sãi gresiti îi fac mãrturisiri, el ar trebui sã le accepte si sã caute sã-i încurajeze cu generozitate si noblete pe aceia care au fost amãgiti de vrãjmas. Ar trebui sã cultive un spirit iertãtor si sã nu se ocupe de greselile altora, cãci, fãcând astfel, el nu numai cã îsi slãbeste propriul suflet, dar tortureazã si mintea fratilor sãi care au gresit, când ei poate cã au fãcut tot ce au putut prin mãrturisire, pentru a îndrepta greselile din trecut. Dacã Dumnezeu considerã necesar ca vreo parte din calea urmatã de ei sã le fie pusã înainte pentru a putea întelege cum sã evite erorile în viitor, El va face aceastã lucrare, dar sotul meu nu ar trebui sã se încreadã în sine însusi pentru a o înfãptui, cãci acest lucru trezeste amintirea scenelor de suferintã pe care Domnul doreste ca el sã le uite.