Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 21 (1872)
PARABOLE DESPRE CEL PIERDUT
FIUL RISIPITOR
Mi-a fost îndreptată atentia asupra pildei fiului risipitor. El i-a cerut tatălui său să-i dea partea sa de avere. Dorea să separe interesele sale de cele ale tatălui său si să-si folosească partea conform înclinatiilor sale. Tatăl său s-a supus cererii sale si fiul, cu egoism, s-a îndepărtat de tatăl lui pentru a nu fi tulburat de sfaturile sau reprosurile acestuia.
Fiul a crezut că va fi fericit când îsi va putea folosi partea după propria-i plăcere, fără a fi supărat de sfaturi sau restrictii. El nu dorea să fie deranjat de obligatii mutuale. Dacă se bucura de averea tatălui, acesta avea pretentii de la el ca fiu. Dar el nu simtea că are vreo obligatie fată de generosul său părinte si si-a nutrit spiritul egoist si răzvrătit cu gândul că o parte din proprietatea tatălui său îi apartinea lui. El si-a cerut partea, când, de drept, nu putea pretinde nimic si nu ar fi trebuit să obtină nimic.
După ce inima sa egoistă primise comoara de care era atât de nedemn, s-a dus în drumul său, departe de tatăl său, pentru a uita chiar că are un tată. El a dispretuit restrictiile si era foarte hotărât să-si satisfacă plăcerile pe orice cale si în orice mod ar fi poftit. După ce cheltuise, prin îngăduintele sale păcătoase, tot ce îi dăduse tatăl său, în tara aceea a venit o foamete si el a fost lovit de o sărăcie lucie. Atunci a început să regrete calea sa păcătoasă, a plăcerii extravagante, căci era nevoias si avea nevoie de mij-loacele pe care le risipise. A fost obligat să coboare de la viata sa plină de îngăduinte păcătoase la ocupatia ingrată de a hrăni porcii.
După ce ajunsese atât de jos, el s-a gândit la bunătatea si iubirea tatălui său. Atunci a simtit nevoia de a avea un tată. El singur îsi crease situatia în care se afla, lipsit de prieteni si de mij-loace. Propria sa neascultare si propriul său păcat îl aduseseră la despărtirea de tatăl său. El s-a gândit la privilegiile si cadourile generoase de care se bucurau din plin slujitorii tocmiti din casa tatălui său, în timp ce el, care se înstrăinase de casa tatălui lui, pierea de foame. Smerit prin soarta potrivnică, el a hotărât să se întoarcă la tatăl său cu o mărturisire plină de umilintă. Era un cersetor, lipsit de îmbrăcăminte confortabilă sau chiar decentă. Arăta jalnic din pricina lipsurilor si era secătuit de foame.
Pe când era încă departe de casă, tatăl l-a văzut pe rătăcitor si primul lui gând i l-a adus înainte pe fiul răzvrătit care îl părăsise cu ani înainte pentru a urma o cale a păcatului neîngrădit. Au fost trezite însă sentimentele părintesti. În pofida tuturor semnelor degradării, tatăl a descoperit propriul său chip. Nu a asteptat ca fiul său să străbată tot drumul până la el, ci s-a grăbit să-l întâmpine. Nu l-a mustrat, ci, cu cea mai adâncă si iubitoare compasiune pentru că îsi adusese atâta suferintă din pricina urmării propriei lui căi păcătoase, s-a grăbit să-i arate iubirea si iertarea sa.
Desi fiul era secătuit si înfătisarea sa arăta clar viata de libertinaj pe care o dusese, desi era îmbrăcat cu zdrente de cersetor si picioarele sale goale erau murdare de praful de pe drum, mila plină de duiosie a tatălui a fost aprinsă când fiul a căzut zdrobit în umilintă înaintea sa. Nu s-a ascuns în spatele demnitătii sale, nu l-a pus la punct; nu i-a însiruit toate relele si păcatele pe care le făcuse înainte, pentru a-l determina să simtă cât de jos se coborâse. L-a ridicat si l-a sărutat. L-a luat pe fiul său răzvrătit la piept si a pus însăsi haina lui bogată peste umbra aproape dezbrăcată. El l-a luat lângă inima sa cu atâta căldură si a manifestat o asemenea milă, încât, dacă fiul s-ar fi îndoit vreodată de bunătatea si iubirea tatălui său, acum n-o mai putea face. Dacă atunci când s-a hotărât să se întoarcă la casa tatălui său avusese simtământul păcatului său, acum, când a fost primit în acest fel, a înteles mult mai profund nerecunostinta sa. Inima sa, înmuiată mai înainte, era acum zdrobită pentru că îndurerase acea iubire a tatălui. Fiul pocăit, tremurător, care se temuse mult că avea să fie dezmostenit, era nepregătit pentru o asemenea primire. Stia că nu o merită si si-a recunoscut astfel păcatul de a-l fi părăsit pe tatăl său: "Tată, am păcătuit împotriva cerului si împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău." El s-a rugat numai ca să fie socotit slugă. Tatăl însă le-a cerut slujitorilor săi să-i dea acestuia dovezi speciale de respect si să-l învesmânteze ca si cum ar fi fost dintotdeauna fiul său ascultător.
Tatăl a făcut din întoarcerea fiului său o ocazie deosebită de bucurie. Fiul mai mare, aflat la câmp, nu stia că fratele său se întorsese, însă a auzit manifestările generale de bucurie si i-a întrebat pe slujitori ce înseamnă toate acestea. I s-a explicat că fratele său, pe care toti îl crezuseră mort, se întorsese si că tatăl său tăiase vitelul îngrăsat pentru el, pentru că îl primise iarăsi, ca venit dintre cei morti.
Atunci fratele s-a mâniat si n-a vrut să intre si să-l primească pe fratele său. Indignarea sa a fost stârnită de motivul că fratele său necredincios, care îsi părăsise tatăl si aruncase greaua răspundere asupra lui, când ar fi trebuit să fie dusă de amândoi, trebuia să fie primit acum cu atâta onoare. Acest frate urmase calea cheltuielilor nebunesti, ticăloase, risipind mijloacele pe care i le dăduse tatăl său, până când ajunsese la sărăcie lucie, în timp ce fratele său de acasă îsi împlinise cu credinciosie îndatoririle de fiu; si acum, acest destrăbălat vine în casa tatălui si este primit cu respect si cinste, mai presus de orice primise el însusi vreodată. Tatăl si-a îndemnat fiul mai mare să meargă si să-si primească fratele cu bucurie, căci fusese pierdut si a fost găsit; a fost mort în păcat si nelegiuire, dar este viu iarăsi; si-a redobândit facultătile morale si priveste cu scârb la calea sa păcătoasă. Dar fiul său mai mare argumentează: "Iată, eu îti slujesc ca un rob de atâtia ani si niciodată nu ti-am călcat vreo poruncă; si mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Iar când a venit acest fiul al tău, care ti-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vitelul cel îngrăsat!"
Tatăl si-a asigurat fiul că acesta a fost întotdeauna cu el si că tot ceea ce avea era al său, dar că era drept ca ei să dea pe fată această bucurie, căci "fratele tău era mort si a înviat, era pierdut si a fost găsit". Faptul că a fost găsit cel ce era pierdut si că trăieste cel ce era mort cântăreste pentru tatăl mai mult decât orice alt considerent. Hristos a dat această pildă pentru a arăta modul în care Tatăl nostru ceresc îi primeste pe cei gresiti si pocăiti. Tatăl este cel împotriva căruia s-a păcătuit; totusi, el, în iubirea sufletului său plin de milă si iertare, îl întâmpină pe cel risipitor si îsi arată marea bucurie că fiul său, pe care l-a crezut mort fată de orice sentiment filial, a devenit sensibil fată de marele său păcat si marea sa nelegiuire si s-a întors la tatăl său, apreciind iubirea sa si recunoscând cererile sale. El stie că fiul care a urmat calea păcatului si care se pocăieste acum are nevoie de mila si iubirea sa. Acest fiu a suferit; el si-a simtit nevoia si vine la tatăl ca la singurul om care îi poate satisface marea sa nevoie.
Întoarcerea fiului risipitor a fost izvorul celei mai mari bucurii. Plângerile fratelui mai mare erau firesti, dar nu erau corecte. Si totusi, aceasta este atitudinea frecventă a fratelui fată de frate. Este depus un efort prea mare pentru a-i face pe cei gresiti să vadă unde au gresit si de a le tot aminti erorile pe care le-au făcut. Cei ce au gresit au nevoie de milă, au nevoie de ajutor, au nevoie de compasiune. Ei suferă în duhul lor si sunt adesea descurajati, disperati. Mai presus de orice, au nevoie de iertare fără retineri.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
